Leacuri garantate in caz de raguseala

 
Tratamente naturiste pentru raguseala

As vrea sa va fac cunoscute trei retete cu ajutorul carora se poate veni de hac raguselii, problema destul de des semnalata acum vara, cand inghetatele si sucurile de la frigider nu pot fi refuzate. Pe toate le stiu de la bunica mea, care era o femeie extrem de priceputa intr-ale medicinei populare. Iata despre ce este vorba:

• Se iau doua galbenusuri proaspete si se freaca cu trei linguri de miere, pana ce devin albicioase si capata aspect de crema. Se consuma cu lingurita, tot amestecul intr-o singura priza, iar dupa aceea nu se bea si nu se mananca nimic timp de o ora.

• Se pune pe foc o cana cu lapte proaspat, iar cand incepe sa clocoteasca, se arunca in el doua maini de flori de tei. Atentie: laptele trebuie sa depaseasca doar cu putin florile! Se lasa pe foc pana cand volumul lichidului scade la jumatate, apoi se da deoparte si se acopera vasul. Se strecoara dupa zece minute, se indulceste cu miere si se consuma cat este necesar pana la vindecare.

• Se fierbe o cana de lapte cu o nuca de unt de casa. Dupa ce untul s-a topit, se adauga miere dupa gust si se consuma bautura calda, nu fierbinte.

M. T., Iasi; foto: www.romedicale.ro
 

Nectarul de coacaze negre este util in tratarea gutei

 
Tratarea gutei cu nectar de coacaze negre

Numai cine sufera de guta stie cat de grozava, in sensul negativ al cuvantului, poate sa fie aceasta boala, cat de atroce sunt durerile pe care le provoaca! Si eu ma chinui de mai multi ani sa o vindec, dar pana acum nu am reusit decat sa imi ameliorez starea si asta datorita regimului alimentar, de la care nu ma abat orice ar fi si a preparatelor din coacaz negru. Aceasta planta este folosita din vechime ca depurativ, de aceea am avut incredere in puterile ei curative.

Zilnic, in cure de cate doua saptamani, beau cate doua cani de ceai obtinut prin infuzarea a cinci frunze proaspete, maruntite in prealabil, intr-o cana de apa clocotita. Cei care sufera de ulcer sau gastrita hiperacida e bine sa evite administrarea unui astfel de preparat, caci e posibil sa le reactiveze boala. Pentru ei, mai nimerit este siropul din coacaze negre. Se oparesc bobitele si se trec prin sita, apoi se amesteca cu zahar si apa. Se obtine astfel un fel de nectar, extrem de hranitor si gustos. De cativa ani, in fiecare vara, fac cate o cura cam de doua saptamani. Nu am o cantitate exacta, beau cat imi face placere si opresc administrarea cand m-am plictisit de gust, iar analizele arata o imbunatatire radicala a starii mele de sanatate.

D. P., Iasi; foto: www.libertatea.ro
 

Calculii prostatei

 
Articol fara imagine

Prin calculii prostatici intelegem calculii cu localizare in prostata. Se intalnesc rar. Sunt de doua feluri. Unii secundari, care provin din vezica sau rinichi si sunt angajati in uretra posterioara, intr-o tentativa de eliminare. Calculii primitivi iau nastere in prostata, in glandele prostatice sau intr-o cavitate patologica, ramasa — de exemplu — dupa un abces de prostata, insuficient deschis si care supureaza permanent. Urina patrunsa in aceste cavitati favorizeaza aparitia concretiunilor fosfatice. Alti calculi se pot dezvolta intr-o prostata sanatoasa, in interiorul glandelor prostatice, prin depunerile de material calcar, in jurul corpilor amilacei (care sunt niste corpusculi mici, rotunzi sau ovoizi, compusi din lecitina si substante azotate asezate in jurul celulelor epiteliale descuamate). Aceste depuneri calcare, uneori si de saruri de magneziu, formeaza calculi mici ca alicele, foarte numerosi, de culoare bruna sau galbena, sferici sau cu fatete multiple si duri. Niciodata nu se gasesc calculi in nodulii adenomului de prostata, ci numai la periferia lui. Calculii prostatei comprima tesutul glandular si-l atrofiaza si transforma prostata intr-un sac plin cu pietre. Calculii prostatici sunt rar observati la baieti si la barbatul tanar, sub 40 de ani. Majoritatea cazurilor apartin barbatilor intre 50—60 ani.

Calculii dezvoltati in acinii glandulari evolueaza asimptomatic, cat timp sunt neinfectati si descoperirea lor se face intamplator, cu ocazia efectuarii unei radiografii pelvine, indicata de o alta suferinta. Cand se infecteaza, produc o supuratie, o prostatita cronica, insotita uneori de pusee acute. Apare o durere surda in hipogastru, perineu sau penis, tulburari urinare (ca jet slab in forta, dificultati la golirea vezicii urinare, urinare in picaturi). Formarea unui abces este un fapt neobisnuit, dar poate aparea. In acest caz, bolnavul are febra ridicata si acuza dureri puternice in perineu si rect, agravate in timpul defecatiei. Diagnosticul se stabileste prin examen radiografiec si tuseu rectal, cand se obtine senzatia de crepitatie, prin frecarea calculilor intre ei.

Atat timp cat calculii nu se manifesta clinic, nu este necesar niciun tratament. Cand calculul evolueaza cu semne de retentie septica (abces de prostata), este indicata prostatotomia perineala, cu drenajul cavitatii. Cand calculoza prostatica evolueaza cu semne de supuratie cronica, deschisa in uretra posterioara, se largeste comunicarea, operand prin vezica sau cu un aparat special, rezectoscop, introdus pe canalul uretral.

Medicul este factorul care apreciaza tratamentul de urmat, pentru fiecare caz in parte si momentul cand acest tratament poate fi aplicat.

Tratamentul profilactic al litiazei prostatice consta in evitarea infectiilor prostatei, care, prin cavitatile pe care le poate produce, constituie un loc favorabil dezvoltarii ulterioare a calculilor. Pentru prevenirea aparitiei calculilor in prostata sanatoasa nu exista nicio metoda.
 

Disectazia colului vezical

 
Articol fara imagine

Normal, colul vezical este inchis in afara mictiunilor si se deschide usor, in momentul mictiunilor. Cand, din cauze diferite, colul vezical se deschide greu, dificil si incomplet la mictiune, atunci se realizeaza ceea ce se numeste disectazia colului vezical. Clinic, disectazia colului vezical prezinta tulburari asemanatoare cu cele produse de adenomul de prostata, adica realizeaza prostatism fara prostata (prin prostatism se intelege totalitatea tulburarilor urinare produse de adenomul de prostata).

Mecanismul, prin care colul vezical se deschide greu, este diferit. El poate fi produs de o scleroza, care duce la pierderea elasticitatii sfincterului colului vezical si de tulburari in inervatia lui. Scleroza colului apare dupa infectiile cronice ale uretrei posterioare si prostatei, cistita cronica, dupa compresiunea colului, la femeie de un fibrom localizat in partea inferioara a uterului etc.

Tulburarile de inervatie, care produc o hipertonie (adica o crestere exagerata a tonicitatii sfincterului colului vezical) pot fi produse de bolile nervoase cerebrale sau localizate la nivelul maduvei spinarii (mielita, tabes, traumatism medular etc). Hipertonia de cauza nervoasa produce initial o stare de edem (adica o acumulare de lichid seros in tesuturi, ca urmare a unor tulburari circulatorii), edem care, cu timpul, se sclerozeaza.

Consecintele pe care le produce scleroza colului vezical asupra vezicii si a aparatului urinar superior sunt asemanatoare cu cele produse de adenomul de prostata. Le descriem aici, pe scurt, cu mentiunea ca ele apartin si adenomului: hipertrofia de detrusor (muschiul vezical), diverticuli vezicali, calculi, reflux vezico-renal. Toate aceste complicatii sunt legate intre ele: lupta impotriva obstacolului, creat de scleroza colului vezical, produce hipertrofia muschiului vezical si intre fibrele muschiului apar celule, care sunt mici, sau diverticuli vezicali, care au un volum mai mare. Cand muschiul vezical oboseste si urina incepe sa stagneze in vezica, apare conditia favorabila dezvoltarii calculilor. Cresterea reziduului vezical, care duce la distensia vezicii, creeaza conditii favorabile pentru aparitia refluxului vezico-renal.

Refluxul vezico-renal este constituit de fortarea meatului ureteral si de ascensiunea, in caile urinare superioare, a urinei vezicale. Normal, meatul ureteral este inchis ermetic, in timpul contractiei vezicale si urina poate parasi vezica numai prin colui vezical si uretra, pentru a fi eliminata. Stagnarea urinii in vezica, asociata cu infectia, modifica conditiile anatomice si functionale ale muschiului de la nivelul meatului ureteral: acesta, in loc sa ramana inchis, in timpul mictiunii, din contra, se deschide si o parte din urina, in loc sa fie expulzata la exterior, este proiectata spre ureter si rinichi si bolnavul simte acest fenomen, sub forma unei dureri violente, ascendente, la nivelul rinichiului, durere care survine la sfarsitul mictiunii.

Refluxul vezico-renal dilata ureterul, bazinetul si calicele si impiedica o buna filtrare renala, prin presiunea crescuta care exista in aceste cai. Infectia vezicala patrunde in parenchimul renal, determinand o nefrita ascendenta, care contribuie si mai mult la distrugerea rinichiului. Ureea incepe sa creasca si insuficienta renala incepe sa se manifeste. Boala, localizata la colul vezical, omoara bolnavul netratat prin leziuni renale.

Sunt descrise doua forme de disectazie de col vezical, dupa manifestarile clinice: una acuta, zgomotoasa, retentia de urina si alta, lenta, insidioasa, cu o evolutie treptata. In forma acuta, retentia de urina poate ceda la un simplu sondaj vezical si mictiunile spontane se pot relua, atunci cand muschiul vezical prezinta inca o buna functie. Alteori, retentia devine cronica, mictiunile spontane nu se reiau, semn ca muschiul vezical este obosit. In forma insidioasa, evolutia se face asemanator cu simptomatologia descrisa la adenomul de prostata (perioada de tulburari premonitorii, de retentie incompleta fara distensie si de retentie incompleta cu distensie).

Diagnosticul sclerozei colului vezical se stabileste prin examen clinic si mai ales cu ajutorul examenului radiologiec. Intre acestea, nu trebuie sa lipseasca o cistografie mictionala, care arata absenta deschiderii colului vezical, in timpul mictiunii. Se mai poate completa examinarea pacientului si cu o cistoscopie, care arata lipsa de elasticitate, rigiditatea colului vezical, existenta de celule si coloane si, eventual, prezenta calculilor in vezica.

Tratamentul consta in sondaj vezical, in cazul retentiei complete de urina si daca mictiunile nu se reiau, se lasa o sonda uretrala permanenta si se fac explorarile necesare unei interventii chirurgicale, care consta in extirparea tesutului scleros din colul vezical.

Medicul este in masura sa stabileasca tipul de tratament si momentul cand el poate fi aplicat, pentru a se obtine rezultatele cele mai bune.

Bolnavul, daca se prezinta la medic la timp, in cazul infectiilor uretrale sau a prostatitei cronice, ori a bolilor sistemului nervos, poate evita aparitia sclerozei colului vezical, de care am vazut ca sunt legate o multime de complicatii.
 

Masti cosmetice pentru problemele tenului

 
Masti cosmetice pentru problemele tenului

Mastile cosmetice constituie cea mai simpla si totodata naturala metoda de a combate micile imperfectiuni ale pielii. Acestea hidrateaza, asigura necesarul de indispensabile, repara si netezesc.


„Am scapat de acnee cu un remediu popular“

Inca de la varsta adolescentei, am depus eforturi supraomenesti pentru a scapa de acnee, puncte negre si ten gras. Am fost pe la medici dermatologi de renume, am luat medicamente, am folosit creme si solutii dintre cele mai scumpe, dar nimic nu m-a ajutat. In ultima vreme, am lasat-o mai moale, pot sa spun, cu „lupta“, in sensul ca ma duc o data pe luna la cosmetica, iar in restul timpului apelez la preparate obtinute in casa, mai precis la o masca foarte burta, cu tarate si drojdie, care calmeaza eruptiile acneice si regleaza secretia de sebum de la nivelul fetei. Am fost surprinsa sa constat efectele acestui tratament foarte simplu, de aceea m-am hotarat sa-l continui.

Se amesteca doua linguri de tarate de grau cu o lingurita de drojdie, o lingurita de suc de lamaie si una de apa. Se maseaza bine fata cu aceasta pasta, in special zona fruntii, nasului si barbiei si se evita zona ochilor. Se lasa unu-doua minute sa actioneze, dupa care se spala cu apa calduta. (F. S., Bucuresti)


Solutii pentru pleoape

Daca aveti pleoapele umflate si cearcane, iar la originea problemei nu este nicio boala, atunci va pot fi de mare ajutor urmatoarele preparate cosmetice 100% naturale. Incercati-le pe toate si optati pentru cea care v-a facut cel mai bine.

Aplicati pe pleoapele inchise felii de cartof crud, seara, inainte de culcare. Repetati tratamentul de trei ori pe saptamana. Lasati sa actioneze timp de 10 minute, apoi clatiti cu apa rece.

Puneti pe pleoape felii de castravete scos de la frigider. Aplicati tratamentul dimineata sau seara, inainte de a merge la o petrecere, in timpul zilei, oricand va simtiti ochii obositi. Lasati sa actioneze 10-15 minute. Nu curatati sucul dupa aceea.

Masati-va zona ochilor cu ulei de migdale inainte de culcare, timp de doua saptamani, apoi aplicati crema de noapte obisnuita.

Plicuri de ceai negru sau verde, de albastrele sau de musetel. Oricare din acestea vor avea efecte benefice daca puneti pliculetele folosite intai la frigider si apoi le aplicati pe pleoape pentru 10 minute. (L. D., Brasov)

Remedii naturiste nr. 11 (91); foto: sanavita.ro
 

Tratamente naturiste pentru dischinezie biliara

 
Remedii naturiste pentru dischinezie biliara

Dischinezia biliara este o afectiune foarte frecvent intalnita in randul persoanelor cu un regim alimentar gresit, ce consuma cantitati exagerate de grasimi, mancaruri greu de digerat (in detrimentul fructelor si legumelor proaspete), care suprasolicita functia vezicii biliare. Corectarea obiceiurilor nocive, dublata de un tratament fitoterapeutic constituie de cele mai multe ori rezolvarea problemei.

Doua boli, un singur remediu

De cand ma stiu am avut probleme cu vezica biliara; doctorii mi-au spus ca genetic organul cu pricina este mai alungit decat in mod normal si de aici mi se trag toate necazurile. Si, ca sa fie tacamul complet, in urma cu 2, m-am imbolnavit si de gastrita hiperacida care imi dadea dureri groaznice de stomac. In prezent, pot sa ma declar o persoana fericita, caci am reusit sa-mi regasesc sanatatea gratie unui remediu care mi-a rezolvat ambele probleme.

Se face un amestec din flori de coada-soricelului, galbenele, salcam, frunze de roinita si de papadie, cate 10 g din fiecare. Se face o infuzie dintr-o lingura de amestec la 200 ml apa clocotita. Se tine vasul acoperit cinci minute, apoi se strecoara. Se beau 2-3 cani de ceai pe zi, dupa ce, dimineata, cu 30 de minute inainte de micul dejun, se ia o lingura cu un amestec din ulei de sunatoare si ulei de galbenele, in proportii egale. (I. A., lasi)


Tincturi excelente cu efect imediat

Din pricina ca am fierea lenesa, aveam dureri in partea dreapta, sub coaste, senzatie de amar in gura si dureri de cap, mai ales dupa ce faceam abuzuri alimentare. De curand insa am descoperit reteta unui preparat excelent care stimuleaza functia vezicii.

Se amesteca o jumatate de lingura de tinctura de rostopasca, o jumatate de lingura de tinctura de anghinare, o lingura de tinctura de sovarf si o jumatate de litru de apa. Se ia in primele 24 de ore jumatate din aceasta combinatie, pe stomacul gol, cu o jumatate de ora inainte de masa de pranz, urmand ca cealalta jumatate sa fie administrata a doua zi. Valabilitatea preparatului este de 48 de ore si pentru a-si face efectul nu trebuie lasat la soare sau la temperaturi mai mari de 21 de grade Celsius.

Am urmat tratamentul acesta vreme de doua saptamani si n-am mai avut dureri sau alte manifestari specifice nici dupa ce am mancat alimente mai greu de digerat. (P. G., Bucuresti)


Siropul de papadie te scapa de boala!

In fiecare primavara, cum da coltul ierbii, merg si adun din locuri mai putin umblate si poluate flori proaspete de papadie. Din ele fac un sirop foarte util, caci in cateva saptamani iti reda vigoarea, pofta de viata si sanatatea. Il recomand mai ales celor care sufera de dischinezie biliara sau boli de ficat.

Pentru a-l prepara aveti nevoie de patru maini pline de flori de papadie pe care le puneti sa fiarba la foc foarte mic intr-un litru de apa. Lasati amestecul sa clocoteasca de cateva ori, apoi luati vasul de pe foc si lasati totul la macerat pana a doua zi. Strecurati lichidul printr-o sita deasa, storcand bine florile. Amestecati solutia obtinuta cu zahar nerafinat (1 kg) si o lamaie curatata de coaja si taiata felii. Puneti oala fara capac pe aragaz, la foc mic, pentru a se pastra toate vitaminele si lasati sa fiarba pana cand capata consistenta unui sirop. Dupa ce s-a racit il puteti consuma ca atare, cu lingurita. (M. C., Bucuresti)

Remedii naturiste nr. 11 (91); foto: kungfu-cowboy.net
 

Supa delicioasa, utila in caz de ulcer

 
Supa delicioasa, utila in caz de ulcer

Am fost depistata, acum cativa ani, cu ulcer perforat. Va spun ca am fost la un pas de moarte si doar priceperea medicilor care m-au diagnosticat si operat m-a salvat... Dupa interventia chirurgicala, am tinut regim alimentar vreme de un an de zile. Cred ca dieta a jucat un mare rol in refacerea mea completa, caci acum nu mai am probleme cu stomacul, pot sa mananc orice, bineinteles fara sa exagerez. Iata reteta unei supe absolut delicioase, dar de regim:

Supa-crema de legume. Se curata si pun la fiert un morcov mare, o radacina de patrunjel, un dovlecel si doi cartofi in patru pahare de apa care clocoteste si in care ati pus sare dupa gust. Dupa ce legumele s-au inmuiat bine, se scot, se trec printr-o sita cu ochiuri mai mari, iar piureul obtinut se pune tot in apa din oala. Se adauga un pahar de sos alb din faina si se amesteca pana incepe din nou sa fiarba. Se ia de pe foc si se serveste dreasa cu un galbenus frecat cu doua lingurite de unt si opt linguri de lapte. Puteti adauga si cateva crutoane obtinute din paine integrala bagata la cuptor.

L. L., Bucuresti; foto: www.terapii-alternative.com
 

Adenomul de prostata

 
Informatii medicale despre adenomul de prostata

Prin adenom de prostata sau hipertrofia de prostata sau adenom periuretral, se intelege o tumora benigna a prostatei, omologa fibromului uterin la femei.

Volumul adenomului variaza: sub 50 g este socotit mic, intre 50—100 g este mare, peste 100 g — foarte mare. Peste 200 g este gigant. Forma adenomului poate fi sferica, in forma de para (piriform), cu lob median situat inapoia colului vezical si cu doi lobi laterali etc.

Adenomul este inconjurat de prostata, care este impinsa la periferie si formeaza un fel de capsula in jurul lui, de care se separa usor, gratie unui plan de clivaj.

Prezenta adenomului produce multiple modificari la organele din jur:

a) uretra, in portiunea ei prostatica, este alungita, cu directia schimbata, cu cresterea diametrului anteroposterior si scaderea diametrului transversal;

b) colul vezical se ridica, fapt posibil prin alungirea uretrei, se deformeaza si din rotund apare ca o fanta anteroposterioara;

c) prostata este impinsa la periferie, atrofiata si separata de masa adenomatoasa;

d) canalele ejaculatoare se gasesc situate sub adenom;

e) vezica sufera deformari importante. Colul vezical: nu mai este punctul cel mai decliv al vezicii, cum este normal. Prin ridicarea acestuia de catre masa adenomatoasa, apare bas-fondul, care acum este partea cea mai decliva din vezica, situat intre colul ridicat si peretele vezical posterior. Orificiile ureterale sunt mai departate de colul vezical. Capacitatea vezicii este, in general, marita, exceptand cazurile de cistita. Pe peretele vezical apar coloane formate de muschiul vezical hipertrofiat si celule, formate de cavitatile dintre coloane. Celulele si coloanele lipsesc pe trigon si se gasesc pe peretii laterali si posterior;

f) ureterele si rinichiul. Din cauza jenei in expulzarea urinei, ureterele si rinichii prezinta o staza a urinei. Conductele incep sa se dilate si, mecanic, urina incepe sa apese pe parenchimul secretor renal, ducand la scleroza acestuia, prin pielonefrita si la azotemie.

Hipertrofia de prostata provoaca o obstructie subvezicala prin alungirea, angulatia si compresiunea uretrei posterioare, la care se poate adauga si prezenta unui lob median, transformat in adevarata clapa, care impiedica golirea vezicii. Pentru a invinge obstacolul de la nivelul colului, muschiul vezical se hipertrofiaza, pentru a-si mari forta de contractie si astfel apar celule si coloane, sub mucoasa vezicala. Multa vreme, detrusorul reuseste sa invinga obstacolul si sa evacueze complet urina. La un moment dat, insa, incepe sa dea semne de oboseala si compensarea functionala initiala cedeaza, incetul cu incetul. Incepe sa apara reziduul vezical, semn al decompensarii functionale. La inceput mic, el incepe sa creasca. Cand ajunge sa depaseasca capacitatea fiziologica a vezicii, care este de 300 ml, intram intr-o noua faza a distensiei vezicale. Rinichiul incepe sa sufere din ce in ce mai intens. Ureterele lupta impotriva greutatii moarte, reprezentata de urina care stagneaza in vezica, prin hipertrofia musculaturii sale. Cu timpul, da semne de oboseala si se dilata, ca si cavitatile renale (calice si bazinet). Presiunea crescuta in aceste cavitati incepe sa impiedice o buna filtrare a urinei. Apare insuficienta renala cronica, la inceput compensata, apoi decompensata, cu uree crescuta. Aceasta constituie etapa finala si cea mai grava a tulburarilor de evacuare a urinei, la un bolnav suferind de adenom de prostata, netratat. La aceste tulburari, strict mecanice, infectia care apare frecvent in urina in staza, grabeste procesul destructiv la nivelul rinichilor, prin pielonefrita.

Adenomul de prostata se dezvolta dupa varsta de 50 de ani, mai rar la o varsta mai mica. Are o evolutie lenta si progresiva. Cresteri trecatoare, in volumul adenomului, pot fi provocate de congestia organelor pelvine si provoaca o accentuare a tulburarilor de evacuare urinara, care pot culmina cu o retentie completa de urina.

Complicatii spontane se pot produce in evolutia adenomului: infectia adenomului sau adenomita, rupturi vasculare, care provoaca hemoragii mici sau mai abundente si mai rar, cancerizarea adenomului. Alte complicatii, care pot aparea in evolutia adenomului pot fi prezente si in disectazia colului vezical, unde sunt descrise (diverticuli vezicali, calculi vezicali, reflux vezicorenal etc).

Hipertrofia de prostata poate evolua ani intregi, absolut tacut sau determinand tulburari usoare, care nu atrag atentia individului. Aceste forme latente sunt relativ frecvente. Uneori, in cursul unei sanatati excelente, se poate produce o retentie completa de urina, care apare brusc. Cel mai adesea, insa, hipertrofia de prostata evolueaza cu simptome caracteristice. Acestea sunt tulburari urinare, care atrag atentia bolnavului, si-l silesc sa solicite un consult medical, care precizeaza diagnosticul. Alti bolnavi nu dau nici o atentie tulburarilor urinare si vin la consult in stadii avansate ale bolii, pentru tulburari generale sau gastro-intestinale, produse de azotemie.

Iata, asadar, ca prostaticul se poate prezenta la consult in stadii variate ale bolii. In evolutia adenomului de prostata s-au descris trei perioade:

1. Perioada de tulburari premonitorii. Prima tulburare produsa de adenomul de prostata este constituita de aparitia nocturna a mictiunilor. Normal, noaptea vezica „doarme“ si ea. Cu aparitia adenomului, bolnavul se vede obligat de a se scula, o data, de doua sau de trei ori pentru a urina, in a doua parte a noptii. Concomitent apare si o jena la mictiune: urina intarzie sa apara, bolnavul face eforturi pentru a urina. Aceasta intarziere in aparitia jetului este uneori foarte marcata si bolnavul poate urina dupa ce a facut cativa pasi prin camera. Forta jetului incepe sa scada, urina este proiectata din ce in ce mai aproape de ghete, cu toate eforturile bolnavului. Uneori, jetul se intrerupe pentru a reapare apoi, alteori este subtire. Toate aceste fenomene sunt provocate de congestia masei adenomatoase, sub influenta pozitiei orizontale din pat. Adesea, sunt necesare 2—3 mictiuni, pana cand bolnavul are senzatia golirii complete a vezicii. Apoi, in timpul zilei, tulburarile mictionale dispar sau se atenueaza, dar pot reaparea, daca bolnavul ramane multa vreme culcat sau daca amana urinarea, odata ce nevoia de urinare a fost perceputa sau daca este expus la frig. Uneori mictiunea este imperioasa. Daca bolnavul nu urineaza imediat, scapa urina. La aceste tulburari mictionale se adauga unele manifestari genitale: acestea sunt erectiile matinale pasive (adica fara dorinta de a avea un raport sexual) care obliga bolnavul de a se scula, pentru a le calma.

Alaturi de aceste semne, exista si o poliurie, mai ales nocturna. Cantitatea de urina eliminata in 24 de ore este mai mare decat normal. Un bolnav care urineaza 700—800 ml in timpul zilei, urineaza 1000— 1200 ml in timpul noptii. Bolnavul are o senzatie de greutate anorectala si perineala, uneori chiar o senzatie de corp strain in rect.

Simptomele descrise mai sus se exagereaza sub influenta cauzelor care produc o congestie pelvina. Aceste cauze sunt: mese copioase, abuz de alcool, excese sexuale, frig si umezeala la picioare, alimentatie condimentata (cu piper, boia, ardei iute, mustar, otet), sedere prelungita in pat sau pe scaun (ca in fata unui televizor sau in calatorii lungi cu trenul), rezistenta la nevoia de a urina, calaria sau mersul pe bicicleta etc. Starea generala ramane excelenta in timpul acestei perioade, a carei durata poate fi foarte lunga. Uneori se poate produce o retentie acuta completa de urina, favorizata de prezenta unei congestii pelvine. In general, evolutia bolii este lenta si progresiva, incat trecerea la stadiul urmator se face pe nesimtite.

2. Perioada de reziduu. Din cauza cresterii progresive a hipertrofiei prostatei, care jeneaza din ce in ce mai mult urinarea, se produce o oboseala a muschiului vezicii urinare care, multa vreme a reusit sa invinga obstacolul produs de adenom. Evacuarea vezicii se face din ce in ce mai dificil si mai putin complet. Mai intai, noaptea si dimineata este incompleta evacuarea. Apoi, ea se produce si ziua si orice efort ar face bolnavul persista dupa mictiune o oarecare cantitate de urina in vezica. Bolnavul intra in perioada de retentie incompleta cronica, fara distensie (adica in vezica, dupa mictiune, ramane urina, dar capacitatea vezicala se mentine normala, la 300 ml). Se poate vorbi de reziduu cand cantitatea de urina ramasa in vezica, dupa mictiune, trece de 50 ml. El creste la 100—150—200 ml cu timpul, cand oboseala muschiului vezical se accentueaza. Din momentul in care a aparut reziduul, la tabloul clinic se adauga un alt simptom: polachiuria diurna. Ea este manifestarea scaderii capacitatii vezicale utile (in loc de 300 ml capacitate normala, cand vezica se goleste complet, aceasta scade la 100 ml, cand reziduul este de 200 ml, pentru ca vezica poate goli numai 100 ml la o mictiune, ceilalti 200 ml ramanand in vezica). Poliuria, care devine acum si diurna, vine inca sa accentueze polachiuria. Concentrarea urinei devine din ce in ce mai redusa, ceea ce dovedeste inceperea alterarii functiei renale. Starea generala a bolnavului incepe sa sufere. Ureea incepe sa creasca. Cefaleea, ametelile, lipsa poftei de mancare, senzatia continua de sete, limba uscata sunt semne obisnuite in acest stadiu si ele traduc alterarea functiei renale.

Retentia acuta completa de urina se intalneste frecvent in acest stadiu. Adesea, ea se transforma in retentie cronica completa. In acest stadiu poate aparea si infectia urinei, care stagneaza in vezica, ca si a unei ureteropielonefrite ascendente, care agraveaza evolutia bolii.

3. In stadiul al treilea, de retentie incompleta cu distensie, cantitatea urinei retinute este asa de considerabila, incat destinde vezica peste capacitatea ei normala de 300 ml (reziduul, peste 300 ml, poate atinge 500—800 ml urina si chiar mai mult). Distensia aceasta se propaga progresiv la uretere si rinichi si starea generala incepe sa se altereze, din ce in ce mai mult. Prostaticul cu vezica destinsa se poate prezenta la consult, fie ca un bolnav urinar, fie ca suferind de o maladie a aparatului digestiv ori a starii generale. Frecventa mictiunilor creste la 10-20-30 de minute. Bolnavul urineaza de fiecare data numai excesul din vezica. Nevoia de mictiune este imperioasa, ceea ce face ca, cateva picaturi de urina sa fie pierdute involuntar, inainte de mictiune. Aceasta frecventa este inlocuita cu timpul de o incontinenta, la inceput nocturna, apoi si diurna. Bolnavii pot inca sa simta nevoia de a urina, desi ei pierd continuu urina, picatura cu picatura. Este o incontinenta prin revarsare, prin preaplin. Contractiile vezicale exista, dar sunt ineficace si evacuarea se face incontinuu in picaturi, datorita presiunii lichidiene, care reuseste sa invinga tonusul sfincterelor uretrale. Azi, acest tip de incontinenta se observa tot mai rar, bolnavii prezentandu-se la consult medical in fazele de inceput ale bolii si tratamentul, aplicat la timp, evita existenta acestor perioade avansate de boala.

In acest stadiu, poliuria este constanta si abundenta (2, 3, 4 litri de urina). Ea marcheaza rasunetul distensiei asupra rinichiului si arata o alterare grava a functiei renale. Rinichiul este insuficient si nu mai poate concentra urina. Distensiunea renala provoaca senzatia de greutate, chiar dureri in regiunile lombare. Tulburarile digestive, in acest stadiu, sunt accentuate si constituie asa-numita dispepsie urinara. Ele pot prezenta o importanta asa de mare, incat pot lasa in umbra tulburarile urinare, si prostaticii avansati pot fi tratati pentru tulburari digestive. Aceste tulburari sunt: pierderea apetitului, digestie dificila, sete vie, balonari abdominale, constipatie sau diaree. Toate aceste tulburari sunt cauzate de intoxicatia urinara, care se mai poate manifesta prin cefalee, nevralgii, mici hemoragii, epistaxis etc. Progresiv, sub influenta acestei intoxicatii si a tulburarilor digestive, starea generala se altereaza, bolnavul slabeste, pielea devine uscata si prezinta o adevarata casexie, care poate fi pusa, gresit, pe seama unui cancer.

Mersul bolii este tulburat de accidente (retentie completa a urinei) si complicatii (hemoragie si infectii), ca: uretrita, adenomita, prostatita, cistita, epididimita, pielonefrita, calculi vezicali etc.

a) Retentia acuta completa de urina este accidentul cel mai frecvent, in cursul evolutiei adenomului de prostata. Poate surveni in orice perioada. Uneori, retentia acuta atrage atentia bolnavului asupra prostatei. Apare dupa o raceala, dupa indepartarea de regim, dupa retinerea prelungita de urina, toate cauze care produc o congestie a adenomului, congestie care-i mareste brusc volumul. Cu toata nevoia chinuitoare de a urina si cu toate eforturile pe care le face, bolnavul este incapabil sa elimine o cantitate cat de mica de urina. Apare globul vezical, care se poate ridica pana la ombilic. Sondarea vezicii este indicata de urgenta si ceruta insistent de bolnav, care vede ca durerile ii cresc, din minut in minut. Retentia acuta poate ceda dupa unul sau cateva sondaje si poate reaparea, daca se produce o noua congestie pelvina, datorita cauzelor descrise mai sus.

b) In alte cazuri, cand mictiunile nu se reiau dupa sondaje repetate, retentia de urina devine cronica. Retentia cronica completa de urina este imposibilitatea definitiva pentru bolnav de a goli vezica. Bolnavii sunt nevoiti sa fie sondati in permanenta sau sa poarte continuu o sonda uretrala, daca refuza interventia operatorie, propusa de medic.

c) Hematuriile, cel mai adesea, sunt provocate de sondajele repetate in caz de retentie de urina: mai rar apar spontan. Intensitatea hematuriei variaza, de la simpla coloratie rosie, pana la eliminarea de cheaguri, care pot produce o retentie de urina. Hematuria rezulta din ruptura vaselor dilatate ale uretrei posterioare si ale mucoasei vezicale, care acopera adenomul. Alteori apare ca o hemoragie ex vacuo, datorita ruperii vaselor congestionate ale prostatei si vezicii. Prin golirea brusca a vezicii, vasele sub tensiune isi pierd suportul exterior, constituit de presiunea urinei si plesnesc. Hemoragia ex vacuo este totdeauna grava si se observa, mai ales, la bolnavii cu distensie. Se pot rupe si vasele ureterale si renale, devenite turgescente prin retentie. Uneori, hematuriile la un prostatic sunt provocate de un calcul vezical.

d) Complicatiile infectioase, in adenomul de prostata, se manifesta in mai multe moduri: prostatita, cistita, ureteropielonefrita, epididimita etc. Prostatita este o complicatie frecventa care se manifesta ca o prostatita acuta obisnuita, ca un abces al prostatei sau ca o prostatita cronica. Inflamatia masei neoplazice (adenomita) este frecventa si se intalneste la 8 din 10 bolnavi. Se manifesta printr-o nevoie mai frecventa de a urina, prin dificultati crescute in urinare si prin eliminarea, pe uretra, de secretie muco-sanguinolenta. Apare si febra. Cistita este o complicatie frecventa la prostatici, mai ales in prezenta reziduului vezical. Urina stagnanta constituie un mediu prielnic pentru dezvoltarea microbilor, iar congestia mucoasei vezicale reprezinta un factor care face vezica sensibila la infectie. Colibacilul este microbul obisnuit al cistitei, la prostatici. Ureteropielonefrita este o complicatie a prostaticilor cu distensie. Infectia se face pe cale ascendenta, pornind de la vezica spre rinichi, prin reflux vezico-uretero-renal. In rinichi pot aparea abcese mici sau intregul rinichi este transformat intr-o punga cu puroi. Ureteropielonefrita evolueaza cu dureri lombare si febra, cu frisoane repetate. Epididimita poate aparea la prostaticii infectati. Infectia porneste de la uretra posterioara, urmand calea canalelor deferente, mai rar calea sanguina. Poate fi prins si testiculul in acelasi timp. Epididimita recidiveaza frecvent. Se manifesta printr-o tumefactie a bursei respective, care prezinta tegumentele rosii, sensibile, lucioase, cu cordonul spermatic ingrosat si sensibil, cu febra mare.

e) Calculii vezicali sunt consecinta stagnarii urinei in vezica. Ei determina o cistita rebela si hematurii la sfarsitul mictiunii.

f) Scleroza renala este urmarea stazei renale prelungite si a infectiei. Apare in stadiul terminal al adenomului de prostata si se manifesta prin azotemie, piurie, tulburari digestive etc.

Evolutia adenomului este progresiva si dureaza mai multi ani. Uneori, unii bolnavi se opresc aproape indefinit in prima sau a doua perioada. Aceasta evolutie este frecvent modificata de aparitia accidentelor de congestie care, brusc, pot favoriza o retentie acuta, completa de urina. Alteori, bolnavii trec de la prima la a doua perioada, in cateva luni. In prima perioada, adenomul de prostata constituie o infirmitate usor de suportat, prin respectarea catorva masuri igieno-dietetice. In perioada a doua, prognosticul devine serios, prin infectia posibila, ca urmare a aparitiei stagnarii urinare. Iar in perioada a treia, prognosticul este grav, caci distensia, atat vezicala, cat si renala, face ca bolnavul sa fie foarte fragil, datorita azotemiei.

Diagnosticul adenomului de prostata se stabileste prin examen clinic si radiologic. Clinic, se gaseste in regiunea hipogastrica, un eventual glob vezical, iar tactul rectal descopera o prostata marita de volum si care bombeaza spre rect. Urografia constituie examenul care ne ofera cele mai complete date asupra aparatului urinar in totalitate.

Putem lupta impotriva infectiei, prin antibiotice sau chimioterapice si a congestiei adenomului.

Testosteronul s-a vazut ca nu are nici un efect asupra adenomului. Are un efect general, prin cresterea tonusului, readucerea apetitului, ameliorarea circulatiei generale si local, amelioreaza simptomele urinare: reduce polachiuria nocturna, dispare imperiozitatea mictionala, scade disuria. Dar aceste efecte sunt trecatoare si, in plus, prezinta reactii adverse, care contraindica total testosteronul in tratamentul adenomului de prostata. Acelasi lucru se poate spune si despre estrogeni, care au fost folositi izolat sau in asociere cu testosteronul; nu au nici un efect asupra adenomului sau a reziduului vezical. Tratamentul medical care se poate aplica este indicat la bolnavii care apartin perioadei de inceput a evolutiei adenomului, cand nu a aparut inca reziduul vezical. Acest tratament nu vindeca adenomul, nu impiedica evolutia ci numai reduce din intensitatea simptomelor si din accidente si complicatii. Consta in respectarea unor masuri de igiena generala, urinara, genitala si a aparatului digestiv care, toate, urmaresc sa reduca congestia pelvina. Ca igiena generala, se recomanda mersul pe jos, fara oboseala, 10—15 minute dupa masa, evitarea pozitiei culcate prelungite, parasirea patului, indata ce somnul este terminat, evitarea calariei, bicicletei, a meselor copioase, a frigului, a statului prelungit pe scaun (la televizor, in tren). Ca igiena a aparatului digestiv, se recomanda suprimarea alcoolului si a alimentelor condimentate cu piper, boia, ardei iute, mustar si otet. Masa de seara sa fie usoara. Se evita constipatia. Pentru aparatul urinar, este indicat ca bolnavul cu adenom niciodata sa nu reziste nevoii de a urina. Aceasta sa fie satisfacuta imediat ce nevoia apare. Functiile genitale nu merita nicio incurajare, dar nu este necesar suprimarea lor totala.

Tot cu caracter decongestiv, se mai foloseste si ceaiul de spini (herba xanthium spinosum).

Tratamentul chirurgical este cel mai bun si cel mai eficace, pentru ca indeparteaza adenomul si suprima toate efectele lui negative asupra aparatului urinar superior. Numai in caz ca bolnavul refuza un astfel de tratament, se recurge la sonda uretrala, in caz de retentie completa de urina. Extirparea adenomului se poate face pe cale abdominala, prin deschiderea vezicii, sau prin electrorczectie (se introduce un aparat special pe uretra si se taie din adenom fragmente mici si multiple). Tratamentul complicatiilor inflamatorii se face cu chimioterapie ori antibiotice, cu bai de sezut, supozitoare calmante sau antiinflamatorii si cu vaccinuri (tip polidin, care este un polivaccin, un amestec de mai multi microbi).

In litiaza vezicala, care complica un adenom, este indicata interventia chirurgicala care suprima, odata cu calculul, si adenomul. Medicul specialist este singurul in masura sa fixeze tipul de tratament de executat si momentul cand acest tratament poate fi aplicat.

Foto: www.sfatulmedicului.ro
 

Prostatita cronica cu Candida albicans

 
Antibioticele sunt contraindicate in candidoza

Candida albicans este o ciuperca, destul de raspandita azi si nu este un fapt neobisnuit de a o gasi in urina. Infectia prostatei poate fi produsa de aceasta ciuperca si manifestarile sunt cele obisnuite ale unei prostatite cronice.

Diagnosticul este insa mai greu de stabilit. La barbat, uretra este spalata continuu de jetul urinar si sansa de a gasi ciuperca, in urina, este redusa. Se procedeaza la cercetarea secretiei obtinute dupa masaj prostatic, prin cultura acesteia pe medii speciale. La femeie, diagnosticul de candidoza se stabileste mai usor, prin cercetarea secretiei vaginale. Gasirea ciupercii la partenera impune tratamentul ambilor parteneri, chiar daca la barbat ea nu a fost gasita. Banuiala de candidoza este impusa la pacientii cu prostatita cronica, tratati corect, dar care prezinta o rezistenta a infectiei prostatice. Amintim ca antibioticele sunt contraindicate in candidoza, deoarece, ele insele ajuta la dezvoltarea ciupercii.

Tratamentul consta in pastrarea unui regim alimentar care sa alcalinizeze urina (fructe, legume si lapte, mai ales, cu excluderea carnii, oualelor, branzeturilor, iaurtului, cascavalului etc). Ca medicamente se foloseste stamicina si, la partenera i se indica si spalaturi vaginale alcalinizante, cu bicarbonat de sodiu, si ovule cu stamicina. Absenta tratamentului, la unul din parteneri, duce la reinfectie. Repetam, in tot timpul acestui tratament sunt contraindicate antibioticele, care constituie un factor favorizant al dezvoltarii micozelor.

Medicul, care conduce tratamentul, este singurul in masura sa aprecieze conduita tratamentului, pana la deplina vindecare.

Foto: www.pmamed.com
 

Recomandari pentru flebita

 
Recomandari pentru flebita

Flebita trebuie combatuta consecvent si categoric, altfel putand aparea complicatii severe; de pilda o embolie, determinata de migrarea cheagului pana la inima sau la nivelul plamanilor.

• Continuati terapia medicamentoasa si adoptati, la recomandarea si sub supravegherea unui medic endocrinolog, un regim alimentar optim, supravegheati-va atent dieta.

• Privitor la fumat, trebuie sa dati dovada de maturitate, vointa, responsabilitate - instinct de conservare, daca vreti si sa va lasati neintarziat (macar reduceti numarul de tigarete zilnice, mestecand o vreme guma cu nicotina)!

• La fel de important este sa achizitionati o noua pereche de ciorapi constrictivi. Cereti sfatul unei farmaciste in aceasta privinta, deoarece, daca dresul respectiv este prost adaptat, poate face mai mult rau decat bine. Ciorapii trebuie sa fie mai stransi la glezne si gambe si mai lejeri pe coapse; se poarta intre sase luni si un an.

Foto: www.avantaje.ro
 

Tratamente naturiste contra infectiilor urinare

 
Remedii naturiste contra infectiilor urinare

Nu ezitati sa consumati zilnic decocturi si infuzii care impiedica dezvoltarea bacteriilor.

• Fierbeti un pumn de codite de cirese, pentru un sfert de ora, intr-o jumatate de litru de apa. Strecurati si beti intreaga cantitate de ceai pe parcursul unei zile.

• Turnati peste o lingurita de flori si frunze de nalba mare 250 ml apa clocotita. Lasati vasul acoperit 15 minute, apoi strecurati. Beti doua doze de ceai pe zi. Reduce iritatia provocata de infectie, are efect diuretic si dezinfectant.

• Turnati peste doua lingurite de fructe uscate de ienupar 250 ml apa clocotita. Lasati vasul acoperit 20 de minute, apoi filtrati. Beti din acest preparat patru linguri pe zi, la intervale egale de timp.

• Turnati peste o lingurita de rizomi de pir 250 ml apa clocotita. Lasati vasul acoperit cateva minute, apoi strecurati. Beti trei doze de ceai pe zi. Este diuretic si antimicrobian.

• Turnati peste doua lingurite de frunze uscate de coacaz 250 ml apa clocotita. Lasati la infuzat 15 minute, apoi strecurati. Beti trei cani de ceai pe zi, intre mese.

Nu strica sa luati si...

Miere de faneata. Amestecati produsul apicol cu suc de lamaie. Luati zilnic patru doze a cate 30 g fiecare.

Otet de mere. Beti la fiecare masa cate un pahar cu apa minerala in care ati dizolvat doua lingurite de otet.

Bitter suedez. Luati de patru ori pe zi cate criza, se vor aplica suplimentar comprese calde cu bitter pe zona vezicii urinare.

Foto: sfatulparintilor.ro
 

Remedii utile in cazul alopeciei difuze (temporare)

 
Retete naturiste impotriva alopeciei difuze (temporare)

Efectul urmatoarelor remedii utile in cazul alopeciei temporare depinde in mod covarsitor de o alimentatie foarte bogata in vitamine si saruri minerale, de o viata ponderata, cu cat mai putin stres, ideal fara fum de tigara si alte noxe.

Infuzie de urzici. Turnati peste doua linguri de urzici un litru de apa clocotita. Lasati vasul acoperit cateva minute, apoi strecurati. Clatiti-va parul cu acest ceai, frictionand in acelasi timp radacinile. Lasati sa actioneze zece minute, fara sa va stergeti. Combate matreata si tonifica pielea capului.

Infuzie de nuc. Turnati peste cinci linguri de frunze de nuc proaspete, bine maruntite, doi litri de apa fiarta. Lasati vasul acoperit cateva minute, apoi strecurati. Clatiti-va parul cu aceasta infuzie. Frictionati radacinile in acelasi timp.

Tinctura de salvie. Lasati la macerat pentru zece zile, in 100 ml alcool alimentar, 20 g frunze de salvie, uscate si maruntite. Dupa acest interval, filtrati tinctura. Pe un tampon de vata puneti putin preparat si frictionati puternic scalpul. Acoperiti-va cu un prosop. Dupa ce parul s-a zvantat, periati-va cu o perie aspra.

Tinctura de sovarv. Peste o lingurita de planta maruntita turnati 100 ml alcool. Lasati sa se macereze doua saptamani. Filtrati si frictionati parul la radacina, cu un tampon de vata inmuiat in aceasta solutie.

Decoct de curpen. Lasati la fiert cinci minute, in 250 ml apa, o lingurita de frunze uscate si maruntite. Acoperiti ibricul si, cand ceaiul s-a racit, strecurati-l. Spalati-va pe cap cu acest decoct de doua ori pe saptamana.

Decoct de lumanarica. Lasati la fiert douazeci de minute, intr-un litru de apa, opt lingurite de radacina maruntita. Acoperiti vasul si, cand ceaiul s-a racit, strecurati-l. Clatiti-va pe cap cu acest decoct.

Foto: www.euroclinix.net
 

Tratament naturist pentru protectia ficatului si stomacului

 
Retete naturiste pentru protectia ficatului si stomacului

Urmatoarele retete costa foarte putin, deci si le poate permite oricine. Nu ezitati sa le incercati caci mai multi cunoscuti de-ai mei si rude apropiate le-au folosit si au fost foarte multumiti de rezultate.

• Asadar, pentru orice fel de hepatita, este util urmatorul remediu, ce are la baza binecunoscutul usturoi. Se piseaza trei catei de usturoi intr-un castron, frecandu-se cu o cantitate egala de sare grunjoasa. Din amestecul obtinut se modeleaza doua bilute (cat boaba de fasole). Una se pune sub limba, iar cealalta intre gingie si buza de sus. Se tin in gura cam o jumatate de ora. Nu va speriati daca ustura, este normal; numai cine are suficienta vointa si credinta reuseste sa duca la bun sfarsit acest tratament. In cavitatea bucala se va strange multa saliva, care nu trebuie inghitita, intrucat este plina de toxine, pe care usturoiul, cu marea lui forta, le extrage din ficat. Dupa o jumatate de ora se clateste gura cu ceai de galbenele. Se procedeaza asa din doua in doua saptamani.

• Tot cu un leac naturist am reusit sa-l vindec pe baiatul meu de ulcer. Se pune la fiert, in doi litri de apa, o mana de patlagina si flori de salcam. Se adauga un kilogram de morcovi rasi si se lasa sa fiarba pana cand ramane un litru de lichid. Se amesteca zeama obtinuta cu un kilogram de miere de salcam si se trece totul in borcane, care se pastreaza la frigider. Se iau trei linguri pe zi, cu o jumatate de ora inainte de fiecare masa. In plus, se bea zilnic ceai de galbenele.

R. G., Bucuresti; foto: culitza.wordpress.com
 

Tratament naturist impotriva flegmonului fesier

 
Fara poza

Dupa ce am facut niste injectii cu fier, m-am ales cu un flegmon foarte urat si foarte dureros pe una dintre fese. Ma jena asa de tare, ca nici nu am mai putut merge. Am consultat si un chirurg, care m-a programat pentru operatie. Bunica m-a sfatuit sa incerc inainte un remediu mai bland, abia apoi, daca nu da rezultate, sa merg la interventie. Am inceput imediat tratamentul si, in numai trei zile, flegmonul s-a resorbit.

Intr-o craticioara smaltuita se calesc doua cepe mari, taiate ca pentru mancare, in doua linguri de untura proaspata de porc. Dupa aceea, se dau pe razatoarea mare 80 g sapun de casa si se adauga in oala. Se lasa pe foc, sa se topeasca si se toarna in ploaie malai fin macinat. Se amesteca foarte bine. Se obtine un fel de mamaliga, ce se pastreaza la frigider, pentru ca urmeaza a fi folosita in urmatoarele zile. De fiecare data, preparatul se incalzeste la temperatura corpului. Se ia cu o lingura din el, se pune intr-o bucata de tifon si se asaza pe umflatura, dimineata si seara. Este bun si in caz de furuncul, abces, infectii la unghii etc.

I. B., Soimus
 

Stop durerilor de gat, de urechi si de dinti!

 
Remedii contra durerilor de gat, de urechi si de dinti

Pentru a potoli chinuitoarele dureri in gat. Se pune o lingura de sare mare intr-o cana cu apa rece. Se amesteca bine, pana se dizolva, apoi se face gargara, fara a se inghiti, de mai multe ori pe zi. Dupa fiecare procedura se clateste gura cu putina apa simpla.

Un alt remediu, tot pentru amigdalite, este urmatorul: se fierbe doua minute o lamaie intreaga, necuratata de coaja, bine spalata in prealabil; se taie apoi in doua si se stoarce; se adauga la suc cateva linguri de miere si se amesteca. Se ia cate o lingurita de preparat de cinci ori pe zi.

Contra durerilor dentare si otice provocate de curent. Se ia o foaie de ziar, se face un cornet, cu un capat foarte subtire, ca sa poata intra in ureche. Se da foc in cealalta parte, avand grija sa se fereasca parul. Se lasa sa arda pana la jumatate, apoi se stinge in chiuveta. Se repeta operatiunea de cateva ori. Noaptea si imediat dupa tratament, se introduc in urechi tampoane de vata imbibate in bitter suedez.

S. M., lasi; foto: www.otorinomed.ro
 

Remedii populare pentru tratarea ranilor

 
Remedii din batrani pentru tratarea ranilor

• In cazul unor leziuni cutanate greu de tratat, se foloseste uleiul de sunatoare cu vin. 500 g flori si frunze proaspete se pun intr-un litru de ulei si se tin trei zile. Se fierb 500 ml vin alb timp de doua ore la foc mic si, cand s-a racit, se amesteca cu uleiul de sunatoare.

• Pentru taieturi care nu se inchid, se aplica pe vatamatura frunze strivite de patlagina si se leaga pe deasupra cu un bandaj. Aveti grija ca foile sa fie schimbate din doua in doua ore. Pe rana se mai poate picura de asemenea suc proaspat de patlagina, de patru ori pe zi.

• Pentru rani purulente, se va aplica local suc proaspat de pelin. Acesta este si un excelent mijloc de dezinfectare.

• Se pun pe julituri intinse comprese cu decoct din flori sau fructe de maces (acest preparat previne cangrenarea) si se bea suc proaspat de coada-soricelului, amestecat cu miere (cate trei lingurite pe zi). Se pot aplica si comprese cu tinctura de obligeana.

D.J., Lipova; foto: omsanatos.eu
 

Leacuri ideale pentru eliminarea calculilor

 
Tratamente naturiste pentru eliminarea calculilor

Urmatoarele formule de tratament au proprietatea de a diminua ritmul de formare a pietrelor, ajutand totodata la triturarea si expulzarea lor.

• Prima este infuzia de macese. Puneti doua linguri de pulpa de fructe intr-o jumatate de litru de apa clocotita, lasati in vasul acoperit pentru cinci-zece minute, dupa care strecurati. Beti treptat intreaga cantitate de ceai, pe parcursul zilei, in tratamente de lunga durata.

• Infuzia de turita-mare este de asemenea foarte utila. O puteti obtine dintr-o lingura de planta uscata si maruntita la 200 ml apa clocotita. Dupa un sfert de ceas, strecurati. Beti doua-trei cescute zilnic. Ceaiul sporeste secretia de fiere si preintampina formarea calculilor biliari. Aveti insa grija sa nu depasiti doza de planta, caci pot aparea colici!

• Nici populara papadie nu te lasa la greu. Preparati un decoct (fierbere cinci-zece minute) din una-doua lingurite de planta la 250 ml apa. Beti doua cani pe zi. Frunzele tinere se pot consuma sub forma de salata.

• In fine, o solutie buna este si maceratul de ceapa. Luati un bulb mare, taiati-l in felii si lasati-l la macerat timp de zece zile in patru linguri de ulei de floarea-soarelui. Luati din acest preparat cate doua-trei lingurite pe zi, inainte de mese. Procedura se repeta cateva zile la rand si duce garantat la eliminarea calculilor renali de mici dimensiuni si la disparitia nisipului care se acumuleaza adesea in caile urinare.

Mihaela M., Brasov; foto: www.divahair.ro
 

Contra pungilor de sub ochi...

 
Recomandari impotriva pungilor de sub ochi

Pungile de sub ochi sunt inestetice si dau cele mai mari batai de cap femeilor, dimineata.

• Aplicati pe umflatura ceva rece (ex: o lingura tinuta cateva minute in frigider, o felie de cartof sau castravete rece).

• Aplicati o compresa cu infuzie de brusture, pe care o lasati sa actioneze timp de zece minute. Daca nu aveti brusture, puteti apela si la coada calului. Are acelasi efect de reducere a umflaturilor de sub ochi.

• Pungile de sub ochi pot sa apara si din cauza faptului ca nu consumati suficienta apa.

• Si odihna este importanta; dormiti cel putin 7 ore pe noapte.

Foto: www.realitatea.net
 

Remedii naturiste pentru eliminarea pietrelor biliare

 
Tratamente si remedii naturiste pentru eliminarea pietrelor biliare

Pentru cei care au pietre la bila, recomand cateva retete usor de realizat si cu ajutorul carora sigur vor scapa de operatie si de dureri.

• Se aduna seminte de pepene verde si se usuca. Se macina apoi in rasnita de cafea si se consuma in fiecare dimineata, pe stomacul gol, cate o lingurita din pudra obtinuta, amestecata cu o lingura cu ulei de masline. Se sta intins pe partea dreapta, cateva minute. Acest tratament se urmeaza trei luni, cate zece zile in fiecare luna.

• Coaja unei portocale se lasa de seara pana dimineata la macerat in 500 ml apa rece. A doua zi se pune la fiert pe foc mic si se lasa o ora. Se bea cu inghitituri mici, pe parcursul unei zile. Ajuta rinichii sa functioneze mai bine si sa elimine pietrele.

• Seara se pune o lingurita cu praf de argila intr-un pahar cu apa plata. Dimineata se bea lichidul limpede, fara a se tulbura sedimentul. Se repeta timp de 40 de zile.

• Se prepara o infuzie dintr-o lingura de frunze uscate de frasin la o ceasca cu apa clocotita. Se strecoara dupa zece minute. Se beau cate doua-trei cesti pe zi, pana la ameliorarea simptomelor. La fel de bune se dovedesc ceaiurile de coada-calului sau din matase de porumb.

Andrei L., Cluj; foto: www.emediabacau.ro
 

Cum se realizeaza corect remediile fitoterapeutice?

 
Informatii despre realizarea remediilor fitoterapeutice

Compusii din plante actioneaza sinergic, nu individual, cum se intampla in cazul medicamentelor chimice. Convertirea domeniului produselor naturale intr-o industrie semi-farmaceutica nu este in sine un lucru rau; dar extractele tipizate nu reprezinta oricand cel mai bun mod de a administra remediile fitoterapeutice.

Virtutile terapeutice ale unor plante sunt mai bine extrase atunci cand sunt preparate traditional, prin infuzare in apa fierbinte sau prin fierbere; altele isi elibereaza ingredientele active in otet sau in alcool, iar altele intr-o mixtura alcatuita din acesti solventi. Din radacinile si coaja anumitor vegetale principiile sunt in mod particular greu de scos chiar si cu ajutorul apei fierbinti. De aceea, este necesar sa fie lasate o vreme la macerat (zdrobite, maruntite in prealabil), inainte de a le prelucra sub forma de ceai.

Iata de ce nu este de mirare ca uneori plante care au fost utilizate de mii de ani pentru a vindeca diverse boli se dovedesc a nu mai da rezultatele scontate atunci cand sunt preparate „modern“.


Confortul administrarii

Un lucru de care trebuie tinut seama priveste „taria“ si concomitent „palatabilitatea“ unui leac fitoterapeutic (daca poate fi luat fara sa produca neplacere). Unele plante, desi eficiente fara indoiala, sunt greu de suportat sub forma de ceai, deoarece sunt foarte amare sau au un miros extrem de respingator. De pilda, valeriana ori pelinul: daca vreti ca remediul obtinut sa aiba o concentratie relativ mare si sa nu-l expulzati din organism la doua minute dupa inghitire, atunci este bine sa utilizati aceste vegetale sub forma de tinctura, preferabila infuziei sau decoctului.

Mai exista o problema legata de confortul administrarii, cand este vorba de copii. De exemplu, atunci cand micutii au probleme respiratorii, daca puteti sa le dati leacul sub o forma cat mai placuta, va veti scuti de neplacuta sarcina de a-i convinge ca amareala aceea care li se da cu lingurita este ceva „bun“.

Cu ajutorul ingredientelor simple preparate in mod traditional nu va trebui sa depindeti de fabricantii care uneori vand remediile naturale la preturi exagerat de mari. Totul depinde de curiozitatea dvs., de dorinta de a experimenta. Va vom prezenta principalele moduri de obtinere a solutiilor fitoterapeutice, intr-o forma relativ accesibila.


Ceaiuri medicinale

Ceaiurile facute din ingrediente culese recent sunt de regula mult mai puternice decat cele obtinute din pliculete cumparate din magazin. Aroma lor poate fi uneori „tare“, chiar neplacuta, dar acest dezavantaj este compensat de eficienta terapeutica sporita. Pudra de scoarta, rizomii, radacinile, frunzele, florile, fructele, tulpinile, semintele sau mugurii se pot utiliza la ceaiuri.

Infuzii. Infuzarea este un proces prin care o anumita cantitate de materie vegetala, lasata un timp in apa calda sau clocotita, isi elibereaza factorii curativi. Fierbeti 250 ml apa, apoi turnati-o peste o lingurita-doua de planta uscata. Acoperiti vasul si lasati preparatul 10-20 de minute, conform retetei, apoi strecurati. Infuziile se beau sau sunt adaugate (in volum mai mare) la apa de baie, sunt utilizate pentru a dezinfecta mobilierul si pardoseala ori pentru a frictiona corpul (cu ajutorul unui prosop imbibat).

Decocturi. Acest termen este intrebuintat pentru a descrie remediile din plante care au fost supuse fierberii in apa. Reprezinta cea mai buna metoda de a extrage principiile active, vindecatoare, in special din radacini (rizomi), coaja, seminte, tulpini lemnoase sau din frunze tari. Pentru prepararea unui decoct, utilizati 30 g (trei linguri) de materie vegetala uscata si maruntita la o jumatate de litru de apa care a fost adusa la temperatura de clocotire. In functie de „duritatea“ componentului, fierberea, la foc mic, poate dura pana la o ora, desi de regula 15-20 de minute sunt suficiente. Daca nu exista alte indicatii exprese in acest sens, urmeaza o scurta infuzare, apoi strecurarea (cat lichidul este cald). Folositi vase de metal emailate sau de inox, mai ales atunci cand preparati plante astringente, care contin o serie de acizi. Nu se intrebuinteaza in nici un caz recipientele din aluminiu.

Macerat la rece. Se lasa planta bine maruntita in apa rece cateva ore, apoi se strecoara si se bea lichidul sau se foloseste in comprese aplicate pe piele.


Tincturi

O tinctura este o solutie obtinuta prin macerarea plantelor de leac in alcool (sau in alcool diluat cu apa). Transformati materia vegetala in pulbere (in piua sau cu ajutorul unei rasnite), treceti-o intr-un borcan sau o sticla (sa aiba posibilitatea de a se inchide cu capac cu filet). Adaugati tarie (tuica, vodca sau alcool de cereale), atat cat sa acopere pulberea. Lasati la temperatura camerei timp de trei saptamani, agitand recipientul la fiecare doua zile, apoi adaugati 10% din volum apa minerala plata. Filtrati, presand bine plantele, pentru a scoate din ele cat mai multa substanta activa. Pastrati preparatul la frigider in sticlute colorate (lumina poate degrada calitatile terapeutice ale remediului), inchise ermetic. La rece, tincturile se pot conserva mult timp, uneori ani, dar este bine sa nu le tineti mai mult de sase luni. Doza utilizabila este in general de 20 de picaturi la o ceasca de apa calduta, de trei sau patru ori pe zi.


Extracte solide

Pentru obtinerea unui extract, fierbeti planta pana ce ajunge la consistenta unei paste, apoi adaugati apa si lasati din nou sa scada, pana ce majoritatea s-a evaporat. Acest proces confera o distilare a celor mai active parti din materia vegetala. Adaugati un sfert de lingurita de alcool tare (coniac, gin, tuica sau votca), pentru a conserva extractul.


Comprese

Se prepara un decoct concentrat (cam trei linguri de planta la o jumatate de litru de apa). Dupa o jumatate de ora se strecoara, apoi se inmoaie in lichid un material textil curat (tifon, bumbac) si se aplica pe portiunea de piele afectata.


Cataplasme

Constau in punerea direct pe tegumente a plantelor maruntite si zdrobite (sau aduse la consistenta unei paste printr-un proces asemanator cu prepararea piureului). Daca materia vegetala poate leza pielea cand intra in contact cu ea, atunci se intinde uniform pe o bucata de material textil, care se impatureste si se aplica pe locul cu probleme. Apoi se infasoara totul cu un prosop. Cataplasmele sunt remedii cu ajutorul carora se pot trata vanataile, ulceratiile epidermei, zgarieturile etc, sau se pot elimina toxinele acumulate in diverse zone ale corpului. Cataplasmele reci sunt utilizate pentru a „scoate“ caldura din zonele congestionate, inflamate. Cele calde sunt eficiente in relaxarea spasmelor, in combaterea unor surse de durere.


Electuare

Atunci cand pudra de planta este amestecata cu sirop, miere sau cu zahar nerafinat pentru a produce un remediu mai placut la gust, care poate fi administrat mai usor intern, se numeste electuar. Se prepara pe loc si in cantitatea necesara pentru utilizarea imediata. Se adauga o cantitate dubla de indulcitor fata de greutatea pulberii vegetale.

Medicina naturista nr. 5 (177); foto: www.winddown.co.uk
 

Masajul cu ventuze opreste nevralgiile

 
Masajul cu ventuze opreste nevralgiile


Tehnica masajului cu ajutorul ventuzelor se mai practica si astazi in unele regiuni rurale. Si se pare ca are efect in suferintele cailor respiratorii superioare, in caz de dureri de coloana si ale umerilor.

Aveti nevoie de doua ventuze. Bolnavul se intinde pe pat, cu fata in jos. Umerii si spatele se sterg energic cu tuica, apoi se ung cu vaselina. Se face vid in interiorul ventuzelor (se tine in fiecare putin o mica faclie aprinsa, imbibata in alcool) si se asaza imediat pe omoplati. Se mentin pana se inroseste pielea trasa in interior.

Dupa ce au actionat doua minute, ventuzele se plimba prin alunecare pe spatele uns al pacientului. Masajul se incheie cu o trecere peste toate vertebrele, de jos in sus. Durata unei sedinte este de cinci-zece minute. Suferindul va ramane culcat si acoperit timp de o ora, deoarece va transpira foarte tare.

Foto: ofalltheplaces.wordpress.com
 

Rahitismul, lipsa vitaminei D

 
Informatii medicale despre rahitism

Rahitismul este o afectiune osoasa care presupune imposibilitatea fixarii calciului si a fosforului la nivelul scheletului in perioada de crestere, din cauza deficitului de vitamina D.

Vitamina D ajuta la absorbtia corespunzatoare a calciului si fosforului, diminueaza pierderea de fosfor din organism prin urina si ajuta la dezvoltarea normala a oaselor. Ea se intalneste sub doua forme: vitamina D care ajunge in organism prin intermediul alimentatiei si vitamina D sintetizata in piele sub influenta radiatiilor solare. Pentru a fi de folos organismului, aceasta vitamina, odata formata in piele, trece prin mai multe etape atat la nivelul ficatului, cat si la nivelul rinichilor.

De aici se deduc foarte usor cauzele rahitismului:

• Expunerea insuficienta la lumina soarelui - sunt afectati cu precadere copiii care petrec mult timp in casa sau persoanele din mediul urban.

Dieta vegetariana sau subnutritia - majoritatea surselor de vitamina D sunt de origine animala: peste, oua, ficat, lactate nedegresate, in special unt. In prezent, rahitismul de origine alimentara este rar intalnit, majoritatea alimentelor fiind imbogatite cu vitamina D si calciu.

• Fondul genetic - membri ai aceleasi familii prezinta o incapacitate a rinichiului de a pastra in organism fosforul si calciul, acestea fiind eliminate din corp in cantitati masive.

• Afectiuni hepatice - ficatul nu mai poate transforma corespunzator vitamina D.


Cum recunosti rahitismul?

Simptomele sunt diverse, de la durere si sensibilitate osoasa pana la deformari severe ale scheletului: cifoza, scolioza, tasari vertebrale, cutie craniana cu aspect deformat, oase fragile care se fractureaza usor, malformatii dentare.


Cum se depisteaza rahitismul?

Poate fi diagnosticat prin examen fizic, analize medicale si radiografie a membrelor inferioare.


Cum se trateaza rahitismul?

Tratamentul presupune corectarea cauzelor rahitismului si atenuarea simptomelor. Se bazeaza pe suplimentarea cu vitamina D, calciu si fosfor, iar intaile semne de vindecare apar chiar din prima saptamana.

Expunerea solara este cea mai eficienta metoda de terapie, avand bune rezultate in timp.

Sanatatea de azi; foto: www.mami.ro
 

Care sunt leacurile?

 
Informatii despre prepararea leacurilor

Uz intern:

• Pulberile de plante. Pot fi inglobate in gelule care se inghit, sau, daca pulberile sunt ca atare, se dizolva in apa, ceai, compot.

• Infuziile. Peste planta proaspata sau uscata si maruntita se toarna apa clocotita, vasul se acopera cu o farfurioara si se lasa zece minute, dupa care se poate consuma.

• Decocturile (fierturile). Planta maruntita fin se introduce in apa rece, apoi se pune pe foc, lasandu-se cam zece minute din momentul in care incepe sa clocoteasca. Se lasa la racit, se strecoara si apoi se poate consuma.

• Maceratul la rece. Se prepara din frunze, seminte, tulpini sau radacini maruntite, puse in apa rece si lasate timp de patru-opt ore (se amesteca din cand in cand). Dupa filtrare, se poate administra.

• Siropurile. Sunt solutii extractive apoase, la care se adauga, atat pentru corectarea gustului, cat si pentru asigurarea unei mai indelungate conservabilitati, miere sau zahar.

• Vinurile medicinale. Sunt indicate numai pentru copii mai mari! Plantele maruntite fin se introduc in vin si se lasa timp sapte-zece zile (se amesteca din cand in cand). Dupa filtrare, remediul se poate administra.


Uz extern:

• Unguentele. Plantele, indeobste sub forma de pulbere, sunt inglobate intr-o „baza“, constituita din vaselina, lanolina, ceara sau untura.

• Uleiurile medicinale. Sunt preparate prin macerarea pulberii vegetale in ulei comestibil (de floarea-soarelui, de arahide, de masline etc.).

• Cataplasmele (prisnitele). Frunzele sau semintele de plante macinate sunt amestecate cu apa calda pana se obtine o pasta, care se pune intr-un tifon si se aplica astfel pe tegumentele lezate sau dureroase.

• Compresele. Se acopera locurile bolnave cu bucati de bumbac imbibate in diverse ceaiuri.

• Oteturile aromatice. Se obtin prin macerarea petalelor de flori sau a altor componente de vegetale parfumate in otet de vin sau de mere. Cu remediul rezultat se fac frectii locale sau generale.

• Inhalatiile cu uleiuri volatile. Esentele, de obicei cumparate de la un magazin specializat, sunt vaporizate prin turnarea intr-un vas cu apa fierbinte. Aburii degajati se inspira.

• Gargarismele. Se fac cu ajutorul unor infuzii sau decocturi. Sunt folosite ca o modalitate de dezinfectare a cavitatii bucale si a gatului.

Foto: www.prostate.ne