Medicina informativa

 

Antimicoticele sau antifungicele acţionează asupra unor fungi (ciuperci) care produc micoze cutanate sau viscerale.

Cel mai cunoscut este Nystatinul (Stamicin, Mycostatin), cu acţiune în special asupra Candidei albicans, cu toxicitate practic nulă, toleranţă bună (uneori apar greţuri, vărsături sau diaree). Se administrează: oral - 4-6 drajeuri (500 000 u.i./drajeuri) în 3 prize; local (mucoasa linguală, bucofaringiană - sub formă de pulbere sau în glicerina boraxată); vaginal, 1-2 ovule/zi. Este indicat în profilaxia candidozelor din cursul antibioterapiei sau tratamentului cu Cortizon sau Imuran şi în candidioze localizate: respiratorii, digestive, genitale.

Amfotericin B este un antimicotic activ în micoze viscerale sub formă i.v.

Griseofulvina are acţiune asupra micozelor pielii capului, dar nu şi a Candidei. Este indicată în epidermofiţii, tricofiţii şi microsporii. Se administrează oral 0,5-1/zi, în 2-4 prize (comprimate de 0,125 g).

 

Dintre numeroasele antivirale cunoscute, au intrat în practică, curentă numai următoarele:
- Amantadina (Viregyt), cu acţiunea antivirală pe tipul A2 al virusului gripal în doze de 100 - 200 mg zilnic cu efect preventiv, (dar şi în primele 2 zile de gripă).

- Metisazona (Marboran) în doze de 3 - 6 g în 24 h, câteva zile, după mese, cu rezultate în profilaxia variolei şi tratamentul vaccinei.

- Idoxuridina (Idu, Iduviran, Emanil), activ în terapia locală a herpesului corean sub formă de instilaţii oculare. Unele rezultate se obţin şi în encefalita herpetică, în administrare i.v.

- Cytarabina, activă faţă de virusurile A.D.N. Unele rezultate se obţin în varicela severă şi în zoster.

- Vidarabina, activă faţă de virusul herpetic şi varicelo-zosterian.

- Ribavirina, Izoprinozina şi Interferonul sunt anteantivirale.

 

Dintre antibiotice, Tetraciclina si Paranomicina actioneaza impotriva amoebelor, fiind utile in amebiaza intestinala.

Dintre nitrofurani, Furazolidona si Nitrofurazona au actiune trichomonacida fiind folosite in Trichomoniaza vaginala (ovule vaginale).

Metronidazolul (Flagylul) in comprimate de 250 mg si ovule vaginale (1 g in 24 h, 7-10 zile) este foarte util in infectiile cu Trichomonas, Giardia si Entamoeba (uneori chiar in doza unica de 2 g, intr-o singura priza). Produse cu actiunea similara sunt: Ornidazol (Tiberal) si Tinidazol (Fasigin) cu dozaj asemanator.

 

Antimalaricele sunt substante naturale sau sintetice, cu actiune in profilaxia si tratamentul malariei. Malaria se caracterizeaza, clinic, prin febra, frisoane si transpiratii ce apar in accese, prin splenomegalie, anemie si leucopenie. Evolutia poate fi acuta (convulsii, icter, chiar coma) sau cronica.

Diagnosticul se precizeaza prin punerea in evidenta a parazitilor in hematiile bolnavului, prin examenul sangelui in picatura groasa sau frotiuri colorate cu Giemsa. Desi la noi boala a fost eradicata din 1961, mai apar totusi cazuri izolate. Se transmite prin intepaturile tantarilor anofeli si, mai rar, prin transfuzii de sange. Boala este infectioasa, provocata de un protozoar, denumit Plasmodium, cu patru specii:

1. Plasmodium malariae, care determina aparitia accesului la 72 de ore (febra cuarta);
2. Plasmodium vivax, care provoaca accesul la 48 de ore (febra terta benigna);
3. Plasmodium falcipanim, care face sa apara accesul la 24 de ore (febra cotidiana sau terta maligna);
4. Plasmodium ovale.

Evolutia Plasmodiumului (hematozoarul palustru) trece prin doua faze: asexuata si sexuata. Prin intepatura tantarului patrund in sange sporozoiti care, in ficat, se transforma in merozoiti, invadeaza hematia, hranindu-se cu hemoglobina; la maturitate se transforma in schizonti, rup hematia si patrund din nou in sange. Formele sexuate poarta denumirea de gametociti.

Antimalaricele se grupeaza in 3 grupe:

1. Antimalaricele care previn parazitarea hematiilor. Daraprimul (Pirimetamin), in comprimate de 0,025 g, este bine tolerat, actionand sporontocid, schizontocid, dar si gametocid. Se administreaza 1-2 comprimate, o data pe saptamana, cu 10 zile inaintea intrarii in zona impaludata in timpul perioadei de sedere si inca o luna de la parasirea acestei zone.
Pladminul (Paludrin, Proguanil), 1 comprimat/zi (0,100 g).

2. Antimalarice care impiedica aparitia bolii, la bolnavii parazitati. Dintre acestea, mentionam:
Chinina (cu efect rapid asupra schizontilor, dar fara efect asupra gametocitilor) se prezinta sub forma de drajeuri de 0,250 si 0,500 g. in malaria acuta, se administreaza 1-2 g/zi timp de 7 zile, dupa care se continua intermitent. Fenomenele toxice constau in febra, tulburari digestive, acusticovestibulare, de vedere, eruptii si mai rar, colaps sau hemoliza acuta cu insuficienta renala acuta.
Clorochinul (Neochim, Nivaquine) este mai bine tolerat si mai putin toxic. Este medicamentul de electie in malaria acuta. Nu este indicat in insuficienta renala sau in cea hepatica. Se administreaza oral: in prima zi 0,600 g (0,200 g/comprimat), ca doza de atac, urmata de 0,300 g dupa 6 ore si de 0,300 g in urmatoarele 2 zile (uneori se continua inca 4 zile). Se poate administra si parenteral (i.m. sau i.v. in doze de 0,250-0,500 g/zi, timp de 1- 2 zile).
Hidroxiclorochinul (Plaquenil), sub forma drajeurilor de 0,200 g, se administreaza in doza initiala de 0,800 g (doza de atac), urmata de 0,400 g la 6-8 ore, apoi de 0,400 g la 2 zile, pana la doza totala de 2 g. Clorochinul si Hidroxiclorochinul sunt intrebuintate mult si in poliartrita reumatoida.
Mepacrinul (Atebrin, Acrihin) este tot un antipaludic de sinteza, mai putin toxic decat Chinina. Este bine tolerat, desi dupa tratamente prelungite, pot aparea tulburari digestive, insomnii, pigmentarea galbena a pielii. In prima zi, in malaria acuta se administreaza 0,200 g de 5 ori/zi (comprimatul are 0,100 g), apoi 0,100 g de 3 ori/zi, timp de 6 zile.
Fanasilul - sulfamida cu actiune ultraprelungita (2 g o data pe saptamana) - se intrebuinteaza in formele rezistente la Clorochin.

3. Antimalarice care impiedica reparazitarea hematiilor. Acest grup de antimalarice e destinat eradicarii bolii, fiind utilizate in continuarea tratamentului cu Clorochin sau alt antimalaric. Se intrebuinteaza Primachinul (Plasmochinul). - 1 tableta/zi (0,025 g), timp de 14 zile. Uneori, acesta produce reactii adverse (greturi, varsaturi, tulburari de vedere, cianoza). Pamichinul este un antimalaric asemanator.

 

Sub această denumire sunt cunoscute antibioticele şi chimioterapicele active în tratamentul şi profilaxia tuberculozei. In funcţie de efectul lor terapeutic, se grupează în: majore (Izoniazida, Rifampicina, Streptomicina, Etambutolul); minore (PAS, Etiona-mida, Pirazinamida, Morfazinamida); de rezervă (Cicloserina, Tiocarlidul, Viomicina).

Se folosesc asocierile a câte 2-3 tuberculostatice, pentru întârzierea instalării rezistenţei şi asigurarea unui tratament activ. In formele acute, în cazul prezenţei bacilului Koch, la examenul direct de spută, se asociază Izoniazida cu Rifampicina (900 mg/zi). Când bacilul Koch este prezent numai în culturi, se asociază Izoniazida cu Streptomicina 1 g şi Etambutol. In formele cronice se admmistrează Izoniazida + Streptomicina.

Izoniazida (H.I.N. - hidrazida acidului izonicotinic) este tuberculostaticul cel mai utilizat. Se administrează de obicei oral (10 mg/kilocorp/zi), sub formă de comprimate de 0,050 sau 0,100 g, dar şi i.m sau i.v. (fiole de 10 ml), însă niciodată intrarahidian, fiind iritant. Pătrunde bine în L.C.R., în focarele cazeoase şi ganglioni, este bacteriostatică şi bactericidă. Rezistenţa bacilului Koch la Izoniazida apărând repede, este necesară asocierea cu alte tuberculostatice. Toleranţa este bună, dar uneori pot apărea inapetenţă, vărsături, consipaţie, icter, convulsii, psihoze, polinevrite, insomnie sau somnolenţă, fenomene alergice. Este indicată în toate formele de tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară şi contraindicată în psihoze şi insuficienţele hepatică şi renală.

Streptomicina se administrează de elecţie, sub formă de Strepancil, în doze de 1 - 2 g/zi, în 2 prize.

Rifampicina (Rifadin) este bacteriostatică şi bactericidă. Se administrează de obicei oral în doze de 0,600 - 0,900 g/zi (capsule de 0,150 şi 0,300 g). Spectrul de activitate cuprinde bacilul Koch, germeni gram-pozitivi şi gram-negativi. Rezistenţa se instalează repede. Toleranţa este bună. Reacţiile adverse apar rar: tulburări digestive, icter, reacţii alergice, leucopenie. Este indicată în tratamentul tuberculozei pulmonare şi extrapulmonare (acute şi cronice), septicemii cu stfilococ şi infecţii biliare.

Etambutolul este un tuberculostatic bacteriostatic. Rezistenţa apare treptat. Ca reacţii adverse se întâlnesc nevrite optice şi periferice, tulburări digestive şi hepatice. Se administrează în doză de 25 - 40 mg/kilocorp/zi (comprimatele conţin 0,250 g).

PAS (Acidul paraaminosalicilic) este activ, dar greu de suportat în dozele terapeutice orale - 10-l6 g/zi (drajeuri de 0,300 g şi pulbere). Calea i.v. este mai utilizată (perfuzie unică - 15 g PAS/zi, în soluţie). Toleranţa este mediocră. Apar frecvent tulburări digestive, urinare şi alergice.

Etionamida (Nizotin), sub formă de drajeuri de 0,250 g şi supozitoare de 0,500 g, în doze orale de 0,750 - 1 g/zi, este indicată în tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară acută şi cronică. Reacţiile adverse care se întâlnesc, constau în tulburări digestive, polinevrite, psihoze, erupţii alergice.

Alte tuberculostatice utilizate mai rar sunt: Pirazinamida - cu structură asemănătoare Izoniazidei, activitatea mai slabă, reacţii adverse relativ frecvente (tulburări digestive, hepatice, urmare, alergice), administrare orală (comprimate de 0,500 g); Morfozinamida (Morinamid) - tuberculostatic minor, derivat al pirazinamidei, cu toleranţă mai bună (comprimate de 0,500 g, în doze de 2 - 3 g/zi); Cicloserina (Ţebemicina) - utilă în tratamentul tuberculozei şi al unor infecţii urinare, activă asupra bacilului Koch, asupra unor germeni gram-pozitivi şi gram-negativi (comprimate de 0,250 g, în doze de 0,5 -l,5 g/zi, )Tiocarlidul - indicat în tuberculoza pulmonară cronică (comprimate de 0,500 g, în doze de 4 - 6 g/zi).

 

Sunt chimioterapice bacteriostatice şi bactericide, cu acţiune redusă şi utilizare limitată. Pentru a le intensifica activitatea, pe întreaga perioadă a tratamentului, este necesară acidifierea urinii. Spectrul de acţiune: germeni gram-pozitivi şi gram-negativi (coli, stafilococ, gonococ, tific, salmonele, dizenteriei, spirochete). Sub control repetat, pot fi administraţi timp îndelungat, în doze mici. In cazul administrării orale, pot apărea tulburări digestive (greţuri, vărsături), alergice, nervoase (polinevrite) şi hematologice (leucopenie, trombocitopenie).

Nitrofuranii sunt contraindicaţi bolnavilor cu leziuni renale şi persoanelor care prezintă sensibilizare. Dintre aceştia, de largă utilizare este Nitrofurantoinul, şi anume în infecţiile urinare acute, pe o perioadă de 4 - 7 zile în doze de 300 - 600 mg (comprimatul are 100 mg), apoi câte 100 mg, în cure prelungite pe mai multe luni, sub control medical. pH-ul urinar trebuie să fie acidifiat cu Diurocard. Are acţiune antagonistă Acidului nalidixic (Negram).In infecţii digestive se utilizează Furazolidonul (4 comprimate/zi 100 g/comprimat), în 4 prize.

 

Sulfamidele sunt chimioterapice cu acţiune bacteriostatică, care se manifestă prin inhibiţia acidului para-aminobenzoic şi a acidului folic, factor indispensabil creşterii bacteriilor. Au un spectru de acţiune larg: coci gram-pozitivi (streptococ, pneumococ), coci gram-negativi (meningococ, gonococ), bacili gram-negativi (dizenteriei, salmonele, coli).

Există rezistenţă încrucişată între diferitele sulfamide, dar nu şi faţă de alte antibiotice. Toleranţa digestivă şi i.m. este mediocră, dar cea i.v. este relativ bună.

Administrarea intrarahidiană este inutilă şi contraindicată.

Absorbţia digestivă este bună, cu excepţia sulfamidelor neresorbabile (Sulfaguadina, Formosulfatiazol). Ca reacţii adverse pot apărea: tulburări gastrointestinale (greţuri, vărsături), renale (prin precipitare în tubii renali, când diureza este redusă şi pH-ul urinar acid), tulburări hematologice (hemoliză, anemie aplastică, agranulocitoză, purpură), manifestări alergice.

Sunt indicate în infecţii urinare, respiratorii, digestive, meningite.

Sulfamidele se pot asocia cu antibioticele (Penicilina). Sunt contraindicate în insuficienţele hepatică sau renală acute, leucopenie, în cazul sensibilizării la sulfamide. In cursul tratamentului cu sulfamide se alcalinizează obligatoriu urina cu bicarbonat de sodiu (oral) şi se administrează lichide abundente.

In funcţie de absorbţia pe cale digestivă, se disting:
- Sulfamidele rezorbabile, cu acţiune generală (majoritatea sulfamidelor).
- Sulfamide de tip intestinal, practic nerezorbabile: Formosulfatiazol (1%) Ftalilsulfatiazol (5%), Succinil Sulfatiazol (5%), Sulfaguanidină (10%).

După viteza de eliminare se împart în trei categorii:
- Sulfamide cu eliminare rapidă: Sulfatiazol, Sulfizoxazol (Neoxazol, Gantrizin), Sulfametazină etc. Doza este de 4-6 g în prize la 6 h.
- Sulfamide cu eliminare mijlocie: Sulfacetamida, Sulfametoxazol (Gantanol), Sulfamoxol (Sulfono), Sulfafenazol (Orisul), Sulfodiazina şi Sulfomerazina. Se administrează în doze de 2 g în prima zi şi câte un gram în zilele următoare (în două prize la 12 h).
- Sulfamide cu eliminare şi acţiune lentă, de tip retard: Sulfadimetoxina (Madribon). Sulfametoxidiazina (Sulfametin, Dulana, Bayrena). Doza este de 1 g în prima zi şi 0,5 g în zilele următoare.
- Sulfamide cu eliminare foarte lentă (Ultraretard): Fanasil şi Kelfizin. Se administrează 2 g/zi, ceea ce permite o concentraţie bactericidă o săptămână.

Există şi asociaţii de sulfamide: Plurisulfan (Trisulfamida), sulfamidele de tip intestinal (Sulfaguanidina). Acestea au fost abandonate în numeroase alte ţări. La noi se foloseşte încă Ftalil sulfatiazolul (Talazol), în doze de 4-6 g/zi, 0,5 g tableta.

Salazopirina, este o altă asociaţie de sulfamide utilizată cu succes în colita ulceroasă, în general utilizarea sulfamidelor în practica clinică s-a restrâns foarte mult fiind înlocuite cu antibioticele.

Sulfacetamida are utilizare limitată, în special în oftalmologie.

Sulfatiazolul, întrebuinţat sub formă de comprimate (0,500 g), se administrează în doză de 6-8 g, repartizate în 6-8 prize, în raport cu toleranţa şi natura bolii. Foarte activ, se elimină rapid, dar este greu tolerat, producând greţuri şi vărsături, după administrarea orală şi iritaţii locale după cea i.m., soluţia fiind puternic alcalină. Ca reacţii adverse, se întâlnesc fenomene de sensibilizare (erupţii alergice, eritem nodos, febră medicamentoasă) şi, mai rar, blocaj renal. Este rar utilizat, fiind depăşit.

Neoxazol (Sulfizol, Gantrisin) este o sulfamidă activă cu eliminarea medie, bine suportată, având toxicitate redusă, reacţii adverse şi complicaţii renale mai rare, din cauza solubilităţii în urină. Este indicat în infecţii urinare, meningite, pneumonii, gonoree. Se prezintă sub formă de comprimate (0,500 g), fiole (2 g/fiolă) şi suspensie orală pentru uz pediatric. Se administrează 4-6 g/zi, cu doză de atac şi 2-3 g/zi, ca doză de întreţinere. In tratamentul infecţiilor urinare se alcalinizează obligatoriu urina (cu bicarbonat de sodiu per os) şi se asigură o bună diureză (cu lichide abundente).

Ftalilsulfatiazolul, sub formă de comprimate (0,500 g), în doză de 4-6 g/zi este indicat în infecţii digestive cu germeni sensibili, fiind greu solubil şi nerezorbabil din tubul digestiv. Puţin întrebuinţat astăzi.

Formosulfatiazolul, are acţiune şi întrebuinţare similară.

Salazopyrinul (Salazosulfapyridine) este o sulfamidă recomandată în infecţiile digestive (rectocolită hemoragică şi purulentă, colite şi enterite), cu acţiune superioară precedentelor. Se prezintă sub formă de comprimate de 0,500 g, care se administrează în număr de 2, de 4-6 ori/zi ca doză de atac şi jumătate din această doză în tratamentul de întreţinere.

Sulfafenazolul este o sulfamidă-semidepozit, care concentrează bine în urină, fiind indicată în tratmentul infecţiilor urinare. Asociat cu antibiotice, este util în tratamentul meningitelor meningococice şi al infecţiilor respiratorii. Se administrează 2 g/zi (4 comprimate de 0,500 g), timp de 2-3 zile, continuându-se apoi cu 1 g.

Sulfametinul (Dulana, Bayrena) este o sulfamidă-semidepozit foarte activă, indicată în tratamentul infecţiilor urinare acute. Asociată cu antibiotice, este întrebuinţată în meningite şi infecţii respiratorii. Se prezintă în comprimate de 0,500 g, administrându-se în prima zi 1,5 g, a doua zi 1 g şi, apoi, timp de 12-14 zile, pentru întreţinere, un comprimat.

Alte sulfamide-depozit (eliminare lentă din organism) sunt: Madribon (Sulfadimetoxina - 1 g/zi), Fanasil (Sulformetoxină - 1 g/săptămână). Trimetoprimul (Septrin, Bactrim, Biseptol, Cotrimoxazol) asociat cu Sulfametoxazol, are un spectru asemănător cu cel al sulfamidelor, dar are şi o acţiune bacteriostatică şi bactericidă. Calea de administrarea este orală. Acţionează asupra germenilor gram-pozitivi (streptococ, stafilococ, enterococ, pneumococ) şi gram-negativi (coli, proteu, salmonele, klebsielle, dizenteriei). Este indicat în infecţii urinare, pulmonare, septicemii, gonoree. Este contrainicat în graviditate, insuficienţă renală, sensibilizarea la sulfamide. Ca reacţii adverse pot apărea greţuri, erupţii, tulburări ale hematopoiezei. Se administrează 2-4 comprimate/zi (la 12 ore), timp de 7-14 zile.

 

Novobiocinul (Nivecin) este un antibiotic bacteristatic şi în doze mari bactericid, activ asupra stafilococilor, unor tulpini de proteu şi a hemofilului. Rezistenţa apare repede, antibioticul este greu suportat, produce tulburări digestive, icter colostatic, erupţii alergice, accidente hematologice pe cele trei linii. Este folosit în infecţiile cu stafilococ, rezistent la alte antibiotice (peneumonii, septicemii) şi în unele infecţii urinare cu proteu. Se prezintă sub formă de comprimate de 0,250 g şi se administrează în doze de 2 - 4 g/zi repartizate în 4 - 5 prize.

Acidul nalidixic (Negram) este un chimioterapic cu acţiune numai bacteriostatică, activ asupra bacililor gram-negativi (coli, proteu, salmonele, dizenteriei, klebsiele). Se prezintă sub formă de comprimate de 0,500 g, se administrează în doze de 3 - 4 g timp de 7-l4 zile, repartizate în 4 prize, apoi de 1 - 2 g, timp îndelungat. Este activ în mediul acid, motiv pentru care, în cazul infecţiilor urinare, pe toată durata tratamentului se acidifiază urina cu clorura de amoniu (Diurocard). Are acţiune antagonistă netă faţă de Nitrofurantoin. Rezistenţa se instalează rapid. Are acţiune electivă în infecţii urinare acute, realizând concentraţii mari în parenchimul renal. Ca reacţii adverse, pot apărea: tulburări gastrointestinale, stări de agitaţie, tulburări vizuale, erupţii, anemii hemolitice.
Este contraindicat în insuficienţele renală şi hepatică severe, în epilepsie, graviditate, boli digestive acute.

Lincomicina, antibiotic cu spectru asemănător electromicinei, acţionează şi asupra anaerobilor gram negativi. Excelente rezultate se obţin în osteomielita stafilococică. Toleranţa digestivă este bună, fiind practic netoxică. Este indicată în infecţii streptococice şi cele cu anaerobi (1,5 - 2 g în 24 h).

Clindomicina, este un derivat semisintetic al Lincomicinei şi are spectru asemănător.

Cicloserina (Tebemicina), acţionează asupra bacililor gram negativi (Bacilul Koch) şi asupra micobacteriilor. Prezintă efecte secundare neurotoxice. De aceea este scoasă din uz.

Rifamicina este una dintre cele mai întrebuinţate antibiotice. Două Rifamicine sunt mai utilizate:
- Rifamicina (i.m şi i.v) acţionează asupra bacteriilor gram pozitive fiind foarte active antistafilococice şi asupra bacilililor Koch. Are foarte bună toleranţă. Dozele sunt de 500 mg şi se administrează i.m. la 8 ore.
- Rifampicina (Rifadin,  Sinerdol)  are spectru mai larg  decât precedenta  şi acţionează asupra bacteriilor gram pozitive, bacililor gram negativi (Salmonele, Proteus, Piocianic), şi asupra bacilului Koch. Se administrează numai oral (450-900 - 1200 mg în 24 h, în capsule de 150 mg). Produce rezistenţă. Se pot întâlni efecte secundare ca: stări alergice, icter cu atingere hepatică şi uneori insuficienţă renală. Este foarte util în pneumonii şi tuberculoza pulmonară.

Acidul fusidic (Fucidina) are spectrul asemănător Lincomicinei.

Peptolidele cuprind: Pristinamicina (Piostacin), Stafilomicina şi Virginamicina. Numai Pristinamicina a rămas în uz clinic (2-3 g/zi), cu rezultate în infecţii stafilococice rezistente la penicilină.

 

Acest grup cuprinde polimixinele. In uz clinic sunt numai Polimixana B, Polimixina E sau Colimicina, Bacitracina, Tirotricina, Capreomicina şi Viomicina. Bacitracina este extrem de toxică, în general toate polimixinele sunt depăşite terapeutic.
Sunt antibiotice toxice, cu întrebuinţare limitată.  

Colistina (Colimicin) se prezintă sub formă de comprimate în folii de aluminiu (250 000 u.i.). are acţiune asupra germenilor gram-negativi: coli, proteu, salmonele, dizenterie, piocianic, hemofil. Administrată oral (100 000 u.i./kilocorp/zi, în 3 - 4 prize), este indicată în infecţii digestive (dizenterie, enterocolite) sau în pregătirea preoperatorie pentru operaţii pe tubul digestiv. Administrarea parenteral (aceleaşi doze), este indicată în infecţii generale, infecţii urinare şi genitale cu germeni sensibili.

Polimixina nu se absoarbe pe cale orală. Este activă asupra germenilor gram-negativi (coli, proteu, piocianic, dizenteriei, klebsiele).
Deoarece este nefrotoxică şi neurotoxică tratamentul nu trebuie să depăşească o perioadă de 7 - 14 zile. Excepţional se administrează pe cale parenterală (infecţii generale grave). Pe cale orală (3-4 comprimate de 250 000 u.i. în 4 prize, la 6 ore) este indicată în infecţii intestinale cu germeni sensibili sau în pregătirea preoperatorie a tubului digestiv.

 

Este un antibiotic stabil cu acţiune numai bacteriostatică şi spectru larg de acţiune: germeni gram-negativi (salmonele, dizenteriei, coli, brucele, hemofili), gram-pozitivi, rickettsii (trahom, limfogranulomatoză benignă), spirochete. Absorbţia digestivă este bună. Pătrunde cel mai bine în L.C.R. Rezistenţa se instalează lent. Există rezistenţă încrucişată între toţi derivaţii Cloramfenicolului iar uneori şi cu tetraciclinele şi macrolidele. De obicei, are acţiune antagonistă penicilinelor. De elecţie se administrează pe cale orală sub formă de Cloramfenicol - drajeuri (0,125 şi 0,250 g/drajeu) şi capsule operculate (0,125 şi 0,250 g/capsulă), în doze de 2-4 g/zi repartizate în 4-6 prize, sau de Cloramfenicol palmitat (flacoane de 50 ml), destinat în special copiilor. Parenteral - cale de excepţie - se administrează Cloramfenicolul hemisuccinat (flacoane de 1 g), indicat când acest antibiotic este indispensabil (febră tifoidă sau meningite cu germeni gram-negativi), în doze de 1-2 g/zi, repartizate în 3-4 prize.

Cloramfenicolul este indicat în febră tifoidă, unele salmoneloze generalizate, unele meningite cu bacili gram-negativi (coli, salmonele, hemofili), unele rickettisoze acute, în ornitoză, bruceloză acută. Este contraindicat în infecţii minore, boli de sânge, tratamente îndelungate. Ca reacţii adverse se constată greţuri, vărsături, colici, dismicrobisme intestinale, candidoze ale mucoaselor (mai rare decât după tetracicline), accidente severe medulare (purpură, trombocitopenie, anemie aplastică, agranulocitoză), accidente alergice.

Tiamfenicolul, este un antibiotic asemănător ca structură cu cloramfenicolul, dar fără perspective în terapeutică.

 

Familia tetraciclinelor cuprinde tetracicline naturale (de extracţie) şi tetracicline de sinteză ca: Clortetraciclina (Aureociclina), Oxitetraciclina, Tetraciclină, Rolitetraciclina, Demetilclortetraciclina, Metaciclina, Doxiciclina, Mincociclina.

Sunt antibiotice cu acţiune aproape exclusiv bacteriostatică, cu spectru larg. Toate sunt active asupra gennenilor gram-pozitivi şi gram-negativi (cu excepţia proteului şi piocianicului), asupra germenilor anaerobi, spirochetelor, leptospirelor, rickettsiilor, bedsoniilor, micoplasmelor. Nu este justificată schimbarea unei tetracicline cu altele, pentru a-i mări sau schimba acţiunea. Rezistenţa se produce în trepte succesive scurte. Asocierea cu oligozaharide, cloramfenicol sau macrolide este indiferentă, dar asocierea cu peniciline şi cefalosporine este interzisă deoarece sunt antagoniste. Absorbţia digestivă este bună, mai ales pe nemâncate. Administrarea i.v. realizează concentraţii sanguine mari, uneori periculoase, mai ales în boli hepatobiliare. Toate tetraciclinele pot genera reacţii adverse (fenomene toxice şi alergice). Pot produce tulburări digestive de iritaţie, fenomene de dismicrobism, carenţe, enterocolită acută stafilococică. Sunt contraindicate la gravide. Preparatele vechi sunt nefrotoxice. Administrarea îndelungată poate favoriza apariţia unui sindrom de tip lupic. Alteori, înlesneşte apariţia candidozei mucoaselor. Indicaţiile şi contraindicaţiile sunt aceleaşi pentru toate tetraciclinele.
Fiind numai bacteriostatice, au indicaţii relativ restrânse. în general, există cinci indicaţii majore: pneumopatii acute, infecţii rickettisene acute, infecţii ale căilor biliare, dizenteria bacilară şi bruceloza acută.
Tetraciclină se prezintă sub formă de drajeuri (0,125 g şi 0,250 g/drajeu) şi sub fonnă de capsule operculate (0,125 g şi 0,250 g/capsulă) şi se administrează în doze de 2 - 4 g/zi, în 4 prize, la intervale egale.

Solvocilin (Pirolidinmetiltetraciclina), care se prezintă în flacoane cu conţinut injectabil (0,300 g/flacon), se administrează în doze de 2 - 3 flacoane/zi, în perfuzie i.v. sau în injecţii intravenoase, lent, la interval de 8 - 12 ore. Are aceleaşi indicaţii cu cea sus menţionată, dar se administrează în infecţii severe, când calea orală nu este accesibilă şi când bolnavii nu cooperează. Pot apărea un gust metalic, tulburări hepatice sau pancreatice, ameţeli şi hiperemia feţei.

Doxicilina (Vibramycin)- sub formă de capsule de 0,100 g şi administrată câte o capsulă/zi timp de 7 - 10 zile - şi Reverinul - 3-6 fiole de 0,250 g/24 de ore, la 8 - 12 ore.

 

Acestea sunt antibiotice bacteriostatice şi uneori bactericide, cu spectru de activitate asemănător celui al Penicilinei G, active în special asupra stafilococilor, cocilor şi bacililor gram-pozitivi, neisseriilor şi hemofililor şi inactive faţă de bacilii gram-negativi şi bacilul Koch (cu excepţia rifamicinelor). Activitatea maximă este la un pH alcalin. Se administrează de obicei pe cale orală. Rezistenţa apare în trepte - intermediar între Penicilină şi Streptomicină - ceea ce contraindică tratamentele care se prelungesc peste 10-l2 zile, dacă nu se recurge la asocieri de antibiotice. Prezintă pericolul determinării unei rezistenţe încrucişate, dar sunt mai puţin toxice şi alergizante decât celelalte antibiotice. Uneori, au acţiune sinergică cu Penicilina şi tetraciclinele, alteori antagonistă.

Eritromicina se prezintă sub formă de drajeuri enterosolubile (0,100 g sau 0,200 g/drajeu), care se administrează oral, în doze de 2-4 g/zi, în 4-6 prize. Alte preparate sunt: Eritromicina propionil - sub formă de comprimate de 0,200 g, administrată oral, în doze de 1-2 g/zi, în 4 prize şi Eritromicina lactobionat - prezentată în flacoane de 0,300 g, pentru o zi, fiind necesar conţinutul a 2-3 flacoane, administrat în perfuzie i.v. lent. Eritromicina se absoarbe rapid după administrarea orală şi se concentrează în ficat şi rinichi mai mult decât în sânge. Spectrul de activitate este asemnător celui al Penicilinei G, fiind însă activă şi asupra unor stafilococi rezistenţi la Penicilină, Hemofili şi mycoplasme. Este bine tolerată, dar uneori apar tulburări digestive (greţuri, vărsături sau diaree). Se administrează în infecţii cu stafilococi rezistenţi la Penicilină (septicemii, osteomielite, enterocolite, infecţii cutanate), în difterie, infecţii biliare, dar şi în infecţii cu germeni sensibili la Penicilină, la bolnavii alergici la aceasta. Este contraindicată la bolnavii sensibilizaţi şi la cei cu insuficienţă hepatică.

Triacetiloleandomicina se prezintă sub formă de capsule de 0,250 g. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi şi gram-negativi şi asupra bacililor gram-pozitivi (coli, difterie, salmonele, klebsiele, cărbunos). Reacţii adverse apar rar (icter colostatic, tulburări gastrointestinale, erupţii elergice). Se administrează în infecţii respiratorii, biliare, stafilococice, pe cale orală, în doze de 1-2 g/zi, în 4 prize.

Spiramicina (Rovamicyna) este asemănătoare cu precedenta, dar mai puţin activă; la fel Carbomicina.

Mai există o subgrupă cu nucleu chimic complex, dar cu acţiune asemănătoare: sinergistinele, lincomicinele şi rifamicinele (Rifamicina, cu administrarea exclusiv parenterală şi Rifampicina cu administrare exclusiv orală). Acestea din urmă sunt tuberculostatice puternice, bacteriostatice şi bactericide, dar cu acţiune şi asupra altor germeni, în special asupra stafilococului. Rezistenţa apare repede. Asocierea Rifampicinei cu Penicilina sau cu Cefalosporina, sau cu acid nalidixic este antagonistă. Asocierea cu tetraciclinele, polimixinele sau cu nitrofuranii poate fi sinergică.

 

Sunt antibiotice cu puternică acţiune bacteriostatică şi bactericidă, mai active la un pH de 7-8 şi mai puţin active în mediul acid. Acţionează în special, asupra germenilor gram-negativi (cele mai multe şi faţă de bacilul Koch) şi mai puţin asupra celor gram-pozitivi. Rezistenţa poate apărea dintr-o dată. Sunt sinergice (aditive) cu penicilinele. Administrate oral, acţionează numai asupra tubului digestiv, deoarece absorbţia din intestin este foarte redusă. Parenteral realizează niveluri mari, unori periculoase. De aceea se recomandă ca doza zilnică să fie divizată în 2-4 prize. Oligozaharidele sunt neurotoxice, nefrotoxice, ototoxice, Sunt periculoase la renali şi oligurici. Nu se asociază între ele, deoarece îşi însumează efectele toxice. Utilizarea clinică este restrânsă, deşi acţionează asupra stafilococilor rizistenţi la penicilină şi asupra germenilor gram-negativi.

Principalele aminoglicozide sunt: Streptomicina, Kanamicina, Soframicina, Neomicina, Paramomicina, Aminosidina, Monomicina, Spectinomicina, Gentamicina, Tobramicina, Amikacina, Sisomicina, Netilmicina. Gentamicina şi noile aminoglicozide ca Amikacina şi Sisomicina, sunt mai bine suportate. Se administrează 4-5 mg/kg corp în 24 h. Spectinomicina este rezervată uretritelor gonococice, unde cu 2 g în 24 h la bărbat şi 4 g în 24 h la femeie, se obţine vindecarea în 100% din cazuri. Noile aminoglicozide ca: Tobramicina, Sisomicina şi Amikacina, sunt superioare Gentamicinei, având marele avantaj de a fi active faţă de piocianic, într-o proporţie de 90-100%. Se administrează 2-4 mg/kg corp, i.m., la 8 h sau 12 h injecţia.

Streptomicina se administrează oral (cu efect numai local) şi parenteral (i.m.). Acţionează asupra bacililor gram-negativi (coli, salmonele, enterobacter), asupra bacilului Koch şi, moderat, asupra cocilor gram-pozitivi şi gram-negativi (enterococ, gonococ). Are activitatea sinergică cu Penicilina asupra enterococului. Reacţiile adverse: pot apărea greţuri şi vărsături în cazul administrării orale, atingerea toxică a nervului acusticovestibular (perechea a VIII-a de nervi cranieni) şi manifestări alergice (erupţii, febră etc.) în cazul celei parenterale sau la personalul care o manipulează.

Se recomandă în tuberculoză, septicemii, endocardite, meningite, pneumonii (cu enterococ) în asociere cu penicilina, în infecţii genito-urinare, bruceloză, pestă. Este contraindică la bolnavii sensibilizaţi, în afecţiuni cu germeni rezistenţi, afecţiuni renale cronice şi tulburări acusticovestibulare. Se prezintă sub formă de flacoane, conţinând 1 g sulfat de streptomicina. Alte produse similare sunt Strepancilul (amestec de sulfat de streptomicina + pantotenat de streptomicina) şi Slrevitalul (streptomicina asociată cu vitamine din grupul B, metionină şi histidină). Se administreză pe cale i.m., 1-2 g/zi, în 2-4 prize.

Kanamicina se prezintă în flacoane (1 g/flacon) şi se administrează oral (având numai acţiune locală, deoarece nu se resoarbe) şi parenteral (i.m.), în doze de 1 g/zi, în 2-4 prize, pe o perioadă de cel mult 10 zile. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi (stafilococ, pneumococ), asupra bacililor gram-negativi (coli, salmonele, dizenteriei, hemofil, klebsiele) şi asupra bacilului Koch. Este indicată în infecţii generale (septicemii, endocardite, meningite), infecţii respiratorii, genito-urinare, intestinale. Se administrează în asociere cu Penicilina în stafilocociile sau endocarditele cu Str. viridans. Se utilizează şi în profilaxia infecţiilor urinare, după cateterisme sau sondaje vezicale. Acest antibiotic este contraindicat la bolnavii cu nefropatii acute şi cronice şi infecţii cu germeni rezistenţi. Kanamicina este nefrotoxică şi ototoxică.

Negamicin (Neomycine, Neofilin) nu este un antibiotic de uz curent. Este foarte toxic, motiv pentru care nu se administrează parenteral. Oral, nu se resoarbe (excepţie fac bătrânii şi bolnavii cu leziuni ulcerative ale tubului digestiv). Acţionează asupra germenilor gram-negativi (coli, Salmonella, Shigella, Klebsiella). Este folosit în infecţii digestive (de ex.: dizenterie) pentru sterilizarea florei intestinale, în comele hepatice. Este contraindicat în ocluzia intestinală şi leziunile ulcerative ale tubului digestiv. Se prezintă sub formă de comprimate (0,500 g/comprimat) şi se administrează 2-3 g/zi.

Negamicin B este un amestec de sulfat de neomicină + bacitracină, utilizat local în infecţii ale tegumentelor şi mucoaselor.

Gentamicina(Garamycin) este un oligozaharid cu acţiune asupra germenilor gram-pozitivi (stafilococ, pneumococ, enterococ), gram-negativi (B. coli, Proteu, Klebsiella, Salmonella, B. Pyocyaneus şi bacilul Koch). Se administrează în infecţii generale cu stafilococ sau cu bacili gram-negativi, infecţii respiratorii şi urinare (obligatoriu se va alcaliniza urina), ale S.N.C. Nu se administrează în nefropatii şi la gravide. Se prezintă în fiole de 2 ml, conţinând 40 mg/ml sulfat de gentamicină; administrarea se face i.m. şi anume 50-120 mg/zi, timp de 10-15 zile.

 

• Peniciline. Sunt antibiotice obţinute pe cale naturală sau prin semisinteză şi acţionează în faza de multiplicare activă a germenilor. Sunt netoxice, bine tolerate, se absorb în marea majoritate la nivelul tubului digestiv (deci se pot administra şi pe cale orală). Toate au o acţiune bacteriostatică şi bactericidă şi sunt active asupra germenilor gram-pozitivi, asupra cocilor gram-negativi şi a treponemelor; sunt mai puţin active asupra germenilor gram-negativi. Soluţiile de penicilină G şi mai ales, de peniciline semisintetice şi cefalosporine, trebuie utilizate în decurs de 2-8 ore, deoarece activitatea lor scade după un timp.
• Penicilinele naturale. Penicilina G (Benzilpenicilina) este inactivată de sucul gastric acid, fapt ce determină ineficienţa administrării sale orale. Este instabilă în soluţie apoasă, ceea ce face ca soluţiile preparate să fie folosite pe o perioadă de cel mult 24 de ore. Se elimină foarte rapid prin urină în formă activă. La bolnavii cu insuficienţă renală şi la oligurici se elimină greu, fapt ce impune o prudenţă deosebită (dealtfel, medicul este singurul în drept să indice dozele necesare şi calea de administrare). Se concentrează în bilă şi mai ales în urină, mult mai mult decât în sânge. Administrarea Penicilinei împreună cu Acid salicilic, Aminofenazonă, sulfamide şi în special cu Probenecid, întârzie mult eliminarea. Este bacteriostatică (opreşte dezvoltarea germenilor) în doze mici şi bactericidă în doze mari. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi (sptreptococ, pneumococ, enterococ, stafilococ), cocilor gram-negativi (meningococ, gonococ), bacililor gram-pozitivi (difteric, tetanic, cărbunos, ai gangrenei gazoase), asupra spirochetelor, leptospirelor şi asupra actinomicetelor. Este germenul de elecţie în toate afecţiunile cu stafilococ neproducător de penicilinază, cu streptococ P-hemolitic sau cu pneumococ. Penicilina este indicată în infecţii locale, regionale sau generale cu germeni sensibili, infecţii respiratorii, cutanate, veneriene, biliare şi urinare, osteoarticulare, meningite, septicemii, endocardite. Este contraindicată în infecţiile cu germeni rezistenţi şi la bolnavi sensibilizaţi. Rezistenţa se stabileşte treptat şi în timp. Deseori, dar nu întotdeauna, acţiunea ei este sinergică cu aceea a streptomicinei şi a altor oligozaharide. Uneori, este antagonistă cu aceea a tetraciclinelor, Cloramfenicolul, Colistinei şi Rifampicinei. Ca accidente, se pot semnala: abcese, flegmoane şi flebite, în cazul unei asepsii incorecte şi sensibilizarea după aplicarea locală pe tegumente sau mucoase, în special la persoanele cu antecedente alergice sau cu micoze cutanate (şoc anafilactic frecvent mortal, erupţii, dermite de contact, manifestări de tip "boala serului", febră medicamentoasă). Pentru prevenirea acestora; este obligatorie, înaintea instituirii tratamentului, o anamneză corectă privitoare la antecedentele alergice sau la tratamentele anterioare cu peniciline, deoarece, alergia poate apare la toate tipurile de penicilină. Când apare şocul anafilactic se administrează de urgenţă: vasopresoare, hemisuccinat de hidrocortizon, antihistaminice, oxigen. Penicilina G este sodică sau potasică (administrarea sării de sodiu este de 5 ori mai puţin dureroasă, decât a celei de potasiu) şi se prezintă în flacoane de 200 000, 400 000, 1 000 000 şi 5 000 000 u.i. Principala cale de administrare este cea i.m., în doze de 200 000 u.i. la 3-4 ore; în situaţii deosebite - boli grave ca endocardite, septicemii etc., dozele pot fi crescute la 20-40 mii. u.i./zi. sau chiar mai mult, calea de administrare, în completarea celei i.m., fiind cea i.v (perfuzia intermitentă sau continuă în soluţie glucozată 5%). Penicilina G potasică în cantitate mare, administrată pe cale i.v. poate produce stop cardiac. Administrarea intrarahidiană este periculoasă. Dozele mari se recomandă în boli grave (septicemii, meningite, endocardite, pneumonii grave).
  
  Penicilina V (Fenoximetilpenicilina) este o penicilină care se administrează oral şi are acelaşi spectru de acţiune. Absorbţia se face mai bine pe nemâncate. Toleranţa este foarte bună. Se prezintă sub forma comprimatelor de 200 000 u.i., care se administrează în doze cu 50% mai mari decât cele de Penicilină G (300 000-400 000 u.i. la 3-4 ore).
  
  Procainpenicilina in amestec cu Penicilina G potasică se administrează numai i.m. profund (calea i.v. este strict contraindicată). Produsul românesc Efitard conţine 300 000 u.i Penicilină G procainică şi 100 000 u.i. Penicilină G potasică/flacon. Se administrează la 6-8 ore un flacon. Accidentele alergice sunt mai frecvente, deoarece se adaugă şi cele produse de procaină.Este un preparat utilizat pe scară redusă, în special în profilaxia infecţiilor streptococice, la bolnavi cu valvulopatii sau reumatism articular acut.
  
  Moldaminul (Benzatinpenicilina) este o penicilină-depozit cu resorbţie lentă şi acţiune prelungită. Este întrebuinţat în profilaxia reumatismului articular acut, profilaxia şi tratamentul luesului. Pe lângă accidentele produse de Penicilina G, mai pot apărea necroze locale şi abcese sterile. Se prezintă în flacoane de 600 000 u.i şi de 1 200 000 u.i. şi se administrează i.m. profund, lent, câte un flacon de 1 200 000 u.i. la 4-7 zile.
  
  Megacilinul (Clemizolpenicilina G) este o penicilină-depozit, care conţine şi un antihistaminic (Clemizol). Nivelul sanguin eficace se menţine timp de 12-24 de ore. Ca accidente pot apărea necroze locale, abcese sterile şi erupţii. Se recomandă în angine cu streptococ P-hemolitic, erizipel, scarlatina, lues şi în profilaxia reumatismului articular acut şi al luesului. Se prezintă în flacoane de 1 000 000 u.i. Se administrează i.m. zilnic 1 flacon, iar în anumite cazuri de două ori pe săptămână, după prescriţia medicului.
• Penicilinele semisintetice. Ampicilina (Aminobenzilpenicilina) este o penicilină semi-sintetică, cu spectru larg, rezistentă la acizii din sucul gastric, dar inactivă asupra stafilococilor secretori de penicilinază. Se absoarbe bine oral şi parenteral şi are toleranţă bună. Pot apărea tulburări digestive, urinare şi frecvent, fenomene alergice. Este activă asupra germenilor gram-pozitivi, dar şi asupra unor germeni gram-negativi (B. coli, Proteus, Salmonella, Shigella, Klebsiella, Haemophilus, Bordetella pertussis). Faţă de cocii gram-pozitivi este mai puţin activă decât penicilina G.
  
  Ampicilina este antibioticul de elecţie în infecţii cu enterococ, cu hemofil (Haemophilus). Se recomandă în infecţiile pulmonare, digestive, biliare şi generalizate (septicemii, endocardite, meningite). Este contraindicată la bolnavii sensibilizaţi, la gravide în primele patru luni de sarcină şi în infecţiile cu germeni rezistenţi. Se prezintă sub forma de capsule operculate (0,250 g/capsulă) pentru administrarea orală (2-6 g/zi) şi flacoane (0,250 g/flacon) pentru administrarea parenterală (2-6 g/zi).
  
  Meticilina este o penicilină rezistentă la penicilinază, dar nu la acizi (deci nu se administrează pe cale orala). Are acelaşi spectru de activitate ca şi Penicilina, dar acţionează şi asupra germenilor gram-pozitivi producători de penicilinază. Meticilina, ca şi Oxacilina şi Cefaloridina, este un antibiotic de elecţie în infecţiile cu stafilococi producători de penicilinază (rezistenţi la penicilină: septicemii, endocardite, pneumonii, otomastoidite etc.) Toleranţa este bună, dar pot apărea fenomene de sensibilizare, febră medicamentoasă, fenomene de atingere renală sau efecte medulotoxice. Se prezintă în flacoane (1 g/flacon) şi se administrează i.m. profund şi lent, la intervale de 4-6 ore (4-6 g/zi). În bolile grave se creşte doza până la 8 g/zi şi se poate administra i.v. în perfuzii.
  
  Oxacilina este o penicilină semisintetică, rezistentă la acizi şi penicilinază. Se poate administra deci şi oral şi acţionează şi asupra stafilococilor secretori de penicilinază. In general, are acelaşi spectru de acţiune şi Penicilina G, dar este mai puţin activă. Este antibioticul de elecţie în infecţiile cu stafilococ penicilinazo-pozitiv (septicemii, pneumonii, otomastoidite). Trebuie administrată cu prudenţă în bolile hepatice. Se prezintă sub formă de capsule (0,250 g/capsulă) şi de flacoane (0,250 g/flacon). Se admiministrează fie oral (pe nemâncate), fie i.m. sau i.v., în doze de 2-4 g/zi.
  
  Cloxacilina este tot o penicilină semisintetică, rezistentă la acizi şi penicilinază. Are aceleaşi indicaţii ca şi Oxacilina. Este contraindicată bolnavilor sensibilizaţi sau cu afecţiuni hepatice sau renale. Se prezintă sub formă de capsule şi flacoane cu 0,250 g şi se administrează oral (de preferat) şi i.m., în doze de 1-4 g/zi.
  
  Carbenicilina (Pyopen) este o penicilină semisintetică, care nu prezintă rezistenţă la acizi şi penicilinază. Are spectru larg, fiind activă şi asupra unor germeni gram-negativi (B. coli, Klebsiella, B. Proteus şi B. pyocyanicus). Se prezintă în flacoane de 1 şi 5 g. Se administrează în doze de 4 - 10-30 g/zi, pe cale i.m (dureroasă) sau i.v.; bine tolerată, această penicilină este indicată în infecţii cu piocianic sau proteu (septicemii, meningite, infecţii urinare).
• Cefalosporinele sunt antibiotice cu structură şi acţiune asemănătoare penicilinelor. Sunt rezistente la penicilinază, dar sensibile la cefalosporază. Au un spectru larg de acţiune: germeni gram-pozitivi (stafilococ, streptococ, pneumococ, bacii difteric) şi gram-negativi (gonococ, hemofil, coli, proteu, Klebsiella). Se administrează în infecţii urinare acute, respiratorii, cutanate şi în infecţii generale (septicemii, endocardite). Se utilizează: Cefalotina (Keflin), Cefaloridina (Ceporin) şi Cefalexina (Ceporex). Cefalotina se administrează numai parenteral (i.m. şi i.v.), în doze de 2-4 g/zi, la interval de 4-6 ore. Este uşor nefrotoxică şi, uneori, pot apărea anemia hemolitică şi erupţiile alergice. Cefalexina se administrează oral în doze de 1-4 g/zi, la 6 ore. Rareori apar reacţii adverse: tulburări digestive, erupţii. Din marele număr de Cefalosporine, următoarele şi-au verificat eficacitatea în practică: Cefalotina, Cefaloridina, Cefaloglicina, Cefalexina, Cefradina, Cefazolina, Cefapirina, Cefacetrilul, Cefoxitin, Cefamandol, Cefoperazona, Moxalactan. Dintre acestea numai trei pot fi administrate pe cale orală: Cefalexina, Cefradina şi Cefaloglicina. Cefalosporinele acţionează şi asupra stafilococilor penicilinorezistenţi faţă de unele entero-bacterii, majoritatea anaerobilor, gram pozitivi şi gram negativi. Nu sunt active faţă de piocianic, enterobacter, enterococi. Dintre Cefalosporine, Cefazolina realizează nivelurile cele mai înalte în sânge. Cefalosporinele injectabile, se administrează în doze de 3-4 g până la 6 g în 24 h, i.m. ori i.v. Cefaloridina fiind toxică renală, nu trebuie să depăşească 4 g în 24 h.