Caria dentara - alege preventia!

 
Ce este caria dentara? Care sunt tipurile de carii dentare? Care sunt cauzele cariei dentare? Care sunt simptomele cariei dentare? Cum sa prevenim cariile dentare?

Cariile dentare si paradontoza sunt cosmarul a jumatate din populatia lumii. Conform raportului FDI World Dental Federation, 4 miliarde de persoane sufera din cauza cariilor dentare. Problema nu este noua, dar in continuare este nevoie de educatie in acest domeniu.


Ce este caria dentara?

Caria dentara este o afectiune care presupune degradarea smaltului dentar - stratul exterior dur al dintelui - sub actiunea mai multor factori, precum consumul crescut de alimente cu continut ridicat de zahar, fumatul, o igiena orala necorespunzatoare, dar si factori ereditari.


Formarea cariei se desfasoara in 4 etape:

1. Formarea placii bacteriene - resturile de mancare amestecate cu saliva si alte substante formeaza o masa care adera la dinti si care este dificil de indepartat din locurile greu accesibile ale cavitatii bucale. In placa dentara se afla o bacterie responsabila de degradarea smaltului - Streptococcus mutans.

2. Bacteriile se hranesc cu zahar, eliminand acizii care patrund in smalt. Pe suprafata dintilor apare o decolorare alb calcaroasa, care indica faptul ca dintii se decalcifiaza.

3. In timp, acizii penetreaza tot mai adanc dintele cauzand aparitia cavitatilor de culoare inchisa (maro sau negru). Pe dinte apare o pata inchisa la culoare, nedureroasa.

4. Caria dentara ajunge la pulpa dintelui, lucru care duce la inflamatie si durere. Bacteriile pot ajunge la tesuturile moi si in fluxul sanguin, existand riscul aparitiei abcesului periapical.
Bacteriile care cauzeaza caria dentara, odata ce ajung in sange, pot duce la aparitia diferitelor afectiuni ale organismului.


Care sunt tipurile de carii dentare?

In stomatologie sunt clasificate mai multe tipologii de carii dentare, mai jos prezentam clasificarea acestora din punct de vedere al locului unde apar si al persoanelor cu predispozitie:

→ Timpurie - apare la copiii pana in 6 ani, in special in cazul acelor copii carora le-a fost extras un dinte de lapte sau le-a fost pusa o plomba. Cel mai des apare pe incisivii de sus, pe suprafata din apropierea gingiei. Poate de asemenea sa apara in forma acuta, simultan, pe suprafetele netede a mai multor dinti.

Carie cauzata de biberon - frecventa la copii hraniti cu biberonul, vizibila sub forma de pete singulare de culoare maro sau alb pe incisivii centrali, in apropierea gingiei. Petele apar, de asemenea, pe dintii permanenti. Uneori are caracter acut, dureros.

→ Infloritoare - mai frecventa in cazul copiilor si persoanelor tinere. Apare dintr-odata, se dezvolta rapid pe suprafata mai multor dinti, in locurile care anterior nu au avut carii.
Secundara - apare la copiii si adultii a caror carii nu au fost plombate etans, cauzand astfel reaparitia cariei.

→ Ascunsa - apare la copii si adulti. Este suparatoare deoarece nu apare pe suprafata smaltului, ci sub acesta, deci poate fi descoperita doar in baza unei radiografii.

→ Distributiva - apare la copii si adulti, pe coletul dentar sau la radacina acestuia.

→ Atipica - apare in dintii morti sau cu tratament endodontic, atat la copii cat si la adulti.


Care sunt cauzele cariei dentare?

• factorii ereditari;

• obiceiuri alimentare nesanatoase - prea multe alimente bogate in zaharuri;
gustarile dintre mese;

• demineralizarea, formarea smaltului si absorbtia incorecta a fluorurilor;

• igiena incorecta a cavitatii bucale sau lipsa acesteia;

• vizite rare la dentist sau evitarea acestora;

• educatie insuficienta in domeniul igienei orale;

• hranirea indelungata a copilului cu biberonul;

• deficit de minerale (fluor, calciu, magneziu, fosfor) si vitamina D.


Care sunt simptomele cariei dentare?

• pete pe dinte;

• sensibilitate dentara la temperatura;

• dinti stricati;

• miros neplacut al gurii;

• dureri dentare.


Cum sa prevenim cariile dentare?

Prevenirea cariilor dentare poate incepe chiar in perioada sarcinii deoarece dintii incep sa se dezvolte in etapa de fetus. Acest proces este numit odontogeneza si incepe cu a 4-a saptamana a sarcinii, atunci cand se formeaza bazele dintilor de lapte.

Pentru a ajuta la dezvoltarea unor dinti sanatosi, viitoarea mama ar trebui sa limiteze cantitatea de zaharuri consumate si sa manance cat mai multe alimente care contin proteine (proteina si colagenul reprezinta scheletul organic al tesuturilor dure ale dintelui).


In cazul copiilor si adultilor trebuie aplicata profilaxia, respectiv:

• spalarea corecta a dintilor de cel putin 2 ori pe zi, preferabil dupa fiecare masa (spalam dintii cu periuta la un unghi de 45° in raport cu suprafata dintilor, timp de 2-3 minute);

• selectarea corecta a periutei de dinti si inlocuirea acesteia la un interval de 3 luni;

• selectarea pastei de dinti corespunzatoare;

• utilizarea atei dentare si a apei de gura;

• vizite regulate la medicul stomatolog pentru control si eventuale tratamente.


Dieta corespunzatoare:

• limitarea consumului de dulciuri si bauturi dulci;

• fara gustari intre mese;

• adoptarea unei diete bogata in legume si fructe proaspete.
 

Cum alegem cel mai bun produs pentru refacerea microflorei intestinale

 
Cum alegem cel mai bun produs pentru refacerea microflorei intestinale

Interviu cu Domnul Conf. Dr. Tudor Nicolaie medic Primar Gastroenterologie si Hepatologie.


Domnule Conferentiar, in urma discutiilor cu mai multe persoane am constatat ca exista dificultati in alegerea unui produs cu un continut de culturi de bacterii vii, necesar pentru mentinerea microflorei organismului. Stim ca acestea sunt necesare, de exemplu, dupa tratamentul cu antibiotice, dar pe piata sunt disponibile o multime de produse de acest gen - cum facem alegerea cea mai buna pentru noi si copiii nostri? Si ce anume sunt aceste „bacterii bune” despre care tot auzim?

Totalitatea microorganismelor prezente in intestinul uman constituie microbiota intestinala (bacterii, ciuperci, etc.), microorganisme care se influenteaza unele pe altele. Intestinul contine de 10 ori mai multe microorganisme decat celulele corpului uman. Bacteriile intestinale benefice au numeroase si importante functii, de exemplu, ele produc diferite substante nutritive pentru gazda lor, previn infectiile cauzate de agentii patogeni intestinali. Un alt beneficiu important este impactul pe care il au asupra sistemului imunitar, intrucat au capacitatea de a produce un spectru larg de substante cu rol antimicrobian. Modul in care functioneaza acestea poate depinde de tulpina, doza si componentele folosite pentru a produce un astfel de preparat.






Ce se intampla cand numarul de bacterii bune din intestine scade?

Aflati in fata unei societati in continua schimbare, a unor factori care afecteaza starea de sanatate, din care modificarea comportamentului alimentar este foarte evidenta, utilizarea cunostintelor privind importanta acestor microorganisme pentru sanatatea tractului gastrointestinal devine din ce in ce mai importanta. Este bine de stiut ca bacteriile bune colonizeaza atat intestinul gros (tulpinile de tipul Lactobacillus), cat si cel subtire (tulpinile de tipul Bifidobacterium), informatie de luat in considerare atunci cand alegem un produs cu continut de colonii formatoare de bacterii. La nivelul colonului intalnim cel mai bogat ecosistem microbian din corpul uman, cu pana la 10 miliarde bacterii per gram de continut intestinal si cu 300 pana la 1000 de specii bacteriene diferite. Consumul de alimente pre-procesate (fast food), adesea continand cantitati excesive de grasimi, conservanti si cantitati insuficiente de legume si fructe (care aduc un aport semnificativ de fibre alimentare si nutrienti pentru flora benefica organismului uman), stresul, tratamentul cu antibiotice care provoaca dezechilibre ale florei intestinale, apa clorurata, sunt cativa factori care aduc modificari daunatoare ale microbiomului intestinal uman. Acest lucru are un impact serios asupra starii de sanatate, conducand la diaree, constipatie, slabirea sistemului imunitar, dezechilibrul florei intestinale, balonare si alte afectiuni digestive.


Domnule Conferentiar, daca ne confruntam cu una dintre problemele mentionate mai sus, este posibil sa refacem echilibrul prin alimentatie? Ce alimente reprezinta o sursa benefica de bacterii?

Microorganismele vii care indeplinesc criteriile aplicabile sunt utilizate in productia alimentelor functionale si in conservarea produselor alimentare. In mod obisnuit, acestea se gasesc in produsele lactate si in alimentele cu adaos de bacterii benefice, precum iaurt, varza murata, chefir, ceaiul Kombucha, laptele de soia. Dar refacerea acestui echilibru doar prin alimentatie, nu este suficient.






De ce? Ce alte variante mai exista?

Deoarece bacteriile benefice din produsele alimentare sunt intr-un numar destul de mic, astfel ca numai pentru a le restabili ar fi necesar un interval indelungat de timp si un consum mare din aceste alimente. Mai mult, dupa terapia cu antibiotice, de exemplu, corpul nostru este slabit si exista un dezechilibru al florei intestinale, iar bacteriile benefice nu-si mai pot juca rolul favorabil. Acesta este unul dintre motivele pentru care ar putea fi utile suplimentele alimentare specifice, care sunt mai convenabil de utilizat si care furnizeaza un numar adecvat de bacterii benefice pentru nevoia fiecaruia.


Care sunt aspectele de care trebuie sa tinem cont atunci cand alegem un supliment alimentar cu continut de bacterii benefice?

Un produs eficient trebuie sa intruneasca anumite conditii, mentionez 5 dintre cele mai importante:
1. Sa contina un numar ridicat de bacterii benefice atat pentru intestinul gros, cat si pentru cel subtire (exemple: 10, 30, 50 de miliarde).
2. Sa cuprinda diverse tulpini de culturi vii.
3. Forma de ambalare (capsule, comprimate, etc.) si administrare sa aiba eliberare prelungita, pentru a conferi produsului rezistenta la aciditatea gastrica si pentru a asigura o eficienta maxima a probioticelor.
4. Puterea de actiune si stabilitate a produsului sa fie garantata de catre producator pe intreaga durata de valabilitate a acestuia, mai clar preparatul sa fie capabil sa supravietuiasca si sa-si mentina proprietatile pe parcursul proceselor de stocare, distributie si utilizare.
5. Sa contina suplimentar oligozaharide cu rol de nutrient pentru bacteriile benefice, iar dintre acestea, inulina este una dintre cele mai eficiente.






Sa reamintim care are sunt cele mai benefice bacterii pentru mentinerea echilibrului microflorei din organismul nostru.

Un progres semnificativ a fost observat in ultimul timp in domeniul studiilor privind coloniile de bacterii vii, in special in ceea ce priveste selectia si caracteristicile culturilor probiotice individuale, posibila lor utilizare si efectul lor asupra sanatatii.

Microorganismele benefice cele mai cunoscute si cercetate apartin urmatoarelor clase: Lactobacillus (exemple: L. rhamnosus, L. plantarum, L. casei, L. acidophilus), Bifidobacterium (exemple: B. bifidum, B. longum) si Lactococcus, Streptococcus, Enterococcus. Mai mult, tulpinile de bacterii gram-pozitive apartinand genului Bacillus si unele tulpini de drojdie apartinand genului Saccharomyces sunt utilizate in mod obisnuit.


Acestea actioneaza individual sau este recomandat sa le asociem si cu alte substante? De ce?

Tractul gastrointestinal este colonizat de un ecosistem complex de microorganisme, peste 100.000 de miliarde de bacterii! Acestea nu sunt doar comensale, ci traiesc intr-o simbioza cu gazda lor. Bacteriile bune actioneaza individual, dar asocierea lor cu un oligozaharid, o componenta de tip nutrient, creste beneficiile asupra sanatatii organismului. Acest efect este atribuit in principal inulinei, un tip de carbohidrat din clasa oligozaharidelor. Inulina este un fructooligozaharid (FOS) nedigerabil, care poate trece neabsorbit prin intestin. In timpul acestui proces, inulina fermenteaza in mod natural si hraneste microflora intestinala care populeaza intestinul. Inulina nu ridica nivelul de zahar din sange si este complet sigura, inclusiv pentru diabetici.






Am aflat deja ce bacterii sunt bune si cat de benefic este sa mentinem echilibrul lor. Ati mentionat ca este important ca un supliment alimentar sa contina un numar ridicat de astfel de bacterii. De ce?

Legat de produsul final, numarul UFC (unitati formatoare de colonii) reprezinta un parametru important, iar dozajul trebuie sa se bazeze pe cercetarile facute si concluzionate ca fiind eficiente. Desi informatiile despre concentratiile minime eficiente sunt inca insuficiente, este general acceptat ca astfel de produse trebuie sa aiba o concentratie intre 106 UFC pe ml/gram si 109 UFC si ar trebui consumate zilnic pentru a avea efecte asupra gazdei. Pot spune ca in ceea ce priveste dozajul, au fost studiate doze de Lactobacillus si alte bacterii bune variind de la 100 milioane la 1,8 trilioane UFC pe zi.


Ce ne puteti spune despre aceasta caracteristica, ca un supliment alimentar sa aiba eliberare prelungita? In ce fel ajuta?

Pentru a fi eficiente, tulpinile de bacterii benefice trebuie sa fie rezistente la acidul gastric si la sucul biliar, pentru a supravietui tranzitului prin tractul gastrointestinal superior. Majoritatea nu colonizeaza permanent tractul gastrointestinal inferior. Chiar si cele mai rezistente tulpini supravietuiesc doar una pana la doua saptamani dupa ingestie. Din aceasta cauza, pentru a mentine colonizarea, suplimentele alimentare cu bacterii benefice ar trebui sa asigure actiunea acestora in tractul intestinal pe durata intregii zile.


Pentru ca tot vorbim de actiunea acestor suplimente alimentare, care este cel mai potrivit moment al zilei pentru administrarea unui astfel de produs?

Cercetarile efectuate de microbiologi arata ca la orele de masa, in special in timpul micului dejun, aciditatea gastrica a stomacului are pH4 sau putin mai mult. De aceea este recomandat ca probioticele sa fie utilizate la micul dejun, atunci cand exista cea mai buna rata de supravietuire impotriva aciditatii gastrice.






Astfel de suplimente alimentare pot fi utilizate si de copii? Cunoastem faptul ca nu este intotdeauna usor sa administrezi copilului pentru ca nu ii place sa inghita pastile, ori pentru ca au dimensiune prea mare. Cum le putem administra astfel de produse?

Intr-adevar, cunosc acest aspect foarte bine, dar asta nu inseamna ca nu ar trebui sa incercam. Culturile vii sunt suplimente alimentare naturale, astfel incat pot fi introduse in siguranta in dieta copiilor si aduc beneficii starii de sanatate. Cu privire la administrare, pot spune ca sarcina aceasta este acum mai usoara, deoarece pe piata sunt disponibile suplimente alimentare cu capsule ce pot fi deschise si administrate copilului direct sub forma de pulbere.


Ati mentionat ca este important ca puterea de actiune si stabilitate a produsului sa fie garantate de producator. Cum putem verifica acest lucru?

In primul rand trebuie citite informatiile de pe ambalaj, daca este specificat direct acest lucru, este un plus al produsului. Daca nu este mentionat in mod direct, ar trebui sa cautam informatiile care indica faptul ca produsul trebuie mentinut la temperatura camerei. In acest fel, chiar daca uitam sa il punem la frigider, putem fi siguri ca produsul nu isi va pierde proprietatile. Ca o sumarizare a discutiei, sunt cateva aspecte importante de care trebui tinut cont atunci cand cumparam un supliment alimentar cu bacterii benefice:
1. Numar mare de unitati formatoare de colonii (UFC).
2. Mai multe tulpini de culturi vii.
3. Eliberare prelungita.
4. Putere de actiune si stabilitate garantate.
5. Administrare facila - 1 capsula pe zi.

Bibliografie: Sanatatea A-Z. Foto: cosmopharm.eu





 

Naprasnicul (Geranium robertianum) — indicatii terapeutice

 
Informatii despre planta medicinala numita naprasnic (Geranium robertianum)

In anul 1000 dupa Hristos, intr-o mica manastire din Franta, la Molesme, traia un preot despre care se stia ca poate vindeca orice boala. Aceasta, in ciuda faptului ca el nega cu umilinta acest lucru, punand toate miracolele terapeutice in seama lui Dumnezeu, pe care-l chema in ajutor, prin rugaciuni fierbinti si posturi indelungate, precum si pe seama plantelor pe care le cultiva in gradina manastirii ori le culegea din padurile din apropiere.

Blandetea si puterea duhovniceasca a preacuviosului Robert, precum si harul sau tamaduitor, cu adevarat iesit din comun, au facut ca miile de credinciosi pe care i-a ajutat sa-l priveasca, inca din timpul vietii, ca pe un sfant. Dupa moartea sa, Vaticanul i-a recunoscut inaltimea spirituala si morala, trecandu-l oficial in randul sfintilor.






Relativ putine invataturi consemnate in scrierile vremii au ramas de la sfantul Robert. In schimb, el a lasat oamenilor, pe care i-a iubit atat de mult, o iarba cu tulpini verzi-rosiatice, cu flori roz-liliachii si un miros destul de greu, de salbaticiune, cu care el facuse multe minuni terapeutice in timpul vietii: naprasnicul.

Sfantul spunea despre aceasta iarba ca reda tineretea si puterea, vindeca fara gres tumorile, ajuta trupul si spiritul sa lupte impotriva raului din interior si din exterior. De atunci, in limba franceza, la fel ca si in engleza, aceasta planta a fost denumita „iarba sfantului Robert”. Denumirea sa latina este Geranium robertianum, ea fiind raspandita din Europa, unde creste spontan, pana in America si in Australia.

Ce boli vindeca aceasta planta? Greu de raspuns la aceasta intrebare, avand in vedere ca numarul lor este tot mai mare. Sa aflam in continuare principalele indicatii ale acestei plante, nu inainte de a afla mai intai cum se culege si cum se prepara.


Recoltarea naprasnicului

Se iau tulpinile inflorite cu tot cu frunze, dar fara radacini, pentru ca planta sa se poata regenera dupa culegere. Tulpinile sunt foarte moi si se rup cu multa usurinta, asa incat nu este nevoie de cutit la cules. Planta se poate folosi proaspata (din frunze si tulpini se extrage sucul) sau, mai frecvent, uscata. Uscarea se face in strat subtire, in locuri umbroase si foarte bine aerisite. O data pe zi, planta trebuie intoarsa, mai ales daca in locul de uscare aerul nu circula suficient. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de maximum doi ani.


Cateva retete cu naprasnic

In medicina populara romaneasca, exista nenumarate leacuri pe baza de naprasnic (numit si „ciocul-berzei”, „ciocul-cucoarei”). In unele zone de munte, cu decoct concentrat de naprasnic aplicat extern se vindeca herpesul, in timp ce sucul era folosit pentru intremarea tuberculosilor.






Iata, pe scurt, cateva modalitati de preparare a naprasnicului, preluate din medicina populara si actualizate:

Suc de naprasnic - o mana de frunze si tulpini proaspat culese se maruntesc cu cutitul, se pun intr-un mojar si se piseaza bine pana devin ca o pasta. Apoi se filtreaza printr-un tifon, iar sucul rezultat se combina imediat cu lapte sau se consuma ca atare.
O metoda mai moderna foloseste mixerul de bucatarie cu care se maruntesc fin frunzele inmuiate in putina apa, dupa care stoarcerea se face mai usor.
Se administreaza 6 linguri de suc de naprasnic pe zi, de obicei diluat cu tot atata lapte proaspat.

Ceai de naprasnic - o mana de frunze si flori uscate nemacinate se pun cu o cana (250 ml) de apa la inmuiat de seara pana dimineata. Dimineata se filtreaza licoarea rezultata (care nu este altceva decat un macerat), iar planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa. Dupa ce se lasa sa se raceasca vreme de o jumatate de ora la temperatura camerei, aceasta infuzie se filtreaza. La sfarsit, se combina maceratul cu infuzia racita.
Se beau 3-4 cani din acest ceai pe zi, pe stomacul gol. Ceaiul se bea inghititura cu inghititura (unii terapeuti recomanda sa se bea cu lingura).
ATENTIE! Pentru ceaiul de naprasnic nu se foloseste apa de la robinet, ci doar apa plata sau, mai bine, apa de izvor, care nu trebuie sa fie mai veche de 48 de ore.

Pulbere de naprasnic - planta uscata se marunteste bine intr-un mojar sau cu o rasnita electrica, dupa care se face o cernere cu sita pentru faina alba. Se ia o lingurita rasa de planta de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Inainte de a inghiti pulberea cu putina apa, ea se tine timp de cateva minute sub limba. Pentru vindecarea cancerului, in medicina populara franceza si engleza exista o reteta in care se combina pulberea de naprasnic cu galbenus proaspat de ou, reteta pe care o vom prezenta ceva mai jos.


Indicatii terapeutice ale naprasnicului

Cancer pulmonar, mamar, intestinal, uterin. Un medic spaniol, V. Ferrandiz, a urmarit mai multe cazuri de cancer, cu diverse localizari, tratate exclusiv cu naprasnic. Iata unul din cazurile pe care le-a consemnat intr-o revista de specialitate: „Anna Cruz Caridade avea un cancer de plaman, neoperabil, cu ramuri intinzandu-se catre gat si brate. Ea a auzit de virtutile vindecatoare ale naprasnicului si l-a incercat. Foarte curand, in mai putin de trei luni, a avut loc o imbunatatire si dupa un an si jumatate, ea era complet vindecata. Ceva mai tarziu i-au aparut noduli la sani, pe coaste si umeri, si medicii au sfatuit-o sa urmeze o serie de tratamente de radioterapie. Dar ea si-a amintit de ce se intamplase cu cancerul de plaman si din nou a incercat aceeasi planta. Treptat, nodulii au inceput sa se retraga si sa scada in dimensiuni, pana cand au disparut total”.
In Spania si Portugalia, zone in care naprasnicul este foarte popular, s-au inregistrat numeroase cazuri de cancer vindecate cu aceasta planta. In mod traditional, se administreaza dimineata o lingurita cu varf de pulbere de naprasnic amestecata cu un galbenus de ou crud, iar pe parcursul zilei se ia de inca trei ori cate o lingurita de pulbere de naprasnic pe stomacul gol. Tratamentul se asociaza cu regim vegetarian cu foarte multe cruditati, durand minimum un an. Se poate asocia cu alte plante si remedii.

Fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne in general. Cercetari foarte recente au pus in evidenta faptul ca naprasnicul contine, intr-o cantitate neobisnuit de mare, germaniu, un oligoelement cu efect de stimulare a oxigenarii celulare deosebit de puternic. Se pare ca aceasta intensificare a oxigenarii celulare este cheia vindecarii tumorilor atat maligne, cat si benigne. Se fac cure indelungate (minimum 6 luni) cu naprasnic, administrat sub forma de pulbere - 3-4 lingurite pe zi.






Iradiere, sechele dupa iradiere. Ceaiul de naprasnic este foarte folositor pentru a combate imediat efectele iradierii, precum si pentru a indeparta anumite sechele. Se bea ceai de naprasnic, minimum o jumatate de litru pe zi. Este eficient si in prevenirea si combaterea bolilor de piele care apar in urma expunerii excesive la soare, inclusiv cancerul de piele.

Diaree, colita de fermentatie. Pentru efecte rapide, se foloseste ceaiul de naprasnic, din care se bea un litru. Pentru tratarea bolilor intestinale cronice se foloseste pulberea: 4 lingurite pe zi. Efecte foarte bune se obtin prin asocierea cu scoarta de stejar.

Boli care apar pe fondul stresului psihic accentuat si al surmenajului. Naprasnicul este considerat in prezent una dintre cele mai bune plante adaptogene, sporind rezistenta la stres, marind rapid imunitatea organismului, neutralizand radicalii liberi. Este eficient intr-o gama foarte mare de boli foarte receptive la tensiunea psihica si la factorii de mediu nefavorabili, de la bolile infectioase (herpes, infectii gripale) la problemele de metabolism (diabet, obezitate). Se administreaza sub forma de pulbere: 3-4 lingurite pe zi, in cure de minimum o luna.


Cateva utilizari externe ale naprasnicului

Epistaxis (curgerea sangelui din nas). Intr-o cana de decoct concentrat de naprasnic se pune o lingurita de sare si se amesteca bine. Din aceasta solutie se pune putin cate putin in nas cu ajutorul unei pipete sau al unui tampon de vata.

Conjunctivita, blefarita, cataracta. Se fac spalaturi oculare cu ceai de naprasnic. Iata relatarea unei paciente din Australia, Doreen S., care a folosit acest remediu: „Am cataracta la ambii ochi, ochiul stang fiind complet orb. Din cauza unor probleme de sanatate nu suport operatia, asa ca am facut un ceai din frunze de naprasnic, amestecat in proportii egale cu aloe vera. Mi-am spalat ochii cu acest amestec de doua ori pe zi. Dupa aproape trei saptamani, am inceput sa am un pic de lumina in ochiul meu stang, iar vederea ochiului drept s-a imbunatatit.”


Precautiile si contraindicatiile naprasnicului

Desi e o planta atat de puternica, naprasnicul este aproape lipsit de reactii adverse. Singurele probleme care s-au constatat in timpul administrarii lui sunt agravarea inflamatiei prostatei la barbatii, care deja aveau probleme de aceasta natura. Este un efect advers care apare rareori si se elimina in cateva zile, prin administrarea de tinctura de ghimpe (Xanthium spinosum) si de pufulita (Epilobium sp.).





 

SUPRAMAX articulatii

 
Informatii despre SUPRAMAX articulatii si SUPRAMAX articulatii DIRECT

Afectiunile articulare sunt o problema uriasa a timpurilor noastre, care apare nu numai la varstnici, ci si in randul persoanelor tinere, care din cauza supraponderabilitatii sau a practicarii unor sporturi acuza dureri articulare, stari posttraumatice sau degenerari cauzate de suprasolicitarea articulatiilor.

Dintre preparatele fara prescriptie medicala indicate in afectiunile articulare, cel mai des mentionate sunt preparatele pe baza de glucozamina si condroitina, insa rezultatele unor recente teste clinice au dovedit ca administrarea acestora nu a dus la alinarea durerii asociate bolilor degenerative, nici nu a imbunatatit conditia tesutului cartilaginos.






La nivel european cel mai recent trend in randul suplimentelor alimentare recomandate in profilaxia si sustinerea tratamentului in cazul bolilor si afectiunilor tesutului cartilaginos sunt produsele pe baza de colagen.

Produsele pe baza de colagen, administrate oral, asigura o derulare corecta a proceselor de formare si reconstituire a celulelor cartilajului articular si sustin reactiile de protectie din interiorul tesutului cartilaginos, crescand mobilitatea si diminuand durerea. In plus, colagenul creste densitatea tesutului osos si imbunatateste absorbtia substantelor minerale.

Studiile stiintifice au demonstrat ca dupa o prima luna de suplimentare cu colagen din SUPRAMAX® articulatii se observa deja o mai buna mobilitate, iar dupa trei luni, mobilitatea generala si flexibilitatea miscarilor au crescut, iar revitalizarea este semnificativa.

Rezultatele obtinute rapid si administrarea comoda a preparatului SUPRAMAX® articulatii constituie atuuri pentru cresterea confortului pacientilor.

Produsul SUPRAMAX® articulatii este recomandat persoanelor in varsta, pacientilor care acuza dureri articulare din cauza supraponderabilitatii sau obezitatii, sportivilor de performanta, celor care practica sporturi de recreere ce afecteaza articulatiile, precum si tuturor persoanelor peste 40 de ani, care doresc sa pastreze o buna conditie fizica si sa se bucure de aceasta cat mai mult timp.


SUPRAMAX® articulatii DIRECT

Fiecare dintre noi doreste sa fie in forma cat mai mult timp. De aceea, incercam sa completam deficientele de vitamine din organism, sa mancam sanatos si sa facem sport.






Dar cu toate acestea, in timp, oasele si articulatiile noastre au nevoie de tot mai mult ajutor din exterior. Si asta pentru ca au tot mai putin colagen si substanta sinoviala. Gama de produse SUPRAMAX este un real suport in sustinerea sanatatii articulatiilor si oaselor.

Noua forma SUPRAMAX® articulatii DIRECT contine 12 g de colagen hidrolizat intr-o singura fiola buvabila, ingredient care ajuta ca articulatiile noastre sa functioneze normal si sa fie elastice pentru mult timp. Suplimentar, preparatul contine acid hialuronic, cea mai importanta componenta a substantei sinoviale din articulatii, cu rol de hidratare si lubrifiere a tesuturilor si vitamina C.

Fiolele gata preparate SUPRAMAX® articulatii DIRECT sunt o solutie excelenta pentru persoanele carora nu le place sa inghita pastile, celor care prezinta dificultati la inghitire sau in timpul calatoriilor. Cu SUPRAMAX® articulatii DIRECT esti la un pas distanta catre articulatii sanatoase.


Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical. Cititi pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse!





 

Adenoidita cronica la copil. Amigdalele si polipii pe intelesul tuturor

 
Informatii despre adenoidita cronica la copil

Tesutul adenoidian, situat in spatele foselor nazale, exista inca de la nastere, cand este foarte mic si continua sa creasca pana in anul cinci de viata, cauzand astfel frecvent obstructie nazala de diverse grade.

Infectia sau inflamatia tesutului adenoidian se numeste adenoidita. Inelul Waldeyer recunoaste si identifica bacteriile sau virusurile care provoaca boala si declanseaza procesul de distrugere a acestora; are rol de aparare al organismului impotriva infectiilor in perioada copilariei si in dezvoltarea sistemului imunitar.






Adenoidita cronica (vegetatiile adenoide sau polipii)

Reprezinta marirea sau hipertrofia permanenta a tesutului adenoidian. Se datoreaza in principal repetatelor episoade de infectie (rinofaringita acuta) si unei obstructii prelungite a foselor nazale cauzata de persistenta secretiilor in spatele foselor nazale (incorecta toaletare a nasului). Pe langa fenomenele de rinita, polipii agraveaza si mai mult obstructia nazala. Alergia si infectiile pot cauza marirea semnificativa a vegetatiilor adenoide. Inflamatia cronica a tesutului adenoidian este foarte comuna la copii. Rinoadenoidita (inflamatia mucoasei nazale si a polipilor) reprezinta cea mai frecventa cauza a obstructiei nazale.


Vegetatiile adenoide

Determina infundarea de diverse grade a foselor nazale, care poate evolua pana la blocarea totala, fara raspuns la tratamentul medicamentos. Asociat obstructiei nazale se intalneste scurgerea de mucozitati nazale (rinoree) muco-purulente anterior sau posterior. Rinoreea anterioara poate provoaca iritatia narilor si uneori a buzei superioare. Rinoreea posterioara determina iritatia faringelui, laringelui si deseori tuse. Polipii mari blocheaza orificiul prin care urechea comunica cu gatul, determinand suferinta urechii.


Diagnostic

Copilul cu vegetatii adenoide si obstructie nazala severa (polipi mari) prezinta un aspect tipic, denumit „facies adenoidian“: copil palid, obosit, respira cu gura deschisa, cu o mimica faciala diminuata si cearcane.
  • La inspectia nasului: secretii mucoase uscate, eczema orificiului nazal si uneori a buzei superioare, hipertrofia cornetelor nazale, uneori deviatie de sept nazal si respiratie urat mirositoare.
  • La inspectia gurii se pot constata: dinti nealiniati, implantati vicios, malocluzie dentara, tartru dentar, palat ogival; frecvent secretii mucoase groase pe peretele posterior faringian si hipertrofia amigdalelor palatine.
  • La examinarea urechii se poate constata un timpan retractat, uneori cu lichid in spatele acestuia (otita seroasa).

Evaluarea

...gradului obstructiei nazale si aprecierea evolutiei tratamentului medical se pot face printr-o metoda neinvaziva, usor accesibila si cu un minim disconfort pentru copil: fibroscopia nazala (examenul cu fibra optica si camera video).


Adenoidectomia (scoaterea polipilor)

Este indicata in: obstructia nazala cronica, rinofaringitele recurente sau persistente, rinosinuzita recurenta, afectarile cronice sau persistente ale trompei tubare sau urechii (otita seroasa cronica), in bronsita cronica, sindromul de apnee in somn, dezvoltarea cranio-faciala anormala, in situatiile care nu raspund la tratamentul medicamentos. In unele cazuri este indicata concomitent cu adenoidectomia incizia timpanului cu sau fara montarea unui tub aerator in timpan si/sau amigdalectomia.


Dr. Vlad Postelnicu, medic specialist ORL; Blu; foto: orlonline.ro







Amigdalele si polipii pe intelesul tuturor


Amigdalele si polipii pe intelesul tuturor

Amigdalele si vegetatiile adenoide (polipii copilului) sunt parti ale inelului Waldeyer, nume atribuit grupurilor de tesut limfoid cu rol de aparare care inconjoara partea din spatele nasului si a limbii, la intrarea in gat. Inelul este pozitionat ideal pentru a pazi sistemul respirator de invazia bacteriilor si virusilor prin capturarea acestora si producerea de anticorpi.






La majoritatea persoanelor, amigdalele se observa usor de o parte si de alta a gatului, in spatele si deasupra limbii, dar vegetatiile adenoide, din cauza pozitiei lor in spatele nasului si deasupra palatului moale, se pot vedea efectiv folosind o oglinda, un endoscop special introdus pe cale nazala, ori se pot palpa cu degetul protejat de o manusa.

Rolul amigdalelor si al vegetatiilor adenoide este de a atrage si oferi microorganismelor un loc temporar de crestere si inmultire, in timp ce produc anticorpi impotriva acelorasi „musafiri”. Intr-o situatie ideala, acesti anticorpi duc la eliminarea microorganismelor din gat; daca microorganismele reapar, anticorpii odata produsi se vor reactiva pentru a proteja gatul, plamanii si restul corpului de infectie.

Aceasta functie de protectie este importanta in prima parte a vietii individului. Dar, cu trecerea timpului, acest rol scade in insemnatate tot mai mult, deoarece anticorpii se mai produc si in alte parti ale inelului lui Waldeyer sau ale sistemului limfatic, situate la distanta in organism. In concluzie, amigdalele si vegetatiile adenoide sunt in totalitate eliminabile si organismul nu va fi afectat in rau din cauza exciziei lor sau a incetarii functiei acestora.






Amigdalele si vegetatiile adenoide pot deveni primejdioase!

Aceste organe se pot transforma in rezervoare de organisme patogene (producatoare de boli) si, in loc sa protejeze, devin surse de infectii recurente. Totodata, unul sau ambele organe pot fi intr-atat marite incat sa dea simptome obstructive semnificative. Desi amigdalele, respectiv vegetatiile adenoide mari, sunt de obicei cele ce au suferit infectii repetate, chiar si organele sanatoase pot fi prea mari si cu efect obstructiv.

Amigdalele si vegetatiile adenoide nu se indeparteaza intotdeauna in acelasi timp! La copii este aproape standard indepartarea vegetatiilor adenoide in cazul unei operatii de amigdalectomie, dar la adulti nu este cazul intotdeauna. La adult este rara necesitatea unei adenoidectomii, dar ocazional se pot intalni situatii in care acest tesut nu s-a micsorat odata cu cresterea.

La orice varsta, amigdalele nu se indeparteaza daca nu sunt indicatii specifice pentru aceasta procedura. Uneori se intampla ca un pacient operat pentru hipertrofia vegetatiilor adenoide sa dezvolte, in timp, noi simptome care sa indice amigdalectomia la un moment ulterior.


Cele mai frecvente indicatii ale adenoidectomiei

1. Obstructie nazala cu sau fara respiratie predominant orala.

2. Hipernazalitatea vocii.

3. Uscarea buzelor, eroziunea dintilor frontali si probleme de ocluzie dentara.

4. Facies adenoidian.

5. Nasul curge pe perioade lungi, cu sau fara infectii - raceli asociate frecvent sau infectii sinusale.

6. Pacientul urmeaza sa poarte aparat dentar.

7. Otita medie seroasa cu sau fara recaderi si insotita sau nu de scaderea auzului, respectiv intarzierea vorbirii si dezvoltarii intelectului.

8. Intoleranta sau alergia medicamentoasa la preparate utilizate pentru tratarea afectiunilor enumerate mai sus.






Posibile aspecte neplacute ale amigdalectomiei si adenoidectomiei

Niciun tratament, atat medical cat si chirurgical, nu este fara risc. Operatiile din titlu sunt frecvente si usor de efectuat tehnic, cu putine efecte secundare. Acelasi lucru se poate spune despre anestezie. Cu toate acestea au fost descrise afectiuni ale sistemului nervos central, probleme cardiace si pulmonare, chiar decese.

Ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, doctorii si pacientii trebuie sa fie pregatiti pentru absolut orice. Iata in continuare cateva posibile si mai frecvente complicatii:

1. Datorita progreselor anesteziei si tehnicii, sangerarile mari imediat dupa operatie sunt foarte rare; in cazul in care apar, acestea pot necesita o reinterventie in sala de operatii.

2. Sangerarea tardiva apare de obicei intre zilele 4 si 12 postoperator. S-au mentionat cazuri de sangerare chiar si la 18 zile, insa foarte rare. Procentul acestor sangerari este de aproximativ 5% la amigdalectomii. Ele apar, de obicei, datorita caderii crustelor din loje si ingrijirii precare a plagii postoperatorii. Chiar daca apare, de obicei aceasta hemoragie nu este grava si uneori se rezolva de la sine. In cazul adultilor se poate rezolva ambulator, la camera de garda, anestezia generala fiind rezervata de obicei copiilor.

3. Dupa interventie rezultatele sunt cele asteptate in explicatiile de mai sus, insa in medicina nimic nu este absolut! Pacientul nu va mai face amigdalite, nici infectii streptococice, insa nu se poate spune ca nu va mai raci niciodata din cauza infectiilor virale comune la care suntem cu totii expusi.

4. Modificari sau dificultati ale vorbirii, precum si greutate la inghitire pot aparea postoperator, in ciuda eforturilor depuse de medici intraoperator.

5. In cazul adultilor, nu exista o garantie ca sforaitul si apneea obstructiva de somn vor disparea. Nu uitati ca rezolvarea acestei probleme poate depinde, in principiu, de mai multi factori anatomici.

6. Intotdeauna vor fi pacienti care vor avea acuze de simptome neplacute si disconfort cervical, chiar cand totul pare sa fi decurs normal.

7. Cantaretii, actorii, naratorii, preotii si alti profesionisti ai vocii, cantaretii la instrumente de suflat trebuie sa ia in considerare modificarea abilitatilor lor artistice postoperator si postintubatie endotraheala. La fel, pot aparea modificari ale pronuntiei la vorbitorii de limbi in care pronuntarea literei R presupune vibratia palatului.






8. Riscul de sangerare dupa scoaterea polipilor este foarte mic, motiv pentru care, in general, pacientii sunt invoiti la domiciliu chiar din ziua interventiei.

9. Unii pacienti pot dezvolta o rigiditate a muschilor gatului dupa adenoidectomie.

10. Durerea si greutatea la inghitit pot fi mai accentuate la unii pacienti si pot duce la deshidratare destul de severa.

11. Reactiile la medicamentele administrate postoperator pot aparea chiar in cazul celor testate initial, cum sunt antibioticele.


Cele mai frecvente indicatii ale amigdalectomiei

1. Episoade repetate de infectie streptococica amigdaliana si/sau faringiana (minim 3 pe parcursul unui an de zile).

2. Statusul de purtator de streptococ.

3. Infectii faringiene si/sau amigdaliene cu alte bacterii decat streptococul.

4. Abces/flegmon periamigdalian in antecedente.

5. Schimbarea calitatii vocii - ca si cum pacientul ar avea un cartof fierbinte in gura.

6. Greutate la inghitit, insotita sau nu de episoade de inec si/sau voma.

7. Scurgerea salivei din gura fara alte cauze cunoscute.

8. Intoleranta si/sau alergie medicamentoasa la preparate folosite pentru a trata cele de mai sus.

9. Depozite amigdaliene - pete albe, uneori galbui, urat mirositoare, pe suprafata amigdalelor.

10. Sforaitul si/sau apneea obstructiva de somn. Aceasta a devenit actualmente una dintre cele mai comune indicatii ale amigdalectomiei cu adenoidectomie la copii.






Deci, cum ne decidem asupra necesitatii si momentului interventiei?

1. Cand e clar ca antibioticele, decongestionantele, antihistaminicele, antialergicele, dieta, tratamentele neconventionale, mutarea intr-o zona cu alta clima nu rezolva problemele.

2. Cand ajungeti la concluzia ca se poate imbunatati calitatea vietii dumneavoastra, respectiv a copilului dumneavoastra.

3. Cand ajungeti la concluzia ca infectia din organism, netratata, se poate disemina la sinusuri, urechi, plamani, inima.

4. Cand recunoasteti ca boala cronica nu este un lucru bun pentru dumneavoastra sau copilul dumneavoastra si urmatoarea acutizare va avea consecinte probabil mai grave.

5. Cand recunoasteti ca tratamentele repetate cu antibiotice si alte medicamente nu sunt benefice.

6. Cand va hotarati sa acceptati durerea, cateva restrictii postoperatorii si rarele, dar totusi posibilele complicatii postoperatorii, in schimbul sfarsitului dramatic si rapid al bolii dumneavoastra cronice.

7. Cand ati ajuns la concluzia ca ati suferit destul si doriti un remediu imediat si aproape 100% previzibil pentru afectiunea dumneavoastra.

8. Cand ajungeti la concluzia ca sforaitul si apneea de somn va afecteaza intr-o masura prea mare calitatea vietii.

9. Daca doriti confirmarea ca, in acest moment, interventia chirurgicala este cea mai buna alegere, nu ezitati sa cereti o a doua opinie; puteti cauta singur un alt doctor sau va pot ajuta indreptandu-va catre un coleg specialist a carui parere o consider pertinenta.


Copiii si apneea obstructiva de somn

Copiii care sforaie se considera intotdeauna a avea apnee obstructiva de somn! Aceasta poate da oprirea sau stagnarea cresterii la copii, somnolenta diurna, probleme comportamentale, deficit de invatare, mictiuni nocturne incontrolabile. La adulti si alte probleme anatomice pot da obstructia, pe langa amigdale si vegetatii hipertrofice.

La copii, apneea este cauzata aproape exclusiv de hipertrofia amigdalelor si a vegetatiilor adenoide, de aceea se indica indepartarea lor in vederea eliminarii sforaitului si cresterii calitatii vietii. In foarte putine cazuri, sforaitul poate persista datorita altor cauze anatomice, dar acestea din urma nu se pot evidentia decat ulterior indepartarii amigdalelor si vegetatiilor adenoide. Polisomnografia este de un real ajutor si obligatorie pentru diagnostic la adulti, insa la copii este rareori ajutatoare sau necesara.






Mesaje de retinut

Calitatea vietii unui pacient scade direct proportional cu numarul de tratamente medicamentoase administrate, respectiv cu numarul de episoade infectioase, prin disconfortul creat de regimul igieno-dietetic impus si de regulile pe care si le impune chiar pacientul pentru a evita reaparitia simptomelor!

Copilaria, si nu doar ea, ca perioada a vietii individului, trebuie sa se traduca prin amintiri frumoase legate inclusiv de consumarea unei inghetate sau a unui sirop preparat cu apa minerala, si nu prin vizite repetate la medic, litri de siropuri antibiotice si interzicerea pe anumite perioade a iesirilor din casa, respectiv a consumului unor alimente!

Bolile grave precum reumatismul articular, bolile renale, cardiace date de infectiile vechi cu streptococ pot fi evitate simplu prin interventie chirurgicala!

Scaderea auzului prin otite repetate la copiii mici duce la o intarziere a dezvoltarii acestora din punct de vedere al inteligentei prescolare si scolare!

Scaderea capacitatii de efort, nasul care curge mult si frecvent, sforaitul, apatia, scaderea capacitatii de concentrare, paloarea fetei pot fi semne ale prezentei polipilor la copii.

Polipii si amigdalele mari duc la o falsa senzatie de satietate din cauza obosirii mai rapide a muschilor ce ajuta la inghitit - de aici o dezvoltare precara a copiilor cu polipi.

Respiratia predominant pe gura a copiilor duce frecvent la faringite, amigdalite sau laringite deoarece aerul nu se incalzeste suficient ca atunci cand trece normal, prin nas. Respiratia pe gura pentru a compensa blocajul nazal duce frecvent la defecte de implantare a dintilor (atat cei de lapte cat si cei definitivi) care pot necesita aparate dentare sau tratamente stomatologice variate, cu costuri semnificative!

Polipii nu se vindeca prin tratamente medicamentoase, fiind practic o bucata de tesut care creste si isi mareste volumul. Polipii scosi corect, eventual sub control endoscopic, nu se refac. Daca se scot polipii, cu sau fara amigdale, pacientul nu va raci mai repede, nu va face pneumonie - acesta este un mit!

Copiii operati de polipi vor respira mai bine, vor respira corect pe nas si nu pe gura, vor auzi mai bine, vor putea sufla nasul mai bine, vor manca mai bine, vor avea un zambet frumos, nu vor mai raci des, iar racelile nu vor mai dura mult sau nu vor mai necesita de fiecare data administrare de antibiotice.

Orice problema sau nelamurire aveti - intrebati un medic specialist O.R.L. - este dreptul dumneavoastra sa stiti si obligatia noastra sa explicam!

Expert: dr. Gabriel Lostun, medic specialist O.R.L. si Chirurgie Cervico-faciala. Foto: kidz.garbo.ro