Produse Apicole Naturale

Suferintele emotionale te pot imbolnavi fizic

 
Suferintele emotionale te pot imbolnavi fizic
Desi analizele sunt bune, ai o stare suspecta de rau sau alte simptome pe care nu ti le explici? De vina poate fi starea ta sufleteasca.

De fiecare data cand te enervezi, cand plangi, cand traiesti sentimente de furie, de frustrare, de insatisfactie, toate acestea se rasfrang asupra corpului fizic. Chiar medicii spun ca factorii psihologici influenteaza sanatatea organismului, perturbandu-i functiile. Si, din pacate, cu timpul, daca starea de nemultumire persista, pot sa se instaleze diferite boli.


Ce este somatizarea?

Se spune ca somatizezi atunci cand dezvolti simptome ale unor boli in lipsa unei cauze medicale, motivul fiind un dezechilibru mental sau emotional.






„Este dovedita relatia de interdependenta intre minte si corp, iar suferintele emotionale neprocesate si reprimate pot fi cauzele multor afectiuni fizice. Ba mai mult, toate afectiunile psihice pot sa aiba un ecou in corpul fizic prin diferite simptome cum ar fi migrenele, greata, crampele, ameteli, arsuri in piept, intepaturi in brate si altele.

Sunt multe persoane care vin la cabinet pentru psihoterapie dupa ce au fost deja la medici si au facut analize pentru a depista cauzele unui anumit simptom care se reflecta in corpul fizic si care nu a fost diagnosticat, pentru ca din punct de vedere clinic sunt perfect sanatoase”, explica Lorena Luchian, psiholog.


Persoanele sensibile sunt cele mai afectate

Suntem diferiti si nu reactionam la fel in situatii similare. Ceea ce pentru unii e un capat de tara, pentru altii n-are nicio insemnatate. Asa se face ca depasim mai usor sau mai greu anumite momente nefaste in functie de felul cum suntem construiti trupeste si sufleteste.






Daca o persoana optimista, cu energie pozitiva, care are incredere in ea tinde sa nu puna la suflet orice, altcineva, care gandeste negativ, se poate framanta zile in sir pentru cele mai banale necazuri.

Somatizarea este practic o compensare, o exteriorizare, o reactie a corpului care exprima astfel emotiile tale negative coplesitoare, de angoasa, de neputinta. Te doare capul sau stomacul, iti apar iritatii pe piele sau dezvolti psoriazis, ai senzatia ca te sufoci, suferi de ameteli, atacuri de panica, palpitatii, dezvolti ticuri, toate ca raspuns al corpului la stresul pe care il percepi la nivel mental, justificat sau nu.

Atunci cand simptomele de care suferi nu au o explicatie medicala, cere sfatul unui psiholog sau apeleaza la terapii alternative de echilibrare energetica, precum yoga sau acupunctura.






Ce solutii avem la indemana pentru a reusi sa ne controlam emotiile?

Controlul emotiilor si al suferintelor este un subiect amplu. Cere, in primul rand, asumarea lor si intoarcerea privirii in interior pentru a lucra cu ele. Cadrul cel mai potrivit este psihoterapia, dar si tehnicile de relaxare sunt indicate pentru detensionarea psihosomatica.

Sofrologia, yoga, exercitiile de respiratie, relaxarea musculara progresiva sunt doar cateva dintre metodele care ne pot ajuta sa eliberam tensiunile fizice, psihice si emotionale care ne afecteaza starea de bine.

Expert: Lorena Luchian, psiholog si sofrolog, Centrul Medical Medsana.





 

Beneficiile sucurilor de rodie, sfecla si grepfrut

 
Beneficiile sucurilor de rodie, sfecla si grepfrut
Rodia, sfecla rosie si grepfrutul rosu sunt atat de bogate in minerale si vitamine, incat oricine isi doreste sa tina la distanta afectiunile de sezon ar trebui sa isi faca provizii.

In timpul iernii, sistemul imunitar este pus la grea incercare de factorii atmosferici neprielnici, dar si de multitudinea de germeni care isi fac de cap in spatiile inchise, aerisite precar. De aceea, este important sa avem o alimentatie echilibrata, bogata in legume si fructe.

Din fericire, chiar si pe timp de iarna ne putem ajuta de forta naturii pentru a ne proteja sanatatea, iar sucurile naturale din rodie, gref rosu sau sfecla rosie sunt un adevarat panaceu. lata de ce!






Sucul de rodie

Sucul de rodie contine din belsug licopen, un antioxidant pe care il gasim si in rosii, sfecla rosie, grepfrutul rosu, cirese, visine ori fructe de padure. Sucul de rodie este recomandat pentru a preveni cancerul de prostata, are proprietati antiinflamatoare si antivirale, dar imbunatateste si memoria.






Sucul de sfecla

Numai cine nu a suferit de anemie nu stie cat de buna este aceasta radacinoasa pentru a stimula productia de hemoglobina! Unde mai pui ca are rolul de a normaliza tensiunea arteriala, de a creste performanta fizica (aviz celor carora le place sa faca miscare!), este o minunata sursa de potasiu care lupta cu oboseala si cu extenuarea musculara, previne aparitia unor tipuri de cancer datorita antioxidantilor pe care-i contine si este o bogata sursa de minerale. Sfecla rosie e un bun prieten al ficatului si ajuta la scaderea colesterolului.


Sucul de grepfrut

Sucul de grepfrut se gaseste in piete si la orice supermarket, iarna fiind anotimpul cand il poti procura cu usurinta. Ca orice fruct citric este foarte bogat in vitamina C. Sucul preparat din pulpa sa zemoasa e foarte bun pentru a scapa de cateva kilograme, mai ales daca e consumat inainte de masa, dar si pentru a combate rezistenta la insulina in cazul diabeticilor sau pentru a imbunatati sanatatea inimii.Atentie! Acest fruct trebuie evitat cata vreme urmezi tratamente medicamentoase, pentru ca le poate anula efectul.

Bibliografie: Sanatatea de azi. Imagine: a1.ro




 

Trezirile din timpul noptii. De ce ma trezesc mereu noaptea? Nu mai adorm!

 
Trezirile din timpul noptii. De ce ma trezesc mereu noaptea? Nu mai adorm!
Trezirile din timpul noptii sunt absolut normale, atata vreme cat reusesti imediat sa adormi la loc, iar a doua zi nu ai probleme cauzate de oboseala. Unii dintre noi experimenteaza astfel de intreruperi ale somnului pentru scurta vreme din cauza ca li se face cald, frig sau sete ori din cauza zgomotului pe care il face partenerul de viata atunci cand sforaie sau tuseste. O saltea inconfortabila este si ea una dintre cauze.


Ciclul somnului si misterele sale

Pana nu de mult, se credea ca in timpul somnului, creierul si organismul intra intr-o stare de repaus general, cand se incarca cu energie. Ei bine, cercetarile din ultimele decenii au descoperit lucruri cu adevarat uimitoare, astfel ca acum stim ca, in anumite etape ale somnului, creierul este chiar mai activ decat in timpul zilei.






Alte informatii surprinzatoare pe care le-au aflat cercetatorii sunt legate de etapele somnului. Ei bine, de-a lungul unei nopti, cu totii trecem prin 5-6 stadii de adormire, una mai interesanta decat cealalta. Daca in primele, se face trecerea de la starea de veghe la cea de odihna profunda printr-un somn usor, in care muschii se relaxeaza, inca mai auzim sunetele din jur, urmatoarele sunt de-a dreptul fascinante pentru cei care le studiaza.

Creierul devine dintr-o data foarte activ, apar cele mai intense vise, membrele sunt paralizate, iar respiratia este neregulata.


De ce ne trezim cand ne trezim?

Intre aceste etape sau la finalul unui ciclu complet de somn, pot interveni trezirile - pentru ca avem o nevoie oarecare, pentru ca am amortit pe partea pe care am dormit prea mult sau am avut un vis mult prea intens. De multe ori, ne trezim atunci cand incheiem toate cele 4-5 stadii ale somnului, urmand sa o luam de la capat pana la ivirea zorilor.






Trezirile pentru o perioada scurta de timp, de cateva secunde, sunt absolut firesti. In cazul in care ele depasesc o jumatate de ora, putem vorbi despre aparitia insomniilor nocturne. Nimeni nu poate spune care e numarul normal de treziri pe timp de noapte, insa daca ele ne fac sa fim foarte obositi a doua zi, este clar ca trebuie sa luam masuri.


Cum sa avem un somn odihnitor?

Se stie ca un adult ar trebui sa doarma in jur de 7-9 ore pe noapte pentru a-si mentine sanatatea. Daca somnul e prea scurt ori intreruperile frecvente, poate interveni oboseala cronica. In acest caz, trebuie reevaluata calitatea somnului nocturn si, daca e cazul, luate masuri pentru imbunatatirea lui. lata cateva sfaturi pentru a avea parte de odihna atat de necesara:
  • cantitatea de lichide consumate inainte de culcare trebuie sa fie moderata
  • nu este indicat sa facem efort fizic seara, tarziu, pentru ca nivelul de adrenalina creste, iar somnul e pus pe fuga






  • in cazul in care patul e problema trezirilor frecvente, trebuie cautata o solutie pentru schimbarea saltelei
  • este posibil ca partenerul de viata sa fie responsabil pentru intreruperile somnului nocturn, fie pentru ca sforaie, se misca prea mult de pe-o parte pe alta sau este... pasare de noapte. In acest caz, este bine ca fiecare sa doarma in camera sa. Chiar daca multi nu accepta solutia, trebuie sa intelegem ca somnul nu are legatura cu dragostea si atasamentul, iar odihna nocturna are o importanta vitala
  • temperatura din camera poate fi prea ridicata, caz in care ar fi bine sa inchidem caloriferele sau sa deschidem putin fereastra
  • daca este vinovata apneea, ea trebuie tratata - intreruperea respiratiei vreme de cateva secunde in timpul somnului este cauzata de greutatea excesiva si probleme din sfera ORL. Un control medical se impune de urgenta






Cu totii avem parte de somn intrerupt de-a lungul unei nopti: fie ca ne intoarcem de pe-o parte pe alta, mergem la toaleta, plange copilul ori miauna pisica, pauzele din timpul somnului sunt cu atat mai daunatoare cu cat sunt mai frecvente.

De mare ajutor! Pentru a putea dormi la loc, pulsul trebuie sa scada usor sub 60. Acest lucru se poate obtine prin exercitii de respiratie. 4-7-8 este metoda cea mai eficienta. Asta inseamna sa inspiri vreme de 4 secunde, sa iti tii respiratia vreme de 7 si sa expiri de-a lungul a 8 secunde. Succes!

Bibliografie: Sanatatea de azi, februarie 2019. Text: Georgiana Dobrescu. Imagine: paradisulverde.com




 

Cum prepari un decoct medicinal

 
Cum prepari un decoct medicinal
Decocturile sunt facute din partile mai fibroase sau mai lemnoase ale plantelor, precum radacina sau scoarta, crengutele si unele seminte si nuci. Din aceste parti dure este mai greu sa extragi componentele, asa ca, adesea, este necesara o fierbere lenta. Dupa consumarea ceaiului, puneti resturile de plante la compost. Iata pasii de baza...
  1. Puneti intre 4 si 6 linguri de plante uscate (sau intre 6 si 8 linguri de plante proaspete) intr-o craticioara. Adaugati un litru de apa rece.
  2. Puneti amestecul la fiert la foc mic, iar, cand incepe sa fiarba, acoperiti si continuati sa inabusiti ceaiul timp de 25 pana la 45 de minute. (Timpul de fierbere si cantitatea de plante folosite vor influenta taria ceaiului). Pentru un decoct mai tare, fierbeti plantele timp de 20-30 de minute, apoi turnati amestecul intr-un borcan si lasati-l sa se patrunda peste noapte.
  3. Strecurati si beti.
Nota: Unii prefera sa fiarba ceaiul la foc mic mai mult timp, pentru a-i concentra proprietatile. In acest caz, sunt necesare doze mici.

Sursa imagine: superfoodevolution.com




 

Remediu pentru colici. Ceai benefic pentru colici la sugari si batrani

 
Remediu pentru colici. Ceai benefic pentru colici la sugari si batrani
De fapt, acest ceai este benefic tuturor acelora care sufera de probleme digestive pe fond de stres, dar este de ajutor, in mod special, sugarilor si batranilor cu probleme de stomac.
  • 3 parti de frunze de roinita
  • 2 parti de flori de musetel
  • 1 parte de frunze si seminte de marar

Mod de preparare:

Prepara o infuzie din plante urmand instructiunile de aici: Cum prepari o infuzie medicinala.


Mod de utilizare:

In cazul sugarilor care sufera de colici, se dau 1 sau 2 lingurite de ceai inainte de alaptare sau de hranire cu biberonul. In cazul adultilor, se bea cat este nevoie.


Imagine: top300.ro




 

Cum prepari o infuzie medicinala

 
Infuzia medicinala. Din ce parti ale plantelor se prepara infuzia medicinala?
Infuziile se fac din partile mai delicate ale plantei, cum ar fi frunzele, florile, bobocii, unele fructe sau seminte si alte parti aromatice ale plantei. Este de preferat ca radacinile foarte aromate, precum valeriana, ghimbirul si gentiana, sa se infuzeze in loc sa se faca decoct, desi ambele variante sunt eficace. Dupa consumarea ceaiului, puneti resturile de plante la compost. Iata pasii de baza...
  1. Puneti intre 4 si 6 linguri de plante uscate (sau intre 6 si 8 linguri de plante proaspete) intr-un borcan de un litru
  2. Turnati apa clocotita peste plante, pana umpleti borcanul. Lasati la infuzat timp de 30 pana la 45 de minute. (Timpul de infuzare si cantitatea de plante folosita vor influenta taria ceaiului.)
  3. Strecurati si beti.




 

Valeriana ajuta in tulburari gastrointestinale, insomnie, probleme cardiace

 

Valeriana, cunoscuta si sub numele popular de odolean, creste spontan in locurile umede, cu pamant afanat, cu precadere in zonele de deal si de munte. Poate fi recunoscuta relativ usor, dupa tulpina inalta de pana la un metru si jumatate si inflorescentele roz deschis, ce emana un parfum dulceag. Radacina este cea care ascunde calitati vindecatoare deosebite, fiind puternica si bine dezvoltata, avand un miros inconfundabil, dulceag-intepator, destul de neplacut. Se recolteaza la finele lunii septembrie, cu ajutorul unei cazmale, se spala cu apa rece, apoi se despica pe lungime si se pune la uscat in locuri aerisite, lipsite de umiditate.


Stop tulburarilor gastrointestinale!

Fie ca este vorba de gastrita, ulcer, spasme gastrointestinale, fie de sindromul colonului iritabil, preparatele din valeriana isi dovedesc eficienta, cu conditia ca la originea acestor probleme sa stea un efort psihic, o etapa prelungita de surmenaj intens.

In caz de gastrita pe fond nervos, se recomanda infuzia, 300 ml ce se vor bea in mai multe reprize pe parcursul unei zile. Tratamentul dureaza cel mult doua saptamani si se poate repeta dupa cinci-zece zile de pauza. Se poate folosi si in scop preventiv, premergator momentelor de stres intens (inainte de examene, de perioade cu multe lucrari la serviciu, de evenimente obositoare...), intrucat substantele active continute de radacina plantei intervin in sens pozitiv la nivelul creierului, ajutand la eliberarea de neurotransmitatori ce induc stari de calm, de relaxare.

Daca va confruntati cu spasme gastrointestinale, aflati ca valeriana are calitati detensionante asupra musculaturii netede. Se administreaza sub forma de infuzie, cate doua cani pe zi, timp de o saptamana. Pentru combaterea sindromului colonului iritabil, se face un amestec in parti egale din pulberi de radacina de valeriana si de seminte de fenicul. Se ia cate o jumatate de lingurita de patru ori pe zi, timp de doua saptamani.






Insomnia - rezolvata garantat cu ajutorul tincturii

Valeriana este recunoscuta pe plan mondial pentru efectul sau sedativ. Nici o alta planta nu-i egaleaza performantele din acest punct de vedere, putand rezolva orice fel de tulburari de somn. Administrarea de tinctura obtinuta din radacina este soporifica (inlesneste adormirea), reduce numarul de treziri nocturne, favorizeaza aparitia fazei de somn profund, fara vise (etapa cea mai odihnitoare a odihnei nocturne). Tratamentul dureaza aproximativ sase saptamani si consta in inghitirea unei lingurite de extract alcoolic seara, in jurul orei 19, apoi a inca uneia, de data aceasta chiar inainte de culcare. Efectele apar in general dupa trei saptamani de tratament.






Un ajutor nepretuit pentru sportivi

Contracturile musculare aparute ca urmare a unui efort fizic important, dar si stresul cauzat de solicitari psihice majore pot fi combatute cu ajutorul infuziei de valeriana. Se recomanda administrarea a maximum doua cani de ceai pe zi, trei zile la rand. Suplimentar, se mai pot face bai fierbinti la picioare cu fiertura de valeriana. Acestea au efecte antispastice si analgezice.






Adjuvanta in problemele cardiace

Cu ajutorul valerianei se pot trata tulburarile cardiace aparute pe fond anxios sau depresiv. Studiile de specialitate au aratat ca administrarea consecventa de tinctura reduce cu pana la 90% frecventa si intensitatea crizelor de angina pectorala, ca imbunatateste activitatea inimii (actiune pusa in evidenta prin analizarea evolutiei electrocardiografice a pacientilor supusi testului). Se ia de trei ori pe zi cate o lingurita de tinctura, in cure de cate 40 de zile, cu sapte-zece zile pauza.






Retete de succes

  • Tinctura. Se pune intr-un borcan ce poate fi inchis cu capac infiletabil 20 de linguri de pulbere de radacina de valeriana, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 70°. Se inchide ermetic recipientul si se lasa doua saptamani intr-un loc calduros (in bataia soarelui sau in bucatarie, langa aragaz), agitandu-se ocazional continutul, dupa care maceratul obtinut se filtreaza si se trece in sticlute mici, inchise la culoare, astupate cu dopuri.
  • Pulbere. Se obtine prin deshidratarea si macinarea cat mai fina a plantei, cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea remediului se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pastrandu-si calitatile curative pentru o perioada de maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora rapid).
  • Ceai de uz intern. Se lasa la macerat trei-patru linguri rase de radacina maruntita intr-o jumatate de litru de apa rece, aproximativ opt ore (peste noapte), dupa care extractul hidric se filtreaza. Lichidul rezultat se pune deoparte, iar planta se fierbe in inca o jumatate de litru de apa, cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. La final, se amesteca cele doua licori, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat.
  • Infuzie pentru bai. O mana de planta (aproximativ 50 g) se pune la macerat in doi litri de apa, la temperatura camerei, opt-zece ore, apoi se strecoara, maceratul rezultat dandu-se deoparte, in timp planta ramasa se pune in alti doi litri de apa clocotita si se lasa sa stea acoperita pana se raceste, dupa care se filtreaza. Se combina cele doua preparate (maceratul si infuzia racita), turnandu-se apoi in apa din cada, potrivita la o temperaturã de 39-40 C.
Sursa: Medicina naturista nr. 9 (169)




 

Remedii cu castraveti si dovlecei. Ce boli trateaza castravetii si dovleceii?

 
Remedii cu castraveti si dovlecei

Castravetii si dovleceii sunt vedete culinare incontestabile ale anotimpului pe care tocmai il traversam. Util de precizat ca aceste legume aparent banale, pe care orice gospodina le arunca cu nonsalanta in oala cu ciorba ori cu mancare, respectiv in castronul cu salata, ascund nebanuite puteri profilactice si terapeutice. O conditie esentiala insa este sa fi fost cultivate ecologic, fara adaosuri de ingrasaminte chimice, pesticide sau alte substante care le stirbesc nu numai gustul, ci si incarcatura nutritiv-curativa.


Scadeti excesul de colesterol, consumand dovlecei!

Cat tine vara, de pilda, consum in cantitati mari legume si fructe, mai ales dovlecei, care contin in coaja cantitati importante de fibre, ajutand in mod special la tinerea sub control a ischemiei cardiace. Au deopotriva potasiu, un element esential in reglarea batailor inimii, eficient in prevenirea si calmarea aritmiei si tahicardiei, precum si in profilaxia infarctului de miocard. (Marioara J., lasi)






Preintampinati formarea trombilor, consumand dovlecei!

Tromboflebitele, trombozele in general sunt boli vasculare foarte temute, ce se manifesta prin formarea de cheaguri in artere, cheaguri care pot migra in circulatia sanguina mare si pot provoca un infarct sau o embolie pulmonara, accidente grave, ce se soldeaza adesea cu moartea bolnavului.

Pentru a preintampina constituirea si implicit deplasarea acestor trombi, de mare efect este consumul de fructe si legume proaspete, printre care dovleceii sunt cei mai recomandati.

Acestia contin importante cantitati de elemente care asigura fluiditatea sangelui. Ca sa va faceti o idee despre bogatia lor in vitamine si oligoelemente, aflati ca doar 300 g de dovlecei asigura aproape dublul necesarului zilnic de vitaminele A si B9, doza cotidiana ideala de fosfor si de potasiu, jumatate din ratia zilnica de magneziu.

Consumati-i ca atare, in salate sau pe gratar, fara sa-i decojiti inainte, deoarece in invelis se ascund majoritatea nutrimentelor atat de pretioase. Sunt indicati si sub forma de suc, cate 400 ml pe zi, in cure de minimum doua luni. Daca urmati un tratament cu medicamente antitrombi de sinteza, cereti acordul medicului curant inainte de a incepe o astfel de terapie naturista. (Lorena F., Vaslui)






Remediu cu dovlecei pentru limitarea crizelor de astm

Vreme de o luna de zile sau chiar mai mult, beau cate 100 ml de suc de dovlecei, proaspat, de doua ori pe zi. Ca sa-i imbunatatesc gustul, il amestec cu suc de morcovi sau cu putin suc de lamaie. Nu este deloc greu de preparat, conditia fiind sa aveti un storcator de fructe electric. Din 300 g dovlecei ies cam 200 ml suc, care trebuie consumat imediat, altfel se oxideaza si fermenteaza. (Ionut A., Baia Mare)


Remediu cu castraveti pentru ameliorarea diabetului

Zilnic, pe langa alimentele indicate de diabetolog, am consumat minimum o jumatate de kilogram de castraveti, ca atare sau sub forma de salate, in combinatie cu alte vegetale. Cand mi-am repetat analizele, glicemia era aproape de valoarea normala si numai rareori s-a mai intamplat de atunci sa fie mai mare decat trebuie. (Petra F., Bucuresti)






Tratament cu dovlecei pentru cuperoza

Pe fondul unei fragilitati capilare mostenite probabil de la mama, am dezvoltat, mai ales pe picioare si pe fata, o forma de cuperoza foarte inestetica, ca o retea de vinisoare rosii. Unchiul meu m-a invatat sa mananc cat de des si in cantitati cat mai mari dovlecei cruzi, ca o sa scap de probleme. I-am urmat sfatul si, dupa un tratament intensiv ce s-a prelungit doua veri la rand, mi-am imbunatatit considerabil calitatea capilarelor.

Va recomand sa folositi si dumneavoastra aceasta leguma pentru a va spori rezistenta venelor, mai ales daca ati constatat ca va invinetiti cu usurinta. De altfel, aplicarea unor felii de dovlecel deasupra echimozelor, pe o durata de minimum 30 de minute, scurteaza considerabil perioada de vindecare a acestora. (Daniela V., Bucuresti)


Remediu cu dovlecei contra constipatiei

Am inceput sa mananc dovlecei de fiecare data cand aveam probleme. Efectele au fost realmente extraordinare! Este suficient sa consum 200 g dovlecei rasi, cruzi, amestecati cu putina sare si ulei de masline, pe stomacul gol si totul reintra in normal in sfera digestiva. (Cristina P., Lugoj)






Tratament cu castraveti pentru stabilizarea tensiunii arteriale

Timp de doua luni, in iulie si august, am mancat in fiecare zi cel putin o jumatate de kilogram de castraveti, cu tot cu coaja, insa bine spalati in prealabil. Astfel am obtinut o stabilizare semnificativa a tensiunii arteriale. (Laura S., Bucuresti)


Remediu cu castraveti impotriva crizelor de guta

Ii sfatuiesc pe toti bolnavii sa tina, timp de trei-patru saptamani la rand, o cura cu suc de castraveti combinat cu suc de morcovi in proportii egale. Un litru pe zi din acest amestec antreneaza, mobilizeaza sarurile urice din articulatii si ajuta la eliminarea lor prin urina, reduce inflamatia incheieturilor si elimina gradat crizele dureroase. (Constantina N., Giurgiu)


Tratament cosmetic cu castraveti pentru un ten perfect

Amestecati o lingurita de frisca proaspata cu doua lingurite de sfecla rosie data pe razatoarea mica si cu doua lingurite de suc de castraveti. Aplicati pe fata si lasati sa actioneze 10-15 minute. Clatiti-va cu apa minerala, apoi stergeti-va bine fata inainte de a va machia. (Dorina M,, Bucuresti)

Remedii naturiste nr. 6 (98).




 

Sfecla rosie – beneficii, preparare

 
Sfecla rosie – beneficii pentru sanatate, mod de preparare
Sfecla rosie este un alt aliment-minune care contribuie la mentinerea unei stari excelente de sanatate. Vedeti care sunt beneficiile ei pentru sanatate si cum sa o preparati!


COMPOZITIA MIRACULOASA A SFECLEI ROSII...

Sfecla rosie are in compozitie numeroase substante nutritive precum: vitamina A, vitaminele B1, B2, B6, vitamina C, sodiu, calciu, sulf, cupru, fier, iod, potasiu, acid folic si antioxidanti.

Aceasta planta radacinoasa este usor de digerat si este bogata in apa (peste 90%), zaharuri si fibre. Pigmentul care da radacinii culoarea rosu-violaceu si care are o actiune antioxidanta este saponina.

Sfecla este, de asemenea, bogata in substante vegetale care usureaza eliminarea grasimilor; acid glutamic, un aminoacid care stimuleaza activitatea sistemului nervos.






BENEFICIILE CONSUMULUI DE SFECLA ROSIE...

Prin continutul ei bogat in fier si vitamina C, sfecla favorizeaza cresterea nivelului de hemoglobina din sange. Anemia si alte boli grave ale sangelui pot fi ameliorate prin consumul zilnic de sfecla rosie, care contribuie si la intarirea peretilor vasculari.

Sfecla rosie consumata in mod regulat previne si trateaza leucemia, cancerul pulmonar, colon-rectal si cel gastric datorita faptului ca aceasta este bogata in substante antioxidante.

Radacina de sfecla rosie face minuni in cazul cancerului de prostata sau de san, precum si in cancerul testicular. Sucul de sfecla rosie, pe langa beneficiile aduse organismului, este si un aliat redutabil in boli grave, precum cancerul si in ameliorarea efectelor chimioterapiei si radioterapiei.






CUM O PREPARAM?

Sfecla rosie se poate consuma sub diverse forme, fie o puteti stoarce si bea sucul, fie o consumati cruda, sub forma de salata sau fiarta, in supa sau in piureuri, la cuptor.

Salata detoxifianta...

Ingrediente: 1 sfecla rosie coapta, 4 rosii cherry, 1 morcov, frunze de patrunjel, seminte de muguri de pin, ulei de masline, zeama de lamaie, 1 lingura de mustar, sare.

Cum se prepara? Intr-un bol se pun sfecla si morcovul rase pe razatoarea mare, rosiile cherry taiate in sferturi, patrunjelul tocat. Se toarna dressing-ul preparat din zeama de lamaie, mustar, sare si ulei de masline si la sfarsit se presara deasupra seminte de muguri de pin.

Deliciu energizant: suc de sfecla rosie...

Aveti nevoie de o sfecla medie, un mar micut si un morcov mediu. Se adauga si sucul de la jumatate de lamaie pentru a preveni oxidarea ingredientelor. Se spala bine ingredientele, merele se curata de samburi si se pun in blender. Sucul se bea pe stomacul gol, cu o ora inainte de micul dejun, pentru a lasa nutrientilor timp sa fie absorbiti.

STIATI CA...

Daca ati cumparat sfecla cu frunze, nu trebuie sa le aruncati? Ele sunt mai bogate in vitamine si minerale ca radacinile! Pregatiti-le ca pe spanac sau adaugati-le in ciorba sau salata!

Foto: gazetadesud.md




 

Metode de aparare impotriva tantarilor. Cum scapi de tantari?

 
Metode de aparare impotriva tantarilor

O iesire la iarba verde, o plimbare prin parc la lasarea serii sau „imprudenta” de a lasa fereastra deschisa si esti ciuruit de tantari mai repede decat ti-ai fi putut imagina. Noi iti explicam de ce ataca minusculii vampiri si mai ales te invatam cum te poti apara de ei.

La tantari, masculul este mare crai: umbla din „floare-n floare“, bazaind vesel, gata oricand sa raspunda solicitarilor vreunei femele. Dupa imperechere, aceasta conserva lichidul seminal intr-un soi de depozit, un buzunar situat deasupra abdomenului. Pentru ca ouale sa ajunga la maturitate inainte de a fi depuse, este nevoie de un aport suplimentar de proteine. Iar sangele nostru este o excelenta sursa...

Printre milioanele de specii de insecte care populeaza lumea, exista aproape 300 de specii de tantari ce ii inteapa fara mila pe oameni. Ghidandu-se prin detectarea culorilor si miscarilor, femela inaripata este totodata sensibila la mai multe tipuri de mirosuri. In functie de acest criteriu isi alege prada. O data ce s-a asezat „la masa”, isi scoate trompa, capabila sa perforeze pielea pana ce da de un vas sanguin capilar. Inainte de a absorbi, injecteaza putina saliva anticoagulanta (responsabila de aparitia mancarimilor si a inflamatiei specifice). Apoi festinul poate incepe!

Dar de ce unele persoane sunt sistematic victime ale acestor intepaturi?






Portretul-robot al victimei ideale

Multa vreme s-a incercat elucidarea misterului potrivit caruia unele persoane sunt preferate de micii devoratori, in detrimentul altora. Din pacate, mult prea numerosii compusi chimici care ne individualizeaza, precum si mirosurile particulare emise de piele au facut acest lucru foarte dificil. Se vehiculeaza ipoteza ca susceptibilitatea de a fi intepat este de origine genetica in aproape 85% dintre cazuri. Unele tipuri de mirosuri sunt insa detectate pana la o distanta de 50 de metri.
  • Persoanele care au la suprafata pielii concentratii crescute de steroizi sau de colesterol sunt adesea intepate. Acest lucru nu are neaparat o legatura cu nivelul global al colesterolului din sange, ci mai degraba cu capacitatea de a produce acest compus.
  • Tantarii detecteaza deopotriva cantitatile excesive ale anumitor acizi, precum cel uric.
  • Transpiratia bogata in acizi grasi, amoniac sau acid lactic este, de asemenea, foarte atractiva.
  • Gazul carbonic este deopotriva captivant.
Pentru a trece neobservat pe sub trompa si ochii tantarilor, este de preferat sa stai nemiscat, intins pe un sezlong, decat sa joci fotbal cu prietenii. Miscarile atrag de obicei atentia vampirilor bazaitori, la fel emisia excesiva de gaz carbonic sau acid din transpiratie.






Nu fiti o prada usoara!

Respectarea catorva reguli simple va va ajuta sa va salvati pielea de la atacul tantarilor:
  • Purtati haine largi si lungi, care sa va acopere bratele si picioarele, pana la glezne. Evitati tesaturile prin care trompa tantarilor poate patrunde cu usurinta, precum muselina sau voalul.
  • Impregnati-va imbracamintea cu un produs insecticid special. Repulsivele absorbite de fibre se evapora foarte lent, conferind astfel protectie pe termen lung.
  • Montati plase anti-insecte la ferestre.
  • Atarnati prin casa saculeti cu levantica uscata si, eventual, folositi otet aromat cu lavanda pentru piele.
  • Daca „raul“ se produce si sunteti intepati, incercati sa nu va scarpinati; spalati zona inflamata cu apa si sapun, dupa care aplicati local lotiuni mentolate, care ajuta la calmare.
  • Sprayurile sau unguentele anti-tantari pentru piele contin un principiu activ care indeparteaza insectele fara a le omori. Femeile insarcinate si copiii e bine sa ceara sfatul medicului inainte de a apela la astfel de produse. Dupa mai mult de 30 de ani de studii, s-a mai tras concluzia ca folosirea abuziva de DEET (dietil-meta-toluamida) cauzeaza moartea neuronilor din zonele care controleaza miscarea muschilor, invatarea, memoria sau capacitatea de concentrare.

Si o veste buna...

Conform unui studiu recent, ale carui rezultate au fost date publicitatii la mijlocul lunii trecute, cercetatorii americani au reusit sa modifice genetic niste tantari, facandu-i incapabili sa transmita germenul responsabil de paludism (malarie). Mai exact, acesti entomologi de la Universitatea din Arizona au reusit sa altereze genomul de anofel, imunizandu-si „subiectii” total impotriva parazitului Plasmodium. Ei spera ca intr-un viitor apropiat vor putea inlocui tantarii din natura cu populatii de insecte nepericuloase modificate genetic in laborator.






Uleiurile esentiale - repelente fara efecte secundare

Daca doriti sa utilizati un produs natural pentru a evita sa mai fiti ciupiti, va puteti prepara singuri o solutie dupa urmatoarea reteta:
Aveti nevoie de 250 ml alcool din cereale (il gasiti in supermarket-uri) sau vodca; 30 de picaturi de esente de lavanda, lamaie, eucalipt, arbore de ceai, rozmarin, muscata trandafirie (le puteti folosi pe toate sau doar o combinatie de doua uleiuri); un recipient cu pulverizator. Amestecati foarte bine ingredientele, iar solutia obtinuta aplicati-o pe piele.

Daca sunteti reticenti in a folosi un produs pe baza de alcool, puteti incerca o combinatie din zece picaturi de uleiuri esentiale de eucalipt si arbore de ceai, doua lingurite de ulei vegetal, de preferat de masline si o lingurita de gel de aloe vera (optional).

O alta planta utila in prevenirea atacurilor este usturoiul. Stoarceti un catel de usturoi proaspat si aplicati zeama pe piele, asta daca nu aveti nimic impotriva mirosului persistent. La fel de bine puteti face o solutie dintr-o parte suc de usturoi si cinci parti de apa, pe care sa o pulverizati prin aer, in jurul dumneavoastra, atunci cand stati afara.
Daca pregatiti un gratar afara, pentru a tine tantarii la distanta, aruncati cate un praf de rozmarin si de salvie direct peste carbuni.

Dr. Carmen Madelaine CUREA, medic primar dermatovenerolog - Medicina naturista nr. 6 (166)