Oboseala ochilor

 
Oboseala ochilor

Foarte prezenta in ultima vreme, oboseala oculara se manifesta prin dureri de cap si tulburari de vedere. Acest surmenaj este adesea consecinta statului indelungat in fata ecranului televizorului si al calculatorului. Anumite masuri de precautie pot atenua acest disconfort. Folositi toate ocaziile care apar pentru a va odihni ochii.


Repaus, destindere si clipit din ochi

• Cand faceti o munca indelungata, care va cere o concentrare intensa, faceti o pauza totala de 20 de minute. Fixati cu privirea un plan indepartat - un afis de pe peretele din fata sau privelistea din dreptul ferestrei - cel putin 30 de secunde. Veti constata ca fixarea privirii pe alt obiect odihneste ochii.

• Cand priviti concentrat multa vreme ecranul unui televizor sau calculator, straduiti-va sa clipiti din ochi la intervale apropiate si egale - in total cam 10 secunde. Clipitul rehidrateaza ochiul si destinde muschii oculari.

• Inchideti regulat ochii cateva secunde, veti simti o usurare imediata.


Cald si rece

• Iata o alta metoda pentru a destinde muschii ochilor: frecati-va puternic palmele una de alta pana se incalzesc (sau tineti-le sub apa fierbinte), apoi aplicati usor causul palmelor peste ochii inchisi. Stati asa cateva secunde.

• Inmuiati o compresa in apa rece, stoarceti-o si puneti-o pe ochii inchisi, vreme de 5 minute, pentru a usura tensiunile.

• Castraveti pentru racorirea pleoapelor: intindeti-va pe spate, cu o rondea de castravete asezata pe fiecare ochi. Ramaneti nemiscati 2-3 minute, apoi inlocuiti feliile de castravete cu altele proaspete.


Lacrimi in ochi

• Daca tensiunea oculara e datorata unei uscaciuni a ochilor, utilizati lacrimi artificiale. Se gasesc la farmacie.


Reglati-va ecranul

• Intariti contrastul ecranului pentru a spori claritatea textelor.

• Ajustati inaltimea scaunului din fata biroului, astfel incat privirea sa se coboare usor in jos, pentru a privi ecranul. Inclinati apoi ecranul pentru a-l aduce in fata ochilor.

• Verificati distanta dintre ecran si ochi: ea trebuie sa fie de minimum 50 de centimetri.

• Trageti perdelele sau storurile, pentru a evita reflexele in ecran.

• Stergeti regulat ecranul de praf pentru a optimiza claritatea imaginii.

• Daca sunteti miopi, incercati sa cititi ce scrie pe ecran fara ochelari, pentru a va proteja ochii.


Stati cu ochii la umbra

• Purtati ochelari de soare cand iesiti afara din casa, mai ales iarna. Veti evita sa va solicitati prea mult ochii. Lentilele galbene, portocalii si maro sunt cele mai eficiente. Ele filtreaza razele din spectrul solar aproape de albastru, ceea ce ne determina sa clipim.


Atentie la sursele de lumina

• Locul in care va instalati pentru a citi trebuie sa fie bine iluminat. Alegeti o lampa de masa orientabila, care permite sa dirijam fasciculul de lumina direct pe pagina. In general, e mai bine sa folositi un bec de putere mai slaba, pus pe o lampa de lectura reglabila, decat un bec puternic, pus pe o lampa de masa. Un bec de 60 W ajunge pentru a asigura o lumina puternica pentru lectura.

• Evitati sa aprindeti o singura lampa de citit, intr-o odaie scufundata in intuneric. Ingrijiti-va sa existe si alte surse de lumina. Un contrast prea puternic intre lumina pentru citit si restul odaii obliga pupilele sa se stranga si sa se dilate in permanenta, pentru a se adapta la diferenta de lumina.

• Evitati sa cititi si sa scrieti la o lampa de neon. Lumina lui instabila sporeste oboseala ochilor. Cel mai bun iluminat se face cu becuri obisnuite, cu filament.


Leacuri populare

• Musetel la frigider. Inmuiati cateva tampoane rotunde de vata in infuzie rece de musetel. Bagati-le intr-o punga de plastic si tineti-le la frigider. Cand simtiti ca va dor ochii, scoateti-le din punga si aplicati-le pe pleoape.

• Lapte cald. Incalziti putin lapte intr-o ulcica, apoi inmuiati in el doua fasii de tifon. Stoarceti-le usor si aplicati-le pe pleoapele inchise.

• Paine alba inghetata. Puneti cateva felii de paine alba in congelator. Scoateti-le peste cateva ore si aplicati-le pe pleoape, presand usor. Repetati procedeul din doua in doua ore, folosind mereu felii reci de paine scoasa din frigider.

Asul verde nr. 87, 2011; foto: www.ileen.ro
 

Acneea tarzie

 
Acneea tarzie

Ati trecut de treizeci de ani si inca mai aveti cosuri? Asta te poate calca pe nervi - chiar mai mult decat la varsta pubertatii. Unele femei se chinuie de decenii intregi cu un ten iritat, altora le apar abia pe la 35 de ani primele cosuri - care apoi se tot inmultesc. In prezent, o treime din femeile adulte se confrunta cu asemenea probleme, de care barbatii sunt de obicei scutiti. Acneea tarzie se deosebeste net de cea pubertara: pielea e mai uscata, prezinta mai putine comedoane, in schimb, mai multe cosuri si inflamatii. Acestea din urma pot fi atat de puternice, incat provoaca dureri. In locul faimoasei zone T (nas-frunte-barbie), sunt afectati acum obrajii si gatul, doar arareori spatele si decolteul. Vestea buna este ca dermatologii s-au hotarat sa ia problema in serios si au conceput metode de tratament menite sa le scape si pe femeile adulte de aceste cosuri suparatoare. Totodata, si numeroase cosmeticiene s-au specializat in ingrijirea pacientelor cu acnee tarzie. Nu e tocmai o sarcina usoara, deoarece nu exista un remediu unic, o metoda unica de tratament, care sa dea rezultate la fel de bune in toate cazurile. Poate ca unele au nevoie doar de o noua lotiune demachianta, in vreme ce altele ar trebui sa se lase de fumat si sa adopte o alimentatie mai sanatoasa. In cazurile grave, se prescriu medicamente. Iar uneori dureaza un timp pana se gaseste combinatia corecta. Insa un lucru e sigur: in final, pielea va arata mult mai bine.


Cauze

1. Creme prea grase. Solutia — Triati cosmeticele din dulapiorul dvs. si aruncati la gunoi tot ce nu vi se potriveste. Chiar si atunci cand exista cosuri, tenul adult necesita o crema hidratanta usoara, in niciun caz prea grasa. Multe produse antiaging au defectul de a fi prea consistente.

2. Prea multe bacterii. Solutia — Asigurati pielii aciditatea corecta. Cand pielea este sanatoasa, se formeaza datorita transpiratiei si sebumului, o pelicula naturala cu rol de protectie, putin mai acida decat apa, in care bacteriile acneei nu se simt deloc bine. Daca aceasta pelicula protectoare este compromisa, de pilda prin actiunea sapunului sau a diverselor creme ce reduc aciditatea pielii, bacilii acneei au conditii deosebit de propice pentru a se inmulti - astfel apar inflamatiile. Ca sa evitati aceasta situatie, ar trebui sa va curatati tenul numai cu o lotiune demachianta neagresiva, cu un pH neutru corespunzator pielii (5,5 sau mai mic) - si anume, doar dimineata si seara, o curatare mai deasa fiind daunatoare. O gasiti in farmacii.

3. Stresul. Solutia — Relaxati-va cu metoda. Numeroase paciente cu acnee reactioneaza la stres, deoarece, in asemenea perioade tensionate, organismul secreta din abundenta hormoni masculini, cosurile fiind o consecinta. Caracteristica este asa-numita „acnee a femeii divortate“, ce consta in aparitia pentru prima data a cosurilor si inflamatiilor, la femei care tocmai s-au despartit de partenerul lor. Insa si un stil de viata agitat isi pune amprenta pe aspectul pielii. Va va fi de ajutor sa introduceti consecvent in programul dvs. zilnic metode de relaxare ca joggingul, yoga, precum si sedintele de tratament cosmetic.

4. Stoarcerea cosurilor. Solutia — Aveti mai mult respect pentru pielea dvs. De cum arunca o privire in oglinda, unele femei descopera indata un nou comedon, care trebuie neaparat scos - atunci, pe loc. Insa a face aceasta fara o pregatire prealabila si cu degetele nespalate, nu e o idee buna, deoarece poate agrava acneea - medicii vorbesc in asemenea cazuri despre o „acnee excoriata“, adica usor jupuita. Daca doriti sa va ascundeti o portiune problematica a pielii, o puteti acoperi cu putin fond de ten. Cine nu reuseste sa-si controleze impulsurile de acest gen ar trebui sa scoata oglinda concava din baie si sa se machieze dimineata - atunci iritatiile tenului nu vor mai fi atat de vizibile. O cosmeticiana cu experienta in problemele tenului acneic va poate indeparta regulat comedoanele, tratand totodata si inflamatiile. Ar fi minunat sa va faca apoi si un masaj al fetei cu drenaj limfatic, pentru ameliorarea si destinderea zonelor inflamate. Cine nu obisnuieste sa mearga la cosmeticiana isi va rezerva un sfert de ora pe saptamana pentru curatarea profunda a fetei, de exemplu dupa dus, cand pielea s-a inmuiat bine. Infasurati servetele de celofibra in jurul degetelor (dupa ce v-ati scurtat unghiile, daca a fost necesar) si executati operatiunea cu maxima prudenta. De asemenea, recomandabili sunt si plasturii speciali de curatare, care extrag comedoanele din piele, fara a o leza. In final, calmati-va tenul, aplicand o masca.

5. Nicotina. Solutia — Lasati-va de fumat. Nicotina actioneaza asupra pielii, stimuland-i productia de grasime si, totodata, facand-o mai vulnerabila la oscilatiile hormonale. Prin urmare, cel mai bine ar fi sa renuntati la tigari sau macar sa fumati mai putine. Daca vointa dvs. nu e de-ajuns, exista diverse modalitati de a vi se oferi ajutor - de la plasturii cu nicotina si tigara electronica, pana la programele de biorezonanta.

6. Predispozitie congenitala. Solutia — O medicatie corespunzatoare. Impuritatile pielii sunt in proportie de 80% determinate genetic, restul se poate influenta cu o ingrijire corecta si diverse terapii. Cand acneea este foarte pronuntata, ea ar trebui vazuta de un dermatolog, care poate prescrie tablete de isotretinoina (vitamina A in forma acida).

7. Laptele, zaharul, grasimile. Solutia — Modificati-va alimentatia. Mai nou, s-a reluat in discutie posibilitatea ca lactatele, ciocolata cu lapte, cartofii, pastele, orezul, grasimea de porc, ouale, ca si painea si aluaturile dulci, preparate din faina alba, sa provoace ori sa agraveze acneea. Unii dermatologi afirma ca alimentele amintite ar interveni in metabolismul glucidelor, la nivelul celulelor cutanate, favorizand astfel acneea, insa o confirmare stiintifica nu exista deocamdata. Cine doreste sa testeze personal teoria poate renunta pentru o perioada la alimentele respective, asteptand sa vada daca obtine vreun rezultat. Si nu uitati: din fericire, ciocolata amaruie, cu peste 70% cacao, nu e suspectata ca ar face rau pielii.

Asul verde nr. 88, 2011; foto: www.pentrudive.com
 

Leacuri cu plante si alimente

 
Leacuri cu plante si alimente

Afectiuni ale intestinelor

30 g frunze uscate de pelin se pun la macerat 24 de ore in 60 ml alcool de 70 de grade, dupa care se adauga 100 ml vin alb. Se lasa la macerat 10 zile. Se ia o lingurita, dimineata, pe stomacul gol.


Calmarea crizelor hepato-biliare

Se stoarce o lamaie, apoi se toaca marunt si se fierbe in 300 ml apa, intr-un vas acoperit, la foc mic, timp de 20 de minute. Se strecoara, se indulceste cu putina miere, apoi se adauga si sucul stors inainte. Intreaga cantitate se bea intr-o zi.


Ciroze, hepatite

Aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: 3 kg morcovi, 3 kg miere, 3 kg lamai, 1 kg patlagina. Morcovii se rad pe razatoarea mica, lamaile se spala si se taie marunt, patlagina se fierbe intr-un litru de apa, pana ramane o cana. Se amesteca toate ingredientele, se pun in borcane si se pastreaza in frigider. Se ia in fiecare dimineata o lingura de amestec, pe stomacul gol, inainte de masa cu 15 minute.


Constipatie, hemoroizi

Se rasnesc fin 100 g seminte de spanac si se amesteca cu 400 g miere. Se ia cate o lingurita, de trei ori pe zi, inainte de masa.


Cistita

Se pun intr-un borcan 7 linguri de pulbere de ienupar, 5 linguri de coada-soricelului si 5 linguri de mesteacan, dupa care se adauga un pahar de alcool alimentar de 90° si jumatate de pahar de apa fiarta si racita. Se amesteca bine componentele, apoi borcanul se inchide ermetic si se pune la macerat 10 zile, la temperatura camerei, dupa care produsul se filtreaza si se trage in sticlute mici, inchise la culoare. Se ia o lingurita de tinctura, intr-o jumatate de pahar cu apa, dimineata, pe stomacul gol, dupa care 15 minute nu se mananca nimic. In cistita cronica, se ia cate o lingurita, de 4 ori pe zi. In cistita acuta, se ia cate o lingurita, de 5 ori pe zi. Tratamentul se face cel putin 7 zile la rand, pentru ca efectele sa fie stabile.


Digestie lenta, anaciditate, colita

Se rasnesc si se amesteca in parti egale: radacina de gentiana, ghimbir si rozmarin. Se administreaza cate o lingurita de pulbere sublingual, timp de 15 minute, de 4 ori pe zi, timp de doua luni. Dupa ce a fost tinuta sub limba, pulberea se inghite cu o cana de ceai din flori de salcam.


Insomnie

Se adauga o jumatate de lingurita de pudra de scortisoara si o lingurita de miere, la o cana de lapte cald. Se bea inainte de culcare.


Infectii ale unghiilor, furuncule, arsuri, taieturi

Se face o alifie din ceara de albine si ulei de floarea-soarelui presat la rece, topite si amestecate pe baie de aburi. Cicatrizarea si vindecarea sunt rapide.


Lumbago

Se bea 1 litru de ceai de soc pe zi. 4 linguri de soc se infuzeaza, 15 minute, intr-un litru de apa clocotita. Se frectioneaza zona afectata cu untura amestecata cu usturoi pisat.


Noduli tiroidieni

Se rasnesc si se amesteca urmatoarele plante: dragaica (sanziene) — 4 parti, coada-calului - 4 parti, galbenele - 2 parti, traista-ciobanului - 2 parti, salvie - 2 parti, ciubotica-cucului - 3 parti, urzica — 2 parti si tataneasa - 3 parti. Se ia sublingual, cate o lingurita de pulbere, de patru ori pe zi. Se tine 5 minute, dupa care se inghite cu o cana de ceai din acelasi amestec. Tratamentul se face timp de 3 luni. Apoi inca 3 luni, se foloseste ceaiul din amestecul de mai sus, din care se beau 4 cani pe zi.


Obezitate

Se beau 2 pahare de suc din radacini de patrunjel si pastarnac intre mese, timp de 7 zile. Cura se repeta la fiecare doua luni. Ceai de frasin: se face un ceai din 2 lingurite frasin (frunze sau flori), la 500 ml apa clocotita. Se infuzeaza 20 de minute. Se bea neindulcit, in trei reprize, dupa mesele principale.


Obezitate si mentinerea siluetei

Se consuma de trei ori pe zi cate un pahar de suc facut din: telina, varza si mere, in parti egale.


Regenerare celulara

Se face un amestec in parti egale (cate o lingurita) din scortisoara, nucsoara si frunze de dafin uscate. Se pun intr-o cana cu apa fierbinte si se infuzeaza 20 minute. Se strecoara. Continutul se imparte in doua. Se bea jumatate de cana dimineata si jumatate de cana dupa-amiaza.


Reumatism articular

Se introduc intr-o sticla de 1,5 l urmatoarele: o cana de ulei de floarea-soarelui presat la rece, o cana si jumatate de hrean ras, gaz - pana la umplerea sticlei. Se lasa la macerat 10 zile, la temperatura camerei, agitandu-se de 3-4 ori pe zi. Se strecoara si se foloseste la masajul zonelor dureroase.

Asul verde nr. 88, 2011; foto: www.e-feminin.ro
 

Informatii despre colesterol

 
Informatii despre colesterol

„Din pacate, nivelul colesterolului este prea ridicat“. O asemenea sentinta, dupa interpretarea analizelor de sange, baga in sperieti pe oricine, fiindca automat ne gandim la infarct. Si pe buna dreptate, pentru ca circa o treime din populatia Europei este amenintata de acest „monstru“ infricosator. Iar colesterolul peste limita reprezinta - fara nicio indoiala — un risc serios pentru inima si vasele sanguine. Dar nu trebuie sa intram in panica. Valorile colesterolului sunt inregistrari de moment, care oscileaza cu pana la zece procente. Un nivel prea ridicat astazi poate fi in limitele normale, peste cateva saptamani. Daca nu, o analiza a lipidelor stabileste cu exactitate o eventuala situatie critica a grasimilor din sange. In principiu, fiecare adult ar trebui sa-si cunoasca valorile colesterolului, afirma specialistii. Fiindca doar astfel se poate interveni la timp, pentru a evita ce este mai rau. Adeseori este suficienta o schimbare a deprinderilor de viata. Cum s-o faceti si de ce mai depinde eliminarea riscurilor, aflati din raspunsurile la cele mai frecvente intrebari legate de colesterol.


Chiar este colesterolul asa de periculos cum se spune?

Nu. Colesterolul este o componenta vitala a tuturor celulelor. Fiecare om dispune - in propriul lui organism - de aproximativ 150 g de colesterol, din care aproape 10 g dizolvate in sange. Din grasimea existenta in sange, organismul „construieste“ numerosi hormoni (de ex. estrogenii), dar si acidul cholic (component al bilei) sau vitamina D. Daca, insa, cantitatea de colesterol prezenta in sange este prea mare, acesta poate „ataca“ peretii arterelor, care se sclerozeaza. Principalul responsabil este colesterolul „rau“, sau LDL (Low Density Lipoprotein), care trebuie readus la nivelul normal. Spre deosebire de el, colesterolul „bun“ sau HDL (High Density Lipoprotein) protejeaza vasele sanguine de sclerozare si ar trebui sa aiba un nivel cat mai ridicat. Cel putin asa recomanda marea majoritate a specialistilor in probleme vasculare, desi tot mai multe studii arata ca la jumatate din pacientii cu infarct, valorile colesterolului sunt absolut normale. In clipa de fata, acest fenomen este pe cale de a fi elucidat prin studii clinice.


Care sunt valorile normale?

Valorile orientative „batute in cuie“ sunt de domeniul trecutului. In general, pericolul este inexistent sau foarte mic, daca nivelul colesterolului total se afla sub 200 mg/dl. In caz ca depaseste aceasta valoare, ar trebui verificate separat nivelul HDL si al LDL din sange. La femeile trecute de 55 de ani, care nu prezinta un alt factor de risc (de pilda, hipertensiune arteriala), tratamentul se impune doar daca nivelul colesterolului total este mai mare de 250 mg/dl, iar o concentratie a LDL-ului de sub 160 mg/dl este considerata perfecta. Daca factorii de risc sunt mai numerosi (2 sau 3), valoarea LDL-ului ar trebui sa fie sub 130 mg/dl. Un nivel sanatos al HDL-ului atinge minimum 45 mg/dl. Bine de stiut: la femei, un colesterol total prea redus provoaca depresii.


Este nevoie de medicamente, daca LDL-ul si colesterolul total sunt prea mari?

Nu, aceasta nu este o boala, ci deocamdata doar o dereglare a metabolismului grasimilor, spun specialistii. Niciun medic responsabil nu recomanda un tratament, doar din cauza unor valori prea ridicate ale colesterolului. Acesta se impune doar daca exista si alti factori de risc, cum ar fi diabetul, hipertensiunea, un eventual „colac“ de grasime pe abdomen si talie, stresul sau fumatul etc. Regula empirica: cu cat mai numerosi factorii de risc, cu-atat mai mare riscul de infarct si cu-atat mai necesara terapia.


Si cand devin necesare medicamentele?

Cand riscul ca in urmatorii zece ani sa fie grav afectate vasele sanguine creste peste 20%. Medicul stabileste acest nivel cu ajutorul unei tabele de riscuri. Atunci, se recomanda in primul rand statinele, care stopeaza productia de colesterol la nivelul ficatului. In cazul unui tratament mai lung, trebuie verificate in mod regulat enzimele hepatice. Un efect secundar pozitiv al statinelor: combat aparitia bolii Alzheimer.


Din ce cauze creste nivelul colesterolului?

Valorile ridicate sunt o urmare a consumului de alimente prea grase (mai ales cu multe grasimi animale), dar si a lipsei de miscare, a cortizonului, a hipotiroidiei, a afectiunilor renale si a alcoolului si espresso-ului in cantitati prea mari. Exista, insa, si un numar destul de mare de persoane la care nivelul ridicat al colesterolului este congenital.


Un stil de viata sanatos poate tine in sah grasimile din sange?

Da. Schimband alimentatia, valoarea colesterolului poate fi redusa cu pana la 15 procente. Mai putine grasimi animale saturate in carne si branzeturi franeaza producerea colesterolului si stimuleaza, chiar, descompunerea acestuia. Merele sunt niste adevarate „aspiratoare“ de colesterol. Conform unui studiu efectuat la „Florida State University“: un mar mare pe zi reduce LDL-ul cu 23%, intr-un interval de sase luni. Iar sportul - alergarea si mersul pe bicicleta (zilnic 30 de minute) - face sa creasca HDL-ul cu 20%.


Ce rol joaca trigliceridele?

Aproape toata lumea se teme de colesterol si nimeni de trigliceride. Desi ar trebui s-o faca. Trigliceridele reprezinta circa 90% din grasimea alimentara si organismul le produce, el insusi, din zahar si alcool. Trigliceridele accelereaza sclerozarea vaselor sanguine si ingroasa sangele. Iar ambele sporesc riscul de infarct miocardic, de atac cerebral sau de pancreatita. Nivelul trigliceridelor ar trebui sa fie neaparat sub 150 mg/dl.

Asul verde nr. 87, 2011
 

Retete naturale contra imbatranirii

 
Retete naturale contra imbatranirii

Masaj Do-In

In „Cartea galbena“ a imparatilor Chinei se spune ca acestia isi amanau batranetea practicand un masaj inventat de calugarii Do-In. Practicat zilnic, el asigura tineretea pana la varste tarzii.

Procedeu: apasati pe punctul „Shen Men“, care se afla la mijlocul pliului pe care il formeaza radacina degetului mic cu marginea de sus a palmei. Numit si „poarta spiritului“, se spune ca are efecte de energizare care intarzie procesul de imbatranire. Masati punctul respectiv de mai multe ori pe zi.


Secretul indienilor sud-americani

Piperul negru, proaspat sau transformat in pulbere, se bucura de mare trecere in medicina populara a indienilor din Anzii Cordilieri, care sunt convinsi ca el intarzie batranetea si deteriorarea creierului.

Procedeu: consumati zilnic un varf de pulbere de piper, adaugat in mancare sau in ceai fierbinte.


Tratament alsacian antirid

In urma cu zeci de ani, femeile de la granita dintre Germania si Franta pariau pe puterea semintelor de marar in lupta cu ridurile.

Procedeu: zdrobiti un pumn de seminte de marar si infuzati-le cu apa clocotita. Strecurati lichidul si amestecati-l cu 2 linguri de iaurt natural si o lingurita de miere de salcam. Utilizati amestecul pentru a va face o masca faciala, pe care lasati-o sa actioneze 30 de minute, inainte de a o spala cu apa calduta.


Reteta medievala cu ciobotica-cucului

„Adam in Eden“, o culegere de retete din plante medicinale, publicata in Franta in anul 1657, propune o alifie foarte apreciata, contra ridurilor si a pielii imbatranite. „Dupa cum bine stiu toate femeile — domnisoare, sotii sau vaduve — un unguent pe baza de frunze de ciubotica si grasime de porc face sa dispara petele de pe fata si ridurile“, se spune.

Procedeu: opariti un pumn de flori si frunze de ciubotica-cucului cu un litru de apa. Lasati sa se infuzeze 10 minute. Strecurati, apoi spalati-va fata cu infuzia obtinuta. Lasati-o sa se usuce fara a va sterge, apoi aplicati alifia de ciubotica. Se prepara la fel ca alifia de galbenele: un pumn de planta tocata se caleste repede in osanza de porc. Se toarna in borcanele, inainte sa se raceasca. Se aplica seara si dimineata, pe obrazul bine curatat.


Masca purifianta cu argila si adaosuri

Primii care au folosit mastile cu argila au fost egiptenii. De-a lungul vremii, moda s-a extins in toata Europa, unde floristii si herboristii au adaugat si esente de plante, care sa-i sporeasca efectul. Astazi, praful de argila cosmetica se gaseste in toate farmaciile si magazinele naturiste, comercializat in diverse culori. Preferati caolinul (daca-l gasiti, din care se fabrica portelanul) sau argila de culoare verde.

Procedeu: amestecati o lingura de argila cu 2 linguri de apa de flori de portocal (se gaseste in comert) si o jumatate de lingurita de ulei de germeni de grau. Daca aveti pielea grasa, adaugati si cateva picaturi de ulei esential de lavanda. Aplicati compozitia pe fata si lasati-o sa actioneze pana ce se usuca complet. Spalati-o cu apa rece. Pentru a fi eficienta, aplicati zilnic masca, vreme de o saptamana din luna.


Retetele lui Hildegard van Bingen

• Crema cu petale de crin. Bagati in storcatorul de fructe atatea petale de crin, cat sa obtineti 20 ml. Separat, puneti sa se topeasca 50 de grame de ceara de albine pe baie de aburi, amestecand. Adaugati 10 picaturi de ulei esential de lavanda si 15 cl de untdelemn de masline. Amestecati continuu, apoi adaugati sucul de petale de crin. Luati vasul de pe foc si continuati sa amestecati, pana ce compozitia se intareste. Se aplica pe fata, de mai multe ori pe zi sau dimineata si seara.

• Lotiune cu otet. Intr-un vas de pamant, puneti 1 litru de otet de mere si o jumatate de radacina rasa de ghimbir. Lasati sa macereze doua zile, in apropierea unei surse de caldura, amestecand regulat. Se sterge pielea, dimineata si seara. Se lasa sa se usuce bine, apoi se clateste si se aplica pe fata crema obisnuita.

Asul Verde 87, 2011: foto: www.andreearaicu.ro
 

Micoza la unghiile picioarelor

 
Micoza la unghiile picioarelor

Micoza la unghiile picioarelor este o infectie fungica (provocata de ciuperci microscopice), foarte raspandita printre amatorii de sport, deoarece se ia usor din piscine, dusuri comune, vestiare si sali de sport. Se vindeca foarte greu. Ca preventie, aveti grija sa va stergeti bine picioarele dupa ce iesiti din apa, mai ales intre degete.


Incepeti cu bai de picioare pentru tratarea micozei

• Cumparati o solutie antiseptica din farmacii sau si mai simplu, stati cu picioarele vreme de 15 minute in apa sarata (doua lingurite de sare grunjoasa la 500 ml apa), repetati procedeul in fiecare zi, pana la cicatrizarea totala a leziunilor provocate de ciuperci.

• Taninul continut in ceaiul negru, usor astringent, usuca pielea. Infuzati 5 pliculete de ceai intr-un litru de apa clocotita, vreme de 5 minute. Lasati sa se raceasca, apoi faceti o baie de picioare, cu durata de 30 de minute.

• Puneti un varf de cutit de praf de mustar intr-un lighean cu apa calda. Stati 30 de minute. Mustarul usuca ciupercile.


Tratati micoza la unghiile picioarelor

• Anumite medicamente fungicide se pot cumpara la liber, altele necesita reteta. Printre primele se numara Lamisilul, foarte eficient. Aplicati crema conform prospectului, dupa ce curatati bine zona de sub unghie atacata de ciuperca. Lamisilul exista si sub forma de pastile. Combinarea celor doua produse are un efect mai rapid. Tratamentul trebuie continuat inca doua saptamani dupa instalarea vindecarii.

• Bicarbonatul de sodiu potoleste mancarimile si senzatia de usturime. Faceti o pasta, dintr-o lingura de bicarbonat amestecat cu apa. Aplicati-o, masand, pe locurile bolnave, apoi clatiti si stergeti bine picioarele. Pudrati-le, apoi, cu putina faina fina de porumb.

• Iata alte produse ce aplicate local dau uneori rezultate surprinzatoare: alcool, otet, usturoi, lac de par, miere cu propolis. Incercati-le pe rand, doua-trei zile pe fiecare, pentru a vedea care din ele are efectul scontat.

• Iaurtul, cu conditia sa fie natural, sa contina fermenti lactici, este la fel de eficient contra micozelor. Aplicati putin iaurt (sau kefir) pe zona bolnava, lasati sa se usuce, apoi spalati.

• Pentru a grabi cicatrizarea leziunilor, mergeti cat mai des in picioarele goale.


Remedii cu plante impotriva micozei la unghiile picioarelor

• Uleiul esential de arbore de ceai (se gaseste in toate pravaliile naturiste) este un antiseptic natural, care franeaza dezvoltarea ciupercilor si accelereaza cicatrizarea. Amestecati in parti egale uleiul de arbore de ceai cu ulei de masline si masati-va degetele bolnave, de doua ori pe zi. Uleiul de masline inmoaie pielea intarita de micoza, facilitand patrunderea uleiului de arbore de ceai.

• Gelul si spray-ul cu Aloe Vera sunt extrem de eficiente. Mai intai curatati bine dedesubtul unghiei, aplicati spray-ul, lasati sa se usuce, apoi ungeti locurile cu gel de Aloe.

• Uleiul de lavanda are si el proprietati antifungice. Picurati pe locurile bolnave si masati bine, atat unghiile, cat si spatiul dintre degetele picioarelor.

• Crema de galbenele combinata cu marul-lupului are mare eficienta. Se aplica de trei ori pe zi, sub unghiile bolnave si intre degetele picioarelor.


Metode de prevenire a micozei la unghiile picioarelor

• Dupa baie, stergeti-va picioarele cu grija. Daca aveti tendinta sa transpirati, folositi un foehn pentru spatiile dintre degete.

• Pentru ca picioarele sa va ramana uscate, puneti talc in sosete sau pudrati-va bine picioarele. Va absorbi transpiratia.

• Purtati ciorapi din bumbac. Fibrele naturale absorb mai bine umiditatea. Daca transpirati, schimbati-le de mai multe ori pe zi.

• Evitati purtarea tenisilor si a adidasilor, care nu lasa sa respire pielea picioarelor. Preferati pantofii din panza sau piele.

• Daca este posibil, nu purtati aceiasi pantofi mai mult de doua zile la rand. Daca transpirati, schimbati-i chiar de mai multe ori pe zi.


Nu lasati ciuperca sa prolifereze

Ciuperca prezenta sub unghiile picioarelor si in spatiile dintre degete se poate extinde si pe alte zone ale corpului. Pentru a evita contaminarea, spalati-va bine pe maini, dupa fiecare tratament al picioarelor.


Leac popular pentru a combate micozele la degetele picioarelor

• Ulei de usturoi. Taranii rusi foloseau urmatorul remediu, pentru a combate micozele la degetele picioarelor. Puneti intr-un recipient din sticla 250 ml usturoi curatat si 125 ml ulei de masline. Tineti amestecul la soare, vreme de trei zile. Aplicati preparatul pe zonele bolnave, dupa ce in prealabil curatati zona macerata de sub unghii, o spalati si o uscati bine.
 

Tinitusul (acufenele)

 
Tinitusul (acufenele)

Tinitusul sau acufena reprezinta un zgomot care se poate auzi in urechi sau „in cap“, de un individ, intr-o anumita situatie. In mod obiectiv, zgomotul poate sa fie de frecventa joasa, de fond (ca o fasaiala), sau poate fi de frecventa inalta: ca un fluierat, ca tiuitul unui greiere. Intensitatea acestor zgomote este diferita. Uneori, o banala acufena reprezinta o problema deosebita. In alte situatii, intensitatea zgomotului poate fi acceptabila — il putem auzi, chiar daca este permanent, doar cand este liniste totala: in pat, inainte de culcare, atunci cand suntem singuri, intr-o camera inchisa, fara zgomote de fond. Altfel, discutiile celor din jur, radioul, televizorul sau calculatorul pot masca acufena, care de fapt exista, dar nu o auzim.

De asemenea, pot exista acufene permanente si acufene intermitente. De obicei, intalnim o acufena intermitenta dupa anumite traume sonore, de regula la muncitorii din constructii, care lucreaza cu picamere, la cei care lucreaza cu explozibili si nu-si protejeaza urechile corespunzator la detonarea incarcaturii explozive, sau la profesionistii din armata sau politie, care fac trageri cu armele din dotare. Si tinerii pot sa aiba aceste acufene, dupa ce merg in discoteci sau in cluburi - de obicei, dupa zgomote puternice, care dureaza mai mult de cateva ore incontinuu. In discoteci ne supunem auzul la 110-120 de decibeli, un nivel de zgomot ce corespunde cu cel al motoarelor de avion turate la maximum. De altfel, majoritatea DJ-ilor au probleme cu auzul, tocmai din cauza volumului muzicii! Atentie si la „moda“ din randul tinerilor, de a asculta muzica la castile iPod-urilor sau ale Music Playerelor, data la maximum - acestea afecteaza auzul, uneori iremediabil!

Trebuie sa se stie ca toate traumele sonore, care apar la peste 75-80 de decibeli, pot provoca scaderea auzului sau aparitia unei acufene care este de regula inalta (ca un tiuit), care ramane permanent si este de obicei bilaterala. La inceput, acufenele sunt intermitente, dar daca persoana in cauza persista in mediul respectiv, pot ajunge permanente!

Acufenele intermitente se pot instala si dupa o stare de enervare, cand este posibil sa apara o fluctuatie de tensiune arteriala (hipertensiune), dar si pe fondul unei tensiuni arteriale scazute, cand suntem nemancati, obositi si avem hipoglicemie. In aceste cazuri, tiuiturile din urechi trec rapid daca mancam, daca ne hidratam corespunzator, iar tensiunea si glicemia revin la valorile normale.


Bolile care provoaca zgomote

Acufenele pot fi cauzate si de unele afectiuni ale urechii interne?
— De obicei, atunci cand din discutiile cu pacientii nu depistam o trauma sonora sau un fond hipertensiv, putem suspecta o cauza mai grava a producerii tinitusului. Astfel, poate fi afectat nervul auditiv, respectiv celula nervoasa receptoare din urechea interna, chiar din cauza traumelor sonore repetate, despre care vorbeam.

O alta cauza poate fi otoscleroza (crestere osoasa anormala localizata in urechea medie) — o afectiune genetica foarte frecventa, care se manifesta de regula unilateral, mai ales la femeile tinere, de 20-40 de ani. Otoscleroza apare ca urmare a unei osificari la nivelul scaritei din urechea interna si, practic, tot lantul osicular ciocan-scarita-nicovala se blocheaza. Timpanul este bun, la fel si nervul auditiv, dar apare osificarea (ca o batatura), care nu mai permite miscarea acestora. Pentru ca nu mai vibreaza timpanul, boala se manifesta prin hipoacuzie, iar pentru ca se fac acolo tot felul de depozite de calciu, se manifesta prin acufene - o fasaiala puternica in ureche. Otoscleroza trebuie investigata, pentru ca este o boala evolutiva care nu are tratament medicamentos, ci doar chirurgical: se scoate o bucata de scarita si se pune un piston, ideal unul din titaniu sau din teflon, ori se face o protezare auditiva. Proteza creste capacitatea de auz si mascheaza zgomotul de fond si se scapa astfel de ea. Insa pacienta trebuie sa stie ca poate fi mostenita si de urmasii sai.

O alta cauza poate fi o formatiune tumorala, numita neurinom de nerv acustic (nu este un cancer, ci o tumora benigna), care creste intr-un loc foarte periculos, respectiv in conductul auditiv intern, unde nu sunt decat nervi. De aceea, pacientii care sufera de aceasta boala au de obicei ameteli mari si hipoacuzie. Aceasta tumora are un ritm de crestere foarte lent si, la inceput, da doar tiuituri deranjante. Din fericire, se poate opera, astfel incat sa nu afecteze iremediabil auzul.

Boala Meniere poate da si ea acufene extrem de suparatoare. De obicei se manifesta prin hipoacuzie - se creeaza o mare presiune in urechea interna, astfel incat structurile lichidiene din urechea bolnava afecteaza atat cohleea, adica auzul, cat si partea vestibulara si atunci se distruge intreaga structura a urechii medii si interne si astfel apar crize de ameteala puternica, cu zgomote in ureche, cu greata, cu varsaturi, de nu se mai tine omul pe picioare! Si aceasta este o boala evolutiva, periculoasa, care duce la cofoza, care inseamna pierdere totala de auz, si la imposibilitatea sa mai stam in picioare, din cauza pierderii totale a echilibrului.

Pe langa aceasta, mai exista o serie de tumori periculoase pe nervul auditiv, din ureche pana in creier, care se manifesta in faza de debut printr-un tiuit in ureche. Pe absolut tot parcursul nervului auditiv pot sa existe, in anumite locuri, diverse patologii.

Atentie, cand tiuitul urechilor apare in mod repetat pe un fond de nervozitate mare, poate fi vorba de un sindrom de hipertensiune intracraniana (deci, o stare de pericol!) si trebuie ca persoana in cauza sa consulte un medic specialist, pentru a avea la indemana medicamente cu ajutorul carora sa se calmeze, altfel poate face un accident vascular cerebral! Chiar si scleroza multipla afecteaza partial nervul auditiv, iar primul semn al acestei afectiuni poate fi un tinitus! Pe langa patologia de nerv auditiv, mai exista si o patologie vasculara care poate cauza tinitus. Hipertensiunea, hipotensiunea, tensiunea oscilanta — orice variatie de presiune sanguina poate sa dea temporar acufene, care pot sa treaca de la sine, cu ajutor medicamentos sau alimentar.

Si ateroamele (depunerile de placi de aterom din interiorul vaselor sanguine) pot da zgomote in urechi. Un blocaj pe o artera mare (carotida interna, externa sau comuna) poate crea un flux crescut in zona respectiva, iar pentru ca sangele va circula mult mai repede si cu flux mai puternic pe o parte fata de cealalta, se simte ca o acufena din cauza presiunii din urechea respectiva.

Spondilozele sunt la fel de des incriminate in aparitia tinitusului. La aplecarea si la diverse miscari de rotire ale capului, pacientul poate avea ameteli usoare si tiuit in urechi. De vina sunt arterele vertebrale, prin care sangele nu mai circula bine din cauza blocajului muscular la nivel cervical, care exercita astfel o compresie asupra lor, ceea ce se numeste insuficienta vertebro-bazilara. Circulatia sanguina posterioara este afectata, nu este egala presiunea sanguina din ramura stanga cu cea din ramura dreapta si exista un flux mai scazut pe o anumita parte, care poate sa dea instabilitati (nu neaparat ameteala cu vertij) si acufene.


Tot aici trebuie sa vorbim si despre anevrisme, care sunt dilatatii congenitale ale vaselor de sange. La un moment dat, pe fondul unor factori favorizanti, peretele acestora se slabeste, dilatatia se mareste si apare o vajaiala puternica in urechea din partea in care este anevrismul.

Asadar, acufena poate sa ne avertizeze din timp despre o afectiune potential grava, de aceea trebuie luata in consideratie daca este permanenta sau se agraveaza. Totusi, chiar si o ureche infundata cu un dop de ceara poate sa dea tiuit si o senzatie de presiune mare in ureche. Acelasi lucru se intampla si in cazul unei otite. Deci, nu trebuie sa ne speriem ca numai bolile cele mai grave dau acufene.

Avand atatea presupuse cauze, este simplu sa faceti o diagnosticare corecta?
— Pentru orice afectiune din sfera ORL putem face investigatii de mare acuratete. Daca suspectam afectarea nervului auditiv, facem o audiograma tonala.

In conceptul medicinii moderne, tinitusul nu mai apartine zonei receptoare, urechii interne. Specialistii occidentali sunt de parere ca el se constientizeaza cand ajunge pe scoarta cerebrala, in aria temporala. RMN-urile functionale (care nu exista inca in Romania) au aratat ca, atunci cand cineva are un tinitus, se aprind toate „beculetele“ pe scoarta cerebrala, la nivelul proiectiilor temporale, in dreptul urechilor! De fapt, acolo este un zgomot permanent, care enerveaza si stimuleaza toti neuronii din zona respectiva.

Putem avea un auz normal, dar sa fie prezent un tiuit permanent, care deranjeaza auzul. De fapt, daca facem o audiograma tonala, noi auzim, dar nu intelegem cuvintele, pentru ca exista o hiperexcitabilitate corticala in zona respectiva. Iar tonul acela, care poate fi inalt (sub forma unui tiuit) sau gros (ca un vajait), deranjeaza toate celulele din zona, induce o hiperexcitabilitate generala, cu focare permanente, ceea ce pentru creier reprezinta un disconfort cumplit. „Dezordinea“ nu este numai locala sau vasculara, ci se manifesta in tot capul, deranjeaza, apar lipsa de concentrare, nervozitatea excesiva, insomnia si o multime de alte lucruri care pot sa strice intreaga functionalitate a organismului.

Patologia vasculara se poate vedea pe eco-doppler, pe angio-RMN (un RMN care vede circulatia vasculara). Computerul tomograf nu arata vasele de sange. Omul cu tiuit in urechi si in cap este, pana la urma, un om disperat ca nu scapa de aceasta problema...

Conteaza tipul zgomotului auzit, va orienteaza in diagnosticare?
— Uneori da, alteori nu. De fapt, singura diferentiere care se poate face pe baza zgomotului auzit de pacient ne poate indrepta spre o cauza posibila din doua, respectiv putem sti daca este vorba de un tinitus pe fond vascular, deoarece in acest caz nu se aude acel zgomot inalt, ca un tiuit, un bazait, o zbarnaiala, un suierat, ci exista un galgait intermitent, cu aceeasi frecventa ca a pulsului sanguin, cauzat de circulatia deficitara.


Tratamente dublu mixt

Ce tratament poate sa ne scape de aceste nesuferite zgomote?
— Tratamentul se recomanda in functie de etiologie, de cauza declansarii acufenelor. In primul rand, noi trebuie sa eliminam cauzele periculoase ale acufenelor: tumorile, accidentele vasculare, stenozele periculoase, anevrismele, tot felul de boli neurologice, pentru ca acufenele sunt primele semne ale unor boli neurologice, cum ar fi scleroza multipla. Daca este vorba de tumori, trebuie consultat un medic neurochirurg si se fac investigatii suplimentare pentru rezolvarea cauzei respective. Daca este o cauza vasculara, se va face un consult cardiovascular si se vor urma tratamentele adecvate (de exemplu, in cazul placilor de aterom care stenozeaza complet carotidele si sunt foarte periculoase, acestea trebuie operate!). Daca suspectam o cauza neurologica, pacientul va fi indrumat catre un specialist neurolog.

In cazul bolii Meniere, se fac aplicatii cu gentamicina in urechea interna sau se da o medicatie care distruge efectiv urechea interna si auzul, dar macar omul nu mai ameteste si ramane cu cealalta ureche perfecta. In unele cazuri, mai usoare, se fac alte tratamente, pe baza de medicamente calmante, care pot sa scada aceasta presiune endolimfatica deosebita din urechea interna.

Dupa cum observati, un simplu zgomot in ureche poate sa mascheze boli foarte grave. De aceea, in primul rand, se face identificarea cauzei si eliminarea bolilor grave. Nu exista o solutie unica, ci adaptam solutii particulare fiecarui caz.


O prezenta importanta: psihologul

Daca nu exista nicio cauza grava si constatam ca este doar o acufena functionala, atunci putem administra un tratament pentru a inhiba hiperexcitabilitatea corticala. Mai ales daca pacientul este tanar, ii dam un vasodilatator cerebral si ii recomandam repaos auditiv, fara zgomote puternice, fara muzica in casti, cu liniste, somn, pentru refacerea nervilor si a vascularizatiei, vitaminele B1 si B6, care sunt foarte bune neurotrofice si vasodilatatoare care deschid vasele (ginkgo biloba si altele asemenea). Neurologul si otologul pot sa indice un astfel de tratament, cu vitaminele B si cu calmante. Daca nu merge nici acest tratament, trebuie facuta mascarea zgomotelor-fantoma cu ceva calmant. Si aceasta se poate face doar prin meloterapie: trebuie sa ascultam in surdina o muzica relaxanta, la un volum acceptabil, astfel incat sa mascam zgomotul dat de tinitus, sa dormim cu televizorul sau cu radioul pornite (programate sa se opreasca dupa un interval in care consideram ca putem adormi). Daca nici unul din aceste tratamente usoare nu are efect, se pot recomanda medicamente calmante, care sa inhibe aceasta hiperexcitabilitate. Este vorba despre anxiolitice, care scad nervozitatea, excitabilitatea, medicamente care se recomanda si in epilepsie - o afectiune ce se manifesta tot printr-o hiperexcitabilitate a unei zone, deci sa nu ne sperie cand primim asemenea medicamente. Dar, in primul rand trebuie incercata rezolvarea fara medicamente.

„Trucul“ cu muzica sau televizorul trebuie aplicat permanent, sau doar un timp limitat?
- Depinde de pacient. Daca el simte (dupa o saptamana sau doua) ca poate sa doarma si nu-si mai aude acufena, poate sa renunte la televizor. Daca nu, ramane cu televizorul programat sa se inchida singur. Fiecare isi adapteaza toate aceste sfaturi la situatia personala. Daca este o persoana foarte anxioasa, nervoasa, care peste toata anxietatea sa mai are si un tiuit in ureche, atunci neaparat trebuie si consiliere psihologica, cu terapie comportamentala, care in aceste cazuri da rezultate foarte bune.

Cat dureaza tratamentul, in cazul unei cauze obiective, din sfera ORL?
- Pentru bolile acute ale urechii (otite, tulburari de trauma sonora etc), tiuitul trebuie sa treaca de la sine intr-o saptamana, doua. Daca nu trece, se fac tratamente de una-doua luni. Daca exista o boala cronica, in cazul varstnicilor, sau la cei la care tiuitul este pe fond vascular si este deja corticalizat, se fac tratamente de pana la sase luni sau chiar un an, dupa care se scad dozele si se incearca un tratament alternativ - acupunctura, hipnoza, ginkgo biloba, suplimente alimentare cu zinc, lipoflavonoide, complexul de vitamine B. Dar, la inceput se face un tratament de stabilizare, pana cand pacientul se simte mai bine. Medicamentele pot fi schimbate in cursul tratamentului. De obicei, pentru ca au o reactivitate slaba a vaselor cerebrale, persoanele in varsta iau medicamente antihipertensive, care sunt si vasodilatatoare, asa ca ei au un tratament permanent care, dupa parerea mea, ar trebui sa se faca in jur de 2-3 luni pe an, cand se simt mai rau sau cand au tensiune oscilanta. Dar altfel, nu trebuie urmat un tratament permanent! Preferam sa le dam meloterapie, discuri speciale, sfaturi utile si ii invatam sa devina propriul controlor al acestor sunete, sa-si gaseasca singur trucuri care sa-i faca sa uite de ele.

Tinitusul poate sa apara si la persoanele in varsta, pe fondul slabirii auzului?
- La persoanele in varsta intalnim presbiacuzia cu presbivestibulia de varsta - o hipoacuzie fiziologica, normala, in care nervul pur si simplu se sclerozeaza si determina aparitia unei hipoacuzii pe frecventele inalte. Adica batranii aud, dar nu inteleg clar tot ce se vorbeste in jurul lor. Au frecventele bune pe tonurile joase, corespunzatoare vocalelor A, E, I, O, U si au frecventele proaste pe R, S, T, T. Tot datorita varstei pot sa apara si acufenele, care, de fapt, sunt cauzate atat de functionarea deficitara a nervului auditiv, cat si de afectarea sistemului vascular, care determina o irigare proasta, cu aparitia hipoacuziei si a acufenei. Se trateaza in acest caz cu medicamente vasodilatatoare care sa deschida vasele, sa se irige mai bine toata partea centrala — nu numai nervul auditiv, ci mai ales cortexul. Trebuie sa se inteleaga bine ca problema, la persoanele de varsta a treia, nu este strict locala, ci totul se corticalizeaza si de aceea trebuie sa recomandam vasodilatatoare si calmante, ca sa-i ajutam sa adoarma si sa nu mai bage in seama zgomotele-fantoma, sa nu le constientizeze, sa le bage in subconstient si atunci scapa de ele - nu le mai aud, nu le mai percep, chiar daca ele nu dispar in totalitate.


De la vajait la depresie

Care sunt complicatiile acufenelor?
— Tinitusul poate afecta semnificativ calitatea vietii. Neobisnuiti cu aceste sunete, aparute brusc, pacientii sunt de regula obositi, stresati, au insomnii, au probleme legate de concentrare si memorare si deseori ajung la depresii, anxietate si stari de iritabilitate. Un banal bazait poate fi foarte deranjant, mai ales daca este permanent si la frecvente inalte.

Se poate preveni tinitusul?
— Da, cel putin acufenele de origine nervoasa si vasculara, mai ales daca stim ca avem un grad de hipoacuzie. Sunt multi oameni care mostenesc din familie o sensibilitate a nervului acustic, nu au un auz perfect. Aud bine, sunt tineri, dar nu au un auz perfect. Aceia nu trebuie sub nicio forma sa stea in zgomot de fond, sa frecventeze discoteci inchise, ci cel mult unele in aer liber si sa stea cat mai departe de boxe, sa nu utilizeze castile, sa nu asculte muzica puternica, sa previna zgomotele puternice prin purtarea unor casti de protectie, a antifoanelor, care se fac personalizat, prin luare de mulaj si care se poarta sub castile respective (castile fac numai o protectie de maximum 15-20 de decibeli). Cei care stiu ca au o sensibilitate, ca li se infunda urechile usor si le tiuie dupa zgomote puternice, in niciun caz sa nu se expuna frecvent la acest lucru. Tot preventiv, tinerii care lucreaza intr-un mediu cu zgomot puternic (baruri, cluburi, discoteci etc.) trebuie sa-si faca audiograme, macar din sase in sase luni. Daca au deja o hipoacuzie, trebuie sa-si schimbe urgent locul de munca.

Exista persoane care au hipoacuzii si fac acufene cand au examene sau tot felul de termene limita. Ei bine, emotia si stresul scad auzul si intensifica acufenele. In perioadele de examene pot urma un tratament special de preventie, care macar sa stopeze manifestarile in limitele existente, sa nu avanseze, sa nu scada auzul si sa nu creasca acufena. Se recomanda tratamente cu vitamine, minerale si plante, care ajuta foarte mult in perioadele de criza. Eu le recomand si varstnicilor astfel de tratamente, primavara si toamna.

Dr. Ioana Alexandru Voda poate fi contactata la Clinica ORL „NOVA“ din Bucuresti, Str. Pictor Gh. Tattarescu nr. 2, demisol, sector 3, tel. 021/325.44.22, 031/105.25.75

 

Borsul reda vigoarea si detoxifica organismul

 
Borsul reda vigoarea si detoxifica organismul

Banalul bors preparat in casa din tarate de grau de cea mai buna calitate poate reprezenta o minune pentru sanatate, fiind o adevarata matura intestinala, ajutand corpul sa elimine toxinele acumulate si refacand depozitele de vitamine de care are nevoie pentru a functiona corect.

• Imediat dupa trezire, inainte de micul dejun, se bea pe nerasuflate o cana de bors proaspat. Tineti la indemana licoarea pentru cand apare senzatia de sete. Cei mai insetati, care mai intarzie in pat, pot bea pana la trezirea totala pana la o jumatate de litru de bors. Dupa micul dejun este interzis sa beti bors pana la orele 13:30.

• La pranz este indicat sa beti ca aperitiv un pahar (200 ml) de bors rece. Se poate consuma la masa o ciorba acrita cu bors. Dupa dejun se bea din nou un pahar de bors rece si o bere. In acest fel va asigurati o absorbtie optima de vitamine din grupul B. La copii, berea se poate inlocui cu un suc de fructe.

• La cina, beti un pahar mare de bors proaspat, apoi ideal ar fi sa consumati o ciorba de peste acrita cu bors. La felul doi includeti o friptura slaba, de pui sau de vita, si multe legume.
 

Retinolul si tiamina, aliate ale mintii si trupului

 
Retinolul si tiamina, aliate ale mintii si trupului

Vitamina A (retinol) este oarecum neobisnuita, intrucat nu exista ca atare in alimente. In schimb, acestea contin provitamina A, care se gaseste in sursele de origine animala, sau betacaroten, de provenienta vegetala. Organismul este cel care converteste substantele in retinol. Forma preferabila este betacarotenul, care are o puternica actiune antioxidanta, prin lupta pe care o duce impotriva radicalilor liberi putand preveni afectiuni grave, cum ar fi , ca si imbatranirea prematura a celulelor sau malignizarea lor. Doza zilnica recomandata pentru vitamina A este de 5000 UI, echivalentul a 3 mg de betacaroten. Un aport prea mare de retinol din suplimente (nu si de betacaroten), peste 25.000 UI pe zi, poate fi toxic! Vitamina A ajuta la dezvoltarea si mentinerea vigurozitatii dintilor, mucoaselor, pielii, vederii, fiind in aceeasi masura importanta pentru tesuturile moi si pentru sistemul osos.

Adesea, primii mentionati la capitolul betacaroten sunt morcovii. Ei contin din belsug pigmentul care le confera culoarea specifica. Dar exista si alte surse de incredere: caisele, sparanghelul, varza, broccoliul, ardeii grasi, in special cei rosii, portocalele etc.

Vitamina B1 (tiamina) este prima descoperita din complexul vitaminelor B. Doza zilnica recomandata este de 0,3-1,5 mg pentru copii, 1,1-1,6 mg pentru adultii sub 50 de ani si 1-1,2 mg peste aceasta varsta. Tiamina mentine vigoarea muschiului cardiac, ajuta la imbunatatirea memoriei, sustine in general activitatea cerebrala. Contribuie la transformarea aminoacizilor in proteine, enzime si hormoni, stimuleaza cresterea si asigura sanatatea pielii.

Surse naturale ideale sunt sparanghelul, orezul nedecorticat, carnea de pui, mazarea, cartofii, strugurii, semintele de floarea-soarelui si cerealele fortificate (paine, paste, fulgi).
 

Adolescentul si sportul

 
Adolescentul si sportul

Practica exercitiilor fizice pentru a crea si mentine o conditie fizica buna (putere si vigoare) este foarte veche. Ea s-a practicat in toate timpurile si in toate societatile umane. Scopul acestor practici era de a imbunatati cat mai mult puterea de munca (munca fizica fiind predominanta in acele timpuri) si mai ales pentru actiunile de razboi.

Pentru prima data in istorie, in Grecia antica sportul s-a separat de lupta, devenind o preocupare de sine statatoare.

Infiintarea Jocurilor Olimpice in anul 776 i.e.n. materializeaza conceptia si tendinta omului pe drumul civilizatiei de a se depasi prin competitie.

In conditiile vietii contemporane sunt putine profesii in care activitatea fizica sa fie preponderenta iar pentru viitor se preconizeaza scaderea in continuare a activitatilor fizice in munca profesionala. Majoritatea oamenilor, inclusiv tinerii, duc o viata sedentara, lipsita de efort fizic.

Binefacerile tributare activitatii fizice (sanatatea, echilibrul psihic si intelectual, longevitatea activa etc.) sunt cunoscute si recunoscute atat in mediile stiintifice (medicina, biologie etc.) cat si in randul populatiei.

Dupa alimentatie, activitatea fizica este, ca importanta, al doilea factor de mentinere si intarire a starii de sanatate.

De ce atunci un factor de sanatate atat de important si la care posibilitatile de acces sunt aproape unanime este atat de putin exploatat la nivel individual si de mase?

Adolescentul elev isi petrece 4—5 ore pe zi in banca, alte 3—4 ore la masa de lucru acasa pentru pregatirea lectiilor. Efortul intelectual este foarte mare dar consumul energetic este minim. Cum toate aceste activitati se petrec in spatiu inchis, eventual si aglomerat, sedentarismul si lipsa oxigenului din atmosfera duce la senzatia de disconfort fizic si psihic, accentuarea starii de oboseala, uneori chiar dureri de cap si lipsa de pofta de mancare.

Parintii incearca sa faca totul pentru sanatatea si reusita in viata a copiilor lor, le asigura o alimentatie corecta, eventual suplimentata cu vitamine sub forma medicamentoasa, le pune meditatori si le ofera cursuri de limbi straine, muzica etc. Dar care este parerea lor despre sport?

Pentru tineri si adolescenti sportul nu este numai un factor de intretinere a sanatatii, cum este pentru adulti si batrani, ci si un factor de modelare a comportamentului si personalitatii individului. Prin sport creste gradul de combativitate, spiritul de colaborare (sporturile in echipa), pentru adolescentii timizi este o modalitate excelenta de a-si invinge timiditatea, pentru cei indrazneti de a-si disciplina reactiile in raport cu cerintele activitatii sportive.

Contrar opiniilor unor parinti ca sportul ii indeparteaza pe copii de la preocuparile scolare, majoritatea adolescentilor sportivi sunt si excelenti elevi la materiile scolare. Practicarea sportului mareste randamentul scolar.

Pentru realizarea unei activitati sportive in general si pentru copii si adolescenti in special, doi factori sunt de luat in consideratie:
- factorul organizatoric (baze sportive, conditii de antrenament, asociatii sportive, tabere etc.);
- factorul educativ (opinia de masa asupra avantajului activitatii sportive).

Primul factor necesita investitii, un plan de organizare, crearea de forme de activitate sportiva, asociatii sportive etc. Intr-o buna masura, unele din aceste obiective au fost realizate, altele sunt in curs de realizare. Succesele echipelor noastre nationale, in diverse ramuri sportive, o dovedesc. Multi copii inca in pragul adolescentei au ajuns la performante sportive internationale. Pentru realizarea acestor performante, aptitudinile sportive trebuie depistate foarte de timpuriu, iar pentru ca ele sa se mentina, efortul sportiv trebuie facut gradat, sub stricta supraveghere medicala, Nu vom intra in amanunte asupra tehnicilor de adaptare functionala la efort a sportivilor de performanta (medicina sportiva se ocupa cu aceste probleme).

Ne mandrim cu varfurile performantelor sportive, dar pentru sanatatea si echilibrul fizic si psihic al tinerei generatii este mai importanta antrenarea in activitatile sportive a cat mai multor adolescenti.

Actiunile cultural sportive in cadrul Daciadei au mobilizat mase largi de adolescenti in competitii sportive, dar aceste manifestari trebuie largite pentru a intra in activitatea de rutina a adolescentilor.

Se estimeaza ca numai 20—25% din adolescenti practica sportul intr-o asociatie sportiva. O alta parte practica sportul individual: mersul pe jos, alergari, bicicleta, turismul, jocurile sportive, dar aproximativ 50% nu practica niciun sport. Explicatiile care se dau sunt: lipsa de baze sportive in apropierea scolii sau locuintei, lipsa de timp, neintelegerea din partea parintilor a dorintei adolescentilor de a practica sportul.

Opinia pentru promovarea activitatii sportive in randul copiilor si adolescentilor trebuie formata si sustinuta fata de ei (copii si adolescenti) dar si fata de parinti, uneori si fata de educatori. Dintre institutiile socio-culturale in masura sa promoveze aceste opinii, scoala are cele mai multe sanse de reusita. Prin contactul direct si permanent cu adolescentii, dar si cu parintii, scoala poate sa formeze in mod unanim spiritul de adeziune la activitatile sportive. Dornici de „competitie“, adolescentii sunt in mod deosebit atrasi catre astfel de activitati. Efortul facut de buna voie stabilizeaza echilibrul psiho-afectiv; se realizeaza astfel, pe langa o buna conditie fizica si multumirea pentru reusita, sentiment atat de necesar dezvoltarii armonioase a personalitatii adolescentului.

Foto: articole.famouswhy.ro
 

Albinismul

 
Albinismul

Albinismul este o leucodermie congenitala, caracterizata prin absenta pigmentului melanic din piele, par si iris. Tegumentul este alb ca fildesul sau usor rozat. Parul este, de asemenea, alb sau galbui, casant. Culoarea irisului este roza sau albastra deschis. Diverse anomalii se pot asocia cu malformatia cutanata: surditate, fotofobie, nistagmus orizontal, cataracta, miopie, polidactilie, nanism, debilitate mintala, epilepsie, hemoragii cutanate.

Absenta pigmentului melanic lipseste pielea acestor bolnavi de protectia naturala impotriva razelor ultraviolete. Din acest motiv, albinosii fac frecvent, pe partile descoperite, eriteme, pete cafenii, atrofii presenile, in special pe ceafa, cu subtiere, uscare si ridare a pielii, iar in regiunile tropicale aparitia de epitelioame este destul de des constatata.

Albinismul generalizat este o displazie familiala, ereditara, legata adesea de consanguinitate si transmitandu-se in recesivitate.

La baza albinismului total, stau anomalii metabolice ale melanocitelor. Melancocitele nu lipsesc din stratul bazal al epidermului, numarul lor nu pare sa fie mai mic decat cel constatat la indivizii normali, sunt DOPA-pozitive, dar ele produc cantitati insuficiente de pigment. Cu microscopul electronic, nu se constata decat premelanozomi lipsiti de melanina in membrana lor interna.

Ar putea fi in cauza o deficienta in mecanismul producerii tirozinei libere sau o blocare enzimatica a tirozinazei la nivelul melanocitelor, o inhibitie a transferului tirozinazei spre melanozomi.

Tratamentul consta in evitarea actiunii radiatiilor luminoase prin folosirea de creme antiactinice si purtarea de ochelari colorati.

Se citeaza si forme in care absenta pigmentului nu este completa, cunoscute sub numele de albinoidism si care nu trebuie confundate cu albinismul partial.

Culoarea pielii si a parului nu este atat de alba ca in tipul total, iar irisul se pigmenteaza la adolescenta.

Albinoidismul, care de obicei nu este insotit de alte anomalii, se transmite fie in dominanta, fie in recesivitate.

Albinismul partial. Albinismul partial sau piebaldismul se caracterizeaza prin limitarea acromiei la anumite regiuni cutanate. Placile depigmentate se localizeaza cel mai des pe frunte, unde se pot continua cu o mesa de par alb in pielea capului, pe torace, pe abdomen, brate, coapse, dar exceptional de rar pe maini si picioare.

Anomalia se transmite in dominanta autosomala.

Depigmentarea este determinata de scaderea mare a numarului melanocitelor sau chiar de absenta acestora. In stratul bazal al epidermului din zonele acromice, celulele dendritice sunt in marea lor majoritate DOPA-negative, nefiind melanocite, ci celule Langerhans care au inlocuit melanocitele. Putinele melanocite care se pot decela ar fi degenerate si ar contine premelanozomi si melanozomi de aspect anormal.

Sindromul, care este aparent de la nastere, se deosebeste prin acest caracter de vitiligo, care intereseaza frecvent mainile si picioarele si ale carui placi acromice sunt limitate la periferie de o bordura hiperpigmentata.

Sindromul Waardenburg, care este transmis tot in dominanta, asociaza marirea distantei dintre cele doua pupile si hipertrofia radacinii nasului cu alte simptome mai putin constante, ca hipoplazia irisului, blefarofimoza si surditatea si, uneori, prezenta de placi acromice de tipul albinismului partial.

Foto: blog.suplimente-naturiste.com
 

Vin laxativ de piersici

 
Vin laxativ de piersici

Daca vreti un laxativ usor, cat se poate de gustos, care nu da dependenta si isi face de fiecare data „treaba“, va recomand din toata inima vinul de piersici. Vinul de piersici este un bun tonic, reenergizant, consumat ca aperitiv si diuretic.

Va sunt necesare doua kilograme si jumatate de piersici frumoase, patru litri de vin alb, un litru si trei sferturi coniac, 500 g zahar, patru migdale amare, 7 g drojdie de bere uscata. Peste fructele decojite si taiate in bucati se pune zaharul, putina apa plata si se lasa cateva ore. Se fierbe amestecul 15 minute. Se toarna intr-un bidon (dupa ce s-a racit) si se acopera cu vin alb si coniac. Se adauga drojdia si migdalele. Se lasa o luna la rece, se filtreaza si se imbuteliaza. Se beau cate 50 ml, de trei ori pe zi, inainte de mese.

Daca problema este mai grava, aflati ca instilatiile cu zeama de in nu dau gres. Se fierbe o lingura de seminte de in, sfaramate inainte, in patru pahare cu apa, dupa care se strecoara. Se adauga in zeama o lingura de sare si doua linguri de ulei vegetal (de in sau de masline), se amesteca bine. Cu acest lichid caldut se face clisma in prima zi. A doua zi se instileaza din nou, foarte incet, insa o cantitate dubla. Urmeaza o zi de pauza. In a patra zi se introduce de patru ori doza din prima zi, procedand extrem de lent; fiertura trebuie retinuta cat mai mult in intestine. Pe timpul acestui tratament, trebuie sa se consume foarte multe lichide: apa, ceaiuri, supe, compoturi. Se repeta cura de trei ori intr-o luna. Rezultatele sunt uimitoare.

A. C., Ploiesti; foto: dimline.blogspot.com
 

Pitiriazis rubra pilar

 
Pitiriazis rubra pilar

Pitiriazis rubra pilar este o dermatoza rara, cu evolutie cronica, caracterizata clinic prin asocierea de placarde eritematoscuamoase si de papule foliculare conurile hiperkeratozice patognomonice.


Etiologie

Cauza afectiunii este necunoscuta. Boala debuteaza fie in copilarie, fie dupa pubertate. Cazurile de aparitie precoce, in prima copilarie, sunt de multe ori familiale si transmiterea pare determinata de o gena dominanta autosomala. In alte observatii si mai ales in acelea ou debut tardiv, rolul unui factor genetic este improbabil.

Milian si Gougerot, bazati pe rezultate favorabile obtinute uneori cu vaccinuri antituberculoase si saruri de aur, au sustinut ipoteza unei origini tuberculoase a dermatozei. Aceasta opinie este in prezent contestata de cei mai multi autori.

De asemenea, scaderea concentratiei vitaminei A in plasma este prea rar si prea inconstant gasita ca sa se poata atribui tulburarilor metabolismului vitaminei A un rol etiologic in pitiriazisul rubra pilar.


Simptomatologie

La copil, dermatoza incepe, de obicei, cu aparitia de placarde eritematoscuamoase in pielea capului, sau pe fata, de tipul eczemei seboreice, sau printr-un eritem palmoplantar. Dupa o durata de timp variabila, in care diagnosticul afectiunii este foarte dificil, apar papulele cornoase foliculare, elementele patognomonice ale bolii. Aceste papule, de dimensiuni mici, cel mult de marimea unei gamalii de ac, sunt rosii, dure, uscate si au in crestet un dop cornos din care iese un fir de par atrofic. Uneori, acesta este rupt chiar la emergenta si in locul lui ramane un punct negru. Papulele peripilare isi pastreaza uneori individualitatea, dar mai frecvent conflueaza in placarde, care dau la palpatie o senzatie de pila. Aceste leziuni pot coexista cu placi si placarde eritematoscuamoase, acoperind cea mai mare parte a trunchiului, dar menajand intre ele insule de piele sanatoasa. Placardele, presarate cu papule foliculare cornoase, sunt alteori acoperite de scuame psoriaziforme sau pitiriaziforme, care le-ar putea face sa fie confundate cu leziuni de psoriazis sau ou lichenificari, daca nu s-ar gasi la periferia lor mici papule foliculare izolate.

Sediile de electie ale pitiriazisului rubra pilar sunt fata, pielea capului, fata dorsala a mainilor si degetelor, palmele si talpile, coatele si genunchii, dar leziunile variaza ca aspect de la o regiune la alta.

Fata este rosie, in special la nivelul santurilor nazogeniene si scuamoasa, rigida, ridata, granitata, dar fara papule cornoase propriu-zise. Cand scuamele sunt mai groase, ele pot determina un ectropion al pleoapelor inferioare.

In pielea capului, se constata o descuamatie furfuracee difuza, fara alopecie.

Pe fata dorsala a mainilor si pe dosul primelor falange, se observa, la nivelul orificiilor pilare, conurile hiperkeratozice patognomonice.

Pe palme si mai putin pe plante, o ingrosare accentuata a stratului cornos realizeaza o keratodermie uscata, eritematoasa, uneori fisurata, alteori neteda si lucioasa, care se poate insoti si de ingrosari si opacifieri ale unghiilor.

Pe coate si genunchi, placardele eritematoscuamoase pot simula leziuni de psoriazis, dar frecvent, la periferia lor, se vad papulele peripilare cornoase caracteristice.


Evolutia bolii

Este cronica, cu perioade de agravari si remisiuni, care pot merge, uneori, pana la disparitia completa a eruptiei. Formele ereditare, al caror debut este de obicei in copilarie, au prognosticul mai putin favorabil, ele putand dura chiar toata viata.


Histologie

Hiperkeratoza foliculara este elementul esential. Se mai constata hiperkeratoza difuza cu parakeratoza focala inconstanta. Un infiltrat inflamator cronic se observa in dermul papilar.


Tratament

Vitamina A in doze mari da uneori rezultate apreciabile. Daca in decurs de doua luni de vitaminoterapie A masiva nu se observa nicio ameliorare, trebuie intrerupt tratamentul, masura necesara, de asemenea, in caz de aparitie de semne de hipervitaminoza.

Corticoterapia da de multe ori rezultate spectaculare. Este in special indicata in formele eritrodermice.

Si citostaticele, mai ales Methotrexatul sunt indicate in cazurile rezistente, dar administrarea lor trebuie facuta numai la bolnavi spitalizati, pentru evitarea accidentelor pe care le-ar putea produce.

In formele usoare, este preferabil sa se recurga numai la un tratament local, constand din bai prelungite, pomezi keratolitice si unguente cu corticosteroizi sau cu vitamina A acida.

Foto: dermato-venerologie.ro
 

Schimba-ti periuta de dinti dupa trei luni de folosire!

 
Schimba-ti periuta de dinti dupa trei luni de folosire!

Trei luni de zile. Atat ii trebuie unei periute de dinti pentru a se transforma dintr-un instrument util igienei orale zilnice, intr-o adevarata amenintare pentru sanatatea ta. Dupa 90 de zile de utilizare, la baza periutei de dinti se acumuleaza microorganisme (bacterii), pe care, involuntar, cu fiecare spalare, le vei reintroduce in cavitatea bucala.

Totodata, perii se deterioreaza si produc, fara ca macar sa iti dai seama, taieturi microscopice in gingie, creand astfel o cale de acces bacteriilor in organismul tau. Raceala simpla sau gripa, infectiile dentare, gingivita sau parodontopatia isi pot avea cauzele in folosirea unei periute de dinti mai mult de trei luni de zile. Urmarile pot fi grave atat pentru sanatatea gurii tale cat si pentru intregul tau organism.

Asa ca, fa gestul cel mai simplu pe care il poti face pentru a te apara de infectii si de o igiena orala precara: schimbati periuta de dinti o data la trei luni!

Foto:linguistics-research-digest.blogspot.com
 

Granulomul telangiectatic piogenic (botriomicomul)

 
Granulomul telangiectatic piogenic (botriomicomul)

Granulomul telangiectatic piogenic (botriomicomul) este o tumoare vasculara inflamatorie, cu caracter benign, care se dezvolta de obicei ca urmare a unei leziuni inflamatorii supurative sau traumatice recente, secundar infectate.

Rolul germenilor microbieni, in special al piococilor, altadata considerat primordial, astazi este pus de catre multi sub semnul intrebarii.

Este insa de retinut ca, de cele mai multe ori, botriomicomul se dezvolta pe locul unui traumatism, dar dupa ce acesta a devenit sediul unei supuratii mai mult sau mai putin importante: sub repliul periunghial in perionixisurile microbiene ale degetelor mainilor, in conductul auditiv dupa o otita medie supurata, in repliul periunghial al degetului mare dupa unghie incarnata, mucoasa bucala si in orice alta parte a corpului.


Clinic

Se caracterizeaza printr-o proeminenta rosie-vie sau rosie-inchisa, avand un caracter evident congestiv vascular. Este de obicei rotunda, globuloasa, atingand diametrul de 0,5— 1,5 cm, uneori chiar mai mare, cu baza de implantare mai ingusta, permitand formarea unui sant intre periferia tumorii si pielea din jur. Este de regula erodata, acoperita cu cruste si sangereaza cu multa usurinta, chiar la traumatisme minore. La presiunea digitala sau compresia intre doua degete, este partial depresibila, asemanator angiomului. Mai rar, leziunea este sesila iar la nivelul santului ce margineste unghia incarnata, granulomul telangiectatic poate lua o forma alungita. In unele cazuri, cand survin sufuziuni sanguine interstitiale in urma unei traumatizari a tumorii, aceasta ia o tenta rosie-negricioasa, mimand un melanom malign, care la randul sau poate imbraca aspectul botriomicromului (melanom pseudobotriomatos).


Evolutia leziunii

Este relativ rapida, atingand maximum de dezvoltare in 2—3 saptamani, dupa care inceteaza sa mai creasca, dar nu prezinta tendinta la resorbtie spontana.


Aspectul histologic

Consta, esential, intr-o proliferare importanta a vaselor mici, care sunt intr-o stroma laxa, gelatinoasa, saraca in colagen in stadiile precoce. Endoteliul vaselor are un singur rand de celule, care apar usor tumefiate, rotunjite. Perivascular, se observa infiltrate polimorfe eu fibroblasti, mastocite, plasmocite si polinucleare. In leziunile vechi, se produce o „organizare fibroasa“ mai mult sau mai putin importanta, tumoarea devenind mai uscata si consistenta (dispare ulcerarea). Uneori, se produc mici granuloame telangiectatice satelite in vecinatatea tumorii primare.


Tratamentul

Vizeaza indepartarea tumorii prin excizie chirurgicala sau distrugerea sa prin electrocoagulare, care trebuie facuta suficient de profund, la nivelul bazei tumorii, pentru a se preveni recidivele, destul de frecvente.

Foto: fr.wikipedia.org