Medicină informativă

 

Gleznele subtiri sunt un atu important al frumusetii feminine. Din pacate, pe fondul acumularii de kilograme, dar mai ales al retentiei de lichide in tesuturi ori al circulatiei sanguine deficitare, ele se umfla, aspectul general al picioarelor lasand de dorit.

Exercitii de gimnastica speciale

1. Stand pe scaun, intindeti un picior. Cu talpa conturati mici cercuri, cinci intr-un sens, cinci in celalalt. Apoi executati aceleasi miscari cu celalalt membru. In timpul exercitiului aveti grija sa pastrati degetele mari orientate in fata, cat mai intinse. Nu va fortati; daca resimtiti vreo tensiune articulara, reduceti ritmul.

2. In picioare, cu spatele perfect drept, tineti picioarele usor departate. Trageti de umeri inspre spate. Bratele lasati-le sa cada pe langa corp. Ridicati-va pe varfuri, incordati muschii gambelor si ramaneti asa 20 de secunde, apoi reveniti usor in pozitia de start. Repetati miscarea de zece ori.

5 sfaturi care asigura reusita

1. Nu abuzati de sare, pentru a evita retentia de apa in tesuturi.

2. Consumati fructe bogate in vitamina C si in flavonoide, pentru a ameliora returul venos si a intari peretii venelor (macese si alte fructe de padure, kiwi, citrice etc). Includeti in meniu patrunjel, telina proaspata sau fenicul.

3. Adaugati in apa de baie extract de castane - foarte util in descongestionarea venoasa.

4. Mergeti prin apa, la malul marii - are efectul unui adevarat masaj asupra gleznelor, favorizand reducerea inflamatiei. Plimbati-va cu pasi repezi.

5. Aplicati zilnic o crema destinata inlaturarii senzatiei de picioare grele.

Infoplus

Amestecati cinci picaturi de ulei esential de menta in 20 ml ulei vegetal alimentar (de floarea-soarelui sau de migdale dulci, de exemplu). Puneti cateva picaturi de preparat in palme, frecati-le una de cealalta, apoi cuprindeti cu ele o glezna. Faceti mici rotatii, apasand usor cu buricele degetelor. Executati miscarea doua-trei minute pentru fiecare picior. Acest masaj atenueaza senzatia de greutate in glezne si faciliteaza microcirculatia sanguina.

 

Date generale

Balantidioza este o parazitoza rara, reprezentata de cazuri izolate, sporadice. Din punct de vedere clinic se insoteste de un sindrom dizenteric destul de grav.

De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii este un protozoar Balantidium coli, care se caracterizeaza prin aceea ca are corpul mare (100—200 microni), sferic si inconjurat de foarte numerosi cili (protozoar ciliat). Parazitul are si o forma chistica mai mica, care reprezinta forma lui infectioasa. Balantidium coli este un parazit al porcului, care intamplator poate ajunge si la om. La om se localizeaza in intestinul gros unde, datorita unor enzime pe care le poseda, produce ulceratii de genul acelora pe care le provoaca si amebele patogene. Confluenta mai multor ulceratii mici, invecinate, da nastere la ulceratii mai intinse, cu contur policiclic.

Manifestarile clinice

Balantidioza poate in multe cazuri sa se prezinte sub o forma usoara, latenta, cel putin partial asimptomatica. In formele simptomatice boala capata caracterul unui sindrom dizenteric sever sau chiar foarte sever. Diareea, ca prima manifestare mai importanta, evolueaza cu scaune apoase, mai mult sau mai putin numeroase, bogate in mucus si cu urme de sange. Acestea contin alimente nedigerate, puroi si in cazurile mai avansate sange si sfacele de mucoasa. Bolnavii se plang de dureri abdominale (uneori sub forma de colici) si tenesme rectale. La tulburarile intestinale se adauga pe parcurs si alte semne de boala. Astfel, pot apare greturile, varsaturile, inapetenta (lipsa poftei de mancare), senzatiile de oboseala si de sete. In cazuri mai rare, din cauza infectiilor supraadaugate, balantidioza se poate insoti si de o febra mai mult sau mai putin ridicata. Balantidioza este considerata ca o boala grava si din cauza complicatiilor locale si la distanta pe care le poate determina, Astfel necroza din ulceratii poate duce la perforatii, peritonita si hemoragii severe, avand uneori o evolutie fatala.

Diagnosticul

Diagnosticul bolii rezulta din identificarea la microscop a parazitului B. coli, care, sub forma lui vegetativa sau chistica, se gaseste in materiile fecale ale celor parazitati. In scaunele diareice se pot depista formele vegetative, iar in cele mai formate (consistente) se pot identifica chisturile. In scop de diagnostic se mai poate apela la rectoscopie si biopsie.

Tratamentul

Pe langa unele antibiotice, care uneori dau rezultate satisfacatoare, in balantidioza se foloseste cu succes metronidazolul recomandat, asa dupa cum am vazut, si in alte parazitoze (giardia, amebiaza). Rezultate, de asemenea, destul de bune in tratamentul acestei parazitoze grave se pot obtine si cu un preparat arsenical, bemarsalul.

Cum se raspandeste balantidioza?

Asa cum am amintit, parazitul B. coli se intalneste la porc, care este in mod natural infestat in proportii uneori de peste 90%. Chisturile, formele infectioase ale parazitului, ajung odata cu dejectiile in mediul extern, unde la umezeala pot rezista si pana la doua luni. Boala se raspandeste prin intermediul acestor chisturi, care, pe diferite cai, pot ajunge pe fructe, zarzavaturi, diverse alimente sau in apa.

Modalitati de imbolnavire

Omul se infesteaza mai frecvent in urma contactului cu porcul. Contactul cu material intestinal porcin poate sa duca la contractarea bolii. Balantidioza fiind mai frecventa la ingrijitorii de porci, mezelari, macelari etc. Este considerata si ca o boala profesionala. Destul de frecvent omul se poate infesta ingerand chisturile parazitare odata cu zarzavaturile, fructele sau alimentele pe care au ajuns.

Masuri de prevenire si de combatere

In vederea prevenirii aparitiei balantidiozei la om, este indicat ca toti cei care vin in contact cu porcinele, sau cu materialul intestinal al acestora, sa respecte intretinerea igienica a mainilor. De asemenea, se impune inactivarea dejectiilor porcilor, mai ales atunci cand acestea sunt folosite ca ingrasamant in gradinile de zarzavaturi. Ca si in prevenirea sau combaterea altor boli, profilaxia balantidiozei obliga la spalarea fructelor si zarzavaturilor si la punerea la adapost a alimentelor de eventuala lor contaminare.

In sfarsit, bolnavii sau purtatorii sanatosi de paraziti trebuie intotdeauna tratati pana la indepartarea definitiva a parazitilor din intestinul lor.

Foto: istoriiregasite.wordpress.com

 

Date generale

Amebiaza sau dizenteria amebiana, forma sub care se prezinta de regula boala, este o parazitoza frecventa in tarile calde si reprezentata de cazuri rare in regiunile cu clima temperata. La noi pe langa cazuri de import se vorbeste in prezent si de o amebiaza autohtona.

De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii este o ameba Entamoeba dysenteriae (E. Histolytica) care, sub o forma mai mare, patogena, masoara pana la 40 de microni (forma magna) si care sub o forma nepatogena, mai mica, nu masoara decat circa 10 microni (forma manuta). Pe langa aceste forme vegetative, E. dysenteriae are si o forma chistica, rezistenta si infectioasa care asigura trecerea bolii la alte persoane. Ajunse in stomac, odata cu apa sau alimentele contaminate, chisturile se transforma in forme patogene care datorita enzimelor pe care le poseda capata insusiri necrozante, putand provoca manifestarile dizenterice de care se insoteste boala. In cazuri mai rare amebele patogene pot ajunge in ficat sau in alte organe, determinand focare de necroza si in organele respective (abcese amebiene).

Manifestarile clinice

Cel mai frecvent, amebele patogene se localizeaza in intestinul gros sau in cec. In aceasta localizare intestinala, mai des intalnita, boala se manifesta sub o forma dizenterica, uneori tipica. In asemenea cazuri bolnavii se plang de dureri abdominale, adeseori sub forma de crize puternice dureroase si de contracturi jenante ale sfincterului anal (tenesme rectale). In acelasi timp bolnavii elimina 15—20 scaune pe zi, cu caracter mucopurulent si sanguinolent.

In formele grave (acute sau supraacute) boala poate capata de la inceput un caracter periculos, evoluand cu complicatii locale (perforatie, hemoragii) si cu o stare generala mult alterata. De cele mai multe ori insa, dizenteria amebiana se cronicizeaza si, sub o forma usoara, poate dura ani de zile (amebiaza cronica). In asemenea cazuri bolnavii acuza balonari, dureri abdominale in general suportabile si pot prezenta tulburari de tranzit intestinal. Tulburarile de tranzit sunt de regula date de o diaree neinsemnata.

Nu sunt rare cazurile in care bolnavii acuza o constipatie sau o alternanta de diaree si de constipatie. La aceste tulburari digestive se pot insa asocia si diferite manifestari generale ca pierderea poftei de mancare, scaderea ponderala (slabirea), greturile si diferite manifestari nervoase cu caracter mai ales neurovegetativ. Sub aceasta forma, amebiaza poate fi confundata cu diferite colonopatii functionale, mai ales ca examenele parazitologice se mentin la aceste forme in mod constant negative.

Dupa cum am vazut, parazitul din intestin, pe cale sanguina, poate ajunge in ficat, plamani, creier, splina si in alte organe. In localizarea hepatica, cea mai frecventa dupa cea intestinala, boala poate evolua cu dureri in hipocondrul drept, febra (care lipsea in forma intestinala) si cu o hepatomegalie mai mult sau mai putin importanta. Localizarile in plaman, creier sau alte organe sunt mult mai rare.

Diagnosticul

In scop de diagnostic pot fi folosite date de ordin epidemiologic (atunci mai ales cand este vorba de persoane care provin dintr-o regiune endemica de boala) si date in legatura cu manifestarile clinice cu care evolueaza boala. Diagnosticul de certitudine al bolii (diagnosticul pozitiv) va rezulta insa din datele de laborator care permit identificarea amebelor patogene in scaunele celor bolnavi. Amebele pot fi obtinute pe medii de cultura in laborator si inoculate la animale de experienta (pisica, sobolan). Un aport important in diagnosticul bolii il poate aduce si unele reactii imunologice (reactia de imunofluorescenta indirecta).

In diagnosticul amebiazei hepatice (abcesului hepatic) se recurge la scintigrafie, ecografie, laparoscopie sau punctie hepatica.

Tratamentul

In tratamentul amebiazei se foloseste emetina si in special 2-dehidroemetina, care se prescrie in general in doza de 1 mg sau 1,5 mg/kg/zi, timp de 10 zile.

Rezultate bune in tratamentul amebiazei se obtin si cu metronidazol administrat in doze de 4—8 tablete pe zi, timp de 10 zile.

Cum se raspandeste amebiaza?

Omul infestat (bolnav sau sanatos) elimina odata cu dejectiile si chisturile infectioase ale parazitului. Acestea sunt destul de rezistente, putand supravietui in mediul extern uneori mai multe saptamani. Neutilizarea corecta a closetelor in mediul rural poate sa duca la imprastierea chisturilor pe sol. Mustele de casa, gandacii de bucatarie, vantul etc. Pot, de asemenea, sa contribuie, la vehicularea chisturilor si la fixarea lor pe fructe, zarzavaturi sau pe diferite alimente neprotejate. Zarzavaturile din gradinile ingrasate cu dejectiile netratate ale omului, pot, de asemenea, fi contaminate de chisturile infectioase ale amebelor patogene.

Modalitati de imbolnavire

Omul se infesteaza prin ingerarea chisturilor de pe mainile contaminate si nespalate sau prin intermediul apei sau alimentelor pe care au ajuns pe o cale sau alta chisturile infectioase de E. dysenteriae.

Masuri de prevenire si de combatere

In prevenirea bolii se recomanda izolarea bolnavilor si profilaxia medicamentoasa a contactilor. Pentru depistarea celor infestati este indicat controlul parazitologic repetat al celor care au trecut prin zonele endemice de boala si controlul periodic al celor care traiesc in asemenea zone. Bolnavii descoperiti trebuie tratati pana la sterilizarea lor. In mediul rural latrinele vor fi corect folosite, iar dejectiile utilizate ca ingrasaminte vor fi mai intai inactivate. Fructele si zarzavaturile vor fi bine spalate inainte de a fi consumate, iar alimentele vor fi puse la adapost impotriva eventualei contaminari. Intretinerea igienica a mainilor este obligatorie.

Foto: mocanel.blogspot.com

 

Burtica dumneavoastra poate fi consecinta alimentatiei dezechilibrate, dereglata calitativ, ce contine mult prea multe calorii, sau care este abuziva cantitativ, dar la originea problemei poate sta, de asemenea, o tulburare de tranzit intestinal (constipatie, balonare, fermentatie excesiva).

Exercitii de gimnastica speciale

Constituit din trei grupe musculare, abdomenul nu este imposibil de modelat si retonifiat.

1. Intindeti-va pe spate, cu bratele pe langa corp, la 20 cm de la sol, la fel si ceafa. Ridicati la verticala picioarele, tinute lipite unul de celalalt. Descrieti cu talpile mici cercuri, de zece ori intr-un sens si de zece ori in celalalt.

2. Culcata pe burta, tineti bratele pe langa corp si palmele lipite de sol. Ridicati foarte incet bustul, ajutandu-va de muschii abdominali. Cand v-ati incordat la maximum abdomenul, ramaneti in aceasta pozitie zece secunde. Reluati de mai multe ori exercitiul.

5 sfaturi care asigura reusita

1. Privilegiati legumele fierte.

2. Renuntati la consumul de varza, ceapa, usturoi, ridichi, napi, sfecla rosie, mazare, fasole boabe, spuneti „adio“ cartofilor prajiti, fructelor coapte insuficient, branzeturilor cu mucegai si mezelurilor. Aceste alimente provoaca balonare, iritand colonul, caci fermenteaza cu usurinta, sau sunt greu de digerat.

3. Preferati branza de vaci cu continut scazut de grasimi celei lipsite in totalitate de astfel de elemente. Aceasta din urma contine substante chimice care pot genera balonare.

4. Nu beti lichide foarte reci. Provoaca adevarate socuri pentru stomac. Ca urmare, reactioneaza, dilatandu-se.

5. Evitati purtarea asa-numitelor burtiere pentru slabit (corsete supraelastice din materiale sintetice), care, sustinand artificial peretii abdominali, au drept consecinta slabirea musculaturii locale.

Foto: cursuridefitness.wordpress.com; Medicina naturista nr. 6 (166)

 

Date generale

Trichomoniaza este o parazitoza frecventa, cu caracter venerian si care la femei se manifesta sub forma unei vaginite, iar la barbat cel mult sub forma unei uretrite usoare.

De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii, Trichomonas vaginalis, este un protozoar cu 3—5 flageli, in forma de para si care poate sa ajunga in lungime pana la 25—30 microni. Parazitul se prezinta numai sub forma vegetativa de trofozoit, necunoscandu-se pana in prezent o forma chistica. Neexistand o forma de rezistenta, trichomoniaza se transmite in mod direct pe cale sexuala, prin intermediul formelor vegetative.

Manifestarile clinice

Boala la femeie se prezinta, ca semne locale, cu o secretie vaginala (leucoree), insotita de senzatii de arsuri si de prurit (mancarimi) vulvar. La inceput secretia este mai abundenta, usor purulenta, galbuie si mult mai rar verzuie. Dupa faza acuta a bolii (de 10—15 zile) secretia devine tot mai putin abundenta si capata un caracter fluid, cu o culoare albicioasa, lactescenta. Mirosul poate fi uneori foarte neplacut.

In formele acute de boala sunt frecvente arsurile vaginale si pruritul vulvo-vaginal. Aceste doua manifestari locale pot capata un caracter uneori persistent, tenace, asa incat vor putea determina stari de neliniste, nervozitate, insomnii si chiar sindroame neurasteniforme.

Alte manifestari din partea aparatului genital care insotesc uneori trichomoniaza (metroragiile sau neregularitatile ciclului menstrual, manifestarile hemoragice la gravide, dispareunia, durerile extravaginale sau tendinta de avorturi), sunt intalnite de diferiti autori in proportii prea variate, ceea ce ne permite sa banuim ca nu pot fi intotdeauna puse pe seama acestei afectiuni. Examenul obiectiv (ex. fizic, tactul vaginal, examenul cu valve), poate pune in evidenta edemul si iritatia vulvara, o iritatie a perineului si a pielii coapselor, leziuni de grataj (scarpinat) si eventual de intertrigo si o mucoasa vaginala congestionata, presarata cu mici zone ulcerate. Pe langa toate acestea, un control completat cu un examen colposcopic si eventual cistoscopic arata ca boala se poate asocia si cu o colpita (granulomatoasa si ulceroasa) si chiar cu o cistita catarala.

Daca la cele mentionate mai adaugam faptul ca parazitul T. vaginalis se asociaza frecvent cu o flora microbiana variata (colibacili, streptococi, stafilococi etc.) sau cu ciuperci din genul Candida (C. Albicans), vom intelege caracterul de boala cronica pe care-l ia uneori trichomoniaza vaginala si recidivele care intervin frecvent in aceasta parazitoza.

In sfarsit, boala necesita un plus de atentie prin aspectele particulare pe care le prezinta la fetite si la femeile gravide si prin o serie de forme clinice atipice (forma pseudosalpingitica etc).

Rezulta din datele de acest fel ca trichomoniaza este departe de a fi o boala „banala“ si ca supunerea la un control ginecologic devine justificata, in toate cazurile in care intervin manifestari genitale cum sunt cele mentionate.

Boala la barbati este mult mai usoara, luand de cele mai multe ori o forma latenta. De regula insa dupa o perioada de incubatie mai scurta (4—5 zile) sau mai lunga (7—21 zile) boala poate incepe brusc sau din contra lent, insidios. Bolnavii prezinta in acest stadiu o secretie uretrala alb-laptoasa, fluida si care se insoteste aproape regulat de o arsura pe uretra si in jurul meatului urinar. Arsura devine mai accentuata in timpul mictiunii.

In forma cronica, secretia initial abundenta devine tot mai redusa, iar arsurile si jena locala sunt inlocuite de o senzatie de mancarime. Secretia se reduce cu timpul la „picatura matinala“, care cu un caracter seros se poate mentine vreme indelungata, rezistand la mai toate tratamentele incercate.

Trichomoniaza barbatului se poate, in cazuri rare, complica cu o balanita, epididimita, cistita sau prostatita.

Diagnosticul

Manifestarile clinice ale bolii, desi intr-o anumita masura destul de caracteristice, nu permit totusi un diagnostic de certitudine. Diagnosticul pozitiv al bolii va rezulta din punerea in evidenta a parazitului in secretiile vaginale sau uretrale. La femeie, secretiile pentru examinat se recolteaza din fundul de sac vaginal posterior, iar la barbat secretiile uretrale sunt prelevate dimineata, inaintea primei mictiuni. Un examen direct al secretiei proaspat recoltate permite identificarea protozoarului T. vaginalis, usor de recunoscut si dupa mobilitatea pe care acesta o prezinta. Alteori se poate recurge, pentru diagnostic, la frotiuri colorate sau chiar la cultura parazitului pe medii selective.

Tratamentul

Trichomoniaza, din punct de vedere terapeutic, beneficiaza de peste 25 de ani de pe urma rezultatelor bune care se obtin prin administrarea in acest scop a metronidazolului. Medicamentul se administreaza pe cale bucala in doza de doua tablete (a 250 mg tableta) pe zi, timp de 10 zile. In prezent, cu rezultate bune poate fi folosit in tratamentul trichomoniazei si Fasigynul, care, in plus, prezinta si avantajul ca se administreaza intr-o singura zi. Este insa absolut obligatoriu ca odata cu tratamentul sotiei sa se faca dupa o metoda asemanatoare si tratamentul sotului. Pe de alta parte este indicat ca pe perioada tratamentului, ca si timp de 15 zile dupa terminarea acestuia, sa fie intrerupte raporturile sexuale.

Cum se raspandeste trichomoniaza?

Intrucat protozoarului Trichomonas vaginalis ii lipseste o forma chistica, raspandirea bolii este asigurata de o transmisie directa, realizata in trichomoniaza de calea veneriana.

Supravietuirea limitata in mediul exterior a formei vegetative a parazitului face adeseori imposibila o raspandire si pe cale indirecta a bolii. Totusi nu poate fi definitiv exclus rolul pe care in cazuri rare il pot detine in epidemiologia trichomoniazei apele termale si namolurile, obiectele de toaleta si lenjeria si mai ales instrumentarul medical si manusile din serviciile de ginecologie.

Modalitati de imbolnavire

In trichomoniaza calea principala (si poate unica) care duce la contractarea bolii este calea sexuala.

Masuri de prevenire si de combatere

In prevenirea si combaterea trichomoniazei, depistarea celor infestati si tratamentul corect al ambilor parteneri ocupa un loc din cele mai importante. De asemenea, in profilaxia contaminarii veneriene se recomanda controlul oricarei secretii suspecte si se va da cat mai multa atentie respectarii diferitelor reguli de igiena sexuala. O serie de reguli de igiena se cer a fi respectate si in prevenirea contaminarii extra-sexuale. In mod deosebit se vor avea in vedere introducerea unor masuri de dezinfectie riguroasa a instrumentarului folosit in examenele ginecologice.

Foto: cerceteaza.eu

 

Date generale

Toxoplasmoza este o parazitoza relativ frecventa, care la nou-nascut se prezinta sub o forma clinica mai grava, iar la copilul mai mare si la adult sub o forma latenta, usoara, adeseori trecuta cu vederea.

De cine este determinata?

Agentul etiologic al toxoplasmozei este un protozoar de 6—8 microni Toxoplasma gondi, la care trofozoitii paraziteaza celulele sistemului reticuloendotelial in interiorul carora se multiplica. Chisturile mai mari (15—100 microni) rezulta din aglomerarea a sute de trofozoiti.

Manifestarile clinice

In general boala se poate prezenta ca o toxoplasmoza castigata (dobandita), de regula mai usoara, sau congenitala, adeseori mai grava. In toxoplasmoza dobandita boala poate imbraca forme limfoganglionare, exantematice, encefalitice, oculare, viscerale etc. care au o evolutie frecvent favorabila. Nu acelasi lucru se poate spune despre toxoplasmoza congenitala, care se insoteste de implicatii patologice severe si importante. Astfel daca trecerea toxoplasmelor in organismul fetal se face de exemplu in primele luni ale gestatiei, fatul moare si va avea loc avortul sau se naste un copil cu malformatii. Din aceasta cauza, pe buna dreptate, toxoplasmoza congenitala este considerata, ca una din cele mai frecvente cauze ale anomaliilor congenitale grave si ale mortinatalitatii prin infectii. De asemenea, in nasterea prematura fatul poate muri prin leziuni grave si diverse malformatii (hidrocefalie, microcefalie, anencefalie, mongoloism, malformatii cardiovasculare etc). Malformatiile oculare din asemenea cazuri (microftalmia, iritele, iridociclitele, cataractele etc), sunt si acestea severe si numeroase.

In formele subacute, ca si in cele cronice, boala imbraca un caracter clinic mai atenuat. Totusi se pot remarca si la acestea accese epileptice sau epileptiforme, convulsii si tulburari psihice. Un loc important il pot ocupa tulburarile cardiovasculare, manifestarile oculare si semnele de inapoiere ale dezvoltarii mintale. Prin toate acestea, toxoplasmoza congenitala este considerata ca o boala grava si cu un prognostic destul de rezervat.

Diagnosticul

In toxoplasmoza, in special in cea dobandita, manifestarile bolii sunt atat de variate incat stabilirea unui diagnostic clinic este aproape imposibila. Punerea in evidenta a parazitului printr-un examen direct (in sange, sputa, lichid cefalorahidian, exudat amigdalian, suc ganglionar etc.) daca nu este chiar imposibila, este oricum, exceptionala. Parazitii sunt de obicei in numar mic, fiind destul de greu de identificat. De aceea, in practica, diagnosticul bolii se face mai frecvent prin examene serologice, din care mai folosite sunt reactia de hemaglutinare indirecta si mai ales reactia de imunofluorescenta indirecta, pe care am introdus-o si noi in practica laboratorului de parazitologie. In prezent rezultate superioare in diagnosticul toxoplasmozei se pare ca vor putea fi obtinute prin metodele imunoenzimatice de tip ELISA.

Tratamentul

In tratamentul toxoplasmozei se beneficiaza de pe urma unor preparate care dau rezultate destul de satisfacatoare. Astfel, pirimetamina, asociata cu sulfamide (Sulfadiazina), administrata in doze corespunzatoare si pe perioade mai lungi se bucura de un nume bun. O grija deosebita se acorda in tratamentul toxoplasmozei femeii gravide, ca si in tratamentul leziunilor oculare sau al bolii intalnite la imunocompromisi.

Cum se raspandeste toxoplasmoza?

Rolul de principal rezervor de infectie al toxoplasmozei revine pisicii, singurul animal la care parazitul inscrie un ciclu evolutiv complet. In intestinul pisicii proaspat infestata, parazitul se multiplica si se transforma in gametociti masculi si femeii, care dupa fecundare vor da nastere oochistilor. Acestia ajunsi odata cu dejectiile pisicii in mediul exterior, isi vor continua evolutia, transformandu-se in oochisti cu sporozoiti. Oochistii sub aceasta forma, rezistand destul de bine la conditiile de mediu extern si pastrandu-si infectiozitatea, vor putea, pe o cale sau alta, ajunge in organismul omului sau la alte gazde.

Modalitati de imbolnavire

Boala poate ajunge la om pe cale orala, prin intermediul fructelor sau zarzavaturilor, cand acestea sunt consumate fara a fi bine spalate. Infestarea se mai poate face si prin carnea care contine chisturi, consumata insuficient fiarta sau fripta. Oochistii mai pot ajunge in organismul omului si prin intermediul mainilor nespalate, contaminate in urma contactului cu solul poluat sau cu pisicile infestate. In afara de aceasta cale digestiva care asigura transmiterea toxoplasmozei castigate, mai exista in aceasta parazitoza si calea de transmitere transplacentara, de la mama la fat, care asigura transmiterea toxoplasmozei congenitale. In sfarsit, in cazuri rare, toxoplasmoza se poate transmite prin transfuzii de sange (facute cu sange de la persoane in stadiul de parazitism) sau prin infectii de laborator.

Masuri de prevenire si de combatere

In prevenirea toxoplasmozei sunt recomandate masuri de igiena individuala (intretinerea igienica a mainilor) si masuri de igiena alimentara (spalarea corecta a fructelor si zarzavaturilor, tratarea termica suficienta a carnii etc). Masuri speciale sunt recomandate in profilaxia toxoplasmozei congenitale. La gravidele la care infectia a survenit in primele trei luni de sarcina, avortul terapeutic poate fi indicat. La celelalte se poate institui un tratament cu spiramicina. Supravegherea femeii gravide s-a dovedit de o eficienta deosebita in profilaxia bolii.

Foto: euforia.tv

 

Iata cele mai bune solutii pentru a inlatura grasimea depozitata pe brate si a le da o forma frumoasa, ultrafeminina, pentru a retonifica bicepsii si tricepsii.

Exercitii de gimnastica speciale

Pentru efectuarea urmatoarelor proceduri aveti nevoie de doua gantere usoare, a cate 500 g fiecare (sau doua bidonase de jumatate de litru, pline cu apa). Incepeti prin a executa serii mai scurte, de maximum zece repetari, apoi cresteti progresiv numarul acestora.

1. Intinsa pe spate, tineti picioarele usor indoite din genunchi, bratele pe langa corp. Nu trebuie sa solicitati decat antebratele, incercati, asadar, sa atingeti cu ganterele pe care executand miscari de flexiune-extensie. Faceti sase serii a cate cinci-zece miscari pentru fiecare brat. Acordati-va pauze de cateva zeci de secunde intre serii.

2. Stand pe scaun, cu spatele perfect drept, intindeti pe verticala o mana. Lasati sa coboare incet palma corespunzatoare, cu gantera in spatele capului, indoind antebratul, dar pastrand cotul imobil. Reveniti la fel de lent in pozitia de debut; repetati miscarea. Efectuati trei serii a cate cinci-zece repetari pentru fiecare brat.

5 sfaturi care asigura reusita

1. Atunci cand mergeti la piata, tineti sacosele cu targuieli in ambele maini(greutatea sa fie distribuita in mod cat de cat egal). Aveti grija sa indoiti un pic antebratele si orientati pumnii spre in sus. In felul acesta veti intari tricepsii.

2. In timp ce faceti dus, treceti cu un jet mai puternic de apa rece pe suprafata bratelor. Astfel veti contribui la tonifierea epidermei, veti stimula circulatia sanguina de la acest nivel si, implicit, veti face mai usoara evacuarea toxinelor din organism. La final, efectuati un masaj relaxant al membrelor superioare. Incepeti de la palme si urcati spre umeri. Actionati atat pe fata interna, cat si pe cea externa a bratelor si repetati de trei-patru ori un traseu complet.

3. Practicati inotul stilul bras, purtand niste greutati prinse de incheieturile mainilor. Asa le veti modela mai usor si veti face sa se impuna masa musculara in detrimentul grasimii. Alte sporturi bune pentru maini sunt voleiul, inotul, canotajul (caiac-canoe).

4. Evitati activitatile fizice care solicita numai o mana: tenis de masa sau de camp, scrima etc.

5. In timpul si dupa cura de slabire, aplicati o crema hranitoare si cu efect tonic. Masajul se face cu regularitate, insistand mai ales pe fata interna a bratelor.

Exercitiile de gimnastica practicate cu regularitate se dovedesc excelente si pentru articulatii, sistem osos, metabolism, psihic, functiile digestiva respiratorie, cardiaca s.a.m.d.

 

Pentru a determina digerarea alimentelor, stomacul produce o anumita cantitate de acid clorhidric, care de regula nu constituie o problema, deoarece mucoasa gastrica este natural echipata sa-i faca fata. Dar cand, din diverse motive, secretia cu pricina „evadeaza“ si patrunde in esofag, lucrurile se schimba, aparand arsurile specifice.

Lipsita de protectie impotriva acizilor din stomac, delicata structura a esofagului (segment al tubului digestiv cuprins intre faringe si stomac, prin care trec alimentele inghitite) este supusa actiunii corozive a acestora, efectul fiind binecunoscutele arsuri resimtite in capul pieptului (retrosternal), pe care medicii le numesc reflux gastroesofagian sau pirozis, uneori fiind insotite de un pregnant gust amar. Simptomul poate surveni oricand, dar este mai frecvent dupa mese si noaptea. Cand refluxul acid este masiv si/sau frecvent, afecteaza serios calitatea vietii pacientului. Poate de asemenea provoca ulceratii la nivelul mucoasei locale, stand la originea unor complicatii pe termen lung: hemoragii, stramtarea esofagului sau leziuni precanceroase.

Diagnosticare si medicatie

Diagnosticarea refluxului gastroesofagian poate necesita o fibroscopie sau o pH-metrie (inregistrarea aciditatii din esofag in decursul a 24 de ore). Dupa varsta de 50 de ani, se recomanda si efectuarea endoscopiei, pentru a se stabili daca exista pericol de complicatii. Consultati de asemenea medicul specialist daca pierdeti subit in greutate, daca inghitirea este dificila, daca sunteti astenici.

Doua tipuri de produse farmaceutice se indica uzual: pansamente gastrice (alginate), respectiv inhibitori ai secretiilor acide, in caz de dureri punctuale. Daca pirozisul a generat plagi esofagiene, detectate cu ocazia examenelor specifice, tratamentul trebuie urmat pe termen lung. O interventie chirurgicala usoara poate fi propusa pacientilor tineri, ca alternativa la o terapie medicamentoasa nedefinita.

Masuri de prevenire

• Nu va intindeti pentru siesta prea repede dupa o masa, deoarece aceasta pozitie favorizeaza patrunderea sucurilor digestive in esofag.
• Consumati preponderent alimente alcaline (lipsite de aciditate), cum ar fi legumele fierte.
• Luati din cand in cand putin bicarbonat de sodiu (o jumatate de lingurita), pentru a scadea aciditatea stomacului.
• Alcatuiti-va portii mai mici (eventual mariti numarul meselor), pentru a nu forta stomacul sa produca suplimentar acizi. In special cina trebuie sa fie frugala. Luati ultima masa a zilei cu cel putin trei ore inainte de a merge la culcare.
• Evitati alimentele grase, prajelile, alcoolul si cafeaua in cantitati mari, lasati-va de fumat.

Cauzele frecvente

In mod normal, acizii din stomac nu patrund in esofag, opriti fiind de sfincterul esofagian (o valva care permite mancarii sa intre in stomac, dar nu si invers). Totusi, cand acest muschi in forma de inel nu se mai inchide perfect, cand se deschide prea des sau cand cantitatea prea mare de secretii gastrice il forteaza, o parte din continutul stomacului urca in esofag.

Exista mai multi factori care concura la aparitia fenomenului: sarcina, obezitatea, fumatul, aportul excesiv de hrana, consumul abuziv de alcool ori cafea. Anumite legume si fructe, cum ar fi rosiile, ceapa, usturoiul si citricele, pot stimula stomacul sa secrete mai mult acid. De asemenea, s-a constatat ca menta, sub orice forma (lichior, ca atare in salate, in sosuri, in ceai etc), poate constitui o cauza a refluxului gastric.

Trei plante de ajutor

• Marar (Anethum graveolens). Zdrobiti cateva seminte si faceti o infuzie turnand peste ele o cana cu apa clocotita. Lasati 10 minute, apoi strecurati. Beti trei cani pe zi.
• Musetel {Matricaria chamomilla). Preparati o infuzie din doua lingurite de flori uscate la o cana cu apa clocotita. Acoperiti vasul si lasati-l 20 de minute, apoi strecurati. Beti doua cani pe zi.
• Nalba mare (Althaea officinalis). Preparati o infuzie dintr-o lingurita de radacina maruntita la o cana cu apa clocotita. Lasati vasul acoperit 15 minute, apoi strecurati. Beti doua sau trei cani pe zi.

Dr. Alexis COCHINO, asistent universitar UMF Carol Davila - Medicina naturista nr. 6 (166) Foto: doctor.info.ro

 

Nu mai este mult pana la concediul pe litoral, cand pielea va fi expusa la sarea din apa marii si la razele solare, cand deshidratarea la nivelul fetei va fi mai accentuata. Normal, in astfel de conditii, este mai dificil sa maschezi imperfectiunile tenului, sa-i pastrezi prospetimea. Compensatoriu, acum se gasesc din abundenta fructe si legume proaspete, ierburi de tot felul, care se pot lesne transforma in remedii cosmetice, indiferent de problemele cutanate cu care va confruntati.

Ca sa actionati cu adevarat eficient la nivelul pielii fetei, trebuie sa cunoasteti mai intai natura tenului. Iata, in acest sens, un test pe cat de simplu, pe atat de elocvent. La doua-trei ore dupa demachiere si spalare cu apa plata si sapun neutru, presati pe fata un servetel din hartie absorbanta fina. In cazul tenului normal ori uscat, nu vor ramane nici un fel de urme. Daca tenul este gras, hartia va fi patata aproape peste tot, iar la tenul mixt zonele uleioase vor corespunde fruntii, nasului si barbiei. Bineinteles, situatia de dorit este a pielii normale; aceasta este intinsa, neteda, cu pori mici si curata. Dispune de o cantitate optima de sebum si este bine hidratata. Oricum, chiar si un astfel de ten necomplicat trebuie ingrijit cu atentie...

TEN GRAS: actionati contra excesului de sebum

Semnul tipic al tenului gras este luciul, aspectul uleios al fetei. Caracteristici sunt si porii din ce in ce mai vizibili, dilatati, care, pe fondul secretiei sporite de sebum, au tendinta sa se astupe. Praful, omniprezent in aceasta etapa a anului, face ca punctele negre sa se inflameze mai usor si chiar sa evolueze spre pustule suprainfectate.

Daca aveti tenul gras, trebuie sa acordati igienei locale o importanta deosebita si sa folositi una (sau chiar mai multe) dintre solutiile pe care vi le sugeram in continuare.

• INFUZIA DE SALVIE. Faceti un ceai din doua lingurite de planta uscata si maruntita la o cana cu apa clocotita. Acoperiti vasul pentru 10 minute, apoi strecurati. Aplicati de doua-trei ori pe saptamana pe fata comprese sterile inmuiate in ceaiul caldut. Lasati-le sa actioneze un sfert de ora, dupa care asteptati ca pielea sa se zvante. Acest tratament are efect astringent si dezinfectant, inchizand totodata porii.
• SUCUL DE MERE INVIOREAZA TENUL. Pentru a inlatura aspectul lucios al pielii, nu ezitati sa folositi sucul de mere mai acre. Aceste fructe sunt sarace in zaharuri, dar foarte bogate in acizi organici. Masati-va tenul de doua ori pe saptamana cu suc de mere proaspat extras. Tratamentul inlatura surplusul de grasime, reduce impuritatile.
• MASCA DEGRESANTA CU TARATE DE GRAU. Preparati o masca din doua linguri de tarate de grau macinate fin (cu rasnita de cafea) si doua albusuri batute spuma. Intindeti pasta obtinuta pe obraji, frunte, nas, barbie... Lasati-o sa actioneze 15 minute, dupa care indepartati-o cu un tampon inmuiat in apa de hamamelis. Repetati procedura cel putin o data pe saptamana. Terapia este utila in restabilirea pH-ului normal al pielii.

TEN USCAT: hidratare si iar hidratare

Despre tenul uscat se stie ca este predispus ridarii, ca este foarte fragil, ca isi modifica aspectul in sens negativ din cauza vantului arid si a caldurii. In acest caz, glandele sebacee produc prea putin sebum, epiderma pierzandu-si elasticitatea naturala, devenind aspra, descuamandu-se. Ca sa redati pielii stralucirea fireasca, sa preveniti cuperoza, spargerea vinisoarelor, imbatranirea prematura, acordati-i importanta cuvenita, mai ales acum, in sezonul cald, cand soarele ii poate face mult rau.

• INFUZIA DE TEI. Lotionandu-va zilnic pielea fetei cu o banala infuzie de tei, va veti imbunatati considerabil calitatea tenului, caci acest preparat actioneaza ca excelent agent hidratant. Efectul calmant se instaleaza imediat! Acest tratament este excelent mai ales dupa plaja. Pentru un plus de revigorare, puneti cateva cuburi de gheata in cana cu ceai.
• CREMA EMOLIENTA CU TATANEASA. Amestecati pana la omogenizare 20 g pulbere de radacina de tataneasa si 80 g lanolina. Aplicati un strat subtire in fiecare dimineata, pentru a va proteja fata de actiunea soarelui si a vantului, obligatoriu seara, dupa demachiere. Actioneaza in egala masura ca emolient, antiinflamator si tonic, constituind un aliat al tenurilor uscate.
• MASCA DE INTRETINERE CU FRAGI. Amestecati doua linguri de fragi foarte copti, zdrobiti in prealabil cu o furculita, doua linguri de smantana si una de miere. Omogenizati bine si intindeti pasta obtinuta pe pielea curata. Lasati-o sa actioneze 20 de minute, apoi indepartati-o cu infuzie de musetel calduta. Repetati tratamentul de doua ori pe saptamana.

TEN IMBATRANIT: revitalizare

In timp, structura pielii se modifica: devine mai uscata, isi pierde din elasticitate si stralucire. Exista insa metode prin care se poate intarzia acest proces:

• ULEIUL DE CATINA. Se recomanda atat in uz intern, cat si extern, caci este foarte bogat in vitamina E, cunoscuta si ca vitamina tineretii. Uleiul se intinde pe pielea curata, ca o pelicula protectoare: are rol de filtru anti-U.V. si efect hranitor garantat. Intern, se iau 30 de picaturi, de doua ori pe zi, in cure de minimum trei saptamani.
• CREMA DE ARNICA REDUCE RIDURILE. Aplicati zilnic un strat subtire pe obraji, pe frunte si pe zona din jurul ochilor. Activeaza circulatia sanguina la nivelul pielii si reda elasticitatea tesuturilor.

 

Raul de transport mai este cunoscut si sub denumirile de sindromul adaptarii in spatiu, cinepatie sau, daca deplasarea se face pe apa, rau de mare. Aceasta tulburare traduce de fapt confuzia organismului in fata unor informatii contradictorii transmise de catre ochi, creier, nervi si muscultura.

Fie ca este vorba de masina, tren, avion, fie de vapor ori alta ambarcatiune, raul de transport se intalneste foarte frecvent mai ales la copiii cu varste cuprinse intre 3 si 12 ani. Care sunt cauzele care stau la originea fenomenului, cum se pot preveni si trata neplacutele manifestari vom incerca sa stabilim in cele ce urmeaza.

Trioul echilibrului

Pentru a se autositua in spatiu si a reactiona la schimbarile de pozitie fata mediul inconjurator, organismul dispune de mai multe surse de informatii:

• Perceptia vizuala, cea mai elocventa, localizeaza precis corpul in raport cu planul orizontal.
• Urechea interna este un organ dublu, aflat in cutia craniana, prevazut cu receptori neurosenzoriali, constituiti din celule ciliare. Acestea sunt grupate in trei canale semicirculare, indreptate in cele trei directii. O serie de „bile“ microscopice (otolite), aflate pe cili, se rotesc in functie de miscarea capului, oferind astfel permanent celulelor in cauza informatii privind miscarea. Datele sunt transmise la creier, care da muschilor ordinele necesare pentru a reactiona corect si a mentine corpul in echilibru.
• Autosituarea trupului nostru in spatiu implica si numerosi receptori situati in muschi. Se vorbeste despre sensibilitatea „proprioceptiva“. Exista, de asemenea, conexiuni intre acesti centri ai echilibrului si nervii vagi (pneumogastrici), ceea ce explica greturile si chiar vomismentele provocate de raul de transport.

Creierul da tonul

Toate informatiile captate vizual, la nivelul urechii interne si prin senzorii musculari sunt transmise creierului, care le analizeaza, le compara, le evalueaza si le clasifica, in scopul de a da corpului comenzi pentru a adopta pozitia potrivita in spatiu. Dar cand datele primite la nivel cerebral par contradictorii, mintea devine incapabila sa judece in termeni justi ceea ce se intampla in jur, prin urmare da comenzi confuze. De pilda, asa se intampla atunci cand sunteti asezati pe bancheta unui compartiment de tren aflat in repaus si priviti o alta garnitura, care incepe sa se deplaseze pe o linie paralela. Nu-i asa ca aveti impresia ca in fapt vagonul unde va aflati se pune in miscare? Ochii trebuie sa se fixeze pe un punct stabil pentru a constientiza faptul ca dumneavoastra stati si alt tren pleaca. Acest gen de inadaptare spatiala provoaca raul de transport.

Simptomatologia

Manifestarile raului de transport sunt binecunoscute si in general evolueaza. In prima faza, persoana resimte o usoara stare de disconfort, greata si somnolenta. Cand este vorba despre copii, apare paloarea fetei si greutatea in exprimare. Dupa aceea, senzatia de voma devine tot mai acuta, se iveste salivatia excesiva, hipersudoratia. Ametelile pot preceda vomismentele, de multe ori chinuitoare, insotite de frisoane. Daca in general toate tipurile de mijloace de transport pot provoca astfel de simptome, mai frecvent deplasarile mai indelungate pe apa sunt incriminate si determina neplaceri fizice mai intense. Notoriul „rau de mare“, cauzat de ruliul ambarcatiunii, nu se estompeaza decat dupa doua-trei zile de stare generala proasta. Senzatiile indezirabile pot fi amplificate si de catre alti factori externi: anumite mirosuri, caldura, zgomotele deranjante.

Mama, imi vine sa vomit!

Indeobste, prin aceste cuvinte anunta un copil faptul ca are rau de transport. Intr-un astfel de caz, daca va aflati intr-un autoturism, opriti imediat vehiculul la marginea drumului, asteptati ca micutul sa verse, sa se linisteasca (aici puteti contribui si dumneavoastra), apoi reluati-va calatoria. Fireste, exista riscul ca astfel de episoade sa se repete pana ajungeti la destinatie. Fenomenul dispare cu siguranta o data ce copilul adoarme.

E bine de stiut ca multe dintre manifestarile specifice pot fi evitate sau ameliorate prin intelegerea mecanismelor ce declanseaza raul de transport si prin aplicarea catorva masuri profilactice ori de tratament.

Vegetalele pot fi de ajutor

• Ghimbir. Doza recomandata pentru adulti este de sase-opt capsule sau unu-doua grame de pulbere de radacina, luate cu 45 de minute inainte de plecare. Copiilor li se administreaza doua-patru capsule.
• Lamaie. Sucul de la o felie de lamaie poate face minuni, reducand senzatia de voma. Clatiti gura dupa aceea, caci aciditatea fructului poate dauna danturii.
• Menta. Beti o ceasca de ceai de menta, inainte de plecare. Aceasta planta actioneaza destul de repede, calmand stomacul.
• Tomate. Mancati cateva rosii inainte de plecare. Puteti sa le asociati cu branza de vaci si pesmeti sarati. Acestia din urma absorb excesul de suc gastric.

Masuri utile inainte de plecare

• Copilul trebuie sa fie odihnit. Nu purcedeti la drum seara, ci in zori, dupa ce copilul a dormit bine si suficient pe timpul noptii. Oboseala creste incidenta aparitiei greturilor si ametelilor. Trimiteti-l la culcare devreme si treziti-l cu maximum o jumatate de ora inainte de a pleca. Este inutil si stresant ca el sa asiste, pe jumatate inca aflat in lumea viselor, la toate pregatirile febrile pentru calatorie.
• Hraniti-l si hidratati-l. Asiguratii copilului o masa rezonabila inainte de plecare, dati-i sa bea apa, compot sau ceai. Daca stomacul sau este gol, eventualele vomismente se pot dovedi extrem de dureroase si acide. Evitati sa-i dati cafea cu lapte, foarte indigesta. Fructele zemoase si iaurtul sunt ideale.
• Medicatia se da cu o ora inainte de plecare. Daca micutul a cazut si inainte vreme victima raului de transport, dati-i cu o ora inainte de plecare un antihistaminic, eventual un antivomitiv, in privinta carora sa aveti acordul prealabil al pediatrului. Sunt de preferat tipurile de medicamente sub forma de pansament adeziv (un fel de timbru cu substanta activa, care se aplica pe piele). Sunt mult mai bine acceptate de organism, chiar daca antreneaza o usoara somnolenta.
• Explicati-i ca nu are motive de teama. Vorbiti-i despre conditiile calatoriei, despre durata ei, incercati sa-l calmati, argumentati-i ca riscurile sunt minore, ca frica nu are temei. Incertitudinea accentueaza raul de transport.
• Fiti pregatiti pentru ce e mai rau. Puneti in bagajul de mina cateva pungi pe care sa le folositi in caz de vomismente. Totodata, nu uitati sa luati de acasa servetele umede. Bauturile usor indulcite sunt ideale pentru a rehidrata copilul dupa ce a vomitat.
• Recunoasteti semnele ce anunta raul. Incercati sa reperati rapid debutul simptomelor. Starea de greata este de obicei asociata cu o usoara somnolenta si cu senzatia de nesiguranta. In acest stadiu, copilul devine palid si mai tacut. Calmul acesta aparent trebuie sa va alerteze. Daca nu luati nici o masura, dupa numai cateva minute vor aparea ametelile insotite de hipersalivatie si o accentuare a fenomenului de greata. Se instaleaza apoi durerile de burta, cu regurgitarea alimentelor ingerate cu cateva ore inainte. Copilul are uneori corpul acoperit de transpiratie, desi ii este frig. Vomismentele aduc o eliberare imediata. Este inutil sa-l certati si sa-i cereti sa se abtina, caci comportamentul sau este in intregime dictat organic. Cinepatia (denumirea stiintifica a raului de transport) nu tine catusi de putin de domeniul cinematografiei...