Sindromul mainilor reci: cauze, tratamente naturiste

 
Sindromul mainilor reci: cauze, tratamente naturiste
Mainile reci pot semnala o problema cu circulatia sangelui sau vasele de sange la mainile voastre. Sindromul mainilor reci apare ca rezultat al blocarii sau vasoconstrictiei vaselor de sange.


Cuprins articol:


Cauzele sindromului mainilor reci

  • Boala Raynaud este o afectiune in care unele zone ale corpului - cum ar fi degetele de la picioare, varful nasului si urechile - sunt amortite si reci din cauza temperaturilor scazute sau stres. Boala Raynaud apare mai frecvent la persoanele care traiesc in zone cu temperaturi scazute, astfel producandu-se excitarea patologica a centrilor vasculomotori ai cortexului cerebral, rezultand spasmul vaselor periferice.
  • Tumori sau malformatii vasculare care determina modificari de flux sanguin anormal intre vene si artere.
  • Traumatismele mainii, intalnite in diferite accidentele.
  • Arterioscleroza poate fi o cauza frecventa la bolnavii cu dereglari in metabolismul lipidelor, aceasta fiind o boala care determina ingustarea vaselor de sange la mana si degete.

Sindromul mainilor reci poate fi intalnit in...

  • Neuropatie periferica - afectiune a sistemului nervos periferic si poate aparea in diferite afectiuni: diabet zaharat, malnutritie si alcoolismu cronic. Din cauza modificarilor senzitive aparute la nivelul extremitatilor se poate intalni si senzatia de maini reci.
  • Anemie - afectiune in care nu exista globule rosii sanatoase suficiente pentru a efectua transportul de oxigen la tesuturi. Anemia epuizeaza organismul.
  • Degeraturi - apar atunci cand pielea si tesutul corpului sunt expuse la frig. Pielea devine foarte rece, zona degerata amorteste si devine palida. Degeraturile afecteaza, de obicei, zone mici mai expuse ale corpului, cum ar fi degetele de la maini, picioare, nas, urechi, obraji si barbie.
  • Hipopituitarism - prezinta urmatoarele simptome: hipersensibilitate la frig, oboseala, hipotensiune arteriala.

Metodele terapeutice ale sindromului mainilor reci

Sunt luate in considerare metodele terapeutice cele mai eficiente pentru pacient, acestea putand fi chirurgicale sau traditionale.
  • Consilierea este de ajutor pentru educarea pacientilor pe o serie de subiecte legate de comportament: igiena corespunzatoare a mainilor - hidratarea si ingrijirea corecta a pielii, dar si renuntarea la fumat. Doctorul poate prescrie medicamente care reduc riscul de blocare a vaselor de sange si imbunatatesc fluxul de sange prin maini si degete.
  • Blocantele canalelor de calciu. Sunt medicamente noi folosite pentru a relaxa muschii care in mod normal exercita presiune asupra vaselor de sange.
  • Antidepresivele si anticoagulantele ajuta la mentinerea unei cantitati corespunzatoare a fluxului sanguin necesar, impiedicand si coagularea sangelui, lucru esential in mentinerea unei circulatii corecte.

Tratamente naturiste pentru sindromul mainilor reci

  • Infuzia de ginkgo biloba, cat si extrasul din aceasta planta reduc senzatia de disconfort, iar caldura din membre dinamizeaza miscarile.
  • Macesele si cimbrisorul ajuta la imbunatatirea circulatiei sanguine, iar vitamina C asigura si imunizare in sezonul rece.
  • Va recomandam si folosirea plantelor cu efect vasodilatator: paducelul sau talpa gastii.
Foto: valentinbosioc.com



 

Sparanghelul: diversifica-ti meniul si intareste-ti inima!

 
Informatii medicale despre sparanghel si retete culinare cu sparanghel
Cu doar zece calorii si patru miligrame de sodiu, fara pic de colesterol si lipide, numai trei tulpinite de sparanghel asigura aproximativ 20% din nevoile cotidiene ale organismului de acid folic (element esential pentru sanatatea cardiovasculara), dar si, in doze respectabile, acizi grasi omega-3, vitaminele B6, A, E, K, precum si de calciu, fier, potasiu, cupru, mangan, seleniu...

Antioxidanta si antitumorala, contribuind la echilibrarea nivelul de glucide din sange prin metabolizarea corecta a zaharurilor si amidonului, sparanghelul era supranumit de francezi „hrana regilor” in timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea. Va prezentam in continuare patru retete culinare cu sparanghel pentru cardiaci.


Cuprins articol:

  • Salata-aperitiv cu sparanghel copt. Portii: 6, calorii: 43, grasimi: 2 g. Se incalzeste in prealabil cuptorul la 200°C. Se spala sparanghelul proaspat (800 g), sub jet de apa rece si se lasa sa se zvante. Se indeparteaza prin taiere sau rupere capetele inferioare ale tulpinilor, acolo unde culoarea paleste. Se intind tijele intr-o tava, lasand spatii intre ele (daca se ating, au tendinta sa se inmoaie in loc sa devina crocante). Se stropesc legumele cu o lingura si jumatate de ulei de masline, apoi se rostogolesc, ca sa se acopere cat mai uniform. Se presara piper alb macinat si sare dupa gust. Se lasa in cuptor cam zece minute, scuturand tava ocazional, ca sa se coaca uniform. Se servesc ca atare, reci sau caldute, stropite cu doua linguri de otet de mere de buna calitate.
  • Muschi de vita cu legume inabusite. Portii: 4, calorii: 430, grasimi: 7 g. Intr-o tigaie adanca, in doua linguri de ulei de masline se prajesc aproximativ cinci minute 450 g muschi de vita, taiat cuburi apoi se scoate carnea pe o farfurie. In acelasi recipient, se rumenesc o ceapa maruntita si un catel de usturoi zdrobit, apoi se introduc 225 g orez alb cu bob rotund (sortiment denumit si arborio, ce se gaseste in majoritatea supermarketurilor) si 750 ml supa de legume. Cand fierbe, se adauga 100 g mazare, cinci morcovi feliati, o tija de telina tocata, 100 g tije de sparanghel, 400 g rosii conservate taiate, patru linguri de busuioc maruntit. Se pune capacul si, dupa zece minute, se adauga cuburile de carne, lasandu-se sa mai fiarba inca pe atat.
  • Pilaf vegetarian in stil asiatic. Portii: 6, calorii: 220, grasimi: 2,5 g. Se incalzeste o lingura de ulei de porumb obtinut prin presare la rece intr-o tigaie neaderenta, la foc potrivit. Se pun o ceapa uscata mica, tocata, o cana cu orez nedecorticat, se calesc usor, apoi se adauga incet trei cani de apa (750 ml), un cub de condimente pentru supa faramitat, 250 g ciuperci si putina nucsoara. Se lasa in cratita acoperita, la foc mic, o jumatate de ora. Daca este nevoie, se mai toarna putina apa, astfel incat pilaful sa nu scada prea mult. Cam un sfert de kilogram de sparanghel se toaca marunt, indepartandu-se inainte partea lemnoasa a tulpinilor. Se adauga peste orez, se mai lasa cinci minute pe aragaz, la foc domol. La sfarsit, se orneaza cu patrunjel proaspat din belsug.
  • Paste cochilii cu somon rosu. Portii: 4, calorii: 489, grasimi: 12 g. Se rumeneste, in 30 g unt, o ceapa tocata, trecuta prin pudra de curry, se adauga 750 ml supa de peste, 250 g paste in forma de cochilii (in varianta italieneasca se gasesc sub denumirea de conchiglie), se reduce flacara si se acopera recipientul. Dupa cinci minute se pun 250 g bucati scurte de sparanghel proaspat (e buna si varianta congelata - se adauga dupa ce pastele au fiert la foc mic circa zece minute) si se lasa pana se inmoaie. Se amesteca 150 ml iaurt si doua linguri de faina de porumb, se toarna peste paste. Dupa cateva minute, se pun 400 g bucatele de somon rosu din conserva si un ardei gras galben copt si maruntit. Se fierb la foc mic, amestecand, doua-trei minute.
Bibliografie si credite:
  • Foto: gradina.acasa.ro
  • Bibliografie: Medicina naturista, nr. 3 (175), 2013.



 

Remedii cu roinita, coada-calului, leustean si telina

 
Remedii cu roinita (foto), coada-calului, leustean si telina

Cuprins articol:

  • Vinul de roinita, bun contra tulburarilor digestive. Persoanele care sufera de gastrita, ulcer, dispepsie sau de sindromul colonului iritabil pot apela la efectele calmante ale vinului de roinita. Acest preparat se realizeaza astfel: intr-un litru de vin natural de buna calitate se pun douazeci de linguri de pulbere de roinita, se lasa la macerat vreme de 21 de zile, intr-un loc intunecos si racoros, dupa care se strecoara. Se iau cate trei linguri de vin, inainte de masa de pranz si de cina. In plus, se recomanda evitarea rantasurilor.
  • Coada-calului: pentru oase solide. Femeile care au probleme din cauza osteoporozei, dar nu numai ele, trebuie sa consume cu regularitate coada-calului, sub forma de pulbere. Foarte bogata in magneziu si saruri de calciu, elemente care intaresc sistemul osos, planta stimuleaza totodata asimilarea acestor minerale de catre organism. Experiente efectuate in Federatia Rusa, unde vegetala se foloseste in fitoterapia traditionala din timpuri stravechi, au demonstrat ca fracturile se sudeaza de doua ori mai repede la persoanele care consuma des ceai de coada-calului si pulbere din aceasta vegetala. Doza ideala ar fi de trei lingurite de pulbere, cu cateva minute inainte de mesele principale.
  • Leusteanul creste imunitatea. Folosit mult in bucataria mediteraneana, mai ales in rasaritul Europei si in Orientul Mijlociu, leusteanul constituie un condiment nelipsit de la ciorbe, dar si un remediu natural care si-a dovedit eficienta intr-o gama larga de afectiuni. Principiile active pe care le contine au o puternica actiune terapeutica asupra aparatelor respirator si reno-urinar, a sistemului endocrin si a celui imunitar. Studii efectuate la un centru medical din Ashkelon (Israel) au scos in evidenta ca persoanele care consuma cu regularitate leustean sunt mai putin expuse racelilor si rezista mai bine la modificarile climaterice.
  • Telina, prietena pielii. Un leac folosit inca din antichitate pentru limitarea afectiunilor dermatologice il constituie frunzele de telina. Se consuma sub forma de salate cu sare si zeama de lamaie, sau ca adaos la alte salate de sezon. Si studiile moderne au aratat eficacitatea frunzelor de telina in tratarea unor boli precum psoriazisul, sclerodermia, vitiligo sau dermatozele alergice.
Foto: laceainarie.com



 

Boala celiaca a copilului

 
Boala celiaca a copilului
Boala celiaca a copilului, sau celiachia, este considerata astazi aceeasi afectiune pe care la adult o intalnim sub denumirea de steatoree idiopatica, boala sprue netropicala, sau enteropatia la gluten.

In esenta, celiachia este expresia unei intolerante fata de gliadina glutenului continut in faina unor boabe de cereale si ale carei manifestari se fac cunoscute clinic printr-o diaree cronica cu steatoree (prezenta unei cantitati anormale de grasimi in fecale).


Cuprins articol:


Cauze

Desi rolul ereditatii nu este inca pe deplin definit, iar incidenta familiala variabila, factorii genetici nu trebuiesc catusi de putin neglijati, ca si riscul recurentei. Interventia factorilor genetici este considerata de tip poligenic sau dominant, cu o expresivitate variabila.

Substanta toxica, vinovata de determinarea anomaliilor histochimice ale vilozitatilor (pliuri de dimensiuni mici) intestinale consecutiv carora apar tulburarile de malabsorbtie (tulburare a absorbtiei intestinale), este gliadina continuta in glutenul unor boabe de cereale.

Gliadina este o molecula proteica bogata in glutamina si prolina. Se pare ca substanta toxica determinanta a bolii este legata de molecula mare a alfa gliadinei prin intreaga sa structura spatiala, iar actiunea sa toxica se considera ca un raspuns imunologic particular al intestinului fata de antigenul gliadinei, probabil printr-o relatie cu sistemul HL-A (compatibilitate a tesuturilor de origine diferita bazandu-se pe caracteristicile antigenice de care depinde succesul unei grefe), in care este angajat un raspuns de tip III, ca un fenomen Arthus, sau printr-o interventie imunitara celulara cu reactie intarziata.

Concomitent are loc interventia celulelor K (Killing-cells), a caror actiune se desfasoara la adapostul Ig M (anticorpii majori produsi in timpul raspunsului imun primar) circulante, in sensul ca ele sunt aduse pentru a se fixa si distruge celula epiteliala intestinala acoperita cu gliadina.

Aceste mecanisme imunologice lamurind in parte cunostintele actuale patogenice, ignoreaza rolul factorului constitutional, precum si cel al factorilor de mediu, alimentari, toxici sau infectiosi, pentru ca nu toti indivizii care consuma fainuri cu gluten fac celiachie. Din acest punct de vedere este de retinut ca un mare numar din copiii cu boala celiaca sunt purtatori de antigen tisular HL-A, dupa cum afectiunea este mult mai frecventa la copiii ale caror Ig A (anticorpi secretori majori) sunt mult scazute.


Simptome

Celiachia se manifesta clinic printr-o pluritate de forme, de la cele predominent digestive cu diaree cronica si scaune steatoreice, la cele cu debacluri diareice apoase, cu sindrom de deshidratare, la formele hemoragice sau predominent hipoproteice, pana la cazuri in care simptomatologia digestiva sa lipseasca, dar biopsia intestinala prin aspiratie sa evidentieze leziunile vilozitare caracteristice, iar manifestarile clinice sa survina cu mult dupa, uneori chiar in perioada de varsta adulta.

Boala celiaca are o evolutie progresiva, primele simptome aparand dupa un interval de timp mai lung sau mai scurt de la introducerea in alimentatie a preparatelor cu fainuri ce contin gluten. In corelare cu aceste momente se descriu si unele forme clinice in raport cu varsta copilului, existand totusi unele particularitati de manifestare la sugar fata de copilul mai mare.

In cele mai multe din cazuri primele manifestari apar dupa varsta de 3-4 luni, boala devenind evidenta intre 6 si 12 luni. Sunt cazuri cand debutul aparent al bolii se face cunoscut in perioada prescolara sau chiar de scolar.

Anorexia, scaunele diareice, varsaturile sunt semnele majore ale bolii. Scaunele sunt mai numeroase, de aspect grasos, de culoare alb-lucioasa si cu miros patrunzator, uneori usor ranced.

Diareea imbraca un caracter trenant, recidivant si apoi cronic, inregistrand la sugar uneori si episoade diareice cu scaune apoase si sindrom de deshidratare. La copilul mai mare scaunele sunt mai abundente, pastoase, lucioase si cu continut mai evident in grasimi.

In evolutie, boala angajeaza un sindrom de malnutritie, care se accentueaza in timp si devine aparent prin manifestarile cunoscute ale carentelor multiple: proteice, in vitamine liposolubile si fier. Astfel, aceste carente, in formele severe se pot face cunoscute prin edeme, anemie feripriva, convulsii ca manifestari ale hipocalcemiei (scaderea calciului in organism), semnele unui rahitism (afectiune care afecteaza procesul de dezvoltare al copiilor) carential sau ale unui sindrom hemoragic si intarziere in dezvoltarea staturo-ponderala.

Abdomenul devine destins, flatulent si balonat. Copilul este apatic, trist, prezentand si o intarziere evidenta a dezvoltarii psihomotorii. Tesutul muscular este hipotrofic si hipoton.

Riscurile fata de infectii sunt crescute, adeseori acestea imbracand un caracter mai grav.

In absenta unui tratament, evolutia bolii devine severa datorita accentuarii carentelor nutritive, carora li se pot asocia suprainfectiile precum si debaclurile diareice insotite de un sindrom de deshidratare si chiar colaps.

Se intalnesc si forme cu evolutie mai latenta, a caror simptomatologie este mai stearsa, iar carentele amintite cu intregul lor ansamblu de manifestari se desfasoara mult mai lent.

In perioada de stare scaunele copilului au un aspect caracteristic, determinat de volumul si cantitatea lor mare, culoarea si mirosul amintit, bogatia in sapunuri si acizi grasi si pH alcalin.

In evolutia sa intoleranta la gluten antreneaza aproape intotdeauna o intoleranta secundara a laptelui prin malabsorbtia grasimilor si maldigestia lactozei.


Diagnostic

Intoleranta la gluten angajand un sindrom global clinic si biologic de malabsorbtie, diagnosticul bolii celiace impune confirmarea acestui sindrom precum si originea lui, aspecte mai dificile ridicandu-le formele fruste si latente.

Investigatiile de laborator care pot interveni in confirmarea diagnosticului sindromului de malabsorbtie, in afara aspectului macroscopic al scaunelor steatoreice, constau din dozarea grasimilor din fecale si calcularea coeficientului de absorbtie a grasimilor, care la copiii cu celiachie inregistreaza valori sub 70%.

La acesti copii proba la xiloza (testul de incarcare) este anormala, iar testul sudoral este normal.

Cel mai bun test este cel terapeutic, care consta din suprimarea totala din alimentatia copilului a oricarui preparat sau produs ce contine gliadina, rezultatele favorabile neintarziind sa apara in urmatoarele 7-10 zile.

O deosebita valoare diagnostica si de urmarire in timp pentru conduita dietetica o prezinta examenul histochimic al mucoasei jejunale din aspiratul endobiospic, care va releva intotdeauna, pe suprafete mai mici sau mai intinse, o atrofie a vilozitatilor, cu mucoasa plata sau in mozaic, sau de aspect cubiform, insotita de infiltrate celulare formate din histiocite si elemente ale seriei albe.

Prezenta atrofiei totale sau subtotale cu infiltrate inflamatorii, reprezinta o conditie esentiala a diagnosticului. Frotiul din mucus poate permite eventuala depistare a unor lamblii, paraziti cu care adeseori boala celiaca se complica.

Alte investigatii de laborator, precum si cele radiologice osoase pot pune in evidenta manifestarile respective legate de intensitatea carentelor nutritive.

Examenul radiologic gastrointestinal poate pune in evidenta adeseori o hernie hiatala precum si dilatarea si hipotonia anselor intestinului subtire si a colonului cu un relief neregulat de mucoasa intestinala, frecvent ingrosata.


Tratament

Tratamentul celiachiei este strict dietetic, constand din suprimarea totala a glutenului din alimentatie pe o perioada foarte indelungata, de cativa ani si poate chiar pe toata durata vietii. Reluarea in alimentatie a produselor cu continut in gluten este permisa cel mai devreme dupa 2-3 ani, cu prudenta si numai in conditiile cand biopsia intestinala releva refacerea epiteliului intestinal, iar proba la gliadina si cea alimentara sunt tolerate.

In perioada initiala, tratamentul se va adresa si corectarii tuturor carentelor insotitoare, precum si infectiilor eventuale supraadaugate.


Evolutie

Evolutia celiachiei este conditionata in principal de precocitatea depistarii sindromului de malabsorbtie si indepartarea din alimentatie a factorului toxic, fiind cu atat mai severa cu cat sindromul se prelungeste si angajeaza tulburari in digestia si absorbtia si a altor substante nutritive, carente nutritionale accentuate, sau se complica cu infectii grave secundare.



 

Tumorile ficatului la copii

 
Tumorile ficatului la copii
Tumorile ficatului sunt rar intalnite in copilarie. Ele pot fi primitive si secundare, benigne si maligne. Dintre tumorile primitive ale ficatului fac parte: hepatoblastomul, carcinomul primitiv, sarcomul hepatic, hepatomul solitar benign, denumit si hamartomul, anomalie congenitala care se poate maligniza, hepatoamele multiple, toate acestea sunt cuprinse in grupul neoplasmelor; hemangioamele si limfangioamele; chistul solitar congenital, boala multichistica si fibroza hepatica congenitala, boli congenitale sau genetice. In randul tumorilor ficatului sunt cuprinse si chisturile parazitare.


Cuprins articol:


Tumorile primitive ale ficatului pot sa apara la toate varstele, ⅔ dintre ele fiind descoperite in primii ani de viata, cele mai multe insa din perioada de sugar si chiar de la nastere. Cel mai frecvent, ele se fac cunoscute clinic prin cresterea marcata a abdomenului si marirea de volum a ficatului, ale carui dimensiuni cresc in timp. Ficatul este de aspect tumoral, dur si nedureros, hepatomegalia fiind bine tolerata. De cele mai multe ori icterul lipseste, iar testele hepatice si transaminazele (transaminaze - substante biochimice care se gasesc in interiorul celulelor hepatice) sunt normale. Urografia (urografie - tehnica radiologica folosita pentru evaluarea sistemului genitourinar: rinichii, ureterele si vezica urinara), pentru diagnosticul diferential cu tumorile renale, este de asemenea normala.

Investigatiile radiologice selective efectuate in continuare cu ajutorul colecistografiei (colecistografie - radiografie a veziculei biliare cu ajutorul substantei de contact), colangiografiei (colangiografie - examen radiologic care permite vizualizarea veziculei si a cailor biliare), splenoportografiei (splenoportografie - examen radiologic vascular ce permite vizualizarea sistemului venos portal care conduce sangele din ficat in splina) si a angiografiei (angiografie - examen radiologic care permite examinarea volumului interior al unui vas sangvin, artera sau vena si ale ramurilor in care se imparte acest vas), ca si scintigrafia (scintigrafie - metoda de examinare imagistica prin care se obtine imaginea unui organ), vor putea defini mai degraba localizarile tumorilor respective si relatiile lor anatomice, in vederea alegerii eventuale a unei atitudini chirurgicale, diagnosticul lor de specificitate precizandu-se prin punctia biopsica (punctie biopsica - tehnica constand in introducerea unui trocar intr-un tesut viu si in prelevarea unui fragment din acesta pentru a fi supus analizarii si se efectueaza cand prelevarea trebuie sa se faca din profunzime) si laparotomia exploratorie (laparotomie - deschidere chirurgicala a abdomenului prin incizarea peretelui sau).

Dintre neoplasmele (neoplasm - proliferari excesive de celule anormale care seamana mai mult sau mai putin cu tesutul in care se dezvolta si sfarsesc prin a dobandi o autonomie biologica) hepatocelulare, hepatoblastomul (hepatoblastom - tumora maligna hepatica) si carcinomul (carcinom - tumora maligna dezvoltata pe seama tesuturilor epiteliale) primitiv par a fi cel mai des intalnite, desi incidenta lor reala la copil este extrem de mica.

Aceste tumori hepatocelulare adeseori se insotesc de hipercolesterolemie (hipercolesterolemie - crestere anormala a colesterolemiei, nivelul de colesterol din sange) si hiperlipidemie (hiperlipidemie - cresterea anormala a nivelului de lipide in sange), precum si de osteoporoza accentuata. De asemenea, in serul bolnavilor respectivi poate fi pusa in evidenta o fetoproteina alfa 2, care are o importanta deosebita pentru diagnostic.
  • Carcinomul primitiv a fost descoperit si la nou-nascut sau sugarul mic. Evolutia lui este foarte rapida, lipsita sau saraca in simptome caracteristice. Manifestarile clinice constau de obicei din marirea de volum a abdomenului si prezenta unei mase tumorale hepatice, a unei tumori intraabdominale, uneori nodulara, carora li se alatura in evolutie anorexia, varsaturile, anemia si casexia. De cele mai multe ori, in timp, se constituie metastazele (metastaza - raspandirea bolii de la un organ sau parte la un alt organ, sau parte neadiacenta cu partea bolnava) intrahepatice, ganglionare din zona portala, a mediastinului, pericardului, pleurei, plamanului etc. Prognosticul este intotdeauna nefavorabil.
  • Hepatoblastomul se intalneste cu o incidenta mai mare la copiii cu malformatii congenitale, putand in evolutie sa determine ocazional metaplazii (metaplazie - schimbare a structurii unui tesut in functie de modificarile mediului) scuamoase, hiperpigmentari cu melanina (melanina - substanta pigmentara inchisa la culoare, prezenta in piele, par, peri si membranele ochiului), sau pubertate precoce. Prognosticul pare mai bun decat al carcinomului, o parte din copiii operati supravietuind o perioada de timp indelungata.
  • Hepatomul solitar benign, denumit si adenomul benign, pare dupa unii specialisti mai degraba o anomalie de dezvoltare decat un neoplasm, desi unele dintre aceste tumori se pot maligniza. Manifestarile clinice lipsesc de cele mai multe ori, aparitia lor fiind conditionata de marimea lui, de cele mai multe ori inscriindu-se ca o descoperire intamplatoare la examenul necropsic.
  • Chistul solitar congenital, hepatic sau biliar, este de asemenea o tumora benigna, mai mult sau mai putin voluminoasa, intalnita mai frecvent la fete, descoperirea lui de fapt petrecandu-se cel mai des dupa adolescenta.
  • Hemangioamele hepatice pot fi de asemenea descoperite intamplator, numai formele mari, cavernoase, insotindu-se de unele manifestari clinice determinate de compresiunea pe care o exercita asupra ficatului.
Formele solitare accesibile pot si trebuie sa beneficieze de tratament chirurgical, tratamentul celor multiple rezumandu-se la roentgenterapie (roentgenterapie - tratament cu raze Rontgen, care se bazeaza pe proprietatea acestora de a fi absorbite partial la traversarea corpului omenesc si de a exercita astfel un efect fizic, chimic si biologic asupra tesuturilor prin care trec).

Foto: tf-liver-cancer.blogspot.com