Medicină informativă

 

 Experienta bolii determina din partea copilului reactii diverse, acestea pot fi regresii, sentimentul vinovatiei, o diminuare a respectului de sine.

      Boala creste nivelul de dependenta al copilului de adultii care il ocrotesc, in primul rand de parintii sau persoanele cele mai importante pentru el. Din acest motiv este important ca in fiecare faza pe care o poate traversa copilul in decursul vietii si bolii sa existe o persoana capabila sa-1 inteleaga si sa-1 insoteasca in aceste circumstante ale bolii sale. Dincolo de simptomele specifice oricarei boli, trebuie recunoscute durerea adevarata si suferinta intima pe care copilul o traieste. Reactiile copiilor pot varia in functie de varsta pe care o au; ele depind de constiinta pe care copiii o au in legatura cu propria persoana si nivelul de intelegere a gravitatii bolii.

      Copilul de la 0 la 3 ani
      In cazul copilului foarte mic sunt dificil de diferentiat elementele fiziologice de cele psihologice. Copilul mic nu are constiinta propriului corp, reuseste cu greu sa faca diferenta intre teama si durere fizica. Orice senzatie neplacuta este imediat generalizata, copilul percepe durerea fizica, desigur, ca pe ceva insuportabil; este vorba de o durere difuza, de o angoasa difuza: durerea devine psihica.

      Copilul tinde sa atribuie boala unor cauze externe, se simte amenintat si persecutat, iar acest lucru este inevitabil deoarece nu poate face inca diferenta intre sine si ceilalti. De aceea, ajutorul este esential, copilul trebuie inteles, protejat, linistit; nu este capabil inca sa elaboreze angoasele sale, si, drept urmare, are nevoie de protectie si de o persoana care sa i-o poata oferi cu o anume semnificatie.
      Reactia copilului mic in fata durerii ia deseori forma unei regresiuni, concretizandu-se in pierderea autonomiei. In mod particular, copilul in suferinta isi pierde interesul atat pentru obiecte, cat si pentru persoane, se misca mai incet si rareori are initiative proprii, neincercand sa favorizeze instituirea unui raport atunci cand un adult se apropie. Se poate vorbi de comportamente asemanatoare depresiei si se poate ajunge pana la depresia grava (de multe ori ireversibila), in cazul in care copilul este spitalizat ca urmare a bolii sale, iar raportul sau cu mama este intrerupt sau variaza brusc in intensitate. In aceasta perioada este fundamental ajutorul persoanelor care inconjoara copilul, regresia depinzand mult de suportul oferit copilului.

      Copilul intre 3 si 6 ani
      Copilul de aceasta varsta are o constiinta superioara in ceea ce priveste corpul sau. Este sensibil si intelege mai mult, are instrumente pentru a intreba si chiar a se revolta.
      Actiunea de ajutorare este mai usoara, dar in acelasi timp pretinde o majora implicare. Copilul trebuie pregatit in vederea tratamentului, a vizitelor medicale, a spitalizarii. Deseori nu ne imaginam si nici nu ne intrebam cum traieste un copil aceste experiente. Copilul poate avea diverse reactii, se poate revolta sau poate adopta o atitudine de renuntare colaborand bine, dar refuzand sa verbalizeze trairile sale. Copilul poate nega durerea pe care o simte, din cauza fricii de consecintele pe care recunoasterea acesteia ar putea-o avea (injectii, spitalizare) sau din cauza sentimentului de vinovatie neexprimat.

      Copilul de peste 6 ani
      Atitudinea cea mai frecventa este aceea de rebeliune, si deseori aceasta se exprima prin modalitati de opozitie fata de tot ceea ce reprezinta limitele impuse de boala si tratamentele necesare.
      Deseori, copilul are perceptia unui corp imperfect. La aceasta varsta are deja o majora constiinta de sine asupra propriului corp si a deficitelor sale. Deseori traieste o experienta de ,,pedepsire", sentimentul ca este necorespunzator dintr-un anume punct de vedere.

      Boala poate fi, asadar, insotita de o traire depresiva determinata de sentimente cum ar fi cele de rusine fata de propriul corp si sentimente de vina. Acestea conduc la doua tipuri de inhibitii, una fizica - ce determina o dificultate in a investi in propriul corp (care se observa si in postura inchisa care marcheaza atitudinea generala), si o alta psihica - in care lipseste o vivacitate intelectuala (concretizata in creativitate, motivare, curiozitate, atentie). Chiar daca boala nu a afectat capacitatile intelectuale, copilul are o vitalitate scazuta, nu investeste in realitate (mai degraba incearca o retragere din acesta).
Dr. Venera Margareta Bucur

 

    Decizia si sarcina de a spune copilului despre SIDA apartine unei persoane care are o relatie permanenta cu copilul, de preferat unul din parinti. Daca acestia nu sunt disponibili, pot fi inlocuiti cu parintele adoptiv, un cadru medical sau un asistent social.
      Sinceritatea are un rol foarte important. Un copil care a descoperit ca informatiile de la adulti nu sunt demne de incredere va fi greu de linistit.
      Explicatiile trebuie date intr-o maniera potrivita varstei copilului si stadiului sau de dezvoltare. Informatia trebuie prezentata simplu, copilul nu trebuie aglomerat cu detalii pentru ca el poate intelege ca are o boala care se numeste SIDA, ceea ce inseamna ca trebuie sa manance bine, sa ia medicamente si sa ii spuna mamei cand ii este rau sau este obosit.
      Inainte de a vorbi cu copilul, trebuie sa incercam anticiparea intrebarilor pe care le va pune si sa fim pregatiti sa raspundem. Trebuie sa ii incurajam curiozitatea, luand intrebarile la modul cel mai serios si oferind raspunsuri. De asemenea, putem spune: “Nu stiu ce sa-ti spun, este o intrebare buna, dar chiar si adultii pot sa nu stie.”
      Daca o intrebare ne surprinde, putem raspunde: “este o intrebare buna, trebuie sa ma gandesc putin sa-ti explic ca sa poti intelege. Fii sigur ca vom reveni asupra ei.”
      Trebuie sa incercam sa descoperim care este nivelul de intelegere al copilului, sa descoperim care sunt banuielile lui pentru a-i diminua posibilele fantezi inspaimantatoare. Un exemplu des intalnit consta in convingerea ca sunt bolnavi pentru ca nu sunt cuminti. Este bine sa se discute permanent despre sanatate si sa asiguram copilul ca poate pune intrebari oricand.
     
      Intrebari pe care le pun copiii care sunt pe moarte:
-O sa ma doara?
-Ce se va intampla apoi?
-Va veti aduce aminte de mine?
      Intrebari pe care le pun copiii care sunt suparati:
-Este greseala mea?
-Vei muri si tu?
-Mi se va intampla si mie?


VARSTA    PERCEPTIE    RASPUNSUL CELOR DIN JUR      
0 – 3 ani *    Separare     Mai multa prezenta fizica      
3 – 7 ani    Viata fizica va continua in alta parte
Apare sentimentul de permanenta    Clarificarea definitiilor conceptului “moarte”
Raspunsuri la intrebari specifice
Introducerea conceptelor: suparare, durere      
6 – 16 ani **    Permanent (dar nu eu)
Confuzia intre viata reala si existenta spirituala de dupa    Exemple ale celor care vor avea grija de ei
Explorarea sentimentelor      
10 ani - adolescenta    “Moartea este permanenta si mi se va intampla si mie mai tarziu”
Egocentic
Ambivalent
Simt al responsabilitatii exagerat    Permiterea mahnirii, a supararii
Flexibilitatea este cheia
Studierea gandirii magice, a sentimentelor de vinovatie si rusine   
      *Impactul separarii la sugar care nu are limbaj pentru a descrie; doar emotiile sunt evidente. Copiii care sunt pe moarte, ca si adultii la care capacitatile intelectuale sunt in declin, au nevoie sa li se vorbeasca si sa fie tinuti in brate.
      **Aceasta este o varsta vulnerabila pentru ca intelegerea cognitiva si capacitatea emotionala de a face fata unei situatii nu sunt coordonate.
      Informarea copilului despre boala sa este astazi o importanta preocupare a medicilor (in special a pediatrilor), deoarece copiii au crescut si, cu ajutorul terapiilor antiretrovirale, speranta lor de viata este pe cale sa creasca in mod sensibil.
      Experienta cu copiii suferinzi de boli grave a aratat faptul ca un copil face mai bine fata la o boala atunci cand este informat treptat in legatura cu ceea ce se intampla cu organismul sau. Totusi, multi parinti sunt reticenti in a-i vorbi copilului despre seropozitivitatea acestuia, datorita contextului particular al acestei boli. Dorinta lor este de a proteja copilul de reactiile anxioase si depresive si de atitudinile de respingere din partea anturajului. Uneori, atata timp cat copiii raman sanatosi sau sunt bolnavi, dar foarte rar, necesitatea de a numi infectia cu HIV/SIDA nu-si are locul si pare chiar deplasata in ochii unor numerosi parinti. Explicandu-i unui copil ca este purtator de HIV, parintii se expun riscului ca acesta sa vorbeasca in afara familiei deoarece nu este suficient de matur pentru a intelege si respecta ratiunile secretului care i s-a spus sa-1 pastreze; sau, in spatele acestor motive obietive, el ar risca sa perceapa prea repede ca ceva rau si blamabil este asociat problemei sale de sanatate ceea ce ar putea sa-1 fragilizeze inutil. Pediatrii au invatat sa foloseasca rezervele parintilor pentru o informare progresiva a copiilor asupra motivelor pentru care ei vin la consultatii sau iau medicamente.
      Informarea partiala este un nivel intermediar de informare des folosit pentru a incepe discutia cu un copil despre boala sa. Ea prezinta avantajul realizarii unui compromis intre necesitatea copilului de a avea un minim de informatie asupra a ceea ce se intampla cu organismul sau si, in acelasi timp, preocuparea de a menaja reticentele parintilor de a da prea devreme copilului denumirea bolii sale. Este, deasemenea, un mijloc excelent de a amorsa dialogul cu prudenta, pentru a evalua mai intai ce reprezentari are copilul despre boala sa si care sunt, de fapt, preocuparile sale. Contrar copiilor atinsi de cancer sau leucemie, nu exista necesitatea urgenta de a numi boala, atat timp cat aceasta nu se manifesta imediat. In cazul informarii sale, pediatrii informeaza copilul pornind de la simptomele de care sufera; ei descriu sensibilitatea sa la microbi si lipsa apararii imunitare; ei explica intr-o mainera foarte concreta notiunea de prevenire, pentru a justifica necesitatea de a lua medicamentele regulat. Acest nivel de informare este in concordanta cu nivelul de intelegere al copilului in stadiul gandirii concrete (6-11 ani). Ei stiu ca boala este localizata in interiorul corpului, in timp ce cauza acesteia este exterioara corpului. Trebuie sa se astepte stadiul gandirii formale, dupa 12 ani, pentru ca un copil sa poata intelege mecanismul contaminarii, ca sa poata prevedea coexistenta mai multor cauze responsabile de disfunctie interna. Incepand de la aceasta varsta, copiii au nevoie de explicatii mai sofisticate; cunoasterea numelui bolii sale si a elementelor istoricului sau, care se raporteaza la aceasta, devine o nevoie indispensabila de a se structura si pentru a-si incheia constructia. Pe de alta parte, accesul la o posibila viata sexuala suscita in parinti dorinta de responibilizare a copilului privind riscul de transmitere a virusului la partenerul sau, dar nici unui nici altul nu sunt avertizati asupra acestui pericol. Astazi, majoritatea adolsecentilor stiu, in jurul varstei de 12-13 ani, ca sunt purtatori ai infectiei cu HIV sau ca au SIDA. In ceea ce-i priveste, pediatrii au devenit mai linistiti in abordarea acestei chestiuni a informarii, datorita experientei acumulate si datorita intorsaturii recente favorabile pe care au luat-o tratamentele.
      Rolul asistentului social si al medicului in diada parinte-adolescent in momentul in care este anuntat copilul privind numele bolii sale depaseste, de fapt, cu mult nivelul strict al acestei informari in masura in care aceasta ,,clipa a adevarului" declanseaza adesea un proces de maturizare accelerata, urmat de o serie de reamenajari interne si de modificari ale relatiei copil-parinte. Aceasta informare, daca a fost bine pregatita, poate, deci, actiona ca un catalizator care propulseaza copilul si il investeste cu noi capacitati pentru a infrunta dificultati legate de boala sa, ale carei reprezentari se modifica si ele profund. Aceasta, este adesea, prilejul pentru copil ca, datorita strangerii legaturilor cu medicul, sa-si reduca dependenta excesiva de parinti, exprimandu-si dorinta de a se descurca singur intr-o alianta cu medicul pe care, de aceasta data, a ales-o deliberat. Aceasta deplasare partiala a investirii parintilor asupra asistentului social constituie o etapa pozitiva, care poate fi determinanta, deoarece pune bazele unui nou punct de plecare in structura copilului. Aceasta etapa reprezinta adesea o ocazie de a aborda probleme noi, privind viata profesionala, relatiile amoroase si practicile sexuale. Adolescentii sunt de cele mai multe ori fragilizati de starea lor medicala, ei se indoiesc atat de capacitatile lor, cat si de drepturile de a accede la o viata de adult normala. Ei isi imagineaza tot felul de constrangeri si de interdictii, de imposibilitati sau limite, reminescente dintr-o copilarie de care se simt vinovati si care ii pertuba in ceea ce priveste premisele vietii adulte.
      Un prim  pas  necesar pentru  a raspunde  cat mai  potrivit preocuparilor adolescentilor il constituie ascultarea lor, pentru a crea conditii favorabile ca ei sa se simta in largul lor pentru a aborda probleme intime.
      Ce si cum discutam cu copiii?
      Nu exista nici o modalitate corecta/dreapta de a comunica vestile rele dar, in schimb, exista cateva modalitati mult mai de ajutor decat altele.
      Nu exista o formula infailibila, insa sunt cateva modalitati de a spune vestile rele, posibilitati care au drept scop alinarea suferintei celor mici. Sunt situatii in care adultii implicati in acest proces nu cunosc calea de a face acest lucru. Fiecare situatie este unica, iar purtatorul vestilor rele este pus in situatia de a raspunde nevoilor copilului. Nepriceperea, lipsa de experienta si cunostinte in domeniu a celui care este pus in situatia de a da o veste rea conduc la nesincronizari si chiar lipsa de comunicare.
      Este foarte important ca purtatorii vestilor rele sa mearga in directia corecta, ,,sa calatoreasca" impreuna cu copilul de-a lungul intregului ,,naufragiu", astfel incat acesta sa poata sa reactioneze si sa raspunda intr-un mod adecvat vestilor nedorite. In acest proces sunt implicati atat parintii, cat sj profesionistii (medici, asistenti sociali, preoti, terapeuti, consilieri).
      Fiecare om se confrunta cu situatii in care vestile primite provoaca panica, neliniste, suferinta. Vestile rele sunt acele vesti care altereaza drastic imaginea despre trecut sj/sau prezent, provocand un disconfort emotional. De regula, acestea se refera fie la o situatie, fie la o persoana foarte importanta. Daca vestea data implica o pierdere, apare suferinta. Pentru acei copii care stiu deja sau care suspecteaza iminenta aparitie a vestilor rele, procesul suferintei poate sa fi inceput deja.
      Vestile rele pot fi legate de o varietate de circumstante medicale, sociale si familiale (boala cronica, dizabilitate, spitalizare prelungita, divort, probleme scolare, schimbarea locuintei, separarea de un parinte care munceste la distanta sau este in inchisoare, adoptia, moarte, etc.). Se refera la situatii temporare sau permanente si includ ceea ce s-a intamplat deja sau urmeaza sa se intample. Includ o serie de incertitudini. Uneori se refera la situatia copilului, alteori la cineva important pentru copil. Unele informatii pe care se bazeaza vestile rele sunt de-a dreptul brutale: ,,Mama si tata sunt pe cale sa divorteze" sau ,,Mama ta spune ca vei merge intr-un spital ca sa mori pentru ca ai SIDA". Dezvaluirea vestilor rele rareori se reduce la o simpla discutie si, de obicei, implica repetari, astfel incat copilul sa aiba confirmarea acestor vesti. Repetarea dezvaluirilor este necesara pentru ca el sa devina constient de importanta situatiei pe care deja o cunoaste si pentru a asocia pierderile implicate. Un copil ai carui parinti au divortat poate deveni mult mai constient de importanta situatiei atunci cand unul dintre cei doi parinti se recasatoreste. Pentru unele familii aflate in suferinta (ex. familiile afectate de HIV/SIDA), vestile rele devin un factor stresor repetitiv.
      Copiii care au o boala cronica pot fi expusi la o serie de episoade dureroase in timpul evolutiei bolii lor, fiecare implicand noi pierderi si mult mai multe vesti rele. De regula, adultii au tendinta sa subestimeze impactul repetarii dezvaluirii vestilor rele, conducand in felul acesta la neclarificarea problemelor si la neconstientizare. Acest lucru se intampla mai ales atunci cand pierderile repetate se asociaza cu o situatie de asteptare prelungita, in timpul careia perceptia copilului asupra a vestii rele se modifica. Empatizarea cu copiii nu este deloc usoara.
      Uneori ei interpreteaza anumite vesti ca fiind rele. Recunoscand ca esenta vestilor rele este pierderea si ca, probabil, un copil interpreteaza vestile ca fiind rele, adultii pot dezvolta o atitudine empatica. Atunci cand dezvalui ceva, esential este sa fi in legatura continua cu gandurile si sentimentele copilului.
      Este dificil de separat efectul vestilor rele de modalitatea in care sunt date, dar nici nu este rezonabil sa sugerezi ca un raspuns imediat sau pe termen lung este determinat de modalitatea in care au fost comunicate. Vestile rele date intr-o modalitate nefericita pot cauza stres aditional si pot exacerba pierderile inerente. Reactiile negative sunt nebanuite. Pe de alta parte, vestile rele dezvaluite intr-o modalitate adecvata pot conduce la scaderea intensitatii stresului si pot reduce intensitatea sentimentelor de depresie, vina, rusine, inadecvare, vulnerabilitate si nefericire pe care copilul le poate simti.
      Procesul de luare a deciziilor este intotdeauna extrem de dificil, datorita complexitatii factorilor implicati. Decizia este mai dificila atunci cand vestile rele sunt asociate cu stigmatizarea si chiar include incertitudini de tot felul. Abordarea protectiv-deschisa este recomandata in acest caz. Dezvaluirea vestilor rele nu inseamna si nu se poate compara cu o situatie de genul ,,totul sau nimic". Se poate oare raspunde deschis si franc la orice intrebare adresata de catre copil? Onestitate, in acest caz, nu inseamna deschidere totala, ci selectivitatea informatiei. Sunt anumite aspecte ale vestilor rele care nu se doresc a fi discutate.
      Uneori vestile rele sunt incomplete, confuze si dau nastere la stres si la sentimente de singuratate. Teoria conform careia copiii, in special cei mici, nu au nevoie sa li se spuna totul pentru ca inca nu au capacitatea de a intelege conceptele si notiunile abstracte despre boala, moarte si alte surse ale vestilor rele ignora potentialul si experienta personala a copiilor in intelegerea acestor situatii de maxim tragism si suferinta.
      O parte a copiilor care au trecut prin astfel de experiente sunt deschisi si cooperanti in intelegerea vestilor rele si chiar iti ofera sprijinul activ in ajutarea altor copii care trec prin situatii similare. Exista studii realizate asupra efectului vestilor rele asupra bunastarii copiilor pe termen lung, care evidentiaza faptul ca dezvaluirea acestora este mult mai benefica comparativ cu evitarea si intarzierea comunicarii lor. Copiii au o cunoastere corecta a oricarei situatii care ii afecteaza, ceea ce poate intra in conflict cu drepturile si confortul emotional al altora.
      In clarificarea lucrurilor, copiii sunt dependenti de decizia adultilor de a se implica in dezvaluirea si lamurirea acestor situatii neplacute. Odata clarificate vestile rele, copilul se va mobiliza in ceea ce trebuie sa faca. Deoarece exista si momente in care copiii sunt impinsi in izolare, confuzie si anxietate, profesionistii care lucreaza cu copiii au misiunea de a crea un mediu suportiv si fara prejudecati in care sa discute temerile lor si de a lamuri dilemele care il framanta.
      Copiii se simt cel mai bine in prezenta celor cu care au o relatie continua, bazata pe incredere si care ofera siguranta si protectie. De obicei, aceasta persoana este un parinte. Intrucat, in cele mai multe situatii, aceste persoane sunt si ele afectate intr-un fel sau altul de vestile rele, este necesar ajutorul unui profesionist cu experienta in dezvaluirea vestilor rele. Acesta poate dezvolta suport emotional si poate lamuri orice informatie de care copilul are nevoie. Ideal ar fi ca orice profesionist care lucreaza cu copiii si este implicat in dezvaluirea vestilor rele sa aiba o relatie buna cu copilul si cu celelate persoane implicate. El poate sa fie specializat in dezvaluirea vestilor rele atat copiilor, cat si apartinatorilor, si poate sa raspunda reactiilor lor, sa fie un bun cunoscator al psihologiei copilului aflat in suferinta, al celorlalte persoane implicate, a circumstantelor specificie, pentru a putea raspunde intrebarilor care ar putea sa i se puna. El trebuie sa fie capabil sa dezvolte sprijin emotional imediat si sa continue dezvaluirile o lunga perioada de timp, sa fie capabil sa coopereze cu situatii specifice.
      Specialistii implicati in munca cu copiii sunt deseori pusi in sitiatii de dificultate. Copiii pot pune intrebari pe care le-au pus mai intai parintilor, iar pentru a verifica raspunsurile primite – daca le primesc – testeaza i opinia specialistului. In aceste situatii, psihoterapeutul sau consilierul poate incuraja copilul sa impartaseasca gandurile si sentimentele folosind intrebari deschise ca: “Ce simti in legatura cu aceasta?”, “In ce mod te gandesti la asta?”. Raspunsurile si atentia acordate copiilor intaresc sentimentul ca ceea ce simt este luat in serios si le ofera permisiunea sa simta ceea ce simt si sa gandeasca ceea ce gandesc. Adultul este perceput ca fiind o persoana priceputa si disponibila sa inteleaga situatiile asa cum se vad ele prin prisma ochilor de copil. Intr-un mediu securizat, copiii au oportunitatea sa-si exprime sentitele si nelinistile lor, contribuind astfel la dezvoltarea propriului confort emotional. “Cred ca te framanta o mare problema si eu m-as simti bine sa vorbim despre ceea ce se intampla si ce simti tu in legatura cu aceasta?”. Poate urma o remarca onesta in legatura cu cat de dificil este sa stii ce sa spui. Dar totusi sa faci unele sugestii pentru a-i asigura de un suport continuu. “Este intr-adevar dificil pentru mine sa stiu ce sa-ti spun. Cred ca ar fi de mare ajutor daca mama si tata ar sti despre ce gandesti tu si despre ceea ce simti. Putem incerca sa stam de vorba impreuna sau as putea doar eu sa am o intalnire cu ei. Ce crezi despre propunerea mea?”. Copiii care nu vor ca parintii lor sa se implice incearca sa sa protejeze de ceea ce cred ei ca ar putea fi raspunsul parintilor. Toate aceste posibilitati trebuiesc explorate impreuna cu copilul. O modalitate de a raspunde sovaielilor copilului de a-si implica proprii parinti este aceea de a discuta cu el posibilul comportament al parintilor, disutie care poate sugera si uneori convinge de ceea ce ei stiu deja. Incitand copilul la a constientizarea acestei probleme (a ceea ce parintii stiu deja), se intareste nevoia copilului de a face el primul pas catre comunicare.
      Comunicarea deschisa despre vestile rele trebuie incurajata, dar nu cu pretul tensionarii relatiei parinte-copil. In privinta situatiilor si a circumstantelor care provoaca suferinta, este in general de folos – si uneori chiar necesar – sa-i informezi pe ceilalti. Este de dorit sa fie informati alti membrii ai familiei, personalul din scoala la care invata copilul...
      Aceasta ajuta la promovarea si raspunsul intelegator fata de “performantele” comportamentale si academice ale copilului si, in acelasi timp, creste suportul psihologic, reduce tensiunile existente si alte efecte adverse ale posibilelor conflicte.
      In mod inevitabil, anumite persoane vor fi informate inaintea altora, dar intarzierile pot mari conflictul, chiar daca numai temporar, si de aceea este bine ca acestea sa fie evitate pe cat posibil cu putinta. In cele mai multe situatii li se va spune si celorlalti copii din familie, dar exista si tendinta de a exclude fratii atunci cand fratele sau sora lor este subiectul vestii proaste. Acestia pot deveni vulnerabili fata de efectele adverse ale conflictului si este foarte probabil sa manifeste resentimente fata de un frate sau o sora care primeste atentie speciala fara un motiv aparent. Atunci cand se considera potrivit, copiii pot fi implicati in decizia de a le spune celorlalti, mai ales atunci cand vestile rele se refera chiar la ei insisi.
      Atunci cand deja au fost informate alte persoane, copiilor trebuie sa li se spuna cine sunt aceste persoane si ce li s-a spus despre ei. Atunci cand vestilor rele li se poate asocia stigmatizarea, trebuie avut grija cui anume i se vor comunica acestea. Uneori, copiii si familiile lor trebuie sa faca fata unui mediu social ce contine panica, teama, dezinformare si discriminare.
      Aceasta indicatie devine si mai stringenta in situatia in care vestea proasta este despre diagnosticul de SIDA. Motivele pentru care trebuie sa tii cont si sa selectezi persoanele carora le vei spune si ce anume le vei spune trebuie explicate copilului. De exemplu: ,,Ionut are o boala in sange. Este o boala noua si oamenii nu au sentimente prea bune fata de ea. Ii face sa se teama."
Dr. Venera Margareta Bucur

 

Singura alternativa etic, acceptabila intre incapatanarea terapeutica inutila si eutanasia activa, insotirea muribunzilor si ingrijirile paleative fac din ce in ce mai mult parte integranta din practica geriatrica curenta. De fapt, daca un anumit numar de bolnavi in varsta decedeaza brutal, altii, pe de alta parte, vor muri in mod progresiv si traiesc, inainte de moarte, o perioada de mai multe zile sau de mai multe saptamani in timpul carora este absolut necesar sa li se procure ingrijiri adaptate, ca si pastrarea relatiei cu acestia. Oricare ar fi procesul sau procesele patologice ce sunt la originea situatiei terminale (cancer, polipatologie, insuficienta viscerala sau boala Alzheimer intr-un stadiu foarte avansat), raman esentiale un anumit numar de obiective.

      1.Permiterea, pe cat posibil, bolnavului sa moara intr-un cadru ce-I este propriu, evitand transferurile in spital sau in alt serviciu, mutarile prin camere sau izolarea intr-un loc special, in extremis. De fapt, toate aceste demersuri ce priveaza bolnavul de mediul sau material si uman obisnuit sunt generatoare de teama si de disconfort.

      2.Eliminarea durerii fizice, de fiecare data cand exista cunoscand ca:
-aceasta este deseori dificil de evaluat la muribundul varstnic datorita tulburarilor de comunicare frecvente (aici exista interese de evaluare comportamentala a durerii).
-necesita deci a fi observata (valoarea modificarilor mimicii obisnuite, ale fetei si ale atitudinii corpului in pat).
-este foarte frecvent subestimata datorita absentei plangerilor si a unei atitudini de prostratie sau retragere.
-are mai multe sanse de a fi recunoscuta de mai multi observatori iar infirmierele si ingrijitorii au sanse mai mari de a observa decat medicul.
-este deseori autentificata a posteriori de catre rezultatele pozitive ale unui test terapeutic, care trebuie realizat intotdeauna, in caz de indoiala.
-daca ea nu este eliminata corect, ceea ce este realizabil la ora actuala in mai mult de 90% din cazurile de dureri canceroase, mai ales, ea este generatoare de cereri de eutanasie de catre bolnavi dar mai ales de catre familie si ingrijitori.
      Diagnosticul etiologic precis al durerii va orienta utilizarea antalgicelor:
-durerile nociceptive se bucura de utilizarea unor antalgice preconizate intr-un mod foarte codificat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, conform gradatiilor urmatoare:

Tipul de durere    Medicatie      
Dureri intense    Morfinice majore – morfina pe cale  orala
Clorhidrat la fiecare 4 ore
Sulfat la fiecare 12 ore - Moscontin      
Dureri de intensitate medie    Antalgice morfinice minore
Di Antalvic (Dextropropoxifen+Paracetamol), un drajeu la 4 ore
Eferalgan codeina (Codeina+Paracetamol), un drajeu la 4 ore      
Dureri de mica intensitate    Antalgice nemorfinice
Paracetamol 500mg la 4 ore sau Aspirina 500mg la 4 ore      
Intensitatea durerii poate justifica recursul la morfina de la debut.   
      In toate cazurile, medicamentele nu trebuie administrate la cerere, ci, din contra, la fiecare 4 ore, pentru a preveni reaparitia durerii si chiar de a-I sterge amintirea din mintea bolnavului (daca bolnavul doarme noaptea fara a fi trezit de catre durere putem suprima priza nocturna. Daca este trezit de durere trebuie sa-I administram doza nocturna prescrisa).
      Nu trebuie sa ezitam sa recurgem la morfina, care este un medicament eficace, si, conform experientei noastre, nepericulos, si aceasta impotriva tuturor ideilor primite se a acelora a priori livresti, atunci cand este prescrisa corect. Utilizarea sa in crestere in Franta si in Europa o demonstreaza evident.
      Dar trebuie sa timen cont de reducerea functiei renale, ce exista in mod fiziologic la batrani si care favorizeaza acumularea de morfina si a metabolitilor sai activi. Trebuie deci sa incepem prin administrarea de doze mici de morfina la batrani, 2,5mg, 5mg sau 10mg la 4 ore, adaptand progresiv posologia in functie de intensitatea durerii si de rezultatul observat dupa fiecare priza.
      Trebuie sa stim ca majoritatea bolnavilor geriatrici pot fi usurati eficace cu doze de morfina de 10-15mg/priza, fie 60-90mg morfina/zi.
      Cand dorim sa utilizam morfina cu eliberare prelungita, ceea ce este indicat in special la pacientii inca ambulatorii, este preferabil sa controlam durerea folosind clorhidratul de morfina la 4 ore apoi sa trecem doza utila in doua comprimate de Moscontin la 12 ore. Primul comprimat de Moscotin trebuie sa fie dat in acelasi timp cu ultima doza de morfina orala la 4 ore. Trebuie sa ne amintim ca aceste comprimate nu pot fi supte, si in acelasi timp nu trebuie faramate inainte de inghitire. Cand pacientul nu poate inghiti, se pot administra aceleasi doze de clorhidrat de morfina pe cale sublinguala. Dar daca bolnavul regurgiteaza  trebuie efectuate injectii subcutanate de morfina la fiecare 4 ore, divizand de aceasta data doza orala in jumatate.
      Unii medici utilizeaza si Temgesic. Situat intre palierele 2 si 3 ale scarii antalgice ale OMS, are avantajul de a putea fi administrat pe cale sublinguala, 1-2 casete 8 ore, dar este un agonist partial al morfinei pe care nu trebuie in nici un caz sa-l asociem cu aceasta daca antalgia este insuficienta.
-durerile de dezaferentatie nervoasa beneficiaza de administrarea de antidepresoare sau de anticonvulsive (Rivotril sau Tegretol).
      In anumite cazuri (hipertensiune intracraniana, compresiuni medulare, compresiuni nervoase...) sunt utile si corticosteroidele (Predinson 40-80 mg/zi sau Dexametazonul 4-16 mg/zi).
      Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt eficace la durerile datorate metastazelor osoase, deseori asociate cu morfinice.
      Durerile datorate pansamentelor sau ingrijirilor escarelor justifica administrarea de Palfium, ½-1 fiola per os cu actiune scurta. De asemeni putem creste si doza de morfina care precede pansamentul daca pacientul se afla deja sub morfina la 4 ore.
      In toate cazurile tratamentul antalgic morfinic minor sau major justifica o supraveghere a tranzitului intestinal si prescrierea cvasistematica a laxativelor.
      Uneori, la inceputul tratamentului se poate observa somnolenta (somn de recuperare), dar un tratament bine dozat poate permite eliminarea durerii in mod eficace, fara alterarea vigilentei pacientului.
      Greturile si varsaturile produse de morfina sunt rare in practica geriatrica. Cand apar, trebuie sa ne faca sa cautam alta cauza si pot fi eliminate in mod eficace prin mici doze de antiemetice sau de neuroleptice.

      3.Asigurarea alimentarii si hidratarii adaptate starii bolnavului
      In faza terminala, alimentatia sa fie deseori fractionala, ghidata inainte de toate de gusturile si placerile bolnavului. Se vor privilegia aporturile putin voluminoase, bogate in calorii si agreabile, la fel ca si dorintele de bauturi sau de preparate particulare exprimate de catre bolnav.
      Apetitul poate fi ameliorat si cu ajutorul alcoolului (vin sau aperitive) sau cu corticoterapie in doza mica. Colaborarea intregii echipe de ingrijire, a dieteticianului si/sau a familei este aici primordiala.
      Hidratarea poate fi asigurate pe cale orala daca se fractioneaza aportul, alegand lichidele apreciate de catre bolnav si folosind mijloace precum cescute cu cioc, pipete sau seringi, turnand in santul gingivolabial. In acest caz scopul nu este asigurarea echilibrului hidroelectrolitic corect, ci de a impiedica eventuala senzatie de sete, stiind ca oricum batranii prezinta o diminuare fiziologica a senzatiei de sete.
      Alimentarea si hidratarea acestor bolnavi presupun ingrijiri regulate ale gurii. Acestea din urma, asociate cu pulverizari apoase regulate ale cavitatii bucale inlocuiesc in mod avantajos perfuziile intravenoase sau subcutanate terminale, conform experientei noastre si a celor cu care am putut face schimb de informatii (pentru a se realiza ingrijiri bucale optime, putem folosi amestecul urmator: 125 ml ser fiziologic, 500mg bicarbonat de sodiu, 1ml de Mycostatin, 1 ml de Cernevit).

      4.Asigurarea confortului:
      Controlul durerii, alimentatiei si al hidratarii adaptate nu sunt suficiente. Mai trezuie realizat un nursing perfect, care in afara de rolul sau in prevenirea escarelor prin masaj si decubitul altern regulat, favorizeaza anturajul psihoactiv al bolnavului si mentin comunicarea chiar atunci cand comunicarea verbala devine dificila. Trebuie asigurata o ambianta calma, de siguranta, care are si ea rolul sau in controlul durerii si in eliminarea anxietatii, pe care o pot resimti anumiti pacienti.
      Uneori trebuie controlate si alte simptome decat durerea, mai ales:
-dispneea poate beneficia, dupa etiologie, de oxigenoterapie, corticoterapie sau de administrarea de opiacee. In special, micile doze de morfina, 2,5-5 mg la 4 ore, pot ameliora confortul respiratoriu al anumitor pacienti.
-anxietatea, atunci cand rezista la unanturaj relational satisfacator, poate justifica prescrierea de doze mici de anxiolotice.
-contracturile musculare pot fi ameliorate prin folosirea de miorelaxante de tipul Valiumului.
-ralurile terminale, datorateancombarilor bronsice, foarte impresionante pentru anturaj, pot beneficia de administrarea de Scopolamina (0-125g subcutanat la 8 ore) sau de patch-uri de Scopoderm (1-2 in 24 de ore).

      5.Favorizarea prezentei membrilor familiei si a apropiatilor in jurul muribundului in varsta:
      In ciuda mortii din ce in ce mai frecvente in institutii, aceasta este inainte de toate un eveniment familial si trebuie sa ramana astfel. Aceasta presupune oferirea tuturor informatiilor necesare familiei, ca si a tuturor posibilitatilor materiale a timpului si a sprijinirilor adaptate pentru ca familia sa-si poata juca rolul indispensabil in jurul rudei lor di aceasta, la fel de bine la domiciliu ca si in institutii. Cunoscand faptul ca nivelul ingrijirilor oferite muribundului in timpul perioadei terminale, sprijinul oferit familiei, posibilitatile pe care le va avea familia in sprijinirea rudei sale prin prezenta si gesturi vor facilita doliul ulterior.
      Acest lucru cu familia face parte integranta din insotirea muribunzilor. Necesita cooperarea si coordonarea tuturor profesionistilor ce graviteaza in jurul bolnavului si poate continua dupa deces (prelucrarea urmarilor doliului pentru familiile care o necesita).

      6.Mentinerea comunicatiei:
      Stiind:
-ca este ceea ce permite ascultarea dorintelor si nevoilor bolnavului.
-ca este mai usor de mentinut comunicare cand se cunoaste deja bine bolnavul.
-faptul ca intelegera reciproca nu se exprima intotdeauna in mod verbal. Multi batrani vorbesc putin sau deloc dar contactul se poate mentine, mai ales prin intermediul atingerilor.
-ca ea se poate stabili in mod privilegiat cu un anumit ingrijitor.
-ca in ciuda tuturor acestor dificultati, poate imbogati starea psihica a bolnavului dar si a ingrijitorilor.

      7.Satisfacerea nevoilor si cererilor:
      Este incercarea de a satisface ultimele dorinte mici sau mari ale unui bolnav fara a incerca sa facem judecati de valoare, respectand in special dorintele spirituale si religioase pe care le poate exprima.
Dr. Venera Margareta Bucur

 

  Serviciile de ingrijire medicala la domiciliu sunt servicii oferite, la recomandarea medicului, de echipe multidisciplinare alcatuite din asistente medicale, kinetoterapeuti, logopezi, infirmiere si asistenti sociali, persoanelor dependente de domiciliu, temporar sau permanent.
      Serviciile de ingrijire medicala la domiciliu sunt destinate in mod special pacientilor care, la recomandarea medicului specialist, dupa externarea din spital au nevoie de continuarea ingrijirii medicale. Prin serviciile de ingrijire la domiciliu pacientii primesc ingrijiri medicale de calitate, obtinand recuperearea starii de sanatate acasa, intr-un mediu familiar si confortabil.
      Pacientii pot fi indrumati spre serviciile de ingrijire la domiciliu si de catre medicul de familie sau de medicul de specialitate din policlinica, prevenind internarea in spital.
      Familia pacientului beneficiaza de asemenea de aceste servicii, prin limitarea problemelor aparute in viata de familie atunci cand un membru al familiei este bolnav sau nu se poate auto-ingriji. In plus, personalul medical invata membrii familiei sa efectueze ei insisi anumite tipuri de ingrijire, permitandu-le sa aiba un rol activ in ingrijirea celor dragi.

OBIECTIVELE INGRIJILOR MEDICALE LA DOMICILIU

      Sa creasca gradul de independenta al pacientului in mediul familial prin furnizarea de servicii calificate de ingrijire medicala si prin educatia pacientului si a apartinatorilor.
      Sa asigure legatura dintre pacient si medic pe perioada tranzitiei pacientului din spital in mediul familial.
      Sa reduca anxietatea si frustrarile pacientului si familiei generate de boala.

TIPUL SREVICIILOR DE INGRIJIRE MEDICALA LA DOMICILIU

      SERVICII MEDICALE:
-evaluarea starii de sanatate a pacientului.
-monitorizarea parametrilor fiziologici – temperatura, tensiune arteriala, puls, respiratie, diureza , scaun.
-toaleta pacientului cu probleme medicale.
-administrarea medicametelor pe cale orala, injectii intramusculare si intravenoase, perfuzii.
-masurarea glicemiei cu glucometrul.
-recoltarea probelor pentru laborator.
-alimentatia artificiala.
-ingrijirea plagilor, escarelor, stomelor, fistulelor, drenajelor.
-sondaj vezical cu sonda permanenta sau cu scop evacuator.
-terapia durerii.
-educatia pacientilor si a familiei.

      GIMNASTICA MEDICALA:
-kinetoterapie.

      TERAPIA VORBIRII:
-logoterapie.

      EVALUARE SI INTERVENTIE SOCIALA:
-anchete sociale

      INGRIJIRI DE TIP INFIRMIER:
-asigurarea igienei corporale.
-ajutor la mobilizare, hranire.
-preparare de mancare.
Dr. Venera Margareta Bucur

 

Asigurarea alimentarii si hidratarii adaptate starii bolnavului
      In faza terminala, alimentatia sa fie deseori fractionala, ghidata inainte de toate de gusturile si placerile bolnavului. Se vor privilegia aporturile putin voluminoase, bogate in calorii si agreabile, la fel ca si dorintele de bauturi sau de preparate particulare exprimate de catre bolnav.
      Apetitul poate fi ameliorat si cu ajutorul alcoolului (vin sau aperitive) sau cu corticoterapie in doza mica. Colaborarea intregii echipe de ingrijire, a dieteticianului si/sau a familei este aici primordiala.
      Hidratarea poate fi asigurate pe cale orala daca se fractioneaza aportul, alegand lichidele apreciate de catre bolnav si folosind mijloace precum cescute cu cioc, pipete sau seringi, turnand in santul gingivolabial. In acest caz scopul nu este asigurarea echilibrului hidroelectrolitic corect, ci de a impiedica eventuala senzatie de sete, stiind ca oricum batranii prezinta o diminuare fiziologica a senzatiei de sete.
      Alimentarea si hidratarea acestor bolnavi presupun ingrijiri regulate ale gurii. Acestea din urma, asociate cu pulverizari apoase regulate ale cavitatii bucale inlocuiesc in mod avantajos perfuziile intravenoase sau subcutanate terminale, conform experientei noastre si a celor cu care am putut face schimb de informatii (pentru a se realiza ingrijiri bucale optime, putem folosi amestecul urmator: 125 ml ser fiziologic, 500mg bicarbonat de sodiu, 1ml de Mycostatin, 1 ml de Cernevit).
Dr. Venera Margareta Bucur

 

 Cum ar trebui sa li se spuna copiilor despre boala lor
      Multi experti sunt de parere ca, indiferent de varsta, copilul trebuie sa-si cunoasca diagnosticul. Iata cateva motive pentru care este bine sa-si cunoasca statusul de infectat cu HIV.
      Copilul poate sti deja, si a pastra acest secret poate fi o mare povara pentru el. Copiii pot auzi cand medicul vorbeste despre boala lor sau cand parintii discuta la telefon. Ei pot fi cuprinsi de teama si fantezii si pot experimenta responsabilitatea de a proteja adultii la care tin. O mama a povestit o intamplare cu fiica ei de 9 ani care, dupa ce a vazut la televizor o emisiune despre SIDA i-a spus fratelui ei: ,,Eu am SIDA, dar sa nu le spui parintilor, pentru ca ei nu stiu".
      Alegerea de a dezvalui copiilor diagnosticul permite parintilor sa controleze circumstantele in care copilul invata despre boala sa. Este o sansa aceea de a putea decide cand, ce si cum pot fi spuse informatii si de a le prezenta in modul cel mai sigur. Nu este de dorit ca un copil sa afle diagnosticul sau prin intermediul unor ironii.
      Copilul are nevoie sa stie despre starea sa pentru a fi pregatit pentru orice situatie. El trebuie pregatit pentru a rezista remarcilor discriminatorii, bolilor, fricilor, procedurilor medicale dureroase si pentru a constientiza moartea. Discutiile sincere despre boala vor permite copilului sa-si exprime frica, sa puna intrebari adultilor cand ii este rau si are nevoie de ajutorul lor.
      Nu este indicat ca unui copil sa i se spuna ca este testat HIV pentru prima oara. Punerea in discutie a acestui subiect poate genera o stare generala de anxietate. In cazul in care copilul este destul de mare si vrea sa stie de ce i se ia sange, i se poate da un raspus sincer, fara a se mentiona cuvantul HIV.   
Dr. Venera Margareta Bucur

 

  Boala pentru copil are o mare importanta emotiva, atata pentru el, cat si pentru familia lui. Pentru copil constituie o amenintare la adresa integritatii sale, si aceasta poate suscita temeri profunde. Experienta durerii variaza in functie de varsta copilului si de personalitatea acestuia. Suferinta fizica induce o suferinta psihologica si este fundamentala atitudinea de protectie si de atentie din partea persoanelor apropiate. Obiectivul nu poate fi doar a trata simptomul, ci de a trata intreaga persoana.
      Activitatea de ajutor/sustinere a copilului se poate axa pe doua niveluri:
      1. Primul este sustinerea parintilor, pentru ca ei sunt figurile in care copilul are incredere, sunt persoanele capabile sa preia si sa redea o semnificatie angoaselor copillui.
      2. Cel de-al doilea aspect priveste sustinerea si raportul constant cu persoanele care se ocupa de sanatatea fizica a copilului, deci cu mediul care-l inconjoara. Daca aceste persoane nu sunt pregatite sau disponibile sa interactioneze si sa sustina copilul in temerile sale, interventia ramane partiala.
      A fi disponibil sa sutii copilul inseamna sa vorbesti cu el, sa-l asculti, sa observi reactiile lui. Daca o persoana nu stie sa asculte si sa interpreteze, nu poate fi de ajutor. Scopul tratamentului nu se poate limita la tratamentul fizc, ci trebuie sa tina seama de intreaga persoana, in complexitatea sa. Intr-adevar, capacitatea de ameliorare a starii de sanatate a copilului depinde de raspunsurile pe care acesta le primeste, cu ajutorul carora isi poate intari propriul eu. Evolutia bolii depinde de forta eului, in acest sens este fundamental ca parintii sa fie primii in sustinerea copilului lor, asigurand functiunea unui eu auxiliar. Adultul trebuie sa solicite capacitatea copilului de a comunica, de a intreba, de a exprima temerile si angoasele sale. Procesul de ajutorare depinde de prezenta linistitoare a adultilor care stau cu el. A sti sa asculti, sa intelegi copilul si reactiile lui, a sti sa explici si sa verbalizezi intr-un context afectiv tratamentul si tot ceea ce se intampla, a sti sa-l linistesti transmitandu-i siguranta, sunt elemente fundamentale pentru a insoti copilul in efortul sau de a trai, de a se integra in realitate, de a accepta realitatea sa ca persoana bolnava, de persoana spitalizata... a accepta handicapul, temerile sale, abandonurile pe care le-a trait, pierderile sale. De adult depinde modul in care copilul poate elabora fanteziile sale si angoasele pe care le traieste fara a fi coplesit de acestea. Copilul poate reusi in tot acest efort daca nu este singur, daca are o companie chiar si in circumstantele bolii sale, chiar si in fata mortii.

COPILUL SEROPOZITIV SI IMAGINEA DE SINE

      Imaginea corpului si sentimentul indentitatii se construiesc progresiv dupa experientele corporale si psihice pe care le are copilul, ele determina diversitatea perceptiilor pe care le are copilul despre corpul sau si capacitatile sale psihice. Datorita starii clinice extrem de fluctuante in timp, imaginea de sine a copilul infectat cu HIV evolueaza adesea cu o mare labilitatea, fiind influentata de o serie de factori legati de sanatatea si mediul inconjurator al copilului, factori a caror calitate se poate schimba in timp.
      Acesti factori conditioneaza capacitatea copilului de a face legaturi intre perceptiile pe care le are asupra corpului sau si elementele cheie ale istoricului pe care poate sau nu sa le integreze in functie de nuvelul maturitatii intelectuale si afective, in functie de varsta si informatiile pe care le detine.
      Copiii care raman asimptomatici mai mult timp, cu o stare biologica buna, sunt, in general, copii putin afectati de prezenta infectiei  cu HIV in ceea ce priveste imaginea de sine. Ei merg destul de rar la doctor, iar impactul psihologic al medicamentelor este prea slab pentru a le afecta imaginea intr-o masura importanta.
      Multi copii infectati cu HIV sunt deja in perioada adolescentei, ei cunosc numele infectiei si prognosticul letal care ii ameninta. A trai in fiecare zi cu aceasta sabie deasupra capului este mult mai dificil pentru tinerii care au fost informati foarte devreme asupra situatiei lor medicale.
      In momentele in care starea sanatatii copiilor se inrautateste, gandul la propria moarte poate deveni insuportabil. Ca si pentru parinti, recurgerea la negare sau clivaj reprezinta o eficienta protectie impotriva angoasei.
      La aceasta angoasa a mortii se adauga uneori o teama intensa de a retrai experienta durerilor fizice care au lasat sechele de nesters, de traumatism psihologic. Copiii care au resimtit deja o afectare profunda in interiorul corpului lor exprima adesea o problematica depresiva proiectata in desenele si povestirile lor, insotita de nesiguranta, inferioritate si neputinta functionala. Ei isi construiesc o imagine de sine devalorizanta, asociata cu un profund sentiment de culpabilitate. Mediul ambiant este perceput ca persecutor, ei se identifica cand cu agresorul, cand cu victima.
      Acesta problematica depresiva este prezenta in special la copiii afectati de limitari functionale repetitive, care marcheaza diferenta dintre acestia si colegii lor sanatosi: ei sunt mici de statura, au slabiciune fizica care ii impiedica sa participe la activitati sportive, absenteism si dificultati scolare. Seropozitivitatea antreneaza un ansamblu de modificari corporale si functionale resimtite ca niste pierderi, copilul este confruntat cu o succesiune de pierderi (doliuri).
      Amenintarile si atitudinile din partea anturajului adancesc si mai mult in copii sentimentul ca sunt diferiti. Ocheadele celorlati si discriminarea consolideaza sentimentul persecutiv si angoasele legate de acesta. Copilul absoarbe astfel toate fantasmele proiectate asupra lui referitoare la anoramalitate, instrainare, fatalitate. Pericolul pentru el este de a se autoexclude din mediul social pentru a se proteja de o lume care i se pare ostila.
      Copiii si adolescentii pot intampina dificultati de construire a identitatii atunci cand statutul parintilor si al fratilor oscileaza timp de mai multi ani intre viata si moarte. In acest caz, copilul se simte prins intr-o problematica a generatiilor, deoarece familia largita se substituie parintilor , cand acestia sunt foarte slabi; copilul poate deveni atunci miza conflictelor intre parintele mereu detasat de autoritatea parentala si alti membrii ai familiei care nu pot fi intotdeauna deacord cu el in ceea ce priveste educatia copilului. In schimb, dificultatile de constuire a identitatii sunt mai rare cand copiii traiesc intr-un mediu stabil si satisfacator; dificultatile tind sa dispara atunci cand perioadele de mare zbucium sunt urmate de o schimbare destul de rapida in folosul unui mediu solid care ofera copiilor noi posibilitati de identificare structurante si stabile. Unul din martorii influentei acestor factori este urmarirea pe termen lung a adaptarii scolare. Copiii infectati cu HIV au rezultate bune atat timp cat evolutia bolii nu compromite fercventa regulata la scoala. Unii copii au dificultati de invatare specifice care se reduc sau dispar prin reeducari potrivite. Copiii dezvolta o inteligenta crescuta cand nu sunt afectati de un deficit imunitar sever. Capacitatea lor de a-si utiliza potentialul intelectual este totusi subordonata, ca pentru oricine, imaturitatii lor sociale si afective si tendintei mai mult sau mai putin accentuata de a-si dobandi independenta si autonomia. La acest nivel, proiectiile parintilor sau ale celor care ii inlocuiesc pot impiedica acest proces. O evolutie favorabila poate surveni, de exemplu, cu ocazia primirii intr-o familie noua, familia largita sau familia de primire, ca urmare a decesului parintilor. De asemenea, deoarece copiii infectati cu HIV sunt foarte sustinuti pe plan medical, aceasta strategie de mentinere a unei clientele fidele permit pediatrilor sa fie foarte atenti la dezvoltarea lor si la calitatea mediului in care traiesc. Atentia lor se indreapta in special asupra a cea ce s-a spus sau nu copilului privind istoricul sau familial si medical. Exista multe familii care se conduc dupa principiul de a nu spune si dupa minciuni, care incurca reperele copiilor. Pe de alta parte, simtindu-se neiubiti sau abandonati, copiii intarzie sa puna intrebari, sa inteleaga si sa gandeasca. Astfel se pot dezvolta tablouri de inhibitie afectiva si cognitiva in care functia simbolica este compromisa de necesitatea familiala de a pastra secretele.
      Aceste tulburari vizualo-constructive se observa cu o frecventa semnificativa la mai multi copii infectati a caror inteligenta este, de altfel, bine dezvoltata. Aceasta absenta a reperelor elementare explica probabil si unele dificultati de invatare a cititului sau discalculiile severe care isi au originea in faptul ca un copil nu poate functiona in registrul simbolic.
      Unul din reperele fundamentale care trebuie oferite copilului este informarea lui asupra situatiei sale medicale.
Dr. Venera Margareta Bucur

 

 Exista o lege care garanteaza copiilor dreptul la educatie, chiar daca sunt seropozitivi. In prectica se intampla ca scoala (atat profesorii cat si parintii) sa refuze primirea copilului. In aceste cazuri, uneori a fost necesara interventia mass-media.
      Avem de-a face, oricum, cu o “punere la zid” a copilului seropozitiv, diferite experiente ale caselor de primire a copiilor seropozitivi demonsteraza ca integrarea sociala completa este foarte dificila. Este vorba de casele de primire care au preferat sa-si organizeze o scoala speciala pentru proprii copii. Una dintre justificarile prevalente (sustinuta si de medicii primari care lucreaza in domeniul bolilor infectioase) se refera la faptul ca insitutiile scolare nu sunt prevazute cu servicii necesare pentru a asigura tutela atat in ceea ce priveste copilul seropozitiv, cat si pe cel sanatos. In scoli, in general, nu este asigurata prezenta in permanenta a unui medic, serviciile igenice sunt insuficiente si inadecvate, iar personalul didactic nu este pregatit in acest sens.
      Mult mai des insa, mai ales in zonele rurale, sunt familiile care, in sensul “tutelei” copilului sau din cauza lipsei unor conditii adecvate, prefera sa nu-si trimita propriul copil la scoala. Sunt si familii care traiesc sub nivelul minim de subzistenta si nu au posibilitatea concreta de a-si imbraca copiii. Fara a avea haine adecvate fiecarui anotimp si tinad cont de faptul ca in multe scoli sistemul de incalzire nu functioneaza, fara incaltaminte (in special in timpul iernii), copiii nu pot merge la scoala.
      In cadrul spitalelor si a insitutiilor de ocrotire, realitatea scolii este una inchisa. Copiii frecventeaza gradinita si scoala primara in interiorul structurii si nu traiesc nici o experienta de integrare sociala cu realitatea externa.
      Cu sprijinul unor ONG-uri si a unor donatori privati au fost organizate scoli speciale in cadrul spitalelor. Ajutorul oferit de catre stat, prin intermediul Ministerului Educatiei si Cercetarii consta in recunoasterea acestor scoli ca atare, garantand in acest fel prezenta invatatorilor publici, angajati si platiti de catre Minister. In alte cazuri, acolo unde nu exista nici o constructie adecvata, se utilizeaza localuri ale spitalelor, in mare parte nepotrivite unor scopuri educative.
Dr. Venera Margareta Bucur

 

Din cercetarile efectuate in cadrul proiectului ,,Social services for families having children with AIDS", coordonat de catre AVSI (Associazione Volontari per il Servizio Internazionale) si FDPSR (Fundatia Dezvoltarea Popoarelor prin Sustinere Reciproca), cu asistenta tehnica si financiara din partea UNICEF, a rezultat o situatie alarmanta in ceea ce priveste situatia sociala a familiilor de provenienta a copiilor seropozitivi. Au fost evidentiate in mod special caracteristicile a doua tipuri de familii, care corespund celor mai multe situatii intalnite si care, fara a elimina toate situatiile posibile, ne pot ajuta mai bine in efortul de a intelege situatia sociala a familiei din Romania.
Primul grup considerat este format din acele familii care si-au abandonat copilul la nastere si care nu au cautat niciodata copilul, care nu stabilesc nici un fel de legatura cu acesta.
Cel de-al doilea grup este reprezentat de familiile care continua sa traiasca impreuna cu propriul copil.

Familiile de origine ale copiilor abandonati
In cele mai multe cazuri este vorba de familii dezorganizate. Deseori se intalnesc mame foarte tinere care din diferite motive au ramas singure si care au decis sa-si refaca viata, abandonandu-si propriul copil sau cupluri care traiesc in concubinaj si care se confrunta cu grave probleme sociale: saracie, boli psihice, alcoolism. In unele cazuri se intalnesc familii afectate de mai multe probleme: abandonuri, separari, violenta, relatii extraconjugale in cadrul familiei.
In privinta saraciei, multe familii locuiesc in zone rurale si nu au posibilitatea de a munci, iar de multe ori nu au conditiile adecvate pentru a-si creste copiii. Casele, in general sunt compuse dintr-o singura camera, fara incalzire, apa calda si baie. Multe din aceste familii traiesc sub nivelul minim de subzistenta.
O mare parte din acesti copii nu au un certificat legal de abandon. Familiile evita semnarea acestor certificate pentru ca aceasta ar insemna sa piarda tutela asupra copilului si, ca atare, ajutorul material garantat de stat fiecarui copil (alocatia).

Copiii din familie
Este vorba de familii foarte sarace, care locuiesc in zone rurale in care conditiile igienico-sanitare din spitale sunt necorespunzatoare. Un procentaj important provine din cateva orase (mai ales din sudul Romaniei: Bucuresti, Constanta, Giurgiu, Calarasi), insa doar o mica parte din aceste familii pot fi definite ca avand un nivel mediu de bunastare, cu cel putin unul dintre membrii care lucreaza si are un loc de munca stabil, si ca atare permite familiei sa traiasca in conditii demne. Este vorba, in general, de familii stabile, formate din ambii parinti (casatoriti sau in concubinaj) si cu alti copii in ingrijire.
Deseori in familia romana traditionala traiesc si alte rude. Nu avem de-a face cu familii seropozitive, ci doar cu un copil bolnav (rare sunt cazurile in care intr-o familie sunt infectati mai multi copii). Familiile sunt nepregatite si in necunostinta de cauza in ceea ce priveste evolutia SIDA in Romania, au descoperit boala ca urmare a unor analize de rutina facute cu ocazia unei imbolnaviri ce parea o banala raceala. In aceste cazuri, seropozitivitatea copiilor a fost descoperita mai tarziu decat in cazul copiilor abandonati in spitale si institutii de ocrotire.

Copiii intr-o familie seropozitiva:
Sunt putine familii cunoscute, in comparatie cu numarul de copii infectati. Este vorba de familii in care un parinte a fost infectat ca urmare a unui raport heterosexual si a transmis virusul celuilalt parinte si copilului. Trebuie subliniat ca in Romania este obligatoriu testul HIV pentru tinerii care se casatoresc si pentru femeile insarcinate. Testul la cerere, atata timp cat nu exista evidenta unor simptome, este cu plata si nu exista o reala cultura a preventiei.
Dr. Venera Margareta Bucur

 

Dupa cum am aratat in articolul Centura fotonica, intreg sistemul solar intra intr-o zona galactica in care exista o energie spatiala cu o frecventa mai inalta. Ce implicatii are aceasta adevarata "baie" energetica? Dr. Berrenda Fox furnizeaza dovezi ale modificarilor ADN-ului si a celulelor in acest interviu acordat Patriciei Resch. Dr. Fox a dovedit prin teste de sange ca unele fiinte au dezvoltat noi lanturi in ADN.
Patricia Resch: Care sunt schimbarile ce se petrec in momentul acesta pe planeta, si cum sunt organismele noastre afectate?
Dr. Berrenda Fox: Exista schimbari majore, mutatii care nu s-au mai petrecut, dupa geneticieni, de cand se presupune ca viata s-a ivit din apa. Cativa ani in urma, in Mexico City a fost o conventie a geneticienilor din toata lumea, si subiectul principal a fost legat de schimbarile care se produc la nivelul ADN-ului. Ni se intampla cu siguranta o transformare evolutiva, numai ca inca nu stim in ce anume ne transformam.
PR: Cum este aceasta schimbare de ADN?
Dr. Fox: Fiecare are o spirala dubla de ADN. Ceea ce noi aflam acum este ca exista si alte spirale care s-au format. In interiorul spiralei duble exista doua filamente (lanturi) de ADN rasucite intr-o spirala. In intelegerea mea, noi vom dezvolta douasprezece spirale. In aceasta perioada, care pare ca ar fi inceput cu 5 pana la 20 de ani in urma, am fost transformati prin mutatii. Aceasta este explicatia stiintifica. Este o mutatie a speciei noastre in ceva nou pentru care rezultatul final nu este inca cunoscut.
Schimbarile nu au fost facute publice, deoarece comunitatea stiintifica se teme sa nu inspaimante populatia. Totusi, oamenii se schimba la nivel celular. Lucrez cu copii, chiar acum cu trei care au 3 spirale de ADN. Mare parte dintre oameni stiu si simt asta. Multe religii au vorbit despre aceasta transformare si acum ea devine realitate, in moduri diferite. Stim ca este o mutatie pozitiva chiar daca fizic, mental si psihologic poate fi inteleasa gresit si poate inspaimanta.
PR: Acesti copii prezinta caracteristici diferite de ceilalti copii?
Dr. Fox: Acestia sunt copii care pot muta obiecte in camera doar concentrandu-se asupra lor, sau pot umple pahare cu apa doar privindu-le.

Sunt telepatici. Poti sa te gandesti ca acesti copii ar fi angelici sau supraumani, dar nu sunt. Eu cred ca ei sunt ceea ce vom deveni noi, ca specie, in cateva decade.
PR: Crezi ca asta ni se va intampla tuturor?
Dr. Fox: Sistemele noastre imunitare si endocrine sunt cele mai bune evidentiatoare ale acestor schimbari. Acesta este unul dintre motivele pentru care lucrez la cercetari din domeniul testarii si terapiei imunologice. Cativa adulti pe care i-am testat au de fapt inca o spirala de ADN in formare. Cativa o au chiar si pe a treia. Acesti oameni trec printr-o multime de modificari majore care se petrec in constiinta si in organismul lor, pentru ca de fapt cele doua sunt una. In opinia mea, Pamantul si orice exista aici isi inalta vibratiile. Multi dintre copii recent nascuti au trupuri care sunt luminatori magnetici. Aceia dintre noi care sunt mai in varsta si aleg sa se schimbe trebuie sa treaca prin multe transformari fizice.
PR: Ce anume cauzeaza transformarea in organismele nascute cu cele doua lanturi normale de ADN?
Dr. Fox: Cel mai usor mod de a produce mutatia ADN-ului nostru este printr-un virus. In consecinta, virusii nu sunt neaparat rai. Virusii traiesc doar in tesuturi vii. Virusii ADN-ului, cum ar fi Epstein Barr sau Herpes #6 schimba structura celulara. Virusul HIV nu este un virus al ADN-ului. In loc sa transforme organismul, el il devoreaza. Cei mai multi dintre oamenii care trec prin acest proces si ies de partea cealalta a valului, cum s-ar spune, au o noua profesie, un nou mod de a gandi, sau cel putin un inceput al unui nou mod de viata.
Chiar daca ei se pot simti bolnavi, obositi, sau deznadajduiti la un moment dat, acesta e un dar. Li s-a acordat o sansa de a-si schimba structura ADN-ului si organismul intr-unul mai sanatos, mai luminos, ceea ce-i poate integra in noua generatie. Asa cum inteleg eu, vom putea desavarsi acest proces pana in anul 2012.
Modificari in ADN si remediile lor
Susanna Thorpe-Clark a scris un articol intitulat "Viziunea intreaga" in care dezvolta implicatiile schimbarilor ADN la fiintele umane. Iata mai jos un extras din acest articol: In prezent ne modificam structura ADN (care are acum 2 spirale), de tip vechi, intr-una noua, ce va cuprinde mai multe spirale intrepatrunse. Dar nu

numai noi, oamenii, ne schimbam. Intreaga viata de pe planeta sufera aceleasi modificari, pregatindu-se pentru o noua stare de existenta. Noile conditii necesita sa renuntam la vechile concepte mentale si emotionale, numite "de vibratie joasa". Ca si moartea, renuntarea la vechile concepte este foarte importanta in procesul de schimbare, de evolutie umana. Astfel ca trecerea la un nou mod de viata ne cere sa renuntam la modul actual de a vedea lucrurile, la modul de a forma relatii interumane. Mai ales ca majoritatea modelelor curente nu pot face fata la noile conditii de viata. Nu e de mirare deci ca exista deja foarte multa frica, anxietate, neliniste in legatura cu viitorul nostru, mai ales ca deja aceste schimbari au inceput sa se simta, desi multi dintre noi nu le putem constientiza. De asemenea, modificarile fiziologice ale corpului uman incep sa se intensifice si din aceasta cauza apar diverse simptome temporare.
Unele dintre acestea sunt:

1. simptome gen raceala (febra, transpiratie, dureri osoase sau articulare) dar care nu raspund la tratamentul clasic;
2. Migrene, dureri de cap care nu se amelioreaza cu tratamentul clasic;
3. Ameteala, palpitatii, tiuituri in urechi, senzatia ca intreg corpul vibreaza interior (mai ales noaptea);
4. Spasme musculare (involuntare), dureri de spate, pierderea puterii musculare a bratelor (datorate schimbarilor in sistemul circulator);
5. Respiratie greoaie sau zgomotoasa;
6. Modificari in sistemul limfatic si in cel imunitar;
7. Oboseala nejustificata, tendinta de a dormi mai des decat in mod normal;
8. Unghiile si parul cresc mai repede decat in mod normal;
9. Episoade depresive fara motiv, fascinatia trecutului (relatii, evenimente, oameni);
10. Tensiune, neliniste, stress (senzatia ca ceva se petrece dar nu stii ce).
Multe dintre aceste simptome sunt prezente la foarte multi oameni. Majoritatea dau buzna la medicul lor dar afla cu stupoare ca totul e in regula. Toate aceste simptome sunt doar temporare, dispar de la sine si indica faptul ca aceste modificari fiziologice sunt in plina desfasurare.
Remedii pentru noile simptome
Incrancenarea si lupta nu vor duce decat la cresterea si agravarea simptomelor. Trebuie sa lasati corpul sa isi poarte singur de grija, stie sa o faca foarte bine. Daca sunteti obosit, odihniti-va si dormiti.

 Consumati multa apa de izvor, pentru ca in aceste momente corpul se purifica si elibereaza toxine mai intens decat pana acum. Nu trebuie sa intrati in panica. Nu veti muri, e vorba doar de o schimbare fiziologica si subtila a corpului. Totusi, daca nu sunteti siguri, apelati la un sfat medical, faceti analize si veti vedea ce e de facut. Daca trebuie sa urmati un tratament, preferati o abordare naturista, renuntati la medicamentele de sinteza chimica in favoarea remediilor naturiste care va vor ajuta mai bland sa treceti peste disconfort.
Acest proces de schimbare interioara este cunoscut sub numele de "Ascensiune", pentru ca implica cresterea frecventei de vibratie specifica a corpului, ceea ce face sa apara aceste simptome temporare.
In aceste momente exista procese care se desfasoara in corp pentru a realiza schimbarile necesare adaptarii la noile conditii de viata. ADN-ul exista nu numai biologic, ci si in alte dimensiuni, pe alte frecvente de vibratie. Oamenii de stiinta cerceteaza ADN-ul uman si au invatat multe despre el. Dar ei inca nu sunt capabili sa inteleaga ca ADN-ul este mai mult decat atat, este semnatura personala armonioasa a fiecaruia dintre noi, valabila universal.
Daca ar fi sa auzim tonurile, sunetele generate de fiecare segment de ADN, am descoperi ca impreuna creeaza o colectie de frecvente armonioase, care este ca un identificator universal al fiecaruia. Nu mai exista nimeni care sa aiba aceeasi frecventa, identica, in tot universul. Astfel, se poate spune ca fiecare fiinta umana exista datorita rezonantei armonice cu structura informationala ADN.
Structura genetica opereaza ca un sistem de transmisie - receptie prin satelit. Fiecare componenta a ADN-ului rezoneaza specific pe o anumita frecventa de vibratie, iar acest ansamblu reprezinta de fapt conexiunea ta biologica si energetica cu toate lucrurile care exista, nu numai din mediul imediat inconjurator, ci chiar universal. Frecventele acestor componente genetice sunt foarte inalte, vibratiile lor sunt foarte fine. Practic, sunt lumina.
Modificarile care au loc in aceste momente in corp sunt o re-armonizare, o noua calibrare a frecventelor proprii la cele de referinta din intreg universul. Este vorba de procese de natura electrochimica si electromagnetica. In primul rand, relatiile de tip electrochimic dintre diferitele segmente de ADN se modifica ducand astfel la alte conexiuni intre componentele ADN, formand un alt fel de spirala.


Aspectele electromagnetice corespondente noilor legaturi electrochimice sunt de fapt cresteri ale frecventelor de vibratie specifice. In consecinta, intregul corp va avea o frecventa rezonanta mai inalta. Pe masura ce procesul cunoscut ca "Ascensiune" are loc, intreaga fiinta este deja pregatita (de pe "parcurs") pentru a face fata tranzitiei.
Un alt fapt important, care apare ca urmare a acestei cresteri a frecventei specifice, este folosirea unei parti mult mai importante din creier. Se stie azi ca omul obisnuit nu foloseste mai mult de 10% din intreg potentialul creierului, astfel ca pe masura ce se realizeaza "Ascensiunea", vor deveni operationale anumite zone din creier care au fost inactive timp de multe milenii, si care nu sunt raspunzatoare de modul rational de gandire ci de cel intuitiv si subtil de intelegere si actiune superioara.
Celebrele frecvente cerebrale (de tip alfa, gamma, etc) care sunt astazi cunoscute ca determinand starile mentale umane, au un rol important in acest proces de "acordare". Undele de tip gamma sunt cele mai importante, ele fiind cheia catre celelalte realitati (subtile, invizibile). Aceste noi modele urmeaza un proces format din trei stadii.
Primul stadiu este denumit "initierea". Este vorba de inceputul folosirii intentionate a constiintei in afara corpului fizic. Odata cu acest proces apare si constientizarea celorlalte forme de realitate. A doua faza este "comuniunea". Este vorba despre o adevarata interactiune si comunicare directa (non-verbala) in celelalte realitati dimensionale. Cel mai adesea va fi sub forma telepatica, dar continutul nu va fi cu mult diferit de cel obisnuit, din prezent. A treia faza este "ascensiunea". Din acest stadiu al constiintei vei putea sa faci adevarate calatorii plecand din realitatea aceasta obisnuita, spre realitatea Superioara Ultima. Toate cele trei stadii trebuie experimentate gradat, pe rand, in ordinea expusa.
Pentru a realiza "Ascensiunea" nu e suficient si nici necesar sa te gandesti la ceva anume sau sa ai un anumit tip de emotie. Este o calatorie constienta. Este renuntarea la vechile modele comportamentale pentru a deveni cu adevarat liber in a alege noi moduri de interactiune cu ceilalti, cu celelalte realitati invizibile.


sursa: Active Information Media
www.aim.active.ws