Mierea: ghid de utilizare pentru beneficii maxime

 
Mierea: ghid de utilizare pentru beneficii maxime

Nu este pentru nimeni un secret ca mierea constituie o adevarata comoara de substante nutritive si terapeutice, putand fi catalogata, fara vreo exagerare, drept un medicament natural miraculos, un ingredient al vietii lungi si sanatoase. Efectele deliciosului produs al stupului depind insa de o serie de factori, provenienta si calitatea fiind cei mai importanti.

Printr-un travaliu apreciabil, albinele transforma, cu ajutorul unor enzime secretate de organismele lor minuscule, zaharurile colectate de pe petalele florilor intr-o pasta semilichida, de culoarea aurului, cu o compozitie chimica extrem de complexa. In miere, caci despre acest produs vorbim, sunt inglobate nu mai putin de 400 de substante organice (zaharuri, vitamine, minerale, ceruri, enzime...), toate cu valori terapeutice si alimentare inestimabile. Dintre vitamine, cele mai importante sunt cele din complexul B si, in cantitati mai mici, A, D, K si C. Structura de minerale (potasiu, calciu, magneziu, fosfor, seleniu, crom si iod), saruri perfect asimilabile de catre organismul uman, variaza cantitativ in functie de tipul de miere. La acestea se adauga acizii organici, care ajuta procesul de digestie si asimilare a hranei, enzimele, ce stimuleaza sintetizarea vitaminelor in corp, contribuie la metabolizarea proteinelor si grasimilor si, nu in ultimul rand, favorizeaza eliminarea si neutralizarea toxinelor.


NU SE DA COPIILOR SUB UN AN!

Mierea este nerecomandata copiilor care au mai putin de un an. Motivul este acela ca ar putea contine tulpini de botulism de tip A, ce provoaca tulburari neurologice grave, mai ales organismelor cu sistem imunitar insuficient dezvoltat, cum este cel al bebelusilor. Dupa aceasta varsta, poate fi introdusa in dieta, fiind chiar foarte indicata din punct de vedere nutritional.


Alegeti cu mintea, nu cu ochii

In urma cu cateva luni, se dadea publicitatii o informatie extrem de importanta pentru consumatorii de miere, si anume ca aproximativ 90% din mierea comercializata in magazinele cu profil apicol si in supermarketuri este contrafacuta. Un indiciu foarte elocvent, care diferentiaza un produs natural de unul obtinut cu suportul chimicalelor, il reprezinta gradul de cristalizare. Retineti ca doar mierea 100% de stup poate capata o anumita granulatie, iar cat timp este fluida, are o maleabilitate greu de egalat! Un test bun este urmatorul: lasati sa se prelinga mierea din borcan; in momentul in care miscati vasul spre verticala, pentru a stopa curgerea, fluxul nu trebuie sa se intrerupa brusc. La mierea naturala persista un filament lichid, care are o miscare elastica de urcare-coborare si din care se mai pot desprinde doua-trei picaturi. Nu cumparati miere lichida pe timp de iarna de la particulari fara referinte. Aceasta, foarte probabil, a fost bine fiarta inainte, deci nu mai are valoare terapeutica si nutritiva notabila. Preferati mierea din prisaci stationare, situate departe de sursele poluante. Aceasta are o calitate superioara si datorita faptului ca este bine maturata, deci are un plus de enzime fata de varietatile din stupinele mobile, cu caracteristica nomada. De multe ori, grabiti sa ajunga la alta sursa melifera, apicultorii nu mai asteapta ca albinele sa definitiveze procesul de transformare a amalgamului si sa capaceasca fagurii. Extrag o miere mult prea lichida, pe care, pentru a nu fermenta, o deshidrateaza in butoaie de tabla, la soare. Eliminandu-se surplusul de apa, poate ajunge la consistenta celei maturate normal, insa nu si la calitatea acesteia.


Cristalizata sau lichida?

Imediat dupa extragerea din faguri, mierea este lichida. In timp insa, se cristalizeaza, ca semn al naturaletii sale. Acest fenomen are loc mai devreme sau mai tarziu, in functie de compozitia in zaharuri a produsului si de continutul de apa. Cu cat raportul inclina in favoarea glucozei, cu atat tendinta de granulare este mai mare. Un continut ridicat de fructoza intarzie procesul. Mierea de salcam, foarte bogata in acest din urma element, ramane fluida si doi ani. Tipurile cu consistenta mica sunt recomandate mai ales persoanelor care nu au voie sa consume multa glucoza, cum sunt diabeticii. Acestia pot consuma pana la doua lingurite pe zi de miere de salcam, de lavanda sau de rozmarin. De semnalat, ca fenomenul de cristalizare nu afecteaza nicicum calitatile terapeutice si hranitoare ale mierii. Pentru a-i reda aspectul lichid, borcanul trebuie cufundat in apa calduta pentru cateva ore. Atentie: o temperatura prea mare a apei, de peste 42°C, favorizeaza degradarea enzimelor si a vitaminelor, eliminarea uleiurilor volatile si, implicit, a majoritatii proprietatilor! Totodata, caldura excesiva determina eliberarea unui compus toxic, care modifica gustul mierii (se caramelizeaza).


Cum se pastreaza in conditii optime

Recipientele cele mai potrivite sunt din sticla, perfect curate. Nu utilizati borcane care nu au fost temeinic spalate, pe considerentul ca in ele a fost tot miere. Pot contine germeni, ce pot afecta noul produs, facandu-l sa fermenteze, sa-si schimbe gustul si mirosul. Pastrarea mierii in vase din zinc sau cupru ori din aliajele lor este total contraindicata, deoarece, sub actiunea acizilor din aliment, se formeaza compusi chimici, ce pot cauza intoxicatii grave. Nici ambalajele din fier nu sunt oportune, intrucat, in urma corodarii metalului la contactul prelungit cu produsul apicol, calitatile organoleptice se schimba in sens indezirabil. Eventual, daca nu aveti altceva la indemana, puteti folosi un vas de aluminiu. Tineti mierea departe de lumina, care poate provoca deprecierea calitatilor terapeutice, lucru observabil prin schimbarea nuantei naturale (devine inchisa la culoare). De asemenea, este important sa o tineti la o temperatura constanta, ieal la 14°C. La rece se cristalizeaza mai repede, iar caldura ii afecteaza aroma si o inchide la culoare.

Fiecare sortiment are calitatile lui in functie de vegetalele de pe care se colecteaza preponderent polenul, mierea se imparte in mai multe categorii, cu calitati terapeutice specifice.


Mierea de tei

Are o aroma inconfundabila si o culoare specifica, aramie. Este cel mai puternic tip dintre toate soiurile de miere, fiind util in special in calmarea agitatiei psihice, in tratarea insomniei, ca afrodiziac.


Mierea de faneata

Are o puternica actiune antimicrobiana, fiind considerata un antiseptic eficace in tratarea cistitelor, a reumatismului si a infectiilor intestinale.


Mierea de floarea-soarelui

Actioneaza ca un redutabil tonic mental, potenteaza libidoul si stimuleaza sistemul imunitar.


Mierea de castan comestibil

Bogata in minerale, are actiune antianemica si antimicrobiana, fiind recomandata mai ales in caz de boli digestive, renale, osteoporoza, pentru efectul decongestiv la nivelul ficatului si prostatei, pentru favorizarea circulatiei sanguine.


Mierea de salcam

Foarte bogata in fructoza, acest gen de miere are o coloratie pala (este aproape transparenta) si se pastreaza lichida in mod natural. Are proprietati linistitoare, este recomandata in afectiunile gastrice si ca stimulent al activitatii cardiace.


Mierea de conifere

Este cel mai rar tip de miere, polenul fiind foarte greu de recoltat de pe acele si mugurii arborilor rasinosi. Actioneaza excelent in bolile aparatului respirator, avand proprietati antiinfectioase, expectorante, antitusive si bronhodilatatoare.


Mierea de zmeur

Face parte din asa-numitele soiuri de miere de padure. Are o culoare albicioasa specifica. Se recomanda femeilor, deoarece regleaza activitatea ovariana, este reintineritoare, previne aparitia unor afectiuni specifice menopauzei, precum osteoporoza.


Mierea de menta

Are o tenta verzuie. Se foloseste ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, usureaza digestia si combate balonarea.

Medicina naturista nr. 10 (158)


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa