Cu sau fara implant dentar?

 
Cu sau fara implant dentar?
Implantul dentar este un dispozitiv metalic care are rolul de a inlocui radacina unui dinte. Acesta este implantat chirurgical in osul maxilar sau mandibular al pacientului pentru a sustine viitoarele lucrari protetice precum puntile si coroanele dentare.

Materialul din care este confectionat implantul dentar il reprezinta titanul. Acest material a atras atentia lumii stomatologice prin proprietatile lui deosebit de avantajoase: biocompatibilitate, conductibilitate termica redusa, densitate scazuta, rezistenta la coroziune. Prin biocompatibilitate se intelege posibilitatea ca un organism viu sa tolereze, in anumite limite, fara a determina aparitia unor reactii de aparare, un material strain de el, inserat in intimitatea lui.


Inaintea procedurii...

Consultul initial este primul pas in luarea deciziei de a realiza o procedura restaurativa prin implanturi dentare. In cursul acestei sedinte este determinat si evaluat statusul general si dento-parodontal al pacientului.

Examenul radio-imagistic este obligatoriu deoarece ofera detalii despre calitatea si cantitatea osului. Medicul specialist va prezenta si care sunt contraindicatiile unei asemenea proceduri.


Conditiile ideale pentru implant...

Anterior etapei chirurgicale se va evalua amanuntit starea dento-parodontala. Este foarte important ca osul maxilar sa fie sanatos si suficient de dens cat sa „accepte” implantul, iar gingiile sa nu prezinte fenomene inflamatorii.

Prima etapa, cea chirurgicala, presupune inserarea in os a implantului, urmand ca dupa aproximativ sapte-zece zile sa fie indepartate firele de sutura.

Urmatoarele trei-sase luni sunt decisive pentru osteointegrare, dupa care implantul este descoperit si se aplica bontul de vindecare.

Cea de a doua etapa presupune realizarea coroanei dentare, care va fi asezata pe implant prin intermediul unui bont protetic.


Ingrijire postoperatorie...

Pacientului ii revine sarcina sa acorde o grija sporita postoperatorie. Igienizarea dupa o astfel de interventie trebuie sa fie optima, se recomanda controale periodice pentru a preintampina orice problema. Pacientul trebuie sa aiba o relatie deschisa cu medicul sau si sa-i comunice in timp real si util orice modificare sau disconfort.

AVANTAJELE ACESTEI PROCEDURI:

Ofera confort fizic si psihic prin imbunatatirea functiilor masticatorii, fonatorii si estetice; este o varianta de protezare durabila si comoda; rata de succes este de circa 98%; durata indelungata a implantului dentar depinde de igienizarea corecta, de sanatatea dintilor restanti si a gingiei, de controlul stomatologic periodic si de o buna comunicare medic-pacient.

Foto: www.doctorstomatologie.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa