De ce ne cade parul?

 
De ce ne cade parul?
Pielea capului (scalpul) contine, in cazul unei persoane obisnuite, 100.000-150.000 de fire de par, dintre care 85% se afla intr-un proces permanent de crestere. Acestea cresc din folicul (radacina firului) ce se afla sub piele. Firul de par contine keratina si apa si este hranit din vasele sanguine de la baza foliculului.


Fiecare fir de par trece prin ciclul propriu, iar pe parcursul vietii, fiecare folicul trece prin aproximativ 20-30 de cicluri. Procesul de crestere si de cadere a parului este constituit din 4 etape consecutive...
  • Faza anagena (faza de crestere a parului), in care este produs pigmentul (melanina), dureaza intre 3 si 6 ani, iar parul poate creste pana la lungimea de 60 cm. La inceputul acestei faze, in celulele germinale ale parului apar numeroase diviziuni. Celulele nediferentiate cresc in jos si inconjoara papilomul cutanat incepand sa formeze bulbul firului de par. Foliculul pilos se prelungeste, atingandu-si lungimea finala, iar parul incepe sa creasca, iesind la suprafata pielii.
  • Faza catagena (faza de tranzitie a parului) tine aproximativ 14-21 zile, atingand 0,5-1% din firele de par. In aceasta perioada, foliculul se micsoreaza pana la 1/6 din lungimea sa normala.
  • Faza telogena (faza de repaus) are o durata de 2-4 luni, cand cca. 10-20% din par se afla in faza de odihna relativa, pana la reactivarea ciclului. Caderea acestor fire de par face parte din procesul natural de inlocuire a parului vechi cu cel nou.
  • Faza exogena (faza de eliberare a firului de par) apare dupa pierderea firului din faza telogena, cand reincepe procesul de reactivare si de crestere a parului.
Zilnic, in jur de 50-100 fire cad din diverse cauze, iar daca parul intra in faza de repaus prea devreme, poate provoca subtierea si caderea excesiva a acestuia.


De ce ne cade parul? Din cauza schimbarilor hormonale...

Cea mai frecventa cauza a pierderii parului este reprezentata de tulburarile hormonale. Acestea pot aparea la orice varsta, insa, de obicei, apar in cazul barbatilor cu varsta de peste 50 de ani si la femeile in perioada de menopauza, in timpul sarcinii sau dupa nastere (scade nivelul estrogenilor).

Organismul feminin produce si hormoni barbatesti - androgeni, care apar in glandele suprarenale si ovare si al caror nivel ridicat duce la pierderea excesiva a parului in varful capului si in zona perciunilor.


De ce ne cade parul? Din cauza alimentatiei inadecvate...

Alimentatia dezechilibrata poate fi si ea o alta cauza a caderii parului. Subnutritia, in special deficientele de proteine, de aminoacizi sau de vitamine si minerale (exemplu: fier, zinc, vitamina A) pot duce la rarirea parului pe intreaga suprafata a capului. Acest lucru se intampla, mai ales, persoanelor care recurg la cure drastice de slabire.

La pierderea parului sunt expuse si persoanele care tin de cateva ori pe an post negru, precum si asa-numitele monodiete (de exemplu: cu nivel redus de proteine).

Alopecia feminina poate fi favorizata si de excesul de greutate, iar tesutul gras se poate transforma in testosteron liber. Cu cat exista o concentratie mai mare in plasma sanguina, cu atat parul va fi mai slab.


De ce ne cade parul? O alta cauza a caderii parului poate fi tiroida...

Pierderea parului poate fi influentata si de tulburarile in secretarea hormonilor tiroidieni. In cazul insuficientei tiroidiene, parul se subtiaza, devine uscat si rar. La persoanele care sufera de hipertiroidie poate aparea alopecia generalizata sau areata, care necesita tratament tiroidian.

De asemenea, alte cauze pot fi: factorii ereditari, inaintarea in varsta, administrarea de medicamente, diversele boli (boli contagioase, micoze ale pielii, intoxicatii) sau stresul de lunga durata.

Aceasta problema sociala afecteaza 50% din barbati prin aparitia calvitiei (chelia) si 30% din femei prin pierderile difuze ale parului. Din acest motiv, pentru a avea un par frumos, stralucitor si puternic, se recomanda utilizarea produselor special create pentru mentinerea sanatatii parului si a scalpului.

Foto: www.saloane-bucuresti.ro


Parusan
PARUSAN - PENTRU FEMEI

→ Stimuleaza circulatia la nivelul scalpului.

→ Favorizeaza hranirea pielii capului cu substante nutritive.

→ Opreste caderea parului si accelereaza faza de crestere a parului.




 

Ceaiuri pentru gastrite hiperacide, cronice, dureroase

 
Ceaiuri pentru gastrite hiperacide, cronice, dureroase
Inflamatia mucoasei stomacului, evoluand acut sau cronic.

Gastrita acuta este urmarea unui exces alimentar, mai ales a excesului de alcool, sau survine dupa inghitirea accidentala sau voluntara de substante toxice. Se intalneste si in cursul bolilor infectioase.

Gastrita cronica este urmarea gastritei acute sau se instaleaza progresiv la cei care abuzeaza de alcool, alimente iritante si fierbinti sau la cei care mananca repede si la ore neregulate. Este insotita de hipertrofia mucoasei gastrice si hiperaciditate, putand evolua spre atrofia acestei mucoase si lipsa de aciditate a sucului gastric.

Exista si gastrita alergica, datorita sensibilitatii mucoasei gastrice la anumite substante. Se trateaza prin regim igienic si dietetic (mese la ore regulate, fara graba, cu evitarea alimentelor iritante) si administrarea de pansamente gastrice si neutralizante.


Cuprins articol:


Ceaiuri pentru gastrite hiperacide incipiente

  • Salcam (flori). Infuzie din doua lingurite de flori la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se beau doua cani pe zi, intre mese. Calmeaza senzatia de arsuri (pirozis), fiind folosit si ca ceai alimentar.
  • Zmeur (frunze). Infuzie din o lingurita de flori la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi. Contribuie la micsorarea aciditatii.

Ceaiuri pentru gastrite evoluate

  • Tataneasa (radacina). Decoct din una-doua lingurite de radacini, taiate fin, la o cana de apa; se lasa sa fiarba zece minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi. Are o actiune cicatrizanta si calmanta deosebit de eficienta, datorita continutului de alantoina.
  • Plamanarica (frunze). Infuzie din o lingura de frunze la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi. Datorita continutului de alantoina, este cicatrizant, stimuleaza tesuturile sanatoase.
  • Sunatoare (toata planta). Infuzie din una-doua lingurite de plante maruntite la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute, acoperita. Se strecoara si se beau doua cani de ceai pe zi.

    Ulei din 20 g planta umectata cu 20 ml alcool; dupa 12 ore se adauga 200 ml untdelemn si se tine doua ore la bain-marie, agitandu-se. Se lasa doua-trei zile si se filtreaza. Se pastreaza la intuneric si racoare. Se ia cate o lingurita intre mese.
  • Lemn-dulce (radacina). Macerat la rece din o lingurita de radacini maruntite la doua cani de apa; se lasa sa stea 12 ore. Se strecoara si se bea o cana pe zi. Are proprietati antiinflamatorii, antiulceroase, cicatrizante.
  • Coada-calului (planta intreaga, fara radacina). Decoct din o lingurita plante maruntite la o cana de apa; se fierbe zece minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi. Contribuie la neutralizarea aciditatii crescute.
  • Galbenele (flori): cicatrizanta; musetel (flori), coada-soricelului (flori): antiseptice, calmante, carminative; valeriana (radacina), menta (frunze), papadie (planta intreaga): antiseptice, antispastice. Infuzie din una-doua lingurite de amestec la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute, acoperita. Se strecoara si se beau doua cani pe zi.
  • Galbenele (flori), coada-soricelului (flori): calmante, antiseptice; sunatoare (toata planta): cicatrizanta, calmanta, stomahica; troscot (toata planta): antidiareic; tintaura (toata planta): stomahica; fenicul (fructe), coriandru (fructe): carminative. Infuzie din una-doua lingurite de amestec la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute, acoperita. Se strecoara si se beau doua cani pe zi, intre mese.

Ceaiuri pentru gastrite cronice incipiente

  • Salcam (flori). Infuzie din una-doua lingurite de flori la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute, acoperita. Se strecoara si se beau doua cani pe zi, intre mese.
  • Zmeur (frunze). Infuzie din o lingura de frunze la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi.
  • Tataneasa (radacini). Infuzie din una-doua linguri de radacini maruntite la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute, acoperit. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi.
  • Sunatoare (toata planta). Infuzie din una-doua lingurite de plante maruntite la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute, acoperit. Se strecoara si se bea o jumatate de cana de ceai, intre mese.

Ceaiuri pentru gastrite cronice cu spasme

  • Busuioc (toata planta). Infuzie din 20 g de plante maruntite la un litru de apa clocotinda; se lasa sa traga 15 minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai, dupa mese.
  • Maghiran (flori si frunze). Infuzie din 30 g de flori si frunze maruntite la un litru de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai, intre mese.

Ceaiuri pentru gastrite dureroase

  • Menta (frunze). Decoct din o lingurita de frunze la o cana de apa, se fierbe zece minute si se lasa sa se racoreasca. Se strecoara si se beau trei cani de ceai pe zi.
  • Tei (flori). Decoct din 15-30 g de flori la un litru de apa; se lasa sa fiarba zece minute, acoperit. Se strecoara si se beau doua-patru cani pe zi.
  • Melisa (varful florilor). Decoct din o lingurita de varfuri de flori la o cana de apa; se fierbe zece minute. Se strecoara si se beau trei cani de ceai pe zi.
  • Salcam (flori): neutralizant; tataneasa (radacina): cicatrizanta; coada-calului (toata planta): neutralizanta; valeriana (radacina): antispastica; mataciune (frunze): antispastica, antiseptica, carminativa, stomahica. Infuzie din o lingura de amestec la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi.
  • Siminoc (flori): 2 g; valeriana (radacina): 5 g; gentiana (radacina): 5 g; obligeana (radacina): 10 g; tintaura (planta intreaga): 10 g; chimen (seminte): 10 g; anason (seminte): 10 g; fenicul (seminte): 10 g; musetel (flori): 10 g; menta (frunze): 15 g; coada-soricelului (flori): 20 g. Se fierb doua lingurite de amestec, cu doua cani de apa, timp de cinci-zece minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai cald, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
Foto: www.divahair.ro
 

Ficatul: afectiuni, pericole, solutii

 
Ficatul: afectiuni, pericole, solutii
Ficatul este unul dintre cele mai importante organe ale corpului, fiind esential pentru functionarea acestuia in conditii optime. Acesta indeplineste functia unei „fabrici” complexe care produce substante importante pentru viata, fiind, totodata, unitatea de prelucrare si purificare a organismului. Acest lucru situeaza ficatul pe primul loc intre organele corpului uman care participa la metabolism.

Structura specifica a vaselor ficatului face ca celulele hepatice (hepatocitele) sa fie „suspendate” in sange, putand astfel captura, iar apoi prelucra toate substantele existente. Anumiti compusi care iau nastere in timpul acestui proces pot fi refolositi, iar altii, care sunt inutili si de cele mai multe ori nocivi, sunt eliminati.

Componentele pretioase, in special, raman depozitate in ficat, ceea ce permite organismului sa recurga la acele resurse atunci cand prezinta nevoi sporite (de exemplu: surplusul de zahar este transformat in glicogen, iar apoi pastrat pana la momentul in care nivelul de glucoza din sange scade sub nivelul normal).

Rolul principal al ficatului este producerea si secretia de bila, care contine substante importante necesare pentru digestie si pentru absorbtia grasimilor si a compusilor liposolubili (de exemplu: a vitaminelor A, D, E si K). Cu toate acestea, trebuie luata in considerare si influenta acestuia asupra „gospodaririi” de catre organism a compusilor precum colesterolul, trigliceridele si fosfolipidele.

Acest organ produce majoritatea proteinelor sistemice, precum si anumiti factori care participa la procesele de coagulare a sangelui. De asemenea, ficatul este un depozit important de vitamine, in special de vitaminele A, B12 si D. In plus, celulele hepatice transforma anumite provitamine in metaboliti activi (exemplu: transformarea beta-carotenului in vitamina A).

Functionarea ficatului, care permite combaterea substantelor toxice, nu se limiteaza numai la indepartarea factorilor care intra pe cale digestiva, ci si a celor produse chiar de organism in cursul procesului de metabolism.



Afectiunile ficatului

Acest organ are o activitate intensa si o capacitate mare de regenerare. Din acest motiv, boala hepatica apare, in general, abia dupa afectarea unei parti semnificative a acestui organ, moment in care apare insuficienta hepatica provocata de prabusirea tuturor functiilor sale si, ulterior, coma hepatica ce constituie un pericol de moarte.

Cele mai frecvente afectiuni ale ficatului sunt: hepatita virala, mononucleoza, ciroza cauzata de alcoolism, cancerul. Hepatita sau inflamatia virala a ficatului este o afectiune foarte grava, care prezinta mai multe forme, provocate de diverse tipuri de germeni:

hepatita de tip A - este cauzata de virusii ARN si se transmite pe cale digestiva (maini murdare);

hepatita de tip B - este cauzata de virusi ADN si se transmite prin sange si contact personal;

hepatita de tip C - este cauzata de un virus ARN si se transmite prin sange in timpul transfuziilor si uneori prin contacte intime neprotejat.


Pericolele existente

Cercetarile specializate din ultimii ani au confirmat ca o functionare eficienta a ficatului depinde, inainte de toate, de o alimentatie corespunzatoare, care sa furnizeze toate elementele necesare pentru un metabolism corect al celulei hepatice.

Organismul nostru, care reprezinta un mecanism complex si precis, functioneaza corect numai atunci cand agresiunea mediului, manifestata printr-o cantitate excesiva de substante toxice care intra in organism din exterior, nu depaseste posibilitatile noastre de aparare.

Va recomandam sa cititi si: Tumorile ficatului la copii


Care sunt solutiile?

Cele mai noi cunostinte medicale au permis crearea unor produse adaptate nevoilor metabolismului hepatic. In mare masura, acestea se adreseaza oamenilor cu varsta de peste 40 de ani, care, din numeroase motive, trebuie sa aiba mai multa grija de acest organ esential pentru starea generala de sanatate a organismului.

Acestea au proprietati de detoxifiere si permit o regenerare mai eficienta a ficatului, ajutand, in special, la neutralizarea amoniacului, o substanta cu actiune toxica asupra celulelor (in special cerebrale) si care este produs in cantitati mari in organism. Datorita detoxifierii si transformarii in uree in ficat, acesta este eliminat impreuna cu urina.

Substantele lipotropice inlesnesc indepartarea acizilor grasi din ficat si astfel previn ingrasarea acestuia. De asemenea, exista si alte produse care contin antioxidanti si care protejeaza eficient ficatul impotriva efectelor periculoase ale radiatiilor, fumatului si alcoolului.

Un rol benefic il au si produsele pe baza de extract de armurariu, adica silimarina. Aceasta substanta are o actiune antiinflamatorie, spasmolitica si detoxifianta, protejand impotriva impactului negativ al diversilor compusi toxici si influentand in mod pozitiv regenerarea organului deja lezat.

Efectele pozitive ale protejarii celulelor hepatice oferite de catre astfel de produse sunt foarte importante. De aceea, este mai usor sa previi o boala decat sa o tratezi cu greu mai tarziu!


Bibliografie: Sanatatea A-Z, nr. 8. Foto: www.centrulnatura.ro
 

Ceaiuri pentru vindecarea hemoroizilor

 
Ceaiuri pentru vindecarea hemoroizilor

Ceaiuri pentru vindecarea hemoroizilor - UTILIZARE INTERNA

  • Nalba de padure (flori): 50 g; coada-soricelului (partea aeriana): 100 g; maghiran (frunze): 50 g; iarba-neagra (flori): 50 g. Infuzie din patru linguri de amestec puse la un litru de apa clocotinda; se lasa sa traga un sfert de ora. Se strecoara si se bea, zilnic, tot ceaiul.
  • 2 capsule de vita-de-vie. Se iau inainte de masa de pranz si cea de seara.
  • Coada-soricelului (flori): 60 g; crusin (coaja): 30 g; fenicul (seminte): 10 g. Infuzie din doua linguri de amestec puse la 500 ml apa clocotinda; se lasa sa traga inca zece minute. Se strecoara si se bea intreaga cantitate in decursul unei zile.
  • Decoct pentru vindecarea hemoroizilor din radacina de cerentel. Decoct din doua lingurite de radacini bine maruntite, puse la o cana de apa; se lasa sa fiarba zece minute si apoi sa se raceasca. Se strecoara si se bea, pe stomacul gol, indulcit cu zaharina sau nu.
  • Crusin (coaja): laxativ; coada-soricelului (flori): calmant, antiseptic, hemostatic. Decoct din doua lingurite din acest amestec puse la o cana de apa; se lasa sa fiarba zece minute. Se strecoara si se beau doua cani: una dimineata, pe stomacul gol, alta seara, la culcare.
  • Coada-soricelului (flori): 20 g; musetel (flori): 10 g; nuc (frunze): 10 g; sunatoare (planta fara radacina): 10 g; papadie (planta fara radacina): 10 g; crusin (coaja): 20 g; urzica (frunze): 20 g. Infuzie din o lingura de amestec pusa la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga inca cinci minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi.

Ceaiuri pentru vindecarea hemoroizilor - UTILIZARE EXTERNA

  • Musetel (flori). Infuzie din trei linguri de flori puse la 200 ml apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se pun cataplasme sau se fac bai locale.
  • Coada-soricelului (flori). Infuzie din doua linguri de flori puse la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se pun comprese locale.
  • Nalba (frunze). Infuzie din doua lingurite de frunze puse la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se fac clisme cu ceaiul cald.
  • Infuzie pentru vindecarea hemoroizilor din frunze de mur. Infuzie din doua lingurite de frunze maruntite puse la o cana de apa clocotinda; se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se pun cataplasme locale.
  • Tataneasa (radacina). Decoct din patru-cinci linguri de radacini tocate, puse la o cana de apa clocotinda; se fierbe zece minute. Se strecoara si se pun cataplasme sau se fac bai locale. Este cicatrizant si decongestiv.
  • Salcie (coaja). Decoct din 40 g coaja bine maruntita, puse la un litru de apa; se fierbe zece minute. Se strecoara si se pun cataplasme sau se fac bai locale. Are proprietati hemostatice.
  • Stejar (coaja). Decoct din 20-30 g coji bine maruntite, puse la un litru de apa; se fierbe zece minute. Se strecoara si se fac bai locale. Are proprietati puternic astringente.
  • Plop (muguri). Infuzie din 15-20 g muguri puse la un litru de apa clocotinda; se lasa sa traga un sfert de ora. Se strecoara si se fac bai locale. Este calmant, antiseptic si cicatrizant.
  • Unguent pentru vindecarea hemoroizilor din muguri de plop. Unguent din 20 g muguri zdrobiti care se umecteaza cu 5 ml alcool si se lasa 24 de ore la macerat intr-un vas inchis. Se adauga apoi 100 g untura de porc si 5 g ceara de albine; compozitia se tine trei ore la bain-marie. Se filtreaza si se freaca totul bine pana se obtine un unguent omogen.
  • Ulei pentru vindecarea hemoroizilor din muguri de plop. Ulei din 20 g muguri zdrobiti care se umecteaza cu 5 ml alcool si se lasa 24 de ore la macerat intr-un vas inchis. Se adauga apoi 100 ml ulei si compozitia se tine trei ore la bain-marie. Se filtreaza si se amesteca bine.
  • Stejar (coaja): 20 g; tataneasa (radacina): 20 g; musetel (flori): 20 g; arnica (flori): 20 g; pelin (planta intreaga, fara radacina): 10 g; sovarv (planta intreaga, fara radacina): 10 g. Din acest amestec se iau doua linguri care se umecteaza cu patru linguri de alcool si se lasa intr-un vas acoperit opt-zece ore. Se infuzeaza apoi cu 100 ml apa. Se filtreaza. Se fac badijonari seara, iar peste noapte se aplica unguentul pe baza de muguri de plop. Tratamentul se recomanda si pentru fisuri anale.
Foto: trateazafisurileanale.com
 

Amenoreea primara si secundara

 
Amenoreea primara si secundara
Simptom definind lipsa menstruatiei, este fiziologic la fetite pana la pubertate, in climacteriu, in timpul sarcinii si in perioada de alaptare. Devine o manifestare de amenoree patologica primara, atunci cand absenta menarhei si a sangerarilor uterine ciclice se prelungeste si dupa varsta de 17-18 ani. Lipsa sangerarilor menstruale pentru o perioada mai lunga de timp (cateva luni) la o femeie pina atunci menstruata si care nu a ramas insarcinata constituie o amenoree patologica secundara.


Cuprins articol:


Diagnosticul cauzal al amenoreei este una dintre cele mai dificile probleme ginecologice. Pentru rezolvarea ei trebuie tinut seama de datele anamnestice si ale examenelor general si ginecologic. Se va nota daca este vorba de o pubertate intarziata, de o amenoree primara sau secundara, varsta bolnavei si durata amenoreei.

Ereditatea, situatia endocrina de la nastere pana la pubertate si apoi pana la maturitate, starea psihologica si factorii de mediu furnizeaza primele elemente orientative. Urmeaza examenul general, cu accent pe profilul neuroendocrinologic (sistemele hipotalamo-hipofizar, ovarian, suprarenalian si tiroidian) si completarea acestuia cu testele endocrine la indemana.

Prezenta sau absenta ciclului ovarian se poate afirma pe baza temperaturii bazale matinale, a frotiului citovaginal, a existentei glerei cervicale preovulatorii, a dozarii estrogenilor in urina. Prezenta ciclului ovarian, chiar la un prag hormonal coborat, indica un prognostic favorabil. Absenta ciclului ovarian poate sugera un defect genetic (sindrom Turner) care este izbitor prin morfograma bolnavei; uneori cere o ancheta in completare (cromatina sexuala, idiograma cromozomica).

Factorii suprarenali sunt sugerati de semnele de virilizare, dar aici se impun cateva teste si examene pentru a diferentia pe de o parte hiperplazia suprarenala si boala Cushing de o tumoare suprarenaliana. In afectiunile tiroidiene testul captarii triiodotironinei marcate (Hamolski) inainte si dupa stimularea cu hormon tireotrop (TSH) pune in evidenta participarea hipofizara (curba ramane plata in hipotiroidia primara).


Amenoreea primara

Are de obicei o cauza organica situata pe unul din etajele lantului hipotalamo-hipofizar.

Amenoreea primara hipotalamico-hipofizara este datorita leziunilor constitutionale ori dobandite care provoaca compresiune la nivelul acestui tract. La pubertate, aparatul genital nu se dezvolta; infantilismul sexual este comun acestor forme de amenoree primara.

Amenoreea primara ovariana se intalneste in afectiunile ovariene congenitale sau dobandite in copilarie: disgenezii gonadice, displazii gonadice, chisturi sau tumori ovariene. Infantilismul sexual, hipotrofia staturala si malformatii congenitale caracterizeaza majoritatea acestor tulburari.

Amenoreea primara uterina poate fi datorita absentei congenitale a uterului sau unui uter hipoplazic, nereceptiv la estrogenii secretati la valori normale (metroza de receptivitate Moricard).

Amenoreea primara din: diabetul zaharat infantil; mixedemul congenital; pseudohermafroditismul feminin; peritonitele TBC aparute in copilarie sau la pubertate.


Amenoreea secundara

Amenoreea secundara hipotalamica sau psihogena releva dintr-o agresiune psihica: amenoree de stres; trauma afectiva; anxietate. In acest grup intra si sarcina fantoma, in care semnele subiective si obezitatea incipienta simuleaza graviditatea. In aceste amenorei testul la estrogeni este pozitiv: endometrul receptiv raspunde prin hemoragie.

Amenoreea secundara hipofizara este indusa de o secretie insuficienta de hormoni gonadotropi datorita unor cauze vasculare locale (tromboza, embolie, colaps vascular cu anoxie); tumori hipofizare functionale (adenom bazofil sau eozinofil) sau nefunctionale (adenom cromofob) ori apartinand regiunilor invecinate (craniofaringiom).

Aparitia acestor cauze inainte de pubertate se traduce, pe langa amenoree, prin nanism si obezitate, iar la pubertate, printr-un eunuchism feminin hipogonadic. Leziunile vasculare hipofizare survenind de obicei dupa o sarcina dificila provoaca un sindrom Simmonds-Sheehan (insuficienta hipofizara post partum) sau o amenoree cu galactoree la o femeie care a nascut.

In caz de tumoare, radiografia seii turcesti (distrugerea apofizelor clinoide, calcificari intraselare), reducerea campului vizual si semnele neurologice contribuie la fixarea diagnosticului etiologic si a atitudinii terapeutice.

Amenoreea secundara ovariana se caracterizeaza fie printr-o secretie insuficienta de estrogeni (hipoestrogenia din menopauza constituita; castrare; tumori ovariene nefunctionale), fie printr-o activitate crescuta a gonadotrofinelor hipofizare (hiperestrogenia din tumorile ovariene feminizante; preclimax) sau printr-o productie anormala de androgeni (sindromul Stein-Leventhal).

Amenoreea secundara uterina poate rezulta dintr-o alterare anatomica sau functionala a uterului, posthisterectomie sau consecutiva unei sinechii uterine, in care receptorul uterin nu mai raspunde la stimulii hormonali normali. Testele functionale de provocare cu hormoni gonadotropi, estrogeni, progesteron raman negative, nereusind sa provoace menstra.

Amenoreea secundara dismetabolica se prezinta sub doua forme clinice:

1. Amenoreea secundara a femeilor obeze instalata concomitent cu cresterea ponderala. Se arata rebela la tratamentele hormonale, dar o data cu scaderea obezitatii prin regim dietetic se restabileste spontan si menstruatia.

2. Amenoreea secundara a femeilor casectice se intalneste in cursul bolilor consumptive, asociindu-se adesea cu dereglari psihoafective, fapt care traduce expresia afectarii diencefalice a ambelor tulburari.

Foto: www.avantaje.ro
 

Sparanghelul - calitati, indicatii

 
Sparanghelul - calitati, indicatii
Este o verdeata mai putin gustata si cunoscuta de generatiile actuale de romani, dar slava Domnului, cartile de bucate de dinainte de '40 sunt pline de preparate din sparanghel. Unde mai pui ca mai fiecare gospodina din mahalalele oraselor il aveau cultivat in gradinita de legume, nelipsita de pe langa casa.

Noi il stim, mai curand, sub numele de „asparagus”, planta de apartament. Dar acesta este doar o ruda foarte apropiata a legumei verzi, acest „asparagus” fiind doar planta ornamentala. De aceea au si nume populare deosebite - sparanghel, leguma verde, asparagus, planta ornamentala, utilizata si ea, de mult timp, ca „verdeata” pentru buchetele de flori.

Sparanghelul, pe numele lui latinesc Asparagus officinale, este o leguma-verdeata cu valoare terapeutica, originala din Extremul Orient (Taiwan), ce creste spontan in locuri umede din luncile raurilor din Europa Centrala si de Sud, Africa, Asia Mica, vestul Siberiei.

Cunoscut si cultivat inca din Antichitate de greci si romani, este mentionat in scrierile lui Galen, Columella, Cato, fiind descris pe larg de Dioscoride si Pliniu cel Batran in lucrarile lor de stiinte ale naturii.

Inca din acele vremuri erau cunoscute valentele terapeutice ale plantei, in special in afectiunile hepatice si colicile nefritice. Calitatea primordiala a plantei este aceea de-a fi, in mod esential, diuretica: urina are un miros special daca ai consumat sparanghel.

El este recomandat tuturor celor ce au asa-numitii „rinichi lenesi”, bolnavilor de vezica urinara, ficat, inima, dar si suferinzilor de guta. Este deosebit de eficient in vindecarea insuficientei hepatice, calmeaza palpitatiile mai bine decat orice alt medicament, oricat de sofisticat sau modern ar fi el.

Este recomandat mai ales intelectualilor care trebuie sa munceasca foarte mult. El contine o cantitate de substanta azotata, asparagina, fara care diviziunea si refacerea celulelor organismului este imposibila.


CE CALITATI ARE SPARANGHELUL?

100 g de sparanghel (muguri si lastari) verde contin:
  • substante nutritive: proteine (1,5-1,9 g), lipide (0,1-0,5 g), glucide (1,6-3,5 g);
  • vitamine: B1 (0,025 mg), B2 (0,1-0,3 mg), C (25 mg), A, acid folic;
  • saruri minerale: magneziu, calciu, fosfor, fier, cupru, fluor, brom, iod, aluminiu, zinc, siliciu, sulf, cobalt;
  • alte substante: celuloza, asparagina, fitohormoni, enzime, metilmercaptan (substanta care „parfumeaza” caracteristic urina), apa (90-95 g).

CE ACTIUNI ARE SPARANGHELUL?

  • depurativ;
  • diuretic;
  • drenator hepatic (curata ficatul de reziduuri toxice);
  • drenator renal (curata rinichii de reziduuri toxice);
  • drenator intestinal (curata intestinele de toxine si otravuri);
  • drenator pulmonar (elibereaza plamanii de depozite nocive);
  • drenator tegumentar (ajuta pielea sa elimine toxinele);
  • remineralizant;
  • fluidifiant sangvin (subtiaza sangele „ingrosat” de varsta, de resturi toxice, de grasimi etc.);
  • scade glicozuria (cantitatea de zahar din urina);
  • laxativ;
  • calmant nervos;

IN CE SITUATII ESTE INDICAT SPARANGHELUL?

  • astenie fizica;
  • astenie intelectuala;
  • convalescenta;
  • anemie;
  • demineralizare;
  • insuficienta hepatica;
  • insuficienta renala;
  • colici renale;
  • litiaza urinara;
  • artritism;
  • guta;
  • reumatism;
  • bronsite cronice;
  • dermatoze;
  • vascozitate sangvina;
  • palpitatii;
  • diabet;
  • colici gastrointestinale.

SUB CE FORMA ESTE UTILIZAT SPARANGHELUL?

  • NATUR. Leguma verde ca atare, mugurii si lastarii, ori acestea trecute pe razatoare, ori ca salate, sau fierte, in preparate culinare dietetice. Se recomanda in tratarea asteniei fizice si intelectuale, anemiei, insuficientei hepatice si renale, litiazei urice, gutei, artritismului, bronsitei cronice, palpitatiei. Nu se recomanda in caz de afectiuni acute ale cailor urinare sau in pusee acute de reumatism articular.
  • DECOCT. 1. Se pune un pumn de lastari verzi la litrul de apa. Se fierbe pret de o jumatate de ora. Se beau doua cani pe zi. 2. Se iau 20 g de lastari tineri si se fierb, timp de 30 de minute, intr-un litru de apa. Se bea toata cantitatea in timpul unei zile, divizata in trei-patru reprize. Ambele tipuri de decoct sunt recomandate in astenie fizica si intelectuala, anemie, insuficienta hepatica si renala, guta, artritism, pietre la rinichi, palpitatii, bronsite cronice. Nu se recomanda in afectiuni reumatice sau renale acute.
  • SUC. Se obtine prin taierea in bucati a lastarilor si trecerea lor prin storcatorul de legume, ori prin raderea lor pe razatoarea mica si stoarcerea printr-un tifon. Se face proaspat si se beau unul-doua pahare pe zi. Se recomanda in: anemie, artritism, astenie de orice tip, guta, afectiuni reumatice si renale cronice, insuficienta hepatica, palpitatii, bronsite cronice, pietre la rinichi. Nu se bea in caz de pusee acute de reumatism articular si nici in caz de infectii recente renale.
  • SIROP. Se face un suc din rizom si radacina de sparanghel, trecute prin centrifuga si se pun doua parti zahar la o parte suc. Se fierbe la bain-marie pana se ingroasa dupa voie. Se iau doua lingurite pe zi, una dimineata si alta seara. Se recomanda in stari de hiperexcitare cerebrala. Are efect sedativ.
  • TINCTURA. Se ia o parte radacina care se pune la macerat in trei parti alcool de 90°. Se lasa sticla la temperatura camerei timp de doua saptamani. Se agita de doua-trei ori zilnic. Se strecoara apoi in sticlute mici, inchise la culoare, se astupa ermetic si se iau cinci-zece picaturi pe zi. Se recomanda in caz de colici gastrointestinale sau in colici renale.
  • FIERTURA SPECIALA. Se ia o cantitate mare de rizomi de sparanghel, 1-2 kg si se fierb asa incat sa iasa un fel de ciulama. Se mananca in caz de inghitire accidentala a unor obiecte ascutite. Structura filamentoasa a rizomului inglobeaza perfect obiectul si apoi, datorita efectului laxativ al sparanghelului, il elimina prin anus foarte usor si fara a produce vreo vatamatura cat de mica.
  • BAI DE MAINI SI DE PICIOARE. Se pune un pumn de lastari verzi si cateva varfuri de sparanghel zdrobite, la un litru de apa. Se fac bai de maini (dimineata) si de picioare (seara), cate opt minute, pana la disparitia simptomelor. Se recomanda in insuficienta hepatica si in caz de palpitatii.

 

Ceaiuri pentru aerofagie

 
Ceaiuri pentru aerofagie
Aerofagia este caracterizata prin acumularea de aer in cantitate mare in partea inferioara a esofagului si in cea superioara a stomacului. Aceasta suferinta provoaca balonari, senzatie de nod in gat sau gol in capul pieptului, greutate la respiratie, palpitatii, dureri in dreptul inimii etc.

Uneori aerofagia este un simptom al ulcerului gastric sau al litiazei biliare. Survine mai ales la fumatori (care inghit aer cu fum) sau la bautorii de sifon. Este mai mult un simptom decat o boala si survine mai ales la oamenii nervosi.


Ceaiuri pentru aerofagie

  • Ceai pentru aerofagie din radacini de obligeana. O lingura rasa de radacini, taiate marunt, se pune la macerat intr-o cana cu apa rece. Dupa 12 ore se incalzeste, se strecoara si se bea doar cate o singura inghititura inainte si dupa mese. Nu este permisa depasirea acestei doze, de o cana pe zi. Ratia pentru o zi se pastreaza in termos.
  • Ceai pentru aerofagie din seminte de anason: 25 g; busuioc (frunze): 50 g; fenicul (seminte): 25 g; gentiana (radacina): 25 g; rozmarin (frunze): 50 g. O lingura plina din amestecul de plante se pune la o cana de apa clocotita si se lasa sa infuzeze 15 minute. Se strecoara si se bea, cate o cana, inainte de masa de pranz si de seara.
  • 2 capsule de angelica. Se iau inainte de masa de pranz si cea de seara.
  • 2 pastile de complex-drojdie vitaminizata. Se iau in timpul pranzului si a cinei. Deseori, balonarile sunt legate de stres sau de nervozitate. Inainte de-a incepe nu stiu ce tratamente complicate, incercati sa mancati la ore fixe si ceva mai usor. Si iata un „truc” simplu: inainte de fiecare masa, respirati adanc de zece ori.
  • Ceai pentru aerofagie din frunze de menta. Se pun 30 g frunze la un litru de apa clocotinda, se lasa la infuzat zece minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai cald dupa mesele principale.
  • Ceai pentru aerofagie din frunze de tarhon. Se pun 25 g frunze de tarhon la infuzat, intr-un litru de apa clocotinda si se lasa sa traga timp de zece minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai cald, dupa mesele principale.
  • Ceai pentru aerofagie din flori uscate de maghiran. Se pun 25 g flori uscate la infuzat, intr-un litru de apa clocotinda, timp de zece minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai cald, dupa mesele principale.
  • Ceai pentru aerofagie din flori de coada-soricelului. Se pun doua linguri de flori uscate la infuzat, in 500 ml de apa clocotinda, timp de zece minute. Se strecoara si se bea, fractionat, intreaga cantitate, pe parcursul unei zile.
  • Ceai pentru aerofagie din flori de musetel. Se pun una-doua lingurite de flori uscate la infuzat, intr-o cana de apa clocotinda, timp de zece minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai cald, dupa mesele principale.
  • Ceai pentru aerofagie din frunze de salvie. Se pune o lingurita de frunze, la infuzat, intr-o cana de apa clocotinda, timp de zece minute. Se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi.
Foto: lataifas.ro
 

Ceaiuri pentru aciditate gastrica

 
Ceaiuri pentru aciditate gastrica
Valoarea pH-ului sucului gastric, de 1,5-1,8, este data de prezenta acidului clorhidric; este necesara, pentru activitatea normala a pepsinei si joaca un rol de sterilizare a alimentelor ingerate (omoara bacteriile).

Modificarile aciditatii gastrice apar in diferite afectiuni ale stomacului: nevroza gastrica, gastrita acuta si cronica, ulcer, cancer stomacal si trebuie interpretata in cadrul unei simptomatologii complexe.

Hiperaciditatea apare, de obicei, in ulcer stomacal. Hipo- sau aclorhidria este suspecta de cancer. Interpretarea valorii aciditatii gastrice impreuna cu celelalte semne de dispepsie, intra in atributiile medicului, care, in baza lor, prescrie tratamentul necesar.


Ceaiuri pentru aciditate gastrica

  • Fenicul (seminte): 25 g; nalba mare (radacina): 50 g; nalba de padure (flori): 25 g; roinita (frunze): 25 g; coada-soricelului (planta intreaga, fara radacina): 50 g; violeta (flori): 25 g. La o cana de apa clocotita se pune o lingurita din amestecul acestor plate si se lasa sa infuzeze 15 minute. Se strecoara si se bea cate o cana mare de ceai, dupa fiecare masa.
  • 2 capsule de fenicul. Se iau in timpul celor trei mese principale ale zilei.
  • 2 capsule de complex-magneziu+vitamina D. Daca mancati prea repede si aveti balonari sau sunteti prea nervosi, este necesar sa va „faceti plinul” de calciu si de magneziu. Complexul pe care vi-l recomandam va va fi de un real folos (ajuta sa va destindeti). Se iau dupa fiecare masa.
Foto: www.ziuaconstanta.ro
 

Cauzele leucoreei

 
Cauzele leucoreei
Pentru determinarea cauzelor care provoaca o scurgere vaginocervicala, de culoare galbena sau galben-verzuie si abundenta, este necesar un examen local.

Acesta debuteaza cu inspectia vulvei si a regiunii perineale (in pozitie ginecologica); se cerceteaza meatul urinar si se comprima portiunea anterioara a uretrei, glandele Skene si Bartholin, recoltandu-se frotiuri (eventual si culturi), daca se iveste o scurgere din aceste locuri.

Se introduce dupa aceea in vagin speculul steril si nelubrifiat, pentru a observa vaginul si colul uterin si a recolta materialul pentru examen microscopic.

Colposcopia este deosebit de pretioasa pentru lamurirea cauzelor unei leucorei, atat cu examenul simplu, cat mai ales dupa testele cu acid acetic si lugol.


Cauzele leucoreei

  • In tricomoniaza, leucoreea este de culoare galben-verzuie, uneori usor sanguinolenta, dar spumoasa, aerata, cu miros caracteristic de varza murata; ea se insoteste de iritatie vulvara si prurit. Confirmarea diagnosticului o aduce punerea in evidenta a flagelatului, fie in stare vitala la examenul in imersie, fie pe lama colorata (Gram, Giemsa).
  • Vaginita cu Candida provoaca o leucoree abundenta, grunjoasa, de consistenta si aspectul iaurtului. Simptomul subiectiv major este pruritul. Miceliile de Candida pot fi puse in evidenta pe frotiurile colorate cu Gram.
  • Cervicovaginita gonococica produce o leucoree abundenta si cremoasa, de culoare verzuie, care se insoteste de prurit. Examenul microscopic confirma prezenta gonococului.
  • Vulvovaginita diabetica este uneori semnul cardinal care sugereaza diabetul. Ea consta intr-o iritare a vulvei, datorita glicozuriei si infestarii secundare cu Candida; aceasta este edematiata, prezinta o hiperemie difuza, cu leucoree abundenta sub forma de depozite albe si cu prurit.
  • Vulvovaginita cu Haemophilus vaginalis fiind de cele mai multe ori superficiala prezinta peretii vaginal si cervical cvasinormali; leucoreea este subtire, omogena, de culoare alba-cenusie si fetida. Recoltata pe lama pune in evidenta celulele voluminoase (clue cells) acoperite cu haemophilus.
  • Cervicovaginita senila este o inflamatie a vaginului si colului de natura nespecifica, ce se intalneste in cursul climacteriului tardiv, dupa castrare sau dupa aplicatii roentgenterapice locale. Aceasta leucoree este moderata, subtire, mucopurulenta, uneori fetida si se asociaza cu mici hemoragii si prurit.
  • Cancerul genital da o leucoree rozata, fetida, cu aspect de „spalatura de carne”.
  • Mai sunt de luat in considerare: leucoreea care se instaleaza dupa interventii chirurgicale de tipul histerectomiei totale si care se datoreste tesutului de granulatie de la nivelul bontului vaginal, precum si cervicovaginitele nespecifice (flora banala: coli, streptococi, stafilococi) caracterizat prin hiperemia vulvovaginocervicala, lipsita insa de prurit.
Foto: www.infuziedesanatate.ro
 

M-a muscat o vipera! Ce pot face?

 
M-a muscat o vipera! Ce pot face?
Veninul de vipera contine neurotoxine cu actiune blocanta asupra neuronului periferic, o fosfolipaza care provoaca hemoliza, enzime proteolitice care deterioreaza fibrinogenul, proteaze responsabile de tromboze si polipeptide cardiotoxice, susceptibile sa conduca la un stop cardiac. Aceasta actiune complexa a veninului explica gama multipla a manifestarilor clinice pe care acesta o provoaca.





Local

Local, la cateva minute pana la un sfert de ceas de la muscatura de vipera apare o durere vie, insotita de roseata si de edem, centrate de 2 puncte mici care indica locul muscaturii si inconjurate de o coroana de vezicule. Edemul progreseaza rapid, cuprinzand intreg membrul.


Fenomenele generale

Fenomenele generale se instaleaza si ele foarte rapid: hemoragii (gingivoragii, epistaxis, hemoragii digestive si in specia] hematurie), tahicardie cu aritmie, adinamie cu stare de colaps, tulburari digestive (colici, diaree profuza, varsaturi), dispnee (pana la edem pulmonar acut), leucocitoza moderata.


Tratamentul local

Tratamentul local trebuie aplicat imediat dupa muscatura, cel mai tarziu la 3-5 minute. El consta in incizii subcutanate superficiale in X, urmate in mod obligatoriu de aspiratia veninului: prin succiune cu gura sau mecanic, cu ajutorul a doua seringi legate intre ele printr-un tub de cauciuc; una din seringi, fara piston, este asezata cu extremitatea larga la nivelul muscaturii, iar cu cea ingusta la tubul de cauciuc. Racirea locului cu gheata si punerea in repaus complet a membrului, eventual legarea lui cu o banda Esmarch la radacina, incetinesc viteza de absorbtie a veninului.


Tratamentul general

Tratamentul general urmareste prevenirea si tratarea socului prin administrarea de hemisuccinat de cortizon (150-1000 mg in primele 6-8 ore). Pentru prevenirea infectiilor se recurge la antibiotice (penicilina, tetraciclina). La acestea se adauga terapia specifica cu ser antiviperos polivalent (20-100 ml, dupa gravitatea cazului) administrat local si chiar intravenos si ser antitetanic.

Foto: sanatate.bzi.ro
 

Intoxicatia cu ciuperci necomestibile

 
Intoxicatia cu ciuperci necomestibile
Ciupercile responsabile de intoxicatii acute s-au impartit in trei mari categorii, dupa gravitatea intoxicatiei pe care o pot declansa.


1. Ciupercile suspecte

Ciupercile suspecte (Entoloma lividum si Tricholoma tigrinum), care se confunda cu ciuperca comuna de camp sau de balegar, provoaca indigestii mai mult sau mai putin severe, dar niciodata mortale. Ele contin substante rezinoide si acid helvetic, substante cu efect purgativ puternic, care realizeaza sindromul holeriform precoce sau entolomian.


2. Ciupercile periculoase

Ciupercile periculoase sunt ciuperci care cresc vara si toamna, din genul Amanita muscaria (muscarita) si Amanita pantherina (buretele bubos). Ele contin ca principii toxice: muscarina, cu actiune parasimpaticomimetica si miceatropina, un alcaloid asemanator atropinei. Aceste toxine dau nastere, respectiv, sindroamelor muscarinian sau sudoral si panterinian sau atropinic.

Ceea ce constituie o caracteristica, important de retinut pentru aceste intoxicatii, este faptul ca fenomenele patologice survin dupa putina vreme de la consumul de ciuperci, la 1-2 ore.

In sindromul muscarinian, manifestarile clinice constau in colici abdominale puternice insotite de diaree apoasa, de transpiratii profuze, salivatie abundenta, lacrimare, dispnee si miozis. Rareori mortale (1-2%), aceste intoxicatii au avantajul ca insotindu-se de varsaturi prompte, reduc doza de muscarina absorbita prin evacuarea spontana a continutului gastric.

In sindromul panterinian se intalneste acelasi sindrom de gastroenterocolita acuta, cu varsaturi si diaree incoercibile, dar si fenomene psihice de excitatie cerebrala de tip ebrios (halucinatii, delir furios). Si in aceste cazuri bolnavul cade apoi intr-un somn profund din care se scoala, de obicei, vindecat.


3. Ciupercile omoratoare

Ciupercile omoratoare (Amanita phalloides, Amanita citrina) contin un principiu toxic fallina sau falloidina, responsabil de sindromul faloidian. La fel de periculoasa este ciuperca Gyromitra esculenta, care contine o hemolizina responsabila de icterul hemolitic din cursul sindromului helvelian sau hemolitic.

Caracteristic pentru aceste intoxicatii grave este debutul tardiv (la 6-24 ore, uneori la 30 de ore de la ingestie) al fenomenelor patologice, care constau intr-un tablou holeriform de intensitate extrema: colici abdominale penibile, varsaturi incoercibile, diaree fetida, abundenta, cu mucus si sange, sete violenta. Hipotermia, cu cianoza si extremitati livide si reci, insoteste tabloul. Uneori, urmeaza o perioada de acalmie inselatoare de cateva ore, in care „otrava prepara insidios lovitura mortala” (Gillot), dupa care va surveni iarasi o faza acuta, care se va termina de obicei cu exitus prin stop cardiac.

In caz ca bolnavul se dovedeste mai rezistent sau daca doza de faloidina a fost mai mica, atunci se instaleaza icterul hemolitic, tradus prin fenomene de insuficienta hepatorenala, tulburari nervoase de excitatie, pareze, care termina pana la urma tot prin exitus.


Tratamentul intoxicatiilor cu ciuperci

Tratamentul intoxicatiilor cu ciuperci implica masuri simptomatice generale, alaturi de unele interventii speciale, determinate de natura sindromului toxic dominant.

→ Golirea tubului digestiv de substanta toxica se obtine prin: provocare de varsaturi, spalatura gastrica cu solutie de permanganat de potasiu (1/5000).

→ Inainte de provocarea varsaturilor sau a spalaturii gastrice se administreaza antidot universal (4-6 lingurite la un pahar de apa calda) sau antidot Limousin (7 creieri si 3 stomacuri crude de iepure de casa, proaspete, tocate marunt).

→ Rehidratare intensa cu ser glucozat si solutie clorurosodica izotonica (1000-5000 ml).

→ Protectie hepatica prin administrare de solutie glucozata izotonica + insulina; arginina; vitaminoterapie (B12).

→ In sindromul muscarinian: atropina, 1-2 mg la intervale de 30-50 minute, pana la disparitia manifestarilor colinergice.

→ In sindromul panterinian: calciu gluconic i.v. si barbiturice.

→ In sindromul faloidian: antidot Limousin, ser antifaloidian 50-70 ml, hepatoprotectoare (arginina, B12, ser glucozat 5%).

→ In sindromul helvelian: transfuzie de sange.

Foto: www.contraboli.ro
 

Diclac gel - informatii

 
Diclac gel - informatii
Diclofenac sodic 50 mg/g. Diclac® gel are efect antiinflamator si antialgic. Te misti fara durere!


Diclac® gel este recomandat in:

  • luxatii;
  • entorse;
  • echimoze (vanatai);
  • dureri reumatice;
  • artroza genunchiului;
  • dureri, inflamatii articulare si ale zonelor adiacente articulatiilor (reumatism abarticular).
Va rugam sa cititi cu atentie prospectul.


Diclac® gel - mod de utilizare:

  • Diclac® gel se aplica in strat subtire la nivelul zonei afectate, de 2-3 ori pe zi.
  • Dupa aplicarea Diclac® gel, masati usor zona dureroasa sau inflamata, pentru a realiza absorbtia gelului.
  • Spalati mainile dupa fiecare utilizare, cu exceptia cazului in care utilizati Diclac® gel pentru artroza localizata la nivelul degetelor.
  • Diclac® gel nu este recomandat copiilor cu varsta mai mica de 12 ani.
Acest medicament se elibereaza fara prescriptie medicala.
 

Cum invingem raceala?

 
Cum invingem raceala?

Cuprins articol:


De ce racim?

1. In primul rand, trebuie sa stim ca racim pentru ca intram in contact cu anumiti agenti patogeni. Racelile obisnuite sunt cauzate de nu mai putin de 200 de virusuri, dintre care cele mai frecvente sunt rinovirusurile (30-50%), coronavirusurile (10-15%), adenovirusurile, virusul parainfluentei umane, virusul sincitial.

Virusurile patrund in organism pe cale respiratorie direct prin contaminarea cu secretii de la o persoana bolnava (tuse, stranut) sau indirect, prin intermediul obiectelor contaminate. Unele virusuri pot rezista in mediul exterior chiar 2-3 ore. Sansele de contaminare cresc in spatiile inchise, neaerisite, cu aglomeratie si aer uscat.

2. In al doilea rand, trebuie sa stim ca suntem afectati atunci cand imunitatea este scazuta. Chiar daca virusurile sunt larg raspandite, nu toti racim la fel de des sau la fel de grav.


Care sunt factorii care determina scaderea imunitatii?

Varsta influenteaza direct imunitatea, copiii si batranii fiind cei care, datorita unui sistem imunitar mai slab, racesc cel mai frecvent. Daca adultii racesc in medie de 3 ori pe an, copiii racesc de 2-3 ori mai des, cei din colectivitate ajungand chiar la 7-10 infectii respiratorii pe an.

Alimentatia dezechilibrata, cu aport crescut de grasimi, dulciuri, fainoase, alimente procesate, conservanti si alti aditivi determina o proasta functionare a sistemului imunitar.

Poluarea din mediul inconjurator, precum si fumatul activ sau pasiv slabesc sistemul imunitar.

Abuzul de medicamente are un impact negativ asupra sanatatii in general, inclusiv a imunitatii. Astfel, antibioticele distrug flora intestinala, care joaca un rol major in buna functionare a sistemului imunitar.

Stresul, oboseala, sedentarismul, depresia, pesimismul sunt factori ce afecteaza negativ imunitatea. Stresul cronic determina un nivel crescut de cortisol (denumit si hormonul stresului) in organism, ce duce, in timp, la slabirea imunitatii.

Anotimpul rece este corelat cu o imunitate mai scazuta. Studiile recente au demonstrat ca sistemul imunitar este conditionat genetic sa functioneze mai eficient vara.


Sfaturi pentru intarirea imunitatii si combaterea racelii

Consumati zilnic cat mai multe fructe si legume proaspete, ca atare sau sub forma de suc.

→ Citricele, merele, kiwi, mango, rosiile, broccoli, patrunjelul, ardeiul gras, spanacul, conopida sunt bogate in vitamina C, unul dintre cei mai importanti antioxidanti de care avem nevoie pentru un sistem imunitar puternic.

→ Morcovii, dovleacul, spanacul si cartofii dulci contin cantitati mari de beta-caroten, precursor de vitamina A, ce ajuta la buna functionare a sistemului imun.

→ Salata, fasolea verde, mazarea, spanacul sunt bogate in vitamina C, vitamina E si acid folic.

→ Conopida, varza, broccoli, varza de Bruxell stimuleaza productia de glutation, unul dintre cei mai puternici antioxidanti ai organismului, cu rol in cresterea imunitatii.

→ Ceapa si usturoiul contin alicina, cu rol antiviral, antibacterian si expectorant.

→ Ghimbirul stimuleaza circulatia, contine antioxidanti si substante antibacteriene si antivirale, dar are si rol in combaterea inflamatiei.


Acordati atentie sporita alimentatiei!

→ Tot pentru reducerea inflamatiei si stimularea imunitatii se recomanda pestele gras, bogat in omega 3, precum somonul, sardina, macroul si heringul.

→ Cerealele integrale, precum si semintele germinate (indeosebi germenii de grau) sunt alimente bogate in vitaminele B, seleniu si zinc, indispensabile pentru buna functionare a sistemului imunitar.

→ Iaurtul si kefirul contin probiotice din speciile Lactobacillus si Bifidobacterium ce ajuta la echilibrarea florei intestinale si la intarirea imunitatii.

→ Ciupercile, inclusiv cele obisnuite, din genul Champignon, au rol antibacterian, antiviral si cresc imunitatea prin continutul de antioxidanti, seleniu, vitamina B6, niacina si vitamina D.

→ Migdalele contin vitaminele B, vitamina E si seleniu, au rol antioxidant, combat stresul si cresc imunitatea, iar nucile au un continut bogat de omega 3.

→ Mierea de albine are efect demulcent asupra mucoaselor inflamate si combate durerea de gat, dar are si rol antibacterian, expectorant si de crestere a imunitatii.

→ Scortisoara este o sursa importanta de antioxidanti si are efect antibacterian, antiviral si imunostimulator.


Cum ne tratam daca am racit?

→ Tratamentul recomandat este cel simptomatic, ce consta in administrarea de antiinflamatoare, antitermice, antitusive, decongestionante.

Nu folositi antibiotice fara recomandarea medicului!

→ Retineti ca raceala este cauzata de virusuri, asupra carora antibioticele nu au niciun efect. Administrarea antibioticelor este utila doar in caz de suprainfectare bacteriana, diagnosticul fiind pus doar de medic.

→ Utilizarea antibioticelor in exces afecteaza sanatatea intregului organism prin dezechilibrul florei bacteriene, scaderea imunitatii, afectarea ficatului, a rinichilor, predispunerea la infectii fungice, dezvoltarea rezistentei bacteriilor la antibiotice etc.

→ Produsele fitoterapeutice sunt utile atat pentru cresterea imunitatii, cat si pentru combaterea simptomelor, iar unele plante au efect antiviral si antibacterian.
 

Tratamentul hemoptiziei

 
Tratamentul hemoptiziei
Hemoptizia reprezinta expulzia pe gura a unei cantitati de sange provenind din caile respiratorii. Diagnosticul hemoptiziei nu este totdeauna usor; in sprijinul acestuia vin cateva elemente ca: antecedentele pulmonare, precesiunea sau concomitenta cu alte manifestari toracopulmonare (dispnee, tuse, dureri toracice), gadilitura laringiana.

Sangele din hemoptizie este rosu, aerat, cu mici bule de spuma, sau amestecat cu sputa mucoasa sau mucopurulenta si prezinta o reactie alcalina. In zilele urmatoare bolnavul continua sa expulzeze prin tuse mici cantitati de sange inchegat. Examenele clinic si radiologic pot decela unele modificari stetacustice pulmonare, prezenta unor opacitati pulmonare.

O data diagnosticul de hemoptizie stabilit, vom admite in principiu originea pulmonara a hemoptiziei. Dar, vom tine seama ca desi tuberculoza pulmonara este una din cele mai frecvente cauze ale unei hemoptizii, nu este insa singura, aparitia hemoptiziei putand fi determinata de numeroase afectiuni: laringotraheobronsice, abces pulmonar, gangrena pulmonara, chist hidatic, cancer pulmonar.


Tratamentul hemoptiziei

Tratamentul hemoptiziei consta in: repaus absolut la pat, alimentatie lichida si rece, sedarea tusei (codeina, dionina, calmotusin) si hemostatice (clorura de calciu, clauden). Dupa stabilirea etiologiei se incepe tratamentul respectiv. Uneori acesta va reclama un examen complet, inclusiv endoscopia (laringo- si bronhoscopia) care nu va fi practicata decat atunci cand evolutia hemoptiziei o va permite.

Foto: www.slideshare.net
 

Invaginatia intestinala la sugar, copilul mare si adult

 
Invaginatia intestinala la sugar, copilul mare si adult
Invaginatia intestinala este un accident ocluziv provocat de patrunderea unui segment de intestin in segmentul vecin. In raport cu varsta bolnavului este clasic sa se distinga trei categorii de invaginatie intestinala: la sugar, la copilul mare si la adult.


Invaginatia intestinala la sugar este de altfel cea mai frecventa varietate si se manifesta printr-o simptomatologie tipica menita sa impuna de la inceput diagnosticul: ocluzie + scaune sanguinolente.

Evolutia bolii urmeaza trei perioade: un sugar in plina sanatate refuza suptul sau biberonul, incepe sa vomite, iar dupa scurta vreme apar durerile sub forma de colici intermitente. Medicul atent face un tuseu rectal prin care poate simti segmentul invaginat sau practica o irigoscopie care arata o imagine „in cupola” sau „cocarda” la punctul de oprire al coloanei baritate.

Daca aceasta faza de debut, care dureaza aproximativ 8 ore, a trecut fara diagnostic, sugarul intra in perioada de stare, caracterizata prin oprirea materiilor fecale si a gazelor, dar cu aparitia unor scaune sanguinolente. Daca in aceasta perioada nu se produce devaginatia spontan, sugarul intra in faza terminala.

Tratamentul consta la inceput intr-o spalatura intestinala baritata sub presiune si daca aceasta nu a dat rezultate, se trece imediat la interventie chirurgicala.


Invaginatia intestinala la copilul mare se caracterizeaza prin durere localizata in hemiabdomenul drept, in special catre fosa iliaca, ceea ce o face sa fie confundata foarte des cu criza de apendicita. Lipsa febrei si a leucocitozei, precum si caracterul intermitent al durerilor, ajuta la stabilirea diagnosticului just.

La examenul obiectiv se poate simti la palpare, uneori, tumoarea de invaginatie. Tratamentul este chirurgical.


Invaginatia intestinala la adult este, in majoritatea cazurilor, secundara unei leziuni intestinale, tumori sau proces inflamator, care antrenate de unda peristaltica servesc de amorsa pentru invaginare.

In forma acuta, exceptionala la adult, simptomele sunt aceleasi ca intr-o ocluzie intestinala. Dar de obicei, aceasta invaginatie intestinala imbraca forma cronica, caracterizata prin dureri vii, separate prin perioade de acalmie care pot sa dureze uneori si luni de zile. Se insotesc de tenesme rectale, greata, varsaturi, diaree sau constipatie.

Cam in 20% din cazuri apare sange in scaun. Examenul palpatoriu poate pune in evidenta prezenta tumorii, mata la percutie si mobilizabila. Radiologia confirma diagnosticul: imagine „in cupola”, „trident”, „cocarda”, „lacuna” sau de amputare a unei anse. Tratamentul este numai de ordin chirurgical.
 

Controlul diabetului zaharat de tip 2

 
Controlul diabetului zaharat de tip 2

Exercitiile fizice

Exercitiile fizice sunt esentiale pentru un bun control al diabetului la persoanele cu diabet zaharat de tip 2. Acestea ar trebui incluse in programul vostru zilnic. Persoanele cu diabet de tip 2 trebuie sa isi ajusteze treptat frecventa, intensitatea si durata exercitii lor fizice pentru a evita hipoglicemia (valori scazute ale glicemiei).


Cum poate influenta exercitiul fizic diabetul de tip 2?

Exercitiul fizic este foarte important in controlul glicemiei si in reducerea riscului aparitiei complicatiilor diabetului (la persoanele cu diabet de tip 2). Acesta poate contribui la fortificarea inimii, la scaderea tensiunii arteriale si la scaderea nivelului de stres, toti fiind factori importanti in controlul diabetului.

Beneficiile practicarii exercitiilor fizice sunt substantiale:
  • Exercitiile fizice induc starea de bine.
  • Diabetul de tip 2 poate fi prevenit sau poate fi amanat ca si moment al aparitiei.
  • Practicarea regulata a exercitiilor fizice duce la imbunatatirea starii generale.
  • Pot fi prevenite afectiunile cardiovasculare.
  • Exercitiile fizice regulate contribuie la controlul tensiunii arteriale.
  • Exercitiile fizice contribuie la controlul greutatii.


Ce program de exercitii fizice este potrivit pentru voi?

Inainte de a incepe programul de exercitii fizice, mergeti la medicul vostru specialist pentru un examen fizic amanuntit. O evaluare a starii de sanatate si a conditiei fizice va ajuta medicul specialist sa va indice programul de exercitii fizice potrivit.

Un program potrivit de exercitii fizice trebuie sa includa 3 elemente esentiale:
  • Incalzirea: Exercitiile de intindere, flectare si rotatie care va pregatesc pentru antrenament prin intinderea muschilor si ligamentelor. Incalzirea creste de asemenea frecventa cardiaca, ceea ce va preveni ametelile sau alte simptome.
  • Antrenamentul: Tipul de exercitiu fizic pe care urmeaza sa il practicati depinde de conditia voastra fizica si de starea de sanatate. Puteti incepe cu o activitate care va face placere, ca de exemplu 10 minute de plimbare in timp ce ascultati muzica favorita. In timpul exercitiului fizic trebuie sa puteti purta o conversatie. Daca va este dificil sa vorbiti sau sa va mentineti ritmul respirator, este recomandat sa incetiniti.

    Puteti creste intensitatea exercitiilor fizice gradat. Indiferent de activitatea aleasa, trebuie sa respirati adanc si sa antrenati tot corpul in exercitiu. Cand va plimbati, balansati-va partea superioara a corpului si bratele.

    Daca medicul vostru specialist este de acord, puteti trece treptat la exercitii aerobice - exercitii continue, permanente, ritmice, care cresc ritmul cardiac cu pana la 70-85% din frecventa cardiaca maxima pentru 15-20 minute cel putin. Medicul vostru specialist va stabili cea mai potrivita frecventa cardiaca pentru voi in concordanta cu varsta si starea sanatatii.
  • Dupa antrenament. Verificati imediat daca v-au aparut basici, zgarieturi, crapaturi ale pielii piciorului. Un control slab al diabetului poate determina infectii ale pielii piciorului, de aceea trebuie sa aveti grija imediat de orice iritatie. Luati legatura imediat cu medicul vostru specialist daca pielea a suferit leziuni sau are basici care nu se vindeca in 24 ore.
Testati-va valorile glicemiei!

Rezultatele testarii vor indica daca este necesar sa mariti sau sa reduceti marimea portiei de mancare pe care o serviti dupa exercitiul fizic. Nu uitati ca valoarea glicemiei poate scadea la cateva ore dupa exercitiu, asa ca testati-va imediat si cateva ore mai tarziu.

Va recomandam sa cititi si: Diabetul zaharat tip 1 vs diabetul tip 2


Sfaturi pentru efectuarea exercitiilor fizice

  • Intotdeauna testati-va glicemia inainte de a incepe programul de exercitii fizice. Daca valoarea glicemiei voastre este intre 63-144 mg/dL, se recomanda sa serviti mai intai o gustare. Daca valoarea glicemiei voastre este peste 270 mg/dL, nu incepeti programul de exercitii fizice fara sa consultati mai intai medicul specialist.
  • Intotdeauna sa aveti cu voi zahar cum ar fi tabletele de glucoza sau suc de fructe.
  • Intotdeauna sa aveti la voi date de identificare medicala.
  • Nu incercati sa faceti prea mult efort intr-un timp prea scurt, chiar daca aveti impresia ca puteti face. Intensitatea exercitiilor fizice trebuie crescuta treptat pe masura ce conditia fizica se imbunatateste.
  • Tineti evidenta efortului depus. Inregistrati-va fiecare sesiune de exercitii in jurnalul vostru personal.
  • In masura in care este posibil, planificati-va efectuarea exercitiilor fizice la aceeasi ora in fiecare zi cat si ceea ce mancati in zilele in care activitatea fizica variaza.
  • Purtati sosete din bumbac si pantofi sport confortabili care sa se potriveasca piciorului si sa-i permita sa respire.
Foto: ziarulfaclia.ro

Va recomandam sa cititi si: Fasolea boabe, buline pentru diabet