Medicina informativa

Scabia: cauze, simptome, tratament

Scabia este o dermatoza parazitara, produsa de un artropod din clasa arahnidelor, specia Sarcoptes scabiei, varietatea S. hominis.

Etiopatogenie

Scabia se transmite, de obicei, prin contact direct in cursul noptii, de cele mai multe ori fiind vorba de o contagiune familiala.

Se intalneste la copilul de toate varstele, chiar la sugar, cel mai frecvent fiind atins copilul de varsta scolara, la care contagiunea este favorizata de conditiile de viata si activitate in comun (scoala, camine, internate etc).

La copil, mult mai frecvent ca la adult, scabia poate fi mascata de o piodermita, ce o complica secundar prin scarpinat. Astazi se vorbeste de o „scabie incognita“, mascata de aplicatii repetate de unguente cu corticosteroizi, ca urmare a unui diagnostic eronat; acestea conduc la modificarea leziunilor, estompand particularitatile caracteristice bolii. In felul acesta, afectiunea se temporizeaza, constituind motiv de raspandire la tot mai multi contacti in familie si, posibil, in afara acesteia.

Cat priveste existenta unor indivizi cu imunitate pretins naturala, ea este discutabila; ea implica notiunea de purtatori indemni (refractari), de unde necesitatea tratamentului simultan la toti membrii familiei si a celor ce locuiesc impreuna cu bolnavul, chiar in absenta oricarei manifestari clinice.

Este de remarcat ca, mai mult decat in alte parazitoze cutanate, sarcoptul, prin intermediul substantelor continute in saliva si deseuri (excremente), dotate cu importante proprietati antigenice alergizante, provoaca o sensibilizare care se instaleaza precoce si in mod aproape obligatoriu. Mai mult, aceasta hipersensibilitate induce o hipersensibilizare si fata de alti antigeni microbieni si chimici [bolnavii cu scabie fac mult mai usor, aproape constant, o dermita de contact la sulful continut in topicele utilizate pentru tratament, decat subiectii la care preparatele sulfurate sunt aplicate pentru alte afectiuni (de exemplu, lotiunile cu hiposulfit de sodiu si acid clorhidric cu punere in libertate de sulf nascand, utilizate in pitiriazisul versicolor, sau lotiunile cu sulf in concentratii de 10% utilizate pentru acnee ale fetei si spatelui)].

Unii autori au obtinut frecvent reactii pozitive la extracte de acarieni, la bolnavi de cel putin 3 luni.

Simptomatologie

Dupa o incubatie ce variaza intre 3 si 4 zile pana la 2—3 saptamani (in functie de anotimp, clima si alte conditii de mediu), boala isi face debutul printr-un prurit cu exacerbare vesperala si nocturna, insotind leziuni de prurigo.

Leziunile cutanate prezinta un oarecare polimorfism, diferentiindu-se printr-un examen atent 3 tipuri de leziuni: santul acarian, avand un caracter de specificitate absoluta, veziculele „perlate“, emisferice cu specificitate relativa si leziuni de prurigo (papulovezicule) fara particularitati deosebite.

Topografia leziunilor de scabie este caracteristica la copil, spre deosebire de adult la care adesea locurile de electie sunt crutate. Ele trebuie cautate pe fetele laterale ale degetelor, fata anterioara a articulatiei pumnului, fese, centura, axila, coate si genunchi (frecvent in aceste regiuni sunt impetiginizate si acoperite de cruste). La copiii sub 2 ani, leziunile se intalnesc si in palme si plante, fata si pielea capului.

Santul acarian, care adaposteste si parazitul in timpul zilei, se prezinta sub forma unei ridicaturi filiforme de 0,5 milimetri diametru, dreapta sau sinuoasa, de 3—10 min; uneori, santurile prezinta la unul din capete o mica proeminenta: „eminenta acariana“; santul acarian se intalneste numai la nivelul extremitatilor membrelor. Veziculele perlate sunt leziuni de hipersensibilitate si se datoreaza intepaturilor parazitului, localizandu-se preferential la nivelul fetelor laterale ale degetelor. Leziunile papuloase si papuloveziculoase („prurigo-ul scabios“) sunt leziuni de hipersensibilitate, ce apar dupa contactul cu parazitul ce se deplaseaza in timpul noptii pe piele si cu produsele elaborate de el; ele se asociaza cu leziuni de scarpinat si se localizeaza in teritoriile amintite, pe care le depaseste adesea cu mult, putandu-se generaliza in unele cazuri mai vechi. Mai rar, alaturi de leziunile descrise, mai pot fi observate leziuni papulonodulare mai voluminoase, cu diametrul de 0,5—1 cm, infiltrate, partial fiind ingropate in piele, partial bomband usor la suprafata acesteia. Sunt leziuni constituite dintr-un infiltrat granulomatos, continand si celule gigante si adesea parazitul, de regula mort. Granuloamele scabioase, datorita topografiei lor mai profunde, nu cedeaza la tratamentele uzuale, necesitand adesea interventii chirurgicale sau deschiderea prin electrocoagulare.

La copil, se intalneste, mai rar, o forma particulara, dar severa a bolii: „scabia norvegiana“. Apare, de obicei, la copii cu deficit intelectual sau prost nutriti si carentati, in special privind vitamina A, la copiii care au fost supusi un timp mai prelungit unui tratament cu imunodepresive, la leucemici sau diabetici.

Este vorba de acelasi parazit ca acela al scabiei comune, deosebindu-se de aceasta numai prin aspectul clinic al leziunilor. Acestea constau in placarde eritematoscuamoase si mai ales erozive, foarte groase si uscate, aproape cornoase, acoperind extremitatile (maini, picioare, coate, uneori fata si pielea capului). Sub aceste cruste, parazitul pululeaza in cantitati foarte mari, sub forma de mici puncte albe-gri vizibile si cu ochiul liber. Unghiile prezinta ingrosari importante, insotindu-se de o hiperkeratoza subunghiala, iar restul tegumentelor sunt, de obicei, sediul unor placarde eritematoscuamoase intinse, expresie a unor leziuni secunde alergice de hipersensibilitate, ce pot realiza o adevarata eritrodermie.

Scabia norvegiana este extrem de contagioasa, producand contaminari in masa la cei din anturajul copilului, fapt ce constituie si un semn important pentru diagnosticul bolii.

La copil, scabia poate produce unele complicatii, relativ frecvente: piodermite, eczeme, adenopatii regionale si glomerulonefrite (in formele prelungite si impetiginizate).

Diagnosticul

Diagnosticul pozitiv al scabiei este usor de facut in prezenta leziunilor si topografiei caracteristice, caracterului pruriginos cu exacerbari nocturne si, mai ales, caracterului epidemiologic familial. La copii, o valoare diagnostica o au si leziunile de piodermita a coatelor, genunchilor si mainilor, care nu cedeaza complet la tratamentele efectuate in aceasta directie.

Diagnosticul diferential se face cu: strofulusul, prurigo-urile cronice, pediculoza corpului, intepaturile de plosnite si purici care, la unii copii, in special la cei atopici, pot genera uneori si eruptii secunde de tip prurigo: dar in toate acestea topografia nu comporta anumite locuri de electie (exceptie face prurigo-strofulus-ul care poate atinge plantele, palmele si pielea capului), dar nu este prezent factorul epidemiologic.

Tratament

La sugar si copilul pana la 5—8 ani, se recomanda balsamul de Peru sau benzoatul de benzil — principiul activ al acestuia — in concentratie de 25—30% intr-o emulsie (in ulei de floarea soarelui) — care se aplica de 2 ori la interval de cateva ore, intr-o singura zi; se mai poate utiliza si in formula: benzoat de benzil, alcool 70° si sapun moale in parti egale (solutia Kissmeyer). Astazi, sunt preferate, ca fiind foarte active si mai putin alergizante, preparatele (unguente sau suspensii uleioase) cu hexaclorociclohexan 0,1—1% (izomerul sau gamma - „gammahexaclorura de benzen“) in aplicatie unica. Nu se foloseste la copiii sub 3 ani. Sulful este de evitat, deoarece provoaca intr-un procent foarte mare, la bolnavii tratati, o dermita de contact foarte suparatoare, rebela la tratamente uzuale si prin aceasta derutanta prin leziunile sale pruriginoase, necesitand adesea utilizarea corticoterapiei locale si chiar generale. Pentru a preveni pe cat posibil aceasta complicatie, se recomanda limitarea aplicatiilor preparatelor continand sulf (vaselina sau suspensii in ulei de floarea soarelui continand sulf precipitat si carbonat de calciu cate 5—6 g%) la 3 zile — cate o singura aplicatie pe zi.

Un alt procedeu, care foloseste sulful in stare nascanda (Demianovitch), consta in aplicarea succesiva timp de 3 zile consecutiv a doua solutii apoase: — prima continand hiposulfit de sodiu 40%, a doua acidul clorhidric 4%, aceasta din urma aplicandu-se la interval de 5—10 minute dupa badijonarea cu prima solutie.

In practica personala, asociem sulfului in preparatele mentionate hidrocortizon acetat 1—2%, iar dupa terminarea tratamentului, recomandam, chiar in absenta manifestarilor clinice ale dermitei de sulf, mixturi sau suspensii uleioase cu hidrocortizon acetat 1—2%. Indiferent de medicatia utilizata, tratamentul este precedat si urmat de schimbarea lenjeriei de corp si pat, iar hainele se calca cu fierul fierbinte si carpa umeda.

Recidivele, desi sunt rare, sunt totusi posibile, mai ales daca tratamentul nu este facut concomitent de toti membrii familiei si cei ce locuiesc impreuna, chiar in absenta leziunilor clinice; ele necesita, se intelege, reluarea tratamentului. Copilul bolnav va fi pe cat posibil izolat pe durata tratamentului si nu va frecventa scoala.

In cazul scabiei secundar infectate cu piococi banali, tratamentul antiscabios va fi precedat 2—3 zile de unul cu antibiotice pe cale generala si locala sau numai locala.

In scabia norvegiana, se vor administra timp de cateva zile antibiotice pe cale generala si gammaglobuline, iar pentru combaterea leziunilor intinse de hipersensibilitate, se va recurge — dupa caz — la corticosteroizi. Tratamentul local consta in bai generale, cu apa si sapun, urmate de unguente, uleiuri sau mixturi continand antibiotice, acid salicilic 1—2% si hidrocortizon 1%, timp de 2—3 zile, dupa care se va trece la aplicarea tratamentului antiscabios.

Nodulii persistenti (granuloamele scabioase) vor fi excizati sau distrusi prin puncte de electrocoagulare.

Scabiile de origine animala. Sunt exceptional intalnite, deoarece varietatile de parazit specifice animalelor (caine, oaie, cal, porc si pisica) se adapteaza greu la conditiile oferite de pielea omului. Nu se intalnesc leziunile caracteristice scabiei umane, ci numai leziuni banale de prurigo (papulovezicule) sau mai rar de urticarie, sub forma de eruptii profuze localizate cu predilectie pe partile descoperite, in special extremitatile membrelor superioare, gat si membrele inferioare, cu care copilul vine in contact cu pielea animalului.

Eruptia, foarte pruriginoasa, dispare de obicei spontan dupa mai multe zile, daca nu s-au produs impetiginizari secundare.

Tratamentul, neobligatoriu, consta in aplicarea unei mixturi sau suspensii uleioase cu aceleasi medicatii care sunt utilizate in scabia comuna, dar in concentratii mai reduse si preferabil in aplicatii unice.