Medicina informativa

 

Dermatofitii reprezinta un grup de fungi cu capacitate de invazie in profunzimea stratului corneean epidermic si al tesutului keratinizat (par, unghii). Sunt incadrati in trei genuri anamorfe: Trichophyton, Microsporum si Epidermophyton. Genul Trichophyton cuprinde speciile: T. equinum, T. mentagrophytes (var mentagrophytes, var. interdigitale etc), T. rubrum, T. schoenleinii, T. soudanense, T. verrucosum, T. violaceum, etc. In genul Microsporum sunt cuprinse speciile: M. audouinii var. langeroni, M. canis, M. cookei, M. equinum, M. gypseum, M. persicolor, M. praecox, etc. Genul Epidermophyton cuprinde doar doua specii: E. floccosum, E. stockdaleae.


Semnificatia clinica. Infectiile produse - dermatofitii se pot imparti astfel: cele transmise de la om la om sunt antropofile, cele transmise de la animal la om sunt zoofile iar cele transmise la om de la nivelul solului sunt infectii geofile.


Dermatofitiile piciorului (tinea pedis) sunt caracterizate prin multiple descuamari pruriginoase intre degete, in special la nivelului celui de-al treilea si al patrulea spatiu interdigital; adesea descuamarile se pot intinde si pe fata plantara a degetelor.


Dermatofitii ale mainii (tinea manum) – afectiuni in care palma si degetele sunt acoperite de scuame, pruritul este nesemnificativ; atingerea poate fi bilaterala.  


Onicomicozele - dermatofitii unghiale sunt mai frecvente la nivelul degetelor de la picior, unghiile fiind ingrosate, casate si decolorate.  


Dermatofitiile inghino-crurale - intertrigo inghino-crural se caracterizeaza prin multiple scuame localizate la nivelul partii superioare a coapsei si in jurul perineului; in general infectia este bilaterala si pruriginoasa. Toate aceste dermatofitii enumerate mai sus sunt produse de fungi antropofili ca Trichophyton rubrum, T. mentagrophytes var. interdigitale si mai rar de Epidermophyton floccosum (epidermofitii).


Dermatofitiile pielii glabre sunt provocate mai frecvent de fungii zoofili (Microsporum canis, T. verrucosum, T. mentagrophytes var. mentagrophytes, M. persicolor), antropofili (Trichophyton rubrum) si mai rar de cei geofili (M. gypseum). Leziunile sunt inelare, adesea neregulate, multiple, inflamatorii si foarte pruriginoase. Marginile leziunii sunt nete si foliculii pilosi sunt proeminenti.


Dermatofitiile pielii paroase a capului sunt produse de fungii zofili (Microsporum canis, T. verrucosum), antropofili (T. tonsurans) si se caracterizeaza prin supuratii si cruste aparute pe un fond eritematos, severitatea pruritului fiind variabila. Favusul (produs de T. schoenleinii) este o dermatofitie a pielii paroase a capului, caracterizata prin numeroase cruste. Este o dermatofitie mai frecventa la femei si copii, fiind responsabila de alopecia cicatriceala.


Dermatofitia fetei sau herpesul cincinat al fetei este o afectiune mai putin frecventa, uneori dificil de recunoscut caracterizata prin eritem, scuame si durere locala.


Sicozisul barbii este o dermatofitie produsa de fungii zoofili (T. verrucosum) si se caracterizeaza prin multiple pustule si scuame localizate la nivelul barbii si gatului.


Tinea imbricata este o dermatofitie exotica, produsa de T. concentricum, se manifesta prin aparitia a numeroase leziuni inelare concentrice, extinse pe toata suprafata pielii.

 

Fungii reprezinta un grup divers de microorganisme eucariote. Sunt foarte raspanditi in natura si doar o parte dintre ei alcatuiesc flora normala a organismului uman. Majoritatea fungilor sunt saprofiti si traiesc in zonele cu materie organica moarta.


In ciuda faptului ca au fost descrise peste 100.000 de specii, mai putin de 100 dintre acestea sunt implicate in etiologia afectiunilor umane, numite micoze. Micozele apar mai frecvent la indivizii imunodeprimati, cum sunt cei cu transplant de maduva osoasa, neutropenici, cei cu neoplasme sau SIDA.


Fungii se impart in trei mari grupe: dermatofiti, levuri si mucegaiuri.

 

Chiar daca la ora actuala exista tratamente eficiente pentru incetinirea evolutiei bolii, anuntarea seropozitivitatii unui copil poate avea un efect ucigator asupra parintilor sai, datorita faptului ca este perceputa ca un echivalent al unei morti anuntate. Aceasta provoaca in general o stare de angoasa debordanta si reactii tipice situatiilor de traumatisme psihice, cele mai frecvente manifestari sunt siderata functionarii mentale si anestezia afectiva. Daca aceste reactii, normale pentru inceput, persista de-a lungul timpului, se poate intampla ca fiecare sa se fixeze intr-un rol care-l alieneaza si il incatuseaza: devotiunea ideala a parintilor sacrificati, identificarea in oglinda intr-o relatie simbiotica in care asteptarea sau teama de moarte sunt principalul vector, fuga, detasarea sau rejetul copilului care constituie oglinda lor, o „oglinda sparta” care le ofera un dublu al imaginii mortii. Parintii nu mai pot investi in copilul lor, nici nu mai pot face vreun proiect in legatura cu el fiindca sunt condusi de principiul doliului anticipat. Prin atitudinile lor inconstiente procedeaza ca si cum ar interzice copilului sa creasca de teama ca boala sa nu evolueze si sa nu-l apropie de momentul mortii. In acel moment, copilul este prizonierul reprezentarilor si al atitudinilor parentale care il transforma intr-o veritabila statuie. Parintii cu o personalitate fragila sau slab structurata fac investitii afective efemere si instabile, cultivand ambivalenta, jocul in jurul mortii, conduitele de sfidare si de transgresie a interdictiilor, folosindu-se de aceste conduite pentru a-si afirma atotputernicia si pentru a-si nega fragilitatea psihica. In plus, revelarea seropozitivitatii in cadrul familiei antreneaza uneori scoaterea la iveala a unor secrete privind anumite episoade din viata privata, care se adauga la drama pe care o experimenteaza familia.


Toate aceste manifestari de angoasa sunt o parte din efectul traumatic inevitabil. Ele se estompeaza cu timpul la parintii care constata ca starea de sanatate a copilului lor se stabilizeaza sau se amelioreaza datorita tratamentelor. Dar sabia lui Damocles poate ramane o amenintare activa in viata psihica parentala, chiar daca un copil se simte bine mai multi ani.


In formele de evolutie latenta a infectiei cu HIV, se pot observa si alte atitudini din partea parintilor, care pot in mod insidios sa se opuna in timp bunei dezvoltari a copilului. In familiile in care unul dintre parinti a decedat deja, se observa adesea instaurandu-se o veritabila relatie de cuplu intre copilul infectat si parintele ramas in viata, tinzand sa excluda din aceasta simbioza copiii neinfectati cu HIV. Copilul joaca rolul de oglinda si preia locul partenerului disparut, pentru a satisface parintele ramas in viata. Astfel, frontierele intre generatii dispar si copilul devine in mod prematur confidentul martor si protectorul mamei sau al tatalui, la o varsta la care nu este in masura sa isi asume o pozitie de adult. In acest mod, rolurile de parinte-copil se inverseaza uneori si copilul poate intampina dificultati in a se descoperi in mesajele contradictorii pe care i le transmit parintii. Fratii neinfectati pot suferi carente afective si pot dezvolta sentimente depresive, gelozie si agresivitate fata de restul familiei.


Un parinte trebuie ajutat sa inteleaga, trebuie sa poata stii cand situatia devine grava. Doar in acest mod poate asista propriul sau copil. A spune adevarul parintelui nu inseamna sa-l lasi singur in fata disperarii, ci sa-l insotesti spre realitate, fie aceasta si dureroasa. Daca parintele va fi ajutat, va putea sta in fata copilului mai senin. De aceea, este necesar ca parintii sa aibe persoane carora sa li se poata adresa, carora sa le poata vorbi, revarsand asupra lor furia pe care o traiesc.


In timpul discutiei cu un parinte, acesta poate izbucni in plans. Plansul este un semnal pozitiv pentru ca indica faptul ca in sfarsit persoana respectiva a gasit un interlocutor gata sa o asculte.


Pentru asistentul social pot exista momente dificile, in care sa nu stii bine cum sa te exprimi, dar in care este evident ca simplul fapt de a fi acolo, chiar si in tacere, este de mare ajutor pentru un parinte.


Chiar si pentru parinti este important ca ei sa nu se simta singuri, sa aibe pe cineva cu care sa poata impartasi durerea lor, cineva care sa-i ajute. Deseori, neputinta pe care o traieste parintele este transmisa direct copilului. Este important ca parintele sa fie asistat si dupa moartea copilului, pentru ca are nevoie sa isi traiasca durerea si sa traiasca si imaginea propriului copil disparut. Parintii trebuie ajutati sa stea alaturi de copil si sa nu se lase doborati de propria lor durere.


Atunci cand un copil dezvolta SIDA intr-un stadiu grav inca din copilarie, toata dezvoltarea sa va fi mai mult sau mai putin intarziata. Parintii sunt atunci confruntati cu o suferinta asemanatoare cu aceea a unor parinti al caror copil are handicapuri multiple.


Copilul seropozitiv, nascut dintr-un parinte seropozitiv ofera parintilor sai o imagine identica si ii dezamageste pentru ca nu va putea sa-i perturbeze dupa moartea lor. Se intampla ca parintii sa proiecteze asupra lui partea din ei pe care o resping. In cazul transmiterii materno-fetale, fie legatura filiatiei este mentinuta si incurajeaza mama sau pe ambii parinti, dandu-le un sentiment de satisfactie pentru ca se recunosc in acest copil care le este asemanator, si, deci, nu sunt singurii diferiti de lumea celor sanatosi (in acest caz copilul are o functie protectoare si de sprijin), fie ca, in calitate de copil malefic, copilul infectat cu HIV reaminteste parintilor propriul istoric, reactivand vechi conflicte, temeri si culpabilitati.

 

Se recomanda imbinarea intereselor sociale cu cele individuale si prevenirea discriminarilor de orice fel, care pot genera conflicte afective sau spirituale.


Este un pericol de a avea in clasa un elev infectat cu HIV?
Virusul nu se transmite in relatiile de zi cu zi, in scoala. In scoala sunt interzise atat relatiile sexuale cat si utilizarea de droguri de orice fel, inclusiv cele injectabile.


Trebuie sa stie directorul scolii despre un elev infectat cu HIV?
De regula scoala este anuntata cand un copil este internat in spital pentru o boala contagioasa. Aceste boli sunt incadrate de catre sistemul oficial de sanatate publica in categoria de boli cu declarare obligatorie nominala. Aceasta are rolul de a limita raspandirea bolii in colectivitate.
Este acesta si cazul infectiei cu HIV? Deoarece HIV nu se transmite in relatiile obisnuite elev-elev sau elev-profesor, scopul informarii directiunii scolii este de a supraveghea medical pe cel infectat cu HIV pentru a putea surprinde cat mai precoce daca apar infectii secundare, complicatii ale infectiei HIV (ex. TBC).
Un alt scop important al supravegherii este acela de a putea stabili un plan cat mai complex de a sustine si a proteja persoanele infectate. Este bine ca profesorii sa afle de la medicul curant in ce masura boala poate afecta in momentul respectiv performantele scolare ale copilului infectat cu HIV si ce probleme pot aparea.
Discutia cu parintii copilului infectat HIV poate lamuri o serie de aspecte privind conduita cadrelor didactice fata de copil, care poate avea la un moment dat nevoi speciale. Dar aceasta nu constituie un motiv de a exclude copilul din colectivitate.
Colaborarea dintre parintii copilului infectat cu HIV si cadrele didactice (profesor, diriginte, invatator, educator) si eventual medicul scolar sau de familie este utila in cazul aparitiei unei epidemii in scoala. Impreuna, acestia pot stabili daca este spre binele copilului respectiv sa fie retinut la domiciliu pentru o perioada relativa de timp. Scopul retinerii la domiciliu este acela de a-l proteja avand in vedere ca imunitatea sa este mai scazuta.
Colaborarea dintre cadrele didactice, medicul scolar (sau de familie) si parintii celorlalti copii din clasa este de asemenea necesara, in special pentru a improspata cunostintele tuturor in sensul educatiei, pentru prevenirea transmiterii HIV.
Toate acestea trebuie facute respectand confidentialitatea privind identitatea copilului in cauza.


Trebuie schimbat programul de educare/invatamant al unui elev infectat cu HIV? Cand se produce aceasta?
Cum am aratat mai sus, daca apar probleme care pot afecta starea de sanatate a copilului infectat cu HIV, conducerea scolii sau dirigintele, la recomandarea medicului pot recomanda retragerea din colectivitate pentru un timp a acestuia. Decizia finala apartine insa parintilor copilului, care-si asuma responsabilitatea, dupa ce au beneficiat de o buna informare si consiliere din partea medicului.
Parintii unui copil infectat cu HIV sunt adesea tentati sa-si expuna copilul unor imbolnaviri in scoala sau gradinita (in perioada unei epidemii in colectivitatea respectiva) daca nu se discuta cu ei suficient de apropiat, cu intelegere si clar, din dorinta de a apara drepturile copilului. Acestia pot interpreta recomandarea de a retine temporar copilul la domiciliu ca pe o manevra de discriminare si indepartare (marginalizare, excludere) din partea scolii sau a gradinitei.
Diminuarea sau chiar alterarea capacitatii intelectuale a copilului, datorata evolutiei bolii constituie un motiv de schimbare si adaptare a programului de educatie in cadrul unitatii respective. Necesitatea schimbarii respective trebuie inteleasa si acceptata in aceeasi masura atat de parinti cat si de cadrele didactice.
Nu trebuie neglijat nici faptul ca si copilul in cauza trebuie facut sa inteleaga schimbarile care se petrec cu el.


Directorul scolii este cel care ia decizia finala in acceptarea in scoala a unui copil cu HIV?
Nu. Nu directorul va decide acceptarea cuiva in colectivitate, ci legea. Daca legea protejeaza persoanele infectate cu HIV, atunci directorul nu are dreptul sa le excluda.
Uneori, insa, cei care raspund de diferite colectivitati de copii sunt confruntati cu situatii pe care trebuie sa le rezolve si nu totdeauna acest lucru este simplu. Spre exemplu, parintii copiilor neinfectati cu HIV (de fapt netestati) ameninta ca isi vor retrage copiii din colectivitatea respectiva, daca nu este exclus copilul infectat cu HIV. In astfel de situatii, directorul nu trebuie lasat singur. El are nevoie de toate cadrele didactice si de personalul cabinetului medical. In primul rand, trebuie efectuata informarea si educarea personalului, a cadrelor didactice in privinta HIV (cai de transmitere, mijloace de prevenire, modalitatea de convietuire cu persoanele infectate).
Apoi, acestia toti, cu convingere, trebuie sa transmita toate aceste informatii parintilor copiilor neinfectati cu HIV.
Rolul medicului este decisiv. El poate raspunde la intrebarile venite din partea parintilor, a copiilor si a cadrelor didactice. El va decide daca copilul respectiv poate intra in colectivitate in momentul respectiv, dupa examinarea generala si discutia cu parintii copilului in cauza.
Datoria cadrelor este de a veghea ca in cursul programului in colectivitate sa nu se produca accidente provocatoare de sangerare. Dar aceasta obligatie trebuie sa nu fie uitata in nici o colectivitate de copii, nu numai acolo unde sa afla si copii cunoscuti ca avand infectia cu HIV.
Informarea parintilor, discutiile cu acestia, intr-un cuvant educarea lor, va facilita acceptarea copilului infectat cu HIV. Acest proces de educatie trebuie sa aiba loc pretutindeni, inainte de a aparea astfel de situatii.


Daca directorul scolii a fost informat ca cineva in colectivitate este infectat cu HIV, acesta trebuie sa informeze pe cineva la randul sau?
In acest sens decizia ar trebui sa revina persoanei infectate sau apartinatorilor copilului.
Legea nefiind clara, directorul poate sa informeze medicul scolar, pentru ca acestia sa isi dea avizul epidemiologic. Medicul respectiv va asigura secretul de serviciu. Invatatorul de la clasa respectiva poate fi informat pentru a nu slabi atentia in supravegherea tuturor copiilor, pentru a preveni accidentele si pentru a observa cu atentie oricarui semn de boala. Invatatorul are obligatia de a educa copii, la nivelul acestora de intelegere, in privinta infectiei HIV, educatia trebuie sa se efectueze programatic, chiar si fara a avea cunostinta de existenta unui copil infectat cu HIV.


Ce se intampla cu un copil infectat cu HIV cand starea sa constituie un risc pentru sanatatea colectivitatii?
Medicul scolar trebuie sa anunte invatatorul cand copilul infectat cu HIV prezinta o boala contagioasa. Pe perioada bolii respective, copilul este scos din colectivitate, ca orice alt copil. Se recomanda ca scoaterea din colectivitate sa nu se prelungeasca inutil deoarece aceasta poate afecta copilul infectat cu HIV prin starnirea de speculatii privind sanatatea sa si periclitand confidentialitatea.

 

Implicatiile psihologice in cazul infectiei cu HIV sunt la fel de coplesitoare ca si aspectele medicale. Pentru membrii familiilor afectate de HIV/SIDA, diagnosticul tulbura in mod invariabil sistemul familiei. Toate aspectele care apar sunt fondate: pierderea increderii, stigmatizarea, izolarea, abandonarea de catre familie, prieteni, vecini si colegi. Astfel intervine nevoia de suport si consiliere din partea asistentilor sociali, a psihologilor si a cadrelor medicale.


Deseori familia provine dintr-un mediu socio-economic modest, caz in care boala impiedica eforturile de a obtine necesarul unui regim de viata normal. Multe familii nu au asigurare medicala si au nevoie de ajutor financiar si de servicii sociale.


La copii, boala afecteaza sistemul nervos central, producand deteriorari la nivel neurologic si intarzieri in dezvoltare. In evaluarea gradului si a extinderii complicatiilor la nivelul SNC si in luarea deciziilor asupra interventiilor terapeutice de care are nevoie copilul, rolul psihologului este foarte important. Psihoterapiile traditionale verbale si comportamentale se utilizeaza cand exista incapacitati cognitive, receptive si de exprimare ale copilului.


Un aspect important pentru clinicieni il constituie dezvaluirea statusului de HIV pozitiv copilului. Adesea, copiii sunt inconstienti de diagnosticul lor si sunt foarte sensibili la teama si problemele celor care ii ingrijesc. Incercand sa inteleaga boala pe care o au, ei pot percepe replici ale adultilor care ii inconjoara. Pentru copii, secretul poate produce stres si anxietate.


Datorita faptului ca infectia cu HIV afecteaza toti membrii familiei, psihoterapia individuala nu este suficienta. Terapia de familie este utila in promovarea comunicarii, suportului si a rezolvarii conflictelor dintre membrii familiei. In cazul unor dificultati externe (spre exemplu spitalizarea sau moartea unui parinte) se recomanda interventia in criza. Deseori, dupa moartea copilului familia este neglijata, insa membrii acesteia au nevoie de atentie speciala si sustinere pentru a face fata sentimentelor de furie si pierdere.


Existenta unui pericol de moarte, intr-un moment mai apropiat decat se expecteaza in mod obisnuit in copilarie duce la anxietate, chiar angoasa, depresie. Acestor stari de disconfort psihologic li se adauga deteriorarea conditiei fizice care poate deveni extrema in stadiile finale ale bolii SIDA. Copilul dar mai ales familia lui trebuie sa gaseasca un sprijin moral si afectiv extrafamilial, cu ajutorul caruia sa poata trece cu demnitate peste momentul despartirii definitive.


© www.medicina-informativa.com - Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

 

"Cancerul este un animal domestic. Important este sa nu-l provocam."

Nu e placut sa discuti despre cancer. De regula, eviti subiectul, asa cum ii eviti pe cei atinsi de aceasta groaznica maladie. Te simti jenat, nelinistit, oarecum penibil. Pur si simplu, nu stii ce sa spui. Adeseori, boala e perceputa ca o pedeapsa divina ori ca un cumplit ghinion. In realitate, stim foarte putine despre cancer. Ultima teorie a originii canceroase (cea genetica) arata ca fiecare dintre noi suntem predispusi la aceasta boala. Ne salveaza propriul nostru sistem imunitar si evitarea factorilor de risc.

Ne place sau nu a recunoaste, ne invecinam tot mai des cu boala: poluarea aerului si a apei, accidentele de genul celor de la Cernobil, pesticidele din produsele agricole. La toate acestea, adaugam noi insine propria noastra indolenta, un stil de viata dezordonat, plin de excese si greseli alimentare.

Sanatatea noastra si riscul imbolnavirii de cancer depind decisiv de alimentatie, de calitatea vietii. Depind, finalmente, de noi insine.


Se cunoaste exact originea bolii? Ce anume declanseaza cancerul?
Sunt mai multe teorii privind originea cancerului: teoria virotica, cea a factorilor cancerigeni endogeni, a factorilor externi (cancerul petrolistului, al hornarului etc.), a radiatiilor ionizante dure, a iritatiei permanente. Nu se poate vorbi, deci, de o singura cauza si asta complica enorm actul medical. Pasii facuti in descifrarea mecanismelor bolii sunt, insa, importanti, ultimele cercetari aratand ca unele forme de cancer sunt provocate (mai rar) de patrunderea spermatozoizilor in celule (altele decat ovulul) sau, adesea, prin anarhizarea unor gene, care, in mod normal, stau in organism inactive. Pe scurt, este vorba de o gena activa doar in perioada foetala (cea anaerobica), gena care se inhiba in momentul expulzarii fatului (perioadei aerobica).


Se vorbeste mult despre legatura dintre starea psihica si boala, dintre suparare si cancer. Ce rol joaca mentalul in sanatatea noastra?
Psihicul regleaza intreg sistemul nostru hormonal. Studii de laborator confirma observatiile empirice - stresul si supararile declanseaza sau agraveaza boala. S-au grefat, de pilda, tesuturi canceroase pe membrele posterioare ale unor cobai. Apoi, nervul sciatic a fost tratat cu novocaina (calmante), iar cel de-al doilea picior a fost tratat cu un excitant puternic. Rezultatele au fost uimitoare - la primul picior cancerul a stagnat; la celalalt - tumoarea a evoluat dramatic. Sunt multe de spus despre acest subiect, dar e bine sa amintim ca practic nu exista maladie fara implicatii nervoase, inclusiv neuropsihice (intre 20 si 90%!). Afirmatia nu trebuie sa ne mire - nu exista zona din organism care sa nu aiba corespondent in creier. De asemenea, nu intamplator, statisticile arata ca in perioadele de criza economica sau razboi creste semnificativ incidenta cancerului si a altor maladii. Indiscutabil, tonusul psihic si, mai ales, credinta sunt vitale sanatatii. Credinta in Dumnezeu poate ajuta la vindecarea bolilor, inclusiv a cancerului.


Dincolo de teorii, devine tot mai clar ca boala canceroasa e provocata de anumiti factori nocivi de mediu sau de alimentatie. Care ar fi substantele cancerigene sau cu mare risc de imbolnavire?
Subiectul necesita o discutie aparte. In orice caz, pe langa elementele cert cancerigene (tutunul, alcoolul, cafeaua, arsurile, afumaturile, unele mucegaiuri dezvoltate de malt si arahide), boala se poate declansa si in absenta unor substante intre care calciul si magneziul. Nu intamplator, cei care beau apa salcie (apa bogata in Mg si Ca) inregistreaza o incidenta a bolii canceroase mai mica de 3-5 ori. Marele adversar al sanatatii il reprezinta insa antimetabolitii, indusi in alimente prin folosirea excesiva a pesticidelor si a ingrasamintelor chimice.


O minune a naturii: catina. De ce este alimentatia atat de importanta in declansarea si vindecarea cancerului?
Metabolismul este cheia intregului nostru sistem imunochimic de aparare. Pe fondul unei anumite conditionari genetice, cancerul si bolile cele mai grave se pot declansa prin malnutritie, malabsorbtie, prin deficiente in transportul substantelor nutritive, la care se adauga starile de stres, noxele profesionale, suprasolicitarea fizica si nervoasa, expunerea la radiatii puternice, oxigenarea insuficienta etc. Toate acestea provoaca in organism dezechilibre vitaminice (enzimatice), care slabesc dramatic imunitatea prin nesinteza substantelor implicate in metabolism. Prin urmare, nici o vindecare a bolii nu se poate face in afara unei alimentatii bogate in vitamine, in substante active de baza. O alimentatie din care nu trebuie sa lipseasca fructele si legumele, mai ales cele bogate in substante metabolice complexe.


Catina, de pilda. De ce este atat de important acest fruct?
Tratamentul pe baza de catina a dus la rezultate uimitoare - inclusiv efecte pozitive in tratarea cancerului. Rezultate remarcabile am obtinut si in tratarea unor cazuri de SIDA, cazuri probate cu analize de laborator. Desi mai sunt necesare inca multe testari, se poate afirma in mod cert ca administrarea extractului de catina dubleaza efectul citostaticelor, al medicamentelor in general, micsorand semnificativ efectele lor secundare.

Secretul catinei consta in capacitatea sa de stimulare a imunitatii, fiind din acest punct de vedere campionul vitaminei A si a intregului complex de vitamine B, atat de important in lupta cu cancerul. Pana acum, in catina s-au evidentiat 60 de substante fiziologic active, din care 20 sunt microelemente minerale: calciu, magneziu, zinc, fier, molibden si chiar aur. Catina mai contine o mare cantitate de vitamina C, care se transforma intr-un acid reversor cu efect invers substantelor cancerigene, ajutand la regenerarea enzimelor si a proceselor imunochimice din organism.


In ce afectiuni este recomandata catina?
Prin efectul sau imunoinductor si de reglare a metabolismului, catina nu are egal. Ea actioneaza dublu: local (in boli de piele: arsuri grave, ihtioza, Zona Zoster, hipercheratoza etc.), dar si prin mobilizarea imunitara a organismului. Bolile tratate pana acum, ca si rezultatele apreciabile obtinute in cancer si SIDA, intaresc convingerea ca, prin intermediul catinei, medicina va gasi leacul viitorului, urmand un drum mai intelept decat cel al antibioticelor - drumul autoimunitatii, drumul lui Pasteur. Nu intamplator, lista bolilor tratate cu extract de catina acopera afectiuni din cele mai diferite: infectii oculare grave, ulcere, colite, hepatita, ciroza, hipertensiune, arterita obliteranta, scleroza, varice, stari depresive, epilepsie, hiperglicemii, tuberculoza, astm, interventii chirurgicale grele (transplant de piele, de cornee), rani intravaginale sau Parkinson. E de precizat ca tratamentul nostru asociaza catina cu alte plante medicinale si nu exclude medicamentele recomandate de catre medic, inclusiv citostaticele.


De ce este atat de important tratamentul naturist in boli atat de grave?
Studii serioase de laborator au dovedit ca brandusa, tataneasa, rostopasca, obligeana contin citostatice naturale. De asemenea, sunatoarea, galbenelele, coada soricelului contin provitamine si potentatoare care intervin in reglarea metabolismului si, astfel, favorizeaza vindecarea. Secretul consta in faptul ca plantele nu sunt monofactoriale, ci sunt complexe, asa cum sunt si bolile. Iata de ce se recomanda decoctul din mai multe plante. Fara a contesta rolul medicamentelor, trebuie sa vedem si neajunsurile pe care le creeaza, unele chiar majore. Cercetatorii au dovedit deja ca, in timp, antibioticele micsoreaza puterea de aparare a organismului. Afecteaza, deci, sistemul imunitar.


Toti purtam cancerul din crestet pana in talpi. Ce se recomanda oamenilor sanatosi?
Daca teoria genetica e cea adevarata, inseamna ca noi purtam cancerul din crestet pana-n talpi. Traim cu el in casa organismului nostru. Cancerul e un animal domestic. Important e sa nu-l provocam, sa nu activam aceste gene, evitand o viata dezordonata si, in general, toti factorii de risc, care dezechilibreaza metabolismul si, implicit, sistemul imunitar. E bine, apoi, sa tratam serios iritatiile cronice: gastritele, ulcerele, hemoroizii, ranile intravaginale etc. Neglijate, leziunile pot dezvolta forme galopante de cancer. Nu trebuie sa ne panicam, ci sa cunoastem. Constientizam, cat de cat, pericolul fumatului si al excesului de alcool, dar neglijam multiplele poluari la care suntem supusi. De pilda, neglijam efectul campurilor electromagnetice (inclusiv al celor electrocasnice) asupra enzimelor, ceea ce duce la dereglari majore ale activitatii cerebrale. Efectul exista si el poate fi probat pe mecanicii de locomotiva electrica, supusi in timpul cursei unei stari accentuate de somnolenta si oboseala.

Revenind la persoanele sanatoase, e bine sa spunem ca prevenirea cancerului incepe cu alimentatia (una bogata in vitamine si lipsita de antimetaboliti de sinteza, cum ar fi ingrasamintele chimice). Alimentele sunt si preventive si curative. Pentru a evita dezechilibre metabolice, trebuie sa mancam cat mai multe legume si fructe combinate (salate si ghiveciuri), sa fim atenti la mancare, sa evitam arsuri, afumaturi si uleiuri rafinate, sa urmam cure prelungi cu tarate, care contin intregul complex de vitamine B, plus alte microelemente importante. Bolile s-au diversificat enorm in ultimul timp si, in aceasta situatie, alimentatia trebuie sa fie pe masura. Ideal vorbind, ar trebui sa existe farmacii cu produse alimentare; cu standuri speciale pentru femei insarcinate, pentru copii sau batrani, pentru cei cu munca fizica si cei cu activitate intelectuala intensa etc. Lipsa sau deficitul unui singur element genereaza un intreg lant de erori metabolice. De pilda, in lipsa zincului nu se sintetizeaza poliaminele necesare in protectia celulelor sexuale (spermatozoizi si ovule). De aceea, in regiunile unde pamantul nu are suficient zinc au aparut mari probleme de natalitate. Se fac mari greseli in alimentatie, cum ar fi fierberea exagerata (oala-minune), prajelile si folosirea conservantilor industriali (hidrazida melica), a indulcitorilor tip aspartam etc.

Alte greseli si pericole apartin industriei, care ne ofera, de pilda, produse ce contin fluor - o substanta extrem de periculoasa, care inhiba metabolizarea glucozei si este implicata, printre altele, in mongolismul copiilor. Deloc inocenta este folosirea tacamurilor din inox, care a dus la cresterea de cobalt, nichel si aluminiu din organism, ceea ce poate explica - macar in parte - actuala crestere in inaltime a copiilor. Exemple de acest fel pot continua, dar mult mai important este sa se retina ca adevarata medicina trebuie sa combine medicamentele cu o particularizare a alimentatiei, axata in principal pe produse vegetale nepoluate si complexe vitaminice naturale.

© www.medicina-informativa.com - Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

 

 

Parazitul Giardia-Lamblia, agentul cauzal al acestei parazitoze, face parte dintre protozoare, adica din grupa acelor fiinte mici, al caror corp este format dintr-o singura celula. Masurand in jur de 15-20 microni, parazitul nu poate fi vazut cu ochiul liber, ci numai cu ajutorul microscopului. Parazitul se prezinta sub doua forme: vegetativa, din intestin (duoden, jejun), si forma in care il putem gasi in bila. Forma vegetativa are aspectul unei jumatati de para (taiata in lung), este prevazuta cu opt prelungiri filamentoase (flageli) si poate avea miscari caracteristice dupa care poate fi usor recunoscuta in campul microscopului. Inainte de a fi eliminati odata cu scaunele, parazitii imbraca o forma de rezistenta inchistandu-se. Chisturile sunt ovoidale si mai mici decat formele vegetative (masoara in jur de 10 microni). Ele reprezinta, de fapt, formele infectioase ale parazitului. Prin aceste forme infectioase, pe care cei parazitati le elimina odata cu scaunele, boala trece de la un om la altul.


Lambliaza sau Giardioza nu este insotita de manifestari clinice caracteristice. In lambliaza, dealtfel, ca si in celelalte parazitoze, exista asa-zisi "purtatori sanatosi" sau parazitati fara simptome.


Ca urmare a localizarii intestinale, cele mai multe simptome intalnite in lambliaza sunt din partea aparatului digestiv. Un prim loc il detin durerile abdominale, care pot fi localizate sau generalizate. Frecvent, durerile sunt insotite de lipsa poftei de mancare, greturi, varsaturi, balonari, intoleranta fata de anumite alimente si diaree sau constipatie. In formele intestinale, boala poate lua caracterul unei duodenite, colite sau enterocolite, intretinute de prezenta parazitului in organism. In cazuri mai rare, la bolnavii cu un numar mare de paraziti in intestin s-au semnalat diarei persistente si pierderi in greutate importante.


Datorita capacitatii lor mari de adaptare, parazitii pot ajunge si in caile biliare, caz in care boala se va insoti si de tulburari hepato-biliare. Astfel, pe langa numeroase cazuri de colecistita sau dischinezii biliare, participarea hepatica rezulta si din faptul ca la unii bolnavi se pot inregistra marimea moderata a ficatului si respectiv alterarea probelor de laborator.


Alte tulburari sunt datorate actiunii pe care o exercita parazitii (la distanta) pe cale toxica sau alergica. Asa se explica faptul ca, la anumiti bolnavi, diferite afectiuni ale aparatului respirator (bronsite, crize astmatice), de exemplu, ale aparatului vizual (uveite, irido-ciclite etc.) ca si unele manifestari cutanate (urticarie, prurit etc.) pot dispare dupa un tratament de indepartare a lambliilor. In cazuri rare, s-a constatat ca unele anemii, stari febrile, sau chiar unele manifestari convulsive de tip epileptiform, intalnite la copii pot fi determinate si intretinute de o lambliaza.


Raspandirea bolii se realizeaza prin intermediul chisturilor rezistente si infectioase care ajung in mediul exterior odata cu materiile fecale. Ele sunt rezistente la actiunea diferitilor factori de mediu si mai devreme sau mai tarziu vor ajunge cu deosebire pe suprafata fructelor si a zarzavaturilor.


In mediul rural, latrinele neigienice, vantul, mustele, apa de ploaie, pot contribui la imprastierea chisturilor de lamblie. Un rol asemanator il poate avea si utilizarea dejectiilor umane ca ingrasamant in gradinile de zarzavaturi.


Infestarea, adica contaminarea omului, se face, mai frecvent, prin intermediul fructelor si zarzavaturilor nespalate pe care au ajuns chisturile de lamblie. Infestarea se poate face si prin alimente contaminate. Copiii au sanse mai mari de a se contamina de la unul la altul din contactul cu solul poluat.


In vederea prevenirii lambliazei este necesar ca cei parazitati sa fie descoperiti si tratati inainte de a contribui la raspandirea bolii. Tratamentul trebuie facut dupa indicatiile medicului, in asa fel incat sa duca la indepartarea definitiva a parazitului din organism.


Pentru a preintampina imprastierea chisturilor in natura, se recomanda construirea de latrine igienice, folosirea lor corecta ca si combaterea mustelor cu ajutorul insecticidelor. In acelasi scop, dejectiile folosite ca ingrasamant in gradinile de zarzavaturi, vor fi, in prealabil, inactivate. Alimentele se vor pune la adapost de eventuala lor contaminare.


De mare importanta este si intretinerea igienica a mainilor si spalarea abundenta a fructelor si zarzavaturilor. Formarea unor deprinderi igienice in randul copiilor trebuie avuta in vedere, atat in familie cat si in colectivitati (crese, gradinite, scoli).


© www.medicina-informativa.com - Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.