Alinati durerile articulare prin homeopatie

 
Alinati durerile articulare prin homeopatie

Se estimeaza ca peste 10% din populatia adulta a lumii prezinta dureri articulare agravate de umezeala si frig. Recomandate de o persoana calificata, in functie de profilul psihico-fizic al pacientului, de localizarea si caracterul procesului inflamator, remediile homeopatice pot tine sub control suferinta.

Cel mai des, problema este semnalata la femeile cu varste peste 40 de ani, indeobste cu greutatea peste cea optima, care au antecedente familiale de poliartrita cronica sau gonartroza (boala infectioasa, degenerativa, cu caracter distructiv la nivelul cartilajelor genunchilor), ori care fac sau au facut munca fizica intensa, in conditii necorespunzatoare. Crizele specifice apar periodic, fiind in genere influentate de factori climaterici, iar seria episoadelor se instaleaza brusc. In cazurile grave, maladia provoaca deformari ale articulatiilor, pierderea flexibilitatii lor, rigiditate in miscare. Durerile au caracter acut si se declanseaza in special la incercarea de folosire a articulatiei, dupa o pauza mai lunga (dupa somnul de noapte, de pilda). Iata principalele remedii homeopatice utile in astfel de situatii.


Incheieturile labei piciorului

  • Ammonium carbonicum: transpiratii ale talpilor, iradierea durerii in degetele mari, edem la nivelul gleznei.
  • Ammonium muriaticum: transpiratii ale talpilor cu mancarimi, senzatia ca tendoanele sunt rigide.
  • Kalium iodatum: agravare nocturna si la umezeala.
  • Ledum palustre: sensibilitate accentuata a zonelor plantare, durere ce urca la alte incheieturi ale membrelor inferioare; agravare la caldura.
  • Manganum aceticum: la nivelul articulatiei dureroase apar pete eritematoase; agravare la mers.
  • Teucrium: durere care iradiaza spre varful degetelor.

Genunchii

  • Aurum metallicum: durere locala acuta, senzatie de slabiciune in coapse; agravare noaptea si la frig.
  • Helianthus: durere preponderent in genunchiului stang; agravare in special la coborarea scarilor.
  • Kalium carbonicum: durere cu tumefactie (fara eritem); agravare la cateva ceasuri dupa miezul-noptii si la frig.
  • Rauwolfia: durere ameliorata de miscare.
  • Ruta: durere locala asociata cu senzatia de cedare a coloanei vertebrale; agravare la rece, usurare la miscare.

Soldurile

  • Allium sativum: durere ce apare in pozitia picior peste picior, senzatie de furnicaturi; agravare la miscare.
  • Berberis: tensiune dureroasa in coapse; agravare la miscare si in pozitie ortostatica.
  • Calcarea phosphorica: durere care iradiaza in genunchi, impresie de tendoane rigide; agravare la frig umed, ameliorare la caldura.
  • Drosera: senzatie de cedare a articulatiei soldului, slabiciune a coapsei.
  • Lilium tigrinum: slabiciune musculara in timpul mersului; agravare in decubit (la orizontala) lateral drept; ameliorare in decubit lateral stang.
  • Phytolacca: durere in soldul drept, senzatie de rece in articulatie; agravare la umezeala (in mod particular cand ploua).
  • Rauwolfia: agravare cand greutatea corpului se lasa pe membrul deja dureros.

Sfaturi utile

  • Evitati cartofii, guliile, conopida, fasolea si porumbul.
  • Mancati des sparanghel, telina, patrunjel, hrean, anghinare.
  • Consumati zilnic fructe bogate in vitaminele C si E.
  • Nu ocoliti soia si derivatele, alunele, nucile si uleiurile de in, susan si dovleac.
Dr. Monica Antonescu, medic de familie - Medicina naturista nr. 10 (158); foto: feminin.netul.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa