Alimentatie in timpul curei de purificare

 
Alimentatie in timpul curei de purificare


In mod firesc, pe langa administrarea unor plante menite sa ajute la eliminarea rapida a substantelor nocive din organism, este necesar ca regimul alimentar sa sprijine si sa stabilizeze acest proces benefic. In acest context, ar fi extrem de potrivit ca macar pe perioada curei de dezintoxicare sa urmati un regim vegetarian sau macar lacto-vegetarian pentru a sustine dezintoxicarea. De asemenea, ar fi util sa consumati cateva din alimentele-medicament recomandate in continuare:

Sucul proaspat de mere si sucul de morcovi - sunt foarte hranitoare, compenseaza o parte din deficitul de vitamine si minerale care poate aparea pe moment in cursul curelor de dezintoxicare. Sucul de morcov este recomandat in mod special persoanelor cu predispozitie spre gastrita, inflamatii ale colonului, in timp ce cel de mere este recomandat persoanelor in varsta sau mai slabite, pentru plusul de energie pe care il aduce.

Fulgii de cereale (grau, orz, ovaz) - prin continutul lor de fibre vegetale sunt un ajutor foarte bun pentru curatarea tubului digestiv. Mai mult, anumite minerale din compozitia lor vin sa compenseze pierderea masiva de minerale si oligoelemente care apare pe moment, atunci cand sunt folosite plantele depurative puternice.

Painea integrala - este folosita din aceleasi ratiuni ca si fulgii de cereale, adica in special pentru continutul de fibre alimentare, care absorb si ulterior elimina materiile reziduale din tubul digestiv.

Uleiul de masline presat la rece - are un efect usor laxativ, curata vasele de sange si regleaza nivelul colesterolului.

Varza cruda - se consuma sub forma de salata. Enzimele din compozitia sa catalizeaza anumite procese de dezintoxicare. Este cunoscuta si ca un bun purificator al sangelui si un protector al stomacului. 

Miezul de nuca, semintele de dovleac si floarea-soarelui - sunt niste surse de energie formidabile, de care avem din plin nevoie, atunci cand corpul trebuie sa faca fata rigorilor unui proces de detoxifiere.


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa