Epidemiologia hepatitei virale

 
Informatii medicale despre epidemiologia hepatitei virale

Pentru ca o boala infectioasa sa se produca este necesar sa existe 3 factori principali: izvorul de infectie, calea de transmitere a infectiei si organismului receptiv (sensibil la infectie). Acesti 3 factori reprezinta verigile lantului epidemic de propagare si extindere a unei infectii.

Care este izvorul (sursa) de infectie?
In cazul hepatitei virale acesta este omul, reprezentat prin bolnavii cu forme tipice (icterice) sau atipice (fara icter), sau de purtatori sanatosi de virus. Convalescentii pot fi de asemenea purtatori de virus, la fostii bolnavi de hepatita B virusul putand persista in sange timp de ani de zile, chiar toata viata.

Vedem deci ca purtatorii sanatosi sau formele atipice de boala pot adesea sa ramana niste surse necunoscute. La cestea se mai adauga si bolnavii tipici care, pana la aparitia icterului, avand simptome nespecifice, pot fi considerati ca izvoare necunoscute.

Iata dar necesitatea cunoasterii izvoarelor de infectie ca un prim pas in actiunile de prevenire si combatere a hepatitei virale.

Personalul medical cauta sa descopere o parte din aceste surse de infectie, facand persoanelor din focare diverse analize. Alaturi de actiunea de cunoastere a acestora este necesara si aceea de neutralizare a celorlalte 2 elemente ale lantului epidemic.

Sursa : Ce trebuie sa stim despre hepatita virala, Anul 1983
 

Cauzele hepatitei virale

 
Informatii medicale despre cauzele hepatitei virale

Care este agentul cauzal al bolii?
Am vazut inca din definitia bolii ca aceasta este cauzata de virusi.In conceptia actuala sunt cel putin 2 virusi, virusul A sau agentul hepatitei virale de tip A si virusul B sau agentul hepatitei virale de tip B.Aceste virusuri au o serie de caracteristici, care le diferentiazadand forme clinice, uneori cu aspecte diferite si avand caracteristici epidemiologice deosebite.

Se apreciaza ca virusul A poate fi transmis la unele maimute si poate fi pus in evidenta printr-o serie de reactii serologice (efectuate cu ser uman).

Virusul B este in prezent mai bine cunoscut decat virusul A, indeosebi de la descoperirea antigenului Australia (antigen numit astfel pentru ca a reactionat cu serul unui localnic din Australia) in 1965.

Acest antigen numit astazi pe plan medical si antigen HBs (al hepatitei B de suprafata) reprezinta de fapt invelisul, partea exterioara a virusului B si printr-o reactie de laborator permite sa fie evidentiat in sangele uman si astfel sa putem pune cu usurinta diagnosticul hepatitei B.S-au putut evidentia chiar unele subtipuri ale antigenului HBs, subtipuri ce vor permite in foarte scurt timp sa cunoastem mai bine, prin anchete epidemiologice, care au fost sursele de imbolnavire.

Care este consecinta faptului ca exista mai multe virusuri? Atat virusul A cat si virusul B dau o imunitate durabila a organismului dar numai pentru virusul respectiv. Aceasta inseamna ca o persoana care a facut o data hepatita cu virusul A, va putea face altadata hepatita cu virus B, deoarece una nu imunizeaza fata de cealalta. Deci masurile de prevenire ale bolii trebuie luate chiar si pentru persoanele care au suferit o singura data de hepatita virala.

Rezistenta in mediul exterior a virusurilor hepatice virale.

O caracteristica importanta a virusurilor hepatitei (atat A cat si B) este aceea ca ele sunt foarte rezistente in conditiile mediului exterior, o insusire deosebit de importanta de stiut daca dorim sa luam masurile de prevenire eficiente.Se poate afirma ca aceste virusuri reprezinta agenti cauzali printre cei mai rezistenti dintre bolile transmise pe care le cunoastem astazi.

Ele rezista bine la temperaturi joase (minus 20 grade), la temperaturi obisnuite pana la 6 luni, iar caldura ii distruge cu mare greutate. Astfel la 60 grade temperatura, majoritatea bacteriilor mor, virusurile hepatitei rezista inca bine si pentru a fi distruse trebuie sa se procedeze la o fierbere prelungita la 100 grade (minimum 15 minute) sau la autoclavare (120 grade).De asemenea rezista la majoritatea agentilor chimici, la dezinfectia cu clor a apei de baut, iar dezinfectia cu alcool a seringilor sau a altor instrumente medicale nu are nici un efect. Numai formolul, cloramina sau varul cloros in concentratii mai mari pot distruge virusurile respective.

Nici un antibiotic sau chimioterapic din cele cunoscute pana in prezent nu actioneaza eficient asupra virusurilor hepatitei.

Concluzia din cele aratate este ca virusurile hepatitei sunt foarte rezistente si in afara utilizarii fierberii prelungite, autoclavarii si a catorva dezinfectanti la o inalta concentratie (deci greu de folosit pentru ca pot deteriora materialele) nu avem alte mijloace de a le distruge.

Unde se gasesc aceste virusuri? Trebuie sa ne punem aceasta intrebare pentru a cunoaste care sunt produsele umane molipsitoare si care permit transmiterea bolii.

Scaunul bolnavului contine cantitati importante de virusuri care odata eliminati in mediul extern pot contamina solul, apa, mana sau diverse obiecte.De asemenea urina, secretia salivara sau alte secretii ale organismului pot fi molipsitoare.

Sangele bolnavului poate contine virusul, uneori luni sau ani de zile. O mica zgarietura, in contact cu sangele unui bolnav de hepatita, permite patrunderea virusului in corp si producerea imbolnavirii. Virusul se poate gasi si in sangele unei persoane sanatoase; acesti purtatori sanatosi, deci necunoscuti, desi complica de fapt profilaxia hepatitei nu reprezinta un factor esential in procesul epidemiologic al acestei boli.

Cum patrund in organismul uman? Poarta de intrare a virusurilor este deosebita pentru cele 2 tipuri.

1. Virusul A patrunde in organism in mod obisnuit pe cale digestiva, bucala, prin multiple mijloace:
- Mana murdara, contaminata;
- Apa neigienica, continand virusuri;
- Alimente pe care s-au depus accidental virusurile (fructe, zarzavaturi, lapte, etc.);
- Diverse obiecte folosite de bolnav si contaminate (vesela, lenjerie, prosop, etc.);
- Sarutul cu o persoana bolnava.
Aceste sunt posibilitati mai obisnuite ca virusul sa fie introdus in organism prin gura. Ajuns astfel in organism el patrunde in intestin unde incepe sa se multiplice, iar de aici mai departe prin sange spre a se localiza in diverse organe si in deosebi in ficat unde se inmulteste foarte mult.

2. Virusul B patrunde in organism in special pe cale "parenterala" adica prin injectii sau inoculare. Cercetarile din ultimii ani au aratat insa ca acest virus se poate transmite si pe cale directa: pe cale digestiva (saliva) sau chiar pe cale sexuala. Trebuie sa subliniem ca aceste ultime modalitati sunt mai rare, preponderenta avand-o totusi calea parenterala.

Sursa: Ce trebuie sa stim despre hepatita virala Anul 1983
 

Grasimile saturate

 
Informatii medicale despre grasimile saturate

Descriere:
Grasimile saturate se gasesc adesea in produsele de origine animala, precum carnea rosie, de pasare, unt si lapte integral. Alte alimente bogate in grasimi saturate sunt nucile de cocos, uleiul de palmier sau alte uleiuri tropicale. Grasimile saturate sunt responsabile pentru cresterea nivelului colesterolului din sange si a riscului
aparitiei unor boli coronariene.

Recomandari:
Limitati aportul de grasimi saturate la maxim 10% din totalul caloriilor, adica un maxim de 20 grame pe zi pentru femei si 24 grame pe zi pentru barbati.

 

Colesterolul

 
Informatii medicale despre colesterol

Descriere:
Colesterolul este vital in structura si functionarea tuturorcelulelor, dar este si principala substanta din depunerile de grasimi(placi de aterom) care se dezvolta in artere. Organismul produce totcolesterolul de care are nevoie pentru functionarea celulelor. Aportulde colesterol creste datorita consumului de alimente de origineanimala, cum ar fi carnea rosie, de pasare sau de peste, fructele demare, oua, produse lactate si unt.


Recomandari
:
Limitati aportul de colesterol la maxim 300 miligrame pe zi.

ROmedic
 

Grasimile

 
Informatii medicale despre grasimi

Descriere:
Grasimile contribuie la absorbtia vitaminelor esentiale, mentin structura si functionarea membranelor celulare si asigura integritatea sistemului imunitar. Ele reprezinta o sursa concentrata de energie, oferind de doua ori mai multe calorii pe gram decat glucidele si proteinele. Un anumit tip de grasime in exces – ca de exemplu grasimile saturate sau acizii grasi trans –pot creste nivelul colesterolului din sange odata cu riscul aparitiei unor boli coronariene.

Recomandari:
Limitati aportul de grasimi la 20% pana la 35% din totalul caloriilor zilnice. Alegeti grasimile din surse sanatoase, ca de exemplu nucile, maslinele, uleiul de canola sau de arahide.

 

Proteinele

 
Informatii medicale despre proteine

Descriere:
Proteinele sunt esentiale in viata oamenilor. Pielea, oasele, muschii si tesuturile organelor interne contin proteine, la fel si sangele, hormonii si enzimele. Proteinele se gasesc in numeroase alimente de origine vegetala. Provin si din surse animale. Cele mai bogate surse de proteine sunt legumele, carnea de pasare, de peste, fructele de mare, produsele lactate, nucile si semintele.


Recomandari:
Proteinele pot sa constituie intre 10 si 35% din totalul caloriilor zilnice –cel putin 46 grame la femei si 56 grame la barbati.

ROmedic
 

Glucidele

 
Informatii medicale despre glucide

Descriere:
Glucidele sunt sursa principala de energie a organismului. Glucidele complexe se gasesc in legume, cereale si in legumele bogate in amidon (cartofii, mazarea si porumbul). Glucidele simple, numite si zaharuri se gasesc in special in fructe si lapte, ca si in alimentele ce contin zahar, precum bomboanele si alte dulciuri.

Recomandari:
45% pana la 65% din caloriile zilnice – cel putin 130 grame pe zi –trebuie sa provina din glucide. Alegeti glucidele complexe din cereale integrale si fasole si din fructele bogate in substante nutritive si lapte. Limitati zaharurile din bomboane si celelalte dulciuri.

 

Diete, tratamente, remedii si retete naturiste

 
Diete, tratamente, remedii si retete naturiste

Din pacate de prea putine ori asternute pe hartie, leacurile populare pot constitui un izvor de inspiratie pentru medicina moderna. Nu-i de mirare ca o multime de produse farmaceutice existente la ora actuala isi bazeaza efectul terapeutic pe puterea ierburilor. In randurile care urmeaza va vom prezenta cateva dintre aceste solutii naturale, total nedaunatoare, recomandate de site-ul Medicina informativa.

Scurt ghid de sanatate
Sfaturi pentru estomparea ridurilor
Pentru estomparea ridurilor. Se fierb cojile unei gutui intr-o jumatate de cana (100 ml) de lapte. Solutia obtinuta se foloseste calduta, aplicandu-se comprese pe zonele ridate. Se mentin 20-30 de minute, tratamentul repetandu-se zilnic, vreme de minim o luna.


Sfaturi contra sindromului de colon iritabil
Contra sindromului de colon iritabil. Se bea zilnic, treptat, cate o jumatate de litru de suc proaspat de gutui, combinat eventual cu zeama de portocale. De asemenea, consumul de gutui rase amestecate cu miere de tei ajuta in limitarea afectiunilor intestinale.


Sfaturi pentru sustinere hepatica, marirea poftei de mancare, potentarea imunitatii
Pentru sustinere hepatica, marirea poftei de mancare, potentarea imunitatii. Se marunteste si se mixeaza cu ajutorul unui robot electric de bucatarie miez de gutuie, se combina cu propolis si se consuma. Se poate manca chiar si un kilogram pe zi. In plus, cateva studii au demonstrat ca in coaja acestor fructe exista substante ce au efect antiviral.


Sfaturi in caz de ten gras
Sfaturi in caz de ten gras. Se fac lotionari ale obrajilor, nasului, barbiei si fruntii cu suc proaspat de gutui. Dupa aplicarea extractului, se lasa sa sctioneze 30 de minute, apoi pielea se spala cu apa calduta.


Pentru usurarea digestiei, tratarea dispepsiei, balonarii, senzatiei de greata si vomismentelor
Pentru usurarea digestiei, tratarea dispepsiei, balonarii, senzatiei de greata si vomismentelor. Se rad gutui, se acopera vasul cu un stergar si se lasa la rece trei zile, dupa care se preseaza piureul intr-o sita, ca sa se obtina sucul. Se masoara zeama obtinuta si se amesteca cu o cantitate egala de alcool de 45 grade. Se toarna intr-un borcan, se adauga cate 300 g zahar pentru fiecare litru de lichid si cateva batoane de scortisoara. Se acopera recipientul si se lasa doua-trei saptamani. Se consuma cate un paharel inainte de fiecare masa.


Pentru tratarea enterocolitei si enteritei
Pentru tratarea enterocolitei si enteritei. Se recomanda consumarea (o perioada chiar si dupa disparitia manifestarilor) unui decoct de gutui, cate un litru in 24 de ore. Acesta se prepara prin fierberea unui fruct, bine spalat si curatat inainte, in apa cat sa-l acopere, pana ce se inmoaie miezul. Ceaiul este util, de asemenea, si pentru combaterea dizenteriei, iritatiilor mucoaselor epigastrice.


In caz de stomatite si afte
In caz de stomatite si afte. Din pulpa gutuii, fiarta in vin rosu, se prepara un balsam foarte astringent, cu care se badijoneaza cavitatea bucala.


Emulsie regeneranta cutanat
Emulsie regeneranta cutanat. Se lasa la macerat o mana de seminte pisate de gutuie intr-o jumatate de pahar cu apa calduta, de seara pana dimineata. Se ung zonele afectate de mai multe ori pe zi (de cel putin trei ori) cu solutia rezultata, excelenta pentru tratarea degeraturilor, hemoroizilor, crapaturilor, arsurilor si iritatiilor pielii.


Pentru atenuarea usturimii si inflamatiei pricinuite de o intepatura de insecta
Pentru atenuarea usturimii si inflamatiei pricinuite de o intepatura de insecta, se aplica, sub forma de cataplasma, pulpa fiarta de gutuie.


In caz de prolaps uterin si leucoree, respectiv clisme, pentru tratarea fisurilor anale si prolapsului rectal
Din gutuie taiata marunt si fiarta la foc mic se pregateste un decoct concentrat, cu care se fac irigatii vaginale in caz de prolaps uterin si leucoree, respectiv clisme, pentru tratarea fisurilor anale si prolapsului rectal.


Pentru inchiderea crapaturilor de pe buze, maini, sani, picioare, lecuiesc degeraturile si arsurile usoare.
Folosite in aplicatii locale, semintele de gutuie zdrobite si macerate 24 de ore intr-un pahar cu apa inchid crapaturile de pe buze, maini, sani, picioare, lecuiesc degeraturile si arsurile usoare.



In aceasta sectiune gasiti mai multe tratamente si remedii naturiste, de ajutor impotriva diverselor afectiuni de sanatate.


Ultimele articole din categoria: Diete




 

Dermatita atopica

 
Informatii medicale despre dermatita atopica

Dermatita atopica este o inflamatie cronica a pielii care apare la orice varsta dar este mai frecventa la copii.

Afectiunea se caracterizeaza prin prurit intens si o evolutie caracterizata prin exacerbari si remisiuni. Dermatita atopica afecteaza aprox. 10% din copii. Desi simptomele de dermatita atopica dispar pana la adolescenta, in aproximativ 50% din cazuri, boala poate persista si la varsta adulta. Factorii care influenteaza negativ prognosticul sunt un istoric familial de boala, debutul afectiunii in copilarie in forma diseminata, sexul feminin si coexistenta rinitei alergice si astmului bronsic.

Diagnosticul de dermatita atopica se bazeaza pe anamneza si examen obiectiv. Trebuie cautati eventualii factori exacerbanti, cum sunt aeroalergenii, substantele chimice iritante, alimente si factori emotionali. Nu exista date de laborator sau caractere histologice specifice care sa defineasca dermatita atopica. Desi nivelul seric al IgE este crescut la aproximativ 80% din pacientii afectati, acestea sunt de asemenea crescute si la pacientii cu alte boli atopice.

Criteriile de diagnostic pentru dermatita atopica sunt:
Criterii majore:
• Pruritul.
• Dermatita cronica sau recurenta.
• Istoric personal sau familial de boala atopica.
• Distributia tipica si morfologia rash-ului din dermatita atopica: la nivel facial si pe suprafetele extensoare la sugari si copii, lichenificarea suprafetelor de flexie la copii mai mari si adulti.

Criterii minore:
• Cataracta, keratoconus, afectarea pliurilor suborbitale.
• Paloare faciala.
• Accentuarea liniilor palmare.
• Xerosis.
• Pitiriazis alba.
• Dermatografism alb.
• Ihtioza.
• Dermatita nespecifica a mainilor si picioarelor.
• Eczema mamelonara.
• Teste de hipersensibilitate cutanata tip I pozitive.
• Infectii cutanate repetate.
• Nivel seric crescut al IgE.
• Intoleranta alimentara.
• Alterarea imunitatii celulare.
• Eritrodermie.

Diagnosticul de dermatita atopica necesita prezenta a cel putin 3 criterii majore si a cel putin 3 criterii minore

Pruritul este frecvent in dermatita atopica. Poate fi sever, uneori determinand insomnie, iritabilitate, stress pentru pacient si membrii familiei sale. Pruritul duce la modificari secundare ale tegumentului ca lichenificare, escoriatii si alterarea barierei cutanate.

Leziunile cutanate din dermatita atopica sunt foarte variabile, in functie de severitatea inflamatiei, stadiile diferite de vindecare, pruritul cronic si infectiile secundare frecvente. Leziunile acute cutanate sunt papule si vezicule pe fondul unui eritem. Leziunile subacute pot duce la lichenificare. Zonele afectate cronic devin ingrosate si fibroase, frecvent aparand noduli pe aceste zone. Pe zonele afectate apar infectii secundare, care pot fi asemanatoare cu impetigo. Dupa vindecarea leziunilor raman arii de hiperpigmentare sau hipopigmentare.

Xerosis-ul (pielea uscata) este o alta caracteristica a pacientilor cu dermatita atopica. Pielea cu xerosis este mai putin pliabila, predispusa la fisuri. Alterarea barierei cutanate creste susceptibilitatea la iritatii si infectii. Tratarea xerosis-ului este un element-cheie in tratamentul dermatitei atopice.

La copiii cu dermatita atopica pruritul este localizat frecvent la nivelul scalpului, fetei (obraji si barbie) si pe suprafetele extensoare ale extremitatilor. Copiii mai mari si adultii au leziuni pe suprafetele de flexie (antecubital si fosa poplitee), gat, incheietura mainii si glezne.

La nivel periocular gasim hiperpigmentare periorbitala si pliurile Dennie-Morgan (pliuri proeminente sub pleoapa inferioara). Cataracta anterioara subcapsulara se dezvolta la 4 pana la 12% din pacientii cu dermatita atopica. Cataracta posterioara este de regula un efect secundar al terapiei cu corticosteroizi topici folositi in zona periorbitala.

50 pana la 80% din pacientii cu dermatita atopica au sau dezvolta astm sau rinita alergica. Aproximativ 70% din pacienti au un istoric familial pozitiv de atopie. Desi dermatita atopica se rezolva cu timpul, predispozitia pentru astm sau rinita persista.

Autor: Dr. Camelia Diaconu
InfoMedic.ro
 

Socul anafilactic

 
Informatii medicale despre socul anafilactic

Socul anafilactic reprezinta o reactie alergica severa in care predomina semnele si simptomele tegumentare si sistemice. El survine brutal si este rezultatul penetrarii unui alergen in organism (de obicei intervalul este sub o ora) si are 2 caracteristici:
- este reversibil sub tratament imediat;
- are gravitate extrema; poate fi fatal de la inceput.

Epidemiologie: nu se cunoaste o incidenta reala a anafilaxiei; s-a observant ca ea este mai frecventa in zonele tropicale, unde contactul cu plantele si animalele veninoase e mai mare. Nu exista diferente de sex, rasa sau varsta.

Fiziopatologie: anafilaxia reprezinta o reactie de sensibilitate imediata mediata de imunoglobulinele E; acestia sunt sintetizati la primul contact al organismului cu alergenul - "contactul pregatitor", asimptomatic clinic. IgE se fixeaza in cea mai mare parte pe membrana mastocitelor si bazofilelor si intr-un numar mai mic pe unele macrophage, eozinofile si celule Langhans. La o noua expunere la alergen, dupa o perioada de latenta de cel putin zece zile, are loc o eliberare a continutului granulelor celulare. Acest “contact declansator” rezultat din legarea IgE de antigen determina activarea celulelor efectoare.

Granulele contin mediatori de mai multe tipuri:
- Mediatori preformati, eliberati imediat (histamina, factori chemotactici, enzime diverse);
- Mediatori neoformati (prostaglandine, leucotriene, tromboxan, FAP etc);

Etiologie: exista mai multi alergeni ce se clasifica astfel:
1. Alergeni proteici: cel mai frecvent veninul de himenoptere, numoroase alimente si mai rar seruri, anumite vaccinuri, hormoni, enzime, polenul, latexul.
2. Polizaharide: dextran, hidroxietilamidon.
3. Haptene: substante chimice de mici de dimensiuni care prin legarea cu o proteina devin imunogene. Diferite medicamente: antibiotice, AINS, agenti anestezici locali sau generali, produsi de contrast iodati, anumite vitamine etc.

Cea mai mare parte a socurilor anafilactice sunt produse de medicamente. Dintre acestea, betalactaminele sunt pe primul loc, probabil si datorita frecventei utilizarii lor. Tot cu frecventa mare se intalnesc socurile produse la latex: acesta prezinta in compozitia sa numeroase proteine alergene. Spre deosebire de anafilaxia produsa de medicamentele injectate iv, care apare imediat, in cazul latexului reactia apare dupa un interval de cca. 15-30 minute, calea de penetrare fiind transcutana, transmucoasa sau transpulmonara.

Pe locul II intre cauzele anafilaxiei se situeaza alimentele (3,24% in Franta) mai ales arahidele si fructele seci (nuci, alone, fistic), fructele de mare, pestele (ton, somon), laptele, ouale, anumite legume (fasole, mazare, soia), anumite fructe (capsuni, banana, kiwi).

Clinica depinde de mai multi factori:
- Susceptibilitatea pacientului;
- Calea de patrundere a alergenului;
- Cantitatea de alergen;
- Rapiditatea administrarii;

Tabloul clinic asociaza in grade variabile o stare generala alterata, angoasa, prurit palmo-plantar, senzatii de arsura/furnicaturi. Pacientul acuza dureri in gat, disfagie, disfonie, ragusire, jena respiratorie, greata, dureri pelvine.

Semne cardiovasculare:
- Puls filiform;
- TA prabusita (diferentiala micsorata);
- Marmorari;
- La auscultatie: tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiac;

Semne respiratorii: la mai putin de 40% din pacienti;
- Polipnee, bronhospasm, dispnee laringiana;
- Rinoree, obstructie nazala, tuse seaca;
- Uneori cianoza, stridor;
- La auscultatie: raluri sibilante difuze;

Semne cutaneo-mucoase: rar absente, de obicei sunt primele semne;
- Prurit, edem Quincke, rash;
- Extremitati calde;

Semne digestive:
- Greata, varsaturi;
- Diaree, dureri abdominale;
- Hipersialoree;

Alte semne:
- Hiperemie conjunctivala, hiperlacrimatie, edem cerebral;
- Cefalee, confuzie, dezorientare, agitatie, angoasa;
- Vertij, acufene, tulburari vizuale;
- Pierderea constientei, crize convulsive;

Forme clinice:
Grad I: manifestari cutaneo-mucoase;
Grad II: semne cutanate, digestive, rinoree, conjunctivita, tuse, dispnee, tahicardie, hTA;
Grad III: manifestari cutanate, varsaturi, defecatie, edem Quincke, cianoza, bronhospasm, soc;
Grad IV: se ajunge la soc respirator, insuficienta cardio-circulatorie;

Elemente de gravitate:
- Varsta, teren, tare asociate;
- Timp scurs pana la primele manevre de tratament;
- Tulburari de constienta;
- Detresa respiratorie acuta;
- Convulsii;
- Stop cardio-circulator;

Diagnostic diferential:
- Astm acut grav;
- Alte stari de soc;
- Reactie anafilactoida;

Diagnostic:
Laborator: - dozarea histaminei plasmatice - cresterea arata eliberarea de histamine, fara a preciza mecanismul;
- Dozarea triptazei serice - mecanism anafilactic;
- IgE specifice;

Cautarea agentului etiologic necesita un consult alergologic detaliat, cca. 4-6 saptamani dupa anafilaxie.

Tratament:
Masuri generale:
1. Oprirea administrarii/contactului cu alergenul;
2. Clinostatism cu pozitie procliva a membrelor inferioare pentru favorizarea perfuziei cerebrale;
3. Indepartarea imbracamintii ce poate obstructiona ventilatia;
4. Eliberarea cailor aeriene si oxigenoterapie pe masca/IOT;
5. Abord venos periferic;
6. Monitorizare TA, AV;

Adrenalina: terapie de urgenta in soc; ea se opune efectelor sistemice induse de eliberarea mediatorilor: vasoconstrictie, agent inotrop +, bronhodilatator, inhiba degranularea mastocitelor si bazofilelor. Se poate administra pe multiple cai: initial se prefera im/subcutan, chiar endotraheal 0,5mg, apoi bolus iv. Administrarea iv necesita monitorizare cardiovasculara, datorita riscurilor de HTA severa, aritmie, IMA la doze importante.
Reumplere vasculara: ser izoton, cristaloizi, Ringer lactate;

Alte tratamente:
- Tratarea bronhospasmului rezistent la adrenalina: beta 2 mimetice spray/aerosol, iv (salbutamol);
- Corticosteroizi: nu reprezinta tratament in urgent datorita timpului lung de actiune: hemisuccinat de hidrocortizon 200mg iv;
- In cazul pacientilor care urmeaza tratament cu beta-blocanti este necesara cresterea dozei de adrenalina si asocierea de atropina si glucagon;
- La femeia gravida se prefera efedrina, deoarece elimina riscul prabusirii debitului uteroplacentar si de anoxie fetala prin vasoconstrictia vaselor uterine. Se administreaza in bolus de 10mg la 1-2 minute la pacienta asezata in decubit lateral stang.

In cazul socului persistent dupa administrarea de adrenalina in doze mari se continua tratamentul cu dobutamina si noradrenalina.

Spitalizarea se realizeaza pentru gradele II-III, tinand cont de posibilele recaderi in 24 ore de la episodul de anafilaxie. De aceea este necesara monitorizarea hemodinamica si un abord venos.

Prevenire: este necesara o buna anamneza inaintea administrarii unor medicamente, pentru a preveni posibilele reactii alergice. De asemenea, persoanele ce au prezentat in antecedente episoade alergice trebuie sa informeze medicul curant despre acestea.

Bibliografie:
* Ghid practic de medicina de urgenta prespitaliceasca;
* Laxenaire MC: Accidents anaphylactiques;
* Krause RS: Anaphylaxis;

Autor: Dr. Iulia Dogaru
 

Giardiaza intestinala

 
Informatii medicale despre giardiaza intestinala

Giardia lamblia este un protozoar flagelat in forma de para, care provoaca o larga varietate de simptome gastrointestinale. Giardiaza este probabil cea mai frecventa parazitoza intestinala umana. Deoarece se raspandeste prin contaminare fecal-orala, prevalenta este mai mare in cadrul comunitatilor cu conditii precare de igiena. Boala este frecvent raspandita prin apa, deoarece Giardia este rezistenta la nivelurile normale de clor din apa de robinet si supravietuieste bine in apele reci de munte, fiind destul de frecventa la persoanele care fac camping.

Transmiterea prin alimente este mai rara, poate apare cand se consuma alimente brute, insuficient preparate termic. Giardiaza este o zoonoza, iar cross-infectivitatea prin castori, caini, rozatoare si vite asigura un rezervor constant.

Ciclul de viata al Giardiei consta in doua etape: transmiterea fecal-orala a chistului si aparitia trofozoitului care cauzeaza boala. Chisturile de Giardia sunt eliminate prin fecalele gazdei, ramanand viabile intr-un mediu umed timp de luni de zile. La oameni, infectia apare dupa ingestia a 10-25 de chisturi. In stomacul noii gazde,   sucul gastric acid determina aparitia a doi trofozoiti din fiecare chist. Acesti trofozoiti migreaza in duoden si jejunul proximal, unde se ataseaza de peretele mucos si se replica prin fisiune binara.

Dezvoltarea Giardiei in intestinul subtire este stimulata de bila si carbohidrati. Poate cauza dispepsie, malabsorbtie si diaree. Anumiti trofozoiti se pot transforma in chisturi si pot trece in materiile fecale.

Manifestarile clinice ale giardiazei pot fi foarte variate. Dupa o perioada de incubatie de una pana la doua saptamani, pot apare simptome ca greata, varsaturi, flatulenta, crampe abdominale, diaree, steatoree, scadere ponderala. O anamneza care evidentiaza instalarea treptata a unui sindrom diareic usor poate diferentia giardiaza de alte infectii de etiologie bacteriana. Simptomele care dureaza 2-4 saptamani si scaderea ponderala semnificativa sunt sugestive pentru giardiaza.

Giardiaza cronica poate urma unui sindrom acut sau poate apare fara simptome anterioare severe. Simptomele si semnele cronice cum ar fi steatoreea, scaderea ponderala cu 10-20%, malabsorbtia, fatigabilitatea, depresia se pot intinde pe luni de zile daca boala nu este tratata.

Rareori, pacientii cu giardiaza pot prezenta artrita reactiva sau sinovita asimetrica, de regula la membrele inferioare. De asemenea, pot apare rash si urticarie ca semne ale unei reactii de hipersensibilitate.

Excretia chisturilor se produce intermitent in materiile fecale, normale sau diareice, pe cand trofozoitii se gasesc aproape exclusiv in scaunele diareice. Examenul materiilor fecale pentru oua sau paraziti continua sa fie piatra de hotar a diagnosticului, in ciuda sensibilitatii reduse. Examinarea unui singur specimen are o sensibilitate de 50 pana la 70%; sensibilitatea creste de la 85 pana la 90% in cazul examinarii a trei scaune succesive. Deoarece Giardia nu este invaziva, nu apar eozinofilie si leucocitoza.

Anticorpii pentru trofozoiti sau chisturi se detecteaza prin imunofluorescenta sau metoda ELISA. Sensibilitatea acestor metode variaza de la 90 la 99%, iar specificitatea de la 95 la 100%. In ciuda sensibilitatii crescute a acestor metode, microscopia directa este importanta, deoarece poate decela si alti agenti infectiosi care pot fi prezenti simultan.

Aspiratul duodenal si biopsiile au sensibilitate foarte mare, dar sunt invazive si de obicei nu sunt necesare pentru diagnostic. Serologia si culturile din materiile fecale nu sunt de obicei necesare.

Tratamentul giardiazei:
Adulti: metronidazol (flagyl) 250 mg oral de trei ori pe zi timp de 5 pana la 7 zile.
La femeile gravide cu simptome usoare de regula se amana tratamentul pana dupa nastere.
Femeile gravide cu simptome severe: paromicina (humatin) 500 mg oral de 4 ori pe zi timp de 7 pana la 10 zile; metronidazolul este de asemenea acceptabil.
Copii: albendazol 400 mg oral timp de 5 zile.
Purtatori asimptomatici: se trateaza cu aceleasi scheme pentru adult sau copii.

Masuri profilactice:
Tratamentul corect al apei (floculare, sedimentare, filtrare, clorinare).
A se consuma numai apa îmbuteliată în zonele endemice.
Spălare corectă şi frecventă a mâinilor.

Autor: Dr. Camelia Diaconu
InfoMedic.ro
 

Arhive articole

 
 

Contact