Medicina informativa

Minciuna e un rau necesar?

Nu trece nicio zi fara scorneli, viclesuguri, duplicitati. Pentru noi a devenit normal sa spunem neadevaruri - si de multe ori, e chiar mai bine asa.

Cine crede ca poate duce o viata complet lipsita de minciuni se minte pe sine insusi, sunt de parere specialistii. Astfel, psihologul american John Frazer apreciaza ca un om recurge la prefacatorii, in medie, de doua sute de ori zilnic.

Iar austriacul Peter Stiegnitz, sociolog si intemeietorul mentiologiei (stiinta care se ocupa cu studiul minciunii), nu ezita sa afirme ca nascocirile sunt „sarea vietii”. El precizeaza: „Minciuna este permisa - si chiar utila - atata vreme cat n-o folosesti pentru a face rau, in mod deliberat, altui om”.

Cine e mereu sincer ramane fara prieteni

Dar de ce ne atrage minciuna, cand inca din frageda copilarie suntem invatati ca ea nu e buna? Specialistii citati vorbesc despre „igiena psihica” necesara pentru mentinerea unei constiinte de sine sanatoase.

„Excluzand minciuna, comunicarea nu va mai fi posibila”. Daca numai la intrebarea „Ce mai faci?”, am incerca sa dam de fiecare data un raspuns sincer, orice conversatie ar dura cateva ceasuri. Iar cineva care tine sa-si spuna mereu parerea deschis si o tranteste in fata oricui, fara menajamente, va constata ca isi pierde rapid toti prietenii.

Intr-o comedie americana, nu doar amuzanta, ci si pilduitoare, personajul principal interpretat de Jim Carrey ne demonstra ce complicatii se pot naste din faptul ca o persoana se abtine total de la minciuni. In decurs de 24 de ore, spunand tuturor verde in fata ce are de spus, eroul nimereste in tot felul de incurcaturi, ba ajunge si dupa gratii.

In schimb, noi trisam in fiecare zi. Din politete, mimand cat mai convingator bucuria cand primim un cadou caruia stim precis ca nu-i vom gasi nicio intrebuintare. Sau pretinzand ca ne face placere intalnirea cu o cunostinta, care in realitate ne plictiseste sau ne calca pe nervi.

De asemenea, mintim ca sa evitam conflictele, ca sa ne prezentam intr-o lumina mai favorabila sau ca sa ne protejam. Copiii recurg la minciuna cu buna stiinta, incepand de la varsta de patru ani.

Barbatii inventeaza mai des decat femeile si o fac in general din mandrie, in scopul de a-si crea o imagine buna. Fiind prin natura lor mai altruiste, femeile spun neadevaruri mai curand pentru a nu-i rani pe cei din jur, pentru a le ridica moralul si a-i ajuta sa se simta bine - iar, cand e vorba de propria persoana, tind sa-si retuseze greutatea corporala si sa-si ascunda varsta.

Mintitul: o moda acceptata de toti

Minciuna a inregistrat o ascensiune abrupta, adica „a facut cariera” in societatea moderna. Inselaciunile marunte din viata de toate zilele sunt unanim acceptate sau, daca ar fi sa cautam o formulare mai eleganta: adevarul a devenit mai flexibil, corespunzator principiului de larga circulatie al succesului.

Daca toata lumea face un anumit lucru, acesta ne va aparea in final ca fiind legitim. La fel ca depasirea vitezei legale pe autostrada - cat timp nu esti prins, e in regula. Si daca ai ghinion? Chiar si atunci exista sanse sa scapi basma curata, dupa cum prea bine se stie.

Cei mai multi dintre noi nici nu ne obosim macar sa dam de gol un mincinos, dupa ce am bagat de seama ca ne toarna brasoave. Daca l-am demasca, discutia ar deveni neplacuta pentru ambele parti.

La serviciu se vehiculeaza deosebit de multe afirmatii false, remarca specialistii. De exemplu, se da vina cu orice prilej pe colegi si se justifica propriile greseli prin explicatii cusute cu ata alba. Unul din motivele acestei constiinte-diminuate a culpabilitatii ar putea fi convingerea noastra ca avem obligatia de a ne dovedi apti in lupta zilnica pentru supravietuire.

Utilizam viclesuguri tactice in dialogurile fara insemnatate, ca si in interviurile de angajare ori in tratative. Personalitatile din lumea artistica strecoara in declaratiile lor publice jumatati de adevaruri, la fel politicienii si „greii” aflati la pupitrul de comanda al economiei.

Publicitatea ne vinde gogosi, nu e un secret pentru nimeni - si totusi, cedam mereu seductiei reclamelor. Editurile scot pe piata carti cu titluri precum: „Elogiul minciunii” si „Arta de a minti”.

Intr-o lucrare intitulata sugestiv „Va dau cuvantul meu de onoare - Istoria universala a minciunii”, autorii Roger Willemsen si Dieter Hildebrandt analizeaza duplicitatea si inselaciunea, stratagemele si falsurile, comentand potentialul lor ca instrumente de parvenire pe scara sociala. Autorii pledeaza pentru societatea de tip Pinocchio (cu nasul lung) in felul urmator: „Fara minciuna, societatea n-ar functiona, fiindca ai avea in permanenta sentimentul de a trebui sa privesti chipul urat al adevarului”.

Avocatii prefacatoriei atribuie mincinosilor abili o serie de calitati exemplare, cum ar fi: imaginatie, flexibilitate, maturitate de gandire, educatie, prezenta de spirit si o memorie prompta. Si iata cum, in zilele noastre, individul lipsit de moralitate devine erou, in loc de raufacator.

Sintetizand toate aceste consideratii, rezulta ca adevarul valoreaza mai putin, iar noi suntem mai putin capabili sa-i facem fata, prin urmare, trebuie sa ne refugiem in minciuna.

Cele mai multe minciuni nu sunt premeditate

Sa fie, intr-adevar, conditia noastra morala atat de precara? Diverse studii deschid o perspectiva ceva mai optimista: majoritatea minciunilor nu sunt premeditate si cele mai multe constau in exagerari sau in omiterea unor informatii.

Alte concluzii: intre persoane apropiate, pragul de inhibitie ce blocheaza inselaciunile este mai ridicat; in general, minciunile folosite in scop de manipulare sunt considerate mai condamnabile decat cele conventionale, nascute sub presiunea imprejurarilor si adesea vazute ca unica posibilitate de a iesi cu tact dintr-o situatie dificila.

In cadrul unei anchete date publicitatii de revista „Chrismon”, peste jumatate din cei chestionati, barbati si femei, au declarat ca e permis sa minti pentru a ajuta un prieten. Cand scopul este sa platesti mai putin impozit, lucrurile se schimba: numai 26% dintre barbati si 12% dintre femei ar fi inclinati sa triseze.

Prin urmare, noi nu judecam nesinceritatea pe baza unor criterii generale, in lumina conceptelor de „bine” si „rau”, ci diferentiem cazurile in functie de mobilul urmarit. Cineva poate fi iertat, daca inventeaza un motiv ca sa-si scuze intarzierea la o intalnire, in schimb atitudinea unei femei care construieste un esafodaj de minciuni pentru a fura partenerul unei prietene este impardonabila.

Alte detalii interesante gasim intr-un studiu efectuat la Cornell University (SUA). Aflam, de exemplu, ca oamenii mint mai rar in convorbirile purtate fata in fata, insa mai frecvent la telefon si cel mai putin prin e-mail. E usor de inteles de ce, daca ne gandim la faptul ca e-mailurile pot fi arhivate, deci exista pericolul ca falsurile sa fie descoperite ulterior. Si cui i-ar surade sa i se reproseze intr-o buna zi minciunile spuse candva?

Autor: Gilda Fildan. Bibliografie: As verde, nr. 81, martie 2011. Foto: www.fanpop.com