Medicina informativa

Vulvovaginitele fetitelor

In trecut, denumirea de vulvovaginita infantila era curent intrebuintata pentru a se desemna exclusiv gonoreea micilor fetite. Exista insa azi tendinta de a se extinde cadrul etiologic al acestor vulvovaginite, deoarece infectia gonococica nu este cauza lor cea mai frecventa, fiind incluse sub aceasta denumire toate inflamatiile acute vulvovaginale, indiferent de natura lor; unii autori prefera denumirea de leucoree a fetitelor aceleia de vulvovaginita infantila.

Etiopatogenie

a) Vulvovaginitele gonococice ar detine, dupa diversi autori, o proportie de 5—25%. Vulvovaginita gonococica se intalneste la toate varstele, de la nastere pana la pubertate, cand isi pierde particularitatile proprii copilului pentru a le imprumuta pe cele ale infectiei gonococice a femeii adulte. Gonococul nu se dezvolta pana la varsta de 2—3 saptamani, din cauza conditiilor locale defavorabile, prin prezenta foliculinei materne la nivelul mucoasei vaginale. Abia dupa aceasta data apare clinic inflamatia mucoasei si, odata cu ea, la examenul bacteriologic este pus in evidenta gonococul. Mai tarziu, contaminarea se face rar direct, prin tentative de viol, perversiuni, masturbatie sau joaca si mai ales indirect (dupa Kariseva, in 90—95% cazuri) prin intermediul obiectelor de toaleta, lenjerie, scaune de closet, termometrul introdus intrarectal, clisme.

b) Vulvovaginitele sau leucoreele nespecifice, cu flora microbiana saprofitara, adesea favorizate si intretinute de o igiena locala defectuoasa, detin proportia cea mai mare dintre toate leucoreele fetitelor, ridicandu-se la 60—65%. Astfel, pot fi gasiti in secretie, uneori curand dupa nastere, germeni foarte variati: enterococi, colibacili, stafilococi, streptococi, bacili grampozitivi, bacili pseudodifterici si diplococi gramnegativi (pseudogonococi) din grupul Mima polimorpha, care se diferentiaza de gonococ cu ajutorul fermentatiei zaharurilor.

Diagnosticul diferential

...etiologic al vulvovaginitelor microbiene se face cu:

1. Vulvovaginita cu Trichomonas detine o proportie de circa 2—3%, intalnindu-se la fetitele care au o secretie estrogena.

2. Vulvovaginita micotica a devenit mai frecventa dupa introducerea antibioticelor in terapeutica, putand coexista cu candidoza bucala.

3. Vulvovaginite prin corpi straini. Se intalnesc intr-o proportie de circa 4—5% si evolueaza, de regula, cu un caracter inflamator acut. Este de retinut, ca particular acestor vulvovaginite, caracterul inflamator acut, cu secretie relativ bogata si sensibilitate exagerata.

4. Vulvovaginite prin retentie de smegma clitoridiana (este vorba mai mult de o vulvita).

5. Vulvovaginite la fetite cu oxiuroza.

6. Vulvovaginite de natura hormonala. Sunt datorite unei modificari aproape fiziologice in secretia hormonilor estrogeni, in sensul unei hiperestrogenii sau estrogenii necompensate de secretia de corp galben. Unii autori insa constata un hipoestrogenism. Ele se traduc printr-o exocervicita benigna cu leucoree moderata si o vulvita descuamativa.

In general, este destul de greu de facut clinic o diferentiere a diferitelor vulvovaginite. Indiferent de cauza care le-a produs, ele se caracterizeaza, in general, printr-o tumefiere inflamatorie mai mult sau mai putin importanta a regiunii vulvare, care devine sensibila si pruriginoasa, insotindu-se de o secretie care variaza cantitativ de la un caz la altul; calitativ, ea poate prezenta unele particularitati in raport cu fiecare etiologie, dar acestea sunt foarte reduse. Adesea se produc complicatii constand in dermite iritative de contact, eczematizari sau intertrigo-uri inghinovulvare cu Candida, care se pot intinde spre anus si portiunea superioara a coapselor.

Tratament

Tratamentul vulvovaginitelor va fi conditionat de etiologia si de localizarea procesului inflamator, vulvovaginal sau numai vulvar.

Vulvovaginitele banale, cu flora microbiana saprofita, se pot rezolva adesea prin simpla igiena locala: spalaturi cu Fenosept 1/20 si pudraj cu pulbere de Saprosan sau talc cu acid boric 1—2%.

In cazul vulvovaginitelor gonococice, fetitele vor fi internate; se vor administra antibiotice parenteral: penicilina de tipul Efitardului (100 000 U.I penicilina si 300 000 U.I. penicilina procainata pe flacon) 1—2 flacoane pe zi (in functie de varsta) timp de 6—7 zile. In cazurile cu tulpini rezistente la penicilina sau la copiii cu alergie la acest antibiotic, se va recurge la alte antibiotice: ampicilina, tetraciclina singura sau in asociatie cu cloramfenicolul (adesea sunt aditive), eritromicina, rifampicina (Sinerdol), Pyostacine, streptomicina sau sulfamide: Clotrimoxazol + trimetoprim, (Biseptol, Septrin). Se vor asocia eventual si estrogeni; etinilestradiolul se administreaza per os cate 1 comprimat de 0,02 mg la 2 zile timp de 10—20 zile; Sintofolinul, cate 1/2 comprimat (1/2 mg) la 2 zile iar foliculina (Ginosedol B) in injectii sau supozitoare cate 5 000—10 000 U.I. la 2 zile sau intravaginal in creioane subtiri a cate 500—1 000 U.I. Tratamentul hormonal va fi suprimat de indata ce apar dureri sau se produce intarirea sanilor.

Antibioticele se vor administra fie pe cale generala (tetraciclina, eritromicina si mai ales ampicilina), fie preferabil local, sub forma de instilatii de 2—3 ori pe zi dintr-o suspensie in apa sau ser fiziologic; foarte eficace s-a dovedit fenilboratul de mercur (Fenosept) diluat 1/3. Unguentele nu sunt totdeauna bine tolerate. Daca procesul se limiteaza la o simpla vulvita, este indicata aplicarea locala a unei paste cu apa sau Lassar, careia i se vor incorpora antibiotice si hidrocortizon; deosebit de eficace sunt badijonarile cu solutia apoasa 1% de violet de gentiana, dupa care se va aplica una din pastele mai sus mentionate.

In leucoreele hormonale, tratamentul se va limita la simpla toaleta zilnica a regiunii vulvare prin mici spalaturi sau stergeri usoare cu o solutie slab antiseptica, urmata eventual de pudraj cu talc. In formele cu leucoree mai abundente sau rebele la simpla toaleta locala, se va putea recurge eventual la tratamentul cu hormoni, dupa avizul specialistilor endocrinologi.

In vulvovaginitele prin corpi straini, se va proceda la extragerea cu atentie a corpilor cu instrumentar adecvat (pense efilate, fine, oftalmologice), dupa care se vor face irigatii superficiale cu seringa fara ac si instilatii cu solutii de antibiotice.

Vulvovaginitele tricomonazice se trateaza cu Metronidazol (Flagyl) comprimate orale a 250 mg, 1—2/zi — 7 zile. Local, se pot utiliza creioane subtiri cu Metronidazol continand cate 100—250 mg, sau Metronidazol sub forma de suspensie in apa sau ser fiziologic 1—2%, in instilatii de 2 ori pe zi. Se va asocia obligatoriu si Stamicin pe cale locala, ca si in cazul Metronidazolului [creioane cu 100 000 U.I. sau suspensie cu 50 000—100 000 U.I. pe gram (ml)].

In cele provocate de retentia smegmei, se va elibera retentia de smegma prin aplicarea unui punct fin de diatermocoagulare sau cu varful bisturiului.

Pentru ca rezultatele sa fie cat mai bune si pentru a se preveni eventualele recidive, este indicat ca prelevarile facute cu titlu de control in cursul si la sfarsitul tratamentului sa nu se limiteze la secretiile de la suprafata vulvei; pe cat posibil ele vor fi efectuate si din vagin cu ajutorul unui specul tubular cu mandren sau cu ajutorul unei anse, bine rotunjite, cu prudenta, pentru a evita orice traumatism. Operatia de recoltare se va face totdeauna in prezenta mamei. Nu vor fi uitate nici rectul, nici uretra de unde secretia va fi recoltata cu ajutorul ansei, cu aceeasi grija de a nu traumatiza mucoasa.

Foto: depici.ro