Frunzele de macris - indicatii terapeutice

 
Frunzele de macris - indicatii terapeutice


Cu frunzele sale acrisoare si invioratoare, adevarat elixir pentru persoanele astenice sau cu lipsa de apetit de viata, macrisul este remediul ideal pentru a ne trezi din amorteala sfarsitului sezonului rece. Ele stimuleaza digestia, au efecte detoxifiante, neutralizeaza otravurile preluate din mediul inconjurator tot mai poluat. Se folosesc cu succes pentru tratarea urmatoarelor afectiuni:

Intoxicatii cu mercur, plumb si alte metale grele - se consuma o salata obtinuta dintr-o mana de frunze proaspete cu jumatate de ora inaintea mesei principale, de pranz. De regula, o cura dureaza paisprezece zile, iar in cazul persoanelor intoxicate cronic se reia de cinci-sase ori.

Indigestie, inapetenta - se mesteca cateva frunze proaspete de macris inainte de masa. Principiile active din macris stimuleaza productia de sucuri gastrice, amplifica usor apetitul si maresc puterea de digestie. 

Senzatie de voma, migrena - se iau 1-2 linguri de suc de macris la intervale de o ora-doua. La persoanele la care aceste probleme apar pe fondul unor tulburari hepato-biliare, sucul de macris se amesteca in proportii egale cu cel de papadie si se administreaza in acelasi mod.

Alergie, eczeme alergice - se face o cura cu frunze de macris, o mana pe zi, consumate ca atare sau sub forma de salata. Se consuma pe stomacul gol, vreme de paisprezece zile, cu o pauza de patru-cinci zile, dupa care se poate relua.

Pareze ale nervilor periferici, adjuvant in hemiplegie - se bea suc de macris, un sfert de pahar dimineata si un sfert de pahar seara, inainte de culcare. Tratamentul se face in serii succesive, vreme de doua saptamani, cu o saptamana de pauza.

Important 
Ratia maxima zilnica de frunze de macris este de 70-100 de grame pentru un adult, peste aceasta doza putand aparea fenomene de demineralizare, tulburari digestive, ameteli, tulburari nervoase.

Suc 1
Intr-un mixer electric se pune o mana de frunze proaspete din plantele enumerate in text, taiate nu prea marunt, dupa care se adauga trei sferturi de pahar de apa. Se mixeaza vreme de 2-3 minute acest amestec, apoi se lasa sa mai stea vreme de un sfert de ora, dupa care se filtreaza prin strecuratoarea pentru ceai sau prin tifon. Se obtine aproximativ un pahar de suc de culoare verde intens, suc care va fi baut  intr-o singura doza, dimineata, pe stomacul gol. Pentru curele mai puternice de curatare a sangelui se beau 2 pahare de suc pe zi: dimineata si seara.

Suc 2
O mana de frunze proaspete se taie fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se pun intr-un vas de sticla sau ceramica si se toarna deasupra un pahar de apa calduta (in nici un caz fierbinte), dupa care se lasa sa se macereze la temperatura camerei vreme de patru ore si se filtreaza prin tifon. Se obtine ceva mai mult de un pahar de suc cu miros puternic, specific frunzelor din care a fost preparat, doza care va fi consumata pe stomacul gol, imediat dupa preparare.

Dozele de suc recomandate in cadrul articolului se refera la aceste doua metode de extractie, prin care sucul este deja diluat intr-o anumita proportie cu apa. In cazul obtinerii prin alte metode a sucului pur (nediluat) din frunze, e necesar ca dozele zilnice sa fie reduse in mod corespunzator (cel mai adesea nu se depaseste o cantitate de 100-150 ml de suc nediluat pe zi).

Salata 
Portia pentru o persoana se prepara dintr-o mana de frunze proaspete, care se spala bine cu apa calduta, se taie marunt si se pun intr-un castron. Se amesteca cu o lingurita de otet de mere, un varf de cutit de sare si o jumatate de lingurita de ulei (de floarea-soarelui sau de masline, obtinut prin presare la rece). Se consuma la maximum 30 de minute de la preparare. Intr-o cura de primavara, se consuma o asemenea salata dimineata la prima masa, inainte de a incepe sa consumam alte alimente si o portie la pranz. O cura cu salata dureaza minimum 12 zile. Pentru tratarea unor boli cronice, cura de salata dureaza 1-2 luni.


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa