Medicina informativa

 

Sistemul nervos stabileşte legătura dintre organe, precum şi dintre organism şi mediul înconjurător, asigurând funcţionarea normală a întregului organism.

După funcţiile pe care le îndeplineşte, sistemul nervos poate fi împărţit în:

1. Sistem nervos al vieţii de relaţie (somatic), care asigură echilibrul organismului cu mediul înconjurător. Este alcătuit din: creier, cerebel, trunchi cerebral, măduva spinării, nervi cranieni.

Creierul mare (emisferele cerebrale) reprezintă cea mai dezvoltată parte a sistemului nervos. Faţa inferioară este turtită, separând emisferele cerebrale printr-un şanţ transversal de cerebel, iar faţa superioară este convexă, prezentând o serie de cute, numite circumvoluţii, prezenţa lor făcând ca suprafaţa emisferelor să fie mult mai mare decât ar permite-o spaţiul intracranian. Circumvoluţiile sunt despărţite între ele prin şanţuri, numite scizuri, delimitând lobii, denumiţi după regiunea osoasă căreia îi corespund: lob frontal, lob parietal, lob temporal, lob occipital. La baza creierului se văd locurile de unde ies rădăcinile nervilor cranieni.

Cerebelul este situat în partea posterioară şi inferioară a creierului mare, înapoia trunchiului cerebral, în regiunea occipitală a cutiei craniene. Funcţia sa este de a produce coordonarea mişcărilor şi reglarea tonusului muscular, precum şi de reglare a echilibrului.

Măduva spinării este o coloană de ţesut nervos ce ocupă canalul vertebral, începând din regiunea occipitală şi până la prima vertebră lombară. Măduva spinării conţine fibre nervoase ce merg spre creier sau dinspre creier spre periferie.

Trunchiul cerebral prelungeşe în sus măduva spinării, de la gaura occipitală, până la emisferele cerebrale. La acest nivel fibrele nervoase se încrucişează, astfel încât fibrele nervoase ce vin de la jumătatea dreaptă a organismului ajung la emisfera stângă şi invers, iar fibrele ce pleacă de la emisfera dreaptă ajung în jumătatea stângă a corpului şi invers. Rezultă că emisfera dreaptă controlează jumătatea stângă a corpului, iar emisfera stângă controlează jumătatea dreaptă a corpului.

Chiar sub emisferele cerebrale se află o serie de formaţiuni nervoase foarte importante:hipotalamus, hipofiza şi epifiza. Hipotalamusul intervine în termoreglare, aportul de alimente şi lichide, diureză, funcţii sexuale, somn, reglarea circulaţiei, respiraţiei şi anumite stări emoţionale (frica şi furia). Hipofiza, situată la baza creierului, în şaua turcească, secretă o serie de hormoni: somatotropul, care contribuie la creşterea organismului, deficitul său ducând la nanism iar excesul la gigantism, tireotropina, care stimulează secreţia tiroidiană, corticotropina, stimulează secreţia corticosuprarenalei, gonadotropinele (hormonul foliculostimulant şi hormonul luteinizant), reglează activitatea gonadelor atât la femeie cât şi la bărbat, controlând secreţia hormonilor sexuali, prolactina, care stimulează dezvoltarea glandei mamare şi menţine secreţia lactată, hormonul melanocitostimulator, care provoacă pigmentarea pielii, în lipsa acestuia pielea decolorându-se (albinism).Deşi extrem de mică, hipofiza (glanda pituitară) joacă un rol primordial în armonizarea celorlalte glande endocrine, fiind numită „dirijorul glandular”.  Controlul secreţiei tuturor acestor hormoni este realizat de către hipotalamus, cu care hipofiza este strâns legată. La rândul său, hipotalamusul secretă doi hormoni ce sunt transportaţi până la nivelul hipofizei, de unde se eliberează direct în sânge: antidiuretic, care are ca acţiune conservarea apei în organism prin scăderea eliminărilor hidrice renale; lezarea hipotalamusului sau a hipofizei provoacă diabetul insipid, datorat deficitului de hormon antidiuretic, manifestat prin eliminarea unor cantităţi mari de urină, concomitent cu ingestia unor cantităţi însemnate de apă şi ocitocina, responsabilă de ejecţia laptelui şi contracţia musculaturii uterine în travaliu. Epifiza, situată în mijlocul creierului, deşi are doar mărimea unui bob de grâu, este considerată sediul sufletului sau „al treilea ochi”; atinge dezvoltarea maximă în copilărie, după care începe să involueze înainte de pubertate; are legături nervoase cu retina şi secretă melatonina, în funcţie de intensitatea luminii: lumina puternică scade sinteza, iar întunericul are efecte stimulatoare. Melatonina are efecte inhibitoare asupra eliberării hormonilor gonadotropi hipofizari şi asupra axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian.

Nervii cranieni, în număr de 12 perechi:

- Perechea I, nervi olfactivi (dau senzaţia de miros)perechea II, nervi optici, răspunzători de senzaţiile vizuale

- Perechea III, IV şi VI, nervi oculomotori, inervează musculatura globilor oculari

- Perechea V, nervi trigemeni, inervează orbita, cavitatea bucală, pielea capului şi a feţei

- Perechea VII, nervii faciali, inervează toţi muşchii feţei

- Perechea VIII, nervii acusticovestibulari, inervează organul auzului şi al echilibrului

- Perechea IX, nervii glosofaringieni, inervează laringele şi faringele

- Perechea X, nervii vagi, inervează plămânul, inima, laringele, esofagul, stomacul, etc.

- Perechea XI, nervi accesori, inervează muşchii sternocleidomastoidieni şi trapezi

- Perechea XII, nervii hipogloşi, inervează limba

2. Sistem nervos al vieţii vegetative, care pune în legătură organele interne, stabilind o funcţie armonioasă a întregului organism. Se împarte în :

- Sistemul simpatic, format din nervi ce alcătuiesc două trunchiuri importante,

situate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, şi care prezintă o serie de îngroşări pe traiectul lor – ganglionii simpatici. După ce ies din ganglioni, fibrele nervoase simpatice alcătuiesc o serie de plexuri din care se desprind fibrele nervoase ce merg la organe.

- Sistemul parasimpatic, aflat la extremităţile trunchiului cerebral, cel mai

important nerv parasimpatic fiind nervul vag. 

Ambele sisteme au o acţiune opusă în organism, când inervează acelaşi organ. Sistemul nervos simpatic produce tahicardie, vasoconstricţie, relaxarea musculaturii bronşice, dilată pupila, scade secreţiile tubului digestiv, scade secreţia de sudoare, măreşte procesele catabolice din organism. Sistemul nervos parasimpatic are o acţiune inversă. Activitatea sistemului nervos vegetativ este controlată de scoarţa cerebrală şi datorită acestei colaborări diferitele părţi ale organismului funcţionează armonios. 

Deşi doar prin masajul reflexologic nu este posibilă restabilirea completă a unui bolnav cu scleroză multiplă imobilizat în scaun cu rotile sau paralizii (de exemplu), prin această formă de terapie se poate obţine rezultate bune în privinţa ameliorării unor simptome.

Capul îşi are proiecţia la nivelul primei falange a degetului mare, unde, cu a doua falangă a degetului mare de la mână, presăm în 4 puncte, corespunzător: creier, cerebel (ambele alcătuind sistemul nervos ce stabileşte legătura dintre organe, şi dintre organism şi mediul înconjurător, asigurând funcţionarea normală a întregului organism), epifiză, hipofiză (intrând în componenţa sistemului endocrin).

În centrul tălpii, sub diafragm, cu mişcări circulare în sensul acelor de ceasornic, ne ocupăm de plexul solar, un adevărat „creier abdominal”, ce reglează nervos activitatea tuturor organelor interne. O tehnică specială pentru masarea punctului reflex al plexului solar constă în presarea şi eliberarea acestuia, mai degrabă decât în masarea lui circulară (dar care se poate totuşi folosi). Se apasă din ce în ce mai tare, menţinând presiunea câteva secunde, apoi slşbind apăsarea. Se repetă de câteva ori, apoi se procedează similar şi pentru celălalt picior.

Tâmpla (trigemenul, nervul V – cauzator al îngrozitoarelor migrene) – o masăm tot pe prima falangă a degetului mare, dar pe partea exterioară (între primul deget şi al doilea deget). Se masează cu presiune de sus în jos, cât ţine lungimea unghiei,la revenire mângâind uşor.

Centrul de echilibru (nervul VIII, acustico-vestibular) – îşi are proiecţia pe partea dorsală (superioară) a piciorului şi nu în talpă, între primul şi al doilea deget (între degetul mic şi următorul). Se masează practic tot şanţul ce porneşte dintre cele două degete şi până la proeminenţa osoasă de pe partea dorsală a labei piciorului.

Nervul sciatic îşi are punctul de proiecţie reflexogen în centrul călcâiului. Masarea sa se face fie prin presopunctură în acest punct, fie printr-o mişcare de răzuire a întregului călcâi, stimulând astfel şi glandele sexuale.

Sursa: DR. Valy Volosan - medic specialist medicina de familie,  atestat in acupunctura,  lector masaj si reflexoterapie.