Vergeturile: metode testate de estompare

 
Tratamente si remedii naturiste impotriva vergeturilor

Vergeturile reprezinta modificari cutanate manifestate obiectiv prin striatii epidermale de felurite forme si marimi, indeobste aproape paralele, ivite in anumite zone ale corpului (abdomen, fese, coapse, sani), dispuse simetric. Initial sunt rosii, usor reliefate, cu timpul devin violacee, pentru ca in final sa capete culoare sidefie. Cum pot fi prevenite si/sau combatute aceste inestetice microleziuni ale pielii aflati in cele ce urmeaza.

Cateva categorii umane sunt predispuse la vergeturi: gravide (cel mai frecvent), persoane obeze, cele ce urmeaza frecvent regimuri de slabire drastice (asa-numitele diete yo-yo), adolescente, sportivi de performanta. Mai pot aparea ca o consecinta a unor infectii severe (mai ales la fetele aflate in etapa de crestere), la suferinzii cu sindromul Cushing (un dezechilibru endocrin, cu producerea in exces a cortizonului suprarenal, asociat cu imunodeficienta) sau cu unele boli de colagen, la pacientii tratati indelung cu medicamente cortizonice, sub efectul unei intinderi brutale a pielii ori al unei modificari hormonale. In toate aceste situatii este vorba despre alterarea fibrelor conjunctive si elastice ale pielii (care, in mod normal, intretin integritatea si flexibilitatea cutanata).


Unguente de preparat in casa

  • Omogenizati sase linguri de ulei de masline, sase linguri de gel de aloe vera, patru fiole de vitamina A, patru fiole de vitamina E si patru fiole cu elastina. Aplicati zilnic aceasta solutie prin masaj. Se poate folosi atat pentru zonele afectate de vergeturi, cat si pentru intregul corp, imbunatatind calitatea pielii.
  • Foarte buna este si tinctura de propolis (asigurati-va ca nu sunteti alergica la acest produs al stupului, aplicand putin extract pe o portiune mica de piele si asteptand sa vedeti daca zona se inroseste sau se umfla) inglobata in crema de galbenele. Folositi unguentul seara, deoarece intra mai greu in piele si are un miros destul de neplacut.
  • Adaugati in crema hidratanta de corp pe care o folositi de obicei continutul de la cateva fiole de colagen. Pentru a obtine rezultate optime, faceti de trei ori pe saptamana un gomaj pentru tot corpul. Indepartand celulele epidermale moarte va veti asigura ca solutia patrunde bine in piele. Dupa doua saptamani se observa primele beneficii.

Cauzele determinante

  • Dezechilibre hormonale. Cand secretia de corticoizi creste, se blocheaza fibroblastii (celulele de sustinere a tesutului conjunctiv), producerea de colagen devenind deficitara. Ca urmare, pielea isi pierde elasticitatea si se „rupe“ la cea mai mica intindere. Pe fondul unei fragilitati tisulare innascute, fenomenul este si mai accentuat.
  • Acumularea kilogramelor intr-un timp scurt. Sarcina, slabirea drastica urmata in majoritatea cazurilor de reingrasare, procesul rapid de dezvoltare fizica din perioada prematuritatii sunt de asemenea factori responsabili de aparitia vergeturilor.
  • Alte circumstante mai putin frecvente. Fenomenul mai poate fi pricinuit de: o disfunctie a glandei corticosuprarenale (care, in momentele tensionate, produce cortizolul, hormonul stresului), tratamentul prelungit cu creme ce contin corticosteroizi (se indica in terapia psoriazisului, eczemelor etc).
Se estimeaza ca vergeturile apar la 90% dintre gravide, mai ales in ultimul trimestru de sarcina, la 70% dintre adolescenti si la 40% dintre sportivi.


Masuri profilactice

In primul rand, trebuie evitate variatiile bruste in greutate (atat ingrasatul, cat si slabitul). In al doilea, se impune adoptarea unei alimentatii echilibrate, bogate in vitamine si minerale, fara calorii in exces, in fine, folosirea cremelor cu rol de imbunatatire a concentratiei de colagen si elastina din piele, de hidratare si hranire este foarte importanta mai ales in perioadele cu risc (pe parcursul sarcinii, al antrenamentelor sportive intense, al regimurilor de slabire etc).


Terapii moderne

  • Operatia estetica. Se recomanda in special pentru estomparea vergeturilor care acopera zone mici; nu ajuta la prevenirea aparitiei altora.
  • Tratamentul cu laser. Este util daca se aplica imediat ce vergeturile au aparut. Tesutul afectat este „topit“ de radiatiile luminoase foarte intense, refacandu-se ulterior intr-o forma mai apropiata de normal. Sunt necesare mai multe sedinte de laserterapie pana la obtinerea de rezultate notabile.
  • Cura cu ultrasunete. Ajuta la refacerea intr-o oarecare masura a fibrelor conjunctive din piele.
  • Terapia cu ultraviolete. Expunerea vergeturilor la razele ultraviolete duce la uniformizarea culorii pielii, facand vergeturile mai putin vizibile.
  • Proceduri cosmetice. Activeaza regenerarea celulara cutanata si a componentelor responsabile de elasticitatea pielii. Ajuta la reducerea vergeturilor deja formate si la prevenirea altora noi. Din pacate, astfel de tratamente la cabinetele specializate sunt destul de costisitoare si dureaza cel putin o luna pana se vad rezultatele. Aplicarea locala de creme si lotiuni reface intr-o mica masura tesutul afectat. Cele mai bune produse sunt cele care contin alantoina, acid glicolic, vitaminele A si E, proteine naturale, colagen, elastina etc.

Plantele, de un real ajutor

  • Se pun 400 g iedera in doi litri de apa, lasand sa clocoteasca 30 de minute, pe foc mic. Dupa o infuzare de o jumatate de ora, se strecoara. Se inmoaie comprese in ceai si se aplica pe locurile afectate. Se mentin un sfert de ceas, apoi se inlocuiesc cu altele proaspete, tot asa pana se termina ceaiul. Tratamentul se face de doua ori pe saptamana.
  • Se fierb, intr-un litru de apa, pentru cateva minute, 50 g frunze proaspete de vita-de-vie rosie. Dupa ce decoctul s-a racorit, se extrag frunzele si se aplica pe solduri (ar fi bine sa fi facut inainte un dus local fierbinte), fixandu-se cu niste fesi. Se sta minimum o ora impachetata astfel, se indeparteaza cataplasmele, apoi se sterg coapsele cu o carpa umeda. Ulterior, se pot folosi creme speciale.
  • Se socotesc 40 g flori de musetel pentru patru linguri de alcool de uz alimentar. Dupa opt ore de macerare, se imparte extractul in doua parti egale: una, strecurata, se depoziteaza intr-o sticluta inchisa la culoare, iar in cealalta se adauga 100 ml ulei de masline. Se fierbe la bainmarie doua ore, apoi solutia se filtreaza prin presare si se trece, de asemenea, intr-o sticla colorata. Se maseaza zonele afectate de celulita cu ulei de musetel combinat cu tinctura simpla (20 ml extract alcoolic la 60 ml ulei), timp de 20 de minute. Tratamentul dureaza mai multe luni la rand, primele rezultate fiind vizibile dupa minimum trei saptamani.

Apelati la uleiuri

Uleiurile de limba-mielului, din germeni de grau si de migdale dulci (obtinut prin presarea la rece a samburilor din fructele culese la deplina maturitate), detin calitati hranitoare, emoliente si regenerante exceptionale. Pot fi utilizate ca atare, nediluate, pentru tratarea vergeturilor. De altfel, intra in compozitia a numeroase produse destinate ingrijirii pielii, asigurandu-i nutrientii si gradul de hidratare necesare.


Tehnica parafango

O noua metoda terapeutica naturala castiga teren in ultimul timp. Este vorba de tehnica parafango, care consta in aplicarea pe piele a unui amestec de namol maritim si parafina, in mai multe sedinte. Se indica pentru combaterea unor probleme metabolice care afecteaza tesutul adipos-cutanat, intalnite mai frecvent la sexul frumos: vergeturile, celulita si obezitatea. Efectele namolului si parafinei sunt potentate prin caldura: dupa impachetare, pacientul este invelit intr-o patura termoelectrica, ramanand astfel timp de 60 de minute. Datorita hipersudoratiei si substantelor active, se produce detoxificarea organismului, revitalizarea celulelor dermului si imbunatatirea circulatiei cutanate.

Medicina naturista nr. 7 (167); foto: almanahmedical.eu
 

Dischinezia biliara: remedii cu eficienta garantata

 
Remedii cu eficienta garantata impotriva dischineziei biliare
  • Suc de ridichi negre. Ajuta la un mai bun drenaj al bilei. Tineti doua cure pe an, a trei saptamani fiecare.
  • Suc de grepfrut. Regleaza secretia si eliminarea bilei. Beti doua-trei cani pe zi, timp de 30 de zile. Repetati cura de doua-trei ori pe an.
  • Infuzie de cicoare. Peste 15 g frunze uscate puneti un litru de apa clocotita. Lasati sa se infuzeze cateva minute, apoi strecurati. Beti una-doua cani pe zi.
  • Infuzie de anghinare. Puneti peste doua lingurite de planta o cana cu apa fiarta. Beti doua cani pe zi.
  • Infuzie de rostopasca. Are actiune antispastica (calmeaza durerile date de contractiile vezicii biliare). Puneti peste 3 g de frunze uscate o cana cu apa fiarta. Beti intreaga cantitate, in mai multe reprize, pe parcursul unei zile.
  • Ceai de telina. Are actiune colagoga. Beti dupa fiecare masa cate o cana cu infuzie obtinuta dintr-o lingurita de frunze.
Foto: alvaroroquette.com
 

Dicrocelioza

 
Furnica, purtatoare ale metacercarilor infectiosi in dicrocelioza

Date generale

Dicrocelioza este o parazitoza frecventa la erbivore (in special ovine si bovine), dar care la om apare cu totul exceptional.


De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii este Dicrocoelium dendriticum un parazit din clasa trematodelor, care are forma unui varf de lance (D. lanceolatum). Masoara in medie 1 cm in lungime si 0,25 cm in latime. Ouale brune si operculate ale parazitului masoara circa 40-45 microni/20-30 microni. Parazitul se fixeaza in caile biliare din ficat si poate determina unele procese inflamatorii usoare.

Actiunea toxico-alergica este mai putin insemnata.


Manifestarile clinice

Prezenta parazitului in organism nu se insoteste, de obicei, de tulburari care sa atraga atentia bolnavului. De cele mai multe ori, numai dupa ce s-au gasit ouale, la un examen parazitologic de materii fecale sau de bila, este luat in discutie rolul ce ar putea sa revina parazitului in declansarea si intretinerea unor tulburari digestive. Totusi, in unele cazuri de dicrocelioza, pe langa un ficat putin mai mare, s-au citat fenomene dispeptice (balonari, greturi etc.) si unele tulburari de tranzit intestinal (diaree sau constipatie). La o parte din bolnavi se semnaleaza stari febrile, alterarea starii generale, astenie.


Diagnosticul

Ca si in fascioloza, diagnosticul dicroceliozei rezulta din identificarea microscopica a oualor in bila sau in materiile fecale. Si in acest caz analiza trebuie sa fie repetata dupa un regim lactat de 3—5 zile, pentru a se verifica daca ouale vazute la primul examen, nu sunt „oua de pasaj“.


Tratamentul

In cazurile in care manifestarile clinice ale bolii impun, se poate face un tratament cu emetina.


Cum se raspandeste dicrocelioza?

Sursa de infectie o formeaza si in dicrocelioza diferite animale, in special ovinele si bovinele, care elimina cu dejectiile ouale parazitului. In mediul extern, parazitul evolueaza prin doua gazde intermediare.

Prima gazda este reprezentata de diferite gasteropode terestre, iar a doua gazda prin care trec formele de evolutie a parazitului o formeaza unele specii de furnici. In organismul acestora se vor forma metacercarii, formele infectioase ale parazitului. Animalele gazde definitive se vor infesta prin ingerarea unor asemenea furnici, odata cu iarba.


Modalitati de imbolnavire

In mijlocul naturii, la un pranz pe iarba, si omul are prilejul sa se infesteze odata cu alimentele pe care ajung furnicile purtatoare ale metacercarilor infectiosi. Furnicile, in cazuri rare, pot patrunde in intestinul omului si prin intermediul fructelor si zarzavaturilor. Asemenea posibilitati sunt totusi destul de rare, de aceea si boala la om se intalneste in cazuri cu totul izolate.


Masuri de prevenire si de combatere

Masurile indreptate impotriva rezervorului de infectie (prin depistarea si tratarea tuturor animalelor infestate) ca si cele contra gasteropodelor terestre si a furnicilor, sunt de cele mai multe ori imposibil de aplicat in practica. De aceea prevenirea si combaterea bolii se bazeaza mai mult pe protectia omului (care reprezinta masa receptiva), care trebuie sa cunoasca masurile prin care se poate pune la adapost impotriva unei asemenea parazitoze.

Foto: povestilelizei.blogspot.com
 

Sarcocistoza

 

Date generale

Sarcocistoza este o parazitoza rara si mai putin cunoscuta la om. Se insoteste de manifestari digestive in general usoare sau musculare.


De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii poate fi Sarcocystis suihominis sau Sarcocystis bovihominis, protozoare cu un diametru de 10— 12 microni, din clasa sporozoarelor pentru care omul este o gazda finala. Rolul de gazde intermediare, in care parazitii trec prin doua etape de inmultire asexuata, revine animalelor (porcului si respectiv boului). In intestinul omului, ca gazda finala, are loc inmultirea sexuata a parazitilor, din care rezulta sporochistii infectiosi, aceia care asigura continuarea ciclului. Omul poate fi si gazda intermediara pentru specia Sarcocystis lindemani prezenta in cazuri rare sub forma unor chisturi tubulare, lungi (tuburile lui Miescher), localizate in fibrele musculare. Nu se stie pana in prezent cine detine in acest caz rolul de gazda definitiva.


Manifestarile clinice

In cazul infestarii cu Sarcocystis suihominis sau Sarcocystis bovihominis prezenta si evolutia parazitului in tesutul subepitelial al mucoasei intestinale se insoteste de dureri abdominale, greturi, varsaturi si uneori de o diaree sanguinolenta care poate merge spontan spre vindecare. In infestarea cu Sarcocystis lindemani, localizat in fibrele musculare, boala se poate manifesta cu dureri musculare (polimiozita) si cu o eozinofilie sanguina uneori destul de ridicata.


Diagnosticul

In primul caz in care omul are rolul de gazda definitiva (pentru S. suihominis si S. bovihominis) diagnosticul rezulta din identificarea sporochistilor (cate doi sporochisti, cu cate patru sporozoiti) in materiile fecale.
Recent au fost incercate in diagnosticul acestora si reactii imunobiologice (reactia de imunofluorescenta indirecta), in cazul al doilea in care omul serveste de gazda intermediara (S. lindemani), diagnosticul este stabilit de cele mai multe ori la necropsie, tuburile lui Miescher fiind gasite in muschiul cardiac sau in muschii membrelor.


Tratamentul

Nu se cunoaste inca un tratament la om in aceasta parazitoza, care, asa dupa cum am vazut, se prezinta si cu o evolutie clinica, de cele mai multe ori, usoara.


Cum se raspandeste sarcocistoza?

Propagarea bolii printre animale se face prin ingerarea de catre acestea a sporochistilor raspanditi in mediul extern de catre gazdele definitive.


Modalitati de imbolnavire

Infectarea omului in sarcocistoza determinata de S. suihominis sau S. bovihominis se face in urma consumului de carne de vita sau de porc (in care se gasesc tuburile miescheriene) atunci cand aceasta nu este in prealabil bine fiarta, sau fripta. In cazul sarcocistozei date de S. lindemani, infestarea omului se poate realiza prin alimentele contaminate de sporochistii infectiosi.


Masuri de prevenire si de combatere

Ca si in prevenirea si combaterea altor boli parazitare (trichineloza, teniaza etc) transmise prin carne, masura principala indicata este prelucrarea termica suficienta a acesteia. Protejarea alimentelor impotriva eventualei lor contaminari de catre sporochistii infectiosi este recomandata in prevenirea imbolnavirilor prin S. lindemani.

Foto: oigleck.deviantart.com
 

Criptosporidioza

 
Informatii medicale despre criptosporidioza

Date generale

Criptosporidioza este o parazitoza intrata de curand in patologia omului, care insa atrage tot mai mult atentia clinicienilor si a specialistilor. Faptul se explica prin aceea ca pe de o parte protozoarul Cryptosporidium a fost gasit frecvent printre agentii etiologici ai „diareei calatorilor“ si, pe de alta parte prin aceea ca este in prezent tot mai des intalnit printre aceia care sufera de SIDA (sindromul de imunodeficienta castigat) dupa expresia francezilor sau de AIDS dupa terminologia folosita in literatura anglo-saxona. Boala se contracteaza pe cale digestiva si se comporta in general ca un sindrom diareic grav sau mai putin grav.


De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii este un protozoar din genul Cryptosporidium, din aceeasi clasa a sporozoarelor din care face parte printre altii si Toxoplasma gondi. Parazitul descoperit la mamifere, pasari, reptile a intrat mai intai in atentia veterinarilor, care l-au identificat ca agent etiologic al diareei viteilor si l-au facut vinovat de niste enterite fatale aparute la animalele gestante. La inceput s-a crezut ca sunt mai multe specii, dar pana la urma s-a constatat ca este una si aceeasi specie, care trece de la animal la animal si de la animale la om.

Parazitul are forma ovalara sau sferica si masoara in diametru intre 2—6 microni. Din oochistii parazitului (formele lui infectioase si de rezistenta) ajunsi pe cale digestiva in stomac sunt eliberati sporozoitii. Acestia inainteaza in intestinul subtire, unde se opresc. Mai rar pot ajunge in cec sau chiar rectocolon. Parazitii in intestin, chiar daca nu patrund in structura mucoasei, determina o serie de tulburari destul de insemnate, mai ales ca la acest nivel ei se supun unui ciclu asexuat schizogonic si apoi unui ciclu sexuat sau sporogonic care se desavarseste in aproximativ 2—3 saptamani.


Manifestarile clinice

Dupa o perioada de incubatie da 2—3 zile, boala la om evolueaza cu o stare generala alterata: cefalee (dureri de cap), dureri abdominale, inapetenta, greturi, varsaturi si mai ales cu o diaree de 10—12 scaune pe zi, abundente, cu caracter lichid apos.

La imunocompetenti boala, sub o forma in general mai usoara, dureaza pana la cel mult o luna. La imunocompromisi din contra, diareea si boala in general se pot prelungi pana la luni sau chiar ani de zile. Au fost citate cazuri in care boala, sub forma unei diarei sau a unei malabsorbtii cronice, a durat trei ani, iar intr-un alt caz chiar 6 ani. La bolnavii cu SIDA, criptosporidioza, ca o afectiune oportunista, are intotdeauna o evolutie mai grava, ducand printre altele (datorita tulburarilor de malabsorbtie) la o scadere in greutate din cele mai importante.

Deshidratarea este la acestia pe primul plan, ducand uneori la o pierdere de lichide de peste 3 litri pe zi. Este citat cazul unui bolnav care a eliminat intr-o singura zi 17 litri de scaune apoase. Nici o toxina de genul celei holerice n-a fost pana in prezent pusa in evidenta, asa incat mecanismul intim prin care se produce aceasta pierdere importanta in lichide este inca necunoscut in criptosporidioza. Oricum, diareea este secretorie si seamana cu aceea din holera.

Prognosticul bolii in cazurile grave este cu totul rezervat, mortalitatea atingand proportii uneori ridicate, din cauza diareei si a malnutritiei.

Criptosporidioza a fost considerata multa vreme ca o boala rara, mai ales ca de la primul caz, publicat in 1976, nu s-au comunicat pana in 1981 decat sapte cazuri. Cresterea brusca pe care o inregistreaza dupa 1981 este pusa de cei mai multi autori pe seama cresterii in aceeasi perioada si a cazurilor de SIDA (AIDS), protozoarul Cryptosporidium fiind ca si Pneumocystis carinii un oportunist, care afecteaza „in mod selectiv indivizi cu imunitate alterata“.


Diagnosticul

Diagnosticul bolii poate fi precizat de cele mai multe ori prin identificarea parazitului in scaunele celor parazitati. Aceasta identificare se face mai greu prin examenele de rutina si de aceea sunt recomandate metode speciale de concentrare sau de colorare pe lama. Cum parazitul este capabil sa produca si anticorpi, diagnosticul se poate stabili uneori si prin reactia de imunofluorescenta indirecta, ca reactie imunobiologica. In sfarsit, uneori diagnosticul poate rezulta si dintr-un examen histologic al unei biopsii de mucoasa intestinala.


Tratamentul

In tratamentul criptosporidiozei au fost incercate fara nici un rezultat peste 40 de diferite preparate, printre care sulfamide, antibiotice, antipaludice, antiprotozoice si chiar antihelmintice. Se pare ca spiramicina, recent introdusa in terapeutica acesteia, ar fi dat unele rezultate mai bune.


Cum se raspandeste criptosporidioza?

Boala se poate transmite de la animale la animale si de la animale la om (zoonoza). Sunt in prezent observatii care atrag atentia asupra faptului ca, pe de o parte, protozoarul Cryptosporidium poate fi vehiculat prin apa si ca, pe de alta parte, in antecedentele bolnavilor de criptosporidioza figureaza, de cinci ori mai frecvent, diferite calatorii in strainatate. S-a constatat, de asemenea, ca criptosporidioza este de sapte ori mai frecventa printre pacientii cu giardioza, ceea ce face sa se presupuna ca aceste doua parazitoze pot fi dobandite din aceleasi surse si pe cai similare.


Modalitati de imbolnavire

Oochistii infectiosi eliminati de catre animale (sau omul eventual infestat) rezista destul de mult in mediul extern, putand ajunge in apa sau pe diferite alimente care nu sunt puse la adapost. Infestarea omului se va face prin intermediul acestora sau prin intermediul mainilor nespalate, pe care au ajuns forme infectioase ale parazitului.


Masuri de prevenire si de combatere

In profilaxia criptosporidiozei se recomanda in primul rand masuri de igiena individuala, intrucat boala a fost intalnita mai frecvent printre ingrijitorii de animale si printre lucratorii din laboratoarele de parazitologie, este indicat ca acestia sa respecte cu si mai multa severitate intretinerea igienica a mainilor. Boala trebuie, de asemenea, cautata printre persoanele care se intorc cu un sindrom diareic din diferite calatorii, ca si printre aceia la care s-a semnalat sindromul de imunodeficienta castigat (SIDA).

Probele de materii fecale ramase de la acestia, ca si instrumentarul folosit in examinarea lor, trebuie sa fie sterilizate prin autoclavare.

Foto: aguavida.weebly.com
 

Leishmanioza cutanata

 
Leishmanioza cutanata

Date generale

Leishmanioza cutanata este o parazitoza determinata tot de o leishmanie (Leishmania tropica) dar care ca manifestare clinica se limiteaza exclusiv la ulceratii cutanate. Ca si in cazul leishmaniozei viscerale, raspandirea si transmiterea la om se face tot prin intermediul flebotomilor.


De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii este un protozoar flagelat Leishmania tropica care se aseamana cu L. donovani, care am vazut ca determina leishmanioza viscerala. Ajunsi in grosimea pielii, dupa intepatura flebotomilor, parazitii se aduna intr-un nodul unde se inmultesc. Nodulii se acopera cu o crusta apoi ulcereaza, realizand pana la urma ulceratii cu peretii taiati drepti, duri si infiltrati.


Manifestarile clinice

Boala are o incubatie lunga (de la cateva saptamani pana la mai multe luni) si incepe de obicei cu o pata rosie (macula). Aceasta se transforma intr-o papula pruriginoasa, care dupa ce a trecut si prin stadiul de pustula, acoperindu-se cu o crusta stratificata, evolueaza spre o ulceratie de un diametru de 2—3 cm.

Suprainfectarea acestora poate sa produca o limfangita cu tumefierea ganglionilor din regiunea respectiva. Boala este in general afebrila si are o evolutie favorabila. Leziunea cutanata ajunge lent la cicatrizare (6—-12 luni). Leishmanioza cutanata se poate prezenta sub o forma uscata („forma de oras“) cu o evolutie mai lenta si sub o forma umeda („forma rurala“) cu o evolutie mai rapida. Vindecarile spontane sunt posibile, iar trecerea prin boala lasa o imunitate. Cateva cazuri izolate, provenite din import, au fost intalnite si la noi.


Diagnosticul

In leishmanioza cutanata, diagnosticul este mai usor de stabilit decat in leishmanioza viscerala, parazitii putand fi pusi in evidenta chiar in peretii ulceratiei. Se pot, de asemenea, practica in scop de diagnostic inoculari la animale si insamantari pe medii de culturi. Tot pentru diagnostic se poate recurge la intradermoreactia cu leishmanina (reactia Montenegro) sau la alte reactii imunobiologice.


Tratamentul

Leziunile unice, izolate si limitate pot cel putin in parte beneficia de pe urma unor tratamente locale cu agenti fizici, chimici sau chimioterapici. In cazurile cu o evolutie mai particulara se apeleaza la Glucantin, Lomidina, Metronidazol si la nevoie la Amfotericina B. In caz de suprainfectii pot sa fie necesare si antibiotice.


Cum se raspandeste leishmanioza cutanata?

Pe langa om, caine sau pisica, rezervorul de infectie in leishmanioza cutanata este reprezentat si de diferite specii de rozatoare salbatice, la care parazitul este foarte des prezent (70%). Raspandirea bolii se face prin diferite specii de flebotomi, care detin rolul de insecta vectoare.


Modalitati de imbolnavire

Parazitii ajung in organismul omului in mod activ, in urma intepaturii flebotomilor. Acestia pot ajunge la om si in mod pasiv in urma strivirii flebotomilor pe pielea cu leziuni de grataj (zgarieturi). Transmiterea de la omul bolnav la cel sanatos are un caracter limitat, din cauza ca parazitul nu poate patrunde prin pielea intacta si din cauza slabei rezistente a acestuia in mediul extern.


Masuri de prevenire si de combatere

Locul important pe care il detin rozatoarele salbatice, ca sursa de infectie, obliga la masuri impotriva acestora. O distrugere a acestora este practic imposibila, dar se pot preconiza masuri care sa duca la imputinarea lor sau care sa-i tina la distanta de asezamintele omenesti. Combaterea insectei vectoare va consta din masuri de salubrizare a mediului extern (indepartarea daramaturilor, gunoaielor etc.) si din utilizarea insecticidelor impotriva flebotomilor adulti din adaposturi.

Profilaxia individuala se poate asigura prin folosirea de substante insectifuge si prin protectia mecanica a locuintelor.

Foto: tlc.howstuffworks.com
 

Ulcerul gastroduodenal

 
Ulcerul gastroduodenal

Durerea ia aspectul unor arsuri sau torsiuni, de intensitate variabila, avand in cele mai multe cazuri localizare epigastrica (in capul pieptului). O caracteristica importanta este ritmicitatea durerii: cu cat leziunea este mai apropiata de esofag, cu atat suferinta apare mai precoce dupa masa. In ulcerul gastric, manifestarile se ivesc la maximum o ora de la ingestia hranei, iar in cel duodenal - la patru-cinci ore postprandial. Asa-numita foame dureroasa, frecventa mai ales in timpul noptii, se amelioreaza o data patrunse in stomac alte alimente. Durerile nu apar niciodata dimineata la trezire. Alte simptome ar mai putea fi: varsaturile, arsurile epigastrice, eructatiile, greata, constipatia, pofta de mancare exagerata. Diagnosticul se confirma prin efectuarea unui examen radiologic cu bariu sau prin endoscopie digestiva (gastroscopie).


Masuri igienico-dietetice

Pentru a evita aparitia durerilor, este foarte important sa mancati putin si des (pana la cinci-sase mese pe zi). Incercati sa adoptati o alimentatie variata, care sa asigure necesarul de nutrienti, evitand preparatele care cresc aciditatea gastrica: supa de carne, condimente iuti ori picante, citrice, rosii, ceapa, usturoi, bauturi carbogazoase, dulciuri concentrate consumate pe stomacul gol. De asemenea, daca este cazul, ar fi bine sa renuntati la alcool si fumat.


Remedii cu eficienta garantata

  • Suc de varza alba. Beti cate o jumatate de pahar de suc de varza alba, cu 40 de minute inainte de masa, timp de o luna. Nu pastrati sucul mai mult de 24 de ore, nici la frigider, caci isi pierde efectele terapeutice.
  • Suc de cartofi. Beti cate o jumatate sau chiar o treime de pahar de suc de cartofi, obtinut din tuberculi sanatosi, neincoltiti, curatati de coaja in prealabil, inainte de masa de dimineata sau de pranz. Tratamentul dureaza doua saptamani.
  • Suc de morcovi. Folositi-I ca si pe cel de cartofi.
  • Infuzie de galbenele. Are efect cicatrizant. Preparati-o din doua lingurite de flori la o cana de apa fiarta. Strecurati dupa 15 minute de infuzare. Beti una-doua cani pe zi, inaintea meselor principale, pe stomacul gol.
  • Infuzie de lemn-dulce. Are efecte antiinflamatorii si cicatrizante, ajuta la regenerarea mucoasei digestive. Puneti peste o lingurita de pulbere de radacina o cana cu apa fiarta. Lasati sa se infuzeze 15 minute, apoi strecurati. Beti o cana de ceai pe zi, in mai multe reprize. Cura dureaza doua luni. Tratamentul este contraindicat femeilor insarcinate si hipertensivilor.

Indigestia

Deseori, mesele prea copioase, prea multe, prea lungi, prea mult udate cu alcool sunt sursa unor manifestari simptomatice cunoscute sub denumirea generica de indigestie. Balonare, dureri abdominale, greata, voma, diaree sunt numai cateva din formele pe care le imbraca o astfel de dereglare. Si asta pentru ca bila care transforma grasimile provenite din alimente pentru a fi absorbite in intestin nu mai face fata afluxului mare de „materie prima“, iar sedentarismul agraveaza situatia, intrucat provoaca relaxarea abdominala. Indigestia poate sa apara si daca mancati atunci cand sunteti nervosi, frustrati, tristi, nemestecand bine mancarea.


Masuri igienico-dietetice

La primele semne de indigestie treceti pe regim de crutare. Mancati legume (fenicul, sparanghel, orez, telina si praz, de preferinta fierte) si nu uitati sa beti multa apa, ca sa facilitati eliminarea toxinelor. O supa proaspata, de legume, este ideala pentru a va pune din nou pe picioare.

Medicina naturista nr. 7 (167); Foto: herlife.ro
 

Ce pot ascunde durerile de burta

 
Ce pot ascunde durerile de burta

Cine nu s-a confruntat macar o data in viata cu ceea ce indeobste numim „dureri de burta“? In fapt, astfel de manifestari au aspecte diferite (balonare, senzatie de arsura, de constrictie, de torsiune...), pot fi mai mult sau mai putin intense, in pusee sau neincetate, pot avea numeroase localizari. Fireste, pot fi exprimarea a felurite patologii, ce implica anumite sisteme fiziologice si organe.

Fiecare „durere de burta“ are particularitati, in functie de boala care o genereaza. Astfel:
  • Apendicita acuta determina simptome violente in dreapta abdomenului inferior, insotite adesea de greata si varsaturi.
  • Gastroenteritele implica dureri resimtite in jurul ombilicului si de cele mai multe ori apare diareea.
  • Colecistopatiile se manifesta cu dureri in partea superioara dreapta a abdomenului, foarte severe, uneori acompaniate de greata si voma.
  • Ulcerul peptic implica de obicei dureri-arsura intense, intermitente, la nivel epigastric, ce se calmeaza imediat dupa ce bolnavul mananca si care reapar pe timpul noptii ori la cateva ore dupa masa.
  • Bolile hepatice, dar si cele de inima pot cauza dureri in abdomen (in partea dreapta, sub coaste), descrise mai ales ca o senzatie de apasare, de intensitate medie sau mica.
  • Disfunctiile pancreatice genereaza simptome de severitate maxima. Acestea se resimt sub stern si apar in general dupa excese alimentare si/sau alcoolice, putand dura pana la cateva zile. Asemenea tulburari se pot complica cu pancreatita, boala foarte serioasa, ce poate impune o interventie chirurgicala.
  • Cistita, anexita, alte suferinte ale aparatului urogenital dau, prin iradiere, dureri in abdomenul inferior.
Dr. Monica Antonescu, medic de familie - Medicina naturista nr. 7 (167); foto: ziarulring.com
 

Tromboflebita: apelati la formule naturale anticoagulante

 
Tromboflebita: apelati la formule naturale anticoagulante

Printre afectiunile care se acutizeaza pe parcursul verii, din pricina caldurii, un loc de frunte il ocupa bolile cardiovasculare. Ca frecventa, dar in special ca nivel de risc, se detaseaza tromboflebita (implicit fragilizarea vasculara), deoarece, netratata corect si la timp, poate duce la aparitia unei embolii, determinata de migrarea cheagului (format initial cel mai des intr-o vena a picioarelor) la inima sau plamani. Formele mai usoare, localizate aproape de suprafata pielii, pot beneficia complementar de tratament naturist, insa numai dupa consultul medical de specialitate si cu acordul medicului curant.

Polenul creste rezistenta vaselor sanguine

Iau in fiecare zi polen, despre care am auzit ca ar creste rezistenta vaselor de sange. Doza este de doua lingurite de produs apicol amestecat cu miere din flora montana inainte de masa de dimineata. (P. C., Brasov)


Aplicatii locale cu mere fainoase

Tuturor persoanelor care au trecut prin experienta unui episod de flebita le recomand cu toate increderea urmatorul tratament 100% naturist, care actioneaza pozitiv negresit.

Luati pulpa de la cateva mere proaspete, mai fainoase si moi (au un continut mare de pectina, substanta care are proprietatea de a reda elasticitatea vaselor de sange), zdrobiti-o, realizand o pasta. Amestecati-o cu rachiu de cirese si intindeti-o pe doua bucati de panza. Faceti zilnic impachetari ale partilor inferioare ale picioarelor cu acest preparat, iar dupa cateva zile veti observa cu siguranta o imbunatatire neta a circulatiei sanguine. (M. V., Tg. Neamt)


Tinctura de leurda, un remediu minune

Leurda este cunoscuta popular si sub denumirea de usturoita, pentru ca are un gust si un miros asemanator usturoiului, planta cu care de altfel este si ruda din punct de vedere botanic. Administrata sub forma de tinctura din frunzele proaspete, are efecte antiagregante plachetare, impiedicand formarea cheagurilor de sange, si fluidifiante sanguine, reprezentand asadar un tratament de prima mana contra tromboflebitei. Leurda este foarte bogata si in adenozina, o substanta care are un rol esential in reducerea colesterolului, in mentinerea flexibilitatii si permeabilitatii vaselor de sange, in impiedicarea formarii trombilor, in scaderea tensiunii arteriale. Astfel, constituie, pe termen lung, adjuvantul ideal pentru tratarea trombozei venoase, fragilitatii vasculare, a aterosclerozei, a hipertensiunii si a altor boli cardiovasculare. Extractul alcoolic de leurda se obtine astfel:

Se aduna frunze, se spala, se taie cat mai fin si se pun intr-un borcan de sticla cu filet, pana ce acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adauga alcool alimentar de 70°, cat sa acopere materia vegetala, dupa care recipientul se inchide ermetic. Se lasa preparatul sa se macereze vreme de zece zile la temperatura camerei, timp in care se agita de doua-trei ori pe zi. Extractul obtinut se filtreaza, tragandu-se in sticle mici, care vor fi pastrate bine astupate in locuri intunecoase si racoroase. Se administreaza cate o lingurita de tinctura, diluata intr-o jumatate de pahar de apa, de patru-sase ori pe zi, in cure de minimum trei luni. (G. P., lasi)


Macesele sunt venotonice

Ceaiul se prepara din doua linguri de fructe proaspete (in extrasezon, se pot folosi si cele deshidratate), care se lasa timp de zece minute intr-o jumatate de litru de apa clocotita. Se beau doua cani de infuzie strecurata pe zi, in cure de lunga durata.

Pe langa faptul ca sunt venotonice si puternic diuretice, macesele au si insusirea de a mari secretia biliara, fiind indicate in afectiunile hepatice. (S. G., Craiova)


Iarba-mare si sucul de rosii, un duo excelent

Decoct de iarba-mare. Fierbeti trei-patru linguri de pulbere de radacina in 250 ml apa timp de 15 minute. Strecurati. Beti cate doua-trei lingurite de ceai seara, inainte de culcare.

Suc de rosii. Este excelent in aceasta afectiune, deoarece ajuta la diminuarea cheagurilor de sange si la prevenirea aparitiei altora noi. Beti cate un pahar (200 ml) de suc de tomate proaspat pregatit, de trei ori pe zi, in cure de cate 30 zile. (I. F., Vaslui)

Remedii naturiste nr. 7 (99)
 

Angelica: digestiva si antiastenica

 
Informatii medicale despre planta medicinala: angelica

Numita si „iarba ingerilor“, angelica are o istorie indelungata ca planta medicinala, fiind cunoscuta si apreciata in traditia multor popoare. Este de folos intr-o multime de afectiuni, in principal in tulburarile digestive si in unele probleme ginecologice (de altfel, are si un alt supranume sugestiv: „ginsengul femeilor“).

Domoliti arsurile epigastrice

Multi adulti, din pricina alimentatiei incorecte, cu multe grasimi, condimente picante si rantasuri, din cauza tigarilor si alcoolului, sufera de arsuri la stomac, arsuri care urca spre esofag. Aceste simptome apar si dupa mese mai bogate, cu acrituri sau cu preparate greu digerabile (maioneza). Pentru reducerea aciditatii si realizarea unui adevarat pansament gastric natural, eu va recomand sa apelati la angelica, deoarece face adevarate minuni.

Se administreaza sub forma de pulbere, sub limba. Se ia cate un varf de cutit de remediu, de doua-trei ori pe zi, cam cu jumatate de ora inaintea meselor principale.

Sau puteti face un decoct, caz in care planta va fi doar maruntita. Puneti o lingurita de materie vegetala la 300 ml apa, lasati sa fiarba cateva minute, strecurati si beti ceaiul in trei reprize, intre mese.

Se mai poate folosi tinctura de angelica, care se prepara in felul urmator: se pun intr-un borcan 20 g radacina de planta, peste care se toarna 100 ml alcool de 60-70°; se lasa la macerat timp de zece zile, apoi se filtreaza si se trage intr-o sticla de culoare inchisa. Se administreaza cate 20 de picaturi, cu o jumatate de ora inainte de mese.

Pentru ca remediul ales sa aiba efect maxim, trebuie sa scoateti o vreme din alimentatie preparatele din carne de porc, grasimile, ciupercile, condimentele, alcoolul, cafeaua si sa renuntati la fumat. Va urez succes! (V. S., Galati)


Excelent remediu al balonarii

La o cana de apa clocotita pun o lingura de planta maruntita, las cinci minute, strecor si beau toata doza inainte de masa. Daca si dumneavoastra aveti des astfel de manifestari, incercati aceasta infuzie si nu veti regreta. Va doresc multa sanatate! (G. C., Constanta)


Stop bronsitei!

La o cana de apa se pune o lingura de planta maruntita, se lasa zece minute, se filtreaza. Se beau trei doze pe zi, inaintea meselor. De asemenea, am facut bai in care am pus cativa pumni de frunze de angelica si m-am cufundat cu tot corpul (neaparat cu pieptul acoperit de apa cat se poate suporta de aproximativ un sfert de ora, apoi ieseam si ma inveleam cu o patura. Vreau sa va spun ca dupa o saptamana tuseam mai rar si nu atat de puternic, iar dupa doua abia daca mai aveam un acces de tuse la cateva ore. Intr-o luna eram pe deplin vindecat.

Totusi, tin sa fac cateva precizari, pentru ca, dupa ce m-am tamaduit cu angelica, am citit intr-un tratat de botanica niste lucruri interesante si bine de stiut despre ea. Astfel, nu se recomanda sa fie consumata de catre cei cu piele sensibila sau cu predispozitie la dermatoze. Daca vreti si aveti posibilitatea sa o culegeti singuri, faceti-o intr-o zi senina, fara ploaie, si uscati radacina dupa ce ati taiat-o in felii longitudinale. Nici diabeticii nu au voie sa o foloseasca si nici gravidele. Aveti de asemenea grija ca sucul plantei sa nu vina in contact cu ochii. (R. G., Slatina)


Vin ce reda energia si pofta de viata

Puneti noua linguri de frunze uscate de angelica, noua de frunze uscate de pelin si sase linguri de busuioc in trei litri de vin curat si amestecati bine. Lasati sa se macereze timp de doua saptamani, intr-un loc racoros, apoi strecurati extractul prin tifon si puneti-l in sticle de culoare inchisa. Tot la rece sa-l pastrati. Se bea cate un paharel, inainte de mese. (C. S., Deva)

Remedii naturiste nr. 7 (99)
 

Ceaiuri racoritoare in caz de deshidratare

 
Ceaiuri racoritoare in caz de deshidratare

Cel mai mare pericol asociat caniculei este deshidratarea. Majoritatea oamenilor trateaza acest fenomen cu indiferenta, nesocotind efectele dezastruoase pe care aportul insuficient de lichide il poate avea asupra sanatatii, mai ales cand temperatura de afara este de peste 35°C. O metoda excelenta de a asigura organismului necesarul de fluide si minerale pretioase, totodata de a preintampina tulburari fiziologice serioase specifice verii, o reprezinta administrarea consecventa de ceaiuri.


Salvia racoreste si reduce transpiratia

Daca vreti un ceai racoritor si in acelasi timp terapeutic, care sa va ajute sa nu mai transpirati excesiv, sa alunge diareea, durerile de stomac sau balonarea (manifestari foarte frecvente pe timp de vara, aparute ca urmare a consumului mare de legume si fructe), mizati pe infuzia de salvie.

Turnati peste o lingurita si jumatate de frunze uscate (sau doua plicuri) 250 ml apa clocotita. Lasati cana acoperita cinci minute, apoi strecurati. Dizolvati putina miere, adaugati un cub sau doua de gheata si beti. Doua doze pe zi sunt suficiente pentru a beneficia de toate efectele extraordinare pe care aceasta planta le are asupra organismului in general. (Elvira SOARE, Constanta)


Ceaiul verde va apara de insolatie

Pentru a va proteja de actiunea nefasta a radiatiilor ultraviolete, responsabile de imbatranirea prematura a pielii, de aparitia insolatiei si chiar de unele forme de cancer de piele, va sfatuiesc sa beti cat mai des ceai verde. Aceasta planta contine o cantitate foarte mare de antioxidanti, care joaca un rol foarte important in lupta contra radicalilor liberi (compusi responsabili de degradarea masiva a celulelor corpului). In plus, ajuta la pierderea kilogramelor in plus, avand actiune diuretica, la eliminarea edemelor si asigura sanatatea rinichilor.

Ceaiul verde poate fi folosit simplu, sub forma de infuzie din trei lingurite de planta uscata la o cana cu apa fierbinte (nu in clocot). Se lasa sub capac circa cinci minute, apoi se strecoara si se bea cu putina zeama de lamaie si gheata. Atentie: nu-l consumati in cantitati foarte mari, caci teina pe care o contine va poate induce somnolenta!

Iata in cele ce urmeaza reteta unui alt ceai care pe mine m-a cucerit:
Aveti nevoie de trei lingurite de ceai verde, o lingurita de ghimbir macinat, doua-trei tulpini de menta, o portocala, doua lamai, doua lingurite de miere, cuburi de gheata. Infuzati ceaiul verde in 500 ml apa clocotita. Dupa cinci minute, strecurati. Adaugati ghimbirul si tulpinile tocate de menta si asteptati ca lichidul sa se raceasca de tot. Strecurati. Amestecati sucurile de lamaie si portocala cu mierea, apoi adaugati-le in ceai. (Miruna IVAN, Bucuresti)


Citricele, aliate de nadejde in timpul verii

Putine fructe egaleaza puterea terapeutica a portocalelor, lamailor si grepfruturilor. Dupa parerea mea, poti beneficia de bogatia de principii active a acestor citrice indiferent de ce boala suferi. Personal, in lunile de vara, consum zeci de kilograme de asemenea poame exotice. Daca miezul de grepfrut il mananc ca atare, amestecat cu miere poliflora si pudra de scortisoara, lamaia o prefer sub forma de ceai, optimizat cu suc de portocala. Pot sa spun cu mana pe inima ca acest decoct imi este cel mai de nadejde aliat pe vreme caniculara: imi fortifica sistemul imunitar, ferindu-ma de enterocolite si de diverse alte viroze, imi scade colesterolul din sange, imi optimizeaza functia hepatica si activitatea colecistului etc. Il consum rece, ca sa ma racoresc, sa ma feresc de deshidratare si de insolatie. De fiecare data folosesc fructe care nu au fost tratate cu pesticide (oricum le spal temeinic inainte). Iata cum trebuie sa procedati ca sa va bucurati si dumneavoastra de savoarea unui ceai ca la carte:
Se stoarce zeama unei portocale intr-o ceasca. O lamaie cu tot cu coaja se taie in bucati mici si se fierbe un sfert de ora in 300 ml apa, in care se pune la final zahar brun. Decoctul se toarna apoi peste sucul din cana si se bea cu gheata. (Marian PETRACHE, Bucuresti)

Foto: costelmirea.blogspot.com; Remedii naturiste nr. 7 (99)
 

6 preparate naturale excelente pe vreme calda

 
6 preparate naturale excelente pe vreme calda

In aceasta perioada, cand temperaturile ridicate efectiv te pot „scoate pe tusa“, o alternativa mult mai sanatoasa si chiar mai gustoasa la sucurile din comert o reprezinta ceaiurile. Cateva specii vegetale, dintre care de departe se remarca menta, ceaiul verde, macesul, salvia, socul, fragii, se dovedesc pe cat de benefice pentru organism, pe atat de racoritoare si reconfortante.


ICE-TEA DE MENTA

O data uscate, frunzele pierd putin din gust, dar aroma ramane suficient de puternica. Se pot pastra si la congelator, intr-o cutie de plastic care se poate inchide ermetic. Menta constituie o excelenta planta pentru imbunatatirea digestiei si calmarea durerilor de cap provocate de soare si caldura. De asemenea, reduce contractiile si durerile musculare pe care le poate determina la un moment dat deshidratarea. Daca suferiti de o raceala usoara, de pilda provocata de aerul conditionat, tot menta este cea care va poate ajuta sa va regasiti mai repede sanatatea, usurand respiratia, ameliorand in general simptomele specifice. Cercetari recente arata ca aceasta populara planta este de un real ajutor si in pastrarea agilitatii cerebrale. Peste trei tulpinite de menta proaspata turnati o jumatate de litru de apa clocotita si lasati la infuzat cinci minute. Indulciti cu miere, adaugati cuburi de gheata, felii de lamaie.


ELIXIR DIN CEAI VERDE

Ceaiul verde (Camellia sinensis) este campion in lupta contra radicalilor liberi, compusi responsabili de imbatranirea prematura. Frunzele, ulterior uscarii, se pastreaza cel mai bine in cutii de metal inoxidabil, bine astupate, la adapost de caldura. Ceaiul verde stimuleaza digestia, are actiune diuretica, ajutand la reducerea edemelor si asigurand randamentul rinichilor. Stimuleaza activitatea cardiaca, fiind indicat hipotensivilor, dar si celor care au probleme cu circulatia sanguina, caci limiteaza riscul formarii placilor de aterom, scade nivelul colesterolului. Printre beneficiile ceaiului verde se numara si aceea de sporire a capacitatii defensive impotriva radiatiilor ultraviolete. Pentru purificarea cavitatii bucale si combaterea halenei, gargarismele cu ceai verde sunt ideale. Puneti trei lingurite de ceai verde in 500 ml apa clocotita. Dupa trei minute, strecurati. Adaugati sucuri de lamaie si portocala, miere de tei.


CEAI DE MACESE

Fructele proaspete se usuca la soare, intr-un singur strat, apoi se depoziteaza in pungi de hartie, in locuri racoroase, ferite de lumina. Macesele sunt apreciate in special pentru continutul mare de vitamina C, ce le confera o capacitate sporita de retonifiere. Stimuleaza secretia si eliminarea bilei, preintampina formarea calculilor, au efecte vasodilatator si antiinflamator. De asemenea, macesele sunt un adjuvant pretios in caz de enterocolite, litiaza renala, inflamatia cailor urinare, insuficienta circulatorie periferica, raceala. Intr-un litru de apa clocotita, adaugati macese deshidratate. Pentru un plus de savoare, puteti pune cateva frunzulite proaspete de salvie, care are un excelent efect racoritor. Pastrati ceaiul la frigider si consumati-l peste zi. Folositi numai recipiente smaltuite, deoarece, in contact direct cu metalele, acidul ascorbic (vitamina C) din macese se degradeaza.


INFUZIE DE SALVIE

Salvia este cunoscuta si intrebuintata ca planta de leac din cele mai vechi timpuri. Insasi denumirea sa deriva din latinescul „salvare“ (a vindeca, a insanatosi)... Pentru uscare, se agata buchetelele pe o sfoara, cu tulpinile in sus. In primul rand, salvia este un antisudorific de exceptie. Intervine favorabil chiar si in atenuarea bufeurilor de care sufera femeile aflate in pragul menopauzei. Ceaiul de salvie are efect benefic si in afectiuni hepatice, ajuta la eliminarea excesului de gaze intestinale, stimuleaza pofta de mancare si combate tulburarile de tranzit si diareea. Se poate folosi de asemenea cu succes in caz de amigdalita, sub forma de gargarisme, impotriva racelii, a problemelor gingivale si chiar in caz de diabet. Turnati peste o lingurita si jumatate de frunze uscate de salvie (sau doua pliculete cu pulbere de planta) o cana cu apa clocotita. Lasati vasul acoperit pentru zece minute, apoi strecurati.


DECOCT DE SOC

Florile de soc sunt celebre pentru aroma proaspata, foarte placuta. De altfel, constituie ingredientul principal in prepararea uneia dintre cele mai delicioase bauturi racoritoare facute in casa: socata. Florile de soc se pun la uscat la soare, in strat subtire, apoi se depoziteaza in pungute de hartie, la adapost de lumina si caldura. Socul are, ca si salvia, efect bun in caz de hiperhidroza. Ajuta la combaterea racelilor si a bolilor asociate, precum rinita, faringita, laringita etc. Reduce durerile de cap, crampele musculare si febra. Preparatele din flori de soc au actiune sedativa si, foarte important, impiedica oxidarea colesterolului in organism, prevenind astfel aparitia ateromatozei. Puneti la macerat patru lingurite de flori de soc maruntite intr-o jumatate de litru de apa rece, pentru opt-zece ore. Filtrati. Planta ramasa o fierbeti intr-o jumatate de litru de apa cinci minute. Cand s-a racit, strecurati. Amestecati cele doua lichide si beti peste zi.


EXTRACT DE FRAGI

Fragii proaspeti nu rezista prea mult, nici chiar in frigider, de aceea trebuie consumati imediat. In schimb, pot fi pusi la uscat la soare, devenind astfel materie prima pentru un excelent ceai. Fragii se culeg cu tot cu frunze si se pun rasfirati, intr-un loc cu multa lumina. Au calitati hipotensoare, fiind utili mai ales pe timpul verii, caci maresc rezistenta la caldura (o cura de numai o saptamana cu fragi proaspeti are efecte remarcabile). Au efect racoritor, tonifica sistemul nervos, combat moleseala si astenia. Sucul de fragi stimuleaza activitatea ficatului si il dreneaza, favorizand regenerarea celulei hepatice. Printr-un consum regulat de preparate din fragi se poate preveni instalarea diabetului de varsta, a gutei, a hipercolesterolemiei si a aterosclerozei. Turnati peste o lingurita de fructe uscate o cana cu apa clocotita. Acoperiti vasul pentru 20 de minute, apoi strecurati. Beti zilnic doua doze de ceai indulcit.

Foto: femeiaunika.com; Medicina naturista nr. 6 (166)
 

Leishmanioza viscerala (Kala-azar)

 
Leishmanioza viscerala (Kala-azar)

Date generale

Leishmanioza viscerala este o parazitoza determinata de un protozoar de localizare interna (viscerala), spre deosebire de leishmanioza cutanata la care protozoarul se localizeaza in piele sau de cea muco-cutanata (leishmanioza lumii noi) la care agentul etiologic al bolii se fixeaza atat in piele cat si pe mucoase. Boala transmisa omului prin intermediul unor specii de flebotomi (insecte) se caracterizeaza clinic printr-o triada simptomatica, reprezentata de febra, anemie si splenomegalie.


De cine este determinata?

Agentul etiologic al acestei parazitoze este Leishmania donovani, un protozoar ovalar sau usor rotund, care masoara in diametru aproximativ 5 microni. In organismul omului este lipsit de flagel — amastigot — in timp ce in flebotom, insecta vectoare care-i asigura raspandirea, parazitul se continua cu un flagel devenind promastigot. Promastigotii ajunsi la om prin intermediul flebotomilor, patrund in celulele sistemului reticuloendotelial din diferite organe (ficat, splina etc.) si se transforma din nou in forma initiala de amastigoti. Inmultindu-se activ in protoplasma celulelor invadate, reusesc sa le distruga si apoi eliberandu-se patrund in alte celule asemanatoare, din apropiere sau de la distanta, fiind vehiculati pe cale hematogena sau limfatica. Aceasta blocare a celulelor sistemului reticuloendotelial va duce la tulburarile care insotesc boala.


Manifestarile clinice

Boala are in general o incubatie muta, insidioasa, care poate sa dureze de la 10 zile pana la un an. De multe ori, primele simptome ale unei infectii capatate spre sfarsitul verii apar la inceputul anului urmator.

Uneori la locul intepaturii flebotomilor si de patrundere in organism se observa o leziune, cu caracterul unui nodul mic, indurat, de marimea unui bob de linte si de culoare roz sau brun. Perioada de invazie a bolii se prezinta cu o stare de indispozitie, oboseala, neliniste, inapetenta si o stare subfebrila.

In perioada de stare, pe langa o serie de alte simptome mai putin importante, tabloul clinic al bolii este frecvent dominat de o triada simptomatica, care consta din febra, anemie si splenomegalie. Febra este foarte neregulata, chiar anarhica, formata la inceput din accese febrile precedate de frisoane si urmate de transpiratii abundente. Cu timpul aceasta se regularizeaza si devine cotidiana (zilnica) simpla. Curba febrila pe o durata mai lunga de timp poate sa capete o infatisare ondulanta.

Anemia in leishmanioza viscerala este destul de accentuata putand ajunge pana la 1 500 000 de globule rosii pe mm3. Datorita acestei anemii, copilul bolnav se prezinta cu o paloare accentuata, caracteristica, care a fost asemanata cu albul papusilor de portelan. In leishmanioza viscerala din India, tegumentele bolnavilor prezinta o pigmentatie inchisa si mai aparte, care da bolnavilor o infatisare particulara ce-a dus la numele popular de „boala neagra“ (Kala-azar).

Splenomegalia, al treilea semn important al bolii, este adeseori enorma, impresionanta. Aceasta marire a splinei merge pana acolo incat depaseste ombilicul si ajunge in fosa iliaca stanga. Destul de frecvent splina la nivelul marginei drepte prezinta o incizura, o infundatura care-i da aspectul de „splina in unghi drept“ sau splina „in echer“. La palpare splina apare consistenta, mobila, neteda si nedureroasa. Destul de frecvent splenomegalia este insotita si de o hepatomegalie moderata. Pe langa febra, anemie si acest sindrom splenomegalic, boala copilului ca si cea a adultului evolueaza si cu alte manifestari clinice (tulburari digestive, tulburari hemoragice etc).


Diagnosticul

Diagnosticul leishmaniozei viscerale, in zonele in care boala este cunoscuta, nu este prea dificil. In afara zonelor endemice, diagnosticul devine mult mai greu. Intr-o asemenea situatie ne-am gasit si noi cu aproape 30 de ani in urma, cand am fost pusi in fata unor cazuri izolate din aceasta boala, necunoscuta pana atunci la noi. Diagnosticul de leishmanioza poate oricum fi facut daca plecand de la semnele clinice caracteristice (febra, anemie si splenomegalie) incercam sa confirmam diagnosticul probabil prin analize de laborator care fac posibil chiar un diagnostic pozitiv de identificare a parazitului. Pentru orientare se pot folosi in acest scop diferite analize de laborator obisnuite (hemoleucograma, viteza de sedimentare, trombocitograma etc.) sau unele mai specifice cum ar fi reactia de formol-gelificare sau diferite reactii imunologice (reactia de imunofluorescenta indirecta, reactia de hemaglutinare indirecta sau reactiile imunoenzimatice de tip ELISA).

Diagnosticul de certitudine se face prin identificarea parazitului in secretiile nazale, in sangele periferic sau mai degraba prin punctie splenica, ganglionara sau osoasa. Noi am aplicat punctia osoasa in depistarea clinilor infestati din focarul de boala care a fost inregistrat intre 1950—1954 in tara noastra. Produsele de punctie se pot inocula la animale de laborator (hamster) sau pot fi folosite pentru cultura in laborator.


Tratamentul

Un loc important il ocupa in tratamentul leishmaniozei derivatii de antimoniu trivalenti de genul Stibofenului (Fuadin) si mai ales derivatii de antimoniu pentavalenti (Stibogluconatul de sodiu). Preparatele din aceasta categorie se insotesc de efecte secundare neplacute si de aceea tratamentul trebuie facut sub supraveghere medicala.

O alta grupa de medicamente folosite in tratamentul leishmaniozei sunt diamidinele care se pot, de asemenea, insoti de efecte secundare (hipotensiune, urticarie, dispnee si uneori manifestari renale sau neurologice).

Eficienta tratamentului aplicat se poate vedea in disparitia febrei, ameliorarea starii generale, diminuarea treptata a splinei si ficatului si in normalizarea analizelor.

In sfarsit, tratamentul se mai poate face si cu amfotericina B (Fungizon) administrata in perfuzii venoase.


Cum se raspandeste leishmanioza viscerala?

Sursa de infectie (rezervoarele de infectie) in leishmanioza o formeaza omul in India si cainele sau diferite animale in alte regiuni, printre care si in tarile din bazinul mediteranian. Rolul unui rezervor animal a fost luat in discutie si in ipotezele facute pe seama originei focarului de leishmanioza din tara noastra. Astfel s-a presupus ca boala ar fi fost adusa la noi de sacalii veniti din sudul peninsulei Balcanice, acestia profitand de inghetul Dunarii, in cursul unei ierni excesiv de friguroase din perioada respectiva. De la sacal leishmanioza, prin intermediul flebotomilor, ar fi putut sa treaca la rozatoare de camp si chiar la caini. De altfel, in focarul in care au fost inregistrate cele peste 20 de cazuri la om, parazitul a fost gasit si la caini. Acest lucru nu este lipsit de importanta, daca avem in vedere faptul ca pe langa rezervorul de infectie astfel reprezentat, in tara noastra traieste si insecta vectoare (tintarul), flebotomul capabil sa raspandeasca boala printre animale si s-o transmita omului.


Modalitati de imbolnavire

De la rezervorul de infectie reprezentat de omul parazitat sau de diferite animale (caine, rozatoare etc), parazitul trece la omul sanatos prin intermediul a numeroase specii de flebotomi, prezenti in special in regiunile mai calde, acolo unde de altfel si boala este mai frecventa. In regiunile cu clima temperata boala este mai rara, iar in regiunile unde nu pot trai flebotomii, boala este necunoscuta. Pe langa aceasta transmitere indirecta, leishmanioza viscerala mai poate trece la om si pe cale directa, mai ales ca parazitii au fost pusi in evidenta in urina, dejectii, saliva, secretii nazale etc.

In sfarsit boala mai poate fi transmisa prin seringa, transfuzii de sange si mai rar pe cale congenitala sau sexuala.


Masuri de prevenire si de combatere

Atunci cand omul este principala sursa de infectie, masurile luate vor avea in vedere depistarea, izolarea si tratarea celor parazitati. Cand acest rol revine cainelui, masurile vor fi indreptate impotriva acestuia. Boala la caine are insa un caracter asimptomatic, iar cercetarea tuturor acestora intr-o zona intinsa este o operatie dificila. Se poate insa recomanda starpirea cainilor vagabonzi si tratarea acelora de care nu ne putem dispensa.

Cum calea cea mai frecventa de transmitere a bolii la om este asigurata de flebotomi, masuri eficiente vor fi preconizate in combaterea acestora. Lupta impotriva stadiului larvar al insectei vectoare va consta din masuri generale de salubrizare a mediului, axate pe lichidarea locurilor de inmultire si dezvoltare a flebotomilor (indepartarea daramaturilor, arderea gunoaielor etc).

Combaterea flebotomilor adulti se poate sustine cu ajutorul insecticidelor remanente prin pulverizari care vor tine seama de biologia acestei insecte. In cazul speciilor care patrund in locuinte si diferite adaposturi din gospodarii, combaterea bolii prin folosirea insecticidelor a dat rezultate bune. Protectia impotriva imbolnavirilor se mai poate obtine utilizand insectifuge si facand protectia mecanica a locuintelor.

Foto: snoop.ro
 

Pneumocistoza

 
Pneumocistoza

Date generale

Pneumocistoza este parazitoza mai putin cunoscuta, dar care in cazuri izolate sau chiar sub forma de mici epidemii se intalneste mai peste tot in lume. Clinic boala evolueaza cu manifestari pulmonare acute sau subacute. Apare mai frecvent la sugarii prematuri sau distrofici si la persoanele adulte care prezinta deficiente in mecanismele de aparare imunologica.


De cine este determinata?

Agentul etiologic al bolii este un protozoar, Pneumocystis carinii, care se prezinta sub o forma vegetativa de trofozoid si sub o forma chistica. Trofozoidul este mai mic, masurand intre 1—4 microni. Chistul, in forma sa tipica, se prezinta ca o formatiune rotunda, care contine in interior 8 corpusculi dispusi in rozeta. Aceste chisturi sunt formele infectioase ale parazitului. Ajunse in organism pe cale respiratorie se vor dezvolta in plamani si vor da nastere unui proces congestiv de evolutie uneori foarte severa. Gravitatea bolii rezulta din asfixia pe care o va determina blocarea alveolelor si bronsiolelor de catre masa parazitara.


Manifestarile clinice

Boala, mai nou cunoscuta, a fost semnalata la noi sub forma de cazuri izolate sau de mici epidemii, dupa 1960, fiind mai frecvent intalnita printre sugari. Dupa o perioada de incubatie, care poate dura de la 3 la 7 saptamani, pneumocistoza incepe lent, boala instalandu-se treptat si pe nesimtite. Copilul bolnav devine apatic, inapetent (fara pofta de mancare), nu mai castiga in greutate si apar greturile, varsaturile si adeseori diareea. Cand boala insoteste sindromul de imunodeficienta castigat, cunoscut mai frecvent sub numele de SIDA, copiii fac si o stare febrila. Fenomenele pulmonare, survin la 1—2 saptamani si incep cu tuse, de obicei neproductiva (seara), cu timbru metalic si uneori chintoasa. In cazuri mai rare, debutul este brusc, putand lua un aspect fulgerator. Astfel, au fost semnalate cazuri de copii culcati sanatosi si gasiti morti in dimineata urmatoare. In asemenea cazuri, se instaleaza de la inceput fenomenele pulmonare, care constau dintr-o tahipnee (respiratie accelerata) de peste 60—70 respiratii pe minut, dispnee (tulburari respiratorii), si cianoza (invinetire). Perioada de stare a bolii este dominata de fenomenele respiratorii, numarul respiratiilor pe minut trecand de 100. Insuficienta respiratorie grava se vede si in cianoza care se accentueaza si care poate capata un caracter generalizat. Cum aminteam si mai sus, febra apare, chiar si intr-o asemenea stare grava, numai la o parte din cazuri. Perioada de stare (de boala) in pneumocistoza poate sa dureze 2—5 saptamani, in unele cazuri prelungindu-se si mai mult. Vindecarea se face lent, cu cedarea pe rand a diferitelor manifestari ale bolii.

Intr-o proportie mare din cazuri, pneumocistoza duce la moarte. Umplerea alveolelor si bronsiolelor cu exudatul spumos parazitar si ingrosarea septurilor interalveolare duc la asfixie si la exitus (moarte) intr-un procent ce poate ajunge si pana la 60—80% din cazuri.


Diagnosticul

Boala trebuie cautata in mod deosebit printre sugarii distrofici, prematuri, ca si printre copiii care au fost de mai multe ori spitalizati. Pneumocistoza apare mai frecvent printre cei cu deficite imunologice congenitale sau dobandite si printre cei care au fost supusi la tratamente prelungite cu antibiotice, tuberculostatice sau cortizon. Ca parazitoza oportunista, evolueaza frecvent la adultii sau copiii cu SIDA.

Din punct de vedere clinic, pneumocistoza trebuie, de asemenea, suspectata in cazurile in care este evident un contrast intre manifestarile clinice ale bolii si rezultatul examenului obiectiv.

Pe langa datele clinice sau epidemiologice, spre diagnosticul real al bolii ne poate indrepta si un examen radiologic, la care apare frecvent un aspect de „geam mat“ mai caracteristic.

Diagnosticul de certitudine nu-l poate da insa decat decelarea parazitului Pneumocystis carinii prin identificarea acestuia in sputa, aspirat laringo-traheal, periaj bronsic sau chiar biopsie pulmonara. Dupa moarte diagnosticul bolii se face prin identificarea parazitului in amprentele pulmonare.


Tratamentul

Tratamentul pneumocistozei se face numai in conditii de spitalizare si apelandu-se in acest scop la Lomidina, Fansidar, si mai ales la Cotrimoxazol (Biseptol, Septrin etc), preparate care dau rezultate destul de bune si care au facut ca mortalitatea prin aceasta boala sa scada foarte mult. Tratamentul antiparazitar trebuie completat si cu un tratament general (patogenic si simptomatic).


Cum se raspandeste pneumocistoza?

Parazitul a fost semnalat la sobolan, caine, pisica, porc si alte animale, de la care pe o cale sau alta poate trece si la om.

In general de la cei parazitati (bolnavi sau purtatori sanatosi) parazitul trece pe cale aeriana (pe nas) sau aero-digestiva (pe gura).


Modalitati de imbolnavire

Boala se intalneste la toate varstele, dar o receptivitate mai mare o au sugarii de 2—3 luni si mai ales aceia prematuri si distrofici.

Asa dupa cum am mentionat, boala poate apare mai frecvent printre cei care pentru diferite afectiuni grave au facut tratamente prelungite cu corticoizi sau antibiotice ca si printre cei care prezinta diferite tulburari de ordin imunologic (hipogamaglobulinemii). Patrunderea parazitului in organismul omului se face pe cale respiratorie (aeriana) sau pe cale mixta, aero-digestiva.


Masuri de prevenire si de combatere

Masurile de acest fel trebuie sa vizeze depistarea celor bolnavi (sau a purtatorilor sanatosi) si tratarea lor. Combaterea rozatoarelor care pot constitui o sursa de infectie, apare justificata.

Intrucat boala se transmite pe cale aeriana este indicata sterilizarea cu raze ultraviolete a aerului din incaperile copiilor. Tot in acelasi scop sugarii si copiii prematuri vor fi supravegheati medical cu cat mai multa atentie. O atentie asemanatoare va fi acordata si adultilor cu casexii avansate sau care au urmat tratamente prelungite cu cortizon, tuberculostatice sau antibiotice. Nu se va administra vitamina D in doze prea mari copiilor si nu se va abuza la acestia de tratamentul cu cortizon.

Foto: wallpapere.wallpaperstock.net
 

Mituri demontate despre fructe

 
Mituri demontate despre fructe

Grepfrutul grabeste slabirea - Fals

Certamente ati auzit ca grepfrutul, rosu, roz sau galben, consumat inainte de mese, ar ajuta la pierderea mai rapida a kilogramelor de prisos. Exista chiar si o dieta bazata pe acest principiu, cu un aport de 800 de calorii pe zi. Nutritionistii au respins insa ideea ca citricele in discutie ar contribui intr-adevar la topirea grasimilor, sustinand ca scaderea in greutate, daca se produce, este doar pe termen scurt si ca este consecinta eliminarii apei din organism si a ratiei energetice mici. Chiar daca grepfrutul contine foarte putin zahar (circa 9% glucide), asta nu inseamna ca aciditatea specifica ajuta la resorbirea depozitelor lipidice. Este insa dovedit faptul ca sucul acestui fruct poate interfera negativ cu anumite medicamente, precum antidepresivele, tranchilizantele si imunosupresoarele.


Bananele sunt prohibite in cura de slabire corecta - Fals

Aceste fructe sunt sarace in grasimi, iar numarul de calorii variaza in functie de gradul de maturare (cu cat sunt mai parguite, cu atat sunt mai bogate in fructoza). O banana de marime medie contine cam 95 de calorii si doar un gram de lipide. Daca sunt mancate ceva mai crude, cantitatea de amidon pe care o detin este notabila, iar acest compus se digera lent, asigurand senzatia de satietate. O banana foarte coapta are amidonul transformat in glucoza si fructoza, glucide care se digera foarte rapid.


Avocado nu este daunator - Adevarat

Chiar daca nu se bucura de o prea mare popularitate printre concetatenii nostri, date fiind originea exotica si pretul ceva mai mare de desfacere, aceste fructe reprezinta o optiune foarte sanatoasa in cadrul unui regim alimentar echilibrat. Contin grasimi mononesaturate care echilibreaza colesterolul din sange, reducand valoarea LDL si crescand-o pe cea a HDL (colesterolul bun). Doar o jumatate de avocado de marime medie poate constitui una dintre cele cinci portii de vegetale pe care nutritionistii sunt de parere ca ar trebui sa le consume fiecare adult pentru a-si asigura necesarul de elemente indispensabile sanatatii.


Citricele sunt cele mai bogate in vitamina C - Fals

De fapt, macesele, catinele si popularul patrunjel sunt campionii absoluti in ce priveste bogatia de acid ascorbic, cu peste 2000 de unitati la 100 g, iar citricele abia daca inglobeaza 30-50 de unitati la aceeasi cantitate. Varza de Bruxelles, broccoliul si capsunele au si ele o cantitate dubla din amintitul antioxidant fata de lamai sau portocale. De asemenea, gustul acru pregnant nu denota un continut mai mare de vitamina C. Acesta este dat de acidul citric, cunoscut pentru faptul ca stimuleaza secretia de acid gastric in stomac, ca activeaza muschii implicati in digestie, imbunatatind mistuirea bolului alimentar. Doua linguri de zeama de lamaie baute la fiecare masa constituie un excelent stimulent, util in cadrul curelor de slabire.


Strugurii sunt foarte bogati in zahar - Corect

Strugurii se numara printre fructele cu cel mai mare continut de fructoza, ingloband in medie 13-16 g glucide la 100 g, adica cu mai bine de o treime in plus fata de majoritatea celorlalte poame. Un ciorchine de 150 g aduce in organism nu mai putin de 70-80 calorii. Pot fi consumati ca aliment unic, in cadrul unui regim detoxificant, intrucat au calitati depurative extraordinare, sunt diuretici si reprezinta o importanta sursa de antioxidanti naturali. Sunt ideali intr-o dieta de vara, pentru ca mentin organismul hidratat, continand aproximativ 75% apa. Restul este format din zaharuri (20%), plus vitamine din complexul B, vitaminele C, E, A, PP, K, dar si minerale, precum fosforul, potasiul, calciul, magneziul, siliciul si, nu in ultimul rand, fierul (sunt indicati in caz de anemii feriprive). Unele persoane indeparteaza pielita si samburii strugurilor: pacat, in felul acesta continutul de fibre scade de la 4% la 1%.


Pepenele verde nu ingrasa - Fals

Pulpa rosie a lubenitei nu este compusa doar din apa, ci si din zahar, mai bine-zis din fructoza. Contine in medie 6-14% glucide, suficiente cat sa va dea peste cap planul de slabire. Multe persoane care au consumat exclusiv acest fruct au constatat ca nu se puteau satura din cantitatile prescrise, ajungand sa manance pana la trei-patru kilograme de miez in fiecare zi si, in loc sa slabeasca, au luat in greutate. Retineti: pepenele verde este o optiune alimentara sanatoasa, dar nu in cantitati prea mari! Gustul dulce al acestui fruct este un substitut excelent pentru desert, insa senzatia de satietate este scurta (dispare dupa urinare). Cei ce doresc sa slabeasca sau sa isi mentina greutatea optima trebuie sa consume pepene in doze moderate.

Medicina naturista nr. 6 (166)
 

Pentru glezne fine

 
Pentru glezne fine

Gleznele subtiri sunt un atu important al frumusetii feminine. Din pacate, pe fondul acumularii de kilograme, dar mai ales al retentiei de lichide in tesuturi ori al circulatiei sanguine deficitare, ele se umfla, aspectul general al picioarelor lasand de dorit.


Exercitii de gimnastica speciale

1. Stand pe scaun, intindeti un picior. Cu talpa conturati mici cercuri, cinci intr-un sens, cinci in celalalt. Apoi executati aceleasi miscari cu celalalt membru. In timpul exercitiului aveti grija sa pastrati degetele mari orientate in fata, cat mai intinse. Nu va fortati; daca resimtiti vreo tensiune articulara, reduceti ritmul.

2. In picioare, cu spatele perfect drept, tineti picioarele usor departate. Trageti de umeri inspre spate. Bratele lasati-le sa cada pe langa corp. Ridicati-va pe varfuri, incordati muschii gambelor si ramaneti asa 20 de secunde, apoi reveniti usor in pozitia de start. Repetati miscarea de zece ori.


5 sfaturi care asigura reusita

1. Nu abuzati de sare, pentru a evita retentia de apa in tesuturi.

2. Consumati fructe bogate in vitamina C si in flavonoide, pentru a ameliora returul venos si a intari peretii venelor (macese si alte fructe de padure, kiwi, citrice etc). Includeti in meniu patrunjel, telina proaspata sau fenicul.

3. Adaugati in apa de baie extract de castane - foarte util in descongestionarea venoasa.

4. Mergeti prin apa, la malul marii - are efectul unui adevarat masaj asupra gleznelor, favorizand reducerea inflamatiei. Plimbati-va cu pasi repezi.

5. Aplicati zilnic o crema destinata inlaturarii senzatiei de picioare grele.


Infoplus

Amestecati cinci picaturi de ulei esential de menta in 20 ml ulei vegetal alimentar (de floarea-soarelui sau de migdale dulci, de exemplu). Puneti cateva picaturi de preparat in palme, frecati-le una de cealalta, apoi cuprindeti cu ele o glezna. Faceti mici rotatii, apasand usor cu buricele degetelor. Executati miscarea doua-trei minute pentru fiecare picior. Acest masaj atenueaza senzatia de greutate in glezne si faciliteaza microcirculatia sanguina.

Foto: avantaje.ro; Medicina naturista nr. 6 (166)