cosmetice-terapeutice.ro

Patrunderea, modul de actiune si eliminarea medicamentelor din organism

 
Primiti gratuit ultimele articole publicate in casuta dvs. de e-mail
Patrunderea, modul de actiune si eliminarea medicamentelor din organism

Medicamentele pot patrunde in organism fie prin punerea in contact a acestora cu pielea, mucoasele sau membrana alveolo-capilara a plamanului, fie prin introducerea lor sub piele, in muschi, in vasele sanguine (artere, vene) sau in diferitele cavitati naturale ale organismului (pleura, peritoneu, pericard, canalul rahidian) cu ajutorul binecunoscutelor injectii sau al altor mijloace. Dupa cum se vede, caile de patrundere a medicamentelor in organism sunt multiple, dar nu toate au aceeasi importanta.

Patrunderea medicamentelor in organism prin piele este posibila datorita structurii acestui organ, care permite trecerea substantelor medicamentoase prin epiderma, derma si mai departe in capilarele sanguine.

In practica, aceasta cale de administrare a medicamentelor este folosita de cele mai multe ori in bolile de piele, cand se urmareste actiunea locala a medicamentului. Sunt bine cunoscute diferitele preparate medicamentoase ce se folosesc in asemenea situatii, si anume: solutiile apoase sau uleioase, unguentele, cataplasmele, care se aplica sub forma de frictiuni, comprese sau badijonari. Un procedeu particular este si asa-numita iontoforeza („ionizarile“), in care trecerea medicamentului prin piele este favorizata de curentul electric.

Mucoasa tubului digestiv reprezinta o excelenta cale de patrundere a medicamentelor in organism datorita particularitatilor structurale ale acesteia. De altfel, ne este bine cunoscut faptul ca substantele nutritive sunt absorbite tocmai la nivelul tubului digestiv, si anume prin mucoasa intestinului subtire. Medicamentele pot patrunde insa in organism nu numai prin acest segment al aparatului digestiv, ci si prin mucoasa cavitatii bucale, mucoasa stomacului, mucoasa intestinului gros, inclusiv mucoasa rectala. Unele medicamente, printre care nitroglicerina — folosita de bolnavii cu angina pectorala — sunt administrate pe cale sublinguala (sub limba). Totusi, majoritatea medicamentelor care se administreaza pe cale bucala patrund in organism prin intermediul mucoasei intestinului subtire, specializata pentru functia de absorbtie atat a substantelor nutritive, cat si a altor substante, printre care medicamentele. Este interesant de remarcat faptul ca prin mucoasa intestinului subtire patrund atat medicamentele solubile in apa, cat si cele solubile in grasimi. Asa se explica de ce administrarea pe cale bucala a medicamentelor este cel mai des folosita, bineinteles in cazurile in care patrunderea rapida sau foarte rapida a medicamentelor in tesuturi nu este de o urgenta imperioasa (substantele administrate pe cale bucala se absorb lent, progresiv). Aceasta cale este insa inutilizabila la bolnavii inconstienti, care se afla in stare de coma sau in alte stari in care deglutitia este imposibila. Medicamentele care se absorb pe cale intestinala sunt sub forma de solutii, suspensii, tablete, drajeuri, capsule.

In sfarsit, un numar important de medicamente se administreaza pe cale rectala, sub forma de supozitoare sau clisme cu cantitati foarte mici de lichid.

Patrunderea medicamentelor prin mucoasa conjunctivala si rinofaringiana se utilizeaza mai ales in scopul obtinerii unei actiuni loorganism prin intermediul mucoasei intestinului subtire, specializata pentru functia de absorbtie atat a substantelor nutritive, cat si a altor substante, printre care medicamentele. Este interesant de remarcat faptul ca prin mucoasa intestinului subtire patrund atat medicamentele solubile in apa, cat si cele solubile in grasimi. Asa se explica de ce administrarea pe cale bucala a medicamentelor este cel mai des folosita, bineinteles in cazurile in care patrunderea rapida sau foarte rapida a medicamentelor in tesuturi nu este de o urgenta imperioasa (substantele administrate pe cale bucala se absorb lent, progresiv). Aceasta cale este insa inutilizabila la bolnavii inconstienti, care se afla in stare de coma sau in alte stari in care deglutitia este imposibila. Medicamentele care se absorb pe cale intestinala sunt sub forma de solutii, suspensii, tablete, drajeuri, capsule.

In sfarsit, un numar important de medicamente se administreaza pe cale rectala, sub forma de supozitoare sau clisme cu cantitati foarte mici de lichid.

Patrunderea medicamentelor prin mucoasa conjunctivala si rinofaringiana se utilizeaza mai ales in scopul obtinerii unei actiuni locale. Asa de exemplu, bolnavilor cu glaucom li se administreaza medicamentul numai in mucoasa conjunctivala. De asemenea, cu foarte rare exceptii, medicamentele administrate pe cale rinofaringiana in solutii apoase sau uleioase — si aplicate sub forma de instilatii, aerosoli, spalaturi etc. — au efect local.

Administrarea medicamentelor prin intermediul aparatului respirator (arborele bronsic si epiteliul alveolar) prezinta o importanta practica deosebita, mai ales cand este vorba de substante narcotice, gazoase sau volatile, folosite pe scara foarte larga in anestezii generale. De asemenea, sunt utilizate frecvent pe aceasta cale si alte medicamente, de exemplu cele care dilata bronhiile (novodrin, alupent, efedrina etc), unele enzime sau antibiotice sub forma de aerosoli.

Administrarea medicamentelor prin injectii se foloseste indeosebi atunci cand se urmareste un efect terapeutic rapid sau chiar instantaneu. Este calea cea mai moderna de administrare a medicamentelor, care ne da totdeauna certitudinea patrunderii in organism a intregii cantitati injectate. Medicamentele introduse in organism prin injectii trebuie sa fie lichide, in solutie sau suspensie, sa fie sterile si sa nu irite tesuturile.

Introducerea substantelor medicamentoase in organism prin tesuturile subcutanate are o utilizare mai restransa, fiind rezervata de obicei unor solutii sau suspensii de particule foarte fine (de exemplu protamin-zinc-insulina, folosita in tratamentul diabetului), cand se urmareste o patrundere mai lenta in sange.

Administrarea medicamentelor prin tesuturile musculare (sub forma de injectii intramusculare) se foloseste pentru un mare numar dintre acestea aflate in solutii sau in suspensii apoase si uleioase. Atat calea subcutanata, cat si cea musculara sunt folosite si pentru substante care trec lent in sange si de la care urmarim un efect prelungit, de zile sau chiar saptamani (de exemplu, antibioticul moldamin).

Patrunderea medicamentelor pe cale sanguina implica folosirea injectiilor intravenoase, care ofera posibilitatea obtinerii unor efecte rapide, adeseori imediate. Calea intravenoasa este folosita de cele mai multe ori in cazuri de urgenta si, bineinteles, atunci cand medicamentul nu poate fi administrat prin injectii sub piele sau in muschi, cum este cazul bromurii de calciu, clorurii de calciu etc. Acest procedeu nu poate fi folosit pentru medicamente aflate in suspensii sau emulsii apoase sau uleioase ori pentru medicamente care altereaza globulele rosii, proteinele plasmatice, peretii vaselor sanguine etc. In sfarsit, introducerea medicamentelor direct in artere sau in cavitatile seroase (pleura, peritoneu, articulatii) este practicata rar, numai in cazuri speciale.

Dupa ce au trecut de la locul de aplicare in sange si limfa, medicamentele sunt vehiculate de acestea in tot organismul, fie sub forma libera, adica dizolvate in plasma sanguina, fie legate de proteinele plasmatice (de exemplu, penicilina, sulfamidele, barbituricele, digitalicele, fenilbutazona etc). Trecerea medicamentului din sange in tesuturi presupune desfacerea de proteinele care il vehiculeaza iar patrunderea in spatiile dintre celule se face prin strabaterea peretilor capilarelor. Din lichidul intercelular medicamentele trec in celule traversand membrana celulara. Este interesant de stiut ca nu toate medicamentele reusesc sa treaca din sange in tesutul nervos sau din sangele mamei in sangele fatului. Pe de alta parte, unele medicamente difuzeaza uniform in toate tesuturile, in timp ce altele, in mod selectiv, numai in anumite tesuturi. Asa, de exemplu, iodul se acumuleaza selectiv in glanda tiroida, sarurile de mercur in rinichi, medicamentele narcotice in tesuturile bogate in grasimi, calciul si fosforul in oase etc. Odata ajunse in tesuturi, medicamentele isi exercita actiunea lor specifica sau nespecifica. In general, fixarea medicamentelor pe unele tesuturi este reversibila, intr-un timp mai mult sau mai putin indelungat.

Concomitent cu actiunea binefacatoare pe care o exercita in organism, majoritatea medicamentelor sufera diferite transformari. Numai un mic numar dintre ele se elimina ca atare pe diferite cai (renala, digestiva, cutanata). Eficienta unor medicamente este conditionata tocmai de aceste transformari structurale pe care le sufera acestea la nivelul celulelor. Ca urmare, apar diferiti derivati cu structuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Important este insa faptul ca aceste modificari pot duce fie la activarea, fie la inactivarea partiala sau totala a medicamentelor. Modalitatile de transformare a medicamentelor sunt multiple, ele incluzand diferite reactii chimice si biochimice, printre care oxidarea, reducerea, hidroliza, hidroxilarea si asa-numitele conjugari, care constau in legarea medicamentelor sau a derivatilor lor cu diferite alte substante ce rezulta din procesele fiziologice celulare. Toate tesuturile organismului uman sunt capabile sa transforme medicamentele, dar rolul cel mai important revine ficatului, rinichiului si splinei. De aceea in insuficientele functionale ale ficatului sau rinichiului medicamentele trebuie prescrise si luate cu deosebita grija. Eliminarea medicamentelor din organism sau a produselor rezultate din transformarea lor se face mai ales pe cale renala, dar si digestiva, pulmonara si cutanata (prin piele). Astfel, s-a constatat ca medicamentele solubile apar in urina dupa numai un sfert de ora de la ingestie. Viteza de eliminare renala variaza de la un medicament la altul, de la cateva minute, pana la cateva ore, saptamani sau luni. Medicamentele care nu au suferit transformari in organism (de exemplu, penicilina) se elimina ca atare prin urina. Eliminarea medicamentelor pe cale digestiva comporta doua aspecte. Este vorba, in primul rand, de acele medicamente sau substante de contrast care, introduse in tubul digestiv, nu trec in sange si se elimina ca atare complet prin scaun. Asa se intampla cu carbunele medicinal, uleiul de parafina, sulfatul de bariu, sulfatul de magneziu. In al doilea rand, este vorba de medicamente care, dupa ce ajung in sange si tesuturi, se elimina in tubul digestiv prin intermediul secretiilor digestive, si mai departe prin scaun. Asa sunt chinina, atropina, bismutul, tetraciclina. Unele medicamente, indeosebi cele gazoase si volatile, se elimina prin plamani sau prin secretiile arborelui bronsic. In sfarsit, pielea reprezinta si ea un organ de eliminare pentru unele medicamente, cum ar fi cele pe baza de arsen, iodurile, bromurile etc. Secretia sudorala detine locul cel mai important in procesul de eliminare a medicamentelor prin piele.

Medicamentele pot avea un efect local, adica la nivelul la care au fost aplicate, sau un efect general, specific sau nespecific. De fapt, problema locului si a mecanismelor de actiune a medicamentelor reprezinta aspectele cele mai dificil de lamurit atat in medicina experimentala, cat si in cea clinica. In experientele pe animale, actiunea medicamentului poate sa se evidentieze fie la nivelul diferitelor aparate si sisteme, fie la nivel celular si chiar molecular. Unele medicamente actioneaza predominant asupra sistemului nervos, de exemplu narcoticele, sedativele, cafeina din cafea etc. In aceasta privinta, cercetarile moderne au ca scop evidentierea reactiilor biochimice produse de medicamente asupra celulelor si moleculelor. S-a constatat astfel ca mecanismele de actiune pot fi predominant fizice, fizico-chimice, chimice, biochimice sau combinate. Asa, de exemplu, carbunele medicinal actioneaza printr-un mecanism fizic de absorbtie, unele purgative saline (sulfatul de magneziu, sulfatul de sodiu), prin osmoza. Substantele medicamentoase alcaline, ca de exemplu carbonatul de calciu sau bicarbonatul de sodiu, actioneaza printr-un mecanism chimic, combinandu-se cu acidul clorhidric pe care-l neutralizeaza. Dar mecanismele cele mai complexe si insuficient cunoscute sunt cele biochimice. Acestea constau in actiunea medicamentelor sau a produsilor de transformare ai acestora asupra metabolismului celular. Astfel, unele medicamente activeaza sau inhiba enzimele celulare modificand sinteza, stocarea, eliberarea sau metabolizarea unor substante care participa la reactiile biochimice vitale din celula. Alte medicamente, ca antitiroidienele de sinteza, franeaza procesul de formare a hormonilor. Actiunea medicamentoasa este insa rezultanta participarii unor factori multipli, complecsi, dintre care cei mai importanti sunt structura chimica a medicamentului, doza intrebuintata, calea de administrare, viteza de absorbtie si de eliminare, durata tratamentului, asocierea medicamentelor, particularitatile reactionale ale organismului etc. Dintre factorii enumerati, structura chimica a unui medicament este hotaratoare pentru proprietatile tamaduitoare ale acestuia.

Foto: nigms.nih.gov


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa