Cand si unde aplic comprese calde sau reci?

 
Cand si unde aplic comprese calde sau reci?
Cand va doare ceva, este mai bine oare sa aplicati o compresa calda sau una rece? Raspunsul nu este chiar atat de simplu. Depinde de tipul durerii. Uneori, este mai eficient sa aplicati rece, alteori - cald.

Dureri de spate, de cap, de muschi, de articulatii, de burta. Compresele calde sau reci alina eficient tot felul de dureri, dar nu puteti alege la intamplare una dintre cele doua solutii, fiindca au efecte total diferite.

Si atunci cum stiti ce este mai bine sa alegeti intr-o anumita situatie? Iata un scurt ghid care va ajuta sa va dati seama daca este cazul sa va indreptati catre congelator ori spre cuptorul cu microunde.


BINEFACERILE CALDURII...

Caldura provoaca dilatarea vaselor de sange (spre deosebire de frig, care contracta vasele sangvine), adica aduce sange mai mult in zona tratata, astfel ca oxigenul si microelementele nutritive ajung mai usor catre celule. In plus, caldura relaxeaza tot corpul si favorizeaza eliminarea toxinelor.


Caldura, sub ce forma?

In comert exista diverse „dispozitive” ce permit aplicarea locala a caldurii, precum aparate de masaj cu infrarosu, perna electrica, termofor, plasturi calzi, comprese cu gel, dar este foarte simplu sa va faceti si acasa o compresa calda, uscata sau umeda: o sticla cu apa fierbinte, un prosop incalzit cu fierul de calcat ori la cuptorul cu microunde, un saculet cu sare incalzita, un prosop imbibat in apa fierbinte.

Cum il incalziti: udati, stoarceti si puneti prosopul intr-o punga cu inchidere zip si incalziti-l in cuptorul cu microunde 30-60 de secunde. Lasati prosopul in punga, inchideti punga si impachetati-o intr-un prosop uscat. Gata compresa! Compresa calda ar trebui sa aiba 40-45°C si se mentine pe locul dureros intre 5 si 30 de minute. Se poate reaplica dupa o pauza de 20 de minute.


Cand si unde aplic caldura?

Compresele calde pot fi aplicate in zona lombara, pe umeri, ceafa, vertebre, abdomen, in caz de dureri musculare sau de articulatii, febra musculara, torticolis (gat intepenit), dureri de burta (spasme, colici, balonare, crampe).

Retineti! Nu folositi comprese calde pe zone inflamate, umflate, inrosite sau lovite, pe rani deschise ori daca suferiti de dermatita, diabet, tromboza, artrita, pusee reumatice, infectii.


Remedii cu caldura:
  • Dureri menstruale. Cand acestea imbraca forma unor crampe este din cauza ca muschii se contracta. Alinati durerea aplicand comprese calde pe zona dureroasa (un saculet cu sare incalzita, perna electrica, prosop incalzit, pernuta cu gel incalzita la microunde etc).
  • Urcior. Aplicand caldura inca de la primele semne de aparitie a urciorului, puteti impiedica dezvoltarea lui completa. Umeziti si incalziti la microunde o compresa din tifon si puneti-o direct pe urcior. Compresa sa fie cat de calda suportati, fara sa va arda. Lasati-o sa actioneze zece minute. Repetati de 3-4 ori pe zi, pana cand urciorul incepe sa se vindece.
  • Dureri de spate. Caldura calmeaza foarte bine durerile de spate si de articulatii. Puneti pe sale (sau pe articulatia dureroasa) un prosop incalzit si leagati-va cu un sal. Cand s-a racit, inlocuiti compresa cu o alta, tot calda.
  • Bronsita. Compresele calde aplicate pe piept calmeaza tusea si inflamatia cailor respiratorii.

BINEFACERILE COMPRESELOR RECI...

Terapia prin frig pentru alinarea durerii sau crioterapia exista din Antichitate, dar abia in anii 70 au inceput medicii sa se intereseze de aceasta metoda. In acest domeniu, japonezii au fost primii care au elaborat metodologia de utilizare a frigului in medicina. Frigul incetineste circulatia sangvina - reduce astfel durerea si inflamatia si impiedica invinetirea tegumentelor si formarea edemelor (umflaturilor).


Frigul, sub ce forma?
Exista comprese cu gel reutilizabile pe care le puteti tine in congelator ca sa aveti mereu la indemana un asemenea remediu pentru un eventual mic accident casnic (arsura, lovitura etc). Daca nu aveti asa ceva, puteti folosi o punga cu legume congelate, cuburi de gheata puse intr-o punga de plastic, o compresa inmuiata in apa rece.

Retineti! Gheata nu se aplica niciodata direct pe piele, ci doar invelita in prealabil intr-un prosop sau o bucata de panza. Compresa se tine maximum 10-15 minute, cu pauza de 30-60 de minute, dupa care se poate reaplica, daca este nevoie.


Cand si unde aplic frigul?
Compresele reci se recomanda in zone inflamate, inrosite, umflate (cum se intampla in luxatie, entorsa, tendinita), in caz de contuzie (acele lovituri care se soldeaza a doua zi cu vanatai), cucui, senzatie de picioare grele si umflate, varice, arsura usoara, insolatie, intepaturi de insecte, migrene.

Compresele reci sunt folosite in primele 48 de ore dupa un traumatism pentru a reduce umflarea locului, inflamatia si pierderea de sange. Ulterior, pot fi folosite comprese calde, pentru decontractarea muschilor si grabirea vindecarii.

Retineti! Nu puneti comprese reci pe leziuni deschise si nici daca aveti articulatiile intepenite sau muschii tensionati!

Bibliografie: Sanatatea de azi, nr. 4 (86), 2015. Foto: cyd.ro



Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa