Medicina informativa

 

Tesutul adenoidian, situat in spatele foselor nazale, exista inca de la nastere, cand este foarte mic si continua sa creasca pana in anul cinci de viata, cauzand astfel frecvent obstructie nazala de diverse grade.

Infectia sau inflamatia tesutului adenoidian se numeste adenoidita. Inelul Waldeyer recunoaste si identifica bacteriile sau virusurile care provoaca boala si declanseaza procesul de distrugere a acestora; are rol de aparare al organismului impotriva infectiilor in perioada copilariei si in dezvoltarea sistemului imunitar.

Adenoidita cronica (vegetatiile adenoide sau polipii)

Reprezinta marirea sau hipertrofia permanenta a tesutului adenoidian. Se datoreaza in principal repetatelor episoade de infectie (rinofaringita acuta) si unei obstructii prelungite a foselor nazale cauzata de persistenta secretiilor in spatele foselor nazale (incorecta toaletare a nasului). Pe langa fenomenele de rinita, polipii agraveaza si mai mult obstructia nazala. Alergia si infectiile pot cauza marirea semnificativa a vegetatiilor adenoide. Inflamatia cronica a tesutului adenoidian este foarte comuna la copii. Rinoadenoidita (inflamatia mucoasei nazale si a polipilor) reprezinta cea mai frecventa cauza a obstructiei nazale.

Vegetatiile adenoide

Determina infundarea de diverse grade a foselor nazale, care poate evolua pana la blocarea totala, fara raspuns la tratamentul medicamentos. Asociat obstructiei nazale se intalneste scurgerea de mucozitati nazale (rinoree) muco-purulente anterior sau posterior. Rinoreea anterioara poate provoaca iritatia narilor si uneori a buzei superioare. Rinoreea posterioara determina iritatia faringelui, laringelui si deseori tuse. Polipii mari blocheaza orificiul prin care urechea comunica cu gatul, determinand suferinta urechii.

Diagnostic

Copilul cu vegetatii adenoide si obstructie nazala severa (polipi mari) prezinta un aspect tipic, denumit „facies adenoidian“: copil palid, obosit, respira cu gura deschisa, cu o mimica faciala diminuata si cearcane.

• La inspectia nasului: secretii mucoase uscate, eczema orificiului nazal si uneori a buzei superioare, hipertrofia cornetelor nazale, uneori deviatie de sept nazal si respiratie urat mirositoare.
• La inspectia gurii se pot constata: dinti nealiniati, implantati vicios, malocluzie dentara, tartru dentar, palat ogival; frecvent secretii mucoase groase pe peretele posterior faringian si hipertrofia amigdalelor palatine.
• La examinarea urechii se poate constata un timpan retractat, uneori cu lichid in spatele acestuia (otita seroasa).

Evaluarea

...gradului obstructiei nazale si aprecierea evolutiei tratamentului medical se pot face printr-o metoda neinvaziva, usor accesibila si cu un minim disconfort pentru copil: fibroscopia nazala (examenul cu fibra optica si camera video).

Adenoidectomia (scoaterea polipilor)

Este indicata in: obstructia nazala cronica, rinofaringitele recurente sau persistente, rinosinuzita recurenta, afectarile cronice sau persistente ale trompei tubare sau urechii (otita seroasa cronica), in bronsita cronica, sindromul de apnee in somn, dezvoltarea cranio-faciala anormala, in situatiile care nu raspund la tratamentul medicamentos. In unele cazuri este indicata concomitent cu adenoidectomia incizia timpanului cu sau fara montarea unui tub aerator in timpan si/sau amigdalectomia.


Dr. Vlad Postelnicu, medic specialist ORL; Blu; foto: orlonline.ro

Amigdalele si polipii pe intelesul tuturor

Amigdalele si vegetatiile adenoide (polipii copilului) sunt parti ale inelului Waldeyer, nume atribuit grupurilor de tesut limfoid cu rol de aparare care inconjoara partea din spatele nasului si a limbii, la intrarea in gat. Inelul este pozitionat ideal pentru a pazi sistemul respirator de invazia bacteriilor si virusilor prin capturarea acestora si producerea de anticorpi.






La majoritatea persoanelor, amigdalele se observa usor de o parte si de alta a gatului, in spatele si deasupra limbii, dar vegetatiile adenoide, din cauza pozitiei lor in spatele nasului si deasupra palatului moale, se pot vedea efectiv folosind o oglinda, un endoscop special introdus pe cale nazala, ori se pot palpa cu degetul protejat de o manusa.

Rolul amigdalelor si al vegetatiilor adenoide este de a atrage si oferi microorganismelor un loc temporar de crestere si inmultire, in timp ce produc anticorpi impotriva acelorasi „musafiri”. Intr-o situatie ideala, acesti anticorpi duc la eliminarea microorganismelor din gat; daca microorganismele reapar, anticorpii odata produsi se vor reactiva pentru a proteja gatul, plamanii si restul corpului de infectie.

Aceasta functie de protectie este importanta in prima parte a vietii individului. Dar, cu trecerea timpului, acest rol scade in insemnatate tot mai mult, deoarece anticorpii se mai produc si in alte parti ale inelului lui Waldeyer sau ale sistemului limfatic, situate la distanta in organism. In concluzie, amigdalele si vegetatiile adenoide sunt in totalitate eliminabile si organismul nu va fi afectat in rau din cauza exciziei lor sau a incetarii functiei acestora.

Amigdalele si vegetatiile adenoide pot deveni primejdioase!

Aceste organe se pot transforma in rezervoare de organisme patogene (producatoare de boli) si, in loc sa protejeze, devin surse de infectii recurente. Totodata, unul sau ambele organe pot fi intr-atat marite incat sa dea simptome obstructive semnificative. Desi amigdalele, respectiv vegetatiile adenoide mari, sunt de obicei cele ce au suferit infectii repetate, chiar si organele sanatoase pot fi prea mari si cu efect obstructiv.

Amigdalele si vegetatiile adenoide nu se indeparteaza intotdeauna in acelasi timp! La copii este aproape standard indepartarea vegetatiilor adenoide in cazul unei operatii de amigdalectomie, dar la adulti nu este cazul intotdeauna. La adult este rara necesitatea unei adenoidectomii, dar ocazional se pot intalni situatii in care acest tesut nu s-a micsorat odata cu cresterea.

La orice varsta, amigdalele nu se indeparteaza daca nu sunt indicatii specifice pentru aceasta procedura. Uneori se intampla ca un pacient operat pentru hipertrofia vegetatiilor adenoide sa dezvolte, in timp, noi simptome care sa indice amigdalectomia la un moment ulterior.

Cele mai frecvente indicatii ale adenoidectomiei

1. Obstructie nazala cu sau fara respiratie predominant orala.

2. Hipernazalitatea vocii.

3. Uscarea buzelor, eroziunea dintilor frontali si probleme de ocluzie dentara.

4. Facies adenoidian.

5. Nasul curge pe perioade lungi, cu sau fara infectii - raceli asociate frecvent sau infectii sinusale.

6. Pacientul urmeaza sa poarte aparat dentar.

7. Otita medie seroasa cu sau fara recaderi si insotita sau nu de scaderea auzului, respectiv intarzierea vorbirii si dezvoltarii intelectului.

8. Intoleranta sau alergia medicamentoasa la preparate utilizate pentru tratarea afectiunilor enumerate mai sus.

Posibile aspecte neplacute ale amigdalectomiei si adenoidectomiei

Niciun tratament, atat medical cat si chirurgical, nu este fara risc. Operatiile din titlu sunt frecvente si usor de efectuat tehnic, cu putine efecte secundare. Acelasi lucru se poate spune despre anestezie. Cu toate acestea au fost descrise afectiuni ale sistemului nervos central, probleme cardiace si pulmonare, chiar decese.

Ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, doctorii si pacientii trebuie sa fie pregatiti pentru absolut orice. Iata in continuare cateva posibile si mai frecvente complicatii:

1. Datorita progreselor anesteziei si tehnicii, sangerarile mari imediat dupa operatie sunt foarte rare; in cazul in care apar, acestea pot necesita o reinterventie in sala de operatii.

2. Sangerarea tardiva apare de obicei intre zilele 4 si 12 postoperator. S-au mentionat cazuri de sangerare chiar si la 18 zile, insa foarte rare. Procentul acestor sangerari este de aproximativ 5% la amigdalectomii. Ele apar, de obicei, datorita caderii crustelor din loje si ingrijirii precare a plagii postoperatorii. Chiar daca apare, de obicei aceasta hemoragie nu este grava si uneori se rezolva de la sine. In cazul adultilor se poate rezolva ambulator, la camera de garda, anestezia generala fiind rezervata de obicei copiilor.

3. Dupa interventie rezultatele sunt cele asteptate in explicatiile de mai sus, insa in medicina nimic nu este absolut! Pacientul nu va mai face amigdalite, nici infectii streptococice, insa nu se poate spune ca nu va mai raci niciodata din cauza infectiilor virale comune la care suntem cu totii expusi.

4. Modificari sau dificultati ale vorbirii, precum si greutate la inghitire pot aparea postoperator, in ciuda eforturilor depuse de medici intraoperator.

5. In cazul adultilor, nu exista o garantie ca sforaitul si apneea obstructiva de somn vor disparea. Nu uitati ca rezolvarea acestei probleme poate depinde, in principiu, de mai multi factori anatomici.

6. Intotdeauna vor fi pacienti care vor avea acuze de simptome neplacute si disconfort cervical, chiar cand totul pare sa fi decurs normal.

7. Cantaretii, actorii, naratorii, preotii si alti profesionisti ai vocii, cantaretii la instrumente de suflat trebuie sa ia in considerare modificarea abilitatilor lor artistice postoperator si postintubatie endotraheala. La fel, pot aparea modificari ale pronuntiei la vorbitorii de limbi in care pronuntarea literei R presupune vibratia palatului.






8. Riscul de sangerare dupa scoaterea polipilor este foarte mic, motiv pentru care, in general, pacientii sunt invoiti la domiciliu chiar din ziua interventiei.

9. Unii pacienti pot dezvolta o rigiditate a muschilor gatului dupa adenoidectomie.

10. Durerea si greutatea la inghitit pot fi mai accentuate la unii pacienti si pot duce la deshidratare destul de severa.

11. Reactiile la medicamentele administrate postoperator pot aparea chiar in cazul celor testate initial, cum sunt antibioticele.

Cele mai frecvente indicatii ale amigdalectomiei

1. Episoade repetate de infectie streptococica amigdaliana si/sau faringiana (minim 3 pe parcursul unui an de zile).

2. Statusul de purtator de streptococ.

3. Infectii faringiene si/sau amigdaliene cu alte bacterii decat streptococul.

4. Abces/flegmon periamigdalian in antecedente.

5. Schimbarea calitatii vocii - ca si cum pacientul ar avea un cartof fierbinte in gura.

6. Greutate la inghitit, insotita sau nu de episoade de inec si/sau voma.

7. Scurgerea salivei din gura fara alte cauze cunoscute.

8. Intoleranta si/sau alergie medicamentoasa la preparate folosite pentru a trata cele de mai sus.

9. Depozite amigdaliene - pete albe, uneori galbui, urat mirositoare, pe suprafata amigdalelor.

10. Sforaitul si/sau apneea obstructiva de somn. Aceasta a devenit actualmente una dintre cele mai comune indicatii ale amigdalectomiei cu adenoidectomie la copii.

Deci, cum ne decidem asupra necesitatii si momentului interventiei?

1. Cand e clar ca antibioticele, decongestionantele, antihistaminicele, antialergicele, dieta, tratamentele neconventionale, mutarea intr-o zona cu alta clima nu rezolva problemele.

2. Cand ajungeti la concluzia ca se poate imbunatati calitatea vietii dumneavoastra, respectiv a copilului dumneavoastra.

3. Cand ajungeti la concluzia ca infectia din organism, netratata, se poate disemina la sinusuri, urechi, plamani, inima.

4. Cand recunoasteti ca boala cronica nu este un lucru bun pentru dumneavoastra sau copilul dumneavoastra si urmatoarea acutizare va avea consecinte probabil mai grave.

5. Cand recunoasteti ca tratamentele repetate cu antibiotice si alte medicamente nu sunt benefice.

6. Cand va hotarati sa acceptati durerea, cateva restrictii postoperatorii si rarele, dar totusi posibilele complicatii postoperatorii, in schimbul sfarsitului dramatic si rapid al bolii dumneavoastra cronice.

7. Cand ati ajuns la concluzia ca ati suferit destul si doriti un remediu imediat si aproape 100% previzibil pentru afectiunea dumneavoastra.

8. Cand ajungeti la concluzia ca sforaitul si apneea de somn va afecteaza intr-o masura prea mare calitatea vietii.

9. Daca doriti confirmarea ca, in acest moment, interventia chirurgicala este cea mai buna alegere, nu ezitati sa cereti o a doua opinie; puteti cauta singur un alt doctor sau va pot ajuta indreptandu-va catre un coleg specialist a carui parere o consider pertinenta.

Copiii si apneea obstructiva de somn

Copiii care sforaie se considera intotdeauna a avea apnee obstructiva de somn! Aceasta poate da oprirea sau stagnarea cresterii la copii, somnolenta diurna, probleme comportamentale, deficit de invatare, mictiuni nocturne incontrolabile. La adulti si alte probleme anatomice pot da obstructia, pe langa amigdale si vegetatii hipertrofice.

La copii, apneea este cauzata aproape exclusiv de hipertrofia amigdalelor si a vegetatiilor adenoide, de aceea se indica indepartarea lor in vederea eliminarii sforaitului si cresterii calitatii vietii. In foarte putine cazuri, sforaitul poate persista datorita altor cauze anatomice, dar acestea din urma nu se pot evidentia decat ulterior indepartarii amigdalelor si vegetatiilor adenoide. Polisomnografia este de un real ajutor si obligatorie pentru diagnostic la adulti, insa la copii este rareori ajutatoare sau necesara.

Mesaje de retinut

Calitatea vietii unui pacient scade direct proportional cu numarul de tratamente medicamentoase administrate, respectiv cu numarul de episoade infectioase, prin disconfortul creat de regimul igieno-dietetic impus si de regulile pe care si le impune chiar pacientul pentru a evita reaparitia simptomelor!

Copilaria, si nu doar ea, ca perioada a vietii individului, trebuie sa se traduca prin amintiri frumoase legate inclusiv de consumarea unei inghetate sau a unui sirop preparat cu apa minerala, si nu prin vizite repetate la medic, litri de siropuri antibiotice si interzicerea pe anumite perioade a iesirilor din casa, respectiv a consumului unor alimente!

Bolile grave precum reumatismul articular, bolile renale, cardiace date de infectiile vechi cu streptococ pot fi evitate simplu prin interventie chirurgicala!

Scaderea auzului prin otite repetate la copiii mici duce la o intarziere a dezvoltarii acestora din punct de vedere al inteligentei prescolare si scolare!

Scaderea capacitatii de efort, nasul care curge mult si frecvent, sforaitul, apatia, scaderea capacitatii de concentrare, paloarea fetei pot fi semne ale prezentei polipilor la copii.

Polipii si amigdalele mari duc la o falsa senzatie de satietate din cauza obosirii mai rapide a muschilor ce ajuta la inghitit - de aici o dezvoltare precara a copiilor cu polipi.

Respiratia predominant pe gura a copiilor duce frecvent la faringite, amigdalite sau laringite deoarece aerul nu se incalzeste suficient ca atunci cand trece normal, prin nas. Respiratia pe gura pentru a compensa blocajul nazal duce frecvent la defecte de implantare a dintilor (atat cei de lapte cat si cei definitivi) care pot necesita aparate dentare sau tratamente stomatologice variate, cu costuri semnificative!

Polipii nu se vindeca prin tratamente medicamentoase, fiind practic o bucata de tesut care creste si isi mareste volumul. Polipii scosi corect, eventual sub control endoscopic, nu se refac. Daca se scot polipii, cu sau fara amigdale, pacientul nu va raci mai repede, nu va face pneumonie - acesta este un mit!

Copiii operati de polipi vor respira mai bine, vor respira corect pe nas si nu pe gura, vor auzi mai bine, vor putea sufla nasul mai bine, vor manca mai bine, vor avea un zambet frumos, nu vor mai raci des, iar racelile nu vor mai dura mult sau nu vor mai necesita de fiecare data administrare de antibiotice.

Orice problema sau nelamurire aveti - intrebati un medic specialist O.R.L. - este dreptul dumneavoastra sa stiti si obligatia noastra sa explicam!

Expert: dr. Gabriel Lostun, medic specialist O.R.L. si Chirurgie Cervico-faciala. Foto: kidz.garbo.ro

 

De dimineata pana seara, auzi la radio si la televizor, iti spun medicul curant si/sau specialistul, citesti prin ziare sau pe internet ca trebuie sa bei minimum 2 litri de apa zilnic.

Motivele sunt: hidratarea, digestia, eliminarea toxinelor, mentinerea tonusului pielii. Din dorinta de a invata oamenii sa se hidrateze, recomandarile sunt uneori exagerate si pot face mai mult rau decat bine. Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stii!

1. Mitul 1. Doi litri de apa zilnic. Aceasta regula nu este valabila in egala masura pentru toti. Si nu pentru ca organismul n-ar avea nevoie de atatea lichide, ci pentru ca le retine si din alimente, mai ales din fructe si legume, din ciorbe, ceaiuri etc. Daca e sa fim rigurosi, cantitatea necesara de apa este de 30-40 ml de apa/kg corp/zi (sezon rece-sezon cald). Asadar, o persoana care cantareste 70 kg ar trebui sa consume intre 2,1 (in sezonul rece) si 2,8 litri (in cel cald) de lichide pe zi.
2. Mitul 2. Apa te ajuta sa slabesti. Apa nu are calorii, iar hidratarea constanta te ajuta sa obtii o stare de satietate sau, cel putin, sa nu confunzi setea cu foamea. Nu de putine ori, cand organismul este deshidratat, simti nevoia sa mananci mai mult si in felul asta silueta are de suferit. Dimpotriva, daca bei suficienta apa, tii sub control mai usor senzatia de foame si mananci echilibrat. Sa nu crezi insa ca, daca mananci mult si bei la fel de multa apa, grasimile nu se depun!
3. Mitul 3. Consumul mare de apa rezolva problema retentiei de lichide. Acumularea apei in organism este cauzata de consumul prea mare de sare si zahar. Reduci cantitatea de preparate foarte sarate sau dulci, iar depozitele adipoase vor disparea; bei mai multa apa, mancand in continuare dulciuri si sare, retentia se va accentua.

Program zilnic de hidratare:

• Un pahar mare cu apa, imediat dupa ce te-ai trezit, pentru a hidrata organismul dupa somn.
• Mic dejun, pranz, cina: un pahar cu apa cu o jumatate de ora inainte de masa si, dupa pofta inimii, la o ora dupa ce ai mancat.
• Seara, bea un pahar cu apa cu o ora inainte de culcare, pentru ca in timpul somnului corpul pierde o cantitate insemnata de apa.

Ce fel de apa ne hidrateaza mai bine, cea plata sau cea carbogazoasa?

Vesti bune: apa minerala (cu bule), inclusiv cea cu arome, care este preferata de cei care s-au saturat de gustul monoton al apei plate, este la fel de hidratanta precum apa necarbogazoasa. Daca asta este tot ceea ce ai nevoie sa stii, poti sa te opresti aici. Dar daca vrei sa stii de ce, te invitam sa savurezi un pahar racoros si reconfortant de explicatii. „Apa minerala contine dioxid de carbon, fie natural, fie adaugat, care asigura carbonatarea”, explica nutritionista Melissa Majumdar, purtatoarea de cuvant a Academiei Americane pentru Nutritie si Dietetica.






„Faptul ca o bautura este carbogazoasa influenteaza intr-o mica masura hidratarea”, sustine Ronald Maughan, profesor la Scoala de Medicina a Universitatii St. Andrews din Scotia si autor al unui studiu recent care compara efectele hidratante ale bauturilor, inclusiv apa plata, apa minerala, laptele, bauturile de tip cola, sucurile si cafeaua.

„Prezenta carbonatarii are un efect nesemnificativ asupra raspunsului organismului la apa bauta”, spune Maughan. „Stim ca cea mai mare parte a gazului este eliminata cand ajunge in stomac. O cantitate mai mare nu face decat ca bautura sa fie mai repede eliminata din stomac, absorbita in intestinul subtire si, in cele din urma, eliminata din organism. De vreme ce apa plata si cea carbogazoasa au acelasi ingredient de baza, teoretic ele sunt la fel de hidratante”, spune Majumdar.

Totusi, carbonatarea poate afecta modul in care apa este consumata efectiv. Unele persoane considera ca bulele sau aromele ii ajuta sa bea mai mult, in timp ce altele se simt pline si balonate si s-ar putea sa bea mai putin daca beau apa carbogazoasa. Exista insa alte ingrediente din bauturile carbogazoase care pot afecta hidratarea. De exemplu, apele cu zahar, nutrienti sau electroliti sunt mai hidratante decat apa plata sau apa plata minerala.

„Adaugarea unor cantitati mari de carbohidrati sau grasimi (precum zaharurile naturale din sucul de portocale sau grasimea din lapte) va duce la incetinirea golirii stomacului”, spune Maughan. Mai mult, sodiul (adica sarea) din bauturi va actiona ca un burete pentru a retine apa in organism. Potasiul a fost mai putin studiat decat sodiul, dar exista dovezi ca poate contribui la retinerea apei in organism, sustine autorul studiului.






Asadar, pentru sportivii care transpira foarte mult este mai indicat sa consume bauturi usor indulcite sau cu electroliti, dar nu neaparat bauturi carbogazoase.

„In timpul antrenamentului, apa plata este cea mai buna. Carbonatarea poate cauza balonarea in timpul activitatii fizice si poate impiedica un sportiv sa bea prea mult. Apa non-carbogazoasa este, de asemenea, cea mai indicata pentru orice persoana care se recupereaza dupa o interventie chirurgicala gastrointestinala sau pentru pacientii care resimt senzatia de plin mai repede decat este normal”, spune nutritionista Melissa Majumdar.


Apa natural carbogazoasa si apa carbogazificata...
Apa natural carbogazoasa poate fi oligominerala sau minerala, prezentand bule de gaz. Bulele de gaz sunt reprezentate de dioxidul de carbon care impregneaza apa in mod natural, in depozitul geologic in care se gaseste aceasta. Cu alte cuvinte, atat apa oligominerala, asa-zis plata, cat si apa minerala pot avea bule in mod natural, chiar din depozitul geologic din care sunt extrase. Apele oligominerale si minerale provin din depozite geologice care confera constanta si stabilitate microbiologica si fizicochimica apei pe perioade foarte lungi de timp - mii de ani. In contrast cu acestea, apa carbogazificata nu contine in mod natural dioxid de carbon, acesta fiind introdus ulterior, dupa extractia apei. (Prof. Dr. Ghe. Mencinicopschi, Cartea parintilor altfel).

Foto: ziarullumina.ro; secretulcunoasterii.ro

 

Pe de o parte, nu orice nodul la san inseamna cancer (in fapt, in numai 18-19% dintre situatii se suspecteaza un proces malign), dar chiar si intr-un astfel de caz depistarea rapida si tratamentul alopat instituit precoce cresc sansele de vindecare. Pe de alta parte, daca de vina este ereditatea, infectiile, inflamatiile trecatoare sau alimentatia excesiva in grasimi, deci cand nu se constata o malignizare, problema poate beneficia de terapiile naturiste.

Importanta screening-ului in depistarea precoce a cancerului de san

Cancerul de san este cel mai frecvent tip de cancer la femei si ramane principala cauza de deces prin cancer la femeile europene. Incidenta maxima a cancerului de san este la varsta perimenopauzala, fiind rar sub varsta de 25 de ani.

Cele mai multe paciente ne intreaba care sunt cauzele care au condus la aparitia cancerului de san sau cum ar putea preveni aparitia acestuia. Sunt situatii in care, in pofida tuturor masurilor de preventie si de reducere a factorilor de risc, cancerul de san este diagnosticat. Metodele de screening ne ajuta in depistarea timpurie a cancerului de san.






► Examinarea/autoexaminarea clinica a sanilor se executa optim intre ziua 5-7 de la menstruatie (la menopauza, oricand). Palparea se face in toate cadranele sanului, inclusiv central, precum si palparea axilei si a spatiului supradavicular. Autoexaminarea sanilor se recomanda a fi efectuata lunar.

► Mamografia. Femeile intre 45 si 54 de ani trebuie sa efectueze o mamografie bilaterala anual, iar cele peste 55 de ani pot efectua o mamografie bilaterala la 2 ani. Mamografia permite descoperirea timpurie a modificarilor mamare, inainte de a fi detectabile prin palpare.

► Ecografia mamara este principala metoda de diagnostic la femeile sub 40 de ani. Permite vizualizarea leziunilor foarte mici, nepalpabile (3-4 mm). Permite, de asemenea, evaluarea leziunilor incerte mamografic, vizualizarea ganglionilor axilari, supra- si subclaviculari. Avantajul ecografiei mamare este ca e o procedura neinvaziva, nedureroasa, neiradianta, cu o durata scurta de efectuare (15-20 minute).

► RMN-ul de san este o metoda imagistica neinvaziva, moderna, neiradianta si care poate fi folosita in investigarea sanului ca metoda de diagnostic complementara procedurilor uzuale principale, cum ar fi mamografia si ecografia, oferind informatii suplimentare.







Expert: dr. Florentina Pescaru, medic primar oncologie medicala Spitalul Sf. Constantin, Brasov. Foto: oncopedia.ro

 

Speleoterapia se refera la utilizarea minelor de sare in scop terapeutic si este utilizata pentru efectele benefice in sindromul bronho-obstructiv si refacerea tonusului sistemului neuro-vegetativ. Tara noastra dispune de nenumarate saline ce s-au deschis si spre a fi vizitate si a oferi celor doritori conditiile potrivite pentru a urma un tratament sau pur si simplu pentru a se relaxa.

De ce este benefica salina?

Afectiuni ce pot fi tratate: astmul bronsic, bronsita cronica, rinita si sinuzita cronica, emfizemul pulmonar obstructiv, silicoza, bisinoza, bronsiectazia, infectiile respiratorii repetate (angine, faringite, traheobronsite, pneumonii etc). Tratamentul de speleoterapie si climatoterapie dureaza de 18 zile. Iata cateva sugestii de saline unde ai putea sa mergi in primavara aceasta:

• Salina Slanic Prahova. Ofera conditii naturale de exceptie prin microclimatul sau bogat in aerosoli. In subteran este amenajat si un sanatoriu pentru bolnavii astmatici carora li se asigura asistenta medicala de specialitate. In alte camere sunt amenajate terenuri de fotbal si handbal, pista de alergari.






• Salina Turda. Se gaseste in zona Durgau-Valea Sarata din Turda si este poate cea mai spectaculoasa din tara noastra si din Europa! Ce gasesti aici? Lift panoramic, teren de minigolf, piste de bowling, loc de joaca pentru copii, lac subteran pe care se pot face plimbari cu barca, (preturile sunt accesibile, 15 lei/zi/adult, 8 lei/zi/copii peste 6 ani).

Aflati la marginea Europei, multi dintre noi suferim de un complex al provincialului; privim cu admiratie catre Vest si cu desconsiderare catre ograda proprie, fara sa ne dam seama ca avem si noi locuri sau monumente care au nevoie doar de o desprafuire si o punere in valoare. Noroc ca mai sunt oameni in stare sa se mobilizeze pentru asemenea proiecte.

Echipa care s-a implicat in amenajarea Salinei Turda nu s-a multumit doar sa scuture de praf o mina de sare parasita de un secol si jumatate. A abordat intr-un mod extrem de modern proiectul, reusind sa prezinte un capitol al industriei de exploatare, sa transforme un spatiu parasit intr-o baza de tratament si agrement, intr-un spatiu muzeal, totul intr-un decor care-ti taie respiratia!

Arhitectii de la Pro Atrium si Contact Studio au transformat acest spatiu care leaga cele trei mine de sare intr-un complex turistic balnear si de recreere. Cine a coborat in alte mine de sare de la noi, isi aminteste de fiorii reci resimtiti la fiecare atingere a liftului de putul minei, de scrasnetul cablurilor atinse de umezeala sarata din aer. Aici, liftul e ultramodern si are peretii transparenti, astfel incat coborarea face parte din spectacolul descoperirii salinei.






Arhitectii s-au jucat cu efectele de lumina-intuneric, opac-translucid, creand un spatiu mirific, admirat si de celebrul arhitect britanic Bryan Avery. Iar locul nu este doar frumos. Calitatea aerului, temperatura sa constanta si gradul de umiditate il incarca de energie pe cel sanatos, iar pentru persoanele afectate de suferinte pulmonare sau alergice reprezinta un tratament natural perfect, total lipsit de efecte secundare.

Plimbandu-te cu barca, jucand golf, bowling sau tenis, ori pur si simplu mergand prin galerii, timpul trece pe nesimtite. Copiii se pot da in leagane in timp ce altcineva din familie isi urmeaza tratamentul cu aerosoli. Exista si un bazin de dimensiuni olimpice, precum si un strand cu apa sarata, deci mai calda. Din complex face parte si un SPA, aflat in centrul orasului Turda.

Minunea de la Turda a fost realizata in cinci ani, intre 2005 si 2010, in cadrul unui proiect PHARE care a costat 5,8 milioane de euro, doua treimi fiind fonduri europene, restul - bani de la autoritatile locale. Ca urmare, cifra vizitatorilor anuali a crescut de la 40.000 la 400.000, ceea ce demonstreaza ca, daca exista o idee valabila, sustinuta de o echipa de oameni competenti si tenace, se gasesc si mijloace.

Despre salina artificiala

Exista, de asemenea, saline artificiale amenajate in apartamente sau case, cu sare naturala, adusa de la salinele din Slanic Prahova sau Targu Ocna. Au aceleasi efecte benefice si sunt recomandate celor care sufera de claustrofobie si nu pot intra in subteran. 0 sedinta intr-o astfel de salina dureaza 30 minute.

Blu. Foto: www.ghiduri-turistice.info

 

Vaccinarea este o metoda de imunizare activa, profilactica, impotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Vaccinurile sunt preparate biologice capabile sa induca, dupa administrarea prin injectii sau pe cale bucala, un raspuns imunitar protectiv fata de o anumita agresiune microbiana.

In sangele persoanei respective se formeaza anticorpi care il protejeaza contra microorganismului corespondent. Prezenta acestor anticorpi creeaza o imunizare specifica impotriva infectiei sau a toxinei purtate de agentul infectant corespunzator.

Cuprins articol:

• Forme de vaccin
• Vaccinari cu recomandare generala
• Vedetele si vaccinarea

Forme de vaccin

• Vaccinuri cu germeni inactivati sau inerti - utilizarea acestor vaccinuri necesita injectari repetate si rapeluri pentru a reinnoi imunitatea; vaccinurile care protejeaza impotriva holerei, febrei tifoide, gripei, tusei convulsive, rabiei, hepatitei virale B sunt vaccinuri de acest tip.
• Vaccinuri cu germenii vii atenuati antreneaza o reactie imunitara similara cu infectarea organismului. E suficienta o singura injectare. Din aceasta familie fac parte vaccinurile care protejeaza impotriva rujeolei, oreionului si a rubeolei, precum si cele impotriva febrei galbene si a poliomielitei.
• Vaccinuri cu anatoxine, obtinute prin modificarea chimica si fizica, sunt utilizate atunci cand toxina unui germen este agentul patogen principal. Vaccinurile impotriva difteriei, tetanosului si botulismului sunt de acest tip.

De ce ar trebui sa ne vaccinam? Programele de vaccinare in masa au avut un impact considerabil in medicina preventiva, contribuind la reducerea numarului de cazuri de difterie, tetanos, tuse convulsiva, rujeola, rubeola, oreion si hepatita virala B in majoritatea tarilor industrializate.

Vaccinari cu recomandare generala

• Vaccinarea BCG. Profilaxia primara a tuberculozei (TBC) se face prin vaccinare cu bacilul Calmette Guerin (BCG), Mycobacterium bovis viu, atenuat. Se administreaza in doza unica, nou nascutilor cu greutatea la nastere mai mare de 2500 grame.
• Vaccinarea DiTePer (impotriva difteriei, tetanosului si tusei convulsive) este recomandata la varsta de doua, patru, sase luni, cu rapelul 1 la varsta de 12 luni si rapelul 2 intre 30-36 de luni.
• Vaccinarea DT (impotriva difteriei si tetanosului). Se administreaza fie ca doza de rapel la copilul mare, dupa primovaccinarea DiTePer din primii ani de viata, fie ca primovaccinare la copiii mari si adultii nevaccinati sau cu antecedente incerte de vaccinare.
• Vaccinarea antipolio. Primovaccinarea se face la varsta de doua, patru, sase luni, urmata de rapelul 1 la varsta de 12 luni si rapelul 2 la varsta de noua ani.
• Vaccinarea antihepatita B (impotriva hepatitei cu virus hepatic B). In Romania, vaccinul anti-HB se administreaza la doua ore de la nastere, la doua luni si la sase luni, urmat de un rapel la varsta de noua ani.
• Vaccinarea ROR (impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei). Se administreaza o prima doza la varsta de 12-15 luni, urmata apoi de un rapel la varsta de sase-sapte ani.

Vedetele si vaccinarea

Stim deja ca mare parte din comunitatea anti-vaccinistilor a fost creata si in jurul unor ineptii pe care celebritati fara studii medicale, dar cu carisma si forta de convingere, le-au emis cu privire la o presupusa conspiratie a industriei farma, la legatura dintre vaccinuri si autism sau alte bazaconii pseudostiintifice referitoare la imunizare.

In Romania, coronita pentru atragerea celor mai multi adepti ar primi-o Olivia Steer, dar nu e singura. De cealalta parte a baricadei, numeroase vedete internationale s-au declarat de partea stiintei si in favoarea vaccinarii.

Amanda Peet. Actrita si mama a doua fete, Frankie si Molly, a spus intr-un interviu pentru revista Cookie ca parintii care nu isi vaccineaza copiii sunt niste „paraziti”. Ulterior a retractat folosirea acestui cuvant printr-o scrisoare in care isi prezenta scuzele celor pe care ii jignise afirmatia sa, dar reitera ca nu exista nicio legatura intre autism si vaccinuri si ca decizia de a nu-ti vaccina copilul este una care pune bazele „unui viitor periculos”.

Jennifer Lopez este ambasadoare a vaccinului impotriva tusei convulsive. Cantareata si mama de gemeni, J Lo a inceput sa le vorbeasca parintilor despre vaccinuri in momentul in care a devenit purtatoare de cuvant a campaniei Sounds of Pertussis. Campania incurajeaza parintii si pe toti cei care lucreaza cu copii mici sa faca rapelul pentru vaccinul Tdap, care protejeaza impotriva tetanosului, difteriei si a tusei convulsive.

Jennifer Garner sprijina vaccinul sezonier antigripal. Actrita si mama a doi copii, s-a alaturat Asociatiei Americane de Pneumologie in 2007, ca ambasadoare a campaniei „Fetele gripei”. La un eveniment de presa al Asociatiei, Garner i-a incurajat pe oameni sa se vaccineze antigripal si a subliniat ca „gripa nu este ca o banala raceala, e mult mai grava”.

Keri Russell este si ea pentru vaccinul impotriva tusei convulsive. Dupa nasterea fiului sau, River, fosta vedeta a serialului Felicity a inceput sa se implice in campania Parents of Kids with Infectious Diseases (PKID), care promoveaza rapelul pentru tuse convulsiva in randul parintilor. Intr-un comunicat de presa, Russell spune ca spera ca prin acest parteneriat sa ii ajute pe parinti sa invete cum isi pot proteja cel mai bine bebelusii de aceasta boala mortala, dar care totusi poate fi prevenita.

Salma Hayek militeaza pentru vaccinul impotriva tetanosului. Dupa nasterea fiicei sale, Valentina, actrita a devenit purtatoarea de cuvant a „One Pack = One Vaccine”, initiativa sponsorizata de UNICEF si Pampers, care ofera vaccinuri antitetanos mamelor si copiilor din Africa si Asia pentru a elimina tetanosul maternal si neonatal.

Kristi Yamaguchi este, ca si Jennifer Garner, una dintre promotoarele campaniei „Fetele gripei", desfasurata de American Lung Association. Fosta patinatoare olimpica promoveaza vaccinul sezonier antigripal. Intr-o declaratie de presa, Yamaguchi a spus: „Sunt mama a doi copii cu varste sub cinci ani si vreau sa ii protejez. Si o cale simpla de a face asta este de a ma vaccina pe mine si pe toti cei care se afla in preajma copiilor mei”. Yamaguchi spune ca, in ultimii 20 ani, a facut in fiecare sezon vaccinul antigripal.

Bill si Melinda Gates sunt doua dintre cele mai ferme voci care apara vaccinurile in general. In 2010, fondatorul Microsoft si unul dintre cei mai generosi filantropi contemporani, a decis sa doneze 10 miliarde de dolari prin Fundatia Bill and Melinda Gates, pe parcursul urmatoarei decade, pentru livrarea de vaccinuri in tarile in curs de dezvoltare, intr-o actiune menita sa reduca mortalitatea infantila. Initiativa „Deceniul vaccinurilor" cuprinde, de asemenea, proiecte de cercetare si de dezvoltare de noi vaccinuri pentru afectiuni ca tuberculoza. Intr-un comunicat de presa, Melinda Gates numeste vaccinurile „un miracol” si spune ca „in doar cateva doze, ele pot preveni afectiuni mortale timp de o viata intreaga.”

Foto: www.copilul.ro