Medicina informativa

Disectazia colului vezical

Normal, colul vezical este inchis in afara mictiunilor si se deschide usor, in momentul mictiunilor. Cand, din cauze diferite, colul vezical se deschide greu, dificil si incomplet la mictiune, atunci se realizeaza ceea ce se numeste disectazia colului vezical. Clinic, disectazia colului vezical prezinta tulburari asemanatoare cu cele produse de adenomul de prostata, adica realizeaza prostatism fara prostata (prin prostatism se intelege totalitatea tulburarilor urinare produse de adenomul de prostata).

Mecanismul, prin care colul vezical se deschide greu, este diferit. El poate fi produs de o scleroza, care duce la pierderea elasticitatii sfincterului colului vezical si de tulburari in inervatia lui. Scleroza colului apare dupa infectiile cronice ale uretrei posterioare si prostatei, cistita cronica, dupa compresiunea colului, la femeie de un fibrom localizat in partea inferioara a uterului etc.

Tulburarile de inervatie, care produc o hipertonie (adica o crestere exagerata a tonicitatii sfincterului colului vezical) pot fi produse de bolile nervoase cerebrale sau localizate la nivelul maduvei spinarii (mielita, tabes, traumatism medular etc). Hipertonia de cauza nervoasa produce initial o stare de edem (adica o acumulare de lichid seros in tesuturi, ca urmare a unor tulburari circulatorii), edem care, cu timpul, se sclerozeaza.

Consecintele pe care le produce scleroza colului vezical asupra vezicii si a aparatului urinar superior sunt asemanatoare cu cele produse de adenomul de prostata. Le descriem aici, pe scurt, cu mentiunea ca ele apartin si adenomului: hipertrofia de detrusor (muschiul vezical), diverticuli vezicali, calculi, reflux vezico-renal. Toate aceste complicatii sunt legate intre ele: lupta impotriva obstacolului, creat de scleroza colului vezical, produce hipertrofia muschiului vezical si intre fibrele muschiului apar celule, care sunt mici, sau diverticuli vezicali, care au un volum mai mare. Cand muschiul vezical oboseste si urina incepe sa stagneze in vezica, apare conditia favorabila dezvoltarii calculilor. Cresterea reziduului vezical, care duce la distensia vezicii, creeaza conditii favorabile pentru aparitia refluxului vezico-renal.

Refluxul vezico-renal este constituit de fortarea meatului ureteral si de ascensiunea, in caile urinare superioare, a urinei vezicale. Normal, meatul ureteral este inchis ermetic, in timpul contractiei vezicale si urina poate parasi vezica numai prin colui vezical si uretra, pentru a fi eliminata. Stagnarea urinii in vezica, asociata cu infectia, modifica conditiile anatomice si functionale ale muschiului de la nivelul meatului ureteral: acesta, in loc sa ramana inchis, in timpul mictiunii, din contra, se deschide si o parte din urina, in loc sa fie expulzata la exterior, este proiectata spre ureter si rinichi si bolnavul simte acest fenomen, sub forma unei dureri violente, ascendente, la nivelul rinichiului, durere care survine la sfarsitul mictiunii.

Refluxul vezico-renal dilata ureterul, bazinetul si calicele si impiedica o buna filtrare renala, prin presiunea crescuta care exista in aceste cai. Infectia vezicala patrunde in parenchimul renal, determinand o nefrita ascendenta, care contribuie si mai mult la distrugerea rinichiului. Ureea incepe sa creasca si insuficienta renala incepe sa se manifeste. Boala, localizata la colul vezical, omoara bolnavul netratat prin leziuni renale.

Sunt descrise doua forme de disectazie de col vezical, dupa manifestarile clinice: una acuta, zgomotoasa, retentia de urina si alta, lenta, insidioasa, cu o evolutie treptata. In forma acuta, retentia de urina poate ceda la un simplu sondaj vezical si mictiunile spontane se pot relua, atunci cand muschiul vezical prezinta inca o buna functie. Alteori, retentia devine cronica, mictiunile spontane nu se reiau, semn ca muschiul vezical este obosit. In forma insidioasa, evolutia se face asemanator cu simptomatologia descrisa la adenomul de prostata (perioada de tulburari premonitorii, de retentie incompleta fara distensie si de retentie incompleta cu distensie).

Diagnosticul sclerozei colului vezical se stabileste prin examen clinic si mai ales cu ajutorul examenului radiologiec. Intre acestea, nu trebuie sa lipseasca o cistografie mictionala, care arata absenta deschiderii colului vezical, in timpul mictiunii. Se mai poate completa examinarea pacientului si cu o cistoscopie, care arata lipsa de elasticitate, rigiditatea colului vezical, existenta de celule si coloane si, eventual, prezenta calculilor in vezica.

Tratamentul consta in sondaj vezical, in cazul retentiei complete de urina si daca mictiunile nu se reiau, se lasa o sonda uretrala permanenta si se fac explorarile necesare unei interventii chirurgicale, care consta in extirparea tesutului scleros din colul vezical.

Medicul este in masura sa stabileasca tipul de tratament si momentul cand el poate fi aplicat, pentru a se obtine rezultatele cele mai bune.

Bolnavul, daca se prezinta la medic la timp, in cazul infectiilor uretrale sau a prostatitei cronice, ori a bolilor sistemului nervos, poate evita aparitia sclerozei colului vezical, de care am vazut ca sunt legate o multime de complicatii.