Medicină informativă

 

Alcoolul introdus in organism este transformat (metabolizat) in proportie de aprox. 90%, restul eliminandu-se ca atare (2-10%) prin urina, aerul expirat, saliva, transpiratie.

Metabolizarea etanolului a fost indelung studiata. Se stie ca prin dehidrogenare, etanolul trece in acetaldehida, care se oxideaza la acetil si in final la bioxid de carbon si apa.

Prima etapa a metabolizarii, cu formare de acetaldehida, se realizeaza sub actiunea a trei sisteme enzimatice: alcooldehidrogenaza (ADH) din citosolul hepatocitelor; catalaza (CAT) localizata in majoritate in mitocondrii; sistemul enzimatic de oxidare microzomiala a etanolului (MEOS). Participarea majora in metabolizare revine ADH/NAD, celelalte doua cai, peroxidazice, fiind secundare.

Oxidarea pe cale majora (ADH) conduce la aparitia metabolitilor - acetaldehida, acetil - preluati in circuitele normale de degradare si/sau biosinteza, ca si a cofactorului redus, NADH.

Desi extrem de toxica, acetaldehida nu atinge concentratii nocive, deoarece este rapid oxidata la acetil sub actiunea aldehiddehidrogenazei (AldDH) prezenta in citosol si mitocondrii.

In cazul ingerarii a cantitati moderate de alcool, intreaga cantitate de acetil format intra in ciclul Krebs, unde se transforma in final in bioxid de carbon si apa, cu eliberare de energie. Daca insa cantitatea de alcool ingerat depaseste capacitatea normala de metabolizare a organismului, o parte din acetil este utilizata la sinteza acizilor grasi, apoi a trigliceridelor, ducand la acumularea de lipide in hepatocit (steatoza hepatica).

Totodata, NAD este redus la NADH. Atat timp cat nu este depasita capacitatea de oxidare a lantului respirator, oxidarea etanolului se realizeaza printr-o inlantuire de reactii, fara acumulare de NADH. In caz contrar, are loc acumulare de NADH, cu cresterea valorii raportului NADH/NAD si deci a potentialului de oxidoreducere celular; rezulta tulburari metabolice privind ciclul Krebs, metabolismul glucidic, lipidic si protidic, ceea ce constituie in ansamblu „toxicitatea biochimica“ aparuta in urma consumului excesiv de alcool. Perturbarea ciclului Krebs determina cresterea cantitatii de acid acetic, care este preluat de sange si metabolizat extrahepatic. In metabolismul glucidic, cresterea raportului NADH/NAD provoaca aparitia acidului lactic in exces, ducand la acidoza lactica. Excesul de alcool determina si hipoglicemie, in special la copii si denutriti - cum sunt in general marii bautori. Cresterea raportului NADH/NAD are drept consecinta micsorarea degradarii acizilor grasi, ducand la steatoza hepatica. Metabolismul protidic este influentat prin afectarea sintezei aminoacizilor, ca si a activarii si incorporarii lor in proteine.

Este de remarcat ca aceiasi enzima - ADH - oxideaza si alti alcooli, ca metanolul, propanolul, etilenglicolul si chiar retinolul (vit. A) si compusii de tip 3 - betahidroxisteroizi (hormoni sexuali masculin).

Pe langa calea de oxidare a etanolului prin actiunea ADH, la consumul excesiv de alcool intervin suplimentar si cele doua cai peroxidazice, prin interventia catalazei (CAT) si a sistemului de oxidare microzomiala (MEOS).

Calea catalazica (CAT) are dezavantajul ca, pentru obtinerea apei oxigenate necesare in reactie, se degradeaza nucleotidele si aminoacizii, atat de necesari organismului; pe drept cuvant s-a afirmat ca carbonii „rai“ din alcool sunt arsi pe seama carbonilor „nobili“ din nucleotide si aminoacizi.

Calea MEOS prezinta urmatoarele dezavantaje: utilizeaza glucoza neeconomic din punct de vedere energetic; conduce la instalarea fenomenului de inductie enzimatica care accelereaza metabolizarea nu numai a etanolului, dar si a diferitelor medicamente si ca atare tratamentul medicamentos trebuie condus, in aceste cazuri, cu doze mai mari la alcoolicii cronici; potenteaza actiunea unor substante care prin metabolizare devin mai toxice.

Foto: corpul-uman.com

 

Prevenirea hepatitelor virale acute este destul de complexa, avand in vedere numeroasele cai de transmitere, desi aceste masuri nu sunt nici diferite nici greu de luat. Trebuie, insa, aplicate intregii populatii pentru a fi eficiente.

Asa cum am mai aratat, pentru ca hepatita sa se transmita trebuie sa existe cele 3 verigi ale lantului epidemic si anume: sursa de infectie, calea de transmitere si organismul putin rezistent care sa fie sensibil la virus. Pentru a intrerupe transmiterea hepatitei este de ajuns sa fie distrusa o singura veriga din cele trei, indiferent care, pentru ca lantul epidemic sa se rupa. Vom vorbi, pe rand, despre masurile de prevenire care trebuie luate asupra tuturor celor 3 verigi ale procesului epidemic.

Masuri de prevenire aplicate surselor de infectie

Asa cum am mai aratat, sursele de infectie sunt constituite din omul bolnav si purtatorii aparent sanatosi de virus.

Omul bolnav — este contagios indeosebi in perioada preicterica si prima parte a perioadei icterice. Prima masura care trebuie luata, imediat ce banuim ca este vorba de o hepatita, este izolarea lui in spitalul de boli infectioase unde va fi tratat corespunzator. Internarea in spital este obligatorie nu numai la cazurile sigure, confirmate de hepatita ci si pentru toate suspiciunile. Este obligatorie declararea imediata a tuturor cazurilor de hepatita. Ele vor fi anuntate si la dispensarul medical teritorial pentru a se lua toate masurile de prevenire a transmiterii bolii. Se va acorda o grija deosebita personalului ce lucreaza in sectorul alimentar, instalatii, centrale de apa si colectivitati de copii, pentru ca transmiterea bolii in aceste sectoare implica un numar foarte mare de persoane care pot contracta boala.

Ori de cate ori apare un caz de hepatita virala, este necesar a se lua masuri de dezinfectie in focar pentru a feri pe cei din jur sa se imbolnaveasca. Aceste masuri de dezinfectie se vor adresa atat produselor eliminate de bolnav cat si tuturor obiectivelor folosite de bolnav. Astfel, acestea se vor aplica in:
— locuinta bolnavului;
— locul de munca;
— colectivitatea de copii (cresa, gradinita, scoala) din care provine bolnavul;
— alte locuri sau locuinta in care a stat bolnavul timp mai indelungat.

Dezinfectia este „o curatenie mai exigenta“ la care se adauga actiunea unei substante dezinfectante. Astfel, sunt necesare:
— fierberea prelungita (30 minute cel putin) a lenjeriei de pat si corp a bolnavului;
— expunerea la soare cateva ore a plapumii si a saltelei;
— spalarea minutioasa si fierberea veselei si tacamurilor folosite de bolnav;
— spalarea pardoselii, a mobilei nelustruite, a usilor si ferestrelor cu apa, sapun, soda si solutii dezinfectante;
— curatirea temeinica a closetelor si baii, urmate de dezinfectia riguroasa;
— indepartarea corecta, igienica a gunoiului in galeata inchisa si apoi bine curatata si dezinfectata dupa golire.

Solutia dezinfectanta, cel mai des utilizata, este cloramina 2% sau solutia de var cloros. Persoanele care efectueaza dezinfectarea trebuie sa lucreze cu atentie pentru a nu se contamina si sa utilizeze o imbracaminte usoara care sa fie fiarta 30 minute dupa terminare. Bineinteles, in anotimpul calduros se vor lua masuri si impotriva mustelor.

In cazul unor gospodarii care folosesc apa de baut din fantani si unde exista posibilitatea contaminarii cu produse excretate de bolnav, apa va fi fiarta 30 minute inainte de utilizare si apoi racita iar personalul medical va fi anuntat pentru a lua masurile de dezinfectie corespunzatoare.

Masuri fata de purtatorii de virus. Acestea pot fi:
— fostii bolnavi de hepatita si care vor fi exclusi pe toata viata de la donarea de sange;
— persoanele gasite cu antigen HBs prezent in sange. Si acestea vor fi excluse pentru totdeauna de la donarea de sange si li se vor aplica masuri riguroase de igiena individuala pentru a nu contamina pe cei din jur.

Masuri fata de contacti. Contactii de hepatita sunt acele persoane care au avut contact strans cu bolnavul mai multe zile (in familie, in colectivitate). Ei vor fi tinuti sub observatie medicala aproximativ 6 saptamani, de la ultimul contact cu bolnavul si li se vor efectua si probe de laborator. Daca nu se declanseaza nimic patologic, contactii isi vor continua activitatile obisnuite. Daca la acest control contactii ridica o cat de mica suspiciune de boala vor fi internati in spital pentru precizarea diagnosticului. Gamaglobulinele sunt indicate la contacti, copii si gravide; 0,05—0,1 ml/kg corp i.m. doar daca nu s-au scurs peste 72 ore de la contact si in crese unde timp de 30 zile, daca evolueaza un focar de hepatita, nu se mai admit nou veniti.

Contactii vor fi eliminati cel putin 6 luni de la donarea de sange.

Masuri fata de caile de transmitere a infectiei

In cazul in care stim ca o persoana este bolnava de hepatita putem sa ne luam niste masuri de igiena personale, prin care putem intrerupe a 2-a veriga a lantului epidemic si anume calea de transmitere. Aceste masuri sunt din cele mai simple si la indemana:
— spalarea repetata a mainilor;
— evitarea atingerii bolnavului sau a obiectelor folosite de el;
— folosirea diverselor mijloace de dezinfectie.

Insa, deoarece exista un mare numar de surse de infectie, necunoscute, nu ne putem feri de ele decat respectand aceste norme de igiena in mod permanent, intelegand prin aceasta igiena personala, igiena alimentara, igiena locuintei.

Cea mai cunoscuta masura de igiena si de prevenire a hepatitei virale este spalarea mainilor. Aceasta este obligatorie in urmatoarele cazuri:
— inainte de asezarea la masa;
— inainte de luarea gustarii la scoala sau la locul de munca;
— dupa folosirea closetului;
— cand s-au murdarit.

Nu se vor spala mainile doar cu alcool, deoarece se stie ca virusurile hepatitice nu sunt distruse de alcool.

Trebuie combatute anumite obiceiuri ale copiilor, cum ar fi: suptul degetului, tinerea creionului in gura care ar putea favoriza contractarea unei hepatite.

In ceea ce priveste igiena alimentatiei, aceasta trebuie privita din doua puncte de vedere:
— alimentatia colectiva;
— alimentatia in familie.

Ne vom referi doar la alimentatia in familie, pentru ca aici este necesar sa cunoastem anumite reguli elementare, ca de exemplu:
— inainte de gatit, se vor spala bine mainile cu apa si sapun, operatie ce se va repeta ori de cate ori se duce gunoiul sau se foloseste closetul;
— se va folosi un sort curat;
— nu se foloseste orice apa pentru gatit ci doar cea de la retea sau surse autorizate;
— laptele va fi fiert timp de 5—10 minute;
— fructele si zarzavaturile vor fi bine spalate;
— gustarea va fi transportata numai in servetel curat, in punga de material plastic, curata;
— tacamurile si vesela vor fi spalate amanuntit;
— transportul alimentelor se va face numai in conditii perfecte de igiena.

O alta problema care trebuie amintita aici este protectia alimentelor impotriva mustelor. In acest scop, se vor folosi:
— hartie lipicioasa;
— rondele de carton impregnate cu toxic si peste care se pune putina apa cu zahar;
— solutii pulverizate cu pompa sau sub forma de spray.

Masuri pentru impiedicarea transmiterii hepatitei pe cale parenterala. Transmiterea hepatitei pe cale parenterala se poate face fie prin instrumentar medical si manopere chirurgicale, stomatologice, fie prin transfuzii de sange.

In ceea ce priveste instrumentarul medical din unitatile sanitare, acestea sunt corect sterilizate, conform instructiunilor Ministerului Sanatatii prin autoclavare (abur sau presiune), caldura uscata (pupinel) sau prin fierbere peste 30 minute. Astfel, populatia este sigur protejata de contractarea infectiei in acest mod. Nu este indicat sa apelam pentru diverse tratamente parenterale la persoane neautorizate, iar daca totusi nu putem evita aceasta este bine sa asistam la sterilizarea acelor si seringilor prin fierbere 30 minute si la spalarea corecta a mainilor celui ce va executa tratamentul. In privinta prevenirii hepatitelor posttransfuzionale, la centrele de recoltare a sangelui sunt luate o serie de masuri prin care donatorii sunt triati de catre medici, atat din punctul de vedere al examenului clinic cat si de laborator. De asemenea, sunt exclusi definitiv de la donare toti fostii bolnavi de hepatita, precum si contactii lor timp de 6 luni.

Masuri pentru cresterea rezistentei organismului

In prezent, pana la aparitia la noi in tara a vaccinului antihepatitic, ne marginim la utilizarea de imunoglobuline la contacti si la o serie de masuri nespecifice, cum ar fi:
— ferirea ficatului de substante toxice;
— alimentatie rationala bogata in proteine si glucide.

De asemenea, vitaminele din fructe si zarzavaturi proaspete sunt indispensabile.

Se recomanda un regim de viata echilibrat, cu odihna, munca, sport, multa miscare in aer liber. Cea mai grava agresiune asupra ficatului o reprezinta bauturile alcoolice. De aceea, este bine sa evitam, pe cat putem, tentatiile alcoolice in favoarea unor sucuri de fructe sau lapte proaspat.

De asemenea, mesele copioase nu fac bine ficatului ca si cele servite pe fuga, din conserve. De multe ori, in perioada de efort ne ajuta foarte mult o suplimentare cu vitamina C si din complexul de vitamine B.

Nu uitati sa va faceti periodic un control medical din care sa reiasa si starea sanatatii ficatului, pentru a putea lua masuri din vreme daca este necesar!

Foto: europafm.ro

 

Bolnavul de hepatita sta in spital atat cat considera medicul specialist ca este nevoie, adica pana ce boala intra in declin iar probele de laborator merg spre normalizare. In momentul iesirii din spital el este ameliorat, nu mai are nevoie de supraveghere zilnica si nu mai este contagios. Spunem ca este in perioada de convalescenta. El va fi instruit asupra masurilor pe care va trebui sa le ia, in continuare, acasa pentru a se vindeca complet.

Desi, in aceasta perioada, bolnavul se simte in general bine, el nu este vindecat in sensul ca leziunile din ficat nu sunt inca vindecate, ele mai persistand cateva luni. In aceasta perioada de convalescenta intervine rolul familiei care va trebui sa ajute bolnavul sa respecte toate indicatiile medicului curant pentru a nu dauna sanatatii inca instabile a bolnavului. Foarte importante sunt: regimul de odihna, regimul alimentar si tratamentul medicamentos.


a) Regimul de odihna trebuie continuat chiar de la parasirea spitalului. Astfel, chiar transportul pana acasa e bine sa nu fie facut pe jos sau cu mijloacele de transport in comun care ar putea obosi bolnavul. Ajuns acasa va trebui sa continue repausul la pat cel putin inca doua saptamani si chiar dupa aceea. Va dormi pe noapte circa 10—12 ore si se va odihni dupa-amiaza in pat 2—4 ore. Culcarea seara va trebui sa fie intotdeauna devreme.

Important de stiut este ca repausul va trebui sa fie nu numai fizic ci si psihic, astfel ca vor fi evitate emotiile puternice, incordarile nervoase, discutiile aprinse, supararile, distractiile si petrecerile pana noaptea tarziu.

Sunt complet contraindicate alergarile, participarea la concursuri sportive, ascensiunile pe munte pentru ca toate acestea suprasolicita organismul si respectiv ficatul.

Este bine ca, in prima parte a concediului medical, sa se continue repausul asemanator cu cel de la spital iar, in a doua parte, se pot incepe mici activitati, plimbari si apoi treptat reluarea activitatii obisnuite. Dar trebuie sa mentionam aici ca reluarea activitatii obisnuite si a serviciului poate fi facuta numai cu avizul medicului, atunci cand considera el ca este momentul in urma examenului clinic si de laborator. Reluarea lucrului se va face treptat, evitand la inceput eforturile mari. Se va evita lucrul peste program si surmenajul si, eventual, facand pauze pentru odihna si alimentatie. Este preferabil ca, la intoarcerea de la lucru, fostul bolnav de hepatita sa doarma 1—2 ore.

Elevii si studentii care au fost bolnavi nu trebuie sa faca eforturi mari pentru a recupera cursurile pierdute, ei trebuie sa reintre in programul obisnuit treptat si fara eforturi mari la inceput, avand nevoie neaparat de repaus la pat 10—12 ore pe zi. Este preferabil sa repete anul scolar decat sa faca o recadere a bolii. Elevii vor fi scutiti de sport si de activitati fizice grele.


b) Regimul alimentar din perioada de convalescenta se prelungeste, in general, aproximativ un an. Se prefera o alimentatie proaspata cu mancaruri gatite usor, aproape de starea lor naturala. Nu vor fi utilizate alimentele vechi, conservate. Nu se recomanda sa se gateasca cu rantas sau prajeli. Fostul bolnav trebuie sa manance in liniste, fara graba, putin si mai des. Regimul de hepatita este foarte variat. Conform principiilor nutritive, in continuare vom arata care sunt alimentele recomandate cat si cele interzise pentru fostii, bolnavi de hepatita.

Alimente recomandate:
a) Carne si mancarurile de carne — se permite carnea de pasare, vitel sau vaca fiarta, la gratar sau perisoare. Se permit si sarmalutele in foi de vita; de asemenea, se poate consuma pestele slab.
b) Laptele si derivatele sale — laptele dulce si batut, iaurtul, branza de vaci, urda dulce, casul, telemeaua. Se recomanda o cantitate de 300—-400 g/zi.
c) Produsele fainoase — cum sunt macaroanele, taieteii, orezul sau grisul, fierte bine in lapte sau cu branza de vaci, eventual cu bulion sau suc de rosii sau chiar cu unt. Se mai pot prepara sub forma de papanasi cu branza de vaci, budinci de macaroane, de gris sau orez. Se mai pot consuma biscuiti, paine alba, mamaliguta.
d) Ouale fierte moi sau ochiuri romanesti (adica fierte in apa si servite cu unt proaspat) dar nu mai des de doua ori pe saptamana. Se vor evita numai de bolnavii care sufera de colecistopatii.
e) Grasimile — se indica numai untul proaspat, frisca si grasimile vegetale (untdelemnul). Acestea nu vor depasi insa 50 g zilnic.
f) Vegetale — sunt permise o serie de zarzavaturi si legume crude cum ar fi: salate crude, legume verzi, sfecla rosie fiarta, morcovi, patlagele rosii, preparate toate sub forma de salate, soteuri de legume, pireuri, supe de zarzavat ingrosate cu fainoase si supe-crema de legume.
g) Supe si ciorbe — se admit pe langa supele de zarzavat cu paste fainoase si cele de pasare si vaca, precum si ciorbele cu bors, de vaca, de perisoare, de oase, toate fara sa fie condimentate.
h) Sosurile — sunt permise numai cele dietetice, preparate numai cu unt proaspat sau untdelemn, fara rantas, prajeli si condimente.
i) Fructele — sunt permise aproape toate, cu exceptia nucilor, alunelor si migdalelor.
j) Dulciurile — sunt indicate mai ales cele naturale sau preparate din fructe. Astfel amintim: mierea de albine, marmelada, gemuri, dulceata, serbet, spuma de fructe cu albus, creme de lapte, de zahar ars, prajituri cu fructe, cu branza de vaci etc.
k) Bauturi — sunt permise toate oranjadele, sucurile si siropurile de fructe, compoturile, ceaiurile de plante.

Alimente interzise:
In general, sunt interzise: alcoolul, condimentele, mancarurile prajite, gatite cu sosuri, rantasuri, grasimea de porc (untura), precum si conservele de carne si peste.
Sa dam cateva exemple:
— Grasimi — untura de porc, slanina, grasimi prajite.
— Carnea grasa — de porc, berbec, gasca, vanat etc, carnea conservata, afumata, mezeluri. Apoi carnea tocata condimentata si prajita, peste gras.
— Ouale — prajite.
— Legumele uscate — fasole, mazare.
— Unele zarzavaturi — castraveti, conopida, vinete, ceapa, usturoi.
— Sosurile — cu rantas si grasime incinsa.
— Fructele — nucile, alunele, migdalele.
— Condimentele — ardei iute, piper, boia iute hrean.
— Dulciuri — prajiturile cu multa crema cu unt si galbenusuri multe.

Vrem sa atragem atentia, inca odata, asupra interzicerii absolute a bauturilor alcoolice timp de cel putin un an de la trecerea bolii, deoarece acestea pot produce complicatii de tipul hepatitei cronice si cirozei cu urmari serioase pentru tot restul vietii.


c) Tratamentul cu medicamente
In convalescenta, medicamentele nu au decat valoare foarte limitata in vindecarea si refacerea organismului.

Eventual vor fi utilizate vitaminele sau unele medicamente ce ajuta digestia sau drenarea bilei dar numai daca medicul indica aceasta.

Foto: revistaplafar.ro

 

Tratamentul in hepatita nu va fi efectuat acasa ci numai la spital, din urmatoarele motive:
— tratamentul nu este acelasi pentru toti bolnavii de hepatita, el se aplica diferentiat in functie de evolutia clinica a bolii si rezultatele investigatiilor de laborator care in spital pot fi efectuate ori de cate ori este necesar (in mod obisnuit destul de frecvent in hepatita). Acasa nu exista aceasta posibilitate de control permanent medical;
— izolarea in spital permite separarea bolnavului de cei din jur pentru a nu-i infecta;
— tratamentul de baza fiind repausul la pat, in spital, este posibil acest lucru bolnavul „vrand-nevrand“ fiind obligat sa stea la pat. De asemenea, in spital se poate respecta si un anumit regim alimentar, bolnavul neavand posibilitatea sa consume alimente interzise si mai ales alcool la care unii nu ar putea renunta daca ar fi acasa;
— in spital, bolnavul va primi si o educatie sanitara corespunzatoare care ii va servi apoi si dupa reintoarcerea acasa.


Tratamentul se bazeaza pe dirijarea procesului natural de vindecare.

Astfel, obiectivele principale ale tratamentului sunt:
— sa favorizeze o evolutie cat mai usoara a bolii;
— sa impiedice aparitia complicatiilor;
— sa impiedice trecerea bolii in cronicitate.


Tratamentul in hepatita virala acuta consta in: repaus la pat, regim alimentar si eventual tratament medicamentos.

1. Repausul la pat — este esential pentru vindecarea hepatitei virale si este foarte important de respectat pentru a nu agrava boala.

In prima perioada a bolii pana in perioada de declin a bolii este necesar repausul la pat. Incepand din perioada de declin si apoi in convalescenta sunt permise mici miscari atat in camera cat si afara fara a obosi prea mult organismul. Pe masura trecerii perioadei de convalescenta se permit mici plimbari, alternand bineinteles cu perioade de odihna, precum si mici treburi gospodaresti care nu necesita eforturi fizice importante.

2. Regimul alimentar
In prezent, conceptia privind regimul alimentar in hepatita este complet diferita de cea aplicata inainte cand bolnavii de hepatita aveau numeroase restrictii, fiind expusi la o adevarata denutritie.

Regimul alimentar de care se vorbeste astazi in hepatita este larg, bogat in substante nutritive pentru ca lipsa de hrana atrage dupa sine suferinta ficatului.

Bineinteles ca acest regim va fi totusi adaptat dupa perioada bolii, evolutia ei si, mai ales, dupa toleranta pacientilor.

Medicul care supravegheaza, in permanenta, evolutia clinica si prin laborator a bolii va putea prescrie regimul adecvat fiecarui pacient.

In general, regimul se adapteaza in primul rand tolerantei digestive.

Astfel, in perioada preicterica deoarece toleranta digestiva a bolnavului este mult diminuata din cauza greturilor si varsaturilor, regimul va fi predominant, lichid in cantitate destul de mare (2—3 litri) cu un important aport de vitamine si calciu ce poate fi constituit din ceaiuri, limonada, oranjada, sirop, compot, supa de zarzavat, lapte dulce, iaurt, branza de vaci. Acest regim nu dureaza mult, doar cat exista intoleranta gastrica. Daca varsaturile sunt continue, alimentatia va fi inlocuita prin perfuzii cu solutii de glucoza si se vor prescrie medicamente contra varsaturilor.

In perioada de stare a bolii, regimul va fi readaptat, deoarece fenomenele digestive dispar iar pofta de mancare revine. Se pot introduce acum treptat alimente cu o mare cantitate de elemente nutritive, cum ar fi: laptele si toate produsele lactate, produse fainoase (taitei, orez, cu unt si branza de vaci), paine, biscuiti, piscoturi, cartofi, apoi supe de legume cu cartofi si galuste, budinci de gris si orez, fructe, dulciuri, grasimi dar in cantitate mai mica sub forma de frisca, unt, smantana. Se mai pot adauga carnea slaba de vita si pasare, ouale proaspete (daca nu exista semne de suferinta biliara).

3. Tratamentul medicamentos
Asa cum am mai aratat, medicamentele nu reprezinta decat un factor ajutator in tratamentul hepatitelor virale, avand doar un rol auxiliar in vindecarea ce se obtine in mod natural. Intr-o hepatita cu evolutie obisnuita, medicatia este redusa si are drept scop:
— cresterea rezistentei generale a organismului;
— ajutorarea digestiei;
— favorizarea eliminarii bilei si implicit a cedarii mai rapide a icterului.

In formele severe, medicii recurg la scheme terapeutice complexe.

Foto: garbo.ro

 

Atunci cand banuim la un bolnav o hepatita, adica observam simptome asemanatoare cu cele descrise la capitolul „Cum se manifesta hepatita virala?", vom chema de urgenta medicul. Pana la venirea acestuia vom lua urmatoarele masuri:
— punerea la pat a bolnavului;
— izolarea lui intr-o camera separata;
— separarea obiectelor folosite de bolnav pentru o eventuala dezinfectie (inclusiv rufaria si vesela);
— spalarea atenta pe maini de fiecare data dupa atingerea bolnavului sau a obiectelor folosite de acesta;
— alimentarea lui cu alimente usoare (tinand cont si de simptomatologia digestiva) cum ar fi: ceai, compot, supe de zarzavat, branza de vaci etc.

Dupa ce medicul va consulta bolnavul, el va putea spune daca acesta are cu siguranta hepatita sau daca este doar o suspiciune. In ambele cazuri, va chema de urgenta salvarea si va transporta bolnavul la spitalul de boli contagioase.

Subliniem ca nu trebuie apelat in nici un caz la anumiti „binevoitori“ si la „leacuri babesti“ deoarece nu facem decat sa pierdem vremea in detrimentul bolnavului iar infectia ficatului va inainta si va putea avea efecte nefavorabile asupra evolutiei bolii.

Foto: americanbedu.com

 

Complicatiile hepatitelor virale pot fi imediate si tardive.

1. Complicatiile imediate — sunt cele care pot aparea imediat dupa boala. Printre acestea amintim:
a) Infectii ale cailor biliare (colecistite, angiocolite) — acestea, daca apar, se trateaza cu antibiotice si drenaje biliare;
b) Diskinezii biliare — acestea sunt tulburari de mecanica biliara, adica se produc niste spasme dureroase sau vezica biliara devine atona, lenesa. Si acestea au tratament la indemana, cum ar fi antispasticele, sedativele sau stimulente ale cailor biliare;
c) Aparitia unui diabet — este posibil ca in urma hepatitei sa se faca simtit un diabet care pana atunci evolua lent
d) Tulburari neurovegetative — care apar de regula din perioada de evolutie a hepatitei si persista mult timp dupa aceea sub forma de ameteli, teama inexplicabila, apatie, transpiratii;
e) Scaderea rezistentei generale a organismului ceea ce face ca unii din fostii bolnavi de hepatita sa ramana mai sensibili la diverse infectii si la schimbarile de temperatura si umiditate. Acesti bolnavi trebuie, in general, feriti de frig si supravegheati cu atentie. Este adevarat ca aceasta sensibilitate dispare in timp dar pana atunci necesita o atentie deosebita.

2. Complicatiile tardive ale bolii — acestea apar in cazul vindecarii incomplete a tesutului hepatic, in acelasi timp dezvoltandu-se in ficat leziuni de degenerescenta a celulelor ficatului si aparitia de procese scleroase, cicatriceale, adica celulele hepatice degenerate, sunt inlocuite cu tesut conjunctiv fara posibilitatea de refacere a celulelor ficatului. Din fericire, o astfel de evolutie survine foarte rar, fie sub forma unei hepatite cronice, fie sub forma unei ciroze si, se pare, chiar a cancerului hepatic.
a) Hepatita cronica — atunci cand evolutia unei hepatite depaseste 6 luni este posibila evolutia spre cronicizare. Este adevarat ca uneori, chiar daca evolutia depaseste 6 luni, este posibila vindecarea in decurs de 1 an. Alteori, insa, hepatita evolueaza ani de zile, cu recaderi acute care dau impresia de mai multe hepatite, in realitate, fiind de fapt vorba de o hepatita cronica cu multiple acutizari.
b) Ciroza hepatica — este un stadiu mai avansat al hepatitei cronice, este mult mai grava si consta, asa cum am mai aratat, din modificari la nivelul ficatului, de inlocuire a celulelor hepatice distruse, degenerate cu tesut conjunctiv care cuprinde tot mai mult din ficat care se transforma intr-un organ scleros, dur la palpare. Din fericire, evolutia spre ciroza este mult mai rara.
c) Cancerul hepatic — poate fi considerat ca una dintre urmarile posibile ale infectiei cu virusul hepatitei B. Procesul de hepatita B poate duce la cancer fie treptat, trecand prin hepatita cronica, ciroza si apoi cancer, fie uneori fara sa se ajunga la ciroza.


Factorii ce pot favoriza evolutia spre aceste forme grave sunt multipli.
Vom arata cativa dintre acestia:
— Suferintele anterioare ale organismului, adica diferite infectii anterioare cum ar fi sifilisul, malaria, icter de alta natura, apoi intoxicatii cronice cum ar fi alcoolismul. Subliniem, in mod deosebit, efectul nociv al alcoolului asupra ficatului care daca se asociaza si cu o hepatita, efectele nocive se acumuleaza si, foarte frecvent, apar complicatii grave.
— Diverse boli ale organismului cum sunt diabetul, obezitatea, bolile de stomac si intestine, bolile de nutritie vor determina o evolutie mai grea a hepatitei.
— Varsta este, de asemenea, un factor favorizant. Astfel, varsta mai inaintata se asociaza, de obicei, cu suferintele anterioare sau cu alcoolismul si va duce la complicatii mult mai frecvent decat la copii.
— Greselile din faza acuta a bolii, cum ar fi nerespectarea repausului la pat, renuntarea la activitatea obisnuita, reluarea activitatii prea devreme, uneori cu eforturi fizice, consumul de alcool mai pot duce la o evolutie spre cronicizare a hepatitei.
— Tipul de virus — este, de asemenea, de luat in discutie deoarece este cunoscut ca, in general, virusul hepatitic de tip A nu duce la cronicizari, pe cand virusul de tip B si non A non B pot duce frecvent la o evolutie spre cronicizare, mai ales daca hepatita B este asociata si cu prezenta virusului delta.

Foto: blogs.jwatch.org

 

Receptivitatea la hepatita este generala si incepe din prima copilarie, adica orice persoana, de orice varsta se poate imbolnavi de hepatita virala.

In cazul hepatitei de virus A, infectia clinica si, mai ales, cea inaparenta de care nici nu ne dam seama cuprinde, se pare, aproape intreaga populatie, astfel ca la persoanele de peste 50 ani s-au gasit, aproape la toate, anticorpi impotriva virusului hepatitei de tip A. Deci, hepatita da imunitate specifica dupa imbolnavire. Acelasi lucru se intampla si in cazul celorlalte hepatite. Deci, un bolnav care a suferit de hepatita A nu se va mai imbolnavi a doua oara de aceasta boala dar se poate imbolnavi de hepatita de tip B sau non A non B, ceea ce inseamna ca o persoana se poate imbolnavi in cursul vietii de 2—3 ori de hepatita.
In cazul unor contacte intrafamiliale sau in colectivitate si la foarte scurt timp dupa contact se poate utiliza gamaglobulina care contine anticorpi specifici pentru boala.

In ceea ce priveste existenta unui vaccin care sa protejeze impotriva bolii, el a fost deja preparat in strainatate, la inceput din serul fostilor bolnavi de hepatita B (vaccinul protejeaza numai impotriva hepatitei B) si care avea o serie de neajunsuri, iar in prezent a inceput sa fie preparat prin inginerie genetica. Vaccinul nu este insa nicaieri utilizat pentru vaccinarea in masa a tuturor copiilor, ci doar pentru anumite grupe de populatie care prezinta un risc crescut de imbolnavire (cum ar fi persoanele cu boli de sange, copiii nascuti din mame purtatoare de virus, personalul medical care manipuleaza sange si produse biologice ale bolnavilor etc). Si la noi in tara cercetatorii virusologi lucreaza pentru prepararea unui asemenea vaccin.

Foto: 7p.ro

 

Pentru ca hepatita sa se transmita, este necesar sa existe 3 factori principali:
a) Sursa de infectie, adica locul de unde provine virusul;
b) O cale de transmitere a infectiei prin intermediul careia virusul sa poata ajunge la organism;
c) Organismul receptiv, adica capabil de a face infectia in cazul in care virusul a ajuns in el.


a) Sursa de infectie — este reprezentata in exclusivitate de om, respectiv de bolnavii de hepatita cu forme tipice (cu icter) sau atipice (fara icter) sau de purtatorii aparent sanatosi de virus. Acesti bolnavi pot fi surse de infectie, mai ales in perioada de incubatie cand de multe ori bolnavii inca nu sunt depistati.

De asemenea, pot fi purtatori de virus convalescentii de hepatita, stiut fiind ca fostii bolnavi pot avea virusul in sange timp de ani de zile, uneori chiar toata viata (in cazul hepatitei de tip B).

Vedem, deci, ca sursele de infectie cu mare pericol de a transmite boala sunt purtatorii sanatosi de virus, formele atipice de boala si bolnavii tipici in prima perioada a bolii, pana la aparitia icterului, deoarece pot fi considerate niste surse necunoscute.


b) Caile de transmitere:
In cazul hepatitei de tip A calea principala de transmitere este cea digestiva. Astfel, virusul continut in diversele produse este vehiculat prin:
— maini murdare, prin intermediul carora virusul ajunge la gura sau se contamineaza diversele alimente. Mainile mai pot fi contaminate la utilizarea closetului. De aceea, este foarte important sa se utilizeze corect si igienic closetele publice, tinand cont de obligativitatea spalarii mainilor dupa folosirea closetului si inaintea consumului de alimente;
— apa de baut necorespunzatoare din fantani neigienic intretinute sau din apele de suprafata, contaminate cu ape reziduale, murdare. Apa de baut necorespunzatoare nu trebuie folosita nici la spalatul vaselor si nici la mancare daca nu este fiarta. Atunci cand nu suntem siguri ca o apa este buna de baut, trebuie s-o fierbem neaparat;
— alimentatia neigienica se refera la consumul de alimente nespalate cum ar fi fructele si zarzavaturile, alimente contaminate, ca de exemplu laptele;
— folosirea de diverse obiecte manipulate de bolnav si contaminate, cum ar fi: jucarii, rufarie, termometre si alte instrumente medicale, vase de noapte, closete;
— comportamentul neigienic care creeaza insalubritate ca: depunerea neigienica a urinei si fecalelor in afara closetelor, scuipatul pe jos, depunerea gunoaielor in mod necorespunzator;
— mustele, de asemenea, pot constitui cale de transmitere, prin contaminarea alimentelor neprotejate.

In general, sarutul, contactul intim cum ar fi in mediul familial sau in colectivitati inchise de copii, realizeaza transmiterea cea mai frecventa prin contact direct.

In cazul hepatitei de tip B — calea principala de transmitere este prin inoculare. Aceasta poate fi accidentala sau produsa prin instrumente medicale. Inocularile prin instrumente medicale cum ar fi: ace de seringa, instrumente stomatologice, instrumente chirurgicale etc. Sunt periculoase numai daca aceste instrumente nu au fost corect spalate si sterilizate prin fierbere sau la autoclav. Mentionam, inca o data, ca dezinfectarea acestor instrumente cu alcool sau alte substante chimice nu distruge virusul.

Transmiterea se mai poate realiza prin sangele transfuzat dar, asa cum am mai aratat, acest sange este controlat iar cel admis pentru transfuzare este lipsit de virusul hepatitei B. De asemenea, putem vorbi de transmiterea verticala de la gravida la fat, de la mama la copil. Mamele cu infectie cu virus B, survenita in timpul sarcinii sau anterior acesteia, pot transmite infectia la copiii lor.

In cazul hepatitei non A non B calea de transmitere este, in principal, sangele de unde si denumirea de hepatita posttransfuzionala. Trebuie sa evitam transfuzia de sange „de lux“ si sa fie utilizata numai in cazuri extreme, cand este in pericol viata pacientului.


c) Receptivitatea organismului constituie al 3-lea factor obligatoriu pentru transmiterea hepatitei. Receptivitatea fata de hepatita A este generala si incepe din copilarie. Este hepatita virala a copilariei si a adultului tanar, astfel ca pana la 50 ani peste 90% din populatie va avea anticorpi impotriva virusului hepatitei A.
Bineinteles ca exista o serie de factori favorizanti care permit organismului receptiv sa faca boala. Amintim cativa dintre acesti factori:
1. varsta ce favorizeaza aparitia infectiei, in special la copii;
2. surmenajul psihic si fizic care scad rezistenta organismului;
3. lipsa masurilor de igiena;
4. alimentatia insuficienta sau nerationala care uce la scaderea rezistentei organismului prin lipsa de proteine, vitamine;
5. consumul mare de alcool;
6. aglomeratia provocata de conditii speciale, cum ar fi calamitatile naturale: inundatii, cutremure, pentru ca atunci se creeaza conditii deficitare de igiena. Aglomeratia poate duce la aparitia epidemiilor de hepatita in colectivitatile inchise de copii, atunci cand numarul copiilor este mare si conditiile de igiena deficitare.

Hepatitele virale fiind in mare parte cu transmitere digestiva au o contagiozitate asemanatoare altor afectiuni cu transmitere digestiva. Astfel, hepatita, de tip A este contagioasa din a 2-a parte a incubatiei si cuprinde perioada preicterica si continua aproximativ 10 zile din perioada icterica. Deci, o izolare de pana la 14 zile de la debutul bolii sau pana la 10 zile de la aparitia icterului este suficienta pentru a nu transmite boala.

In cazul hepatitei B, perioada de contagiozitate prin prezenta virusului in sange incepe intre a 6-a si a 30-a zi de la inocularea parenterala si dureaza 30—60 de zile in perioada acuta a bolii. Izolarea timp de 40 de zile a bolnavilor cu hepatita virala de tip B exclude, in general, riscul de contagiozitate.

Foto: hepatite.ro

 

Este foarte important de stiut unde se afla virusurile care produc hepatita, adica in ce produse ale organismului uman, produse ce ar putea fi molipsitoare.

In primul rand, virusul si in special virusul hepatitei A se afla in cantitati importante in scaunul bolnavului. La randul lui, scaunul poate contamina apoi mediul extern, respectiv solul, apa, diverse obiecte, mina, alimentele. Virusul se mai poate intalni apoi in diferite secretii ale organismului, cum sunt: saliva, urina.

Sangele bolnavului este un produs biologic care poate contine, in cantitati mari si timp indelungat, virusurile hepatitei (uneori ani). Iata de ce orice leziune a pielii cat de mica in contact cu sangele bolnavului poate transmite boala. O mica intepatura cu un ac contaminat cu sangele bolnavului, in cantitati extrem de mici, poate duce la transmiterea virusului. De aceea, personalul sanitar care ingrijeste bolnavii cu hepatita este expus la aceasta boala mai mult decat celelalte persoane, daca nu isi ia toate masurile de protectie necesare.

Ceea ce mai trebuie stiut este ca nu numai bolnavii de hepatita pot avea virusul in sange. Asa cum am mai amintit, exista purtatori aparent sanatosi de antigen HBs, adica de virus al hepatitei de tip B. Aceasta categorie de persoane este mult mai periculoasa pentru transmiterea acestei boli. O parte din ei nici nu stiu ca au virusul in sange, se comporta normal, nu-si iau nici o masura pentru a nu transmite boala si uneori se prezinta chiar sa doneze sange. Aceasta, insa, nu trebuie sa va sperie: Ministerul Sanatatii a aprobat o serie de instructiuni prin care sunt controlati toti donatorii de sange si sunt eliminati de la donare cei care au virusul in sange iar, pe de alta parte, instructiunile prevad o serie de masuri de depistare activa a persoanelor purtatoare de antigen HBs si care sunt comunicate in toate unitatile sanitare pentru a se lua toate masurile de prevenire a transmiterii infectiei in cadrul acestor unitati sanitare.

Virusurile hepatitice, patrund in organism in mod diferit in functie de tipul de hepatita pe care il produc.

Astfel, virusul hepatitei A patrunde in organism, in mod obisnuit, pe cale digestiva prin:
— mana murdara, contaminata;
— alimentele contaminate accidental cu virusul hepatitei A;
— apa consumata neigienic - sau contaminata cu virus;
— diverse obiecte folosite de bolnav si contaminate;
— sarutul cu o persoana bolnava.

Deci toate aceste posibilitati fac ca virusul sa ajunga in cavitatea bucala de unde ajunge in intestin, apoi patrunde in sange si apoi in ficat unde se multiplica foarte mult pe seama celulelor ficatului.

Virusul hepatitei B ajunge in organism pe cale „parenterala“, adica prin injectii, intepaturi si uneori prin transfuzii de sange. Desi inainte hepatita de tip B se mai numea si „serica“, astazi se stie cu certitudine ca acest virus se poate transmite si direct prin saliva.

Virusurile hepatitelor non A non B se transmit cu preponderenta prin sange, respectiv prin transfuzii de sange, desi unul din cele 3 virusuri non A non B se pare ca se poate transmite hidric, adica prin apa.

Pentru ca virusul hepatitei non A non B nu se poate decela in sange, exista riscul de transmitere a acestui virus prin transfuzii de sange. De aceea, in unitatile noastre sanitare, decizia efectuarii unei transfuzii de sange se ia foarte justificat si numai cand viata bolnavului este in pericol.

Foto: 123rf.com

 

Insusirea principala a virusurilor hepatitice pe care vrem sa o subliniem aici este rezistenta extrem de mare in conditiile mediului extern. Astfel, virusurile hepatitice traiesc in apa 150—180 zile, in sol cateva luni, iar pe fructe si legume de la cateva zile la cateva saptamani.

Astfel, virusul hepatitei A rezista 30—60 minute la 56°C, precum si la eter si clorinarea obisnuita a apei potabile. Acesta isi pastreaza capacitatea de a infecta omul multi ani prin conservare la —18°C pana la —70°C, dar moare, insa, in 5 minute la 100°C si sub actiunea razelor ultraviolete, a formolului, a cloraminei sau varului cloros in concentratii mari.

Virusul hepatitei B este si mai rezistent fata de o serie de factori fizici si chimici. Astfel, rezista la 60°C timp de 1 an si este distrus doar prin fierbere prelungita (cel putin 30 minute) sau prin autoclavare (sterilizare cu abur sub presiune); de asemenea, rezista la eter, formol, clorinarea in limitele potabilitatii apei si este foarte putin afectat de razele ultraviolete.

Aceleasi caracteristici ca pentru virusul hepatitei B le putem considera si pentru virusurile non A non B.

Foto: aspsalaj.ro