Medicina informativa

Anchilostomiaza (anemia minerilor) - cauze, simptome, tratament

Date generale:

Anchilostomiaza (anemia minerilor) este o boala parazitara, frecventa in tarile calde. In regiunile temperate apare in bazinele miniere si in santierele (caramidarii, tuneluri etc.) in care se gasesc conditii de caldura si de umiditate corespunzatoare. In Romania, boala a fost lichidata din focarul care era in zona bazinului carbonifer de la Anina (Banat).

De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii este Ankilostoma duodenale, un nematod mai mare decat strongiloidul. Masculul masoara pana la 1 cm in lungime, iar femela care este si mai lunga poate sa ajunga si pana la 2 cm.

Caracteristic la anchilostome (ca si la o specie asemanatoare Necator americanus) este capsula bucala pe care o prezinta parazitii la extremitatea anterioara si punga copulatoare de la extremitatea posterioara.

Capsula bucala inzestrata cu carlige si lame taioase serveste parazitului ca organ de fixare si pentru hranirea lui cu sange (hematofagie).

Femela depune in fiecare zi un numar mare de oua, care ajung in mediul exterior. Ouale nu sunt de la inceput embrionate (infectioase). Acestea se transforma in cateva zile in larve rabditoide si apoi in strongiloide, care inchistandu-se pot rezista in mediul extern. Prin intermediul acestor larve infectioase, boala trece la om, patrunzand in organismul acestuia, pe cale cutanata, asa cum se intampla si in strongiloidoza. Dupa un circuit perienteric in cursul caruia trece si prin plamani, parazitul se opreste in intestinul subtire (duoden si jejun).

Manifestarile clinice:

Trecerea parazitului prin piele poate sa determine, mai ales la extremitatile membrelor inferioare, placi eritematoase (rosii) insotite de mancarimi si de arsuri. Aceste zone de inflamatie se pot suprainfecta, ceea ce va duce la eczematizare si ulcerare locala.

Trecerea larvelor prin plamani poate determina aparitia unor umbre pulmonare tranzitorii si poate fi cauza unor tulburari respiratorii (jena in respiratie, tuse, expectoratii sanguinolente) pe care le intalnim si in alte parazitoze (ascaridioza, strongiloidoza s.a.), care inscriu un ciclu asemanator.

Mai semnificative sunt insa din punct de vedere patologic manifestarile care apar dupa instalarea parazitilor in intestinul subtire. Inzestrati cu capsula bucala, chitinoasa, de care aminteam, acestia au putinta de a produce pe locurile de fixare, ulceratii mici, usor hemoragice, presarate uneori pe intreaga mucoasa intestinala, supusa actiunii traumatice a viermilor. Datorita unor asemenea modificari, vor apare si diferite tulburari digestive. De foarte multe ori bolnavii prezinta dureri epigastrice, greturi, varsaturi, balonari, o pofta de mancare capricioasa si tulburari de tranzit intestinal (diaree iar uneori constipatie). In cazuri de infestare mai masiva, anchilostomiaza poate evolua si ca un sindrom dizenteric, cand bolnavii vor prezenta scaune cu sange.

In anchilostomiaza au fost descrise si tulburari de malabsorbtie cu evolutie severa. In sfarsit, este de amintit ca in aceasta parazitoza, un loc important il ocupa manifestarile extradigestive, reprezentate de anemie, care insoteste boala si de tulburarile neuropsihice.

Anemia, datorata pierderilor de sange si toxinelor (hematoxinelor) pe care le elimina anchilostomele, este o anemie hipocroma (lipsa de fier), care poate sa coboare si pana la 1000000 de globule rosii pe mm3, fata de cea 4000000, cat este normal. Aceasta anemie este uneori atat de frecventa printre cei parazitati, incat a facut ca si boala sa fie cunoscuta sub numele de „anemia minerilor“. Tulburarile neuropsihice sunt si acestea in anumite cazuri destul de importante.

Diagnosticul:

Ouale de Ankilostoma duodenale sunt usor de recunoscut dupa invelitoarea subtire si dupa faptul ca inauntrul lor, se observa 4—8 blastomere (un inceput de diviziune). Larvele de anchilostoma, odata aparute, trebuie diferentiate de cele de strongiloid, ceea ce este uneori destul de dificil.

In scop de diagnostic, se poate apela si la diferite metode imunobiologice. Uneori, ideea unei eventuale anchilostomiaze poate veni de la anemia si eozinofilia care le intalnim in aceasta boala.

Tratamentul:

In anchilostomiaza au fost incercate fara prea mare succes mai multe medicamente. Rezultate mai bune par sa se obtina cu befeniu, un derivat de antimoniu cvaternar. Preparatul folosit este hidroxinaftoatul de befeniu (Alcopar, Naftamon), care se gaseste in plicuri a cate 5 g, care corespunde la 2,5 g befeniu baza. La copiii sub 2 ani se administreaza jumatate de plic, iar la cei peste 2 ani si la adulti continutul unui plic intreg. Administrarea medicamentului se face intr-o singura priza. Tratamentul se poate repeta. Efectele secundare (reprezentate de dureri abdominale, greturi, varsaturi, cefalee, diaree) nu sunt prea insemnate.

De un prestigiu mai mare se bucura in tratamentul anchilostomiazei thiabendazolul (Mintezolul), administrat in doze de 25 mg/kilocorp x 2/zi, timp de 2 sau 3 zile.

Cum se raspandeste anchilostomiaza?

Lipsa de latrine corespunzatoare sau neutilizarea lor corecta, ca si folosirea dejectiilor ca ingrasamant in agricultura pot duce, mai ales in regiunile calde, la poluarea solului si la posibilitati sporite de raspandire a bolii. Aceasta mai ales si pentru faptul ca in conditii corespunzatoare de umiditate si caldura, din oua provin larvele infectioase, care-si pot pastra caracterul infestant pana la 4 luni.

Asemenea conditii de mediu prielnice evolutiei parazitului pe sol se gasesc intrunite si in interiorul minelor de carbuni, din regiunile temperate.

Modalitati de imbolnavire:

Omul ia boala prin larvele infestante ale parazitului, care traverseaza activ prin pielea descoperita a corpului. Parazitul, mai rar, poate ajunge in organismul omului si pe cale digestiva, prin intermediul, de exemplu a unor alimente pe care au ajuns larvele sau a unei pipe contaminate. In anchilostomiaza infestarea se poate face si pe cale transplacentara.

Masuri de prevenire si de combatere:

Depistarea si tratarea celor parazitati este de o deosebita importanta in profilaxia bolii. Impotriva poluarii solului se preconizeaza folosirea corecta a latrinelor si
tratarea dejectiilor omului inaintea folosirii lor ca ingrasamant.

Dezinfectia periodica a solului cu diferite preparate (lapte de var, clorura de sodiu, sulfat feros etc.) este de un real folos. Muncitorii care lucreaza in locuri expuse infestarii (mine, santiere subterane, caramidarii etc.) vor folosi echipament de protectie (cizme de cauciuc). Minerii vor fi sfatuiti sa nu se sprijine cu corpul descoperit de peretii minelor si sa nu lase alimentele sau alte obiecte personale direct pe solul acestora.

Spalarea zarzavaturilor si legumelor din terenurile contaminate, ca si spalarea insistenta a mainilor, sunt de asemenea masuri care trebuie cu strictete respectate.

Foto: wendi.wikidot.com