Hibiscus: floarea care scade tensiunea arteriala

 
Informatii despre planta hibiscus

Hibiscusul este foarte apreciat ca planta de apartament, atat datorita aspectului decorativ al frunzelor, care sunt de un verde inchis stralucitor, cu forma oval-prelungita, zimtate pe margini, cat si al florilor mari, simple sau duble, avand culori variate - alb, rosu, roz, portocaliu, azuriu, mov etc., in functie de varietate. Aici trebuie spus ca, in intreaga lume, exista aproximativ 30.000 de soiuri ale acestei vegetale, care este nu doar seducatoare, ci si, prelucrata in anumite feluri, foarte sanatoasa.

Multi oameni, de la noi ori de aiurea, se bucura de frumusetea extraordinara a familiei florale Hibiscus, fara sa-si faca cine stie ce probleme vizavi de nume. E bine totusi de stiut ca trandafirul chinezesc si cel japonez, precum si autohtona zamosita se inrudesc cu planta originala, care, sunt de parere majoritatea specialistilor in botanica, este de loc din China, apoi raspandindu-se in intreaga Asie. Constituie o prezenta comuna in zonele tropicale si subtropicale, fiind identificata cu regiunile cu clima blanda, cu paradiziacele plaje cu nisipuri fine si albe, mangaiate de valurile calde ale oceanelor, cu spiritul liber, cu surful, cu hedonismul, cu viata fara constrangeri de nici un fel, in mijlocul naturii. De altfel, tamplele si sumarele vestminte ale exoticelor si frumoaselor polineziene pictate de romanticul Paul Gauguin erau impodobite cu aceste superbe flori.


De baza pentru combaterea ridurilor...

Cu gust dulceag, usor acidulat, florile hibiscusului sunt utilizate pe scara larga in bucataria asiatica, la prepararea deserturilor, siropurilor, a unor bauturi spirtoase etc. In prezent, sunt adaugate in aproape toate ceaiurile de fructe, atat pentru coloritul frumos (rosu-aprins) pe care il dau licorii, cat si pentru aroma. De asemenea, in ultima perioada, planta este tot mai exploatata in industria cosmetica, avand dovedite calitati emoliente si antirid. Inflorescentele varietatii Hibiscus sinensis, care se utilizeaza cel mai des la produsele de ingrijire, contin in jur de 64% glucide, din care se poate obtine un mucilagiu foarte moale. Acest compus este excelent pentru tratarea epidermei delicate, cu tendinta la uscare, dar si pentru revitalizarea parului fragilizat din varii motive. In plus, in semintele vegetalei s-au descoperit oligopeptide, substante care prezinta un efect asemanator botoxului cu rol estetic. Aceste molecule destind musculatura, o impiedica sa se mai contracte. Folosite in formulele antirid, estompeaza incretiturile de expresie ale tenului.


... si suferintelor cardiovasculare, digestive, urinare

Frumoasele petale se bucura de apreciere si in fitoterapie. Astfel, ceaiurile din aceasta planta sunt recomandate pentru fortificarea inimii, calmarea tusei, ameliorarea anginelor. Un studiu american (dat publicitatii in noiembrie anul trecut) a confirmat ca vegetala are, daca este consumata sub forma de infuzie, marcante capacitati hipotensoare. Alte cercetari, ce au vizat o varietate provenita din Thailanda (Hibiscus sabdariffa), atesta ca, in plus, planta poate fi folosita in tratamentul scorbutului, in caz de avitaminoze, in starile febrile ori de convalescenta, in inflamatii cronice. Are efect antiseptic, antibacterian, putand purifica apa, pe langa faptul ca o dezinfecteaza, avand si capacitatea de a precipita impuritatile. Stimuleaza functia aparatului urinar, este un remarcabil tonic digestiv. Antocianii din compozitie neutralizeaza radicalii liberi (rol antioxidant), iar alte elemente au chiar proprietati sedative si anti-mutagene (previn degenerarea celulara maligna).


Zamosita, varianta autohtona

Zamosita (Hibiscus trionum) creste spontan pe teritoriul tarii noastre. O gasim vara prin culturile legumicole, in lanurile de porumb, in pepiniere, pe marginile drumurilor, mai ales in zona de campie si prin vai (judetele Giurgiu, Ialomita, Braila, Constanta, Ilfov). Inflorescentele, nu la fel de spectaculoase ca ale suratelor asiatice, au culoare galben-pal, cu baza purpuriu inchis, mari de pana la patru centimetri, solitare, dispuse la subsuoara frunzelor paroase, cu petiol lung, zimtate pe margini sau rotunde. Se deschid incepand din primavara, ramanand astfel pana la debutul lui septembrie. Atat inflorescentele, cat si frunzele de zamosita au utilizari in medicina umana, fiind folosite mai ales in tratarea problemelor urinare (cistite, pielite, litiaza renala), dar si in afectiuni gastrice, nevralgii dentare, furunculoza etc.

In uz intern, pentru combaterea inflamatiilor urinare sau deranjamentelor digestive, se recomanda decoctul, obtinut dintr-o lingurita dintr-un amestec in parti egale de pulbere de zamosita si frunze de menta si 350 ml apa clocotita. Ulterior fierberii, se mai lasa sa clocoteasca putin, apoi se da deoparte. Se strecoara dupa un sfert de ceas. Se beau doua cani de ceai pe zi. In caz de litiaza, decoctul din cinci grame zamosita uscata si maruntita combinata cu cateva cozi de cirese la o cana cu apa se dovedeste foarte eficient. Se fierbe amestecul cinci minute la foc moderat, apoi se acopera si se lasa pana la caldut. Se consuma doua doze pe zi.

In uz extern, pentru atenuarea nevralgiilor dentare, se utilizeaza decoctul din doua linguri de planta la o cana cu apa. Se fierbe zece minute, se strecoara si se foloseste pentru clatirea cavitatii bucale.

Medicina naturista nr. 3 (175); foto: dulcineia-frumusica.blogspot.com


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa