Boli de nutritie si metabolism

 
Informatii despre bolile de nutritie si metabolism

In perioada de pubertate si adolescenta, fenomenele metabolice sufera importante remanieri. Odata cu aceste remanieri pot sa apara si unele dereglari la oricare nivel de activitate metabolica, in plus unele defecte congenitale de metabolism pot sa capete in aceasta etapa forma clinica de boala.

Desigur, rolul parintilor nu este de a pune diagnosticul, ci de a sesiza anumite stari care sugereaza o situatie „anormala“; in continuare consultatiile medicale si investigatiile de laborator vor clarifica problemele ridicate. Cum multe din defectele congenitale de metabolism sunt si ereditare (se mostenesc) atentia va fi cu atat mai mare daca in familie este cunoscuta existenta unor astfel de boli.

Diabetul este una din bolile de metabolism cele mai frecvente. Boala consta dintr-un defect de utilizare a glucozei la nivelul tesuturilor. Boala poate sa apara din copilarie dar se accentueaza la pubertate. Primele manifestari sunt: setea intensa, copilul bea foarte multe lichide, urineaza mult, foamea sau din contra lipsa de pofta de mancare, slabirea, oboseala, durerile abdominale. Daca aceste manifestari au fost discrete sau nu au fost observate, boala poate sa debuteze prin stare de coma (lesin profund cu pierderea completa a starii de constienta). In caz de coma, urgenta aplicarii tratamentului este imperios necesara. Orice intarziere poate periclita evolutia ulterioara. Se vor folosi cele mai rapide mijloace de a duce copilul intr-un serviciu spitalicesc.

Obezitatea. Se considera obezitate depasirea cu 20% a valorilor greutatii ideale corespunzatoare varstei, sexului si taliei individului. Perioada pubertatii si adolescentei este o etapa de risc in instalarea obezitatii. Riscul este mai mare daca in familie, parintii sau alti membri ai familiei sunt obezi. Obezitatea nu este o boala care se mosteneste, exista totusi factori predispozanti familiali. Daca la acestia se adauga obiceiuri alimentare defectuoase in familie, riscul adolescentului de a deveni obez creste. La adolescenta, odata cu cresterea masei corporale, poate sa creasca in exces si tesutul grasos. Cauza directa cea mai frecventa este supraalimentatia, copilul mananca prea mult in totalitate sau mananca in mod deosebit alimente care ingrasa (dulciuri, prajituri, paine). Motivele pentru care adolescentul mananca prea mult sunt variate; o forma speciala o constituie „obezitatea psihogena“ — adolescentul mananca mult ca o placere compensatorie pentru alte insatisfactii afective in familie, scoala etc.

Pentru a nu se ajunge la obezitate este necesar controlul periodic al greutatii; in cazul in care greutatea depaseste cu putin media normala, regimul alimentar adecvat si marirea activitatilor fizice pot rezolva situatia. Daca starea de obezitate se mentine sau chiar se accentueaza este necesar controlul medical. La examenul medical se apreciaza tipul de obezitate si se pot semnala eventualele situatii in care obezitatea este unul din semnele debutului unor boli endocrine (hipofizare, corticosuprarenale, tiroidiene etc).

Scaderea accentuata in greutate. La pubertate, odata cu „saltul cresterii in inaltime“, raportul inaltime/greutate poate sa fie usor dizarmonic, in sensul ramanerii in urma a greutatii fata de inaltime. Adolescentul apare slab si inalt, cu membrele inferioare lungi si subtiri, ca urcat pe catalige. In mod normal, aceasta stare de slabire se recupereaza pe parcurs; alteori, in loc sa se recupereze se accentueaza. In toate aceste cazuri de accentuare a starii de slabire in perioada pubertatii si adolescentei trebuie cautate cauzele. Cauzele pot sa fie nutritionale, adolescentul nu se alimenteaza cat si cum trebuie, sau de boala (boli generale, infectii cronice, boli endocrine sau de metabolism). Consultul medical este necesar.

O forma speciala si uneori grava de pierdere accentuata in greutate la adolescenta este anorexia nervoasa. Se intalneste exclusiv la fete si se manifesta prin refuzul constient de a se alimenta. Este de fapt o forma de manifestare a unei stari depresiv-anxioase.

Pe parcursul evolutiei, prin gradul de slabire excesiva la care se ajunge, apar si tulburari endocrine si de metabolism. Tratamentul este predominant psihotrop.


Ultimele articole din categoria: Boli de nutritie si metabolism





Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa