Medicina informativa

 

Agentul etiologic. Un protozaur, Entamoeba dysenteriae (E. Histolytica) (de dimensiuni microscopice, 20-40 u), din clasa rizopodelor.

Repartitie geografica - frecventa.Sub forma de cazuri rare, se intalneste si in unele regiuni temperate; boala este insa frecventa, cu caracter endemic, in regiunile calde.La noi s-au intalnit cazuri rare (de import).

Sursa de infectie. Omul parazitat (bolnav sau purtator) care elimina prin dejectii chisturile infectioase ale parazitului.

Modul de transmitere. Transmiterea directa este posibila de la omul parazitat la omul sanatos. Boala se transmite insa, se pare, mai frecvent prin alimente, apa si obiecte pe care au ajuns chisturile parazitului. Mustele pot avea rol in raspandirea, ca atare, a chisturilor.

Cale de patrundere. Localizare. Calea de patrundere in general este cea orala. Folosirea in comun in colectivitatile de copii a termometrelor (cand temperatura se ia rectal) sau canulelor nedezinfectate etc. Poate sa constituie modalitati de patrundere a parazitului in organism pe cale anala. Localizarea are loc in intestinul gros sau in cec.Pe cale sanguina parazitul poate ajunge in ficat, plaman, creier, splina etc.

Durata perioadei de incubatie. Durata perioadei de incubatie este variabila. Uneori, dureaza 2-3 zile, alteori 3-4 saptamani sau mai mult.

Simptomatologie. Cele mai frecvente sunt tulburarile digestive. Desi exista si forme asimptomatice, trebuie sa se stie ca boala in forma ei acuta se instaleaza cu un sindrom dizenteriform, care se insoteste de dureri abdominale sub forma de colici, tenesme rectale si 5-20 (sau mai multe) scaune pe zi, fecaloide si muco-sanguinolente.In formele supraacute (formele fulminante), boala poate capata de la inceput un caracter grav, odata cu unele complicatii locale (perforatii, hemoragii etc.) si tulburari generale.. de cele mai multe ori dizenteria amibiana ia un caracter cronic durand ani de zile. Alte manifestari intalnite in amibiaza se datoresc localizarii parazitului si in alte organe sau actiunii toxicoalergice pe care acesta o executa asupra organismului.

Durata perioadei de contaminare. Atat timp cat bolnavul elimina chisturile infectioase ale parazitului.

Receptivitate - imunitate. Receptivitatea fata de boala este generala.In regiunile endemice de boala (tarile calde) pare sa se obtina un grad de rezistenta fata de boala.

Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic: obisnuit, materii fecale (in special glerele muco-sanguinolente) proaspat recoltate si sange pentru diferite reactii imuno-biologice.

In formele de localizare extraintestinala se recomanda punctie hepatica (in localizarea hepatica), iar in localizarea pulmonara recoltarea si examenul expectoratiilor.

Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic.

Tratamentul.Se face cu emetina si in special cu 2-dehidroemetina in doza prescrisa de medic, de 120mg pe zi, 10 zile.De o eficacitate reala se arata si metronidazolul (Metronidazol, Flagyl) administrat in doze mai mari (4-8 tablete pe zi, 10 zile)

Masuri de profilaxie si combatere. Izolarea bolnavilor si profilaxia medicamentoasa a contactilor...

 

Stomatita micotica (margaritarelul sau muguet) este determinata cel mai frecvent de specia Candida albicans din genul Candida.

Caracteristicile stomatitei micotice

Boala se intalneste mai frecvent la copiii slab dezvoltati, la batrani in stare de denutritie severa, ca si la adultii cu diferite boli cronice (diabet, tuberculoza, cancer etc.), sau care au fost supusi unot tratamente intensive cu antibiotice sau corticoizi.

Simptomele stomatitei micotice

Din punct de vedere clinic, boala incepe cu o mucoasa bucala rosie, insotita de o senzatie de uscaciune si de arsura. Destul de repede pe limba si pe intreaga mucoasa bucala apar imprastiate mici depozite albicioase (de aspectul boabelor de gris), care, confluand apoi intre ele, ajung sa acopere intreaga mucoasa, dandu-i un aspect cremos, smantos (stomatita smantanoasa).

Evolutia stomatitei micotice

Boala poate evolua sub o forma acuta sau cronica luand aspectul de stomatita ulceroasa sau ulcero-membranoasa. In asemenea forme, pe langa dificultatile in masticatie sau deglutitie, pot aparea si alte manifestari generale (greturi, varsaturi, stari febrile etc.).

Diagnosticul stomatitei micotice

Rezulta din semnele clinice amintite, din examenul direct, din insamantari pe medii speciale de cultura sau din alte metode de laborator de punere in evidenta a ciupercii.

Tratamentul stomatitei micotice

Cu Stamicin, indicat de medic, trebuie facut atat local, prin badijonare, cat si prin administrare pe cale bucala timp de 7-10 zile, 4-6 tablete (de 500 000 u), din acelasi preparat. La tratamentul antifungic trebuie sa se asocieze si un tratament cu vitamine, antianemice etc.

Regimul alimentar trebuie de asemenea sa fie substantial.

Prevenirea stomatitei micotice

Prevenirea bolii se face prin administrarea de Stamicin la bolnavii la care s-au gasit levuri in saliva si prin asocierea unui tratament antifungic la toti aceia care fac tratamente mai prelungite cu antibiotice, citostatice sau corticoizi.

 

Esofagita micotica, care este de regula de origine candidozica, incepe cu senzatie de usturime si uscaciune, dureri retrosternale si cu dificultati ce se accentueaza la deglutitie.

Boala are o evolutie lunga, cu simptomatologie ce se poate imbogati si accentua in timp, bolnavii ajungand sa nu se mai poata alimenta din cauza regurgitatiilor si varsaturilor.

Drept complicatie in esofagita micotica se poate inregistra perforatia esofagului.

Esofagita micotica, care insoteste de multe ori o boala grava, raspunde greu la tratamentul cu Stamicin.

 

Gastrita micotica, care poate de asemenea fi de origine candidozica (determinata de o specie de Candida) se insoteste de manifestari clinice destul de severe.Astfel, bolnavii pot prezenta dureri epigastrice, inainte sau dupa mese, arsuri, greturi si varsaturi.Boala se poate complica cu ulceratii sau chiar perforatii gastrice si cu extinderea infectiei si in restul tubului digestiv.Tratamentul se face cu antifungice (Stamicin sau alt produs asemanator).In cazuri rare, la originea gastritei micotice (ca si aceea a anginelor, esofagitelor sau enterocolitelor micotice) se pot intalni specii si din alte genuri de fungi (Geotrichum, Actinomyces etc.)

 

De aceeasi etiologie ca si stomatita, angina micotica poate avea o evolutie acuta sau cronica si poate lua un aspect eritematos sau pultaceu (cu depozite alburii pe mucoasa rosie a amigdalelor), cu aspect pseudo-membranos (cu ulceratii).Pe langa greutati la inghitire, bolnavii cu forme mai grave pot avea febra si o stare generala alterata.

Tratamentul si profilaxia anginei micotice se fac cu Stamicin, ca si in stomatita micotica.

 

Toxiinfectiile alimentare sunt afectiuni care apar ca izbucniri epidemice, sau sub forma de cazuri izolate si se datoresc ingerarii de alimente contaminate, de microbi sau de toxinele acestora.


Agentul etiologic. Coci patogeni enterotoxici (streptococi, stafilococi); enterobacteriacee (Salmonella, Escherichia, Shigella), sau bacterii formatoare de spori din care unele sunt aerobe, iar altele anaerobe.


Raspandire geografica - frecventa. Universala - cazuri in general rare.


Sursa de infectie. Omul bolnav sau purtatorul ce poate elimina germenii prin materii fecale, urina, secretii nazofaringiene sau chiar prin leziuni cutanate. Animalele bolnave sau purtatoare de germeni (vite cornute, rozatoare, pasarile, porcii, caii, cainii, pisicile) care elimina germenii prin materii fecale, urina, lapte. Produse alimentare; carne provenita de la animalele bolnave sau oua, in special cele de rata.


Modul de transmitere se realizeaza prin consumarea alimentelor provenite de la animale bolnave, sau prin alimente contaminate in cursul manipularii si pregatirii lor, de catre bolnavi sau purtatori de germeni sau contaminate de rozatoare, animale sau vectori. In general transmiterea se face prin alimente ce nu necesita o prelucrare termica totala sau prin alimente contaminate dupa prelucrarea termica.


Calea de patrundere este digestiva.


Durata perioadei de incubatie. De la cateva ore pana la 48 de ore, in functie de agentul etiologic si gradul de contaminare a alimentului.


Simptomatologie. Din punct de vedere clinic boala se poate prezenta sub forme usoare (tulburari digestive neinsemnate), forme medii (de genul unei gastroenterocolite acute) sau forme grave cu o evolutie severa uneori, care duc la moarte, daca nu se intervine rapid. In general, boala incepe brusc, zgomotos, cu greturi, varsaturi, colici abdominale, scaune diareice, ameteli si o febra ce poate ajunge repede la 39-40 grade. Cu toata starea generala grava, in lipsa complicatiilor, vindecarea poate surveni dupa 3-4 zile in formele usoare sau medii si dupa 2-3 saptamani sau mai mult in formele severe.


Durata perioadei de contagiozitate. Nu exista contagiozitate interumana.


Imunitate - receptivitate. Toxiinfectiile alimentare nu lasa imunitate. Receptivitatea este generala.


Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic: materii fecale, urina, varsaturi, sange, probe din alimentul incriminat.


Diagnosticul bolii si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Simptomele clinice si caracterul epidemiologic al bolii permit sa ne gandim la o toxiinfectie alimentara. Izolarea germenului din produsele patologice (sange, materii fecale, urina, lichid de varsaturi), din alimente si inocularile pe animale fac posibil un diagnostic etiologic.


Tratamentul. Repausul la pat, regim alimentar hidric si un tratament cu antivomitive, calmante, antiseptice intestinale etc. sunt indicate in formele medii si usoare. Antibioticele nu se recomanda decat in anumite forme grave de boala. In asemenea forme severe se va urmari rehidratarea organismului prin perfuzii cu glucoza.


Masuri de profilaxie si combatere. Dezinfectia produselor patologice de la bolnavi. Controlul periodic, lupta contra mustelor, respectarea masurilor de igiena.

 

Poliomielita sau paralizia infantila este o boala transmisibila, de etiologie virotica, care incepe cu un sindrom infectios urmat sau nu de paralizii.


Agentul etiologic. Virusul poliomielitic cu trei tipuri distincte.


Raspandire geografica - frecventa. Universala, in prezent mai rara din cauza vaccinarilor in masa.


Sursa de infectie. Omul bolnav sau purtatorul de germeni, care elimina virusul prin materii fecale si secretii nazofaringiene.


Modul de transmitere: direct, de la bolnav sau purtatorul de germeni; indirect, prin alimente, lapte, fructe, zarzavaturi, apa, contaminate de bolnavi, purtatori sau vectori (muste, gandaci de bucatarie). Obiecte contaminate: lenjerie, jucarii etc.


Calea de patrundere: digestiva, mai rar respiratorie.


Durata perioadei de incubatie. Intre 3 si 21 de zile, cu o medie de 7-14 zile.


Simptomatologie. Pe langa perioada de incubatie, boala ar prezenta o perioada de boala minora (prodromala), o perioada de boala majora (cu un stadiu preparalitic si paralitic) si o perioada de recuperare sau de sechele. Boala incepe in general cu febra, manifestari respiratorii (sub forma unei gripe), tulburari digestive (balonari, greturi, varsaturi, dureri difuze abdominale) si unele manifestari de ordin nervos. In perioada de stare a bolii (a bolii majore) pe primul loc se situeaza febra si slabirea fortei musculare, cu o rezistenta scazuta a miscarilor (stadiul preparalitic). Dupa cateva zile insa, apar paraliziile insotite de abolirea miscarilor active (stadiul paralitic). Perioada de retrocedare, care incepe la aproximativ 2 saptamani dupa debutul bolii, poate sa duca la o recuperare totala. Uneori insa pot ramane sechele sub forma de paralizii definitive.


Durata perioadei de contagiozitate. Incepand din perioada predromala (contagiozitatea maxima) aceasta scade treptat in 3-6 saptamani, putand totusi dura pana la 6 luni.


Imunitate - receptivitate. Boala lasa imunitate solida, durabila si specifica de tip. Receptivitatea este generala.


Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic. Sange, materii fecale, secretii nazofaringiene.


Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din semnele clinice si investigatiile epidemiologice, iar cel etiologic din izolarea virusului pe culturi si tesuturi. Testul de neutralizare, fixarea de complement ca si inocularile pe animale de laborator sunt utile in toate cazurile suspecte.


Tratament. Cum nu exista un tratament etiologic, tratamentul in formele neparalitice va consta din repaus la pat si din administrarea vitaminei C, piramidon, codeina. In formele paralitice, pe langa repaus se vor administra Algocalmin, piramidon, vasodilatatoare, tranchilizante iar in perioadele de regresiune (dupa 2 saptamani de la inceputul bolii) se va trece la un program de redresare musculara (impachetari umede, bai calde, kineziterapie) si vitamine, anabolizante etc.


Masuri de profilaxie si combatere. Izolarea bolnavului la spital. Dezinfectia curenta si terminala. Vaccinarea, supravegherea surselor de apa, dezinfectia periodica...

 

Febra tifoida este o boala transmisibila acuta, determinata de bacili din grupa Salmonella si caracterizata prin febra, splenomegalie, eruptie cutanata si tulburari digestive.Febrele paratifoide se prezinta uneori sub aspectul unor toxiinfectii alimentare.

a)Agentul etiologic.Bacili din grupa Salmonella, ca Salmonella typhi, Salmonella parathyphi (A) ; Salmonella parathyphi (B) ; Salmonella (grupul C).

b)Raspandirea geografica - frecventa.Universala, relativ frecventa.

c)Sursa de infectie.Omul bolnav care elimina germenii prin materii fecale, urina, bila, varsaturi, sputa si exsudat faringian.Poate constitui sursa de infectie si purtatorul de germeni, care elimina germenii in special prin materii fecale si urina.

d)Modul de transmitere se face fie direct, de la bolnav sau purtatorul de germeni, fie indirect, prin intermediul apei, alimentelor (lapte, zarzavaturi, fructe etc.) contaminate de bolnavi, purtatori sau vectori (musca).Mai rar transmiterea se poate face prin obiecte contaminate.

e)Calea de patrundere.Digestiva.

f)Durata perioadei de incubatie.Cu limite intre 7 si 21 zile si cu o medie de 14 zile.

g)Simptomatologie.Boala incepe de regula lent, cu cefalee, frisoane, ameteli, inapetenta si cu o febra care urca treptat.Dupa prima saptamana de ascensiune gradata (cand boala este netratata), febra ia un caracter continuu, mentinandu-se in platou timp de doua sau mai multe saptamani(perioada de stare a bolii).In ultima saptamana, in asa-zisa perioada de declin, febra scade treptat.Odata cu starea generala profund alterata (apatie, cefalee intensa, insomnie etc.), boala se mai caracterizeaza printr-o splina constant marita si prin aparitia unor pete de culoare roz, dar nu mai mari decat un bob de linte (pete lenticulare), dispuse pe abdomen, flancuri si baza toracelui.In sfarsit, bolnavii acuza diferite tulburari digestive (limba prajita, dureri vagi abdominale, borborigme, balonari, tulburari de tranzit intestinal), tulburari cardiovasculare, respiratorii, neuro-psihice.Boala se poate complica cu perforatie si hemoragie.In febrele paratifoide care au o simptomatologie asemanatoare, diareea este mai frecventa.

h)Durata perioadei de contagiozitate.Pe toata durata bolii sau a starii de purtator.

i)Imunitate - receptivitate.Boala lasa imunitate durabila si specifica.Cazurile de reimbolnavire sunt rare.Receptivitatea este generala.

j)Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : sange, materii fecale, urina, bila, lichid de varsaturi, maduva sternala, exsudat din petele lenticulare, lichid cefalorahidian, sputa, exsudat faringian.

l)Tratamentul.Bolnavul spitalizat este supus la un repaus absolut si la un regim alimentar format la inceput din ceaiuri, compoturi, lapte, supe, oua, etc., iar mai tarziu completat in functie de evolutia bolii.Ca tratament medicamentos se foloseste cu bune rezulate cloramfenicolul care se administreaza pana la 2 saptamani.Se mai pot asocia la tratamentul antimicrobian, vitamine, antitermice etc., iar in formele grave corticoizi.

 

Orice medicament se ia numai dupa prescriptia medicului si nu din proprie initiativa.Multe persoane s-au obisnuit ca pentru a adormi sa ia somnifere, dar de multe ori in loc de somn usor apar tulburari nervoase, insomnie, astenie etc.

Bolnavii cu ulcer gastric pot avea grave hemoragii digestive daca iau o aspirina, iar cei cu apendicele imflamat pot ajunge la perforatie si deci la peritonita, daca iau un purgativ.

Femeile gravide, care consuma medicamente fara prescriptie medicala, pot da nastere unor copii cu malformatii.Intensitatea si gravitatea malformatiilor depind de etapa in care gravida a luat medicamentele, stiind ca automedicatia in primele 3 luni de sarcina prezinta cel mai mare pericol.

Medicamentele administrate mamei pe gura sau prin injectii trec prin placenta si actioneaza asupra embrionului.Hormonii utilizati uneori la inceputul sarcinii, fara vreo prescriptie medicala, cu intentia de a produce avort favorizeaza malformatiile.In afara de streptomicina si gentamicina care da surditate, tetraciclina provoaca intarzieri in cresterea copilului.Medicamentele cu iod radioactiv pot distruge glanda tiroida a fatului, favorizand hipotiroidismul (copilul nu creste si nu se dezvolta mental).Medicamentele hipnotice sau sedativele ca si tratamentul antiparazitar trebuie sa fie de asemenea evitate in primele luni ale sarcinii deoarece pot duce la malformatii.

 

Dizenteria bacilara este o boala transmisibila acuta, caracterizata prin dureri abdominale si scaune diareice cu mucus, puroi si sange.


Agentul etiologic. Bacilii dizenterici, germeni din grupul Shigella cu mai multe subgrupe sau tipuri (Shigella disenteriae, Shigella Flexneri etc.).


Raspandirea geografica - frecventa. Raspandirea universala, dar frecventa crescuta in zonele cu clima calda si chiar in cele cu clima temperata in sezoanele de vara.


Sursa de infectie. Omul bolnav si purtatorul, ce elimina germenii prin materiile fecale.


Modul de transmitere. Direct de la omul bolnav, sau purtatorul de germeni. Indirect prin apa, alimente (lapte, zarzavaturi, fructe) recent contaminate sau prin folosirea obiectelor contaminate (lenjerie). Mustele au rol important in raspandirea bolii prin contaminarea alimentelor.


Calea de patrundere in organism este digestiva.


Incubatia. Cu limite intre 2 si 8 zile si cu o medie intre 3 si 6 zile.


Simptomatologie. Debutul bolii este de regula brusc si boala evolueaza cu dureri abdominale sub forma de colici, tenesme, 20-50 sau mai multe scaune diareice muco-sanguinolente, o temperatura de 38-39 grade si o stare generala alterata. Pe langa forme clinice usoare, exista forme severe (hipertoxice) care se insotesc de o deshidratare masiva si tulburari neuropsihice grave.


Durata perioadei de contagiozitate. Pe tot timpul eliminarii microbilor prin materiile fecale, inclusiv in convalescenta, iar in formele cronice ani de zile.


Receptivitate - imunitate. Receptivitatea este generala. Boala nu lasa imunitate.


Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic. Materii fecale, recent recoltate (cu sonda Nelaton); serozitate de la nivelul leziunilor mucoasei rectale si sange.


Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul clinic se face pe baza semnelor clinice amintite, iar diagnosticul etiologic prin izolarea germenului din materii fecale, prin insamantari pe medii de cultura. Alte diferite reactii (de anglutinare, precipitare etc.) sunt indicate in scop de diagnostic.


Tratamentul. Bolnavul este izolat in spital, pus la repaus la pat si la un regim alimentar hidric (ceaiuri, supe de morcovi, zeama de orez etc.) ce se poate imbogati treptat. Ca medicamente se recurge mai frecvent la tetraciclina, dar pot fi folosite si alte antibiotice (neomicina, polimicina, kanamicina etc.). Tratamentul se poate completa cu diferite dezinfectante intestinale (Saprosan, Mexaform, Intestopan etc.).