Naprasnicul (Geranium robertianum) — indicatii terapeutice

 
Informatii despre planta medicinala numita naprasnic (Geranium robertianum)

In anul 1000 dupa Hristos, intr-o mica manastire din Franta, la Molesme, traia un preot despre care se stia ca poate vindeca orice boala. Aceasta, in ciuda faptului ca el nega cu umilinta acest lucru, punand toate miracolele terapeutice in seama lui Dumnezeu, pe care-l chema in ajutor, prin rugaciuni fierbinti si posturi indelungate, precum si pe seama plantelor pe care le cultiva in gradina manastirii ori le culegea din padurile din apropiere.

Blandetea si puterea duhovniceasca a preacuviosului Robert, precum si harul sau tamaduitor, cu adevarat iesit din comun, au facut ca miile de credinciosi pe care i-a ajutat sa-l priveasca, inca din timpul vietii, ca pe un sfant. Dupa moartea sa, Vaticanul i-a recunoscut inaltimea spirituala si morala, trecandu-l oficial in randul sfintilor.






Relativ putine invataturi consemnate in scrierile vremii au ramas de la sfantul Robert. In schimb, el a lasat oamenilor, pe care i-a iubit atat de mult, o iarba cu tulpini verzi-rosiatice, cu flori roz-liliachii si un miros destul de greu, de salbaticiune, cu care el facuse multe minuni terapeutice in timpul vietii: naprasnicul.

Sfantul spunea despre aceasta iarba ca reda tineretea si puterea, vindeca fara gres tumorile, ajuta trupul si spiritul sa lupte impotriva raului din interior si din exterior. De atunci, in limba franceza, la fel ca si in engleza, aceasta planta a fost denumita „iarba sfantului Robert”. Denumirea sa latina este Geranium robertianum, ea fiind raspandita din Europa, unde creste spontan, pana in America si in Australia.

Ce boli vindeca aceasta planta? Greu de raspuns la aceasta intrebare, avand in vedere ca numarul lor este tot mai mare. Sa aflam in continuare principalele indicatii ale acestei plante, nu inainte de a afla mai intai cum se culege si cum se prepara.


Recoltarea naprasnicului

Se iau tulpinile inflorite cu tot cu frunze, dar fara radacini, pentru ca planta sa se poata regenera dupa culegere. Tulpinile sunt foarte moi si se rup cu multa usurinta, asa incat nu este nevoie de cutit la cules. Planta se poate folosi proaspata (din frunze si tulpini se extrage sucul) sau, mai frecvent, uscata. Uscarea se face in strat subtire, in locuri umbroase si foarte bine aerisite. O data pe zi, planta trebuie intoarsa, mai ales daca in locul de uscare aerul nu circula suficient. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de maximum doi ani.


Cateva retete cu naprasnic

In medicina populara romaneasca, exista nenumarate leacuri pe baza de naprasnic (numit si „ciocul-berzei”, „ciocul-cucoarei”). In unele zone de munte, cu decoct concentrat de naprasnic aplicat extern se vindeca herpesul, in timp ce sucul era folosit pentru intremarea tuberculosilor.






Iata, pe scurt, cateva modalitati de preparare a naprasnicului, preluate din medicina populara si actualizate:

Suc de naprasnic - o mana de frunze si tulpini proaspat culese se maruntesc cu cutitul, se pun intr-un mojar si se piseaza bine pana devin ca o pasta. Apoi se filtreaza printr-un tifon, iar sucul rezultat se combina imediat cu lapte sau se consuma ca atare.
O metoda mai moderna foloseste mixerul de bucatarie cu care se maruntesc fin frunzele inmuiate in putina apa, dupa care stoarcerea se face mai usor.
Se administreaza 6 linguri de suc de naprasnic pe zi, de obicei diluat cu tot atata lapte proaspat.

Ceai de naprasnic - o mana de frunze si flori uscate nemacinate se pun cu o cana (250 ml) de apa la inmuiat de seara pana dimineata. Dimineata se filtreaza licoarea rezultata (care nu este altceva decat un macerat), iar planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa. Dupa ce se lasa sa se raceasca vreme de o jumatate de ora la temperatura camerei, aceasta infuzie se filtreaza. La sfarsit, se combina maceratul cu infuzia racita.
Se beau 3-4 cani din acest ceai pe zi, pe stomacul gol. Ceaiul se bea inghititura cu inghititura (unii terapeuti recomanda sa se bea cu lingura).
ATENTIE! Pentru ceaiul de naprasnic nu se foloseste apa de la robinet, ci doar apa plata sau, mai bine, apa de izvor, care nu trebuie sa fie mai veche de 48 de ore.

Pulbere de naprasnic - planta uscata se marunteste bine intr-un mojar sau cu o rasnita electrica, dupa care se face o cernere cu sita pentru faina alba. Se ia o lingurita rasa de planta de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Inainte de a inghiti pulberea cu putina apa, ea se tine timp de cateva minute sub limba. Pentru vindecarea cancerului, in medicina populara franceza si engleza exista o reteta in care se combina pulberea de naprasnic cu galbenus proaspat de ou, reteta pe care o vom prezenta ceva mai jos.


Indicatii terapeutice ale naprasnicului

Cancer pulmonar, mamar, intestinal, uterin. Un medic spaniol, V. Ferrandiz, a urmarit mai multe cazuri de cancer, cu diverse localizari, tratate exclusiv cu naprasnic. Iata unul din cazurile pe care le-a consemnat intr-o revista de specialitate: „Anna Cruz Caridade avea un cancer de plaman, neoperabil, cu ramuri intinzandu-se catre gat si brate. Ea a auzit de virtutile vindecatoare ale naprasnicului si l-a incercat. Foarte curand, in mai putin de trei luni, a avut loc o imbunatatire si dupa un an si jumatate, ea era complet vindecata. Ceva mai tarziu i-au aparut noduli la sani, pe coaste si umeri, si medicii au sfatuit-o sa urmeze o serie de tratamente de radioterapie. Dar ea si-a amintit de ce se intamplase cu cancerul de plaman si din nou a incercat aceeasi planta. Treptat, nodulii au inceput sa se retraga si sa scada in dimensiuni, pana cand au disparut total”.
In Spania si Portugalia, zone in care naprasnicul este foarte popular, s-au inregistrat numeroase cazuri de cancer vindecate cu aceasta planta. In mod traditional, se administreaza dimineata o lingurita cu varf de pulbere de naprasnic amestecata cu un galbenus de ou crud, iar pe parcursul zilei se ia de inca trei ori cate o lingurita de pulbere de naprasnic pe stomacul gol. Tratamentul se asociaza cu regim vegetarian cu foarte multe cruditati, durand minimum un an. Se poate asocia cu alte plante si remedii.

Fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne in general. Cercetari foarte recente au pus in evidenta faptul ca naprasnicul contine, intr-o cantitate neobisnuit de mare, germaniu, un oligoelement cu efect de stimulare a oxigenarii celulare deosebit de puternic. Se pare ca aceasta intensificare a oxigenarii celulare este cheia vindecarii tumorilor atat maligne, cat si benigne. Se fac cure indelungate (minimum 6 luni) cu naprasnic, administrat sub forma de pulbere - 3-4 lingurite pe zi.






Iradiere, sechele dupa iradiere. Ceaiul de naprasnic este foarte folositor pentru a combate imediat efectele iradierii, precum si pentru a indeparta anumite sechele. Se bea ceai de naprasnic, minimum o jumatate de litru pe zi. Este eficient si in prevenirea si combaterea bolilor de piele care apar in urma expunerii excesive la soare, inclusiv cancerul de piele.

Diaree, colita de fermentatie. Pentru efecte rapide, se foloseste ceaiul de naprasnic, din care se bea un litru. Pentru tratarea bolilor intestinale cronice se foloseste pulberea: 4 lingurite pe zi. Efecte foarte bune se obtin prin asocierea cu scoarta de stejar.

Boli care apar pe fondul stresului psihic accentuat si al surmenajului. Naprasnicul este considerat in prezent una dintre cele mai bune plante adaptogene, sporind rezistenta la stres, marind rapid imunitatea organismului, neutralizand radicalii liberi. Este eficient intr-o gama foarte mare de boli foarte receptive la tensiunea psihica si la factorii de mediu nefavorabili, de la bolile infectioase (herpes, infectii gripale) la problemele de metabolism (diabet, obezitate). Se administreaza sub forma de pulbere: 3-4 lingurite pe zi, in cure de minimum o luna.


Cateva utilizari externe ale naprasnicului

Epistaxis (curgerea sangelui din nas). Intr-o cana de decoct concentrat de naprasnic se pune o lingurita de sare si se amesteca bine. Din aceasta solutie se pune putin cate putin in nas cu ajutorul unei pipete sau al unui tampon de vata.

Conjunctivita, blefarita, cataracta. Se fac spalaturi oculare cu ceai de naprasnic. Iata relatarea unei paciente din Australia, Doreen S., care a folosit acest remediu: „Am cataracta la ambii ochi, ochiul stang fiind complet orb. Din cauza unor probleme de sanatate nu suport operatia, asa ca am facut un ceai din frunze de naprasnic, amestecat in proportii egale cu aloe vera. Mi-am spalat ochii cu acest amestec de doua ori pe zi. Dupa aproape trei saptamani, am inceput sa am un pic de lumina in ochiul meu stang, iar vederea ochiului drept s-a imbunatatit.”


Precautiile si contraindicatiile naprasnicului

Desi e o planta atat de puternica, naprasnicul este aproape lipsit de reactii adverse. Singurele probleme care s-au constatat in timpul administrarii lui sunt agravarea inflamatiei prostatei la barbatii, care deja aveau probleme de aceasta natura. Este un efect advers care apare rareori si se elimina in cateva zile, prin administrarea de tinctura de ghimpe (Xanthium spinosum) si de pufulita (Epilobium sp.).





 

SUPRAMAX articulatii

 
Informatii despre SUPRAMAX articulatii si SUPRAMAX articulatii DIRECT

Afectiunile articulare sunt o problema uriasa a timpurilor noastre, care apare nu numai la varstnici, ci si in randul persoanelor tinere, care din cauza supraponderabilitatii sau a practicarii unor sporturi acuza dureri articulare, stari posttraumatice sau degenerari cauzate de suprasolicitarea articulatiilor.

Dintre preparatele fara prescriptie medicala indicate in afectiunile articulare, cel mai des mentionate sunt preparatele pe baza de glucozamina si condroitina, insa rezultatele unor recente teste clinice au dovedit ca administrarea acestora nu a dus la alinarea durerii asociate bolilor degenerative, nici nu a imbunatatit conditia tesutului cartilaginos.






La nivel european cel mai recent trend in randul suplimentelor alimentare recomandate in profilaxia si sustinerea tratamentului in cazul bolilor si afectiunilor tesutului cartilaginos sunt produsele pe baza de colagen.

Produsele pe baza de colagen, administrate oral, asigura o derulare corecta a proceselor de formare si reconstituire a celulelor cartilajului articular si sustin reactiile de protectie din interiorul tesutului cartilaginos, crescand mobilitatea si diminuand durerea. In plus, colagenul creste densitatea tesutului osos si imbunatateste absorbtia substantelor minerale.

Studiile stiintifice au demonstrat ca dupa o prima luna de suplimentare cu colagen din SUPRAMAX® articulatii se observa deja o mai buna mobilitate, iar dupa trei luni, mobilitatea generala si flexibilitatea miscarilor au crescut, iar revitalizarea este semnificativa.

Rezultatele obtinute rapid si administrarea comoda a preparatului SUPRAMAX® articulatii constituie atuuri pentru cresterea confortului pacientilor.

Produsul SUPRAMAX® articulatii este recomandat persoanelor in varsta, pacientilor care acuza dureri articulare din cauza supraponderabilitatii sau obezitatii, sportivilor de performanta, celor care practica sporturi de recreere ce afecteaza articulatiile, precum si tuturor persoanelor peste 40 de ani, care doresc sa pastreze o buna conditie fizica si sa se bucure de aceasta cat mai mult timp.


SUPRAMAX® articulatii DIRECT

Fiecare dintre noi doreste sa fie in forma cat mai mult timp. De aceea, incercam sa completam deficientele de vitamine din organism, sa mancam sanatos si sa facem sport.






Dar cu toate acestea, in timp, oasele si articulatiile noastre au nevoie de tot mai mult ajutor din exterior. Si asta pentru ca au tot mai putin colagen si substanta sinoviala. Gama de produse SUPRAMAX este un real suport in sustinerea sanatatii articulatiilor si oaselor.

Noua forma SUPRAMAX® articulatii DIRECT contine 12 g de colagen hidrolizat intr-o singura fiola buvabila, ingredient care ajuta ca articulatiile noastre sa functioneze normal si sa fie elastice pentru mult timp. Suplimentar, preparatul contine acid hialuronic, cea mai importanta componenta a substantei sinoviale din articulatii, cu rol de hidratare si lubrifiere a tesuturilor si vitamina C.

Fiolele gata preparate SUPRAMAX® articulatii DIRECT sunt o solutie excelenta pentru persoanele carora nu le place sa inghita pastile, celor care prezinta dificultati la inghitire sau in timpul calatoriilor. Cu SUPRAMAX® articulatii DIRECT esti la un pas distanta catre articulatii sanatoase.


Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical. Cititi pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse!





 

Adenoidita cronica la copil. Amigdalele si polipii pe intelesul tuturor

 
Informatii despre adenoidita cronica la copil

Tesutul adenoidian, situat in spatele foselor nazale, exista inca de la nastere, cand este foarte mic si continua sa creasca pana in anul cinci de viata, cauzand astfel frecvent obstructie nazala de diverse grade.

Infectia sau inflamatia tesutului adenoidian se numeste adenoidita. Inelul Waldeyer recunoaste si identifica bacteriile sau virusurile care provoaca boala si declanseaza procesul de distrugere a acestora; are rol de aparare al organismului impotriva infectiilor in perioada copilariei si in dezvoltarea sistemului imunitar.






Adenoidita cronica (vegetatiile adenoide sau polipii)

Reprezinta marirea sau hipertrofia permanenta a tesutului adenoidian. Se datoreaza in principal repetatelor episoade de infectie (rinofaringita acuta) si unei obstructii prelungite a foselor nazale cauzata de persistenta secretiilor in spatele foselor nazale (incorecta toaletare a nasului). Pe langa fenomenele de rinita, polipii agraveaza si mai mult obstructia nazala. Alergia si infectiile pot cauza marirea semnificativa a vegetatiilor adenoide. Inflamatia cronica a tesutului adenoidian este foarte comuna la copii. Rinoadenoidita (inflamatia mucoasei nazale si a polipilor) reprezinta cea mai frecventa cauza a obstructiei nazale.


Vegetatiile adenoide

Determina infundarea de diverse grade a foselor nazale, care poate evolua pana la blocarea totala, fara raspuns la tratamentul medicamentos. Asociat obstructiei nazale se intalneste scurgerea de mucozitati nazale (rinoree) muco-purulente anterior sau posterior. Rinoreea anterioara poate provoaca iritatia narilor si uneori a buzei superioare. Rinoreea posterioara determina iritatia faringelui, laringelui si deseori tuse. Polipii mari blocheaza orificiul prin care urechea comunica cu gatul, determinand suferinta urechii.


Diagnostic

Copilul cu vegetatii adenoide si obstructie nazala severa (polipi mari) prezinta un aspect tipic, denumit „facies adenoidian“: copil palid, obosit, respira cu gura deschisa, cu o mimica faciala diminuata si cearcane.
  • La inspectia nasului: secretii mucoase uscate, eczema orificiului nazal si uneori a buzei superioare, hipertrofia cornetelor nazale, uneori deviatie de sept nazal si respiratie urat mirositoare.
  • La inspectia gurii se pot constata: dinti nealiniati, implantati vicios, malocluzie dentara, tartru dentar, palat ogival; frecvent secretii mucoase groase pe peretele posterior faringian si hipertrofia amigdalelor palatine.
  • La examinarea urechii se poate constata un timpan retractat, uneori cu lichid in spatele acestuia (otita seroasa).

Evaluarea

...gradului obstructiei nazale si aprecierea evolutiei tratamentului medical se pot face printr-o metoda neinvaziva, usor accesibila si cu un minim disconfort pentru copil: fibroscopia nazala (examenul cu fibra optica si camera video).


Adenoidectomia (scoaterea polipilor)

Este indicata in: obstructia nazala cronica, rinofaringitele recurente sau persistente, rinosinuzita recurenta, afectarile cronice sau persistente ale trompei tubare sau urechii (otita seroasa cronica), in bronsita cronica, sindromul de apnee in somn, dezvoltarea cranio-faciala anormala, in situatiile care nu raspund la tratamentul medicamentos. In unele cazuri este indicata concomitent cu adenoidectomia incizia timpanului cu sau fara montarea unui tub aerator in timpan si/sau amigdalectomia.


Dr. Vlad Postelnicu, medic specialist ORL; Blu; foto: orlonline.ro







Amigdalele si polipii pe intelesul tuturor


Amigdalele si polipii pe intelesul tuturor

Amigdalele si vegetatiile adenoide (polipii copilului) sunt parti ale inelului Waldeyer, nume atribuit grupurilor de tesut limfoid cu rol de aparare care inconjoara partea din spatele nasului si a limbii, la intrarea in gat. Inelul este pozitionat ideal pentru a pazi sistemul respirator de invazia bacteriilor si virusilor prin capturarea acestora si producerea de anticorpi.






La majoritatea persoanelor, amigdalele se observa usor de o parte si de alta a gatului, in spatele si deasupra limbii, dar vegetatiile adenoide, din cauza pozitiei lor in spatele nasului si deasupra palatului moale, se pot vedea efectiv folosind o oglinda, un endoscop special introdus pe cale nazala, ori se pot palpa cu degetul protejat de o manusa.

Rolul amigdalelor si al vegetatiilor adenoide este de a atrage si oferi microorganismelor un loc temporar de crestere si inmultire, in timp ce produc anticorpi impotriva acelorasi „musafiri”. Intr-o situatie ideala, acesti anticorpi duc la eliminarea microorganismelor din gat; daca microorganismele reapar, anticorpii odata produsi se vor reactiva pentru a proteja gatul, plamanii si restul corpului de infectie.

Aceasta functie de protectie este importanta in prima parte a vietii individului. Dar, cu trecerea timpului, acest rol scade in insemnatate tot mai mult, deoarece anticorpii se mai produc si in alte parti ale inelului lui Waldeyer sau ale sistemului limfatic, situate la distanta in organism. In concluzie, amigdalele si vegetatiile adenoide sunt in totalitate eliminabile si organismul nu va fi afectat in rau din cauza exciziei lor sau a incetarii functiei acestora.






Amigdalele si vegetatiile adenoide pot deveni primejdioase!

Aceste organe se pot transforma in rezervoare de organisme patogene (producatoare de boli) si, in loc sa protejeze, devin surse de infectii recurente. Totodata, unul sau ambele organe pot fi intr-atat marite incat sa dea simptome obstructive semnificative. Desi amigdalele, respectiv vegetatiile adenoide mari, sunt de obicei cele ce au suferit infectii repetate, chiar si organele sanatoase pot fi prea mari si cu efect obstructiv.

Amigdalele si vegetatiile adenoide nu se indeparteaza intotdeauna in acelasi timp! La copii este aproape standard indepartarea vegetatiilor adenoide in cazul unei operatii de amigdalectomie, dar la adulti nu este cazul intotdeauna. La adult este rara necesitatea unei adenoidectomii, dar ocazional se pot intalni situatii in care acest tesut nu s-a micsorat odata cu cresterea.

La orice varsta, amigdalele nu se indeparteaza daca nu sunt indicatii specifice pentru aceasta procedura. Uneori se intampla ca un pacient operat pentru hipertrofia vegetatiilor adenoide sa dezvolte, in timp, noi simptome care sa indice amigdalectomia la un moment ulterior.


Cele mai frecvente indicatii ale adenoidectomiei

1. Obstructie nazala cu sau fara respiratie predominant orala.

2. Hipernazalitatea vocii.

3. Uscarea buzelor, eroziunea dintilor frontali si probleme de ocluzie dentara.

4. Facies adenoidian.

5. Nasul curge pe perioade lungi, cu sau fara infectii - raceli asociate frecvent sau infectii sinusale.

6. Pacientul urmeaza sa poarte aparat dentar.

7. Otita medie seroasa cu sau fara recaderi si insotita sau nu de scaderea auzului, respectiv intarzierea vorbirii si dezvoltarii intelectului.

8. Intoleranta sau alergia medicamentoasa la preparate utilizate pentru tratarea afectiunilor enumerate mai sus.






Posibile aspecte neplacute ale amigdalectomiei si adenoidectomiei

Niciun tratament, atat medical cat si chirurgical, nu este fara risc. Operatiile din titlu sunt frecvente si usor de efectuat tehnic, cu putine efecte secundare. Acelasi lucru se poate spune despre anestezie. Cu toate acestea au fost descrise afectiuni ale sistemului nervos central, probleme cardiace si pulmonare, chiar decese.

Ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, doctorii si pacientii trebuie sa fie pregatiti pentru absolut orice. Iata in continuare cateva posibile si mai frecvente complicatii:

1. Datorita progreselor anesteziei si tehnicii, sangerarile mari imediat dupa operatie sunt foarte rare; in cazul in care apar, acestea pot necesita o reinterventie in sala de operatii.

2. Sangerarea tardiva apare de obicei intre zilele 4 si 12 postoperator. S-au mentionat cazuri de sangerare chiar si la 18 zile, insa foarte rare. Procentul acestor sangerari este de aproximativ 5% la amigdalectomii. Ele apar, de obicei, datorita caderii crustelor din loje si ingrijirii precare a plagii postoperatorii. Chiar daca apare, de obicei aceasta hemoragie nu este grava si uneori se rezolva de la sine. In cazul adultilor se poate rezolva ambulator, la camera de garda, anestezia generala fiind rezervata de obicei copiilor.

3. Dupa interventie rezultatele sunt cele asteptate in explicatiile de mai sus, insa in medicina nimic nu este absolut! Pacientul nu va mai face amigdalite, nici infectii streptococice, insa nu se poate spune ca nu va mai raci niciodata din cauza infectiilor virale comune la care suntem cu totii expusi.

4. Modificari sau dificultati ale vorbirii, precum si greutate la inghitire pot aparea postoperator, in ciuda eforturilor depuse de medici intraoperator.

5. In cazul adultilor, nu exista o garantie ca sforaitul si apneea obstructiva de somn vor disparea. Nu uitati ca rezolvarea acestei probleme poate depinde, in principiu, de mai multi factori anatomici.

6. Intotdeauna vor fi pacienti care vor avea acuze de simptome neplacute si disconfort cervical, chiar cand totul pare sa fi decurs normal.

7. Cantaretii, actorii, naratorii, preotii si alti profesionisti ai vocii, cantaretii la instrumente de suflat trebuie sa ia in considerare modificarea abilitatilor lor artistice postoperator si postintubatie endotraheala. La fel, pot aparea modificari ale pronuntiei la vorbitorii de limbi in care pronuntarea literei R presupune vibratia palatului.






8. Riscul de sangerare dupa scoaterea polipilor este foarte mic, motiv pentru care, in general, pacientii sunt invoiti la domiciliu chiar din ziua interventiei.

9. Unii pacienti pot dezvolta o rigiditate a muschilor gatului dupa adenoidectomie.

10. Durerea si greutatea la inghitit pot fi mai accentuate la unii pacienti si pot duce la deshidratare destul de severa.

11. Reactiile la medicamentele administrate postoperator pot aparea chiar in cazul celor testate initial, cum sunt antibioticele.


Cele mai frecvente indicatii ale amigdalectomiei

1. Episoade repetate de infectie streptococica amigdaliana si/sau faringiana (minim 3 pe parcursul unui an de zile).

2. Statusul de purtator de streptococ.

3. Infectii faringiene si/sau amigdaliene cu alte bacterii decat streptococul.

4. Abces/flegmon periamigdalian in antecedente.

5. Schimbarea calitatii vocii - ca si cum pacientul ar avea un cartof fierbinte in gura.

6. Greutate la inghitit, insotita sau nu de episoade de inec si/sau voma.

7. Scurgerea salivei din gura fara alte cauze cunoscute.

8. Intoleranta si/sau alergie medicamentoasa la preparate folosite pentru a trata cele de mai sus.

9. Depozite amigdaliene - pete albe, uneori galbui, urat mirositoare, pe suprafata amigdalelor.

10. Sforaitul si/sau apneea obstructiva de somn. Aceasta a devenit actualmente una dintre cele mai comune indicatii ale amigdalectomiei cu adenoidectomie la copii.






Deci, cum ne decidem asupra necesitatii si momentului interventiei?

1. Cand e clar ca antibioticele, decongestionantele, antihistaminicele, antialergicele, dieta, tratamentele neconventionale, mutarea intr-o zona cu alta clima nu rezolva problemele.

2. Cand ajungeti la concluzia ca se poate imbunatati calitatea vietii dumneavoastra, respectiv a copilului dumneavoastra.

3. Cand ajungeti la concluzia ca infectia din organism, netratata, se poate disemina la sinusuri, urechi, plamani, inima.

4. Cand recunoasteti ca boala cronica nu este un lucru bun pentru dumneavoastra sau copilul dumneavoastra si urmatoarea acutizare va avea consecinte probabil mai grave.

5. Cand recunoasteti ca tratamentele repetate cu antibiotice si alte medicamente nu sunt benefice.

6. Cand va hotarati sa acceptati durerea, cateva restrictii postoperatorii si rarele, dar totusi posibilele complicatii postoperatorii, in schimbul sfarsitului dramatic si rapid al bolii dumneavoastra cronice.

7. Cand ati ajuns la concluzia ca ati suferit destul si doriti un remediu imediat si aproape 100% previzibil pentru afectiunea dumneavoastra.

8. Cand ajungeti la concluzia ca sforaitul si apneea de somn va afecteaza intr-o masura prea mare calitatea vietii.

9. Daca doriti confirmarea ca, in acest moment, interventia chirurgicala este cea mai buna alegere, nu ezitati sa cereti o a doua opinie; puteti cauta singur un alt doctor sau va pot ajuta indreptandu-va catre un coleg specialist a carui parere o consider pertinenta.


Copiii si apneea obstructiva de somn

Copiii care sforaie se considera intotdeauna a avea apnee obstructiva de somn! Aceasta poate da oprirea sau stagnarea cresterii la copii, somnolenta diurna, probleme comportamentale, deficit de invatare, mictiuni nocturne incontrolabile. La adulti si alte probleme anatomice pot da obstructia, pe langa amigdale si vegetatii hipertrofice.

La copii, apneea este cauzata aproape exclusiv de hipertrofia amigdalelor si a vegetatiilor adenoide, de aceea se indica indepartarea lor in vederea eliminarii sforaitului si cresterii calitatii vietii. In foarte putine cazuri, sforaitul poate persista datorita altor cauze anatomice, dar acestea din urma nu se pot evidentia decat ulterior indepartarii amigdalelor si vegetatiilor adenoide. Polisomnografia este de un real ajutor si obligatorie pentru diagnostic la adulti, insa la copii este rareori ajutatoare sau necesara.






Mesaje de retinut

Calitatea vietii unui pacient scade direct proportional cu numarul de tratamente medicamentoase administrate, respectiv cu numarul de episoade infectioase, prin disconfortul creat de regimul igieno-dietetic impus si de regulile pe care si le impune chiar pacientul pentru a evita reaparitia simptomelor!

Copilaria, si nu doar ea, ca perioada a vietii individului, trebuie sa se traduca prin amintiri frumoase legate inclusiv de consumarea unei inghetate sau a unui sirop preparat cu apa minerala, si nu prin vizite repetate la medic, litri de siropuri antibiotice si interzicerea pe anumite perioade a iesirilor din casa, respectiv a consumului unor alimente!

Bolile grave precum reumatismul articular, bolile renale, cardiace date de infectiile vechi cu streptococ pot fi evitate simplu prin interventie chirurgicala!

Scaderea auzului prin otite repetate la copiii mici duce la o intarziere a dezvoltarii acestora din punct de vedere al inteligentei prescolare si scolare!

Scaderea capacitatii de efort, nasul care curge mult si frecvent, sforaitul, apatia, scaderea capacitatii de concentrare, paloarea fetei pot fi semne ale prezentei polipilor la copii.

Polipii si amigdalele mari duc la o falsa senzatie de satietate din cauza obosirii mai rapide a muschilor ce ajuta la inghitit - de aici o dezvoltare precara a copiilor cu polipi.

Respiratia predominant pe gura a copiilor duce frecvent la faringite, amigdalite sau laringite deoarece aerul nu se incalzeste suficient ca atunci cand trece normal, prin nas. Respiratia pe gura pentru a compensa blocajul nazal duce frecvent la defecte de implantare a dintilor (atat cei de lapte cat si cei definitivi) care pot necesita aparate dentare sau tratamente stomatologice variate, cu costuri semnificative!

Polipii nu se vindeca prin tratamente medicamentoase, fiind practic o bucata de tesut care creste si isi mareste volumul. Polipii scosi corect, eventual sub control endoscopic, nu se refac. Daca se scot polipii, cu sau fara amigdale, pacientul nu va raci mai repede, nu va face pneumonie - acesta este un mit!

Copiii operati de polipi vor respira mai bine, vor respira corect pe nas si nu pe gura, vor auzi mai bine, vor putea sufla nasul mai bine, vor manca mai bine, vor avea un zambet frumos, nu vor mai raci des, iar racelile nu vor mai dura mult sau nu vor mai necesita de fiecare data administrare de antibiotice.

Orice problema sau nelamurire aveti - intrebati un medic specialist O.R.L. - este dreptul dumneavoastra sa stiti si obligatia noastra sa explicam!

Expert: dr. Gabriel Lostun, medic specialist O.R.L. si Chirurgie Cervico-faciala. Foto: kidz.garbo.ro






 

Programul zilnic de hidratare, miturile hidratarii

 
Programul zilnic de hidratare, miturile hidratarii

De dimineata pana seara, auzi la radio si la televizor, iti spun medicul curant si/sau specialistul, citesti prin ziare sau pe internet ca trebuie sa bei minimum 2 litri de apa zilnic.

Motivele sunt: hidratarea, digestia, eliminarea toxinelor, mentinerea tonusului pielii. Din dorinta de a invata oamenii sa se hidrateze, recomandarile sunt uneori exagerate si pot face mai mult rau decat bine. Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stii!
  1. Mitul 1. Doi litri de apa zilnic. Aceasta regula nu este valabila in egala masura pentru toti. Si nu pentru ca organismul n-ar avea nevoie de atatea lichide, ci pentru ca le retine si din alimente, mai ales din fructe si legume, din ciorbe, ceaiuri etc. Daca e sa fim rigurosi, cantitatea necesara de apa este de 30-40 ml de apa/kg corp/zi (sezon rece-sezon cald). Asadar, o persoana care cantareste 70 kg ar trebui sa consume intre 2,1 (in sezonul rece) si 2,8 litri (in cel cald) de lichide pe zi.
  2. Mitul 2. Apa te ajuta sa slabesti. Apa nu are calorii, iar hidratarea constanta te ajuta sa obtii o stare de satietate sau, cel putin, sa nu confunzi setea cu foamea. Nu de putine ori, cand organismul este deshidratat, simti nevoia sa mananci mai mult si in felul asta silueta are de suferit. Dimpotriva, daca bei suficienta apa, tii sub control mai usor senzatia de foame si mananci echilibrat. Sa nu crezi insa ca, daca mananci mult si bei la fel de multa apa, grasimile nu se depun!
  3. Mitul 3. Consumul mare de apa rezolva problema retentiei de lichide. Acumularea apei in organism este cauzata de consumul prea mare de sare si zahar. Reduci cantitatea de preparate foarte sarate sau dulci, iar depozitele adipoase vor disparea; bei mai multa apa, mancand in continuare dulciuri si sare, retentia se va accentua.
Program zilnic de hidratare:
  • Un pahar mare cu apa, imediat dupa ce te-ai trezit, pentru a hidrata organismul dupa somn.
  • Mic dejun, pranz, cina: un pahar cu apa cu o jumatate de ora inainte de masa si, dupa pofta inimii, la o ora dupa ce ai mancat.
  • Seara, bea un pahar cu apa cu o ora inainte de culcare, pentru ca in timpul somnului corpul pierde o cantitate insemnata de apa.






Ce fel de apa ne hidrateaza mai bine, cea plata sau cea carbogazoasa?


Ce fel de apa ne hidrateaza mai bine, cea plata sau cea carbogazoasa?

Vesti bune: apa minerala (cu bule), inclusiv cea cu arome, care este preferata de cei care s-au saturat de gustul monoton al apei plate, este la fel de hidratanta precum apa necarbogazoasa. Daca asta este tot ceea ce ai nevoie sa stii, poti sa te opresti aici. Dar daca vrei sa stii de ce, te invitam sa savurezi un pahar racoros si reconfortant de explicatii. „Apa minerala contine dioxid de carbon, fie natural, fie adaugat, care asigura carbonatarea”, explica nutritionista Melissa Majumdar, purtatoarea de cuvant a Academiei Americane pentru Nutritie si Dietetica.






„Faptul ca o bautura este carbogazoasa influenteaza intr-o mica masura hidratarea”, sustine Ronald Maughan, profesor la Scoala de Medicina a Universitatii St. Andrews din Scotia si autor al unui studiu recent care compara efectele hidratante ale bauturilor, inclusiv apa plata, apa minerala, laptele, bauturile de tip cola, sucurile si cafeaua.

„Prezenta carbonatarii are un efect nesemnificativ asupra raspunsului organismului la apa bauta”, spune Maughan. „Stim ca cea mai mare parte a gazului este eliminata cand ajunge in stomac. O cantitate mai mare nu face decat ca bautura sa fie mai repede eliminata din stomac, absorbita in intestinul subtire si, in cele din urma, eliminata din organism. De vreme ce apa plata si cea carbogazoasa au acelasi ingredient de baza, teoretic ele sunt la fel de hidratante”, spune Majumdar.

Totusi, carbonatarea poate afecta modul in care apa este consumata efectiv. Unele persoane considera ca bulele sau aromele ii ajuta sa bea mai mult, in timp ce altele se simt pline si balonate si s-ar putea sa bea mai putin daca beau apa carbogazoasa. Exista insa alte ingrediente din bauturile carbogazoase care pot afecta hidratarea. De exemplu, apele cu zahar, nutrienti sau electroliti sunt mai hidratante decat apa plata sau apa plata minerala.

„Adaugarea unor cantitati mari de carbohidrati sau grasimi (precum zaharurile naturale din sucul de portocale sau grasimea din lapte) va duce la incetinirea golirii stomacului”, spune Maughan. Mai mult, sodiul (adica sarea) din bauturi va actiona ca un burete pentru a retine apa in organism. Potasiul a fost mai putin studiat decat sodiul, dar exista dovezi ca poate contribui la retinerea apei in organism, sustine autorul studiului.






Asadar, pentru sportivii care transpira foarte mult este mai indicat sa consume bauturi usor indulcite sau cu electroliti, dar nu neaparat bauturi carbogazoase.

„In timpul antrenamentului, apa plata este cea mai buna. Carbonatarea poate cauza balonarea in timpul activitatii fizice si poate impiedica un sportiv sa bea prea mult. Apa non-carbogazoasa este, de asemenea, cea mai indicata pentru orice persoana care se recupereaza dupa o interventie chirurgicala gastrointestinala sau pentru pacientii care resimt senzatia de plin mai repede decat este normal”, spune nutritionista Melissa Majumdar.


Apa natural carbogazoasa si apa carbogazificata...
Apa natural carbogazoasa poate fi oligominerala sau minerala, prezentand bule de gaz. Bulele de gaz sunt reprezentate de dioxidul de carbon care impregneaza apa in mod natural, in depozitul geologic in care se gaseste aceasta. Cu alte cuvinte, atat apa oligominerala, asa-zis plata, cat si apa minerala pot avea bule in mod natural, chiar din depozitul geologic din care sunt extrase. Apele oligominerale si minerale provin din depozite geologice care confera constanta si stabilitate microbiologica si fizicochimica apei pe perioade foarte lungi de timp - mii de ani. In contrast cu acestea, apa carbogazificata nu contine in mod natural dioxid de carbon, acesta fiind introdus ulterior, dupa extractia apei. (Prof. Dr. Ghe. Mencinicopschi, Cartea parintilor altfel).

Foto: ziarullumina.ro; secretulcunoasterii.ro






 

Noduli la san: terapiile naturale pot ajuta

 
Noduli la san: terapiile naturale pot ajuta
Pe de o parte, nu orice nodul la san inseamna cancer (in fapt, in numai 18-19% dintre situatii se suspecteaza un proces malign), dar chiar si intr-un astfel de caz depistarea rapida si tratamentul alopat instituit precoce cresc sansele de vindecare. Pe de alta parte, daca de vina este ereditatea, infectiile, inflamatiile trecatoare sau alimentatia excesiva in grasimi, deci cand nu se constata o malignizare, problema poate beneficia de terapiile naturiste.

„Nodulii au disparut rapid“

Pentru ca nu mai suportam durerile si imi era frica de operatie, am decis sa caut un tratament naturist pentru noduli si l-am gasit intr-o carte de profil.






Este vorba de un amestec de ou (galbenus), o lingurita de ulei si una de miere, care se intinde pe o compresa. Aceasta se asaza pe sanul cu probleme, unde se mentine circa o ora. Aplicand acest remediu, am reusit sa calmez durerile si am scapat de nodulul foarte dureros. (D. B., Dambovita)


Ceai mai bun decat doctoriile

Sufar de mastoza fibrochistica si, in ciuda deselor tratamente alopate pe care le-am folosit, nu am reusit sa ma vindec. Am obtinut insa reale ameliorari cu ajutorul unui tratament naturist, recomandat de o amica.

Se fierb in 600 ml apa, la foc mic, doua linguri de radacina de tataneasa maruntita, timp de 25 de minute. Se adauga in aceasta fiertura o lingurita de frunze de nuc, o lingurita de coada-soricelului, o lingurita de musetel si o jumatate de lingurita de rostopasca. Se lasa la infuzat 15 minute. Lichidul se imparte in doua cantitati egale: se bea o ceasca seara si una dimineata, cu o ora inainte de masa. Plantele care au ramas dupa strecurare se folosesc sub forma de cataplasma, aplicata pe sanul cu probleme. Tratamentul dureaza 42 de zile. (M. N., Filiasi)


„Mi-am ameliorat mastoza datorita unui terci cu brusture“

Am fost diagnosticata cu mastoza acum doi ani. Am urmat un tratament medicamentos, intern si extern, dar fara rezultate. Pentru ca aceasta boala ma preocupa foarte mult, fiindu-mi teama sa nu evolueze in ceva grav, incurabil, m-am decis sa urmez un tratament naturist, pe care l-am gasit pe Internet. Vreau sa va spun ca de cand am recurs la el ma simt mult mai bine si durerile s-au mai potolit.

Iata in ce consta... Se amesteca 100 g terci din radacini proaspete de brusture, 100 g miere, 100 g ulei de ricin si sucul de la doua lamii. Se pun toate acestea intr-un tifon si se aplica cataplasma peste sanul bolnav; se lasa toata noaptea. Se repeta tratamentul vreme de doua saptamani. Se face pauza zece zile, apoi se repeta. (D. S., Bistrita)


Strategii care dau rezultate

Urmatoarele trei strategii se pot dovedi foarte eficiente in tratarea nodulilor mamari, putand duce in timp la disparitia acestora. Este bine totusi, inainte, sa consultati medicul curant in privinta oportunitatii unui astfel de tratament.






  • Puneti doua maini pline de coada-calului intr-o sita care se asaza deasupra unei oale in care fierbe apa. Acoperiti strecuratoarea. Dupa ce plantele s-au inmuiat, puneti-le fierbinti intr-un saculet de panza si aplicati-l pe locul bolnav, infasurati-va cu un fular, ca sa retina caldura. Mentineti cataplasma aceasta doua ore dimineata, doua ore dupa-amiaza, iar seara, innoiti-o si pastrati-o pana dimineata. La pranz, puneti timp de patru ore o compresa cu bitter suedez (se picura solutia pe o bucata de vata).
Iata si cateva recomandari privind dieta, de care trebuie sa tineti seama daca vi s-a diagnosticat un nodul mamar. Evitati consumul de mezeluri, slanina, afumaturi, alimente grase in general, prajeli, zahar alb, rafinat, ciocolata, excesul de sare, produsele cu conservanti sau coloranti chimici, bauturile racoritoare carbogazoase, alcoolul si fumatul.
  • Spalati sanul afectat cu apa rece si sapun, apoi stergeti-va usor cu un prosop si aplicati un strat de alifie de filimica (galbenele). Acoperiti sanul cu frunze de patlagina proaspete, tinute in prealabil la frigider cam doua-trei ore. Peste plante puneti o compresa cu bitter suedez. Pe o bucata de vata (mare cat sa cuprinda sanul) picurati cativa stropi de bitter. Asezati vata peste stratul de patlagina, iar deasupra puneti cateva pansamente. Acoperiti tifonul cu o bucata de celofan, care ajuta la izolarea termica, iar la sfarsit puneti-va un sutien. Mentineti compresa peste noapte, apoi repetati. In paralel, beti zilnic, cu inghitituri mici, doi litri de infuzie obtinuta din 300 g filimica, 100 g urzici si 100 g coada-soricelului. Socotiti o lingura cu varf de amestec la o cana cu apa clocotita. Dupa doua saptamani, nodulul ar trebui sa dispara. In caz de nereusita, continuati tratamentul.
  • Rupeti o frunza de pe tulpina unei flori de gheata, apoi dezlipiti pielita de pe fata frunzei, iar cu partea dezvelita a frunzei masati locul bolnav, bine spalat inainte. Procedati la fel vreme de doua-trei zile la rand. Noaptea lipiti cate o frunza la fel prelucrata pe zona nodulului, folosind o bucata de leucoplast. Acest tratament da rezultate bune si in eczeme, varice, cosuri, negi, rani deschise, alunite, degeraturi etc. (I. L., Brasov)
Remedii naturiste nr. 8 (100). Foto: www.copilul.ro







Importanta screening-ului in depistarea precoce a cancerului de san


Importanta screening-ului in depistarea precoce a cancerului de san

Cancerul de san este cel mai frecvent tip de cancer la femei si ramane principala cauza de deces prin cancer la femeile europene. Incidenta maxima a cancerului de san este la varsta perimenopauzala, fiind rar sub varsta de 25 de ani.

Cele mai multe paciente ne intreaba care sunt cauzele care au condus la aparitia cancerului de san sau cum ar putea preveni aparitia acestuia. Sunt situatii in care, in pofida tuturor masurilor de preventie si de reducere a factorilor de risc, cancerul de san este diagnosticat. Metodele de screening ne ajuta in depistarea timpurie a cancerului de san.






Examinarea/autoexaminarea clinica a sanilor se executa optim intre ziua 5-7 de la menstruatie (la menopauza, oricand). Palparea se face in toate cadranele sanului, inclusiv central, precum si palparea axilei si a spatiului supradavicular. Autoexaminarea sanilor se recomanda a fi efectuata lunar.

Mamografia. Femeile intre 45 si 54 de ani trebuie sa efectueze o mamografie bilaterala anual, iar cele peste 55 de ani pot efectua o mamografie bilaterala la 2 ani. Mamografia permite descoperirea timpurie a modificarilor mamare, inainte de a fi detectabile prin palpare.

Ecografia mamara este principala metoda de diagnostic la femeile sub 40 de ani. Permite vizualizarea leziunilor foarte mici, nepalpabile (3-4 mm). Permite, de asemenea, evaluarea leziunilor incerte mamografic, vizualizarea ganglionilor axilari, supra- si subclaviculari. Avantajul ecografiei mamare este ca e o procedura neinvaziva, nedureroasa, neiradianta, cu o durata scurta de efectuare (15-20 minute).

RMN-ul de san este o metoda imagistica neinvaziva, moderna, neiradianta si care poate fi folosita in investigarea sanului ca metoda de diagnostic complementara procedurilor uzuale principale, cum ar fi mamografia si ecografia, oferind informatii suplimentare.






Factori de risc personali (endogeni):
  • Varsta - este depistat mai frecvent la femeile in varsta.
  • Menarha (prima menstruatie) precoce - inainte de 12 ani si menopauza tardiva (dupa 55 de ani) - ca urmare a expunerii pe o perioada mai mare la actiunea hormonilor estrogeni.
  • Obezitatea in postmenopauza (tesutul adipos avand capacitatea de sinteza a hormonilor estrogeni din precursori steroidieni).
  • Nuliparitatea (absenta sarcinilor) sau prima sarcina dupa varsta de 30 de ani. Lipsa alaptarii la san - alaptarea fiind considerata factor protector in aparitia cancerului de san.
Factori de risc legati de mediu si stilul de viata (exogeni):
  • Dieta bogata in grasimi si dulciuri rafinate (aport semnificativ de colesterol care este convertit in hormoni estrogeni).
  • Consumul de contraceptive orale sau terapia de substitutie hormonala in postmenopauza.
  • Fumatul, consumul excesiv de alcool.
  • Iradierea regiunii toracice (inaintea varstei de 30 de ani, de exemplu radioterapia toracica in cazul persoanelor cu antecedente de limfom Hodgkin).
Factori de risc genetici:
  • Ereditatea - istoricul familial creste riscul de cancer mamar.
  • Prezenta mutatiilor BRCA1 sau BRCA2 - creste riscul de cancer mamar pe durata intregii vieti.
  • Timpul scurs de la aparitia primului semn de boala pana ne adresam medicului poate fi decisiv in prognostic.

Expert: dr. Florentina Pescaru, medic primar oncologie medicala Spitalul Sf. Constantin, Brasov. Foto: oncopedia.ro