Uleiul de ricin — indicatii terapeutice

 
Ricinul este un arbust adus din India in Europa cu milenii in urma. Prima extractie a uleiului de ricin a avut loc, se pare, acum nu mai putin de sase mii de ani si tot de atunci este folosit si in terapie, fiind probabil cel mai vechi medicament de semisinteza din lume. Care sunt proprietatile sale? In primul rand, deblocheaza tranzitul intestinal si intensifica eliminarea materiilor toxice din organism. Apoi, folosit extern, este un adevarat elixir pentru piele, par si mucoase, avand proprietati trofice, antimicrobiene, antitumorale. Atat in farmacia, cat si in medicina populara romaneasca, era un leac de capatai, avand foarte multe aplicatii. Iata-le pe cele mai importante dintre ele:

- Constipatie, constipatie atona - In cazurile usoare se ia o lingura pe zi, dimineata. In cazurile cronice se iau 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face vreme de doua saptamani, urmat de una-doua saptamani de pauza, pentru a nu da dependenta. Este un remediu eficient si in cazul persoanelor sedentare sau imobilizate la pat.

- Viermi intestinali - Se consuma dimineata 100-200 g de seminte de dovleac, dupa care se iau 1-2 linguri de ulei de ricin. Tratamentul se repeta sapte zile la rand.

- Lipoame - Am aflat urmatorul tratament de la o batrana din satul Moeciu de Jos, judetul Brasov: se unge in fiecare zi zona afectata cu ulei de ricin vreme de un sfert de ora, atat cat poate absorbi pielea. Se face tratamentul vreme de 3-4 saptamani sau, daca este nevoie, si mai mult. Lipoamele scad gradat, cu timpul ajungand sa se resoarba.

- Alunite (nevi) - Se ung nevii cu ulei de ricin de 2-3 ori pe zi. Tratamentul dureaza 2-3 luni.

- Negi, condiloame - Se pun pe zona afectata comprese cu ulei de ricin, care se tin minimum o jumatate de ora in fiecare zi. Aplicatiile se fac pana cand formatiunile se retrag.

- Pete pe piele la persoanele cu probleme hepatice - Se frictioneaza usor zona cu tulburari de pigmentatie, cate un sfert de ora in fiecare zi. In cateva saptamani pielea isi recapata coloratia normala.

- Alopecie (chelie) - Se fac frictionari energice cu ulei de ricin in zonele unde a cazut parul. Tratamentul se face zilnic, cate un sfert de ora, vreme de minimum o luna.

- Prevenirea craparii pielii si a degeraturilor - Dupa baie se maseaza corpul cu ulei de ricin din abundenta, dupa care se lasa pielea la aer sa se zvante vreme de o jumatate de ora. Ca preparat de masaj, mai ales pentru persoanele cu pielea uscata, uleiul de ricin este neintrecut, singurul neajuns fiind mirosul sau destul de neplacut. Pentru a rezolva acest inconvenient se adauga la uleiul de ricin cateva picaturi de ulei de lamaie, care va da o aroma placuta si invioratoare.
 

Camforul — indicatii terapeutice

 

Camforul este obtinut din rasina unui copac originar din sudul Chinei, Cinnamomum camphora, inrudit cu arborele din care se obtine scortisoara. Arborele de camfor este un fenomen de vitalitate: ajunge la varste de peste doua mii de ani, atinge cincizeci de metri inaltime, secreta antibiotice si antimicrobiene atat de puternice incat este practic invulnerabil la boli. Fireste, proprietatile sale terapeutice sunt pe masura caracteristicilor sale biologice, fiind printre cele mai vechi si mai folosite medicamente din lume. Chinezii, la fel ca si indienii, aveau un adevarat cult pentru aceasta rasina despre care spuneau ca sporeste energia tuturor celorlalte plante cu care intra in amestec, ca este printre putinele remedii capabile sa reinvie spiritul adormit si ca stimuleaza circulatia energiilor stagnante. Apoi, camforul impreuna cu theriacul venetian (un remediu alchimic obtinut din rasina de zada) se spune ca sunt singurele componente ale bitterului suedez care nu pot fi substituite de nicio alta planta. Camforul regleaza activitatea inimii si a sistemului nervos, decongestioneaza caile respiratorii si plamanii, scade febra, „uneste” toate componentele remediilor in care intra, facand din acestea un tot unitar. Apoi, se mai spunea ca aceasta rasina are proprietatea de a transporta si de a difuza in tot corpul principiile vindecatoare ale celorlalte plante.

Pana de curand, in mai toate farmaciile noastre se preparau remedii pe baza de camfor pentru afectiuni din cele mai diverse, de la astm la reumatism, de la hipertensiune la gripa, remedii pe care din pacate le gasim tot mai greu, fiind impinse deoparte de avalansa de medicamente de sinteza. Iata cateva dintre cele mai reusite remedii pe baza de camfor si cateva din aplicatiile lor.

Alcoolul camforat
Este leacul pe baza de camfor cel mai simplu si mai la indemana pentru a fi folosit atat intern, cat si extern. Se obtine prin dizolvarea cristalelor de camfor in alcool alimentar de mare puritate (96 de grade), in proportie de 1:9. Pentru a obtine 100 de grame de alcool camforat, se pun intr-o sticla 10 grame de camfor si 90 de grame de alcool, dupa care se pune dopul si se agita bine pentru a se omogeniza. Intern, se administreaza 50 de picaturi de camfor de 3-4 ori pe zi, iar extern se foloseste sub forma de comprese sau pentru frictionari.

Unguentul cu camfor
In varianta sa casnica, se obtine din untura (circa 10 linguri) si cristale de camfor (10 g). Se pune intr-un vas camforul, se adauga peste el o lingurita-doua de alcool alimentar de 96 de grade, se zdrobeste si se amesteca bine pentru a se dizolva, dupa care se adauga osanza de porc (untura de prajituri) si se omogenizeaza prin amestecare. Se pastreaza la frigider si se aplica local. Cel mai bine este insa sa gasiti o farmacie in care se mai prepara unguentul camforat, al carui mod de obtinere este relativ similar cu cel descris mai sus, atat doar ca in loc de untura (care are numeroase inconveniente) se foloseste un amestec de lanolina si vaselina.

Elixirul pentru inima si sistemul nervos
Este o veche reteta farmaceutica, readusa de curand la lumina in Occident si care face adevarate minuni in clinicile si sanatoriile naturiste din Germania si Franta. Se obtine din camfor si tinctura de paducel. Mai intai se prepara tinctura de paducel: se umple pe jumatate un borcan cu pulbere (obtinuta prin macinarea cu rasnita electrica de cafea) de flori si frunze de paducel (Crataegus sp.); se completeaza volumul ramas cu alcool alimentar de 70 de grade; se inchide ermetic borcanul si se lasa sa se macereze 8 zile, dupa care se filtreaza continutul, iar tinctura rezultata se trage separat intr-o sticla inchisa la culoare. La jumatate de litru de tinctura de paducel astfel obtinuta se adauga o lingurita (aproximativ 7 grame) de camfor, care se va dizolva prin agitare. Din acest elixir se ia cate o lingurita de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Afectiuni in care sunt recomandate preparatele cu camfor
- Palpitatii cardiace, hipertensiune - Se administreaza elixirul de mai sus pentru inima si sistemul nervos, din care se ia cate o lingurita de patru ori pe zi, la orele 8, 12, 18 si 22. Se face o cura de trei luni, cu trei saptamani de pauza, dupa care se reia de cate ori este nevoie. Este un remediu extraordinar mai ales pentru firile agitate, cu tendinta spre irascibilitate, nervozitate sau anxietate.

- Tulburari de menopauza (bufeuri, transpiratie, aritmie, nervozitate) - Se ia de trei ori pe zi cate o lingurita din elixirul pe baza de camfor si paducel descris mai sus. Tratamentul dureaza un an si are efecte de reglare hormonala si nervoasa, extraordinare. Persoane care erau dependente de medicamentele hormonale de sinteza au reusit sa le inlocuiasca cu acest remediu simplu si fara efecte adverse.

- Sindrom premenstrual, ciclu menstrual abundent si/sau dureros - Se ia alcool camforat incepand cu o saptamana inainte de ciclul menstrual si pana in ultima zi, cate o lingurita de patru ori pe zi. Camforul are efect de reglare a gonadelor, este un anafrodiziac de intensitate medie, iar cercetari de ultima ora confirma efectele sale contraceptive, cu care era creditat in trecut de catre medicina chineza.

- Tulburari de dinamica sexuala la barbati - Se recomanda, de asemenea, alcoolul camforat: cate o lingurita de patru ori pe zi, pentru combaterea ejacularii premature si a hiperexcitabilitatii. Contra ejacularii premature se mai foloseste extern un unguent special cu camfor, care reduce excitabilitatea senzorilor tactili de la nivelul glandului.

- Epuizare psihica - Se recomanda elixirul pentru inima si sistemul nervos pe baza de camfor: 2-3 lingurite pe zi, pe stomacul gol.

Utilizarea externa a camforului
- Reumatism - se fac aplicatii cu unguent de camfor de 2-3 ori pe zi, pe articulatiile dureroase.

- Bronsita, astm, adjuvant in pneumonie - Se amesteca in unguentul camforat clasic cateva picaturi de ulei volatil de menta (se gaseste in magazinele naturiste). Se maseaza cu acest unguent intreaga zona toracica (pieptul si spatele). Efectele de stimulare si usurare a respiratiei, de eliberare a cailor respiratorii de secretii sunt imediate. Acest tratament este indicat si contra tusei.

- Mancarimi ale pielii, indiferent de natura lor - Se pun in alcoolul camforat cateva picaturi de ulei volatil de menta. Se aplica pe piele printr-o frictionare usoara.

- Dureri de cap - Se maseaza ceafa si tamplele cu alcool camforat.

- Crampe musculare - Se maseaza bland zona afectata cu unguent camforat.

- Leac babesc - Pe timp de iarna, o bucatica de camfor, pusa intr-o punguta si atarnata la gatul copiilor (si adultilor), ii fereste de raceli si gripe.

Atentie, nu supradozati camforul!
Intern, in doze mai mari de 4-6 g pe zi, camforul genereaza simptome neplacute: hipotensiune, deranjamente digestive, dificultate in respiratie. La adulti, o doza de peste 17 g produce paralizia unor centri nervosi, care duce la coma si apoi la moarte.
 

Zambrul (Pinus cembra) — remedii naturiste

 
Intr-una din povestile noastre se spune ca un drumet, hoinarind dimineata prin padure, a dat de un zambru pe care trasnetul il despicase, dezgolindu-i radacina noduroasa. Omul a mangaiat-o cu luare aminte, parca incercand sa aline durerea copacului. Atunci i-a patruns in nari o aroma puternica, ce se ridica din lemnul uscat, si indata a auzit un glas care ii vorbea. Era al fapturii ce traise ascunsa in acel arbore, un pitic batran, care va deveni insotitorul si sfatuitorul drumetului.

Zambrul, un conifer din familia pinului, ne insufla perseverenta si fermitate a vointei, rezistenta, dar si intelepciunea de a ceda. El ne transmite impulsuri incurajatoare, ne invata sa acordam in orice situatie ragazul necesar devenirii si maturizarii, sa apelam la forta elementelor naturii si sa ne aratam concilianti in imprejurarile furtunoase. Ne indeamna la moderatie si putina odihna, atunci cand muncim peste masura, irosindu-ne puterea nechibzuit. Pentru ca sfaturile lui intelepte sa ajunga la noi, nu e nevoie decat de liniste, rabdare, tacere si atentie. Fiinta tainica a copacului ne hraneste psihic, ne aprinde, ne invioreaza si ne face sa respiram liber.

Aria de raspandire: Zambrul este un arbore ce creste in zonele montane, la altitudini de 1500 - 2400 m. Il intalnim in Europa (inclusiv in Carpati), in Manciuria, Siberia si Japonia.

Aspectul: In conditii propice, zambrul poate atinge inaltimi de pana la 35 m. Crengile viguroase, departate de trunchi, alcatuiesc o coroana aproximativ piramidala. La arborii mai varstnici, scoarta maroniu-roscata plesneste, acoperindu-se cu solzi marunti. Frunzele, in forma de ace, cresc in cinci manunchiuri, la varful unor ramurele scurte, au trei muchii, sunt lucioase si de un verde-albastrui. Florile sunt unisexuate, cele femele fiind dispuse in conuri de forma rotunjita, compacta, care la inceput au o culoare violet-verzuie si devin brune, pe masura ce se maturizeaza. 

Istoric: Informatiile referitoare la istoria zambrului nu sunt prea bogate. Lonicerul este descris ca o varietate de pin (care ar putea fi insa si pinul comun, Pinus silvestris), ale carui ace pot fi folosite contra durerilor de dinti, afectiunilor hepatice, tusei, ca si pentru purificarea alimentelor. Aceeasi descriere o gasim si la Hieronymus Bosch, intr-o lucrare din 1565.

In general, proprietatile zambrului sunt comparabile cu cele ale molidului (Picea abies), pinului (Pinus silvestris) si zadei.

Fitoterapie astrologica: Zambrul se afla in relatie cu Marte, Jupiter si Venus.

Efect stimulator: in afectiunile hepatice si astenie generala.

Efect de atenuare: in bolile de plamani si tuse.

Vindecari energetice: De regula, actiunea zambrului este mai energica decat a bradului sau molidului. El radiaza o forta vitala neobisnuit de mare si, de asemenea, multa caldura. Zambrul nu poseda finetea bradului si a molidului, in schimb se observa la el o atitudine indarjita, aproape razboinica. El poate compensa lipsa de putere si de entuziasm, ca si pe cea de incredere in sine. Oamenii care au nevoie de ajutorul zambrului cedeaza in fata celor mai marunte obstacole, totodata suferind din pricina lipsei lor de fermitate. Sunt in general ezitanti si deseori au extremitatile reci, din cauza unei circulatii defectuoase.

In bucatarie: Crude sau prajite, semintele zambrului sunt nu numai comestibile, dar si gustoase. In unele regiuni, oamenii le aduna pentru a se delecta cu ele pe timpul iernii. Dar cand avem asemenea intentii, e bine sa cerem mai intai voie padurarului.
 

Artarul (Acer platanoides) — remedii naturiste

 

Aria de raspandire: Artarul se intalneste frecvent pe tot continentul european. Este deseori plantat in parcuri, pentru umbra generoasa a frunzisului sau.

Perioada de inflorire: martie - mai.

Aspectul: Artarul este un arbore viguros, insa rareori depaseste 20 m in inaltime. El formeaza o coroana arcuita simetric, pe un trunchi mai degraba scurt. Scoarta neteda, cenusie, se desprinde de trunchi sub forma unor solzi alungiti. Frunzele sunt lobate, avand practic aceeasi culoare si acelasi luciu pe ambele fete. Lobii sunt ascutiti si putin zimtati pe margini. In lunile de primavara, artarul poarta flori alb-galbui, dispuse in inflorescente umbeliforme. Fructele sunt prevazute cu doua aripioare imbinate, astfel incat descriu un unghi obtuz. Intre ele, in varful acestui unghi, se gaseste samanta, o mica nuca turtita. Fructele verzi pot fi vazute inca din mai, atarnand in ciorchini grei pe crengi. Mai tarziu, isi schimba culoarea in maroniu si se lasa duse de vant, rotindu-se prin aer ca niste elice. Toamna, frunzele artarului se coloreaza in nuante stralucitoare de rosu si galben.

Istoric: Artarul apare deja in scrierile istoricului roman Plinius Secundus (23-79 d.Hr.), dar il aflam mentionat si in papirusuri, ca unul din cele mai importante remedii folosite in medicina Egiptului antic. In secolul XII, calugarita Hildegard von Bingen il caracterizeaza drept un arbore „uscat si rece”. Ea il recomanda pentru combaterea febrei prelungite, fie punand frunzele in baia bolnavului, fie pregatind o licoare ce se amesteca in vin. Si alti vindecatori ai Evului Mediu au cunoscut foarte bine artarul. Toti l-au prezentat ca pe un remediu cu actiune antifebrila.

In zilele noastre, artarului i se acorda din nou atentie, mai ales datorita calitatilor sevei sale. Desi recoltarea sevei de artar are o indelungata traditie, ea a fost practic uitata pentru mult timp. Astazi, seva este foarte apreciata ca sirop, respectiv ca indulcitor. Ea se obtine la fel ca rasinile sau cauciucul, prin crestarea scoartei. E regretabil faptul ca in prezent s-a renuntat aproape cu totul la utilizarea artarului in scopuri medicale, desi pana la inceputul secolului XIX se preparau remedii, atat din crengile si frunzele lui, cat si din trunchi si seva. Acum, nu se mai foloseste decat siropul, ca edulcorant in diete. Extragerea sevei se face dupa anumite reguli. Manevrele brutale, executate de oameni nepriceputi, pot duce la uscarea copacului, daca el pierde prea multa seva.

Artarul in medicina populara: Ca leac intrebuintat in medicina populara, artarul continua sa-si pastreze o anume insemnatate. Sunt pretuite in special proprietatile sale antipiretice si dezinflamatoare. Bucatile de scoarta si frunzele proaspete se strivesc bine, se aseaza pe o panza curata si se infasoara in jurul incheieturilor umflate, ori se pun pe ochii obositi. Si atunci cand ne simtim labele picioarelor grele si infierbantate, putem conta pe efectul racoritor al frunzelor de artar, introduse in sosete. Intepaturile de insecte se pot trata, de asemenea, cu scoarta si frunze proaspete. Bolnavilor cu febra le ajuta frunzele strivite, puse la talpi.

Insemnatatea in ezoterism: Artarul ocupa locul al saselea in seria simbolica a celor sapte arbori cosmici. El corespunde planetei Jupiter, zilei de joi, culorii albastre, iar dintre metale, zincului. Este copacul care linisteste orice fierbinteala si spaima. Lasand sa arda mocnit putin lemn de artar pe mangal incins, el degaja un fum placut mirositor, ce calmeaza si racoreste mania si agitatia.

Fizioterapie astrologica: Artarul se afla in relatie cu planeta Jupiter.

Efect stimulator: in disfunctiile hepatice, in special in stazele biliare, ce pot influenta negativ procesele metabolice.

Efect de atenuare: contra secretiei prea abundente de bila, pentru normalizarea functiilor ficatului si colecistului.

Remediul se practica fie prin aplicarea de cataplasme cu frunze si scoarta, fie prin consumarea siropului. La cataplasme, se pot intrebuinta atat scoarta, cat si frunzele proaspete sau uscate.

Vindecari energetice: Artarul le este indicat mai cu seama celor pe care un eveniment sau o imprejurare i-a zguduit si i-a inspaimantat, astfel incat ei nu mai reusesc sa-si recapete linistea si echilibrul. Modalitatea cea mai rapida de contracarare a acestei stari neplacute si de limpezire a sentimentelor este aceea de a se odihni si racori zilnic cateva minute la umbra unui artar. Terapia poate fi completata cu prepararea unui ceai din frunze proaspete.

Utilizarea in medicina veterinara: Frunzele de artar constituie un furaj hranitor si fortifiant, ce se poate adauga ca supliment la hrana zilnica a animalelor.

In bucatarie: Mugurii foarte fragezi de artar, inca nedesfacuti, se pot folosi ca adaos in salate. Siropul obtinut primavara serveste ca un indulcitor bine tolerat, cu efect usor laxativ. Din aceeasi seva se poate prepara si un otet.

Utilizarea in cosmetica: Infuziile ajuta la curatarea tenului, iar frunzele proaspete, strivite, au o actiune dezinflamatoare si calmanta asupra pielii iritate.
 

Plantele linistii — remedii naturiste

 

Cate suferinte exista in om, tot atatea plante vindecatoare. Chiar si nelinistea are flori care ii vin de hac.

Sfarsitul lui august - inceputul lui septembrie este momentul cand natura cunoaste o transformare semnificativa: soarele isi slabeste intensitatea, lumina amiezii capata o tenta aurie, cerul devine albastru adanc, verdele frunzelor se inchide la culoare si devine mai putin pregnant, semn ca plantele au ajuns la maturitate. Este o perioada intrucatva de odihna, de repaus intre vara tumultuoasa si grabita si toamna melancolica, care pregateste natura de hibernare. Un moment de implinire si liniste, indus deopotriva de peisaje, de temperaturile domolite, de aromele specifice inceputului autumnal. Un moment propice si calmului sufletesc, un ragaz pentru a vindeca agitatia vacantei si a verii, mai micile sau mai marile spaime si angoase, ori poate starile emotionale negative. Un moment de a ridica stavila intre lumea cea zgomotoasa si noi. In farmacia naturii exista leac pentru tot, flori si plante medicinale care tamaduiesc nu doar trupul, ci si problemele psihice.

„Noaptea adorm foarte greu si am un somn usor, trezindu-ma la orice stimul”
Este o forma de insomnie specifica persoanelor cu o mare energie psihica, pe care insa nu stiu sa o canalizeze, precum si celor emotivi, la care aceasta problema apare temporar, in timpul perioadelor mai agitate. Un remediu sedativ care rareori da gres in aceste cazuri este tinctura de valeriana (Valeriana officinalis). Se foloseste radacina, care in luna septembrie, este gata de recoltare si care se prepara astfel: se pun intr-un borcan cu filet zece linguri de pulbere de valeriana, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa sa se macereze vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se iau, cu 10 minute inainte de culcare, 1-2 lingurite de tinctura de radacina de valeriana, diluate in jumatate de pahar de apa. Tratamentul se face douasprezece seri la rand, urmate de patru zile de pauza. Valeriana calmeaza prompt gandurile si emotiile, atenueaza stresul si frica, induce o stare de liniste si calm propice unui somn odihnitor.

„Ma enervez foarte usor”
Controlul impulsiunilor agresive este fara doar si poate una din cele mai spinoase probleme ale psihologiei si ale medicinii. Aceasta, cu atat mai mult cu cat starile de nervozitate sunt de mai multe feluri: exteriorizate sau interiorizate, de moment sau de durata, motivate mai mult sau mai putin etc. Cert este un lucru - starile de enervare repetate, oricat de justificate ar putea parea, sunt o adevarata otrava, atat pentru psihic, cat si pentru corp, atat pentru propria fiinta, cat si pentru cei din jur. Calmantele de sinteza nu sunt decat rareori o solutie pentru cei care se confrunta cu aceasta problema, plantele medicinale cu actiunea lor blanda si de lunga durata fiind un remediu mult mai potrivit. Dintre remediile vegetale folosite contra nervozitatii am ales doua, pe care le vom prezenta in continuare:

- Mugurii de tei (Tilia sp.) se gasesc in farmacii sub forma maceratului glicerinat si se administreaza sub forma unor cure de 1-2 luni. In fiecare zi, se iau de trei ori, cate 50 de picaturi din acest preparat, diluate in putina apa. Mugurii de tei sunt in mod special recomandati persoanelor impulsive, extrovertite, dominatoare, care au accese de furie.

- Captalanul (Petasites officinalis) este o planta de munte, care creste in apropierea cursurilor de apa. Se mai numeste si brusture dulce, datorita parfumului frunzelor sale uriase, care au proprietati calmante exceptionale. Din frunzele uscate se face o pulbere prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, pulbere din care se administreaza de 3 ori pe zi cate o lingurita rasa, in cure de minimum o luna. Este un remediu exceptional in tratarea nervozitatii la persoanele introvertite, care nu isi exteriorizeaza decat foarte rar resentimentele si ajung sa traiasca stari de frustrare intensa, explodand.

„Am cosmaruri sau visuri chinuitoare, adesea somnul meu este intrerupt de stari puternice de neliniste”
Originea acestor tulburari de somn este inca neelucidata. Ipoteza cel mai des vehiculata este aceea ca frustrarile si temerile nerezolvate si apoi refulate in timpul starii de veghe se concretizeaza in timp ce dormim sub forma viselor urate. Problema este ca, repetate, aceste vise ajung sa faca somnul prea putin odihnitor si sa produca, printr-o reactie in lant, tulburari emotionale mult mai grave. Ce este de facut? In flora noastra medicinala exista o planta despre care tocmai am vorbit, captalanul, care pe langa calitatea sa exceptionala de calmant, mai are o enigmatica proprietate: limpezeste visele si face somnul mai odihnitor. Cei care au studiat efectele acestei plante asupra psihicului uman au afirmat chiar ca acest remediu favorizeaza o stare de expansiune afectiva ce elimina emotiile neplacute si favorizeaza, in timpul starii de somn, trairea unor emotii benefice: iubire, bucurie, calm etc. Se administreaza dupa-amiaza, la ora 17, o lingurita din pulberea acestei plante si inca o lingurita seara, inainte de culcare. Tratamentul dureaza o luna si se poate relua dupa 5-7 zile de pauza.

„Vremea rea imi da stari de tristete si neliniste”
In termeni de specialitate, aceasta problema, de care sufera milioane de oameni, se numeste meteosensibilitate si este tot mai larg raspandita. Mai ales in perioadele ploioase, cu cer inchis si cu plafon de nori jos, starile emotionale cunosc aceeasi evolutie ca si vremea de afara, tinzand sa devina instabile si mohorate. Care este leacul? O planta cu proprietati psihostabilizante, care creste in gradina: rozmarinul (Rosmarinus officinalis). Din aceasta planta se realizeaza o infuzie combinata astfel: se pun 2-3 lingurite de rozmarin maruntit la macerat intr-o cana de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu o cana de apa clocotita, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ o jumatate de litru de preparat, care se administreaza pe parcursul unei zile. Rozmarinul confera o stare de buna dispozitie si tonus psihic, atenueaza fluctuatiile emotionale specifice meteosensibililor, micsoreaza receptivitatea la stimulii perceputi ca negativi (lumina redusa si cenusie, zgomotul monoton al ploii, umezeala etc.).

In perioadele friguroase si umede, un leac extraordinar pentru psihic si corp se obtine dintr-o ruda de origine mediteraneana a rozmarinului, si anume maghiranul (Majorana hortensis). O infuzie fierbinte, obtinuta prin oparirea a 3 lingurite de maghiran cu o jumatate de litru de apa, are proprietati incalzitoare rapide, relaxante si chiar euforizante, risipind depresia indusa de vremea de afara.

„Sufar de anxietate”
Anxietatea este o stare de teama puternica, fara un motiv aparent. In prezent constituie - se pare - cea mai frecvent intalnita tulburare emotionala la noi in tara. Cauza profunda a anxietatii este acumularea de frici, de tensiuni cauzatoare de ingrijorare, care ajung ulterior sa se traduca prin aparitia unor stari de angoasa, de teama, cu atat mai intensa, cu cat motivul ei scapa celui care o traieste. Exista in momentul actual medicatie anxiolitica, care se administreaza celor la care aceasta tulburare emotionala apare in forme grave. In formele mai usoare, insa, este extrem de eficient un remediu pe cat de cunoscut, pe atat de puternic: iarba de sunatoare (Hypericum perforatum). Studiile moderne arata ca aceasta iarba de leac aparent banala actioneaza ca un adevarat normalizator al activitatii emotionale, reducand pur si simplu gradul de excitabilitate psihica, dar fara a da reactii adverse, de genul apatiei, al starilor de confuzie mentala etc. Din contra, sunatoarea este un vigilizant, adica un remediu care tine mintea treaza si limpede, conferind un gen de imunitate la stari emotionale negative, cum ar fi anxietatea, depresia, astenia. Se administreaza de trei ori pe zi cate o lingurita de pulbere de planta, luata cu putina apa.

„In situatiile stresante simt cum ritmul cardiac o ia la galop si ma panichez”
Ghizdeiul (Lotus corniculatus) este o planta cu tulpini ierboase si flori delicate, de culoare galbena, extrem de des intalnita pe pajistile din zonele de deal si de munte de la noi. Asa cum o arata si denumirea stiintifica, este inrudit cu faimosul lotus si are doua calitati terapeutice extrem de pretioase: actioneaza ca un calmant psihic bland si totodata regleaza activitatea si ritmul cardiac. Este probabil cel mai eficient remediu de la noi, in tratarea nevrozelor cardiace. Se administreaza sub forma de tinctura preparata astfel: se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de tulpini inflorite de ghizdei, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de zece zile, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata va fi pusa in sticlute mici, inchise la culoare. Se ia cate o lingurita de tinctura de ghizdei de patru ori pe zi, in cure de 2-3 luni.

„Am un somn greu, dar ma trezesc mai obosit decat ma culc”
Aceasta tulburare de somn se datoreaza fie unei stari de epuizare cronica, fie unor disfunctionalitati ale sistemului nervos, pentru care momentan nu exista tratament in medicina oficiala. In medicina traditionala, exista insa un leac cu efecte exceptionale: combinatia in proportii egale de frunze de pelin (Arthemisia absinthum) si seminte de chimen (Carum carvi). Din fiecare planta se face o tinctura dupa reteta prezentata la ghizdei, dupa care cele doua tincturi se combina in proportii egale. Din acest amestec se iau seara, cu zece minute inainte de culcare, 50 de picaturi, putandu-se ajunge gradat, daca nu apar efectele scontate, la 150 de picaturi, administrate in doza unica. Administrarea se face pe stomacul gol, ultima masa fiind luata cu minimum 3 ore inainte de culcare. Tratamentul va fi urmat vreme de 21 de zile, dupa care se face o pauza de 10 zile. Tratamentul se poate relua daca este nevoie. Efectele acestui amestec de chimen si pelin sunt uimitoare: somnul devine mult mai usor si mai limpede, ne amintim visele mult mai usor si, cel mai interesant, ne putem programa aceste vise. Pentru aceasta, inainte de a adormi, ne vom relaxa profund si apoi ne vom gandi cu intensitate la un peisaj placut si odihnitor, traind cu anticipatie bucuria din vis, atunci cand ne vom regasi in acel decor. Dupa ceva antrenament, visele placute pe care ni le dorim vor incepe sa apara, iar somnul va deveni mult mai odihnitor, ne vom trezi inviorati si bine dispusi.
 

Fanul si florile de fan — indicatii terapeutice

 

Fanul este un amestec de specii ierboase din familia gramineelor si din peste saizeci de specii de plante medicinale. In mai toate fanetele intalnim trifoiul rosu, trifoiul alb, ghizdeiul, coada-soricelului, drobita, patlagina, cimbrisorul, busuiocul salbatic, piciorul-cocosului, clopoteii. In fanetele din zona de campie si de deal, mai apar trifoiul de balta, salvia de camp, cicoarea, lipicioasa, sanziana galbena. La munte, intalnim in fanete cretisoara, angelica, branca-ursului, arnica, tintaura. Asadar, afirmatia ca in fan se ascunde o adevarata farmacie nu este deloc exagerata, o multitudine de specii medicinale cu actiuni terapeutice din cele mai diverse fiind recoltate laolalta cu iarba.

Florile de fan
Florile de fan se obtin prin scuturarea fanului imediat dupa uscare. Atunci, prin „sita” facuta de paiele uscate, sunt cernute flori, seminte si frunze ale plantelor medicinale care cresc laolalta cu iarba. Pentru obtinerea acestor flori, fanul trebuie scuturat cat este proaspat (imediat dupa uscare), altfel se scutura singur si florile se pierd in timpul transportului si al diferitelor manipulari, ori se degradeaza in timpul depozitarii. Valoarea terapeutica cea mai mare o au florile obtinute din fanul din anul respectiv, in timp, ele pierzandu-si puterea curativa. Daca nu am obtinut din timp flori de fan, se poate folosi fanul ca atare, marind doar concentratia extractelor folosite de cinci ori. In sanatoriile cu traditie din Occident, care utilizeaza acest gen de remedii, este folosit de obicei fanul ca atare, fara a mai separa florile de el.

Retete cu fan si flori de fan
Baia fierbinte cu flori de fan
Mod de preparare
In cinci litri de apa fiarta se adauga 10-15 maini de flori de fan. Se lasa sa se infuzeze vreme de 15-20 minute, amestecand din cand in cand. Se filtreaza infuzia si se toarna fierbinte in apa de baie, potrivindu-se temperatura apei, asa incat sa se ajunga la 38-40°C. Baia dureaza 20-30 de minute, timp in care apa trebuie mentinuta mereu foarte calda prin adaugarea de apa fierbinte sau infuzie de flori de fan fierbinte.

Cateva indicatii si efecte terapeutice
Baia fierbinte cu flori de fan activeaza circulatia, permite preluarea rapida a principiilor active din plante, mareste pe moment capacitatea de aparare a organismului in fata infectiilor. Este un remediu excelent contra infectiilor renale si a cistitei, reumatismului, guturaiului, gripei (in faza incipienta). Este recomandat cu precadere persoanelor cu mare sensibilitate la frig si la curentii de aer rece.

Baile fierbinti partiale, cum ar fi cea de sezut sau a membrelor, se fac intr-un lighean, numai cu infuzie racita pana la temperatura de 37-39° C, fara adaos de apa.

Contraindicatii si precautii
La baia completa cu flori de fan, cresterea temperaturii se va face gradat, pornind de la temperatura de 36-37°C. Nu vor face aceste bai fierbinti persoanele hipertensive, care sufera de ischemie cardiaca, epilepsie, tromboflebita, arterita obliteranta in forme grave, care au suferit accidente vasculare.

Baia cu extract complet de flori de fan
Mod de preparare
In 5 litri de apa se pun la inmuiat 7-10 maini de flori de fan, timp de 8-10 ore, la temperatura camerei (de dimineata pana seara). Se filtreaza maceratul si se pune deoparte intr-un vas. Florile de fan ramase, la care se mai adauga 3-4 maini de flori proaspete, se pun la fiert 1-2 minute in 5 litri de apa clocotita, dupa care se lasa sa mai infuzeze timp de 20-30 minute. Dupa ce s-a racit acest decoct, se filtreaza si se combina cu maceratul la rece obtinut initial, dupa care se toarna in apa de baie.
Acest extract contine, atat principiile active obtinute prin macerare, cat si cele extrase la temperaturi inalte, fiind din acest motiv cel mai activ.

Cataplasma cu flori de fan
Cataplasma calda
O mana de flori de fan se oparesc cu o cana de apa clocotita, vreme de 10-15 minute. Se scot apoi florile de fan si se filtreaza. Se invelesc in tifon si se aplica cat se poate de calde pe locul afectat.

Cataplasma rece
O mana de flori de fan se macina cu rasnita de cafea sau se maruntesc in piua. Se adauga peste ele apoi apa calda (la 37-42°C) si se lasa sa stea vreme de 1-2 ore; apoi se invelesc in tifon si se aplica pe locul afectat.

Boli care se trateaza cu succes cu ajutorul florilor de fan:
- Afectiuni ale nervilor periferici, dureri musculare. Se fac bai generale calde, cu extract complet de flori de fan, bai care vor avea o durata de 30 de minute. Tratamentul se face de 2-3 ori pe saptamana si are efecte blande, de reglare a activitatii sistemului nervos central, dar si de stimulare a nervilor periferici, de eliminare a durerilor musculare. Sunt indicate in parezele usoare, in nevralgii, in mialgii.

- Cistita si boli renale. Se recomanda baile fierbinti de sezut facute seara, vreme de 10-20 de minute. Intr-un lighean se toarna 5-7 litri de infuzie fierbinte de flori de fan, care se lasa sa se raceasca la 39°C. Dupa asezarea in lighean, se mai adauga din cand in cand infuzie fierbinte, pentru ca temperatura sa ramana constanta. Dupa baie, corpul nu se sterge, ci se invelesc salele intr-un prosop uscat si cald, dupa care pacientul se acopera cu o patura, vreme de o jumatate de ora.

- Reumatism. In reumatism se folosesc baile partiale si cele complete. De obicei, terapeutii naturisti recomanda baile complete foarte fierbinti, facute cu extract complet de flori de fan: se toarna in cada cu apa fierbinte (la 39-41°C) 5 litri de extract complet de flori de fan, se acopera cada cu o folie, asa incat doar capul si gatul sa iasa afara, restul corpului „inspirand” aburii de flori de fan din cada. Din cand in cand, se mai adauga infuzie fierbinte, pentru ca temperatura apei sa nu scada. Aceste bai se fac o data la doua zile, pe o perioada de minimum 10 zile; apoi se reduc treptat. Tratamentul este deosebit de eficient, deoarece la actiunea antireumatica, analgezica, antiinflamatoare articulara a plantelor se mai adauga un proces amplu de dezintoxicare. Reamintim ca aceste bai fierbinti sunt contraindicate persoanelor care sufera de boli cardiace si vasculare.

 - Boli de piele. Numeroase plante care cresc laolalta cu fanul au efecte antiseptice si modifica anumite procese metabolice la nivelul pielii, atunci cand sunt utilizate extern: trifoiul rosu combate ciupercile parazite, piciorul-cocosului este antibacterian, patlagina este antibacteriana si favorizeaza refacerea tesuturilor, sanziana galbena este cicatrizanta, cimbrisorul si coada-soricelului sunt antiinflamatoare si antialergice etc. Iata de ce baile cu extract complet de flori de fan sunt cat se poate de indicate ca adjuvant sau chiar ca modalitate principala de tratament pentru eczeme, infectii bacteriene ori cu ciuperci la nivelul pielii, sclerodermie. Exceptie fac infectiile in faza acuta, care necesita folosirea unor antiseptice puternice, precum si anumite dermatoze, care se agraveaza in mediu umed.

Pentru tratarea alergiilor, infectiilor, acneei, psoriazisului, dermatozelor rebele la alte forme de tratament, se recomanda bai partiale (in care sa fie introdusa doar partea afectata) cu extract complet de flori de fan. Se incepe cu o cura intensiva: 1-2 bai de 15-30 minute pe zi, timp de o saptamana, apoi se face o baie la 2 zile, timp de alte trei saptamani. In paralel, se fac cure de dezintoxicare cu plante, cum ar fi trei-frati-patati, soc, angelica.

- Migrena. Exista mai multe modalitati de aplicare a florilor de fan, in functie de tipul de pacient si circumstantele in care apare aceasta afectiune:

- Daca durerea se diminueaza la cald, se pune o cataplasma calda cu flori de fan pe ceafa, peste care se tine o sticla umpluta cu apa fierbinte (pentru ca temperatura sa nu scada). Aplicatia dureaza o jumatate de ora - o ora, timp in care pacientul ramane cat mai relaxat, intins pe burta, cautand sa respire cat mai profund.

- In cazurile in care durerea se agraveaza la caldura, se fac cataplasme reci cu flori de fan, pe frunte si tample, care se schimba la 10-15 minute. O astfel de procedura va fi facuta timp de maximum o ora pe zi.

- Baile complete cu extract la rece din flori de fan sunt indicate mai ales persoanelor surmenate, care lucreaza intelectual vreme indelungata, care se simt slabite si devitalizate. Se fac cure - o baie completa la 3 zile, vreme de 3 saptamani.

- Insomnie. Se recomanda baile complete cu extract complet din flori de fan facute seara, chiar inainte de culcare. Temperatura apei de baie va fi reglata asa incat pacientul sa se simta cat mai destins. Baia dureaza 30 de minute. In prima saptamana va fi facuta cate o baie pe zi, inainte de culcare. Apoi se face cate o baie la 3 zile.

- Adjuvant in boala canceroasa. Baile cu extract complet de flori de fan sunt un adjuvant pretios in tratamentul cancerului, datorita efectelor detoxifiante si anticancerigene ale anumitor plante din fan. Printre plantele purificatoare mentionam drobita, sovarful, chimenul, sanzienele albe, iar dintre cele anticancerigene: branca-ursului (frunza mai ales), iarba-sarpelui, cimbrisorul, trifoiul rosu. Baile contra cancerului vor fi facute de regula o data pe saptamana, maximum de doua ori pe saptamana, si vor dura jumatate de ora. Temperatura nu va fi nici prea mare, nici prea mica, pentru a nu suprasolicita organismul. Folosirea extractului complet va da acestei bai si valente revitalizante deosebite (datorita pastrarii anumitor proprietati bioenergetice ale florilor de fan).
 

Socul — indicatii terapeutice, remedii naturiste

 
Remedii naturiste cu soc

Cercetari recente plaseaza socul in fruntea celor mai puternice stimulente ale sistemului imunitar. Fructele lui sunt un concurent redutabil al vaccinurilor antigripale.

In laboratoarele supersofisticate ale unei universitati medicale din Israel se fac experimente care ar putea influenta soarta omenirii. Subiectul cercetarii sunt niste... bobite negre-albastrui ale unei plante capabile sa neutralizeze cei mai periculosi microbi si sa mareasca extraordinar capacitatea naturala de aparare a organismului. Se pare ca aceasta planta are cu adevarat ceva special, pentru ca a declansat o desfasurare de forte fara precedent; sute de cercetatori de prima mana lucreaza de mai bine de zece ani la aceste studii care au capatat o coplesitoare importanta, in conditiile in care omenirea este tot mai amenintata de spectrul unor boli incurabile cum ar fi SIDA si SARS, cancerul sau leucemia. Curios, un banal extract din fructele acestei plante devanseaza mult, ca eficienta, substantele chimice obtinute prin sintezele cele mai complicate. Despre ce planta este vorba? Ei bine, aceste studii se refera la o mai veche cunostinta a noastra, care la noi in tara s-a impus ca remediu de prima mana in curele de slabire si de dezintoxicare rapida: socul.


Ce au special aceste fructe de soc?

Nu ne-ar ajunge paginile pentru a consemna toate faptele experimentale si concluziile la care s-a ajuns in ultimii ani, legate de aceasta planta, in urma unor studii desfasurate in paralel, in zeci de spitale si institute. Extractele de fructe de soc sunt un puternic concurent al medicamentelor antivirale de ultima generatie, ajuta la vindecarea majoritatii bolilor degenerative, la prevenirea bolii canceroase, la combaterea tumorilor benigne, prelungesc tineretea biologica. In cele ce urmeaza, ne propunem sa facem o scurta si foarte necesara sinteza despre utilizarile acestei extraordinare plante, in tratarea si prevenirea bolilor.


Unde gasim fructele de soc?

In miez de toamna, fructele socului (Sambucus nigra) pot fi gasite mai ales in zonele muntoase, pe vaile raurilor si paraielor, unde razele soarelui patrund mai greu, iar ciclul de vegetatie al acestei plante este intarziat. Cel mai frecvent intalnim socul in marginile de padure, in zonele limitrofe drumurilor forestiere, in taieturile de padure unde arborii de baza inca nu s-au regenerat si unde arbustii de talie mica se dezvolta luxuriant.


Recoltarea fructelor de soc

Se face prin taierea ciorchinilor cu boabe de pe ramuri. La trei-patru ore de la culegere, aceste boabe se vor prepara sau vor fi puse la frigider, unde se pot pastra 24-48 de ore. Daca nu se folosesc in stare proaspata, pentru preparate cum ar fi siropul, tinctura sau sucul, fructele de soc pot fi uscate, dar numai pe cale artificiala. Boabele se desprind de pe ciorchine si se pun in strat foarte subtire pe o soba sau pe un calorifer, care asigura o temperatura in jur de 40 de grade Celsius. Se lasa boabele sa se deshidrateze pana cand seamana cu stafidele. Atunci se depoziteaza in pungi de hartie, in locuri uscate si intunecoase.


Cele mai eficiente preparate din fructe de soc:

Suc proaspat. Se obtine prin zdrobirea boabelor de soc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn. Dupa zdrobire, pasta rezultata se filtreaza printr-un tifon pus in doua, sucul obtinut fiind pus intr-o sticla curata si apoi depozitat la rece. Termenul de valabilitate al acestui suc in conditiile pastrarii la frigider este de maximum 48 de ore. Se administreaza 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, pentru tratarea constipatiei, a colitelor de putrefactie, pentru intarirea capacitatii de aparare a organismului.

Tinctura. Se obtine prin amestecarea sucului proaspat de fructe de soc cu alcool alimentar de nouazeci de grade. Intr-o sticla, se pun un pahar de suc de fructe de soc si un pahar de alcool alimentar, dupa care se agita bine amestecul pentru a se omogeniza. Ulterior, tinctura se pune la pastrare in sticla bine inchisa, la loc intunecos si rece. Termenul sau de valabilitate este de doi ani. Se administreaza 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte in curele de slabire, ca detoxifiant in bolile cronice si degenerative, pentru sporirea rapida a imunitatii.

Pentru o scadere rapida in greutate. In cazul persoanelor obeze sau supraponderale, schema de tratament este urmatoarea: in prima zi se ia o lingurita pe stomacul gol, la ora 18; in a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate o data. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Aceasta crestere gradata a dozei este necesara pentru a nu aparea diareea sau colicile abdominale. Daca pe masura ce se creste doza apare totusi diareea puternica, se iau in completare (sublingual) 2-3 lingurite de pulbere de scoarta de stejar (Quercus robur) pe zi sau de iarba de coada-racului (Potentilla anserina), iar daca diareea persista, atunci se reduce doza sau chiar se intrerupe tratamentul. In cazul in care apare balonarea (fenomen rar la tratamentul cu soc), consumati zilnic 1-2 lingurite de chimen sau fenicul.

Pulbere. Se obtine prin macinarea cat mai fina a boabelor uscate cu rasnita electrica de cafea. Se administreaza 3-4 lingurite de pulbere pe zi, pe stomacul gol, fiind recomandata in tratarea avitaminozelor, a bolilor oculare, a diareei (fructele uscate au un efect opus extractelor proaspete), a colitei.

Sirop. La doua pahare de suc proaspat de fructe de soc, obtinut dupa metoda de mai sus, se adauga doua pahare de zahar brun si coaja rasa de la doua lamai. Se pune acest amestec pe foc si se lasa sa clocoteasca scurt, dupa care se toarna fierbinte intr-o sticla care va fi inchisa apoi ermetic. Se iau 4-5 lingurite din acest preparat pe zi, pentru un efect usor laxativ, tonic, vitaminizant si remineralizant.


Boli care se trateaza cu fructe de soc:

Gripa, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripa. Vaccinurile antigripale cele mai sofisticate au acum o concurenta serioasa: tinctura de fructe de soc. Cel putin asa sustin cercetatorii, care au testat extractul pe zeci de tipuri de virusuri care produc gripa. Concluzia: substantele continute de fructele de soc blocheaza infectarea celulelor sanatoase de catre virusurile gripale si, ca atare, stopeaza boala, atat in fazele incipiente, cat si in cele avansate. Actiunea fructelor de soc este deocamdata unica in lume, nici un alt medicament de sinteza sau natural neajungand la asemenea performante. Preventiv, in timpul epidemiilor de gripa care se fac deja simtite la inceputul toamnei, se fac cure de doua saptamani, timp in care se iau 2-3 linguri de tinctura de soc pe zi. Daca gripa v-a „prins” deja, luati pe parcursul unei zile 2-4 linguri de tinctura diluata in apa, timp de 7-10 zile la rand. Vindecarea se va face mult mai rapid, iar in plus, vor fi mult diminuate anumite simptome, cum ar fi febra, durerile musculare, starile de slabiciune.

Obezitate, ingrasare. Acum cateva luni, am vazut un caz care mi-a reconfirmat uimitoarea capacitate a tincturii de soc de a rezolva rapid acest tip de probleme. Pacienta, in varsta de 38 de ani, avea o greutate cu douazeci de kilograme peste cea normala, iar curele de infometare pe care le incercase dadeau rezultate mult prea lente, asa incat se descuraja si renunta la ele. In disperare de cauza, a apelat la o cura cu tinctura de fructe de soc, pe care a tinut-o vreme de trei luni neintrerupt. Inca din primele doua saptamani, a sesizat o puternica intensificare a tranzitului intestinal, precum si o eliminare a apei din corp, asa incat a scazut trei kilograme in greutate, aproape fara efort. A continuat tratamentul intens cu tinctura de fructe de soc si, pe langa faptul ca slabea la aceeasi cantitate de hrana consumata, de la un moment dat a inceput sa nu mai simta acea nevoie imperioasa de a manca. A reusit in cele nouazeci de zile de tratament sa slabeasca aproape 15 kilograme, iar scaderea in greutate s-a corelat cu o extraordinara modificare in bine a trasaturilor fizice. Aspectul incarcat al tenului a disparut inca din primele saptamani, pielea a capatat un aspect luminos, intreg corpul castigand parca o noua tinerete. Schema de administrare folosita in acest tratament este cea prezentata mai sus, la modul de obtinere a tincturii de soc.

Constipatie, constipatie cronica, colita de putrefactie. Se administreaza dimineata, pe nemancate, una-trei linguri de tinctura de soc, diluate intr-o cana de apa. Tratamentul se face vreme de patru saptamani la rand si se poate relua, la nevoie, dupa o pauza de 5-7 zile.

Herpes. Atunci cand apar primele simptome ale unei eruptii herpetice (usoara febra, nervozitate, usturime sau mancarimi), se ia cate o lingura de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa, din ora in ora, in total 3-4 doze. Se mentine tratamentul vreme de o saptamana. Anumite principii active din fructele de soc anihileaza mecanismul enzimatic prin care virusurile patrund in celulele sanatoase, stopand astfel boala ori grabind vindecarea. Un fenomen similar se petrece si in cazul infectiei cu temutul virus HIV, despre al carei tratament vom vorbi in continuare.

Adjuvant in tratamentul infectiei cu HIV. Se fac tratamente de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. Se administreaza 2-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, in cure de 45 de zile, cu o saptamana de pauza, dupa care se reia.

Pentru imbunatatirea vederii nocturne, adjuvant in tratarea bolilor oculare. Se iau zilnic 3-4 lingurite de pulbere de fructe uscate de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, in cure de 3-4 saptamani. Anumiti pigmenti (care dau culoarea neagra boabelor), vitaminele si mineralele din compozitia acestor fructe au un efect exceptional asupra ochilor.

Adjuvant in tratarea tumorilor maligne si benigne. O cura de treizeci de zile cu tinctura de fructe de soc, administrata cate 2 linguri pe zi, are efecte surprinzator de puternice, prin activarea sistemului imunitar, element extrem de important in tratarea acestei categorii de afectiuni.

Psoriazis, alergie cutanata, sclerodermie, boli de piele rezistente la tratamentele clasice. Mai ales in lunile octombrie-noiembrie, cand multe boli de piele, cum ar fi psoriazisul sau sclerodermia, tind sa recidiveze sau sa se agraveze, cura cu suc sau tinctura de fructe de soc este cat se poate de binevenita. Se administreaza zilnic 1-2 lingurite de suc sau 3-4 lingurite de tinctura, pe o perioada de minimum patru saptamani.


Precautii si contraindicatii:

• Intrucat are un efect laxativ si purgativ puternic, tinctura din fructe de soc va fi administrata cu prudenta in doze mari (peste 2 linguri pe zi) pentru a nu accelera prea mult tranzitul intestinal. Cu exceptia cazurilor in care se foloseste tinctura de fructe de soc pentru slabire rapida sau contra constipatiei, este indicat sa se ia zilnic si cate una-doua lingurite de pulbere de cretisoara (Alchemilla vulgaris) sau de scoarta de stejar (Quercus sp.), pentru a tine sub control tranzitul intestinal.

• Preparatele obtinute din fructele de soc proaspete, mai ales tinctura si sucul, sunt contraindicate in cazurile de diaree acuta si cronica, precum si in cazul colitei de fermentatie.

• Persoanele care au un colon sensibil sau sufera frecvent de balonare ar fi bine sa consume in paralel cu preparatele din fructe de soc si anumite condimente cu rol carminativ si antiinflamator intestinal: seminte de fenicul, seminte de chimen, busuioc, menta.


Atentie la toxicitatea socului!

Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degraba medicament decat aliment. Si ca orice medicament ingerat in doze prea mari, poate da reactii adverse cat se poate de neplacute: voma, arsuri la stomac, inflamarea gatului, dificultati in respiratie.

Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc si de 300 de grame de tinctura pe zi.
 

Radacina de boz — indicatii terapeutice

 
Bozul (Sambucus ebulus) este fratele mai salbatic al socului, avand frunzele, florile si fructele foarte asemanatoare cu ale acestuia, dar fiind considerabil mai scund si avand o rezistenta mult mai mare la conditiile vitrege de mediu. Se distinge printr-un miros al frunzelor, al tulpinilor si al radacinilor care poate fi caracterizat pe drept cuvant ca nesuferit sau chiar dezgustator, dar care vom vedea ca are rolul sau in terapie (bozul este un inhibitor redutabil al apetitului alimentar). Radacina de boz este fara doar si poate unul dintre cele mai puternice purgative si detoxifiante din flora noastra, fiind o adevarata matura pentru organism. Cel mai semnificativ insa, este efectul acestei plante in curele de slabit, unde este o arma redutabila, probabil fara egal in flora noastra medicinala. 

Unde gasim si cum culegem radacina de boz
Putine plante sunt atat de putin pretentioase ca bozul, care se aseaza oriunde este lumina destula si pamant cu multe resturi organice. Ca atare, il gasim de la munte pana la campie, pe marginile de drum, in locurile virane, pe malul apelor curgatoare, la margini de padure. Radacina sa este adanca si foarte puternica, necesitand un efort considerabil la dezgropare, care de obicei se face la sfarsitul lui octombrie, cand planta si-a sfarsit vegetatia, iar pamantul este umezit de ploile de toamna si, in consecinta, mai usor de sapat. Dupa dezgropare, radacina se spala in apa, se taie marunt si (in cazul in care nu o folosim cruda) se intinde la uscat in strat foarte subtire, in locuri bine aerisite.

Forme de administrare
Plamadeala in tuica
Este forma cea mai eficienta de administrare a radacinii de boz, care este foarte puternica si, ca atare, trebuie luata in preparate care sa permita o dozare foarte buna. Se prepara din 100 g de radacina proaspata, taiata foarte marunt, care se pun intr-un litru de tuica tare, unde se lasa sa se macereze vreme de 5 zile. Dupa trecerea timpului de macerare se filtreaza si se pastreaza intr-o sticla inchisa la culoare. Se iau de regula 1-3 linguri pe stomacul gol, inainte de masa, pentru cura de slabire si cu doua ore inainte de masa, pentru efectul purgativ.

Maceratul la rece
Doua varfuri de cutit de radacina de boz maruntita se lasa la inmuiat intr-un pahar (200 ml) de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza. Preparatul astfel obtinut se ia pe stomacul gol, cate 1-2 pahare pe zi.

Ce boli vindeca
Constipatie. Radacina de boz (mai ales macerata in tuica) este printre cele mai puternice remedii laxativ-purgative din flora noastra. Se iau 1-2 linguri de plamadeala de doua-trei ori pe zi, pe stomacul gol. De regula, un tratament dureaza doua saptamani, apoi se face o pauza de o saptamana, dupa care se poate relua.

Obezitate, ingrasare, apetit alimentar necontrolat. In tratarea acestei categorii de afectiuni, pe drept cuvant bozul poate fi considerat planta-minune. De ce? In primul rand pentru ca radacina de boz intensifica extraordinar procesele de eliminare, fiind un diuretic si un laxativ-purgativ redutabil, care produce o scadere rapida in greutate. Apoi, mirosul sau destul de neplacut, de care vorbeam mai sus inhiba extraordinar de mult apetitul, daca bozul este administrat inainte de a manca. Asadar, administrarea unei linguri de plamadeala de boz in tuica cu cateva minute inainte de masa este un remediu de slabire care ii va corecta si pe cei mai inraiti mancaciosi. Merita sa incercati aceasta metoda, aducandu-va insa aminte de un singur lucru: este foarte puternic si, ca atare, trebuie luat cu masura. In cazul in care abuzati de el, este foarte posibil sa aveti o scadere mai brusca in greutate decat v-ati dori si, in plus, sa va confruntati cu un deranj stomacal destul de serios.

Gastrita hipoacida, capacitate de digestie slaba. Parintele Elefterie de la Manastirea Secu - un duhovnic si un vindecator exceptional - obisnuia sa-si trateze pacientii cu probleme digestive cu radacina de boz. Se ia un varf de cutit de pulbere din aceasta radacina, cu 20-30 de minute inainte de mesele principale. Efectul de stimulare si reglare al digestiei este exceptional.

Cistita si infectii renale recidivante, ascita. De patru ori pe zi se ia cate o jumatate de pahar de macerat la rece. In cazul in care este contraindicat aportul suplimentar de lichide, radacina de boz se ia sub forma de pulbere - cate un varf de cutit de 3-4 ori pe zi.

Precautii
Radacinile de boz sunt un purgativ cu o actiune extrem de drastica si care pot da efecte secundare extrem de neplacute (deshidratare, colici abdominale, stari de iritatie a tubului digestiv). Din acest motiv este extrem de important sa nu se depaseasca dozele mentionate in randurile de mai sus. De asemenea, aceasta planta sau extractele obtinute din ea nu vor fi lasate la indemana copiilor.

Contraindicatii

Intern, planta nu va fi administrata persoanelor cu diaree, care sufera de colon iritabil, gastrita hiperacida, care sunt slabite. Radacina de boz este, de asemenea, contraindicata persoanelor care au senzatie de voma accentuata.
 

Radacina de macris — indicatii terapeutice

 
Macrisul (Rumex acetosa) este o planta inaltuta (atinge un metru), cu frunzele alungite, amintind de o sageata. Partea aeriana are un gust acrisor foarte placut si racoritor, motiv pentru care era frecvent folosita in alimentatie de catre taranii nostri. Radacina sa pivotanta, cu un gust amarui-dulceag, era utilizata in medicina populara in tratarea afectiunilor pielii. In prezent, radacina de macris este o adevarata revelatie in tratarea bolilor de ficat, in special a hepatitelor virale extrem de agresive (A, B, C), precum si a intoxicatiilor de tot felul.

Unde gasim si cum culegem radacina de macris
Macrisul este o planta foarte adaptabila, crescand in locuri deschise (pajisti si fanete in special), din zonele de campie si pana la munte, la 2000 de metri altitudine. Radacina sa este profunda si se culege prin dezgropare cu cazmaua in luna octombrie, dupa ce tulpina si frunzele s-au uscat. Dupa dezgropare, radacinile se spala de pamant in apa rece, dupa care se despica in patru si se lasa la uscat in locuri lipsite de umiditate si bine aerisite. In momentul in care fragmentele de radacina isi pierd elasticitatea si se rup cu un pocnet sec atunci cand le indoim, procesul de uscare s-a terminat.

Forme de administrare
Pulbere  
Nu intamplator am pus-o prima, intrucat este forma de administrare cea mai eficienta si cu actiunea cea mai rapida. Se obtine prin sfaramarea radacinilor de macris in piua, urmata de macinarea lor cu rasnita electrica de cafea. Se obtine astfel o pulbere din care se administreaza de regula cate o jumatate de lingurita de patru ori pe zi. Planta se ia pe stomacul gol, se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa.
Un mic secret: in bolile de ficat si in bolile produse de intoxicarea organismului (care sunt principala specialitate a acestei plante), pulberea de macris este foarte eficienta in combinatie cu cea a plantelor amare: anghinare, tintaura, gentiana, pelin etc.

Decoctul  
Doua lingurite de radacina de macris, maruntita, se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa se fierbe cu inca o jumatate de cana de apa 1-2 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte. Preparatul obtinut se consuma in 2-3 reprize pe parcursul unei zile.

Ce boli vindeca
Hepatita virala de tip A, B, C. Urmatorul caz este relevant pentru a ilustra eficienta terapeutica a acestei plante: Doamna G.L. era intr-o situatie disperata - suferea de o hepatita de tip C cu o evolutie galopanta si care tindea spre ciroza. Pacienta era slaba (pierduse mai mult de zece kilograme intr-un an), pielea avea o tenta galbena, nu putea merge la serviciu si nu putea face nici un fel de efort. In momentul in care a inceput tratamentul cu un amestec de pulberi de radacina de macris, iarba de anghinare (Cinara scolymus), seminte de armurariu (Silbyum marianum) si iarba de sunatoare (Hypericum perforatum), in proportii egale, deja incercase cam toate tratamentele alopate sau naturiste cunoscute in prezent, fara nici un rezultat. Ei bine, luand din aceasta combinatie cate o lingurita de pulbere pe stomacul gol, de patru ori pe zi, dupa cateva saptamani au aparut si mult asteptatele rezultate pozitive. Mai intai i-a revenit pofta de mancare si a capatat o rezistenta ceva mai mare la efort. Incetul cu incetul, pielea a inceput sa revina la culoarea normala, iar tonusul psihic a cunoscut imbunatatiri spectaculoase. Interesant este ca in primele luni, la analizele de sange nu a fost evidentiata o imbunatatire considerabila a starii de sanatate a ficatului, dar ea devenise increzatoare in tratament, asa ca l-a continuat.

Dupa patru luni, analiza sangelui a aratat, in sfarsit, ca procesele de destructie la nivelul ficatului au incetat si lucrurile tind sa revina la normal. Eficienta radacinii de macris a fost demonstrata fara nici un fel de dubiu in momentul, mai mult decat neplacut, in care planta s-a terminat si nu a mai putut fi gasita cu nici un chip la vreun Plafar sau la un culegator de plante. Imediat, pacienta, desi lua celelalte plante din amestec, a inceput sa se simta rau si sa prezinte aceleasi simptome de dinainte de tratament. Din fericire, s-a gasit o noua sursa a radacinii miraculoase, cu care s-a putut continua tratamentul, asa incat in prezent pacienta este complet restabilita, si-a reluat serviciul si este chiar mai energica decat inainte. Periodic, ea recurge la cure de 3 luni cu amestecul care a vindecat-o si care o ajuta sa se mentina sanatoasa.

Sechele posthepatice, tulburari hepatice aparute pe fond de oboseala. Se asociaza pulberea de radacina de macris cu cea de iarba de anghinare, in proportii egale, si se administreaza de trei ori pe zi, inainte de mesele principale. Tratamentul este de minimum doua saptamani in afectiunile usoare si de doua-trei luni in cele severe.

Adjuvant in bolile tumorale maligne si benigne. Se ia radacina de macris sub forma de pulbere, cate o lingurita de patru ori pe zi. Anumite substante continute de acesta au efecte imunostimulente, mobilizand organismul sa elimine pe cale naturala formatiunile tumorale. Mai mult, radacina de macris este un stimulent bland si eficient al digestiei, ajuta la mentinerea tonusului fizic si psihic, elemente extrem de importante in tratamentul bolii canceroase.

Petele pe piele aparute din cauza unor dezechilibre interne. Se beau zilnic pe stomacul gol 2-3 cani de decoct de radacina de macris. Este un remediu de medicina populara romaneasca folosit in foarte multe zone ale tarii, a carui eficienta este explicata stiintific prin efectul sau extrem de benefic asupra ficatului si prin calitatea sa de detoxifiant. O cura pentru rezolvarea acestui gen de probleme dureaza minimum o luna, iar eficienta remediului creste, daca se adauga si o lingurita de iarba de trei-frati-patati (Viola tricolor) la o cana de preparat.

Acnee. Patru lingurite de pulbere de radacina de macris se combina cu patru lingurite de miere. Se consuma acest preparat pe parcursul unei zile, pe stomacul gol. Cura dureaza minimum doua luni.
 

Leacuri populare cu urzica — indicatii terapeutice

 
Contra reumatismului - frunzele de urzica proaspat culese sunt aplicate direct pe articulatia afectata, legandu-se imprejur un bandaj de tifon si lasandu-se sa stea 5-15 minute. Imediat va aparea o reactie iritativa locala puternica (urzicarea), care va pune sangele in miscare, va produce o incalzire a intregii zone si va determina schimbarea metabolismului local. Nu sunt exact cunoscute procesele care se desfasoara atunci cand ne urzicam voluntar, cert este insa ca, in urma aplicarii repetate a acestei proceduri de medicina populara, articulatiile se dezumfla si se elasticizeaza, durerile se estompeaza si este oprita evolutia reumatismului.

Pentru tratarea durerilor de spate (nevralgia sciatica) - se bate cu tulpini de urzica proaspat culeasa pielea de pe zona dureroasa a spatelui, vreme de 5-10 minute. Apoi se inveleste zona tratata cu o tesatura foarte calduroasa si cat mai fina (ca sa nu irite si mai tare) din fire naturale. Pacientul va ramane culcat pe burta si invelit vreme de 30 de minute, dupa care se va face o frectie usoara cu ulei de floarea-soarelui.

Cei cu circulatia periferica slaba, care au mainile si picioarele mai tot timpul reci, se vor urzica usor, vreme de 5-10 minute, pe pielea de pe zona labelor picioarelor si a mainilor. Aceasta procedura, la fel ca si cele anterioare, este contraindicata in cazul persoanelor cu sensibilitate alergica foarte mare. In unele sate era obiceiul ca atunci cand ieseau primele urzici fragede sa se mearga pe ele descult, pentru a pune sangele in miscare, pentru a alunga durerile de spate si de rarunchi. Acest mers peste urzici se facea de regula primavara, cand urzicile nu erau inca foarte iritative.
 

Urzicile - indicatii terapeutice utile

 

Nu exista planta mai modesta decat urzica, dar nici mai iubita, in lumea satului romanesc. Folosita, deopotriva, in ritualuri magice de “facere” si “desfacere”, buruiana de baza in atelierul fermecatoarelor a caror spita nu s-a pierdut, ea este, totodata, si o planta de protectie fizica, un remediu de forta prin care natura isi dovedeste puterea asupra suferintelor omenesti. Cu domiciliul universal - de la margini de sant si de drum pana la maluri de apa si stresini umede de paduri, iti iese in drum, cu frunzele ei tepoase si pline de clorofila, varandu-se dinadins sub talpa piciorului: “Ia-ma si bea-ma, daca vrei sa traiesti fara medicamente in buzunar”. Intr-adevar, cine recurge la zeama si ceaiul lor, se va conecta direct la o sursa exceptionala de energie, ca sa nu mai vorbim de remediul pe care il reprezinta pentru anemii, probleme respiratorii, boli de rinichi, genitale, de piele si multe altele. In concluzie: in loc s-o calcati, mai bine culegeti-o si luati-o acasa, multumindu-i in gand pentru sacrificiul ei.

Recoltarea si conditionarea urzicii
Radacinile urzicii sunt subtiri si intinse pe sub pamant ca o retea, adesea lunga de cativa metri (urzicile cresc in colonii), care se dezgroapa foarte usor, intrucat se dezvolta la adancime mica. Dupa dezgropare, radacinile se taie, lasand o parte dintre ele in continuare in pamant, pentru a asigura regenerarea, iar apoi se spala intr-un curent rapid de apa si se lasa la zvantat. Se prepara proaspete sau se usuca la soare, pana cand devin casante, semn ca pot fi depozitate.

Frunzele de urzica tinere se culeg in luna martie si la inceputul lui aprilie, prin rupere cu mana. Este bine in timpul recoltarii sa ne protejam cu o manusa, intrucat perii iritativi ai urzicii se dezvolta cu mult inainte ca frunzele sa ajunga la maturitate. De regula, frunzele fragede de urzica nu se usuca, ci se consuma proaspete, asa cum vom vedea in continuare.

Preparate terapeutice pe baza de urzica
Suc
Se obtine intocmai ca si cel de leurda, prin mixare sau prin macerare in apa.

Tinctura
Radacinile proaspete de urzica se taie cat se poate de marunt si se pun intr-un borcan cu filet, dupa care se adauga alcool de saptezeci de grade, cat sa le cuprinda. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat 2-3 saptamani, intr-un loc caldut. Dupa trecerea perioadei de macerare, se filtreaza, iar tinctura obtinuta se pastreaza in sticlute mici, inchise la culoare.
Se administreaza o lingurita din aceasta tinctura de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. De regula, fiecare doza de tinctura se dilueaza in jumatate de pahar de apa inainte de administrare.

Pulbere de radacina
Se macina fin cu rasnita electrica de cafea radacinile uscate de urzica. Administrarea se face pe stomacul gol: 1 lingurita de pulbere de 4-6 ori pe zi.

Sirop de urzica
Se prepara din frunzele proaspete de urzica, care se toaca foarte fin, dupa care se pun intr-un borcan, umplandu-l pe trei sferturi. Se completeaza volumul ramas cu miere de albine lichida, amestecandu-se continuu, asa incat sa omogenizam preparatul. Se inchide borcanul si se lasa continutul la macerat vreme de 30 de zile, dupa care se filtreaza, obtinandu-se un sirop verzui, cu efecte detoxifiante si reintineritoare exceptionale.


Boli care se vindeca prin tratamentul cu urzica
- Alergie, boli autoimune - se consuma zilnic 2 pahare de suc de urzica, pe stomacul gol, inainte de mesele principale. Acest suc are o actiune puternic depurativa, regleaza activitatea imunitara si are efect antiinflamator. O cura dureaza minimum 21 de zile, cu 5 zile pauza, dupa care se poate relua. In afara sezonului se consuma siropul de urzica: 4-5 lingurite pe zi, in cure de 1-2 luni.

- Adenom de prostata, prostatita - se ia cate o lingurita de tinctura de radacina de urzica, de patru ori pe zi. Suplimentar, se bea suc de urzica (obtinut insa nu doar din frunze, ci si din radacini), cate un pahar pe zi. Tratamentul dureaza minimum o luna, iar efectele sunt spectaculoase, pentru ca urzica actioneaza nu doar ca antiinflamator si antitumoral, ci are si efecte de reglare hormonala foarte bune, actionand asupra cauzei bolii.

- Anemie, demineralizare - se consuma 1-2 pahare de suc de urzica pe zi. Simultan, se consuma urzici fierte (gatite), cate un castron pe zi minimum, pentru un aport masiv de minerale. De regula, o cura de remineralizare cu suc si fiertura de urzici dureaza doua saptamani. Efectele sunt mult mai puternice daca se consuma si 1-2 galbenusuri crude pe zi.

- Ciclu menstrual neregulat sau cu sangerari abundente - se consuma suc de urzici, doua pahare pe zi, in cure de cate trei saptamani, cu o saptamana de pauza. Frunzele de urzica sunt antihemoragice si antiinflamatoare, iar pe termen lung au efecte reglatoare endocrine foarte bune. Sunt recomandate la femei si pentru bolile de piele (cum ar fi acneea sau anumite eczeme) care apar pe fondul dereglarilor hormonale.

- Boli de rinichi cronicizate, adjuvant in insuficienta renala - se consuma cate un pahar de suc de urzica pe zi, dimineata, imediat dupa trezire. Tratamentul se mentine 20-30 de zile si are efecte diuretice si regenerative asupra epiteliului renal.

- Hipertensiune - se bea inainte de mesele principale cate o jumatate de pahar de suc de urzica. Pe langa efectele de reglare a tensiunii arteriale, extractul apos de urzica are un efect protector asupra vaselor de sange, impiedica sclerozarea si rigidizarea acestora.

- Caderea parului, calvitie (chelie) - este stiut ca fiertura de frunze de urzica pusa in ultima clatire la spalarea pe cap face ca parul sa creasca sanatos si frumos. Recent, oamenii de stiinta au observat ca, la randul sau, radacina de urzica luata de data aceasta intern incetineste sau opreste procesele hormonale care duc la degradarea si caderea firelor de par odata cu varsta. Se fac tratamente de cate 60 de zile, timp in care se administreaza cate o jumatate de lingurita de pulbere de radacina de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

O observatie importanta
S-a constatat ca frunzele si radacina de urzica au efecte destul de diferite, asa incat este necesara utilizarea lor separata, pentru tratarea anumitor categorii de afectiuni. Astfel, radacinile luate intern sunt foarte bune regulatoare ale activitatii hormonale la barbati, favorizeaza regenerarea firului de par si a epiteliilor, au efecte imunomodulatoare si anticancerigene. In schimb, frunzele sunt foarte bune antihemoragice si antiinflamatoare, contin multe minerale, au un efect depurativ, regulator al tensiunii si diuretic puternic.
 

Leurda - indicatii terapeutice utile

 
Numele latinesc al leurdei este Allium ursinum (usturoiul ursului) si, intr-adevar, ursii o consuma ca medicament, imediat ce ies din hibernare. De altfel, se pare ca aparitia frunzelor de leurda este si semnul ca in curand animalele vor iesi din barloguri pentru a se bucura de razele soarelui de primavara.

Este o planta de talie medie-mica, cu frunze carnoase, de un verde puternic, care face niste flori mici si albe. Popular, mai este numita si usturoita, pentru ca frunzele si tulpinile sale au un gust si un miros puternic de usturoi, cu care de altfel este si ruda, din punct de vedere botanic. Leurda creste numai in padurile din Europa Centrala, iar pana in prezent nu a putut fi aclimatizata in nici o alta regiune. De asemenea, nu a putut fi cultivata, fiind o specie eminamente salbatica, prezenta in padurile de stejar, frasin sau fag. In urma unor studii efectuate in laboratoarele din Germania, a fost declarata „Planta mileniului trei”, efectele sale asupra inimii si a vaselor de sange, asupra digestiei, asupra sistemului imunitar si a celui endocrin uimind pur si simplu oamenii de stiinta. In prezent, leurda este considerata mai puternica din punct de vedere terapeutic decat usturoiul, care la randul sau este unul dintre cele mai folosite si apreciate medicamente naturale din lume. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, in comparatie cu celebrul ei var, leurda a crescut libera, neinfluentata de mana omului, pastrandu-si neatinse insusirile cu care a fost inzestrata. Asa se explica faptul ca are efecte terapeutice atat de puternice.

Recoltarea
Pentru alimentatie si preparare in stare proaspata, se recolteaza frunzele fragede, tinere, in lunile martie-aprilie. Se taie cu un cutitas, pentru a nu scoate afara planta cu tot cu radacina, care trebuie sa ramana in pamant pentru a permite regenerarea ei. De regula, leurda creste in asociatii dense, in multe locuri, pe hectare intregi de padure, asa incat „doza” pentru cateva zile de tratament o putem recolta in mai putin de jumatate de ora. Dupa recoltare, frunzele de leurda se pastreaza in frigider, la 2-4 grade Celsius. (Uscarea frunzelor de leurda se face foarte greu, deoarece contin foarte multa apa si fermenteaza imediat ce au fost lasate mai multe zile sa stea la temperatura camerei.)

Preparate terapeutice pe baza de leurda
Salata
Portia pentru o persoana se prepara dintr-o mana de frunze proaspete, care se spala bine cu apa calduta, se taie marunt si se pun intr-un castron. Se amesteca cu o lingurita de otet de mere, un varf de cutit de sare si o jumatate de lingurita de ulei, dupa care se consuma la maximum 30 de minute de la preparare.
Intr-o cura cu leurda, se consuma o asemenea salata pe zi, dimineata, la prima masa, inainte de a incepe sa consumam alte alimente. O cura cu salata dureaza minimum 10 zile. Este foarte bine tolerata de ficat. Desi are un puternic miros si gust de usturoi, nu da respiratiei izul neplacut pe care il da usturoiul (se pare ca din cauza continutului ridicat de clorofila). 

Sucul
Se poate prepara prin doua modalitati, in functie de mijloacele pe care le avem la indemana. 
     
Metoda I: Intr-un mixer electric se pune o mana de frunze de leurda taiate nu foarte marunt, dupa care se adauga trei sferturi de pahar de apa. Se mixeaza vreme de 2-3 minute, apoi se lasa sa mai stea vreme de un sfert de ora, dupa care se filtreaza prin strecuratoarea pentru ceai sau prin tifon. Se obtine aproximativ un pahar de suc cu o culoare verde intensa, care va fi baut intr-o singura doza, dimineata, pe stomacul gol. Pentru curele mai puternice de curatare a sangelui se beau 2 pahare de suc de leurda pe zi: dimineata si seara.

Metoda II: O mana de frunze de leurda se taie foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se pun intr-un vas de sticla sau ceramica si se toarna deasupra un pahar de apa calduta (dar in nici-un caz fierbinte), se lasa sa se macereze la temperatura camerei vreme de patru ore, dupa care se filtreaza prin tifon. Se obtine ceva mai mult de un pahar de suc de leurda, doza care va fi consumata pe stomacul gol, imediat dupa preparare.

Tinctura
Frunzele proaspete de leurda se taie cat mai fin si se pun intr-un borcan de sticla cu filet, pana cand acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adauga alcool alimentar de 70 de grade, cat sa le acopere, dupa care borcanul se inchide ermetic. Se lasa la macerat vreme de zece zile, la temperatura camerei, timp in care se agita continutul borcanului de 2-3 ori pe zi, pentru o mai buna extragere a principiilor active. Dupa trecerea acestui interval de timp, se filtreaza preparatul obtinut, tragandu-se in sticle mici, care vor fi pastrate inchise ermetic, in locuri intunecoase si racoroase.
Se administreaza cate o lingurita de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi, in cure de minimum trei saptamani.

Boli care se vindeca prin tratamentul cu leurda
- Tromboflebita, trombozele in general - dintre plantele medicinale din flora europeana, leurda are printre cele mai puternice efecte fluidifiante sanguine si antiagregante plachetare. Se consuma sub forma de suc: 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, in cure de minimum 20 de zile. Cand sezonul de culegere se sfarseste, se administreaza tinctura de leurda: o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de patru ori pe zi, in cure de cate o luna, cu o saptamana de pauza.

- Sechele dupa accidentul vascular, prevenirea accidentului vascular - se face o cura cu salata de leurda, vreme de doua saptamani, timp in care se consuma cate o portie de salata, obtinuta dintr-o mana de frunze, in fiecare dimineata. Dupa cura de salata se continua cu tratamentul cu tinctura: o lingurita in jumatate de pahar de apa. Se administreaza de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul cu tinctura dureaza minimum doua luni. 

- Ateroscleroza, boli cardiace asociate unor valori ridicate ale colesterolului - leurda este foarte bogata in adenozina, o substanta care, conform unor studii recente, are un rol esential in reducerea colesterolului, in impiedicarea formarii trombilor, in scaderea tensiunii arteriale. Astfel, leurda este pe termen lung adjuvantul ideal in tratarea bolilor cardiace (ischemie, aritmie, tahicardie), fiind administrata in cure de cate 2-3 luni, cu doua saptamani de pauza, sub forma de tinctura. Se ia 1 lingurita de tinctura diluata in putina apa, de patru ori pe zi, inaintea meselor principale. In timpul primaverii, este foarte utila o cura cu salata de leurda, cu o durata de minimum doua saptamani.

- Hipertensiune arteriala - substantele active continute de leurda au efecte vasodilatatoare si ajuta la mentinerea in limite normale a presiunii sanguine. Se administreaza tinctura, cate patru lingurite pe zi, diluate in foarte putina apa (mai ales in cazul in care este contraindicat aportul suplimentar de lichide). Tratamentul se face vreme de doua luni, cu doua saptamani de pauza. 

- Reumatism, reumatism degenerativ - se face o cura cu suc de leurda de trei saptamani, timp in care se consuma cate doua pahare de suc pe zi, dimineata, pe stomacul gol. In paralel, se tine o cura vegetariana cu multe cruditati. Sucul de leurda are puternice efecte depurative, fiind eficient si in tratarea sclerodermiei, psoriazisului, acneei si in general a bolilor de piele care apar pe fondul intoxicarii organismului.

- Oprirea procesului de imbatranire - se consuma zilnic salata de leurda, inaintea meselor principale, pe o perioada cat mai indelungata, in timpul sezonului de recoltare a frunzelor. Studii de ultima ora arata ca anumite substante active din leurda neutralizeaza radicalii liberi din sange, au efecte de relansare a activitatii endocrine, previn sclerozarea vaselor de sange si favorizeaza circulatia cerebrala.

- Inlaturarea efectelor nocive ale nicotinei si ale fumatului - atat clorofila din frunzele proaspete de leurda, cat si anumite substante similare cu cele continute de usturoi au efecte antitoxice puternice. Ele contracareaza efectele daunatoare ale nicotinei si ale gudroanelor din tigari, fiind un mijloc de protectie excelent, atat pentru fumatorii activi, cat si pentru cei pasivi. De asemenea, se pare ca pe perioada curei cu leurda, renuntarea la fumat este mai usoara. Se consuma suc de leurda, cate 2 pahare pe zi, dimineata si seara, pe o perioada de minimum doua saptamani. 

- Prevenirea si tratarea guturaiului, gripei si infectiilor respiratorii in general - studiile de laborator au aratat ca anumite principii active ale leurdei au efecte de inhibare si distrugere a virusurilor gripale, intensificand in acelasi timp activitatea celulelor sistemului imunitar. Din acest motiv, o cura cu salata sau suc de leurda este un remediu excelent pentru prevenirea racelilor care apar la tranzitia dintre anotimpul rece si cel cald.

Precautii la tratamentul cu leurda
Leurda este mult mai bine tolerata de sistemul digestiv decat usturoiul, insa la persoanele cu stomac sau colon extrem de sensibil poate provoca stari de jena sau usoare crampe. Mamele care alapteaza nu vor consuma leurda, deoarece aceasta transmite un gust neplacut laptelui.
 

Ghindele - indicatii terapeutice (utile)

 

In octombrie, frumoasele fructe ale stejarilor, cu palariutele lor asezate pe crestet, formeaza un adevarat covor in padurile de deal si de campie sau in preajma arborilor solitari. In urma cu un secol, ghindele erau considerate o adevarata bogatie, culeasa cu grija, pentru a fi folosita ca medicament pentru oameni si ca aliment pentru animale, pe perioada iernii. Ele erau, totodata, si obiecte de veneratie magica. Astfel, se credea ca ghindele contin in ele o tainica esenta a vigorii stejarului, capabila sa redea puterile celor bolnavi sau obositi, sa prelungeasca tineretea si sa aduca noroc si prosperitate. Ghinda se administra uscata si pisata, sub forma de decoct, plamadita in vin sau sub forma unei „cafele” .

Preparate din ghinda
Pulberea de ghinda - se culeg ghindele si se lasa sa se usuce intr-un loc calduros si bine ventilat, in strat de 2-3 degete grosime, timp de 3-4 saptamani. Dupa ce s-au uscat, se macina cu rasnita electrica de cafea sau se piseaza in piua, iar din pulberea obtinuta se administreaza cate 3-4 lingurite pe zi.

Cafeaua de ghinda - pe o tava incinsa se prajesc, vreme de un sfert de ora, ghinde si seminte de naut (in proportia 2:1), amestecandu-le mereu, asa incat sa nu se rumeneasca prea tare. Se macina si se obtine o pulbere maronie - cafeaua de ghinda. Se pun la o jumatate de cana de apa (150 ml) 1-3 lingurite din aceasta pulbere, dupa care se mai lasa sa fiarba 2-3 minute. Se consuma calda. Iata in continuare cateva indicatii terapeutice:

- Diaree, dizenterie - se iau 3-4 lingurite de pulbere de ghinda pe zi, pe stomacul gol. Planta se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa. In cazurile grave, doza se poate mari pana la 10 lingurite pe zi, acest leac vegetal avand o toxicitate foarte scazuta.

- Adjuvant in hemoragii interne - se administreaza pe stomacul gol 2-3 lingurite de pulbere de ghinda, foarte fin macinata. Daca hemoragia este puternica, se fierb 6 lingurite de pulbere de ghinda intr-o cana de apa, vreme de doua minute, dupa care se filtreaza si se consuma pe stomacul gol, in doza unica.

- Colita de fermentatie, enterita - se beau 2-3 cani de cafea de ghinda pe zi. Acest preparat nu se va indulci si va fi baut intotdeauna pe stomacul gol, inainte de masa.

- Ulcer, gastrita - se administreaza cate 1 lingurita de pulbere de ghinda de 2-3 ori pe zi, intre mese sau atunci cand apar dureri (dar intotdeauna pe stomacul gol). Acest remediu are efecte antiacide, calmante gastrice si cicatrizante.

- Debilitate, anemie - se face o cura de o luna, timp in care se administreaza in fiecare zi cate 3 lingurite rase de pulbere de ghinda. Pentru a nu aparea constipatia, se administreaza concomitent si tarate de grau, miere, fructe proaspete.

- Surmenaj, dureri de cap pe fond de oboseala - se bea o cafea de ghinda (obtinuta din 2-4 lingurite la o cana de apa) indulcita cu miere. Are un efect energizant, oarecum asemanator cu cel al cafelei clasice, dar fara sa mai apara acea accentuare a oboselii, resimtita dupa trecerea efectului cofeinei.