Medicina informativa

Scoala, factor activ in apararea sanatatii adolescentului

Pubertatea si adolescenta se suprapun cronologic cu perioada de scolarizare. Sunt putini adolescenti incadrati in intreprinderi si, de aceea, in ceea ce priveste locul de munca ne vom referi cu precadere la adolescentii elevi.

De fapt, pentru adolescentii incadrati in munca situatia nu se schimba substantial, activitatea productiva a adolescentului fiind de fapt profesionalizarea la locul de munca.

Pornind de la ideea ca scoala este prima institutie sociala in care, in tarile civilizate, copilul are acces si obligatia de a intra, relatia adolescent-scoala, scoala-adolescent este privita ca „o forma speciala“ a relatiilor generale individ-societate si invers.

Caracterele definitorii ale pubertatii si adolescentei sunt:

1. Ritmul continuu si alert al transformarilor biologice (somatice si functionale), psihice si comportamentale.

2. „Aritmia“ dezvoltarii pe diversele planuri ale manifestarilor umane, de exemplu aritmia intre dezvoltarea somatica si sexuala, care pe o anumita perioada depaseste dezvoltarea psihica; in cadrul dezvoltarii psihice, dezvoltarea intelectuala depaseste, tot pe anumite perioade, pe cea afectiva si comportamentala.

Intr-o perioada de numai 4—5 ani de evolutie, copilul intrat in pubertate si tanarul iesit din adolescenta sunt complet diferiti unul de celalalt atat ca aspect fizic, cat si ca manifestari ale personalitatii. Constatarea este fara indoiala banala dar are o importanta ratiune practica.

Ritmul alert al dezvoltarii in perioada pubertara creeaza o mare variabilitate de forme in desfasurarea manifestarilor.

„Normalitatea“ desfasurarii este o problema de nuante, pe care chiar ochiul foarte atent al familiei nu le poate sesiza. In scoala se poate realiza si se realizeaza, in cele mai bune conditii, colaborarea intre reprezentantii specialisti pe probleme in dezvoltarea adolescentilor: profesori, medici, psihologi, factori cu responsabilitati socio-culturale.

Examenele medicale periodice, numite si „examene medicale de etapa“, apreciaza „pe etape“ stadiile de dezvoltare pubertara.

Armonia sau dizarmonia dezvoltarii se apreciaza prin corelarea datelor antropometrice (greutatea, inaltimea, perimetrul toracic, perimetrul biacromial si bitrohanterian, armonia segmentelor corporale etc.) cu stadiul de dezvoltare a elementelor de sexualizare (dezvoltarea pilozitatii, a organelor genitale, a sanilor etc).

Transformarile biologice si psihice din perioada pubertara pot fi puse in evidenta anumite stari patologice, defecte ereditare sau numai predispozitii care nu s-au manifestat pana la acea data. Cele mai frecvente sunt dizarmoniile in plus sau in minus de greutate (adolescenti prea slabi sau prea grasi), urmate de afectiunile sistemului osteo-muscular (cifozele, scoliozele, piciorul plat etc.) si tulburarile in aparitia fenomenelor de sexualizare. Daca insistam asupra dezvoltarii fizice fata de alti parametri ai dezvoltarii, este pentru faptul ca in aceasta etapa „impregnata de elemente fiziologice“ (dezvoltarea somatica si aparitia elementelor de sexualizare), armonia fizica reprezinta premisa necesara dezvoltarii armonioase a intregii personalitati. Dizarmoniile fizice pot sa antreneze tulburari in modurile de manifestare a intregii personalitati. Un adolescent care prezinta „pubertate intarziata“ va avea complexe psihice fata de colegii cu dezvoltare normala; un adolescent care prezinta „pubertate precoce“, intelectual si afectiv nefiind suficient de matur pentru a raspunde „acestor solicitari“, poate lua calea unor manifestari nefiresti in raport cu varsta si posibilitatile sale. O adolescenta „obeza“ va avea complexe fata de colegele normal dezvoltate.

La examenele medicale pe etape pot fi depistate precoce acele tulburari la limita normalitatii care prin evolutie pot sa devina manifestari patologice. Se considera ca intr-o colectivitate de adolescenti exista un procent de 8 pana la 15% care prezinta dizarmonii fizice.

Tratamentul medical si, foarte important, aportul educativ in rezolvarea problemelor dizarmoniei pubertare pot sa impiedice aparitia lor sau sa le atenueze evolutia.

La examenul medical de etapa, pe langa aprecierea dezvoltarii fizice se cerceteaza si capacitatea de efort, starea fiziologica a principalilor analizatori senzoriali (vaz, auz, miros) si starea neuropsihica a adolescentului (inteligenta, afectivitate, comportament), toate acestea in vederea „orientarii profesionale“. Examenul medical in vederea orientarii profesionale nu este un examen „de recomandare“ a unei profesiuni, ci „de a contraindica“ acele profesiuni care in cazul dat pot sa fie periculoase pentru sanatatea individului sau sunt net contraindicate din cauza scaderii capacitatii de munca sau a unor defecte de structura innascute sau dobandite (este cazul si al adolescentilor handicapati).

O alta forma de manifestare a grijii pentru sanatatea adolescentilor este educatia sanitara si formarea deprinderilor igicnico-sanitare.

Indiferent daca educatia sanitara se face la cursuri speciale, pe grupe sau raspunzand „solicitarilor“ adolescentilor pentru informarea in probleme speciale, eficienta educatiei sanitare in scoala si in special la adolescenti depinde de interesul pe care factorii de resort reusesc sa-l trezeasca in randul acestora.

Educatia sanitara este „educatia gestului“, adolescentul trebuind „sa simta“ ca altfel nu este posibil. Este mai important sa se insiste pe formarea unor deprinderi igienice decat pe invatarea unor formule de igiena oricat ar fi ele de savante si sofisticate.

O situatie deosebita in cadrul educatiei sanitare o are „informarea sexuala“. Redusa adesea la informari asupra organelor genitale, ea este departe de a rezolva setea adolescentului de cunoastere in aceasta problema. Pentru transferul de informatie intr-un domeniu atat de strans legat de personalitatea adolescentului este necesar un climat de „incredere si intelegere reciproca“.

Nimic nu trebuie sa fie „lipsit de importanta“, dar nicio problema „de nerezolvat“. Consideram ca informarea pe grupuri mici, eventual formate chiar de adolescenti interesati aproximativ de aceleasi probleme, este forma cea mai eficienta. In aceasta forma discutiile pot sa fie cat mai aproape de adevar, iar confesiunea nu devine intimitate.