Medicină informativă

Balonarile apar ca urmare a aerului inchis in intestin, iar presiunea provocata de acesta este destul de dureroasa uneori.

Tratamentul: Ceaiul de anason este leacul cel mai eficient (chiar si pentru bebelusi). Se toarna 1/4 l de apa clocotita peste 1 lingurita de seminte macinate ori zdrobite, se lasa sa se infuzeze 10 minute (cu capac) si se bea o ceasca de ceai dupa masa.

Efectul: Uleiurile eterice ale anasonului linistesc crampele si stimuleaza digestia mancarurilor grase.

Pe cale interna:
·  Indigestie, balonare, dischinezie biliara - Se ia cate o lingurita de bitter, diluata in jumatate de cana de apa, de patru ori pe zi, inainte de masa. In cazurile de indigestie, se poate administra imediat ce apar simptomele neplacute o doza mai mare de bitter - 2 lingurite intr-un pahar cu apa.

· Afectiuni hepatice cronice - Plantele amare ale bitterului actioneaza cu mare putere in sensul decongestionarii si regenerarii ficatului. Se administreaza cate o lingurita, de 3 ori pe zi, intr-o cana de apa (250 ml), pe stomacul gol. Se vor face cure de cate 2-3 saptamani, urmate apoi de o saptamana de pauza.

· Anorexie, anorexie psihica - Inca din primele zile ale administrarii bitterului se declanseaza o senzatie naturala de foame, simultan cu trezirea unui neobisnuit tonus psihic si a poftei de viata, stari care trebuie de altfel sa caracterizeze orice om sanatos. Aceasta conduce la o normalizare ponderala gradata, prin echilibrarea functiilor digestive, ca si a starilor emotionale. Se vor lua 3 mese pe zi, bitterul fiind administrat cu 20 de minute inainte de fiecare masa, in doza de 1-2 lingurite la o cana cu apa.

· Boli de piele - Se face o cura de o luna cu bitter suedez, din care se administreaza cate o lingurita intr-un pahar cu apa, de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Efectele se instaleaza gradat, dar sunt persistente, fapt ce va fi usor constatat la cei predispusi la eczeme ori acnee, precum si la cei care nu pot sa scape de unele infectii cu ciuperci sau bacterii cu localizare pe piele. Tratamentul intern se asociaza foarte bine cu aplicatiile externe descrise mai jos.

· Afectiuni alergice - Bitterul se foloseste in cure de doua luni. Se administreaza de patru ori pe zi, cate o lingurita de bitter diluata intr-un pahar cu apa. Modul de actiune a preparatului in cazul acestor afectiuni nu este inca pe deplin elucidat, se pare insa ca efectul tonifiant si purificator puternic asupra principalelor organe, de eliminare si drenare din corp (ficat, rinichi, plamani), conduce gradat la o reglare a reactiilor imunitare ale organismului.

· Tulburari menstruale (ciclu menstrual neregulat, dureros, abundent) - Administrarea se realizeaza intr-un mod aparte: cu 4-5 zile inaintea menstruatiei, se administreaza cate o lingurita de trei ori pe zi, iar in primele doua zile in care ciclul menstrual s-a declansat, se administreaza cate o jumatate de lingurita de 5-6 ori pe zi, diluata intr-un pahar cu apa.

· Cistita, infectii renale - Sunt afectiuni in care bitterul exercita printre cele mai puternice efecte. Se administreaza cate o lingurita de patru ori pe zi in 250 ml de apa (se consuma astfel zilnic un litru de apa cu preparat). In cazurile de criza, se vor aplica suplimentar comprese calde cu bitter pe zona vezicii urinare sau a rinichilor, dupa caz.

· Viermi intestinali - Se administreaza de trei ori pe zi cate o lingurita de bitter suedez, diluat intr-un pahar cu apa.

· Guturai (raceala), gripa - Bitterul se administreaza din trei in trei ore, pe intreaga durata a zilei, in doza de o jumatate de lingurita - o lingurita la un pahar cu apa. Are efecte de eliberare treptata a cailor respiratorii, de reducere a inflamatiilor si a durerilor gatului, de usurare a respiratiei si reglare a temperaturii in caz de febra. De asemenea, are efecte de stimulare imunitara.

· Febra - Este recomandat ca bitterul sa fie administrat chiar de la inceputul declansarii starilor febrile. In aceste cazuri, in primele zile se va administra, din doua in doua ore, cate o lingurita la o jumatate de pahar cu apa. Alimentatia trebuie sa fie foarte usoara in acest interval, bazata mai mult pe legume, fructe si bauturi naturale (sucuri proaspete din citrice sau apa plata). Odata cu reducerea temperaturii, remediul se administreaza normal, cate o lingurita de trei ori pe zi.

· Stari de greata dimineata, migrene - Se administreaza atat preventiv, cate o lingurita de trei ori pe zi, cat si ca adjuvant in cazul in care au aparut aceste stari - cate o lingurita din ora in ora, dar nu mai mult de 5 administrari zilnic.

· Reumatism, guta - Bitterul are un efect „cu bataie lunga” in cazul acestor boli, prin declansarea proceselor de mobilizare si eliminare a toxinelor din tot corpul. Se va folosi in cure de lunga durata (3 luni), timp in care se administreaza de patru ori pe zi cate o lingurita de preparat la o cana cu apa, pe stomacul gol. Dupa o pauza de o luna, cura se poate relua de mai multe ori.

· Boli cardiace, asociate cu valori crescute ale colesterolului - Bitterul suedez reduce valorile colesterolului, ajuta la mentinerea tineretii si flexibilitatii vaselor de sange, avand si efecte tonice cardiace. Se administreaza in tratamente de minimum doua luni, timp in care se iau cate 3 lingurite pe zi.

· Boli ale pancreasului, adjuvant in diabet - Se iau 3-4 lingurite de bitter pe zi, diluate in apa. Plantele amare din compozitia sa au efecte tonice si antiinflamatoare asupra pancreasului.

· Adjuvant in boala canceroasa - Este recomandat mai ales pentru stimularea poftei de mancare, reducerea senzatiei de greata si eventual, a febrei. In plus, are efecte de stimulare a imunitatii, motiv pentru care poate fi un ajutor pretios in aceasta afectiune. Se ia o lingurita diluata in jumatate de pahar cu apa, inaintea fiecarei mese.

Pe cale externa:
· Dureri de cap, tulburari nervoase posttraumatice - Se pune pe ceafa o compresa cu bitter suedez, care se tine minimum 30 de minute.

· Rani, cicatrice persistente - Se spala ranile cu un tampon bine inmuiat in preparat. Se stoarce apoi tamponul de vata inmuiata in bitter suedez deasupra locului tratat, asa incat pe zona afectata sa se formeze o crusta de preparat.

· Arsuri usoare si medii - Se aplica cu ajutorul unui tampon de vata bitter pe locul afectat.

· Tromboflebita - Se pun comprese cu bitter suedez pe zona afectata.

· Luxatii, entorse - Zilnic, se tine vreme de doua ore o compresa pe zona articulatiei accidentate.

· Intepaturi de insecte - Se scoate acul, dupa care se aplica o compresa inmuiata in bitter.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu bitter suedez
Intern, datorita concentratiei destul de mari de alcool, nu va fi de regula administrat nediluat. Exceptie vor face doar cazurile in care este contraindicat aportul masiv de lichide in corp. Intrucat contine plante cu efecte abortive (pelin, angelica), nu va fi administrat intern femeilor gravide.

Extern, va fi folosit sub forma de compresa, dupa ce se da in prealabil un strat protector cu crema de galbenele pe portiunea de piele care va fi tratata. De asemenea, dupa aplicarea pe portiunea de piele, va fi lasata la aer macar un sfert de ora, pentru a se zvanta. In cazul in care apar senzatii de arsura ori maceratia puternica a tegumentelor, tratamentul va fi intrerupt temporar.

A fost redescoperit in urma cu doua decenii, odata cu aparitia extraordinarei carti „Sanatate din farmacia Domnului” a fitoterapeutei de origine austriaca Maria Treben. Un remediu despre care experimentata cunoscatoare a plantelor spunea ca vindeca aproape orice boala. Nu era departe de adevar. Prin timp, miraculoasa tinctura - o veritabila „antologie” de ierburi tamaduitoare - a dovedit ca are efecte benefice asupra sanatatii, dobandindu-si rapid o celebritate meritata. Milioane de flacoane cu pretiosul elixir, in tot felul de formule si dilutii, au fost vandute anual pe tot mapamondul, bitterul suedez devenind intre altele si un simbol al reinvierii traditiei de vindecare cu plante. Dar care este, de fapt, originea acestui remediu? Care dintre zecile de formule care se gasesc acum pe piata este cea buna? Isi merita, oare, bitterul celebritatea?

Originea bitterului suedez

Se pare ca aceasta tinctura a fost descoperita in Evul Mediu de catre legendarul savant si alchimist Theophrastus Bombastus Von Hohenheim, zis Paracelsus, care a vrut sa creeze un elixir din plante care sa prelungeasca tineretea. Dupa un succes fulminant, elixirul-minune a cazut in uitare, fiind pastrat si transmis din tata in fiu doar intr-o familie de medici suedezi, pe nume Samst. Se pare ca elixirul de viata lunga al lui Paracelsus era cu adevarat eficient, pentru ca toti membrii respectivei familii au ajuns la varste impresionante. Klaus Samst, rectorul facultatii de medicina din Uppsala, caruia i se datoreaza repunerea in circulatie a tincturii, a ajuns, de pilda, la venerabila varsta de 104 ani, cand a murit subit, din cauza... unei cazaturi de pe cal. Repopularizat prin cartea Mariei Treben, bitterul suedez si-a dovedit din nou eficienta intr-o serie impresionanta de boli, de la indigestii si migrene la boala canceroasa si maladiile de piele greu vindecabile. Au aparut tot felul de versiuni ale bitterului suedez, in afara celei cu 32 de plante: cu 16 plante, cu 12 plante, cu 8 plante, dar si cu 180 de plante, asa cum il prepara compatriotul nostru Nica Micu, taran din comuna Ivesti, Galati.

Ce este de fapt bitterul suedez?

Este un extract hidroalcoolic sau altfel spus, o tinctura din plante medicinale amare. De altfel, este uneori numit si „aperitiv amar suedez”. De ce amar? Pentru ca plantele si gustul amar au o importanta deosebita in terapia naturista. Remediile naturale amare sunt un drenor puternic pentru ficat si vezica biliara, stimuleaza procesele de eliminare prin amplificarea peristaltismului digestiv, activeaza digestia prin sporirea secretiei de sucuri gastrice. Din punct de vedere psiho-mental, gustul amar este asociat dezamagirii - o sintagma care, analizata din punct de vedere etimologic, inseamna descoperirea, eliberarea de amagire. De aceea, in medicina holistica, remediile amare au in plan psihologic rolul foarte interesant de a ajuta la eliminarea convingerilor si ideilor false, cu alte cuvinte, a amagirilor, care conduc la boala. Practic, nu se poate vorbi in medicina naturista de un proces de dezintoxicare eficient si complet in care sa nu fie folosit gustul amar. Ei bine, diferitele variante de bitter suedez sunt o colectie fara egal de plante amare, cu diferite nuante. Astfel, acest bitter contine plante amare pure (gentiana, tintaura, anghinare), amare aromatice (pelin, coada-soricelului, coaja de portocal amar), amare saline (cicoare, papadie), amare mucilaginoase (lichen de Islanda) etc. Din acest motiv, acest elixir amar este un drenor si detoxifiant extraordinar, ceea ce si explica efectele sale vindecatoare intr-o gama extrem de mare de boli.

Formula cea mai buna de bitter suedez

In ciuda popularitatii sale ca leac, nici pana in prezent nu se stie cu precizie care este reteta originala de bitter suedez. De fapt, anumite componente ale sale, cum ar fi theriacul venetian, sunt chiar formule obtinute prin procedee alchimice, procedee care nu mai sunt cunoscute in prezent. Exista, astfel, mari probabilitati ca astazi sa nu mai poata fi preparat bitterul original pe care l-a creat Paracelsus in Evul Mediu. Dar asta nu exclude eficienta lui. Revenind la una dintre intrebarile puse la inceputul acestui articol: „Care este cea mai buna formula de bitter suedez?”, trebuie sa recunoastem ca raspunsul este foarte dificil de dat. Personal, am fost foarte curios sa aflu in mod practic cu care versiune a bitterului suedez dintre cele existente in prezent la noi in comert se obtin cele mai bune rezultate. Marturisesc ca am fost surprins de faptul ca versiunile obtinute din plante romanesti sunt net mai puternice si mai nuantate ca actiune fata de majoritatea importurilor. Cum este posibil acest lucru? In primul rand, prin calitatea plantelor - mai ales flora medicinala spontana a Romaniei este extrem de bogata in plante medicinale amare si aromatice, cu efecte foarte puternice, care, incluse in reteta acestui remediu, fac adevarate minuni. Apoi, concentratiile de principii active de la bitterurile romanesti sunt mult mai mari decat la cele aduse din strainatate, unde, in mod curios, se pune mai mult accent pe gustul placut al remediului decat pe actiunea sa terapeutica. In fine, se pare ca in domeniul terapiei cu plante, creativitatea autohtona a gasit un teren foarte bun de exprimare, asa incat au fost gasite niste retete de bitter care pun foarte bine in valoare principiile care stau la baza alcatuirii acestui remediu.

Prepararea casnica a bitterului suedez

Iata o reteta ceva mai simpla, compusa din doar douasprezece plante, dar care pune foarte bine in valoare principiile care stau la baza alcatuirii bitterului suedez:
Intr-un borcan cu filet, cu o capacitate de 2 l, se pun cate 2 lingurite din urmatoarele plante sub forma de pulbere (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea): pelin (Artemisia absinthium), anghinare (Cynara scolymus), flori de salcam (Robinia pseudoacacia), foi de dafin (Laurus nobilis), iarba de troscot (Polygonatum aviculare), frunze de frasin (Fraxinus sp.), radacina de angelica (Angelica archangelica), boabe de ienupar (Juniperus communis). Se adauga apoi cate 1 lingurita de pulbere de rasina de brad (Abies alba), seminte de fenicul (Foeniculum vulgare), radacina de urzica (Urtica dioica) si o jumatate de lingurita de pulbere de sofran (Curcuma longa). Dupa ce am pus toate plantele, adaugam un litru si jumatate de alcool alimentar de 50-60 de grade si lasam totul sa se macereze vreme de minimum doua saptamani. La sfarsitul timpului de macerare, se filtreaza preparatul prin tifon si se pune la pastrare intr-o sticla inchisa la culoare, intr-un loc intunecos si rece. Se administreaza de regula 1-2 lingurite din acest preparat, inainte de mesele principale, diluate in apa plata sau ceai.

Intr-o scriere antica se arata ca dacii si germanii erau printre singurele popoare care foloseau aceasta cereala ca aliment de baza. Mai tarziu, in Evul Mediu, populatiile nordice din Europa au adoptat si ele ovazul, care este un excelent energizant in perioadele cu vreme rece si umeda. In prezent, el este larg folosit sub forma de fulgi, care sunt mai digerabili si mai gustosi decat cei de orz, fiind recomandati cu precadere pentru:

Hipotiroidie - ovazul este un excelent stimulent al functiei tiroidiene. Fulgii de ovaz vor fi introdusi pe termen lung in dieta persoanelor suferinde de aceasta afectiune. Suplimentar, se bea pe parcursul unei zile un „ceai” obtinut din 7 linguri de boabe fierte vreme de jumatate de ora intr-un litru de apa. Acest preparat are efecte stimulente foarte puternice, fiind recomandat si in starile de astenie, surmenaj si somnolenta, pentru tratarea pietrelor la rinichi, a gripei si a unor disfunctii sexuale la barbati.

Adjuvant in sterilitate si impotenta - studii recente arata ca la popoarele care consuma cantitati mari din aceasta cereala, varsta medie la barbatii care ajung la andropauza este mult mai ridicata, iar fertilitatea se mentine pana la varste impresionante.

Sensibilitate la raceli la persoanele meteosensibile - consumul regulat de fulgi de ovaz mareste rezistenta la variatiile bruste de clima, mai ales la racire, intarind sistemul imunitar si conferind un tonus psihic foarte bun.

Nisip (microlitiaza) la vezica biliara si rinichi - 4 linguri rase de fulgi de ovaz se fierb la foc mic intr-un litru de apa vreme de 20 de minute, dupa care se filtreaza. Se consuma acest decoct pe parcursul unei zile, o cura durand 14 zile. Acest tratament este util si in diabet, guta si hepatita, ca adjuvant.

Putini stiu ca aceasta cereala cu boabele tari si cu gustul destul de aspru este printre primele plante cultivate pe Terra, cu 4000 de ani in urma ea fiind intalnita pe mari suprafete, din Egipt si pana in India. In China, este considerata una dintre cele cinci plante sfinte, fiind folosita atat ca aliment, cat si ca baza pentru o gama impresionanta de medicamente naturiste. In Europa, orzul e consumat in cantitati tot mai mari in ultimii ani ca suc, obtinut prin centrifugarea plantelor tinere si sub forma de fulgi, obtinuti prin presare la rece. Acesti fulgi sunt foarte digerabili si pastreaza practic nealterate proprietatile terapeutice ale boabelor de orz, proprietati care vom vedea ca nu sunt deloc de neglijat:

Hepatita de toate tipurile, sechelele posthepatice si hepatita cronica evolutiva - fulgii de orz au efect drenor hepatic si ajuta la regenerarea celulelor din ficat. Au un efect foarte bun mai ales preparati cu miere de albine si fructe, cum ar fi afinele, catina, merele, gutuile.

Hipotensiunea - consumul regulat de fulgi de orz mareste pe cale naturala tensiunea arteriala, fara a aparea riscul hipertensiunii, tensiunii arteriale oscilante sau al palpitatiilor. De asemenea, orzul este cunoscut pentru efectele sale de prevenire a ischemiei cardiace.

Diaree, dizenterie si febra tifoida (adjuvant) - se consuma fulgi de orz in amestec cu infuzii indulcite din plante, cum ar fi menta, busuiocul, ceaiul negru.

Atonia gastrica si intestinala, probleme de digestie si apetit la persoanele sedentare - se consuma dimineata si seara cate o farfurie de fulgi de orz combinati cu fructe acrisoare, taiate marunt (mere, grapefruit, afine, catina, coacaze) si miere.

Tuberculoza, bronsita cronica - fulgii de orz sunt amestecati cu lapte fierbinte, miere si un varf de cutit de pudra de ghimbir. Se consuma aceasta combinatie usoara, foarte hranitoare si cu efecte de stimulare a imunitatii, la micul dejun si cina.

Planta, adusa in urma cu mai bine de jumatate de mileniu din America de catre primii exploratori spanioli, a fost aclimatizata in Romania abia in jurul anului 1700. Dar, desi a fost cultivata tarziu, s-a raspandit extrem de rapid, devenind un aliment de baza mai ales in lumea satelor, unde mamaliga a inlocuit painea. Este inutil sa mai spunem cum se prepara mamaliga, ea fiind azi o specialitate a bucatariei romanesti. Ar mai trebui doar adaugate cateva dintre calitatile terapeutice ale acestei mamaligi, calitati care nu sunt deloc de neglijat, ea putand fi un ajutor pretios in tratarea unor afectiuni.

Obezitate - mai mult ca orice aliment, mamaliga confera o senzatie de satietate extrem de rapida, datorita fibrelor alimentare din compozitia sa.

Hipotiroidie - studiile de specialitate au aratat ca la cei care consuma regulat porumb, anumite probleme generate de hipotiroidie, cum ar fi ingrasarea, somnolenta, lipsa de tonus fizic si mental, sunt reduse considerabil.

Dischinezie biliara, dispepsie, colecistita - porumbul mareste secretia de bila si faciliteaza evacuarea sa, avand si efecte antiinflamatoare biliare. Consumul mamaligii in loc de paine, asezonata cu multe salate de cruditati, duce la reducerea si eliminarea in timp a acestor probleme.

Gastrita hiperacida si ulcerul - sunt ameliorate de consumul de mamaliga calda in loc de paine, malaiul avand, pe langa efectul de reducere a aciditatii si o actiune usor calmanta, sedativa. Studiile de nutritie si biochimie alimentara au aratat ca mamaliga consumata frecvent amelioreaza si afectiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruatiile dificile cu sangerari abundente, anexita si metroanexita, litiaza renala, hepatita.

Cataplasma cu mamaliga: in medicina populara romaneasca se stie ca racelile care nu cedeaza la nici un tratament se vindeca prin aplicarea unei cataplasme cu mamaliga calda. Pe pieptul bolnavului se pune un stergar subtire sau un tifon, iar pe acesta se intinde un strat gros de mamaliga, atat de fierbinte cat se poate suporta (atentie, sa nu apara opariri!), dupa care se pune un material impermeabil deasupra si o patura ca sa pastreze caldura. Pacientul se tine astfel jumatate de ora, dupa care cataplasma se indeparteaza. Acest tratament se aplica in bronsita acuta si gripa, pneumonie, tuse cronicizata. Aceeasi aplicatie se face in zona rinichilor pentru tratarea colicilor renale si a nefritelor, pe zona inferioara a abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite si cistite.

Expresia „scump la tarate si ieftin la faina“ este pe cale sa capete in ultimele decenii cu totul alte conotatii decat cele initiale si aceasta din cauza rezultatelor extraordinare, obtinute prin tratarea cu tarate de grau a unor afectiuni din cele mai variate si grave, de la obezitate si tulburari digestive pana la cancer si alte boli incurabile. De „vina“ sunt vitaminele din complexul B, magneziul, fibrele alimentare si enzimele, prezente intr-o concentratie atat de puternica, incat un kilogram de tarate valoreaza mai mult decat un pumn de medicamente supersofisticate si scumpe. Dar sa vedem cateva dintre intrebuintarile lor.

• Maceratul la rece (apa de tarate): 2-3 linguri de tarate se pun intr-un pahar cu apa si se lasa la temperatura camerei vreme de 8-10 ore, de seara pana dimineata. Dupa trecerea intervalului de timp necesar macerarii, preparatul nu se filtreaza, ci se consuma direct, atat partea lichida (care este foarte bogata in vitamine si enzime), cat si pasta de pe fundul paharului (care este foarte bogata in minerale si fibre alimentare). De regula, se consuma un pahar de macerat dimineata pe stomacul gol, doar in anumite cazuri exceptionale doza ajunge la 2-3 pahare pe zi, luate inainte de fiecare masa. O cura cu macerat cu tarate dureaza minimum doua saptamani, putand fi prelungita pana la doua-trei luni, fara efecte adverse.

• Pulberea fina de tarate. Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea a taratelor, vreme de jumatate de minut, obtinandu-se un praf care poate fi administrat ca atare, cu apa - cate o lingurita inainte si dupa masa - sau adaugat in mancaruri (supe, ciorbe, salate de cruditati etc.). De regula se iau cate doua lingurite din aceasta pulbere de tarate la o masa, fiind extrem de utila pentru activarea si usurarea digestiei, dar si in curele de slabire. Tratamentul poate fi de lunga durata (6-12 luni), fara a aparea efecte adverse.


Indicatii ale curei cu tarate:
• Ingrasarea si obezitatea - se ia inainte de fiecare masa pulbere fina de tarate, cate o lingura minimum. In stomac, fibrele continute de coaja bobului de grau isi vor mari foarte mult volumul, „taind“ pur si simplu foamea si dand senzatia de satietate. In plus, ele ajuta procesele de eliminare, importante in tratamentul obezitatii.

• Digestia dificila, indigestia - enzimele continute de taratele de grau sunt un neintrecut activator al digestiei, ajutand la mistuirea alimentelor. Cate o jumatate de lingurita de pulbere de tarate luata inainte si dupa masa „ataca“ alimentele care cad greu si elimina indigestiile, balonarea si anumite forme de colita.

• Litiaza biliara (prevenire, adjuvant in tratament) - se administreaza pulbere de tarate, cate o jumatate de lingurita inainte si dupa masa.

• Constipatia si colita de putrefactie - in fiecare dimineata se consuma cate un pahar cu macerat de tarate, care are un efect laxativ si de curatire a intestinului. In cazurile cronicizate, refractare la tratament, se consuma inca un pahar de macerat seara, inainte de ultima masa.

• Acneea, pielea cu sensibilitate alergica marita - se face cura cu macerat la rece de tarate, cate un pahar pe zi, vreme de minimum 30 de zile.

• Prevenirea cancerului - o data pe luna se face o cura de 10 zile cu macerat la rece de tarate, vreme in care se consuma un pahar de preparat pe zi. Fibrele alimentare, vitaminele si mineralele din compozitia sa sunt un preventiv excelent pentru cancerul la stomac, ficat, intestin si rect, putand fi un adjuvant valoros si in tratarea acestor forme de cancer.


Aplicatii externe cu tarate:
• Pielea usor iritabila - se pun comprese cu apa de tarate (obtinuta prin filtrarea maceratului descris mai sus) de doua ori pe zi, dimineata si seara, vreme de 10 minute minimum.

• Psoriazisul - pasta rezultata in urma macerarii taratelor se inveleste in tifon si se aplica sub forma de cataplasma pe plagile psoriazice. Se face o aplicatie pe zi si isi sporeste eficienta daca e corelata cu tratamentul intern pe baza de cruditati si plante depurative.

• Tumorile benigne (chisturi, fibroame, adenofibroame) - taratele amestecate cu apa se lasa 4 ore sa se macereze la temperatura camerei, dupa care se invelesc intr-un strat de tifon si se aplica pe piele in zona afectata, unde se lasa minimum trei ore. Dupa indepartarea cataplasmei, pielea se lasa sa se usuce, dupa care se aplica un unguent de tataneasa.

Care este cel mai bun polen?
Cel mai bun polen este acela care se potriveste cu necesitatile organismului uman. Pentru o persoana sanatoasa, cel mai bun polen poate fi cel poliflor, uscat traditional. Persoanele care sufera insa de diverse afectiuni, in special cronice, este bine sa consume polenul proaspat recoltat si imediat bagat la congelator si/sau conservat in miere.

Suntem bucurosi sa anuntam ca, pentru prima data in Romania (si printre primii in lume!), in mod organizat si pastrand o calitate maxima, s-a inceput recoltarea polenului medicinal monoflor.


Inainte de a cumpara si consuma polen, este bine sa stim urmatoarele lucruri:
· polenul este un produs natural, recoltat natural, dar poate cauza uneori reactii adverse; consultati-va medicul curant (ideal sa fie specializat in apifitoterapie) inainte de a incepe o cura cu polen;

· polenul este in mod normal foarte bine tolerat de organism, in special daca se ia in primele 7-10 zile dupa mese, bine diluat in iaurt sau lapte prins;

· se poate asocia cu alte terapii clasice ori naturiste;

· este usor de administrat si se integreaza usor in alimentatia zilnica.

Semintele de armurariu sunt „gaselnita” de ultima ora a cercetatorilor care cauta noi mijloace pentru prevenirea si combaterea bolii canceroase. Zeci de studii, unele dintre ele finalizate, altele in curs de derulare, arata ca semintele acestei plante sunt un inamic redutabil al cancerului. Ele sunt recomandate atat persoanelor sanatoase, pentru a preveni aceasta maladie, cat si celor deja bolnave, pentru a o putea combate si pentru a-i diminua efectele nefaste asupra organismului.

Iata cateva elemente practice in acest sens:
· Pentru a preveni cancerul: faceti la fiecare schimbare de anotimp o cura cu seminte de armurariu, consumand 4 lingurite de tinctura pe zi, vreme de trei saptamani. Aceasta planta activeaza sistemul imunitar (favorizand fagocitarea celulelor maligne), neutralizeaza radicalii liberi, reintinereste organismul. Studii facute in randul populatiilor mediteraneene si din Asia Centrala, unde aceasta planta este consumata in mod traditional, arata ca incidenta cancerului este de pana la trei ori mai mica la cei care consuma frecvent aceasta planta.

· Combaterea efectelor adverse ale chimioterapiei - este un domeniu de maxima importanta pentru cei care recurg sau au recurs la medicatia de sinteza, pentru combaterea bolii canceroase. Semintele de armurariu (arata studiile facute in cateva spitale americane) sunt printre putinele remedii cunoscute care au eficienta dovedita in combaterea teribilelor efecte adverse ale citostaticelor. Un litru de infuzie combinata de armurariu, consumata zilnic vreme de 20 de zile, sustine activitatea hepatica, mentine capacitatea de lupta a sistemul imunitar si impiedica aparitia simptomelor neurologice, provocate de administrarea acestui tip de medicatie.

· Cancerul de prostata si hepatic - sunt cele doua localizari ale bolii canceroase, in care a fost verificata clinic actiunea favorabila a semintelor de armurariu sau a silimarinei (un complex de principii active secretate de aceasta planta). Se ia cate o lingurita de pulbere de seminte de 4 ori pe zi, in cure de 15 zile, cu 10 zile de pauza.

Alte forme de cancer, in care studiile de laborator au pus in evidenta actiunea curativa a armurariului, sunt cancerul pulmonar, cancerul la san, cancerul ovarian, cancerul la intestinul gros si cancerul de piele. In prezent sunt in derulare studii care - se spera - vor confirma eficienta acestei plante lipsite de toxicitate in toate aceste forme de cancer.