Nu conteaza cat de echilibrat este regimul alimentar, femeile tot acumuleaza destule kilograme in plus in timpul unei sarcini. Oricat de incantate ar fi noile mamici si preocupate de a-si asuma noul rol, exista o dorinta, de fiecare data cand se uita in oglinda, sa isi redobandeasca silueta de dinainte.
Stim cu totii ca nu este un lucru tocmai imposibil. Cate celebritati nu apar la televizor aratand impecabil la putin timp dupa ce au nascut? Nu este cazul totusi ca o tanara mama sa inceapa deja o dieta. Organismul femeii are nevoie de timp sa-si revina, de aceea este recomandat ca acesta sa nu fie lipsit de substante nutritive pentru cel putin o luna dupa nastere, chiar mai mult in cazul unei cezariene. Dupa ce se restabileste corpul, abia atunci putem vorbi de planuri de dieta.
Primul lucru pe care ar trebui sa-l aveti in vedere este consumul de proteine. Alegeti sa le consumati mai degraba din legume sau oua decat din carne. Evitati, de asemenea, mancarea prajita in favoarea gratarului sau a felurilor preparate la cuptor. Pentru femeile care alapteaza, aveti nevoie de o cantitate suplimentara de vitamine, deci aliati-va cu fructele si legumele. Mancarurile bogate in Omega-3 nu numai ca sunt bune pentru recuperarea organismului, dar au un continut caloric mai scazut si sunt satioase. Iaurtul si laptele sunt esentiale; aveti nevoie de mult calciu in aceasta perioada.
Vorbind de starea de sanatate, este bine sa reevaluati optiunea activitatilor sportive. In primele 2-3 luni dupa nastere, exercitiile usoare, organizate in sesiuni scurte (apoi din ce in ce mai lungi) sunt cele mai indicate. Daca nu ai facut pana acum yoga, afla ca aceasta poate fi un real ajutor. Un set de exercitii special adaptat pentru femeile care au trecut printr-o sarcina ar putea fi pregatit de antrenorul dumneavoastra. Amintiti-va totusi sa cresteti intensitatea si durata exercitiilor treptat si sa fiti cat mai indulgenta in prima luna.
Pantofii cu tocuri, purtati rar, pot avea efecte benefice, tonifiind musculatura si ajutand coloana sa stea in pozitie corecta. Pantofii cu tocuri, purtati zilnic, de dimineata pana seara pot provoca aparitia unor afectiuni deosebit de neplacute (fasciita plantara, tendonita).
Fasciita plantara
Fasciita plantara este o inflamatie la locul de fixare a fasciei la osul calcaiului, care duce la aparitia sensibilitatii si durerii in calcai. De obicei apare dimineata, la primii pasi si se estompeaza pe masura ce reincepeti activitatea. Reapare dupa ce va odihniti si reluati efortul. Tratamentul consta in purtarea unei talonete, administrarea de medicamente antiinflamatorii sau infiltratii cu corticosteroizi, masaj cu gheata sau exercitii de stretching pentru gambe si laba piciorului.
Tendonita
Tendonita este o afectiune caracterizata prin scurtarea unui tendon atunci cand piciorul are o pozitie proasta. Tendonita apare si atunci cand, pentru o perioada indelungata de timp, este purtata incaltaminte necorespunzatoare, de exemplu purtarea indelungata a pantofilor cu toc inalt poate face ca tendoanele sa se scurteze. Alte probleme: monturile, bataturile, umflaturile, unghiile incarnate, senzatie de furnicaturi in picioare. Entorsele si luxatiile sunt alte probleme ce pot aparea.
Cum pot calma durerile?
Incercati cateva exercitii de yoga sau stretching pentru a va putea intinde muschii de la picioare si a-i detensiona. In fiecare seara, faceti bai fierbinti la picioare cu saruri de baie. Puteti face un masaj al talpilor si gambelor cu un gel racoritor care va imbunatati circulatia sanguina si va relaxa picioarele.
Evitati pantofii cu toc cui si varful ascutit, mai ales daca aveti laba piciorului lata. Nu veti reusi decat sa va striviti degetele si sa va deformati mersul. Alegeti masura potrivita la pantofi.
Sanatatea, tineretea si stralucirea pielii sunt usor de pierdut odata cu trecerea anilor sau prin alegeri culinare sau un stil de viata mai putin pe placul organismului nostru. Dar sunt posibil de redobandit si de mentinut la orice varsta, asa cum atesta din ce in ce mai multe dovezi venite din partea celor cu un regim alimentar si de viata cu adevarat sanatos.
Sanatatea se citeste pe fata
Pielea este organul care ne semnaleaza printre primele starea de sanatate interna - generala si localizata - a organismului nostru. Exemple comune si relevante sunt, de pilda, aciditatea ridicata a sangelui, reflectata prin aparitia pe piele a acneei sau a cosurilor ocazionale, sau incarcarea cu toxine a organismului, tradusa la nivelul tenului prin puncte negre, exces de sebum si pori dilatati.
Hrana vie, cel mai bun tratament
Exista un regim de viata la indemana oricui, care ofera cea mai buna ingrijire cosmetica posibila: dieta raw vegana, cunoscuta si ca hrana vie, dieta cruda vegana si, uneori, ca regimul frugivor.
Adoptata de un numar in crestere de oameni din intreaga lume, dieta raw vegana inseamna fructe, legume, verdeturi, seminte, nuci, alge, ierburi, germeni si vlastari, uleiuri sanatoase si condimente, procesate mecanic in diverse combinatii delicioase.
Rezultatele dietei raw vegane sunt transformari profunde care se vad si se simt: tenul se curata iar nuanta pielii se lumineaza si uniformizeaza, ridurile fine se diminueaza, chiar si daunele cauzate de soare ating tenul cu mai multa greutate.
Dieta raw veganava ajuta sa aveti un par stralucitor si unghii tari. Pentru sanatatea parului sunt necesare mineralele din algele marine si din zarzavaturi, precum si din semintele germinate. Daca aveti rinichi sanatosi si parul vostru va fi viguros, deci beti suficienta apa si evitati sarea. Pentru sanatatea unghiilor este nevoie de un aport de proteine din spirulina si alge verzi-albastre.
Dovada ca acest regim de viata functioneaza fara gres si de multe ori peste asteptari este numarul impresionant de adepti ai raw veganismului - printre care se numara foarte multe celebritati internationale - care arata cu zeci de ani mai tineri decat varsta din actul de identitate.
Avand eficienta recunoscuta a unui detox profund si perpetuu, ca si a tratamentelor cosmetice naturale de durata, raw veganismul insanatoseste, elimina toxinele, hraneste si incetineste vizibil procesele de imbatranire.
Bebelusii se nasc cu o imunitate naturala pentru ca au primit anticorpi din sangele mamei. Bebelusii alaptati la san au anticorpi din laptele matern si, deci, au o imunitate ce persista circa sase luni din momentul nasterii, imunitate ce ii protejeaza de anumite boli. Asta nu inseamna ca bebelusii nu se pot imbolnavi. Va prezentam in continuare simptomele la care trebuie sa fiti atenti si sa va prezentati cu micutul la medicul pediatru.
Pierderea poftei de mancare. Daca bebelusul nu vrea sa manance, dar are o stare buna, nu va ingrijorati. Daca refuza doua mese la rand si nu cere sa manance timp de sase ore (in timpul zilei), nu asteptati, chemati de urgenta pediatrul.
Varsaturile frecvente. Toti bebelusi regurgiteaza o cantitate mica de lapte in timpul sau imediat dupa ce au mancat, de obicei cand elimina gazele. Acest lucru nu trebuie sa va ingrijoreze. Varsaturile frecvente la un bebelus hranit cu biberonul, daca sunt insotite si de diaree, pot fi simptomele produse de gastroenterita, o boala foarte serioasa la cei mici, deoarece ii deshidrateaza foarte repede.
Cresterea lenta in greutate. Exista un grafic normal de crestere la nou-nascuti. Daca bebelusul nu creste in greutate in ritm normal, consultati medicul pediatru. Uneori o boala il poate face sa creasca mai incet.
Febra, diaree. Chemati imediat medicul daca bebelusul are febra sau are sange in scaunul diareic si are diaree timp de sase ore. Daca are alte simptome asociate si diareea persista 24 de ore. De asemenea, daca are temperatura peste 39°C mai mult de 30 minute, chemati de urgenta medicul!
Simptome precoce de boala la bebelusi sunt: temperatura peste 38 grade, plans si iritabilitate, varsaturi sau diaree, refuzul mancarii, dureri sau rosu in gat, eruptie pe piele, marirea ganglionilor mandibulari.
Intr-o lume nebuna si agitata, avem din ce in ce mai multa nevoie de meditatie pentru a ramane, culmea, ancorati in realitate! Meditatia nu mai e demult o tehnica spirituala rezervata celor initiati si foarte spirituali, ci devine o practica folositoare celor mai multi dintre noi, preocupati de atingerea unui echilibru fizic si psihic.
Marele ganditor Osho spunea ca meditatia este o stare de luciditate, nu o stare mentala. Mintea genereaza confuzie, nu este niciodata lucida. Gandurile creeaza in jurul nostru o ceata, uneori foarte subtila, iar claritatea dispare. Principalul scop al meditatiei este de a opri gandurile sau, macar, de a le putea controla.
Avantajele meditatiei
Meditatia este o metoda simpla de relaxare ce nu implica niciun cost, efort, energie, decat putin timp cu tine. Beneficiile meditatiei, daca ajungeti sa o practicati regulat, sunt enorme, pornind de la eliminarea stresului, o mai buna cunoastere si apreciere de sine, un somn mai profund.
Unii cercetatori sunt de parere chiar ca meditatia ar putea fi utila in tratarea unor afectiuni medicale precum: depresia si anxietatea, cancerul, tulburarile de alimentatie, bolile cardiovasculare, hipertensiunea, insomnia, alergiile etc.
Dalai Lama spunea ca o retragere in meditatie e cel mai important lucru din aceasta existenta. Orice om ar trebui sa o incerce. Meditatia este o excelenta metoda de relaxare si eliminare a stresului prin care lasam deoparte agitatia mintii si patrundem in lumea pacii si luminii interioare.
Cum incep meditatia?
Daca vreti sa meditati, dar nu stiti cum, interesati-va in grupul vostru de prieteni. Poate exista cineva care practica meditatia si va poate ajuta cu sfaturi. Intrati pe internet unde exista o serie de meditatii audio inregistrate pe care le puteti realiza si voi.
Cautati carti legate de acest subiect si veti descoperi singuri calea. La inceput veti medita cateva minute din cand in cand, apoi, pe masura ce veti descoperi efectele benefice ale meditatiei va veti dori s-o practicati zilnic si, cu timpul, veti putea avea acces la starile acelea de gratie (liniste si tacere) fara sa le planificati.
„Intre voi si acest spatiu numit tacere, seninatate, liniste, pace, se naste un fel de iubire. Iar legatura dintre voi devine din ce in ce mai puternica. In final, ea devine suprema, iar starea de meditatie nu mai dispare niciodata”, spunea Osho.
Fibromialgia este o afectiune cronica si se caracterizeaza prin:
sensibilitate si durere la nivelul muschilor, articulatiilor si tendoanelor;
puncte sensibile localizate (vezi poza de la inceputul articolului);
tulburari de somn;
oboseala cronica;
multe alte simptome.
Din fericire, fibromialgia nu afecteaza permanent muschii, articulatiile sau organele interne. Acest sindrom afecteaza cel mai des femeile cu varsta intre 35 si 55 ani.
Cauzele fibromialgiei
Nu se stiu cauzele precise ale fibromialgiei. Deoarece fibromialgia este un sindrom cu o simptomatologie variata, este dificila cunoasterea unei cauze anume, insa in declansarea fibromialgiei sunt descrisi mai multi factori dintre care cei mai importanti sunt:
leziunile locale: traumatisme, infectii cauzate de activitatea de munca in pozitii fixe prelungite sau activitati repetate sau cu membrele suspendate.
fenomenele reflexe, asociate cu durerea cronica de origine profunda, au fost considerate ca reprezentand mecanismul principal de producere a fibromialgiei.
factori psihici emotionali - specialistii in domeniu evidentiaza faptul ca fibromialgia nu este o simpla reactie la stres, ci o conditie patologica agravata de orice combinatie de factori de stres.
tulburarile somnului: pe voluntarii sanatosi au putut fi reproduse simptomele fibromialgiei (stare de astenie, fatigabilitate, dureri difuze, inapetenta) prin perturbarea provocata somnului profund.
Simptomele fibromialgiei:
durere difuza, cel mai frecvent la nivelul gatului, umerilor, bratelor, pieptului si a feselor; oboseala cronica;
Persoanele cu fibromialgie au perioade asimptomatice si perioade simptomatice. Puseele cu oboseala si dureri musculare sau articulare sunt frecvente, in special dupa stres fizic sau psihic.
Diagnosticul fibromialgiei
Fibromialgia este greu de diagnosticat si nu exista teste specifice care sa confirme diagnosticul. Doctorul pune diagnosticul pe baza anamnezei - simptomelor descrise de catre pacient si pe baza examenului fizic.
Factorii de risc ai fibromialgiei:
genul - fibromialgia este mai frecventa la femei decat la barbati;
varsta - apare, de obicei, la varsta mijlocie;
boli reumatice - artrita reumatoida si lupusul eritematos sistemic;
factorul genetic - istoricul familial.
Tratamentul fibromialgiei:
kinetoterapia;
fizioterapia;
acupunctura;
masaj terapeutic;
exercitii fizice regulate pentru mentinerea mobilitatii musculare;
analgezice;
vitamine;
terapie psihologica in vederea indepartarii depresiei, tulburarilor de somn si a anxietatii;
expunerea la caldura pentru protejarea articulatiilor.
Recomandari:
evitati frigul;
evitati oboseala si stresul prelungit;
evitati traumatismele generale si mai ales cele asupra coloanei vertebrale.
Osteoporoza este o boala osoasa generalizata care consta in reducerea masei osoase si alterarea structurii oaselor, astfel crescand si riscul de aparitie a fracturilor. Cele mai predispuse la aparitia fracturilor sunt oasele vertebrale, capul femural si oasele antebratului.
Factorii favorizanti:
factorii genetici si demografici (varsta inaintata, istoric familial pozitiv, rasa caucaziana, subponderabilitatea);
factorii hormonali (afectiuni ovariene);
stilul de viata (sedentarism, abuz de alcool, tutun, cafea);
alimentatia (aport insuficient de alimente bogate in calciu si proteine);
medicamentele (compusi steroidieni, antiepileptice, heparina, protectoare ale mucoasei gastrice, citostatice).
Cauzele pierderii osoase
Tesutul osos are densitatea maxima la sfarsitul celei de-a treia decade a vietii, apoi ea scade incepand cu sfarsitul celei de-a patra decade sau la inceputul celei de-a cincea. Oasele incep sa-si piarda calciul mai repede decat il pot inlocui, oasele devenind mai subtiri.
La femei, scaderea densitatii osoase este accelerata in primii trei-sapte ani dupa instalarea menopauzei, din cauza scaderii productiei de estrogeni, care au rol in fixarea calciului in oase. Exista mai multe tipuri de osteoporoza:
tipul I - osteoporoza postmenopauza - reprezinta 95% din cazuri si este cauzata de deficitul de estrogeni;
tipul II - osteoporoza senila, apare dupa varsta de 70 ani si este de doua ori mai frecventa la femei decat la barbati;
osteoporoza persoanelor tinere - reprezinta 5% din cazuri, dar este adesea foarte severa.
Diagnosticul
Pentru diagnosticare sunt utile urmatoarele investigatii:
radiografia - evidentiaza modificari, daca densitatea osoasa s-a redus cu peste 30%. Se efectueaza radiografii ale cutiei toracice si ale coloanei vertebrale lombare;
osteodensitometria (masurarea densitatii osoase) se masoara astfel: la o valoare de pana la 1,5 este normala, intre 1,5 si 2,5 se defineste osteopenia, iar valorile mai mari de 2,5 sunt specifice osteoporozei;
testele de laborator: hemoleucograma, examenul complet al urinei, calcemia, fosfatemia, nivelul fosfatei alcaline.
Tratamentul
Ca medicamente, trebuie suplimentat aportul de calciu si vitamina D, fluor. Pentru dureri se recomanda analgezicele. Terapia de substitutie hormonala se recomanda pentru prevenirea scaderii densitatii osoase.
Ca masuri in dieta, trebuie crescut aportul de alimente bogate in calciu (lapte, iaurt, broccoli, conopida, zarzavaturi cu frunze verzi, migdale etc). De asemenea, trebuie evitate alimentele care reduc absorbtia calciului (carnea rosie, excesul de alcool si cafea). Se recomanda cresterea cantitatii de estrogeni prin aport de soia.
Exercitiile fizice trebuie practicate cu regularitate. Orice exercitii care solicita oasele (mersul pe jos, joggingul, tenisul, gimnastica aerobica) duc la diminuarea pierderilor de masa osoasa.
Cel mai frecvent fracturile se produc in jurul varstei de 50 ani la nivelul antebratului, in jurul varstei de 60 ani la nivelul vertebrelor, iar in jurul varstei de 70 ani la nivelul capului femural.
Pentru multi dintre noi, sarea nu este decat condimentul cel mai folosit la bucatarie. Ceea ce nu stie, insa, toata lumea: iarna, putem combate cu succes multe afectiuni cu sare de bucatarie simpla-simpluta.
Daca aveti dureri de gat, amestecati 1 lingurita de sare cu 1/4 l de apa calduta si faceti gargara.
In caz de guturai si nas infundat, faceti-va spalaturi in nas cu apa cu sare. Dizolvati intr-un sfert de litru de apa fiarta si racita 2 lingurite cu sare, turnati apa calduta intr-o cescuta si trageti o cantitate mica pe o nara, inchizand-o pe cealalta cu degetul. Suflati-va puternic nasul si repetati procedura cu nara cealalta.
Daca nu reusiti, cumparati de la farmacie un spray special cu sare de mare, pulverizati-l in ambele nari si suflati-va nasul.
Seara, cand veniti acasa obositi, dizolvati 1/4 kg de sare de bucatarie intr-o caldare cu 3 l de apa calda, umpleti cada cu apa fierbinte (38°), turnati in ea apa cu sare si faceti o baie buna de 20 de minute. Dupa baie, odihniti-va o jumatate de ora in pat. La inceput, veti fi complet epuizati, dupa care va veti simti ca nou-nascuti.
Persoanelor cu probleme de circulatie li se recomanda sa manance in zilele triste de iarna o supa de legume cu multa sare. Este mult mai sanatoasa decat cafeaua.
Daca va simtiti infrigurati atunci cand afara este umezeala rece, savurati „sarea vietii”. Aceasta reteta va incalzeste din interior si va ajuta sa va schimbati starea de spirit. Amestecati intr-un bol cate o lingura de sare, parmezan ras, frunze de salvie, drojdie de bere si rozmarin, puneti in gura, o data pe zi, cate un varf de cutit de amestec si lasati-l sa se topeasca, incet, pe limba. Sau presarati putin pe painea unsa cu unt.
Tumora Wilms, nefroblastomul sau adenosarcomul embrionar renal cum mai este denumita din punct de vedere anatomo-patologic, este cea mai frecventa tumora maligna renala si abdominala.
Tumora se poate evidentia de la nastere, dupa cum ea poate fi descoperita in cele mai multe din cazuri, respectiv intre 75-80% din ele, inainte de 5 ani. Incidenta cea mai mare este intalnita la copiii intre 1-3 ani, facandu-se cunoscuta clinic pana la aceasta varsta cel putin in jumatate din cazuri.
Tumora poate fi bilaterala de la inceput, intr-o proportie citata de 2-7%. In multe situatii se asociaza cu mai mare precadere unor anomalii congenitale reno-urinare cum sunt criptorhidia, hipospadiasul, duplicatiile renale, rinichiul in potcoava; unor leziuni oculare, cataracta si aniridia bilaterala; asimetriei corporale; sau cu intarzierea in dezvoltarea mintala.
Simptomele tumorii Wilms. In majoritatea cazurilor debutul aparent al bolii este anuntat de o febra necaracteristica si unele dureri abdominale mai putin intense, carora li se alatura starea de oboseala si in mod caracteristic cresterea de volum a abdomenului, adeseori manifestarea cea mai frapanta si alarmanta pentru parinti. Rareori poate surveni o hematurie (urinare cu sange) macroscopica (se poate observa cu ochiul liber) si o hipertensiune arteriala de obicei moderata. Prin examenul fizic va putea fi pusa in evidenta tumora, ce ocupa loja renala si fosa iliaca de partea respectiva, depasind linia mediana, masa tumorala fiind de consistenta relativ ferma.
Investigatiile complementare constand din examinari radiologice renale pe gol, urografia intravenoasa, tomografia si scintigrafia renala, angiografia cavei inferioare si unele examene radiografice osoase si toracice pentru evidentierea unor eventuale metastaze, vor aduce unele modificari patologice de o importanta valoare diagnostica. Astfel vor putea fi remarcate: cresterea de volum a masei renale cu stergerea umbrei rinichiului afectat, in contrast cu aspectul normal al rinichiului sanatos; prezenta multiplelor calcificari in masa tumorala; alungirea si indepartarea calicelor (formatiuni intalnite la nivelul rinichiului), cu conservarea insa a functiei renale, spre deosebire de hidronefroza (retentie de urina in bazinet) care determina modificari importante si ale excretiei urinare; distorsia vaselor renale; deplasarea si extinderea masei tumorale inspre vena cava inferioara; sau nevizualizarea, in rare cazuri, a rinichiului afectat etc.
Investigatiile radiologice pulmonare sunt necesare deoarece se apreciaza ca pana in 20-30% din cazuri sunt prezente odata cu descoperirea tumorii renale si metastazele pulmonare si cele hepatice.
Evolutia si prognosticul tumorii Wilms sunt conditionate de precocitatea diagnosticului si a interventiei chirurgicale, citindu-se supravietuiri timp de 5 ani in jur de 80% din cazurile depistate si operate sub varsta de 2 ani si numai in 40% din cazuri dupa aceasta varsta.
Tratamentul tumorii Wilms este medical si chirurgical, limitandu-se pe cat posibil examenul palpator abdominal. Interventiile chirurgicale implica exereza (operatie constand din indepartarea unui organ, unui ansamblu de tesuturi sau a unui corp strain), pe cat posibil radiala, a tumorii, formele bilaterale necesitand nefrectomii (interventie chirurgicala a unui rinichi sau a ambilor rinichi) partiale (vedeti poza de la inceputul articolului).
Postoperator, pentru evitarea pe cat posibil a metastazelor, se recomanda aplicarea radioterapie intensive si administrarea citostaticelor de tipul actinomycinei D si a vincristinei.
Alte tumori renale
Pot fi cuprinse in acest grup si alte tumori renale benigne sau maligne din randul carora fac parte adenoamele, fibroamele, hemangioamele sau tumorile chistice si respectiv epitelioamele, sarcoamele sau tumorile mixte, varietatea lor anatomo-patologica fiind in contrast cu incidenta lor relativ mica, cu deosebire pentru tumorile benigne. Astfel, in continuare, vor fi prezentate numai unele din aceste tumori si numai unele aspecte mai semnificative.
Nefromul mezoblastic congenital al sugarului este o tumora renala cunoscuta si sub denumirea de hamartomul leiomiomatos al rinichiului, tumora ce se apropie foarte mult prin debut, manifestari clinice si radiologice de tumora Wilms, dar de care se diferentiaza din punct de vedere histologic si evolutiv, fiind se pare o tumora cu leziuni benigne, fara metastaze si recurente.
Adenomul renal, denumit si boala Lindau, se caracterizeaza de fapt ca fiind o afectiune chistica generalizata, adenoamele intalnindu-se raspandite atat la nivelul rinichilor cat si al pancreasului, sistemului nervos sau ocular, formele strict oculare cu caracter familial fiind denumite si boala von Hippel.
Hemangioamele renale in cele mai multe din cazuri sunt asimptomatice (nu prezinta simptome clinice), putandu-se uneori manifesta clinic prin dureri abdominale si in flancuri si hematurie, sangerarile grave si hemangioamele usor abordabile reclamand tratament corectiv chirurgical.
Angiolipo-leiomiomul renal este o tumora multipla, bilaterala, care se asociaza de obicei cu tuberoscleroza, intalnindu-se foarte rar in copilarie si mult mai rar manifestandu-se clinic la aceste varste.
Limfomatoza renala este de obicei o tumora infiltrativa metastatica, asociata leucemiei sau limfosarcomului, afectand de cele mai multe ori ambii rinichi si cu predilectie tesutul cortical. Infiltratele celulare, invadand rinichii sub forma unor mase nodulare, determina marimea lor de volum considerabila, fara sa afecteze totusi functiile renale. Clinic poate fi recunoscuta prin masele tumorale renale simtite la palpare sau evidentiate prin examenele radiologice, care se reduc simtitor dupa cateva sedinte, in doze mici, de radioterapie.
Carcinomul renal este intalnit in conditii extrem de rare in copilarie si atunci in perioada scolara, manifestandu-se clinic prin hematurie, dureri abdominale intermitente si prezenta maselor tumorale palpabile in lojile renale.
Sunt descrise doua forme clinice distincte si anume tromboza venei renale a sugarului si trombozele venei renale la copiii mai mari, survenind drept complicatii ale unor nefropatii cum ar fi spre exemplu amiloza renala, sau mai frecvent din cursul sindromului nefrotic, care la randul lui poate fi expresia unei tromboze a venei renale de alta origine, conditii de mare dificultate diagnostica in anumite circumstante.
Tromboza venei renale la sugari
Cauzele trombozei venoase la sugari. Recunoaste ca factori determinanti starile de soc, diareile cu deshidratari grave, infectiile septicemice, unele anomalii congenitale renale sau cardiace cianogene, pielonefritele, diabetul matern, suferinta la nastere, intalnindu-se cu cea mai mare frecventa in perioada neonatala si in primele 6 luni de viata. Ea poate fi uni sau bilaterala, in aproape jumatate din cazuri, leziunile patologice constand din marirea de volum a rinichilor, friabilitatea, hiperemia (aflux anormal de sange) si moliciunea lor, si prezenta la examenul microscopic a unor infarctizari (producerea unei necroze intr-un tesut unde circulatia de intoarcere venoasa este oprita) cu zone de necroze chiar, edem interstitial, hemoragii, trombusi si obstructii ale venei renale.
Simptomele trombozei venoase la sugari. Manifestarile clinice ale trombozei venoase a sugarului sunt dominate de simptomatologia insuficientei renale acute cu anurie sau oligurie si hematurie, edeme, hipertensiune arteriala si alterarea starii generale, aparitia unor manifestari hemoragice cutanate sau de mucoase cu trombopenie, de tipul unei coagulopatii diseminate intravasculare si eventual moartea in zilele urmatoare, prognosticul afectiunii fiind sever, cazurile recuperate putandu-se insoti in timp de o tubulopatie cu evolutie cronica.
Investigatiile radiologice pot pune in evidenta marirea de volum a rinichilor, iar angiografia venei cave inferioare tromboza venei renale uni sau bilaterala.
Tratamentul consta din combaterea energica a factorilor cauzatori, stapanirea infectiilor, corectarea tulburarilor metabolice, administrarea heparinei in doze curative si restabilirea activitatii renale, recurgandu-se si la nefrectomie (ablatie chirurgicala partiala sau totala a unui rinichi sau a ambilor rinichi) in formele foarte severe unilaterale.
Tromboza venei renale la alte varste
Cauzele trombozei venoase la alte varste. Poate fi de asemenea uni sau bilaterala pana la ⅓ din cazuri, recunoscand drept cauzele cele mai frecvente unele nefropatii si mai ales sindromul nefrotic si diabetul zaharat, dupa cum in situatii foarte rare totusi sindromul nefrotic poate fi consecinta unei tromboze a venei renale prin alte cauze.
Simptome. Manifestarile clinice sunt anuntate de obicei de durerile intense localizate in flancuri ce survin in cursul evolutiei nefropatiei cauzatoare, de oliguria, hematuria si hipertensiunea arteriala care se poate institui cu aceasta ocazie, alterarea starii generale mai ales cand leziunile sunt bilaterale si cresterea in volum a rinichilor cu surprinderea lor dureroasa la palpare.
Evolutie. Evolutia proprie a acestei complicatii nu este atat de grava daca tromboza este unilaterala si daca medicatia anticoagulanta prin administrarea heparinei in doze terapeutice a fost din timp aplicata, reusindu-se astfel rezolvarea accidentului vascular. In plus se recomanda intreruperea pentru o perioada a tratamentului sindromului nefrotic, dar mai ales a medicatiei diuretice, administrarea cu prudenta a medicamentelor hipotensive si un regim alimentar de crutare.
Se intelege prin insuficienta renala acuta, acel sindrom clinic, umoral si urinar provocat de suspendarea brusca, completa si partial reversibila a functiilor renale.
Insuficienta renala acuta ar putea fi mai degraba definita ca un sindrom acut aparut in cursul a numeroase stari morbide de origine renala sau extrarenala, ca o complicatie a acestora, manifestata in primul rand prin reducerea brusca a capacitatii rinichilor de a secreta filtratul urinar si de a mai putea interveni astfel in mentinerea in limite adecvate a compozitiei lichidului plasmatic, excretia urinara reducandu-se, sub 200 ml de urina/m2 de suprafata corporala si in 24 de ore.
Insuficienta renala acuta se caracterizeaza din punct de vedere clinic si biologic prin instituirea brusca a unei anurii (lipsa urinei) sau oligurii (micsoarea volumului urinelor) importante, insotita de retentia plasmatica a produsilor rezultati din procesele catabolice, retentie exprimata prin cresterea accentuata a acidului uric, creatininei, ureei si fosfatilor din sange si scaderea semnificativa a valorilor lor urinare; tulburarea echilibrului acido-bazic si prezenta acidozei metabolice; tulburarea echilibrului hidroelectrolitic cu retentia apei si sodiului in interstitiu si cresterea semnificativa a kaliemiei (nivel al potasiului in plasma sangvina).
Cauzele insuficientei renale acute
Cauzele care pot determina o insuficienta renala acuta sunt foarte numeroase. Dupa modul lor de actiune ele pot fi grupate in cauze de origine renala, sau a cailor urinare excretorii si cauze extrarenale, cauze care pot actiona asupra unora din componentele structurilor sau functiilor rinichilor, intrerupandu-i brusc activitatea sa globala.
Dintre cauzele extrarenale cele mai frecvent intalnite sunt starile de soc din cursul deshidratarilor acute si severe, al hemoragiilor acute si grave, arsurilor extinse, insuficientei suprarenale acute prin diverse cauze, dupa unele traumatisme sau interventii chirurgicale, sau in conditiile unor raspunsuri imunologice dupa transfuzii de sange, unele stari alergice etc. In acelasi mod mai pot interveni unele infectii acute si grave, sau diferite intoxicatii, unele boli neurologice etc.
In general aceste cauze determina o insuficienta renala acuta de tip functional, prin mecanisme de ordin vascular, de cauza circulatorie, urmare scaderii debitului de sange care iriga glomerulii (organe formate dintr-un vas de sange sau tesut limfatic cu aspect de ghem) si scaderii respective a presiunii eficace de filtrare glomerulara. Ele sunt usor reversibile, daca ischemia renala nu se prelungeste, sau daca nu se complica cu leziuni structurale, refacerea imediata a volemiei (volumului sangvin) permitand reluarea activitatii renale.
Dintre cauzele renale propriu-zise sunt capabile sa determine o astfel de insuficienta toate acele afectiuni renale care pot produce leziuni asupra diferitelor structuri ale rinichilor, intersand glomerulii, tubii, interstitiul si vasele.
Acest potential il poate prezenta aproape intreaga patologie renala, fie ca este vorba de malformatii congenitale, boli familiale sau genetice, sau de afectiuni dobandite cu evolutie cronica sau acuta. Mai frecvent intalnite sunt: glomerulonefritele acute, nefrozele impure in stadii evoluate, tubulopatiile toxice globale sau cu necroza tubulara acuta, pielonefritele cronice, sindromul hemolitic-uremic, emboliile si trombozele arterei renale, coagularea diseminata intravasculara, unele malformatii ale rinichilor sau neoplaziile renale.
In acest cadru, afectarea rinichilor capabila sa duca la aparitia unei insuficiente renale acute mai poate fi determinata si de unele anomalii obstructive ale tractului urinar.
Ca mecanisme patogenice mai importante in determinarea oligoanuriei din cursul insuficientei renale acute sunt citate: reducerea pana la abolirea filtratului glomerular, fie prin scaderea volumului de sange care iriga glomerulul, fie prin scaderea presiunii eficace de filtrare; reabsorbtia tubulara completa a filtratului glomerular printr-un proces de retropresiune; obstructia completa a tubilor renali prin cauze endo sau exogene.
Se considera ca tipuri obisnuit reversibile insuficientele renale in care parenchimul renal este afectat de unele substante toxice sau cele din cursul patologiei ce determina o reducere a perfuziei renale.
Simptomele insuficientei renale acute
Primele manifestari sunt anuntate de catre simptomatologia proprie afectiunilor ce o determina, semnele insuficientei renale aparand la un interval de timp, de la cateva ore pana la saptamani, de la debutul aparent al bolii de baza, dupa cum uneori afectiunea determinanta poate deveni aparenta prin insasi manifestarile insuficientei renale.
Insuficienta renala se face cunoscuta clinic la debutul ei prin reducerea insemnata a debitului urinar, greu sesizata de bolnav, urmata in perioada de stare de o oligurie sau o anurie persistenta.
Celelalte manifestari clinice sunt consecinta tulburarilor biologice si fiziopatologice pe care le determina insuficienta renala, intensitatea lor fiind concordanta cu gradul si persistenta ei. Astfel simptomatologia respiratorie, adeseori prezenta prin dispnee (respiratie grea), polipnee (accelerarea ritmului respirator) sau alte tipuri patologice ale ritmului respirator, poate fi consecinta acidozei metabolice; starea toxica, manifestarile digestive prin varsaturi si scaune diareice, ca si cele neurologice si psihice, marcate de astenia initiala, hiperreactivitatea osteotendinoasa, contracturile musculare si apoi de convulsii si coma, sunt consecinta retentiei azotate, a catabolitilor neeliminati; tulburarile cardio-circulatorii evidentiate si electrocardiografic au ca subtrat dezechilibrul hidroelectrolitic in care predomina hiperkaliemia (crestere anormala a nivelul de potasiu din sange), vinovata si de unele din manifestarile nervoase.
Tabloul clinic este completat de edemele rezultate din retentia interstitiala a apei si sodiului, hipertensiunea arteriala intalnita frecvent, starea febrila, limba prajita caracteristica, unele manifestari hemoragipare (termen care se refera la hemoragie) si anemia secundara de obicei normocroma (anemie in care globulele rosii contin o cantitate normala de hemoglobina).
Perioada de stare poate dura cateva zile sau sa se prelungeasca mai mult, fiind conditionata de intensitatea si caracterul leziunilor parenchimatoase, persistenta afectiunilor determinante, precum si de masurile terapeutice adresate in aceeasi masura factorilor determinanti si insasi insuficientei renale privind reluarea diurezei (volumul urinei secretate de rinichi) si corectarea tulburarilor biologice si fiziopatologice consecutive sau a complicatiilor constituite.
In cele mai frecvente cazuri, dupa perioada oligoanurica, urmeaza faza de reluare a diurezei in mod progresiv, sau adeseori anuntata printr-o criza urinara cu poliurie, izo sau hipostenurie (secretie de urina cu greutate specifica joasa) si pierderi mai accentuate de sodiu si potasiu.
Modalitatile de evolutie pot fi cel mai ades spre vindecare, perioada de convalescenta prelungindu-se uneori cateva luni datorita persistentei in continuare a unor tulburari functionale, partiale dar tranzitorii, mai ales din partea activitatii tubulare.
In alte cazuri evolutia poate fi fatala din perioada de stare, cand starea de coma sfarseste prin moarte.
Evolutia si prognosticul insuficientei renale acute sunt conditionate in mod deosebit de afectiunea de baza si posibilitatile stapanirii ei, precum si de intensitatea, persistenta, intinderea si gravitatea leziunilor structurale renale, ca si de complicatiile secundare infectioase, hemoragice si metabolice.
Diagnosticul insuficientei renale acute
Diagnosticul insuficientei renale acute nu este atat de dificil de precizat, investigatiile biologice evidentiind tulburarile fiziopatologice si metabolice insotitoare. Ele trebuiesc indreptate totodata si spre precizarea cat mai completa a afectiunilor sau a cauzelor determinante, in vederea aplicarii unei conduite terapeutice corespunzatoare.
Modificarile biologice plasmatice si urinare proprii insuficientei renale constau din: cresterea accentuata a ureei, acidului uric si creatininei sanguine cu scaderea semnificativa a valorilor lor urinare; scaderea rezervei alcaline; modificari hidroelectrolitice importante exprimate printr-o hiperkaliemie foarte accentuata uneori, o hipermagneziemie si hiperfosfatemie evidente, o hipocalcemie si o hiponatriemie variabile, o hipoproteinemie cu cresterea alfa si gamma globulinelor; precum si o hiperglicemie tranzitorie, modificarile urinare aratand in plus o proteinurie, uneori o hematurie (urinare cu sange) cu leucociturie (leucocite in urina) si prezenta cilindrilor hialini si granulosi.
Datele anamnestice, prezenta socului, a insuficientei cardiace, cresterea presiunii centrale venoase, cresterea osmolaritatii (concentratia particulelor dizolvate) urinare si scaderea importanta a sodiului urinar, pledeaza, dupa unii specialisti, pentru o insuficienta renala functionala prin asa zise cauze prerenale, dupa cum simptomatologia obstructiei sau prezenta unor calculi urinari sa sugereze o insuficienta renala prin anomaliile respective.
Tratamentul insuficientei renale acute
Include masuri complexe si cu caracter de urgenta, diferentiate in raport cu forma etiologica, stadiul evolutiv si gravitatea ei.
Insuficientele functionale, consecutive reducerii irigarii glomerulare sau scaderii presiunii eficace de filtrare prin cauze de ordin circulator, denumite si insuficiente renale prin factori prerenali, impune in primul rand combaterea colapsului sau a starii de soc si refacerea dezechilibrelor hidroelectrolitic si acido-bazic, concomitent cu tratamentul afectiunilor determinante, in vederea restabilirii unei bune circulatii renale si a diurezei.
In aceste forme redresarea imediata a functiei renale va depinde direct de posibilitatile stapanirii dezordinilor circulatorii si a eventualei insuficiente cardiace prin refacerea masei circulante si a activitatii normale a inimii.
Formele secundare unor anomalii obstructive ale fluxului urinar, alaturi de primele masuri impuse de refacerea diurezei, implica cu aproape aceeasi urgenta indepartarea lor.
Insuficientele renale acute de cauza renala, subordonate leziunilor structurale si disfunctiilor renale consecutive, necesita un tratament de urgenta al redresarii activitatii renale si de refacere in timp a distructiilor petrecute asupra parenchimului renal, combatandu-se totodata starea toxica, gravele dezechilibre si tulburari metabolice.
Tratamentul insuficientei renale acute urmareste in prima etapa urmatoarele principale obiective: repausul absolut la pat, controlul aportului hidroelectrolitic si asigurarea unei nutritii satisfacatoare, asigurarea unui tratament patogenic (studierea mecanismului de producere si de evolutie a bolilor) de redresare a diurezei si a tulburarilor biologice survenite, cu combaterea unor stari grave eventuale insotitoare, precum si tratamentul etiologic, acordandu-se o atentie tot atat de importanta si masurilor profilactice privind complicatiile infectioase sau hemoragice.
Regimul dietetic va fi hidrozaharat si desodat, cu un aport caloric de pana la 100 de calorii pe kg corp greutate si pe zi, cantitatea de lichide in formele severe nedepasind 300-400 ml/m2 de suprafata corporala, administrate de preferat la inceput sub forma de ser glucozat 30% prin perfuzie endovenoasa.
Reluarea diurezei se poate asigura prin insusi serul glucozat administrat, sau prin intermediul manitolului in solutie de 20% si doza de 0,5 g/kg corp, sau a unor solutii macromoleculare, precum si prin intermediul unor medicamente cu actiune diuretica de tipul furosemidului in doza de 1-3 mg/kg corp si zi, administrate pana la reluarea diurezei.
Concomitent se vor combate dezechilibrele hidroelectrolitice si ale acido-bazei sub controlul ionogramei (analiza mineralelor: sodiu, clor, calciu, fosfor, potasiu, fier, magneziu, plumb, iod) si al micro-Astrupului, tinandu-se seama de acidoza metabolica si hiperkaliemia constant prezente si eventualitatea unei hiponatriemii (diminuarea nivelului de sodiu).
Acidoza se va combate cu ajutorul solutiilor bicarbonatate, pe cand hiperkaliemia prin restabilirea diurezei, formele cu potasemie foarte crescuta obligand administrarea orala a rasinilor schimbatoare de ioni cum este polistirenul sulfonat sodic (Kayexalate), in doza de 10-20 g, suspendat intr-o solutie de sorbitol 70%, fractionat in 4 prize; eventual, sub controlul E.K.G., administrarea lenta i.v. a calciului gluconic 10%, in doza de 0,5 ml/kg corp.
Formele grave nestapanite prin acest tratament, in care potasemia se mentine la valori de peste 6 mEq/1, insuficienta cardiaca si acidoza metabolica nu au putut fi combatute, sau sunt supuse posibilitatilor unei hiperhidratari, impun masuri mai energice, recurgandu-se, cu toate riscurile lor, la dializa peritoneala sau hemodializa, mijloace de epurare extrarenala ce implica tehnici bine stapanite.
Hipertensiunea arteriala, tulburarile neurologice sau alte manifestari intalnite trebuiesc subordonate unui tratament corespunzator, apelandu-se respectiv la medicatia hipotensiva, a fenobarbitalului si la cea simptomatica, dupa nevoie.
Tratamentul etiologic vizeaza masuri adecvate fiecareia dintre bolile vinovate de aceasta disfunctie grava.
Dupa depasirea perioadei critice a carei durata nu trece de 7-10 zile, regimul alimentar va putea fi imbunatatit si prin aportul proteic, administrarea sodiului controlandu-se in raport cu valorile lui urinare.
Prognosticul in cele mai multe din cazuri este favorabil, leziunile renale fiind reversibile, pana la 90% in formele cu necroza tubulara. Cele mai de temut sunt formele de origine renala insotite de accidente vasculare a caror recuperare este apreciata in cel mult pana la 10% din cazuri. Va recomandam sa cititi si: retete naturiste contra insuficientei renale.
Diabetul renal, denumit si diabetul glicozuric sau glucozuric si glicozuria renala, este de asemenea o eredopatie (afectiune mostenita sau transmisibila ereditar) cu mod de transmitere autozomal, dominant, interesand si genul masculin, si cel feminin.
Diabetul renal se caracterizeaza ca o anomalie in care pe primul plan se situeaza defectul tubular de transport al glucozei, transpus biologic prin prezenta glucozei in urina, nivelele sale sanguine fiind normale.
Este vorba probabil de un deficit de incorporare a glucozei la nivelul marginilor in perie a tubilor proximali, deficitele mecanismelor de transport putand fi determinate cantitativ prin masurarea reabsorbtiei maximale, respectiv a capacitatii maximale de transport al glucozei la nivelul tubilor, in conjunctie cu clearance-ul insulinei.
Din acest punct de vedere se descriu doua tipuri patogenice de diabet renal si anume:
Tipul A, diabet renal adevarat, in care pragul sanguin de aparitie a glucozei renale si capacitata maxima de transport al urinei sunt reduse.
Tipul B, sau pseudodiabetul renal, in care capacitatea maximala de transport este normala fata de pragul sanguin scazut.
Tipul A se pare a fi forma in care afectarea tubilor intereseaza toti nefronii, pe cand formele de tip B se caracterizeaza prin doua grupe distincte de nefroni, cu si fara capacitate de resorbtie a glucozei.
Acestei anomalii i se mai pot asocia si alte manifestari caracteristice ale insuficientei tubulare proximale cum sunt hipercalciuria, hiperfosfaturia, sau hiperaminoaciduria.
Simptomele diabetului renal
Manifestarile clinice se fac cunoscute de obicei spre pubertate, desi cazurile pot fi depistate si din perioada de sugar. Singura manifestare cu caracter patognomonic (pe baza caruia se poate stabili diagnosticul unei boli) consta din pierderile urinare de glucoza, intre 1-30 g pe zi, iar in cazurile grave si peste 100 g in 24 de ore, independente de aportul in glucide, pe fondul unei glicemii normale, pierderi care sunt totusi insuficiente pentru a determina unele simptome sau tulburari metabolice, cu exceptia starilor de denutritie sau din cursul unor infectii grave cand pot fi intalnite manifestarile unei hipoglicemii sau o acidoza metabolica.
Rareori glicozuriile marcate pot determina senzatia de sete, poliuria si uneori chiar polifagia.
Evolutia si prognosticul diabetului renal
Evolutia si prognosticul sunt favorabile, glicozuria fiind bine tolerata, fara sa necesite un anumit tratament.
Cistinuria, denumita si sindromul Hartnup, este o anomalie determinata de un defect al celulelor tubilor renali si tractului intestinal, defect transmis genetic autozomal, care afecteaza transportul unui grup de aminoacizi si anume cistina, lizina, arginina, ornitina, cistein-homocisteina, inregistrandu-se ocazional si unele forme castigate.
Sunt descrise trei tipuri biochimice si fiziopatologice, in raport cu defectul intestinal sau renal si in relatie cu transportul cistinei si al celorlalti acizi amanati.
Simptomele cistinuriei
Manifestarile biologice si clinice sunt reprezentate in principal de pierderile urinare ale acizilor amanati si respectiv ale cistinei insolubila in urina, usor de recunoscut pe frotiul sedimentului urinar, prin aspectul caracteristic al cristalelor sale si simptomatologia obstructiei cailor urinare, prin calculii constituiti, sau a complicatiilor lor, mai ales infectia urinara.
Cu toate ca anomalia este prezenta de la nastere, cistinuria este descoperita mult mai tarziu, dupa depasirea perioadei prescolare si de scolar mic, cand devin evidente manifestarile calculozei si ale complicatiilor sale.
Intr-un numar restrans din cazuri, se poate intalni si o intarziere in dezvoltarea psihica a copilului. De temut, dar rar intalnita este insuficienta renala cronica.
Tratamentul cistinuriei
Tratamentul anomaliei vizeaza cresterea pe cat posibil a solubilizarii in urina a cistinei, prin administrarea de lichide in cantitati mai mari atat ziua cat si noaptea si a solutiilor alcaline, putandu-se folosi cu precautie pentru accidentele secundare si D-Penicillamina (Cuprimine).
In trecut am discutat despre cauzele si tratamentul furunculelor, iar in articolul de fata va vom prezenta cateva leacuri contra furunculelor.
Daca furunculul se afla intr-un stadiu incipient, evolutia poate fi stopata prin aplicatii de suc de usturoi. Luati un catel de usturoi, curatati-l de coaja si taiati-l la un capat; pe suprafata umeda rezultata faceti cateva crestaturi, astfel incat sa zemuiasca. Sucul obtinut aplicati-l direct de pe catelul de usturoi pe zona de piele rosie. Mai taiati din catelul de usturoi o felie si repetati procedura. Faceti aceste aplicatii de doua ori pe zi. Atentie! Aplicati doar sucul, nu lipiti pe piele feliute de usturoi.
Daca furunculul este intr-un stadiu mai avansat, rezolvati problema cu ajutorul cepei. Taiati dintr-o ceapa cruda, o felie rotunda cu grosimea de aproximativ 1,5 cm. Puneti felia taiata pe leziune, apoi aplicati un pansament. Repetati procedura de doua ori pe zi. Atunci cand schimbati aceasta cataplasma, curatati cu tinctura de propolis sau ceai de musetel.
Pentru a impiedica raspandirea infectiei si pentru a minimaliza durerea, puteti lua unele masuri de autoingrijire:
Aplicati o compresa inmuiata in apa calda si sarata pentru circa 30 de minute, la fiecare cateva ore (ajuta la spargerea mai rapida a furuncului).
Spalati atent leziunea, de doua ori pe zi, cu sapun antibacterian. Apoi, aplicati un pansament, pentru a preveni raspandirea infectiei.
Aplicati un unguent antibiotic, eliberat fara reteta; nu intepati si nu stoarceti niciodata un furuncul, deoarece puteti raspandi infectia.
Folositi cataplasmele (inlesnesc eliminarea puroiului din furuncule). Puteti face cataplasme cu foi de salata verde, fierte in apa si unse cu ulei de masline sau cu praf de ulm (o lingurita), amestecat cu suficienta apa calda pentru a forma o pasta groasa. Dupa aceasta, folositi unguent de galbenele sau de echinaceea, pentru a curata orice urma de infectie.
Puteti folosi uleiuri esentiale de: arbore de ceai, bergamota si cuisoare, levantica (masaj usor sau cataplasme), toate cu proprietati puternic antibiotice si analgezice.
Evitati alimentele bogate in grasimi si carbohidrati (reduce riscul reaparitiei furunculelor).
Sunteti prea ocupati ca sa va faceti timp si pentru sport? Nu-i nimic. Cu putina ingeniozitate, veti reusi sa executati cateva exercitii rapide dar eficiente, oriunde v-ati afla: acasa, la birou, la cumparaturi etc.
Balans pe varfuri. Iar suna telefonul! Ridicatul pe varfuri in timp ce vorbiti, pune „pompa” venelor in miscare si intareste gambele.
Saltatul cosului. Nu e deloc simplu: pentru a ridica - cu picioarele - cosul de hartii, muschii abdominali sunt pusi la grea incercare.
Pozitia schiorului. In timp ce va spalati pe dinti, lasati-va pe genunchi, ca la o coborare cu schiurile. Intareste - printre altele - si musculatura coapselor.
Legatul sireturilor. Sa va asezati? Nici vorba! Ridicati genunchiul la piept si faceti o funda frumoasa. Excelent pentru coordonare.
Spalatul pe cap. De ce sa masati samponul in par cu degetele? Procedati invers: capul se roteste si mainile se odihnesc.
Barza. Sus piciorul, in timp ce va imbracati si va incheiati la camasa. Intareste corpul si antreneaza echilibrul.
Intinsi pe usa. Cat de bine e! Aruncati o privire la colegul de vizavi, tinandu-va de cadrul usii si intinzandu-va.
La volan. Cu mainile pe volan, impingeti-l si trageti-l, alternativ, cate cinci secunde. Stimuleaza echilibrul muscular si combate frustrarea produsa de aglomeratia de pe sosea.
Presa pentru sezut. La birou, se-ntampla adeseori sa mai strangeti din ochi, din dinti... Strangeti si din fese, este foarte sanatos. Antreneaza fesierii.
Latitul. Brate frumoase? La supermarket: apucati cu mainile manerul caruciorului si impingeti bratele spre exterior (sau spre interior).
Presiune alternativa. Oricat de lunga ar fi coada la casa: tot cu mainile pe maner, impingeti bratele, alternativ, in sus si in jos.
Cricul. Eficient, mai ales cand faceti cumparaturi multe: ridicati caruciorul plin-ochi. Si nu uitati sa incordati si bazinul.
Rularea umerilor. Rotiti umerii, de cate ori va opriti la semafor. Musculatura incordata a cefei va fi fericita.
Cu degetele inclestate. Sunteti in castig oricum: daca presati mainile una de cealalta, intariti muschii pectorali, daca incercati sa le trageti in directie opusa, se intareste spatele.
Presiune pe picioare. Stati pe scaun cu picioarele apropiate si trageti coapsele in afara, opunand rezistenta cu palmele. Si intre timp, faceti si cateva miscari de hula-hoop. Sezand.
Cand o sarcina este planificata si femeia este pregatita din punct de vedere psihic sa aiba un copil, ar fi bine sa constientizeze ca trebuie sa fie pregatita si din punct de vedere fizic pentru a avea parte de o sarcina dezvoltata normal si care sa decurga fara probleme. Daca doriti sa deveniti mamica, va recomandam...
Controlul preconceptional trebuie sa cuprinda un set de examene: al tegumentelor, al sanilor (este indicat la femeile peste 35 de ani), al glandei tiroide, al aparatului genital - neaparat testul Papanicolau daca acesta nu a fost realizat, grupa de sange si Rh inclusiv al partenerului, unele analize, de exemplu: hepatita B, varicela, rubeola.
Daca sunteti fumatoare. Este obligatoriu sa renuntati la fumat, deoarece acesta este nociv pentru celulele organismului si poate produce modificari embrionului. Este obligatoriu sa renuntati la alcool, iar consumul de cofeina trebuie redus.
Acidul folic este esential si trebuie administrat sub forma de supliment de 5 mg zilnic timp de o luna-doua inainte de conceptie. Acidul folic asigura dezvoltarea neurologica normala a embrionului si impiedica aparitia defectelor de tub neural.
Aportul de calciu este necesar cu o luna-doua inainte de conceptie. Aportul de calciu se obtine din produse bogate in calciu: lapte, lapte batut, branzeturi, iaurt (sunt recomandate la cele cu intoleranta la lactoza). Nivelul crescut de calciu inainte de sarcina constituie un rezervor din care bebelusul isi asigura necesarul.
Suplimentul de fier in combinatie cu vitamina C daca este administrat zilnic constituie un necesar esential pentru viitorul copil impiedicand astfel aparitia anemiei si a simptomelor ei: paloare, ameteli, fatigabilitate (scaderea anormal de rapida a fortei musculare).
Greutatea corporala trebuie tinuta sub observatie; pe parcursul sarcinii organismul isi face depozite adipoase, care, la un surplus de greutate aduc modificari nefavorabile mamicii: diabet gestational, varice la membrele inferioare, edeme, hipertensiune de sarcina.
Alimentatia trebuie sa includa o dieta echilibrata din punct de vedere proteic: fructe si legume, carbohidrati in cantitati moderate, proteine (nu consumati ficat in cantitati mari).
Alergatul este un exercitiu cardiovascular foarte eficient, cu beneficii extraordinare atat asupra fizicului, cat si asupra psihicului celui care il practica. Incercati-l si nu veti regreta!
Nu o sa iubiti din prima jogging-ul! Va scoate din zona voastra de confort, va oboseste, va strica coafura, va face sa transpirati sau sa respirati greu, va vine sa abandonati dupa primele cinci minute de alergat.
Dar daca perseverati, vi se va parea minunat si nimic nu va va mai face sa renuntati la el: nici vremea nefavorabila, nici programul vostru zilnic deosebit de incarcat, nici macar iesirile cu prietenii. Odata ce v-ati imprietenit cu jogging-ul, acesta va face parte din viata voastra!
De ce sa practicati jogging-ul?
Sunt persoane care au descoperit acest sport la varste la care nu se gandeau ca ar mai putea face sport de performanta si au ajuns sa fie dependente de concursurile de maraton care se organizeaza pentru alergatorii amatori. Este 100% adevarata povestea cu secretia de serotonina!
Recomandari initiale
Daca nu sunteti alergatori, nu exagerati din prima. La inceput alergati pana la 15 minute pentru a nu face febra musculara sau intinderi de ligamente. Incepeti cu niste exercitii usoare de incalzire (5-10 minute): rotiri de glezne, de trunchi, genoflexiuni. Alergati incet, apoi mariti ritmul. Echipamentul trebuie sa fie comod, de preferat din bumbac si incaltarile usoare, special concepute pentru alergare.
Perseverenta este cheia reusitei
Nu va fortati din prima! Mai bine incepeti intr-un ritm mai lent, dar dezvoltati rezistenta si perseverati, decat sa, exagerati de la primul antrenament si sa abandonati pentru ca e prea greu. Incercati sa alergati de minimum doua-trei ori pe saptamana, marind timpul de alergare.
Alegerea pantofilor de jogging
Incaltamintea este singura investitie serioasa in acest sport; trebuie procurata de la magazine dedicate. Pantofii de alergat potriviti trebuie sa aiba talpa moale (minim doi centimetri), iar piciorul trebuie sa stea lejer (ar fi indicat ca pantofii sa fie mai mari cu jumatate de numar). Pantofii de alergat trebuie incaltati de minim 5-6 ori inainte de a-i lua la jogging.
