Leacuri rusesti pentru tusea neproductiva si productiva

 
Leacuri rusesti pentru tusea neproductiva si productiva
Tusea este o reactie de protectie, de care organismul are nevoie pentru curatarea cailor respiratorii. Putem sa spunem ca este un rau necesar. Se cunosc multe cauze ce provoaca tusea, dintre care raceala este cea mai frecventa.


Cuprins articol:


Remedii pentru tusea neproductiva

Tusea uscata apare la inceputul bolii. Este intotdeauna foarte obositoare si poate provoca hipertensiune arteriala, dureri de cap, sangerari nazale, astm si chiar o pierdere de cunostinta de scurta durata.
  • Se consuma seara lapte fierbinte amestecat in proportie de 1:1 cu apa minerala alcalina sau cu putin bicarbonat de sodiu. Elimina atacul de tuse si ofera 3-4 ore de somn odihnitor.
  • Se consuma fulgi de ovaz cu lapte, piure de cartofi cu mult lapte si o lamaie spalata bine, tocata cu tot cu coaja, amestecata cu miere de albine, dupa gust.
  • Doua cepe de marime medie se toaca marunt, se fierb intr-un pahar de lapte pana cand se inmoaie. Se infuzeaza timp de 4 ore, apoi se strecoara. Se beau cate 1-2 linguri, la fiecare 3-4 ore.
  • Se amesteca cate o lingurita de boabe de ovaz, secara, samburi de migdale. Se rasnesc si se oparesc cu 250 ml apa fierbinte. Se fierb pe aburi 5 minute, se strecoara. Se beau cu inghitituri mici trei pahare pe zi, cate unul, cu 40 minute inainte de fiecare masa.
  • Se amesteca in parti egale sunatoare, podbal si sovarf. Doua linguri pline de plante se pun pe foc, cu 500 ml apa calda. Se aduc pana la fierbere si se lasa 5 minute pe foc mic. In ceaiul strecurat se adauga 3 lingurite de miere de albine si jumatate de lingurita de scortisoara. Se beau cate 150 ml, de 3-4 ori pe zi, cu o ora inainte de masa. Persoanele cu hipotensiune nu adauga scortisoara.
  • Inhalatii in cantitati egale cu frunze de eucalipt, radacina de lemn-dulce si flori de galbenele. O lingura de amestec se opareste cu un pahar de apa clocotita, se infuzeaza acoperit 5 minute, apoi se inhaleaza aburii. Procedura este interzisa copiilor sub 7 ani si bolnavilor cu temperatura mare.
Va recomandam sa cititi si: Tusea la cei mici


Remedii pentru tusea productiva

Se considera ca pacientul merge spre bine cand apare tusea cu sputa. In niciun caz nu trebuie inhibat procesul de expectoratie, altfel lichidul ce stagneaza adanc in bronhii poate duce la inflamatia plamanilor. In etapa asta se folosesc remedii care au efect de lichefiere a sputei si de curatare a tractului respirator, fapt pentru care se beau pana la 3 litri de apa si ceai cu suc de lamaie.
  • Pentru un efect expectorant: peste 2 linguri de muguri de pin se toarna trei cesti de apa clocotita. Se infasoara vasul bine si se lasa peste noapte. Se strecoara si se bea cate o jumatate de ceasca, de 4 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa. Persoanele cu boli inflamatorii ale rinichilor nu pot lua aceasta infuzie.
  • In stare avansata a tusei productive, avem nevoie de mai multe plante pentru cumularea efectului vindecator. Se amesteca cate 2 linguri radacini de lemn-dulce si de nalba mare, cimbru si rozmarin, cate o lingura de musetel si fructe de ienupar. Doua linguri de amestec se infuzeaza 30 de minute in termos, in 500 ml de apa. Se beau cate 100 ml, de 5 ori pe zi, dupa masa sau la intervale egale intre mese.
Un aliat de nadejde - ridichea neagra

Preparatele din ridiche au cele mai bune efecte antiinflamatoare, bactericide si expectorante. Folosirea lor este eficienta in orice tip de tuse, chiar si in cele persistente si cronice.

Sirop de ridiche: se prepara din sucul unei ridichi de marime medie, in care se adauga o lingura de miere de albine. Se lasa la temperatura camerei 4 ore. Se beau cate 2-3 linguri de 3-4 ori pe zi. Sucul de ridiche poate fi amestecat cu lapte (1:1); atunci se bea cate o lingura de 5-6 ori pe zi.

Autor: Elena Josan. Bibliografie: AS verde, nr. 125, ianuarie 2015. Foto: www.classicfm.com



Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa